~ Amintirile zilei* ~
Foto: A fost prezentat memoriul Delegației române la Conferința de pace de la Paris – Rândul din față: George G. Danielopolu, C. Diamandi, general Constantin Coandă, Ion I.C. Brătianu, Ermil Pangrati, general Arthur Văitoianu; Rândul din spate: Mircea Djuvara, Eftimie Antonescu, Eugen Neculce, etc. [Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române]
1600 – Mihai Viteazul a semnat Tratatul de închinare și credință față de Rudolf al II-lea
Tratatul a fost semnat la Pilsen, în data de 1/11 februarie 1600. În schimbul recunoașterii suveranității sale, Rudolf al II-lea, împarat al Germaniei și rege al Poloniei și Ungariei, a făgăduit lui Mihai Viteazul ajutor și ocrotire și a garantat domnie ereditară în linie bărbătească. „Țara Românească zace de peste 100 de ani sub jugul turcesc și este supusă unei grele șerbii, noi îngrețoșați de această lungă șerbie […] am hotărât […] să trecem și să ne supunem și noi și provincia noastră sub ocrotirea […] și sub suzeranitatea sa [a împăratului Rudolf al II-lea] și să cerem ajutorul și ocrotirea majestății sale imperiale […] și după ce ne-am înțeles asupra formei jurământului […] noi ne vom strădui din toate puterile ca în orice prilej să îndepărtăm pe turci și pe alți dușmani, din Transilvania, Țara Românescă și din părțile Ungariei […] pentru ca să putem da acest ajutor […] majestatea sa ne-a dat nouă și prea înaltului său fiu Țara Românească, cu toate veniturile și cu hotarele sale, ca să obținem și o stăpânim pe vecie […] fără să fim datori să plătim vreun tribut sau vreo dare […] cât privește religia, majestatea sa dă încredințare slobodei țineri a legii noastre” [George Coandă, istoric și jurnalist].
1823 – Prima utilizare a termenului conservator
Pentru prima dată în istoria țărilor române, termenul de conservator a fost utilizat de Vornicul Moldovei, Mihail Sturdza, viitorul domn regulamentar al Moldovei, într-o scrisoare adresată unui dregător rus, consulul Minciaki, în perioada disputelor în jurul proiectului Constituției Moldovei, propus de un grup de mici boieri (1/13 februarie 1823). Conservatorii reprezentau boierimea mare, care se opunea ruinării vechii ordini politice și democratizării societății moldovenești, aflându-se în opoziție față de ciocoi (termenul de liberal încă nu era folosit) – boierii novatori care insistau asupra adoptării unei noi Constituții prin care toți boierii urmau să aibă dreptul egal la vot. În pofida luptelor de culise pe care le duceau tinerii boieri, Constituția liberală nu a fost adoptată, din cauza presiunii externe a Rusiei și Turciei.
1838 – S-a născut Ștefan Gonata
1 februarie 1838, Trifănești, Bălți, Basarabia, Imperiul Rus/R. Moldova – 18 septembrie 1896, Chișinău
Agronom și om politic basarabean, membru fondator și de onoare (din 1870) al Academiei Române. A făcut studiile la Paris, unde a urmat Filosofia și Viticultura. După studii, a fost ales deputat pentru distribuirea sarcinilor rurale (1863–1865), apoi deputat al nobilimii pe diferite județe, a amenajat pe moșia sa un sector agricol experimental și a început desfășurarea de experimente științifice, mai ales în domeniul viticulturii. A adus și a aclimatizat în Basarabia vița-de-vie franceză și americană și a făcut cercetări pentru combaterea filoxerei, care ruina podgoriile basarabene. A colaborat la mai multe publicații agricole din Rusia, mai ales la revista Departamentului de Agricultură de la Sankt Petersburg, iar observațiile sale științifice le împărtășea cu savanți din România și din alte țări europene. La Zberoaia a deschis un spital și a organizat un muzeu. Avea o bibliotecă extraordinară. Ultimii ani de viață Ștefan Gonata i-a trăit chinuit de boală, în izolare. În chinurile bolii și-a dat foc manuscriselor și unor documente, iar ceea ce n-a ars atunci, a ars în timpul revoluției din 1917.
1838 – S-a născut Nicolae Gane
1 februarie 1838, Fălticeni – 16 aprilie 1916, Iași
Jurist, prozator și memorialist din cercul Junimii, membru titular (din 1908) al Academiei Române. A urmat Științele juridice la Paris. A fost secretar-translator al directorului general al închisorilor din Moldova, judecător la Tribunalul Suceava, de unde a fost destituit din cauza manifestărilor prounioniste. După Unirea țărilor române, a revenit în magistratură ca președinte al Tribunalului Suceava, membru al Curții de Întărituri Iași, prefect al județului Suceava și ulterior al Dorohoiului, judecător la Curtea de Apel din Focșani, la instituția similară din Iași. A devenit membru al societății Junimea din Iași, publicând nuvele și poezii lirice în revista Convorbiri literare. A fost ales de cinci ori primar al orașului Iași, realizând aducțiunea apei potabile, asfaltarea și întreținerea străzilor și trotuarelor, un studiu asupra diverselor sisteme de tracțiune pentru realizarea transportului public urban. Devenit membru al Partidului Național Liberal în 1883, a fost ales de mai multe ori deputat și senator din partea acestei formațiuni politice. A scris proză cu tonalități romantice, în care evoca trecutul, viața patriarhală și aventurile cinegetice: Domnița Ruxandra, Pagini răzlețe, Păcate mărturisite, Spice, Comoara de pe Rarău, Stejarul din Borzești.
1848 – S-a născut Sava Henția
1 februarie 1848, Sebeșel, Alba, Imperiul Austriac/Alba – 21 februarie 1904, Sebeșel, Austro-Ungaria/Alba
Pictor realist, grafician, muralist și ilustrator de carte. A făcut studiile la Școala de Belle Arte din București (1865–1870) unde i-a avut profesori pe Gheorghe Tattarescu și Theodor Aman. A primit o bursă, urmând cursurile de pictură la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts de la Paris sub îndrumarea pictorului Alexandre Cabanel. Participant la războiul de independență (1877–1878), a pictat numeroase scene de campanie, fiind considerat un adevărat reporter de război. Din acea perioadă au rămas desenele: Soldat călare, Trecerea Dunării la Corabia, Lângă Lagărul din Calafat. A abordat pictura cu tematică istorică: Ostașii lui Mihai Viteazul izgonind pe turci la Giurgiu, Intrarea triumfală a lui Traian în Sarmisegetuza, Legenda meșterului Manole, Moartea lui Ștefan cel Mare, Ștefan cel Mare după bătălia de la Codrii Cosminului, Sacrificiu roman, portretul lui Tudor Vladimirescu. A realizat peisaje și naturi moarte. În pictura murală, s-a remarcat prin picturile pe care le-a făcut la Casa Vernescu, Casa Berceanu, picturile murale de la bisericile din Brebu, Milcov, Răhău și Vințu de Jos, Săsciori, Mănăstirea Cernica și biserica din cimitirul de la Sebeș, Alba.
Biografie ilustrată [Gabi, My heart to your heart]
1852 – S-a născut Ion Luca Caragiale
1/13 februarie 1852, Haimanale, Prahova/I.L. Caragiale, Dâmbovița – 9 iunie 1912, Berlin
Dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist, membru post-mortem al Academiei Române. A absolvit Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, scriind în taină poezii. A fost fascinat de performanțele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale, actor și șef de trupă, așa că, din 1868 a început să frecventeze Conservatorul de Artă Dramatică, unde alt unchi, Costache Caragiale era profesor. În 1870 a fost nevoit să abandoneze studiile și s-a mutat cu familia la București. A fost sufleor și copist la Teatrul Național din București, unde l-a cunoscut pe Mihai Eminescu. A început activitatea jurnalistică în 1873, la ziarul Telegraful din București, urmat de colaborări la Ghimpele, Revista contemporană, a condus ziarul Națiunea română. A mai colaborat la România liberă, Timpul, Convorbiri literare. Din 1878 a frecventat ședințele bucureștene ale Junimii, la Titu Maiorescu și să citească din scrierile sale. În 1893 a înființat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic „Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”. A fost și director al Teatrului Național din București. Opera sa cuprinde teatru (opt comedii și o dramă), nuvele și povestiri, momente și schițe, publicistică, parodii, poezii. Nu a fost numai întemeietorul teatrului comic din România, ci și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național. Comediile sale sunt exemple excelente ale realismului critic românesc: Conu Leonida față cu reacțiunea, O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, etc. A publicat volumele: Schițe (Traduceri și originale), Momente, 1907, din primăvară până-n toamnă. Cîteva note, Novele, povestiri, Teatru. Opere complecte, Momente, schițe, amintiri.
