1 Ianuarie în istoria românilor

Foto: Opera de Stat din Iași

Sfântul Vasile cel Mare

329 sau 330, Kayseri, Turcia – 1 ianuarie 379, Kayseri, Turcia

Teolog, filosof, scriitor, arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii și unul din cei trei arhiepiscopi de seamă, răsăriteni, ai Bisericii Ortodoxe, alături de Grigore de Nazianz Teologul și Ioan Gură de Aur. A studiat la Cezarea, la Constantinopol și Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoștințe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină și retorică. A înființat o mănăstire pe malul Iris-ului. Scrierile sale din acea perioadă au pus bazele vieții monahale sistematice și de aceea Sf. Vasile este considerat părintele monahismului oriental.

Este serbat pe data de 1 ianuarie și de asemenea pe 30 ianuarie împreună cu Sf. Ioan Gură de Aur (Chrysostom) și Sf. Grigore (Nazianzus) (Sfinții Trei Ierarhi – sărbătoare hotărâtă în 1081 de către Ioan Patriarhul Constantinopolului în memoria acestor trei mari sfinți și teologi ortodocși).

Sursa fotografiei: St. Basil the Great

 

1432 – A încetat din viață Alexandru cel Bun

sec. XIV – 1 ianuarie 1432, Suceava, Moldova

Domn al Moldovei între anii 1400–1432, fiul lui Roman I Mușat și al Anastasiei. La început a domnit împreună cu fratele său Bogdan, până în 1407, când a devenit singurul conducător. A întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, a obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol, a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Lunga sa domnie, de 32 de ani, a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia. Recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello (cu care a încheiat tratate de pace în 1402, 1404, 1407, 1411 și 1415), făgăduindu-i acestuia sfat și ajutor împotriva oricărui dușman, s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărui atac al Ungariei. I-a acordat lui Vladislav II Iagello sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni.  În timpul său au loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman (1420), turcii asediind Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru a reușit să le apere. A  murit în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia și Ungaria.

1557 – S-a născut Ștefan Bocskai

Bocskai István; 1 ianuarie 1557, Cluj – 29 decembrie 1606, Cașovia

Principe al Transilvaniei în perioada 21 februarie 1605–29 decembrie1606; Principe al Ungariei (aprilie 1605–noiembrie 1605) și rege al Ungariei (noiembrie 1605). A fost educat la curțile din Viena și Praga. A fost consilierul și educatorul tânărului principe, Sigismund Báthory voievod al Transilvaniei, sprijinind eforturile creștine antiotomane, comandant al cetății Oradea. În conflictul dintre Sigismund Báthory, promotor al alăturării Transilvaniei la Liga Sfântă și partida pro-otomană, sprijinul său a fost decisiv, Transilvania rupând legăturile cu Poarta. În 1595. a încheiat în numele principelui convenția de alianță cu Rudolf al II-lea, a fost numit al doilea comandant (locotenent general) al armatei transilvănene, a participat împreună cu voievozii români Mihai Viteazul și Ștefan Răzvan, la campania antiotomană din Țara Românească, sub comanda lui Sigismund Báthory; învinși la Târgoviște și Giurgiu, turcii s-au retras la sud de Dunăre. Deși Sigismund Báthory a renunțat la tron de mai multe ori, i-a rămas credincios. În februarie 1605, Dieta de la Miercurea Nirajului l-a ales pe Bocskay principe al Transilvaniei, în aprilie Dieta de la Szerencs l-a ales principe al Ungariei, iar la 14 septembrie, după o serie de confruntări cu sașii din Transilvania, Bocskay a fost ales unanim principe de către cele trei națiuni aliate transilvane, sași, secui, maghiari la Dieta de la Mediaș, și instaurat pe tronul princiar. În noiembrie a primit și sprijinul otoman, prin actul (berat) de numire ca principe al Transilvaniei și rege al pașalâcului turcesc, Ungaria.