Vizita (1952)
Ziua Intendenței Militare
1861 – S-a înființat Corpul ofițerilor de intendență militară
Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 29/1 februarie 1861, care a consfințit înființarea intendenței armatei. Prin acesta s-a format corpul ofițerilor de intendență militară, condus de intendentul general al armatei, subordonat Ministerului de Război. Intendența militară este serviciul din cadrul armatei care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament.
1861 – Înființarea Arsenalului Armatei
La 1/13 februarie 1861, micile ateliere pentru fabricarea munițiilor și materialelor de artilerie din București, au fost reunite, formând Arsenalul Armatei.
Primul avion militar de concepție și construcție românească, proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu a fost realizat la Arsenalul Armatei.
1868 – S-a născut Ștefan Luchian
1/13 februarie 1868, Ștefănești, Botoșani – 28 iunie 1916, București
Pictor supranumit „poetul plastic al florilor”. A urmat Școala de Belle-Arte (1885–1889), având profesori pe Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman și Constantin I. Stăncescu, dar a considerat academismul promovat de Școala de belle-arte, insuficient și sărăcăcios pentru a exprima noile tendințe în arta de sfârșit de secol al XIX-lea. În paralel, a urmat și cursurile clasei de Flaut a Conservatorului din București. În 1889 a plecat la München și a studiat două semestre la Academia de Arte Frumoase, având profesori pe Johann Caspar Herterich și Ludwig Herterich și unde a participat la prima expoziție a societății de artă Cercul artistic (1890). Prin opera sa, Luchian s-a dovedit o personalitate artistică originală, cu o pictură generoasă, vibrantă, cu o paletă cromatică plină de lumină. Marele aport inovator adus de Luchian în pictura românească din acele vremuri a fost reprezentat de modul de transpunere a efectelor de lumină, care la el izbucnesc la fiecare tușă de culoare. În 1893 și-a amenajat un atelier și a expus la Cercul Artistic. În 1894 a expus la Salonul oficial de arte plastice, intitulat Expoziția artiștilor în viață, și din nou la Cercul Artistic, iar în 1895 a fost ales în funcția de vicepreședinte al Cercului artistic. A fost principalul inițiator al Expoziției artiștilor independenți, care s-a deschis chiar în fața Salonului Oficial. Pentru a-și întregi veniturile, în perioada 1897–1900 s-a asociat cu Constantin Artachino și a pictat biserici în Tulcea, Alexandria și București (Biserica Brezoianu). Cu o stare materială precară și bolnav de scleroză multiplă după 1900, a ajuns să picteze țintuit în fotoliu și cu penelul legat de încheietura mâinii.
Biografie ilustrată [Artindex]
1876 – S-a născut Octavian C. Tăslăuanu
Octavian Codru Tăslăuanu; 1 februarie 1876, Bilbor, Harghita – 23 octombrie 1942, București
Scriitor, critic literar, memorialist, publicist și om politic. A urmat Facultatea de Drept a Universitatății București. A fost practicant în cancelaria notariatului din Bicaz, învățător la Craiova, secretar al Consulatului general al României la Budapesta, director al revistei Transilvania (1907–1914), funcție pe care a preluat-o de la Cornel Diaconovich. Aflat la conducerea revistei Luceafărul (1903–1919), a jucat, prin poziția deținută la cea mai de seamă revistă culturală a românilor transilvăneni, un rol deosebit de important în lupta dusă pe tărâm cultural pentru realizarea dezideratului de desăvârșire a unității naționale. În timpul primului război mondial a luptat în armata română, ca ofițer de informații. A fost ministru al Industriei și Comerțului (1920) și apoi ministru al Lucrărilor publice (1921) în guvernul Alexandru Averescu.
1880 – Caragiale a publicat Conu Leonida față cu reacțiunea
Prima comedie a lui Ion Luca Caragiale, farsă într-un act, a fost publicată în Convorbiri literare, nr. 11.
Conu Leonida față cu reacțiunea (1985) Cu Dem Rădulescu și Leopoldina Bălănuță
1885 – A apărut cotidianul Drepturile omului
Ziar socialist, editat la București de Cercul de Studii Sociale cu același nume, din al cărui comitet redacțional făceau parte Constantin C. Bacalbașa, Al. Brăescu, Constantin A. Filitis, Emilian A. Funzescu, Constantin Mille, Ion Nădejde, Al. G. Radovici și Paul Scorțeanu.
1894 – S-a născut Lucian Grigorescu
1 februarie 1894, Medgidia, Dobrogea – 28 octombrie 1965, București
Pictor postimpresionist, membru corespondent (din 1948) al Academiei Române, apreciat drept cel mai latin dintre pictorii români. A studiat pictura cu G.D. Mirea și Gabriel Popescu la Academia de Belle Arte din București (1912–1915). După întreruperea cauzată de război, a reluat studiile în anii 1918–1920. Și-a continuat formația artistică la Roma și Paris, unde a frecventat atelierele de la Grande Chaumière și Académie Ranson, în atelierul lui Roger Bissière. Pe un drum urmat adesea de artiști, începând cu reprezentanții impresionismului, a călătorit spre sudul Franței, lucrând la Cassis, fascinat de lumina intensă, de culorile proaspete ale regiunii. A participat la saloanele oficiale din România, la expoziții organizate de Tinerimea Artistică, Grupul nostru, Arta etc. A fost, înainte de toate, un pictor al naturii, dar și al naturii umane. În 1964 a fost distins cu titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Română.
Biografie ilustrată [Gabi, My heart to your heart]
1897 – A încetat din viață Pavel Zăgănescu (17 ianuarie 1815, Râmnicu Sărat – 1 februarie 1897)
Ofițer; comandant al detașamentului de pompieri care a luptat la 13 septembrie 1848 în Dealul Spirii din București, împotriva trupelor turcești sosite să înfrângă Revoluția din Țara Românească.
1900 – S-a născut Vladimir Frimu
1 februarie 1900, Huși, Suceava – 15 iulie 1967, București
Pictor și grafician. A studiat Dreptul la Iași, în paralel a urmat Școala de Arte Frumoase din Iași. Chiar dacă inițierea în artele plastice a cunscut-o sub penelul lui Octav Angheluță, probabil cel mai mare impact asupra artei lui Frimu l-a avut Nicolae Tonitza, alături de care a pictat în cursul anului 1927, spre sfârșitul perioadei de studii de la Iași. A continuat cu Școala de Arte Frumoase din București. A urmat Școala de Ofițeri și a devenit avocat în 1926. Ca ofițer în rezervă, a lucrat ca profesor la Ploiești și București. Din operele sale: Plaja Balcicului, Ulcică cu flori, Vechi si nou, Cale, Schini albaștri.
Biografie ilustrată [Artindex]
1905 – A apărut la București revista Vieața nouă
Publicație bilunară, sub direcția lui Ovid Densușianu, revista a devenit principalul organ de presă al mișcării simboliste de la noi, fiind editată în perioada 1 februarie 1905–ianuarie/februarie 1925. Între noiembrie 1916–martie/decembrie 1917, sediul redacțional a fost mutat la Iași, în refugiu, din cauza ocupației germane. A avut numeroși colaboratori: Oreste Georgescu, Ion Minulescu, Al.T. Stamatiad, Al. Gherghel, Tudor Arghezi, Emil Isac, Pompiliu Eliade, Gala Galaction, George Bacovia, Tudor Vianu, Perpessicius etc.
1907 – S-a născut T.C. Stan
1 februarie 1907, Târgu Neamț – 19 mai 1940, București
Prozator, traducător și publicist. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie și ale Facultății de Drept din București. A fost redactor la ziarul România liberă și la Agenția de știri RADOR. A debutat literar în ziarul Avântul din Piatra Neamț. A colaborat la Viața românească, România literară, Convorbiri literare etc. Este autorul a trei romane valoroase, Cei șapte frați siamezi, Eu, Tina și Adam și Femeia de la miezul nopții (în colaborare cu Galia Faressova). A tradus din Alexandre Dumas, Hermann Wendel, Karl Tschuppik. În 1930, alături de Sadoveanu și Topîrceanu a redactat și publicat o serie de abecedare, Cartea de citire – pentru clasele II-IV, V-VII, Geografie, clasele III-IV, V-VII și Științele agricole, clasele V-VI. A primit, în 1934, Premiul „I.E. Torouțiu” al Societății Scriitorilor Români.
1907 – S-a născut Oscar Lemnaru
Oscar Holtzman; 1 februarie 1907, București – 17 mai 1968, București
Ziarist, nuvelist și traducător. A urmat liceul la Brăila, unde și-a făcut debutul jurnalistic în 1927, în revista Florile Dunării. Atras la București, s-a dedicat jurnalismului, scriind în revistele Facla lui Ion Vinea, Lumea lui George Călinescu, Azi, Reporter și Revista Fundațiilor Regale. Pe lângă activitatea de reporter, a scris comentarii pe teme de filosofie și artă și a publicat eseuri literare și aforisme. A fost un participant activ la viața cafenelei bucureștene; vorbele sale spirituale erau comparabile cu cele ale lui Păstorel Teodoreanu, Tudor Mușatescu și Șerban Cioculescu. A fost prieten cu cel din urmă, precum și cu Ion Barbu și Camil Petrescu. Nuvelele din volumul Omul și umbra (1946), singura carte a lui Lemnaru, au fost citite anterior în cenaclul literar Sburătorul. A publicat în revista Azi în 1935 un fragment din romanul neterminat Adonis hâdul. În ultimii săi ani, el s-a retras discret din viața literară, stilizând traduceri ale unor opere rusești nesemnificative și traducând scrieri ale scriitorilor francezi Émile Zola, Romain Rolland și Robert Merle. Omul și umbra, care nu a putut fi publicat sub regimul comunist, a fost reeditat în anul 2000.
1912 – S-a născut Ioan Mirea
1 februarie 1912, Răsucenii de Jos, Vlașca/Giurgiu – 3 octombrie 1987, Paris
Pictor, sculptor și poet. Licențiat în Filosofie metafizică la Roma și doctorand la Facultatea de Medicină din București, a studiat medicina înainte de a se dedica picturii, pe care și-a însușit-o prin eforturi autodidacte. Literar, a debutat în 1930 cu versuri la revista Crai Nou din Cernăuți. A fost cofondator și coeditor al revistei Rod. A colaborat activ la revistele: Meșterul Manole, Sfarmă Piatră, Game, Litoral etc. În februarie 1938 și-a inaugurat la sala Mozart din București prima mare expoziție de pictură, care s-a bucurat de un succes enorm.
Au urmat alte 26 de expoziții la București, Sibiu, Veneția, Roma, Londra, Paris, Amsterdam, Würtzburg, Nairobi, Puerto de la Cruz etc. A participat la mai multe expoziții de grup, în zece țări. Fost comandant legionar, distins cu Crucea Albă, după ce comuniștii au preluat puterea a reușit să se refugieze în Apus, stabilindu-se în Franța, unde și-a continuat activitatea. A colaborat la numeroase publicații din exil: Carpații (Madrid), Căminul (Brazilia), Drum (Mexic și SUA), Cetatea Luminii (Brazilia) și multe altele. A fondat și condus revista de sinteză naționalistă Discursul Contemporan (Paris), de un mare prestigiu în lumea exilului. A ilustrat numeroase lucrări, atât ale autorilor români în exil, cât și ale celor străini. A fost distins cu Premiul pentru sculptură la Salonul Național de toamnă din Issoudun, Marele Premiu pentru sculptură și arhitectură al Salonului Internațional de Artă Contemporană de la Rouerque, Marele Premiu de sculptură simbolistă decernat de Salonul International de Artă Les Maitres de Notre Temps etc. Ioan Mirea „a fost un polivalent de măreață aprindere metafizică și calități alese. Avea în el ceva din emotivitatea artistică și din receptivitatea intelectuală a Renașterii. În el se zbătea continuu umanul, finețea realizărilor și suplețea gândirii…” [Faust Brădescu].
Biografie ilustrată [Artindex]
1912 – S-a născut Vasile Netea
1 februarie 1912, Deda, Mureș – 6 martie 1989, București
Istoric, cercetător al istoriei Transilvaniei. A urmat Școala Normală din Târgu Mureș și a debutat cu poezie în revista Liceului „Alexandru Papiu Ilarian”. A debutat în revista Astra ca publicist, cu două articole, unul despre George Coșbuc, altul despre Ion Dragoslav și o poezie, intitulată Pământ. Deși încă elev, a scos pe cont propriu o revistă de cultură generală, Avântul, din care a apărut un singur număr (1928). După absolvire a fost învățător în mai multe localități de pe Valea Mureșului, printre care Teaca, Lunca Bradului, Reghin. S-a stabilit la Reghin, unde a publicat mai multe lucrări despre istoria, etnografia și valorile neamului românesc, printre care Figuri mureșene și Murăș, Murăș apă lină. Împreună cu Em.I. Cocoș, a inițiat o foaie de cultură, intitulată Credința, a scos apoi la Târgu Mureș revista de literatură și artă Clipa și revista de literatură Jar și slovă. Între 1939–1940 s-a specializat în pedagogie la universitatea din Cluj, iar după absolvirea cursurilor a plecat la București unde a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie a Universității București, iar în 1948, în cadrul Universității din București, și-a dat doctoratul cu teza George Barițiu: Viața și opera la Universitatea din București. Dintre lucrările sale: Din contribuția învățătorimii române la dezvoltarea culturii naționale, Sub stindardul ASTREI, Dela Petru Maior la Octavian Goga, Muntii Apuseni: muzeu istoric si Pantheon al poporului român, Folclorul și folcloriștii mureșeni.
1913 – S-a născut Serafim Antropov-Manu
1 februarie 1913, Chișinău – 19 iulie 1988, București
Violoncelist, compozitor și profesor la Conservatorul din Iași și cel din București. Între 1927–1934 a studiat la Conservatorul Unirea din Chișinău cu Gheorghi Antonivici Iațentkovski și Mihai Bârcă, apoi la Conservatorul din București (1934–1938) sub îndrumarea lui Dimitrie Dinicu, Mihail Andricu și Alfonso Castaldi. În particular, a luat lecții de compoziție cu Alexandru Velehorschi, Carmen Petra-Basacopol și Walter Michael Klepper. După debutul de la Chișinău (1930), a fost violoncelist în Orchestra Simfonică a Armatei din București, Orchestra Radio București și Orchestra Operei Române, director la Filarmonica din Iași (1947–1950), solist al Filarmonicii din București, director al muzicii din Ministerul Artelor (1950–1952). A susținut numeroase concerte de muzică de cameră alături de George Enescu. A prezentat în primă audiție sonatele pentru violoncel de Nicolae Buicliu, Carmen-Petra Basacopol, Diamandi Gheciu, Theodor Fuchs, Alexandru Velehorshi, balade de Tudor Ciortea, Cântec vechi de Paul Constantinescu etc., repertoriul său curpinzând și lucrări de Henry Purcell, Ludwig van Beethoven sau Claude Debussy. Activitatea sa artistică a fost recompensată prin Ordinul Muncii, cl.III (1948) și cl.,II (1955). Pe lângă cariera solistică, a fost profesor la Conservatorul din Iași și cel din București (1950-1977), formând numeroși muzicieni consacrați.
1919 – A fost prezentat memoriul delegației române la Conferința de pace de la Paris
Memoriul România în fața Conferinței de la Paris. Revendicările sale teritoriale, a fost prezentat de prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, șeful delegației române la Conferința de pace de la Paris, la 19 ianuarie/1 februarie 1919, care a făcut un larg expozeu asupra conduitei țării în război și a împrejurărilor în care s-a încheiat pacea separată cu Puterile Centrale. Premierul a cerut recunoașterea internațională a actelor de unire din anul 1918, exprimate în hotărârile de la Chișinău, Alba Iulia și Cernăuți. Delegația română nu a avut o atmosferă foarte favorabilă, premierul adoptând o atitudine intransigentă în ceea ce privește: recunoașterea integrală a Tratatului din 4/17 august 1916, prin care Banatul urma să revină în întregime României; au existat divergențe privind minoritățile, România neacceptând controlul internațional; sarcinile financiare impuse statelor succesoare ale Imperiului Austro-Ungar etc.
Delegația română la Conferința de pace de la Paris, condusă de primul ministru Ionel Brătianu Rândul din față: George G. Danielopolu, C. Diamandi, general Constantin Coandă, Ion I.C. Brătianu, Ermil Pangrati, general Arthur Văitoianu; Rândul din spate: Mircea Djuvara, Eftimie Antonescu, Eugen Neculce, ș.a. [Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române]
1920 – S-a înființat Institutul de Istorie Națională din Cluj
Fondat din inițiativa și cu sprijinul material al Regelui Ferdinand I, Institutul a funcționat în cadrul Universității din Cluj, fiind condus de Ioan Lupaș și Alexandru Lapedatu. Era totuși nevoie de un spațiu mai mare, așa că suma donată de regele Ferdinad I al României a fost adăugată la capitalul inițial, ceea ce a permis, în 1929, cumpărarea unui imobil care a fost amenajat în mod adecvat muncii de cercetare științifică, lucrare care s-a încheiat în iunie 1937, când a fost inaugurat în prezența Regelui României, Carol al II-lea.