1558 – A încetat din viață Macarie

sfârșitul sec. XV – 1 ianuarie 1558

Episcop și cronicar moldovean, cărturar. A fost egumen al Mănăstirii Neamț și al Mănăstirii Bistrița, unde a întreținut o atmosferă de lucru cărturăresc și a format discipoli și episcop de Roman (1531–1548; 1551–1558). Foarte bun cunoscător al limbilor greacă și slavonă, a tradus din greacă în slavonă și a rânduit pe articole, după alfabetul său, colecția bizantină de legi Sintagme sau Nomocanonul lui Matei Vlastareș. La îndemnul său, Domnitorul Petru Rareș a ridicat Catedrala Episcopală din Roman și Mănăstirea Râșca. Este autorul unei cronici a Moldovei de la moartea lui Ștefan cel Mare și până la domnia lui Petru Rareș.

1595 – Asediul Cetății Hârșova

Din porunca lui Mihai Viteazul, oști muntene conduse de frații Buzești, alături de corpul de tunari ai lui Kiraly, au trecut Dunărea pe gheață să atace Hârșova „cetate întărită … aflată cale de o zi de la Brăila” după cum afirma în cronica sa Baltasar Walther: „aici s-a încins o luptă aprigă, chiar pe ghiața fluviului cei mai mulți [dintre turci] fiind uciși, ceilalți alungați, iar bogatul oraș prădat. Totuși, cetățuia fiind apărată cu dârzenie de garnizoana turcească, ei i-au dat foc […]”. Letopisețul Cantacuzinesc consemnează: „[…] și fură biruiți turcii; gonindu-i pe ghiață îi tăiară foarte rău. Și aprinseră și Hârșova”.

În acea vreme, Hârșova era un oraș mare, de graniță, cu important rol administrativ-militar. Pe lângă puternica garnizoană cantonată în cetate, exista și un număr mare de negustori, fapt ce explica bogăția prăzilor luate de români: „[…] prada făcută în acest oraș fu așa de mare, încât românii trebuiră să treacă Dunărea [înapoi] spre a-și duce avuțiile ce îi împovăra în țară” [Nicolae Bălcescu].

1766 – Grigore al III-lea Ghica a adoptat un nou așezămînt agrar

La 1 ianuarie 1766 Grigore al III-lea Ghica, domnul Moldovei, printr-un așezămînt, a limitat abuzurile marilor boieri prin stabilirea numărului de zile de clacă la 12 (înainte erau 24), dar a introdus nartul (norma zilnică de lucru). Contrar dorinței boierilor, la 1 aprilie 1777 întărea printr-un nou hrisov așezămîntul din 1766.

1787 – S-a născut Neofit al II-lea

Neofit Gianoglu; 1 ianuarie 1787, București – 14 ianuarie 1850, București

Mitropolit al Țării Românești, remarcat mai ales prin participarea sa la Revoluția de la 1848. A fost ierodiacon, ieromonah și arhimandrit, apoi episcop al Râmnicului, locțiitor de mitropolit. A devenit membru al conducerii provizorii a Mitropoliei (1834–1840), apoi Mitropolit al Țării Românești (1840–1849). Ca mitropolit, a înființat patru seminarii teologice în Țara Românească, și a sprijinit trimiterea de tineri cu burse în Grecia și Rusia. În timpul Revoluției de la 1848, a fost desemnat șef al guvernului provizoriu. După înăbușirea Revoluției a solicitat (ca mitropolit), restabilirea ordinii și a contribuit la prinderea clericilor care se implicaseră în acțiuni revoluționare, ceea ce l-a făcut să fie considerat o personalitate controversată. La 27 iulie 1849 s-a retras din scaunul de mitropolit, cu puțin inainte de decesul său.

1790 – S-a născut Dimitrie Cozacovici

1/12 ianuarie 1790, Aminciu/Mețovo, Grecia – 31 august 1868, București

Istoric și filolog aromân, membru fondator (1866) al Societății Academice Române. A fost unul dintre principalii reprezentanți ai mișcării naționale aromâne timpurii. După studii la Budapesta, a emigrat în Țara Românească din sentimente de mândrie națională. S-a stabilit la Craiova, devenind ofițer în Armata Munteniei în 1834. A ajuns adjutant a Domnului Alexandru Ghica. În 1842, odată cu venirea pe tron a lui George Bibescu, a părăsit armata și, împreună cu alți distinși ai neamului, a luptat pentru aromânii de la Pind, scriind articole în Buciumul și alte ziare. S-a remarcat prin studii de filologie comparată și de istorie privind românii sud-dunăreni, numărându-se printre pionierii dialectologiei române. La inițiativa lui s-a constituit un comitet macedo-roman cu sub-comitete la București, care lupta pentru aromânii macedoneni.