1921 – A apărut revista bilunară Viața Social-Literară
A apărut la București, sub conducerea jurnalistului N.D. Cocea. Și-au pus semnăturile în paginile revistei Gala Galaction, Tudor Arghezi, Constantin Mille, N.D. Cocea, Anatol France etc.
1922 – S-a născut I.M. Ștefan
Alexandru Sergiu Sragher; 1 februarie 1922, București – 22 octombrie 1992, București
Prozator și traducător cu tematică științifică și știițifico-fantastică, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A urmat Colegiul „M. Onescu” al comunității evreiești și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, absolvită în 1946. A debutat ca publicist cu un articol despre André Malraux în Studentul român (1946), unde a fost secretar de redacție în anii 1947–1948. A fost redactor la Jurnalul de dimineață, la Agerpres și la Editura Tehnică, șef al Serviciului de presă al Ministerului Construcțiilor, funcționar la Centrul de Documentare pentru Construcții și Arhitectură și redactor al revistei Magazin istoric. La începutul anilor 1950 s-a consacrat activității literare. A debutat editorial cu fantezia pentru copii Călătorie în Univers (1953), apoi a publicat volume de proză de aventuri, fantastică sau SF, printre care Drum printre aștri (1954, considerat primul roman științifico-fantastic românesc care a apărut după cel de-al doilea război mondial) și Robinsoni pe planeta oceanelor, ambele în colaborare cu Radu Nor, O întîmplare în împărăția zăpezilor (1959, prima povestire științifico-fantastică pentru copii apărută în aceași perioadă), Ultimul alb, Lumina purpurie, Cântecul Cibenei, Omul cu o mie de chipuri, Naufragiații, Viața începe la Milogu etc.
1926 – S-a născut Dumitru Protase
1 februarie 1926, Mocod–Nimigea, Bistrița-Năsăud – 25 aprilie 2022
Istoric, arheolog și profesor, membru de onoare (din 2003) al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Litere din Cluj (1946–1950). În 1963 și-a luat diploma de Doctor în Științe istorice. A făcut stagii de documentare și călătorii de studii în Austria, Belgia, Egipt, Franța, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Turcia. Din 1953 a fost cercetător la Institutul de Istorie și Arheologie din Cluj. A desfășurat o bogată activitate didactică: asistent, conferențiar și profesor (din 1990) la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În activitatea de cercetare s-a aplecat îndeosebi asupra istoriei Daciei romane și postromane. A întreprins cercetări arheologice la Castrele romane de la Orheiu Bistriței (1960), Livezile (1967), Brâncovenești (1970–1973, 1987), Surducu Mare (1975), Berzobis (1975), Ilișua (1980), Tihău (1994) și Hoghiz (2003). A publicat lucrările: Șantierul arheologic Soporul de Cîmpie (r. Turda, reg. Cluj), Un cimitir dacic din epoca romană la Soporu de Câmpie. Contribuții la problema continuității în Dacia.
1928 – S-a născut Octavian Sava
Octavian Segall; 1 februarie 1928, București – 2 decembrie 2013, București
Autor de texte umoristice, dramaturg, redactor, realizator TV și scenarist. S-a înscris în 1946 la Facultatea de Medicină, la dorința mamei sale. În perioada studenției a colaborat la Ora Tineretului și Ora Școalei și i s-a propus să devină redactor la radio. A abandonat studiile medicale în 1949 și s-a angajat la Radio România Actualități. A absolvit mai târziu Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, secția Română-Franceză. A realizat emisiuni de varietăți și teatru la Radio România Actualități și Televiziunea Română. Împreună cu Alexandru Otti a realizat primul serial radiofonic românesc, o adaptare după Tartarin din Tarascon de Alphonse Daudet. A compus numeroase scheciuri, monologuri și cuplete muzical-umoristice pentru programele de Revelion de la TVR. A debutat ca scenarist la filmul Post restant (1961), colaborând și la filme precum În fiecare zi mi-e dor de tine, A doua cădere a Constantinopolului. A debutat ca scriitor cu Meteoritul de aur, publicat în 1955 și urmat de: Nota zero la purtare, Rămas-bun, tinerețe!, Val Vârtej și Vasul Fantomă, Prințul rătăcitor George Bibescu.
Fals tratat de muzică ușoară • Realizator: Octavian Sava, Muzica: Paul Urmuzescu, Cu: Margareta Pâslaru, Mihai Fotino și Sile Dinicu
1932 – S-a născut Anatolie Paniș
1 februarie 1932, Cîrnățeni, Tighina – 1 februarie 2007, Snagov, Ilfov
Prozator, originar din Basarabia, refugiat în România, silvicultor, fost deținut politic, neobosit luptător pentru corectitudine și dreptate. A inițiat, editat, sponsorizat și scris publicația Snagov (1996–2006). Din scrierile sale: Răpirea din adâncuri, Două treimi din viață, Iubita de la Gura Teghii, Domnișoara, Ultimul tren spre România (romanul Basarabiei), Lagărul e viața noastră.
1932 – S-a născut Sorin Stati
1 februarie 1932, București – 16 ianuarie 2008, Paris
Lingvist, stabilit în Italia în 1971, membru de onoare (din 1993) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității București, secția Filologie clasică în 1954 și a devenit Doctor în Filologie la Universitatea București în 1967 cu teza de lingvistică generală, Sistemul sintactic al limbii. A fost profesor universitar de Limba și literatura română la Facultatea din Padova și la Facultatea de Litere din Veneția. În 1978 a obținut un Doctorat de Stat, cu mențiunea très honorable, la Universitatea Sorbona (Paris), cu teza Le système sémantique des adjectifs dans les langues romanes, ulterior publicată la Paris (editura Jean Fayard, 1979). După 1990 a colaborat la Dicționarul limbii române, Dicționarul ortoepic și de punctuație, Gramatica limbii române și a fost cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române. Din lucrările sale: Limba latină în inscripțiile din Dacia și Sciția Minor, Cuvinte românești. O poveste a vorbelor, Călătorie lingvistică în țara muzelor, Elemente de analiză sintactică etc.
1933 – S-a născut Victor Mihai Botez
1 februarie 1933, Buftea, Ilfov – 3 martie 2018
Filosof, jurnalist cu o activitate prodigioasă, eseist, cercetător științific, personalitate a presei și a culturii românești, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România. A urmat Facultatea de Filosofie, secţia Ziaristică a Universităţii Bucureşti (1952–1957). În 1981 a devenit Doctor în Filosofie (estetică), cu teza Sensibil şi raţional în presă. A fost pe rând radioreporter, redactor principal, corespondent special la Radiodifuziunea Română, membru al grupului de corespondenţi speciali cu emisiuni săptămânale, realizator emisiuni radio, comentator de politică externă, corespondent pentru Radio şi România Liberă, corespondent la Bucureşti al Radiodifuziunii Bulgare. După destituirea din presă pe motive politice, a lucrat ca operator de prospecţiuni electrometrice la Întreprinderea de Carotaj şi Perforări, Ploieşti. A revenit în presă în 1963, fotoreporter, secretar de redacţie, redactor principal la gazeta Muncitorul Forestier, redactor principal, şef de secţie, redactor-şef adjunct, membru al colegiului de redacţie la ziarul Munca, secretar general de redacţie, publicist comentator, membru în colegiul redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate, la revistele Roumanie d’aujordhui, Lomania (China), Revue roumaine (în versiunile franceză, engleză, germană, rusă), cronicar parlamentar, colaborator la România 7 zile, Expres Magazin etc. A făcut traduceri din şi în limba franceză, a fost autor a numeroase articole şi comentarii referitoare la operele lui Lucian Blaga şi Mircea Eliade. A publicat, cărţi de autor şi volume coordonate: Informaţie, cunoaştere, acţiune, Comunicare şi valoare în presă, Fotografia în clubul artelor, Privind înapoi fără mânie. Reportaj dintr-o viaţă, Lucian Blaga. Cunoaştere şi creaţie (în colaborare cu Dumitru Ghişe şi Angela Botez), Lucian Blaga–Confluenţe filosofice în perspectivă culturală (împreună cu Angela Botez şi Mihai Popa), Nobilimea la români / La noblesse roumaine / Romanian Nobility, Recuperarea subiectului fenomenologic etc.
1934 – S-a născut Nicolae Breban
1 februarie 1934, Baia Mare
Scriitor, romancier, eseist, dramaturg și om de cultură contemporan, membru titular (din 2009) al Academiei Române. În 1951 a fost exmatriculat din penultima clasă a Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj din cauza originii sale sociale. A absolvit în 1952, la fără frecvență, Liceul „Oltea Doamna” din Oradea. Intenționa să se înscrie la Politehnică, fiind nevoit să intre, mai întâi, ucenic la fostele Uzine 23 August din București, unde a lucrat la sudură și strungărie, calificându-se în meseria de strungar în fier. În 1953 s-a înscris la Facultatea de Filosofie, „măsluind actele”, după cum a mărturisit în Confesiuni violente, fiind exmatriculat după șase luni. A debutat literar în revista Viața studențească (1957), cu schița Doamna din vis. A frecventat un timp cenaclul de pe lângă revista Tânărul scriitor, condus de Florin Mugur. Decisivă pentru formația sa intelectuală a fost însă prietenia care l-a legat de Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Grigore Hagiu și Matei Călinescu, un adevărat nucleu al generației ’60, care a demolat falsele valori, promovate de realismul socialist, prin impunerea criteriului estetic. A colaborat la Gazeta literară, Contemporanul, România literară, Luceafărul, Steaua etc. A debutat editorial cu romanul Francisca (1965), distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Din operele sale: Animale bolnave, Îngerul de gips, Pândă și seducție, Amfitrion, Ziua și noaptea, Singura cale. A fost distins cu Ordinul național Steaua României în grad de Ofițer (2000).
Nicolae Breban – Bătrâna doamnă și fluturele Teatru radiofonic • Gina Patrichi, Irina Mazanitis, Adrian Pintea
1935 – S-a născut Ion Dogaru
1 februarie 1935, Licuriciu–Călinești, Teleorman – 16 martie 2018
Jurist și profesor de Drept, membru corespondent (din 2001) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Drept din București (1953–1958). În 1969 a obținut titlul de Doctor în Drept Civil. A fost jurist la Râmnicu Vâlcea și Craiova. În 1968 a devenit cadru didactic la Universitatea din Craiova, prorector în perioada 1976–1984. După 1989 a înființat Facultatea de Drept din cadrul Universității din Craiova, al cărei decan a fost începând cu 1991. A efectuat studii privind dreptul civil, dreptul comerțului internațional, dreptul familiei, teoria generală a dreptului și filosofia dreptului. A desfășurat o bogată și susținută activitate editorială. De numele său se leagă apariția unui impresionant număr de publicații de drept, precum: Revista de științe juridice, Revista de științe socio-umane, Anales Apulensis, Buletinul notarilor publici, Dreptul, Revista română de drept al afacerilor, Revista română de dreptul proprietății intelectuale, fie ca membru fondator, fie ca membru în consiliile științifice. A publicat, singur sau în colaborare, și a coordonat peste 70 de volume – tratate, monografii, manuale – acoperind o mare diversitate de domenii ale științelor juridice. A primit titlurile Profesor Emerit (1986), Profesor de Onoare (1995) și Decan de Onoare al Facultății de Drept și Științe Administrative a Universității din Craiova (2004). A fost distins cu Premiile „P.S. Aurelian“ (1985), „Nicolae Titulescu“ (2001), „Simion Bărnuțiu“ (2002) și „Andrei Rădulescu“ (220) ale Academiei Române, Uniunea Juriștilor din România i-a conferit în 2004 Diploma de Onoare, pentru coordonare și Premiul „Istrate Micescu“, Academia Română i-a conferit Diploma Meritul Academic, iar Academia de Științe a Moldovei l-a onorat cu Medalia „Dimitrie Cantemir“ și Președinția României l-a decorat în 2002 cu Ordinul Național Steaua României în Grad de Cavaler.
1935 – S-a născut Nicolae Moțoc
1 februarie 1935, Fetești, Ialomița – 6 iunie 2013, Constanța
Poet, prozator și eseist. A fost absolvent al Școlii de Literatură și Critică literară „Mihai Eminescu” (1952–1954, coleg de promoție cu Nicolae Labiș, Gheorghe Tomozei, Florin Mugur, Radu Cosasu, Doina Sălăjan, Doina Ciurea) și al Facultății de Filosofie a Universității București (1964–1970). A debutat cu versuri, în revista Tânărul scriitor (1953). A fost director al revistei de literatură Metafora din Basarabi și redactor-șef adjunct al revistei Tomis, colaborând la revistele: România literară, Viața Românească, Luceafărul, Steaua, Familia, Ateneu, Ramuri, Cronica, Orizont etc. Din scrierile sale: Ceasul umbrei, Elementele, Golful sălbatic, Dimineața nuanțelor, Provocări imergente, Ochiul lui Orfeu.
1938 – S-a născut Constantin Popovici
1 februarie 1938, Iași – 10 decembrie 1995, București
Sculptor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, fiul sculptorului Ion Grigore Popovici și al pictoriței Nadia Popovici. A urmat Facultatea de Construcții, secția Civile și Industriale Iași (1954–1955), apoi Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, specializarea Sculptură, clasa Boris Caragea (1958–1964). O personalitate complexă a artei contemporane românești, manifesta o dexteritate deosebită în folosirea materialelor celor mai variate (lemnul, fierul, bronzul, piatra, marmura). A avut numeroase expoziții personale și participări la expoziții colective, simpozioane etc. În 1967 a fost laureat al Premiului Uniunii Artiștilor Plastici (UAP). Lucrări: Bustul lui George Enescu, Statuia Prometeu cu fulgere în mână de la Barajul Vidraru, Statuia lui George Bacovia din Bacău, Ciclul de lucrări Hecate.
Biografie ilustrată [Vatra meștrilor și creatorilor de Patrimoniu]
1938 – S-a născut Niculiță Secrieru
1 februarie 1938, Bogdănești, Vaslui – 3 august 2002, București
Pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1970. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” în 1966, la clasa Corneliu Baba. A fost profesor de Pictură la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București (1983–2002), apoi lector la Universitatea de Arte. În anii debutului a lucrat desene în peniță, schițe, și studii, mai târziu acuarele și guașe, iar la maturitate lucrări în ulei pe pânză, alături de studii de culoare, compoziție și portret, în tehnică mixtă. A expus la majoritatea saloanelor oficiale din București și din țară și în numeroase expoziții internaționale la Paris, Sevigny, Helsinki, Moscova, Buenos Aires, Varșovia, Praga, Bratislava, Haga, Ierusalim, Stockholm, Ankara, Veneția. O mare parte din lucrările sale se găsesc în prezent în muzeele de artă din România, dar și în colecții particulare din Italia, Anglia, Canada, Elveția, Franța, Germania, Olanda, SUA, Bulgaria și România. În 1999 a primit Premiul UAP pentru pictură, iar în 2001 a fost nominalizat pentru Premiul Academiei Române.
1939 – Guvernul Miron Cristea (2) a fost remaniat ca Guvernul Miron Cristea (3)
Guvernul Miron Cristea (3) a fost un Consiliu de miniștri de uniune națională, prezidat de patriarhul Miron Cristea, care a guvernat în perioada 1 februarie–6 martie 1939. A succedat la două guverne consecutive conduse tot de patriarhul Miron Cristea (10 februarie–30 martie 1938; 30 martie 1938–1 februarie 1939). În urma remanierii, Armand Călinescu a cumulat funcțiile de viceprim-ministru, ministru de Interne și ministru ad-interim de Război și au fost incluși în guvern Ion Bujor și Ion Giugurtu, partizani ai apropierii de Germania nazistă. Pe durata celor trei guverne Miron Cristea, regele Carol al II-lea a instaurat regimul monarhiei autoritare; a fost decretată starea de asediu și cenzura pe întreg cuprinsul țării; s-a adoptat Constituția din 27 februarie 1938; au fost dizolvate asociațiile, grupările și partidele politice; a avut loc reforma administrativă din 1938; a fost asasinat C.Z. Codreanu; s-a înființat Frontului Renașterii Naționale, ca unică organizație politică în stat.
1939 – Prima linie de troleibuz din România Mare
Prima linie de troleibuz de pe vechiul teritoriu al României, România Mare (1 decembrie 1918 – 26 iunie 1940) s-a pus în funcțiune la 1 februarie 1939, la Cernăuți (astăzi în Ucraina).
1940 – A încetat din viață George de Bothezat (Gheorghe Botezatu; 7/19 iunie 1882, Sankt Petersburg – 1 februarie 1940, Boston)
Inginer mecanic, matematician și om de afaceri american, originar dintr-o familie nobilă basarabeană pionier în domeniul elicopterelor și care a făcut primul calcul al traiectoriei pământ-lună.