1809 – S-a născut Andrei Șaguna

20 decembrie 1808/1 ianuarie 1909, Miskolc, Ungaria – 28 iunie 1873, Sibiu

Mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, membru de onoare (din 1871) al Academiei Române, cel care, prin întreaga sa activitate, a întărit spiritualitatea ortodoxă a românilor din Ardeal. În 1826 a terminat gimnaziul catolic la călugării piariști din Pesta și între 1826–1829, a urmat Filosofia și Dreptul la Universitatea din Pesta. În 1829 a urmat Teologia la Vârșeț, în 1833 s-a călugărit luând numele Andrei, intrând în Ordinul Sfantul Vasile. La 15/27 iunie 1846 a fost numit vicar general la Sibiu. Participant la Revoluția de la 1848, la 3/15 mai a prezidat, împreună cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeni, Adunarea de la Blaj. În fruntea unei delegații, a dus petiția de la Blaj la Viena, împăratului Franz Joseph. În 16 decembrie 1848 a organizat o adunare la Sibiu de unde a trimis o nouă petiție împăratului austriac. În 1850 a deschis la Sibiu o tipografie eparhială din banii săi, unde s-au tipărit abecedare, cărți și istorioare biblice, a întemeiat Telegraful Român, singurul ziar românesc cu apariție neîntreruptă până astăzi, din 1855 a reorganizat învățământul teologic din Sibiu sub forma unui institut de teologie și pedagogie care, astăzi, îi poartă numele, Seminarul Andreian. Începând cu 1854, a organizat peste 800 de școli primare confesionale; sub îndrumarea sa au fost întemeiate gimnaziile ortodoxe din Brașov și Brad. Gimnaziul de la Brașov, inaugurat în 1850, este una dintre cele mai vechi școli superioare românești, astăzi purtând numele mitropolitului, Colegiul Național „Andrei Șaguna”. În 1861, mitropoliții Andrei Șaguna (ortodox) și Alexandru Sterca-Șuluțiu (greco-catolic), la Conferința națională de la Sibiu, au declarat națiunea română liberă și i-au afurisit pe cei care vor mai îndrăzni să strice legătura dintre frații de același sânge. A sprijinit ideea lui Ioan Pușcariu de a înființa ASTRA, fiind ales primul ei președinte. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la 29 octombrie 2011, cu zi de prăznuire la 30 noiembrie.

1830 – S-a născut Vasile Boerescu

1 ianuarie 1830, București – 18 noiembrie 1883, Paris

Ziarist, jurist și om politic liberal, susținător al ideilor liberale moderate. În perioada Revoluției de la 1848 era elev la Colegiul Sfântul Sava din București și colabora la ziarul Pruncul român. A terminat colegiul, iar după o perioadă de pregătire la Școala de Drept din București, a plecat la Paris, unde a obținut licența în anul 1855 și doctoratul în Științe Juridice în 1857. În Franța, a militat pentru drepturile politice ale Țărilor Române și pentru unirea acestora sub un principe străin. După întoarcerea în țară, a fost profesor de drept comercial la Colegiul Sfântul Sava, profesor la Facultatea de Drept din București, rector al Universității din București, decan al Facultății de Drept (1873). A fondat ziarul Naționalul, în ale cărui pagini erau promovate ideile unioniste ale vremii. În 1859 a fost ales deputat în Adunarea Electivă din Muntenia. După unire a fost director al Eforiei Școalelor, ministru al Justiției, ministru al Afacerilor străine, ministru al Cultelor și instrucțiunii, membru în Consiliul superior al Instrucțiunii și vicepreședinte al Consiliului de Stat. A făcut parte din delegația care a reprezentat România la Conferința de la Paris în 1866, a fost ales în Adunarea Constituantă care a dezbătut și a adoptat Constituția din 1866, în același an fiind ales în Parlamentul României. S-a distins ca un foarte bun traducător, avocat și orator, fiind unul dintre principalii artizani ai Convenției comerciale româno-austro-ungare din 1875. S-a înscris în Partidul Național Liberal în 1879, dar în 1880 a constituit gruparea dizidentă Partidul Liberalilor Sinceri, împreună cu George D. Vernescu.

1832 – A fost adoptat Regulamentul Organic în Moldova

Prin Tratatul de pace de la Adrianopol (care a încheiat războiul ruso-otoman din 1828–1829), Rusia a devenit putere protectoare a Principatelor Române, fiind limitată suzeranitatea otomană, manifestată prin plata tributului și confirmarea domnitorilor și s-a propus adoptarea unor reglementări interne (legi fundamentale) pentru cele două țări. Între anii 1828–1834, Principatele Române s-au aflat sub ocupație militară rusă. Țarul Nicolae a însărcinat să transpună în practică în Țările Române prevederile tratatului de la Adrianopol pe Contele Pavel Kiseleff, care a preluat această funcție în noiembrie 1829, la București. Cea mai importantă realizare a sa a fost, prin coordonarea celor două comisii boierești, elaborarea, pentru Țara Românească și Moldova, a primelor legi fundamentale cu rol de Constituție, Regulamentele Organice. Acestea au fost rezultatul srânsei colaborări dintre autoritățile rusești și boierii români. În Țara Românească, programul a fost redactat de doi mari boieri, Grigore Brâncoveanu și Alexandru Villara. Deși au un pronunțat caracter modern, în conformitate cu spiritul vremii în care au fost elaborate, Regulamentele Organice au prezentat și tare, stipulând o serie de prevederi anacronice. Printre acestea, cea mai notabilă a fost scutirea totală de dări a boierilor și a unei părți a clerului, fiind compatibilă mai degrabă cu principiile feudalismului decât cu ideile moderne de factură occidentală. Rusia a recurs la o serie de mijloace „tot atât de simple pe atât de dibace” [A.D. Xenopol], prin includerea în textul Regulamentelor a actului adițional prin care își asigura arbitrajul în Principate. Cu toate criticile care se aduc acestui document, nu poate fi ignorat faptul că el a consacrat pentru prima oară principiul separației puterilor și a favorizat dezvoltarea noilor relații economice. Regulamentul organic a fost adoptat în două versiuni similare (diferențele erau legate doar de buget și restricțiile privind forțele militare) la 1/13 iulie 1831 în Țara Românească și 1/13 ianuarie 1832 în Moldova.

1832 – S-au înființat, la Iași, Arhivele Statului din Moldova

Dezvoltarea instituțiilor care aveau să contribuie la înscrierea Principatelor Române și apoi a României pe căile civilizației moderne a determinat înființarea, la 1 mai 1831, în Țara Românească, și la 1 ianuarie 1832, în Moldova, în baza Regulamentului Organic și sub oblăduirea Departamentului Trebilor din Lăuntru, a Arhivelor Statului.

1838 – A apărut la Brașov revista Foaie literară

Foaie pentru minte, inimă și literatură a fost o revistă românească cu caracter cultural, supliment al primului ziar politic și informativ al românilor din Transilvania, Gazeta de Transilvania, întemeiat de George Barițiu, apărută la Brașov, cu unele întreruperi, între 2 iulie 1835–24 februarie 1865. La 1 ianuarie 1838 a apărut sub denumirea Foaie literară (1 ianuarie–25 iunie 1838), pentru ca la 2 iulie să revină la denumirea completă. Între 2 iulie 1838 și 24 februarie 1865, a apărut sub numele Foaie pentru minte, inimă și literatură – supliment cultural de sâmbătă și duminică.

1848 – Desființarea vămii dintre cele două țări

În 1846, convenția vamală dintre Principate din 1835 a fost înlocuită cu una nouă care, sancționată la București în decembrie 1846 și la Iași în ianuarie 1847, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1848. Convenția desființa taxele vamale dintre cele două țări. În afară de sare, toate celelalte produse circulau liber dintr-o țară într-alta. Mărfurile indigene în tranzit plăteau vama la granița țării din care ieșeau. Mărfurile străine plăteau o singură dată vama, la granița țării în care intrau. Moldova și Țara Românească formau o singură piață, apărată de un cordon vamal unic. Vămile unificate erau arendate aceleiași persoane, iar produsul net era împărțit în trei, din care două părți erau atribuite Țării Românești, iar una Moldovei. În felul acesta s-a făcut un pas hotărâtor spre realizarea unității naționale.