1941 – S-a născut Teofil Codreanu
1 februarie 1941, București – 10 ianuarie 2016, București
Fotbalist care a jucat în postul de mijlocaș. A debutat în 1956 la CCA București, iar din sezonul 1959–1960, a activat la Rapid București, jucând 258 de meciuri și marcând de 39 de ori până la retragerea din activitatea competițională, în 1973. A câșigat cu Rapid campionatul în 1967 și Cupa României (1972). A jucat pentru echipa națională de fotbal a României în perioada 1964–1971. Ulterior a fost antrenor al echipelor CSM Borzești, Bucovina Rădăuți, Rapid București.
1944 – Evacuarea administrației civile din Transnistria
Între 19 august 1941–29 ianuarie 1944, România a avut sub administrație temporară regiunea de la râul Nistru (în vest) până la râul Bug (în est) și de la râul Niomjîi (în nord) până la Marea Neagră (în sud), care a purtat, de asemenea numele de Transnistria. Administrația civilă din Transnistria a fost înființată prin Decretul nr. 1/19 august 1941 și prevedea limitele teritoriale și numirea Guvernatorului civil al Transnistriei în persoana profesorului universitar Gheorghe Alexianu, și stabilea sediul provizoriu la Tiraspol. La 1 februarie 1944, trupele sovietice de tancuri au rupt frontul în nordul Transnistriei, care a fost ocupată de Armata Roșie.
1944 – S-a născut Lucian Boia
1 februarie 1944, București
Istoric, profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București. În 1962 s-a înscris la Facultatea de Istorie, și în anul patru a devenit membru al PCR. Ca șef de promoție, a primit o bursă de studii de la profesorul Macurek de la Brno în Cehoslovacia. Întors în România, s-a înscris la doctorat și a devenit asistent stagiar la Facultatea de Istorie. A fost secretar general și vicepreședinte al Comisiei Internaționale de Istorie a Istoriografiei, director fondator al Centrului de Istorie a Imaginarului. Este unul dintre cei mai prolifici istorici români contemporani, fiind în general preocupat de istoria ideilor și a imaginarului; a revoluționat, după 1989, istoriografia românească, propunând o perspectivă demitizantă asupra evenimentelor. Opera sa, întinsă și variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România și în Franța, precum și traduceri în engleză, germană și în alte limbi. Scrieri: Evoluția istoriografiei române, Mituri istorice românești, Istorie și mit în conștiința românească, Pentru o istorie a imaginarului, Balcic. Micul paradis al României Mari, Suveranii României. Monarhia, o soluție?, În jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități etc.
1944 – S-a născut Petru Popescu
1 februarie 1944, București
Prozator, poet, scenarist si realizator de filme, american de origine română. A urmat Facultatea de Litere, secția Limbi străine (germanice), luând licența în 1967 cu specializarea Literatură comparată. A debutat în 1966 cu placheta de versuri Zeu printre blocuri, urmată de alt volum de poezie, Fire de jazz. Primele încercări în proză au fost povestiri publicate in presă. În 1967 i-a apărut primul volum de proză scurtă, Moartea din fereastră, pentru ca în 1969 să apară Prins, roman de mare succes în epocă și care îl înscrie ca promotor de referință al literaturii citadine Odată cu publicarea primelor sale romane de succes a devenit obiectul atenției fiicei lui Ceaușescu, Zoia. A continuat cu publicarea romanelor Dulce ca mierea e glonțul patriei, Să crești într-un an cât alții într-o zi, Sfârșitul bahic, Copiii Domnului, a scris scenariul filmului Drum în penumbră. Autoritățtile i-au sugerat să scrie despre eroii neamului, inclusiv despre familia Ceaușescu, dar nu s-a conformat. A obținut o bursă Gottfried von Herder la Viena (1971–1972), iar în 1974 a acceptat o invitație din partea Universității din Iowa la un seminar internațional, International Writing Program, ocazie cu care a decis să nu se mai întoarcă în țară. Stabilit în Statele Unite ale Americii și în urma absolvirii unei prestigioase școli de specialitate, The American Film Institute din Hollywood, s-a impus drept romancier și autor de scenarii cinematografice, unele în colaborare cu soția sa, scenarista Iris Friedman. În 1977 a scris primul scenariu de film, The Last Wave (Ultimul val), pentru care a primit numeroase premii, urmat de Obsessive Love, The Death of an Angel – pentru care a fost și producător, și regizor. În România a fost acuzat de tradare și interzis. Alte scrieri ale sale: Înainte și după Edith, Întoarcerea, Oaza, În coasta lui Adam, Urme în Timp, Supleantul, Bough, Burial of the vine, Boxes, Stairs & Whistle Time; Before and After Edith, In Hot Blood, Amazon Beaming, A Memoir of Love and Survival in a Concentration Camp, Footprints in Time, Girl Mary.
Drum în penumbră (1972)
1945 – S-a născut Elena Roizen
Elena Barbu; 1 februarie 1945, Ovidiu, Constanța – 25 septembrie 2007, Constanța
Cântăreață de muzică populară dobrogeană. Și-a început cariera artistică în anul 1965, debutând la Radiodifuziunea Română cu cântecul Hai, Dunărea mea. A fost, pe rând, angajată a ansamblurilor Brâulețul din Constanța, Nunta Zamfirei din Eforie și Dor Transilvan din Bistrița. A înregistrat peste 100 de piese pe discuri, casete, CD-uri. A participat de-a lungul carierei la numeroase festivaluri, iar după moartea sa, Festivalul cântecului popular din Ovidiu îi poartă numele. A fost căsătorită cu profesorul de limba engleză Marcel Roizen, cu care a avut doi copii.
Elena Roizen – Fetele de la Oltina
1945 – A încetat din viață Ion Șiugariu (Ion Soreanu; 6 iunie 1914, Băița, Maramureș – 1 februarie 1945, Brezno, Slovacia)
Poet și publicist; a condus Asociația Studenților Refugiați din Ardealul ocupat, în timpul ocupației horthyiste a Transilvaniei.
1946 – S-a născut Aquilina Severin
1 februarie 1946, Dragșina–Chevereșu Mare, Timiș
Cântăreață de muzică ușoară. A plecat definitiv în Germania în 1989 și a revenit în atenția publicului român în 2008. Prima apariție la TV a fost la spectacolul Dialog la distanță Banat – Crișana în 1965. A urmat Conservatorul din Timișoara, pe care l-a absolvit în 1968, în paralel frecventând și cursurile Școlii de Artă populară din Timișoara și participând la toate spectacolele Casei de cultură a studenților, acompaniată de formația Phoenix. În 1968, a fost invitată la Radiodifuziunea și Televiziunea Română – Studioul de Televiziune unde s-a constituit Studioul tânărului interpret de muzică ușoară.
Poate de Alexandru Mandy
1949 – A încetat din viață N.D. Cocea (Nicolae Dimitrie Cocea; 29 noiembrie 1880, Bârlad – 1 februarie 1949, București)
Avocat, prozator, eseist, dramaturg, traducător, jurnalist, publicist și politician comunist.
1954 – A început Marele viscol din 1954
Fenomen meteorologic sever, care s-a abătut asupra României la începutul lunii februarie a anului 1954, motiv pentru care această iarnă a fost considerată cea mai aspră din secolul al XX-lea. Un puternic ciclon mediteraneean care a traversat Peninsula Balcanică, încărcat cu umiditate de deasupra Mării Negre a ajuns pe teritoriul României, unde a întâlnit un front de aer rece care a acționat ca un baraj. Viscolul a lovit în patru reprize (1–4, 7–9, 17–19 și 22–24 februarie), iar vântul a atins o viteză record (București – 126 km/h). Ninsoarea abundentă a înregistrat și alt record: la 3 februarie la Grivița s-au depus 115,9 litri de zăpadă pe metru pătrat în 24 de ore. Temperaturile au scăzut drastic ajungând la valori de –25 °C. Cel mai gros strat de zăpadă din istoria măsurătorilor ANM a fost tot atunci, la Călărași și anume 173 cm, troienele atingând însă în unele zone din sud-estul țării și peste 5 metri înălțime. În întrega țară, casele au fost acoperite cu zăpadă, fiind necesară intervenția armatei. În București, orașul cel mai afectat, au fost scoase tancurile armatei pentru intervenții. Zăpada a fost atât de mare, încât primăvara, după topirea acesteia, au fost găsite autoturisme strivite de șenilele tancurilor.