1855 – A apărut România Literară

Revistă culturală și literară, a apărut la Iași, săptămânal, între 1 ianuarie–3 decembrie 1855, sub îngrijirea lui Vasile Alecsandri. În paginile revistei, Alecu Russo a publicat (în versiune proprie) poemul Cântarea României.

Mai mult: România literară, Iași, 1855 [Tipărituri vechi românești]

1855 – S-a născut George Assaky

1 ianuarie 1855, Iași – 29 aprilie 1899, București

Medic chirurg, membru corespondent (din 1890) al Academiei Române, nepotul cărturarului Gheorghe Asachi. A studiat în Franța, la Facultatea de Medicină din Montpellier (1873–1875) și Paris între (1875–1886). În 1886 și-a susținut teza de doctorat cu lucrarea De suture des nerfs à distance, în care a expus o originală tehnică operatorie neurochirurgicală, cunoscută ulterior pe plan mondial sub numele de operația Assaky. De asemenea, a descris un tubercul osos în articulația scapulo-umerală, denumit ulterior tuberculul Assaky. Tot în Franța, a parcurs scara ierarhică a unei cariere universitare, de la preparator până la profesor la Facultatea de Medicină din Lille și Tours. În timpul războiului pentru Independența României s-a înrolat voluntar la ambulanțele Crucii Roșii. A fost profesor la Clinica Chirurgicală și director al Institutului de Chirurgie, apoi director al Institutului de Ginecologie și profesor la Clinica de Ginecologie din București. A fost unul dintre primii chirurgi români care au introdus principii moderne de asepsie și antisepsie, precursor al neurochirurgiei moderne, scriind numeroase lucrări de specialitate.

1860 – Biroul Central de Corespondență și Redacție de la Paris

La 1/13 ianuarie 1860 au fost înființate birouri de corespondență cu străinătatea pe lângă Ministerele de Externe de la București și Iași. Totodată, a luat ființă la Paris Biroul Central de Corespondență și Redacție, al cărui titular a fost A. Ubicini, vechi prieten al poporului român. Avea menirea de a publica articole favorabile cauzei române.

1860 – A apărut Revista Carpaților

A apărut, la București, în perioada 1 ianuarie 1860–15 decembrie 1861. Alături de Gheorghe Sion, autorul celor mai multe articole, printre cei care au publicat în această revistă s-au numărat: Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Alexandru Doinici, Theodor Aman. În primul număr al revistei, în articolul intitulat Introducere, Gheorghe Sion contura direcția editorială pe care o va aborda revista: „tot românul simte nevoia de a se cultiva; a se lumina, și a se întări spre a fi mândru și de sine, și spre a pregăti o viață mai frumoasă și mai durabilă posterității sale, o viață intelectuală, demnă de spiritul în care trăim”.

1861 – A început Conferința națională românească de la Sibiu

Conferința s-a derulat între 1–4 ianuarie și în cadrul acesteia s-a cerut recunoașterea politică a națiunii române, independența sa și oficializarea limbii române.

1864 – S-a născut Mărgărita Emilia Miller-Verghy

Emilia Marghita Orwin; 1 ianuarie 1864, Iași – 31 decembrie 1953, București

Scriitoare, autoare de manuale și cărți de educație, ziaristă, literată, feministă, animatoare a unor cercuri artistice, de origine polonezo-română. A făcut primele studii la Geneva și Paris; încă de la 9 ani avea cunoștințe de greacă veche, germană, engleză și franceză, citind în original Iliada, Odiseea, din operele lui J.W. Goethe, W. Shakespeare sau ale clasicilor francezi. A studiat la Pensionul Miller-Verghy deschis de mama sa în 1874, primul din România care a organizat examene de bacalaureat pentru domnișoare și a angajat profesori dintre celebritățile literare ale României. Și-a luat licența în Litere și a obținut titlul de Doctor în Filosofie la Geneva (1895). A fost profesoară și directoare din 1902 la „Elena Doamna” (1897). A participat la constituirea Asociației Româncele Cercetașe și a Societății Scriitoarelor Române, fiind numită vicepreședintă. A debutat cu o nuvelă publicată în România liberă (1884) și editorial, cu romanul Theano (1919). A colaborat la Semănătorul, L’Indépendance roumaine, La Patrie, Le Moment, Timpul, La Roumanie, Viața românească, Dreptatea, Rampa, Teatrul Național, Revista scriitoarelor și scriitorilor români (pe care a condus-o un timp) etc. S-a aflat în preajma unor importanți oameni de cultură: Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Alexandru Vlahuță, Cella Delavrancea, Spiru Haret, Eduard Wachman, George Sion, Zetta Peretz, Patan Sihleanu, Mateiu Caragiale, Lucia Demetrius etc. Considerată una dintre primele scriitoare moderne din România, a abordat o paletă literară diversificată – romane: Cealaltă lumină (Premiul Academiei Române), Une Âme s’ouvre à la vie (Blandine); romane polițiste: Prințesa în crinolină; nuvele: Umbre pe ecran; piese de teatru: Prințul cu două chipuri, Garden-Party, După bal, Afin și Dafin, Străinul, Gura lumii etc. (unele dintre ele difuzate la radio), studii monografice, medalioane dramatizate, albume de artă populară: Izvoade strămoșești (Premiul Academiei Române); antologii și traduceri. În 1924 a suferit un grav accident de mașină în urma căruia și-a pierdut aproape în totalitate vederea, dar a continuat să creeze până la sfârșitul vieții.

1865 – Adoptarea Sistemului Metric de măsuri și greutăți în România

A intrat în vigoare Legea pentru adoptarea Sistemului Metric de măsuri și greutăți în România. Același sistem a fost adoptat, zece ani mai târziu și în Transilvania.

1865 – A avut loc la Cernăuți prima adunare a Societății pentru cultura și literatura română din Bucovina

În 1865, Reuniunea pentru Leptură, înființată la Cernăuți la 1 mai 1862, și-a schimbat denumirea în Societatea pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina. La 25 mai 1863, Alexandru Hurmuzachi a propus ca Societatea să se numească Societatea Bucovineană pentru Literatura și Cultura Poporului Român, dar s-a aprobat de către autoritățile habsburgice numele de Societatea pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina. Noul statut și noua denumire au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1865. Tot atunci s-a ales, vicepreședinte, apoi președinte, Gheorghe Hurmuzachi, care a condus strălucit Societatea până în 1882. Limba „oficială” a Reuniunii, folosită atât între membrii ei, cât și în corespondența cu autoritățile statului, a fost întotdeauna numai cea română, folosită de timpuriu cu grafie latină.

1867 – A apărut, la Blaj, revista Archivu pentru filologia și istoria

Revistă pentru studiul limbii române, editată de Timotei Cipariu, a fost prima revistă românească de filologie. A apărut la Blaj, de zece ori pe an între 1 ianuarie 1867–20 octombrie 1870 și în 25 octombrie 1872. A fost o continuare a publicației Organul luminării.

1868 – A apărut revista Transilvania

Înființată ca organ al Asociațiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului român (ASTRA), revista, purtând numele Transilvani’a. Foi’a Asociatiunei transilvane pentru literatur’a roman’a si cultur’a poporului romanu, a apărut începând cu data de 1 ianuarie 1868 la Brașov, de două ori pe lună; Comitetul central a hotărât ca revista să fie editată și tipărită la Brașov, unde locuia George Barițiu, cel de numele căruia se leagă editarea revistei până în anul 1889 (cu o întrerupere în perioada 1879–1880, începând cu 1881 sediul revistei mutându-se la Sibiu). După un episod în care George Barițiu și-a dat demisia (adunarea generală de la Făgăraș, 1871), recomandând ca revista să fie editată la Sibiu sub îngrijirea Comitetului central, apariția revistei a fost sistată în urma deciziei Comitetului central luată în ședința sa din 28 iulie 1878, fiind înlocuită de Analele Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român, începând cu anul 1879. În anul 1880, adunarea generală de la Turda a decis reluarea apariției revistei Transilvania, în locul Analelor, începând cu 1 ianuarie 1881, tot în 24 de numere pe an, de această dată la Sibiu, până în 1945.