Imagini din iarna anului 1954 [Arhiva AGERPRES]
1954 – S-a născut Tudor Dumitru Savu
1 februarie 1954, Calimănești sau Râmnicu Vâlcea – 19 octombrie 2000, Cluj
Prozator și jurnalist, cercetător filolog. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca. A debutat în revista Tribuna sub girul lui D.R. Popescu si a colaborat cu proză și articole publicistice la majoritatea publicațiilor culturale din țară și la presa cotidiană din Cluj: Echinox, Napoca universitară, România literară, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului (SLAST), Cronica, Vatra, Steaua etc. A fost redactor la revista Tribuna, director al TVR, filiala Cluj; cercetător la Institutul „Sextil Pușcariu” al Academiei Române, Filiala Cluj. De-a lungul anilor a publicat mai multe volume de proză, bine primite de critica literară: Marginea Imperiului, Treizecișitrei, De-a lungul fluviului, Fortul, Cantacuzina, Echipa Generalului. A primit Premiul Academiei Române (1995).
1955 – S-a născut Anca Vartolomei
1 februarie 1955, Bucure;ti
Violoncelistă concertistă, profesoară. A urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București, la clasa Aurel Niculescu. Ulterior, s-a perfecționat la seminarii internaționale de la Weimar și Budapesta cu profesorii Galina Kossolupova și Vilmos Tatray. A câștigat premii importante pe plan național: Premiul I la Concursul de interpretare de la Brașov, Premiul I la Festivalul Național (de patru ori), Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, atât în ipostaza de solistă cât și în cea de membră a unor formații camerale. A susținut recitaluri solistice și concerte alături de orchestre importante din România, a activat în ansamblurile de muzică contemporana ARCHEUS și Musica Nova, cu o intensă promovare a muzicii românești. În recitalurile sale solo, a promovat lucrări ale compozitorilor români, unele dintre acestea fiindu-i chiar ei dedicate. În paralel cu activitatea interpretativă, a avut și o bogată activitate pedagogică fiind profesoară la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, invitată să susțină cursuri de perfecționare, cel mai important fiind cel de la Darmstadt.
Călin Ioachimescu – Celliphonia • Violoncel Anca Vartolomei
1960 – Arestarea colonelului Gheorghe Arsenescu, lider al grupului de rezistență din Făgăraș.
Gheorghe Arsenescu (1907 – 1962) a fost un ofițer din Câmpulung-Muscel, deblocat după al doilea război mondial, membru al PNL, urmărit de autorități din 1947. A intrat în clandestinitate și, împreună cu mai mulți anticomuniști din Câmpulung, a pus bazele unei grupări paramilitare, care în 1948 s-a instalat în zona Dragoslavele și a operat în sudul Munților Făgăraș. Între 1948–1949 a fost lider al grupului de rezistență din zona Dragoslavele, județul Muscel; în primăvara–vara lui 1949, împreună cu un coleg de armată, ofițerul Toma Arnăuțoiu, au format un grup numit Haiducii Muscelului. Datorită unor neînțelegeri între Arsenescu și Arnăuțoiu, formațiunea condusă de ei s-a dezmembrat în toamna anului 1949, unii oameni urmându-l pe cel dintâi, alții pe cel de-al doilea. Arsenescu a condus un grupuscul de rezistență din zona Nucșoara, Muscel. Între anii 1949–1960 a stat ascuns în diferite locuri, dar în cea mai mare parte a timpului la familia Poștoacă, de la marginea orașului Câmpulung-Muscel. A fost capturat în noaptea de 31 ianuarie/1 februarie 1960, fiind condamnat la moarte pentru „acte de teroare săvârșite ca organizator al unui grup armat de rezistență anticomunistă” și executat la 29 mai 1962, în închisoarea Jilava.
1968 – A fost înființată Școala Militară de Perfecționare a Subofițerilor de Miliție din Câmpina
Prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 3.591/1 ianuarie 1968, intrat în vigoare la 1 februarie 1968, s-a înființat Școala Militară de Perfecționare a Subofițerilor de Miliție Câmpina, iar la 1 martie 1968 aceasta a devenit Școala Militară de Subofițeri, deschizându-și porțile pentru o primă serie de 500 de cursanți. Instituția se numără printre primele școli aparținând Ministerului de Interne care au pregătit milițieni, oameni implicați în problemele comunității prin desfășurarea activităților specifice de menținere a climatului de ordine și siguranță publică, de prevenire și combatere a fenomenului infracțional. În 1993 a primit denumirea de Școala Militară de Subofițeri de Poliție „Vasile Lascăr”.
1970 – S-a născut Nico
Nicoleta Matei; 1 februarie 1970, Ploiești
Cântăreață de muzică pop și vedetă de televiziune. În 1990 a terminat Școala Populară de Artă din Ploiești și a devenit solista Teatrului „Toma Caragiu” din localitate, secția estradă. În 1999 a debutat în muzica usoară românească și a obținut premiul al II-lea la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia pentru piesa Și dacă viața mea. A reprezentat România la concursul Eurovision 2008, care a avut loc la Belgrad, Serbia, cu melodia Pe-o margine de lume, interpretată alături de Vlad Miriță.
Nico – În locul tău
1970 – A încetat din viață Alice Săvulescu (29 octombrie 1905, Oltenița – 1 februarie 1970, București)
Botanistă, cercetătoare; membră titulară a Academiei Române.
1974 – Ilie Năstase a primit Racheta de aur
Ilie Năstase a fost declarat cel mai bun tenismen al anului 1973 și a fost distins cu Racheta de aur la New York, fiind nr. 1 WTA pentru 40 de săptămâni (23 august 1973–2 iunie 1974).
1978 – Psihiatria – armă de represiune politică
În data de 1 februarie 1978, Vasile Paraschiv a dezvăluit, la Paris, folosirea psihiatriei ca armă de represiune politică în România. Vasile Paraschiv (1928 – 2011) a fost un muncitor, care s-a remarcat drept luptător împotriva regimului comunist din România. A fost arestat și torturat de mai multe ori, iar autoritățile au încercat să-i însceneze o boală psihică. În toamna lui 1977, a depus cerere pentru pașaport în scopul unei călătorii în Austria. Securitatea i-a acordat pașaportul, cu speranța că va scăpa de un agitator intern. A plecat la 20 noiembrie 1977, însoțit de fiul său, Radu, iar la Viena a obținut viză de intrare în Franța, pe care a primit-o la 27 ianuarie 1978. A plecat la Paris, unde, ajutat de Mihnea Berindei și Paul Goma, s-a prezentat în fața unei comisii de contraexpertiză medicală (Comisia de studii asupra procedurilor de internare și tratament forțat în spitalele psihiatrice speciale) care să îl examineze și să stabilească dacă are sau nu discernământ. După o examinare de 8 ore, diagnosticul dat de comisia formată din 8 medici, a fost că este sănătos. A susținut o conferință de presă în problema folosirii psihiatriei în România ca armă de represiune politică, relatând cum, sub pretextul de a fi bolnav psihic, a fost internat abuziv, fiind supus la doze masive de neuroleptice, pentru a fi redus la tăcere.
După discuții cu mai mulți lideri sindicali din Franța, la 18 aprilie 1978 a susținut o nouă conferință de presă, în problema creării de sindicate libere în țările din spatele Cortinei de Fier. La 27 aprilie s-a întors în România, dar la postul de trecere a frontierei Curtici a fost expulzat, fiind trimis înapoi în Occident cu alt tren. S-a întors la Viena, de unde a întreprins o serie de acțiuni în scopul reîntoarcerii în țară. Sub presiunea opiniei publice internaționale, în cele din urmă, i s-a permis de către autoritățile de la București să se repatrieze. Ajuns acasă, supravegheat îndeaproape de Securitate, a aflat că i s-a desfăcut contractul de muncă, pe motivul absențelor nemotivate…
Ce film de Oscar ar face Scorsese!
1979 – S-a născut Alexandru Conovaru
1 februarie 1979, București
Actor de teatru și film. A absolvit în 2001 Facultatea de Actorie a Universității Ecologice, București, clasa Margareta Pogonat. A fost prezentator al emisiunii Matinal 710, realizată la postul de televiziune B1 TV (2007–2010). A jucat la Teatrul „Bulandra” în Hamlet și Regele Lear, în prezent fiind actor al Teatrului de Comedie București, unde a jucat în Doamna în negru adaptare dupa Murray Schisgal, Revizorul, Galy-Gay, Fata de mătase artificială. A apărut în filme ca Neînvinsă-i dragostea, Regăsire, 4 luni 3 săptămâni și 2 zile, Amintiri din epoca de aur, Heidi etc.
Complet Necunoscuți (2021) Official Trailer
1982 – A încetat din viață Radu Petrescu (31 august 1927, București – 1 februarie 1982, București)
Prozator, membru al grupului de la Târgoviște; considerat unul dintre precursorii școlii postmoderniste românești, precum și unul dintre cei mai mari autori români de jurnale.
1985 – A încetat din viață Grigore Hagiu (27 septembrie 1933, Târgu Bujor – 1 februarie 1985, București)
Poet din generația antiproletcultistă a resurecției și paradoxismului.
1990 – Înființarea Editurii Humanitas
La inițiativa lui Gabriel Liiceanu a fost înființată la București Editura Humanitas, printr-un ordin al ministrului culturii din acea vreme, Andrei Pleșu, pe scheletul vechii Edituri Politice. Se definea ca editură de științe umaniste, de unde și numele ei. În timp, profilul editorial inițial s-a lărgit. A fost privatizată în februarie 1991.
1990 – S-a constituit Consiliul Provizoriu de Uniune Națională
La 1 februarie 1990 a avut loc o discuție între reprezentanții partidelor politice nou-înființate și cei ai Consiliului Frontului Salvării Naționale, care preluase puterea politică în decembrie 1989. În aceste discuții s-a convenit ca adoptarea legilor și decretelor necesare în perioada de tranziție pînă la alegerile libere să nu se mai facă de Consiliul Frontului Salvării Naționale ci de un nou organism – Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), în care 50% din locuri să fie ocupate de foști membri ai Consiliului Frontului Salvării Naționale și alte 50% din locuri de reprezentanți ai partidelor politice nou înființate. Constituirea CPUN s-a făcut printr-un Decret-Lege al Consiliului Frontului Salvării Naționale în 9 februarie și a funcționat până la alegerile din 20 mai.
1991 – România a obținut statutul de invitat special la Consiliul Europei
Cu ocazia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei APCE (Innsbruck, 1 februarie 1991), la care au participat primul ministru Petre Roman și ministrul Afacerilor Externe, Adrian Năstase. La 7 octombrie 1993 a avut loc ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline.
1992 – Relații diplomatice România – Ucraina
România a fost printre primele țări care au recunoscut Ucraina ca stat independent. Stabilirea de relații diplomatice a fost urmată imediat de înființarea Ambasadei României la Kiev, în locul Consulatului General, care a funcționat în capitala ucraineană din 1971.
1993 – Acordul de asociere a României la Comunitățile Economice Europene a intrat în vigoare
Ratificat de Parlamentul European la 17 noiembrie 1992, Acordul European din 1 februarie 1993 instituind o asociere între România, pe de o parte, Comunitatile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte a intrat în vigoare la 1 februarie 1995. România a depus oficial cererea de aderare la Uniune în iunie 1995, iar în decembrie 1999, Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România, alături de alte șase state.
1995 – Acordul de asociere a României la Comunitățile Economice Europene a intrat în vigoare
Ratificat de Parlamentul European la 17 noiembrie 1992, documentul a intrat în vigoare la 1 februarie 1995. România a depus oficial cererea de aderare la Uniune în iunie 1995, iar în decembrie 1999, Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România, alături de alte șase state.
1995 – România a semnat Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale a Consiliului Europei
Alături de reprezentanții altor 20 de state, România a semnat la Strasbourg convenția-cadru și a ratificat-o prin Legea nr. 33/29 aprilie 1995, intrând în vigoare la 1 februarie 1998.
1996 – A încetat din viață Paulin Lecca (Victor Lecca; 24 iulie 1914, Babele, Ismail, Basarabia, Imperiul Rus/R. Moldova – 1 februarie 1996, Mănăstirea Rogozu, Vrancea)
Părinte arhimandrit basarabean, duhovnic, scriitor, traducător și misionar în Biserica Ortodoxă Română.
1999 – A încetat din viață Dim Rachici (Dimitrie Rachici; 6 martie 1934, Călugăreni, Arad – 1 februarie 1999, București) Poet și prozator; a scris și literatură pentru copii.
2007 – Bill Gates la București
Președintele Microsoft, Bill Gates, a inaugurat Centrul de Suport Tehnic al Microsoft România. Totodată, el a lansat în România sistemul de operare Windows Vista, fiind decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Comandor.
Ziua Internațională a Cititului Împreună / Ziua Internațională a Cititului cu Voce Tare
Eveniment global inițiat de Asociația LitWorld și marcat în peste 100 de țări, în prima miercuri din luna februarie, care dorește să atragă atenția comunității internaționale asupra importanței cititului și să pledeze pentru alfabetizare ca drept fundamental al omului. În România ziua a început să fie celebrată din 2015, Asociația „Citim Împreună România” organizând acțiuni în acest sens.
2016 – A încetat din viață Sergiu Dumitrescu (Sergiu Marin Dumitrescu; 23 decembrie 1954, Galați – 1 februarie 2016, Galați)
Sculptor, profesor; membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
2017 – Proteste de amploare față de Ordonanța de urgență nr. 13
La 1 februarie 2017 a intrat în vigoare OUG 13/2017 pentru modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală (privind grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate), adoptată de Guvernul Grindeanu.
Consiliul Superior al Magistraturii a votat în unanimitate sesizarea Curții Constituționale (CCR) pentru un conflict între puteri în cazul Ordonanței 13. Ședința a fost prezidată de însuși președintele Klaus Iohannis. După ce Victor Ciorbea a declarat la TVR 1 că Avocatul Poporului poate sesiza CCR doar cu privire la neconstituționalitatea unor legi în vigoare, iar parte din OUG intră în vigoare peste 10 zile, președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Victor Ciorbea, arătând Avocatului Poporului că există un precedent în cazul atacării unui astfel de act normativ din 2013.
Membri PNL și USR au protestat în Parlament, afișând pancarte anti-Guvern și scandând mesaje precum „Rușine!” sau „Demisia!”. O parte dintre deputații USR au rămas în timpul nopții în sala de plen a Camerei Deputaților, într-o acțiune de tip #occupy, în semn de protest și solidaritate cu protestatarii.
Într-un protest fără precedent în ultimii 25 de ani, peste 300.000 de oameni au manifestat în întreaga țară. 150.000 de persoane au ocupat Piața Victoriei din București. Un număr record de 40.000 de oameni (10% din populația orașului) au protestat și în Cluj-Napoca. Cifre înaintate de Digi24 privind prezența la protestele din 1 februarie: Sibiu – 20.000, Timișoara – 20.000, Iași – 15.000, Brașov – 8.000, Bacău – 6.000, Târgu Mureș – 6.000, Baia Mare – 5.000, Constanța – 5.000, Alba Iulia – 4.000, Craiova – 4.000, Oradea – 4.000, Arad – 4.000, Galați – 3.000, Pitești – 3.000, Suceava – 2.000, Piatra Neamț– 1.000. La București, protestul a fost marcat de violențe. Un grup de agitatori, membri ai galeriilor, au aruncat cu petarde și obiecte contondente spre jandarmi, provocându-i. Aceștia au intervenit cu gaze lacrimogene. Cinci persoane – doi jandarmi și trei civili – au fost rănite în urma violențelor.
Numeroase celebrități autohtone, printre care Inna, Tudor Chirilă și Smiley, au postat mesaje de susținere pe Facebook pentru protestele din Piața Victoriei, sau au fost prezente la proteste.
2017 – A încetat din viață Constantin Dinulescu (19 aprilie 1931, București – 1 februarie 2017)
Fotbalist al echipelor Știința Timișoara, Progresul București, dar și al naționalei de fotbal a României.
2020 – Înființarea Muzeului Național „Brătianu”
A intrat în vigoare Legea nr. 15/15 ianuarie 2020 pentru înființarea Muzeului Național „Brătianu”, publicată în Monitorul Oficial nr. 29/16 ianuarie 2020, în vigoare de la 1 februarie 2020. Legea statua Muzeul Național „Brătianu”, ca instituție publică de importanță națională cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, cu sediul în imobilul Vila Florica (ansamblul conacului Brătianu-Florica), situat în localitatea Ștefănești, Argeș. Prin acest muzeu este făcută cunoscută importanța familiei Brătianu în dezvoltarea României.
2020 – A încetat din viață Ilie Bărbulescu (24 iunie 1957, Pitești – 1 februarie 2020, Pitești)
Fotbalist care a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua; a jucat în echipa națională de fotbal a României care a câștigat Cupa Campionilor Europeni (1986).
#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanifrumosi #todaysmemories
---------- *Ediție revizuită și adăugită
0 comentarii la „1 Februarie în istoria românilor”