1868 – S-a născut Ioan Alexandru Brătescu-Voinești

1 ianuarie 1868, Târgoviște – 14 decembrie 1946, București

Scriitor, membru titular (din 1918) și vicepreședinte al Academiei Române. Descendent al unei familii de boieri, a urmat Facultatea de Drept a Universității din București. A fost judecător în București, Ploiești, Pitești, Craiova și Târgoviște, unde s-a stabilit definitiv în anul 1896. A intrat în viața politică și a fost prezent până în 1940 în toate legislaturile parlamentare; a fost secretar general al Camerei Deputaților. În literatură a debutat sub îndrumarea lui Titu Maiorescu, care i-a fost profesor. Primul său volum, culegerea Nuvele și schițe a apărut în 1903. Au urmat: În lumea dreptății, Întuneric și lumină. În anii primului război mondial a scris, în colaborare cu A. de Herz, o piesă de teatru, Sorana. Este cunoscut în special pentru scrierile sale pentru copii: Puiul, Privighetoarea, Bietul Tric, Niculăiță Minciună. În anul 1945 a câștigat Premiul Național Pentru Proză. După 1937 a avut atitudini profasciste, teoretizate în lucrări programatice.

1868 – S-a născut George Murnu

Ioryi al Murnu; 1 ianuarie 1868, Veria, Grecia – 17 noiembrie 1957, București

Scriitor, traducător și istoric aromân, membru titular (din 1923) al Academiei Române. A fost frate mai mare al artistului plastic Ary Murnu (1881 – 1971). A studiat la Veria, Bitolia, Budapesta, București, München. A fost un excepțional traducător al literaturii române și de asemenea un prestigios scriitor aromân modern, genial traducător al lui Homer, apoi și al altor mari scriitori elini vechi precum Pindar, Sofocle, Euripide. Iliada și Odiseea în interpretarea Murnu sunt niște capodopere. A scris lucrări istorice: Vlahia Mare (aromânii în Evul Mediu), Monumente antice din Roma, Arheologie clasică, Atena și ruinele ei, Aromânii în primejdie, Pentru românii din Peninsula Balcanică; poezie în română: Gânduri și vise, Altare, Ritmuri pentru tine, Tropare și în aromână: Ritmuri macedonene, Salbă de cântec aromânesc, Chita și Bură etc.

1873 – Prima expoziție de pictură și sculptură organizată de Societatea amicilor bele-artelor

Societatea Amicilor Bellelor-Arte a fost o organizație cultural artistică înființată în iunie 1872 de câțiva pictori – Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Cezar Bolliac, Alexandru Odobescu, Dimitrie I. Berindei, Nicolae Grigorescu și Constantin I. Stăncescu, grupați în jurul unui nucleu de intelectuali fondatori ai Societății Filarmonica, ai Societății pentru Învățământul popular sau Ateneul Român, pentru promovarea artelor în România. Societatea a organizat trei expoziții în anii 1873, 1874 și 1876, cea mai importantă fiind cea din anul 1873, care prin amploarea ei a depășit prin numărul expozanților și cel al lucrărilor de artă plastică, toate expozițiile oficiale organizate vreo dată în România. Se puteau vedea astfel, lângă operele artiștilor străini ca Emil Volkers sau Amedeo Preziosi, lucrările lui Theodor Aman, Constantin I. Stăncescu, Nicolae Grigorescu, Alexandru Fotino, Mihail Ștefănescu, Emil Crețulescu, Carol Popp de Szathmari, Gheorghe Tattarescu, Constantin Lecca, precum și o mulțime de opere atribuite marilor maeștri ca Van Dyck, Breugel, Salvator Rosa, Albrecht Dürer și mulți alții.

A avut loc în perioada 1 ianuarie – 22 februarie 1873, la Hotelul Herdan, edificat în anul 1871 după proiectul arhitectului Alexandru Orăscu la intersecția Podului Mogoșoaiei cu Bulevardul Elisabeta, care a pus la dispoziția manifestării zece săli în loc de trei așa cum au dorit inițial organizatorii.

1874 – S-a înființat la București Banca Marmorosch Blank

La 1 ianuarie 1874 a fost înființată Banca Marmorosch, Blank & Co., de către Jacob Marmorosch și Mauriciu Blank, cu un capital de 172.000 lei, care avea exclusiv activități de instituție de credit. De-a lungul timpului, sediul central al băncii s-a mutat din zona Lipscani pe Strada Doamnei, într-un imobil construit de celebrul Anghel Saligny.

1875 – A fost înființată Societatea Studenților în Medicină

Înființată la șase ani după întemeierea Facultății de Medicină din București, din necesitatea și dorința studenților de a se sprijini reciproc, de a se manifesta științific într-un cadru organizat, dar mai ales din necesitatea documentării științifice într-o vreme în care literatura medicală românescă se afla la începuturile sale, iar bibliotecile de stat și cea a Facultății de Medicină nu posedau cărțile și revistele medicale necesare viitorilor medici. Compusă la 1/13 ianuarie 1875, inițial din zece membri fondatori: Nicolae Manolescu, Constantin Istrati, Sterie Argeșeanu, Alexandru Boicescu, Constantin Steuceanu, George Pastia și Vasile Vasiliu Bejan, plus alți nouă membri înscriși ulterior, a ținut prima ședință publică la 16 februarie, sub președinția provizorie a lui Alexandru Boicescu.

1876 – Punguța cu doi bani

Ion Creangă a publicat Punguța cu doi bani în Convorbiri literare.

Ion Creangă – Punguța cu 2 bani

1878 – A apărut ziarul Observatorul

A apărut la Sibiu, sub conducerea lui George Barițiu, Observatorul, ziar social și literar, bisăptămânal, la care au scris: Maria Flechtenmacher (directoare), P. Scorțeanu, secretar de redacție, V. Alecsandri, C. Bacalbașa, Al. Macedonski, Barbu Delavrancea, Ronetti-Roman, Ion Vulcan etc. A fost editat până la 12 aprilie 1881.

1883 – S-a născut Antonin Ciolan

1 ianuarie 1883, Iași – 4 decembrie 1970, Cluj

Dirijor, profesor și director al Conservatorului din Iași; membru fondator al Filarmonicii de Stat din Cluj.

Dirijor, profesor și director al Conservatorului din Iași; membru fondator al Filarmonicii de Stat din Cluj. Părinții, ambii iubitori de artă și literatură i-au îndrumat educația. A urmat Liceul Național din Iași, absolvit în 1900 și, în paralel cu studiile liceale, Conservatorul din Iași, clasele de Teorie-solfegiu, Armonie și Pian, având profesori pe Gavriil Musicescu și Eduard Caudella. S-a remarcat, încă din timpul studiilor, prin talentul de dirijor și organizator de orchestră, iar ca pianist l-a însoțit pe Teodor Burada în diverse turnee de concerte în Moldova. În timpul serviciului militar, a organizat o orchestră și o fanfară militară, apoi a instruit, timp de doi ani, ansamblurile de cor și orchestră ale Societății muzicale. S-a perfecționat la Berlin, Dresda și Leipzig; fiind foarte apreciat de profesori și colegi, i s-a oferit postul de dirijor al Societății filarmonice Mozartverein. După 1913 a revenit în țară și a fost numit profesor de Contrapunct, Fugă și Compoziție la Conservatorul din Iași, din 1920, director. După ce, în 1922, în urma unor intrigi, a fost înlăturat de la conducerea Conservatorului, a fost rechemat să-și reia atribuțiile în 1925, continuând, în paralel cu munca profesorală, și activitatea dirijorală. Printre elevii săi din această perioadă se numără Emanuel Elenescu, Dinu Niculescu și Constantin Arvinte. În 1948 s-a stabilit la Cluj, numit dirijor al orchestrei simfonice Ardealul, prim-dirijor al Operei Maghiare de Stat, profesor la Institutul Român de Artă și la Conservatorul „Gheorghe Dima”. A participat la formarea viitoarelor generații de șefi de orchestră: Petre Sbârcea, Emil Simon, Ervin Acel, Liviu Comes, Erich Bergel etc. La înființarea Filarmonicii de Stat din Cluj (1955) a fost numit director și prim-dirijor, posturi pe care le va ocupa până la stingerea sa din viață. Soția artistului, Eliza Ciolan, era ea însăși pianistă, absolventă a clasei lui Alfred Cortot de la Ecole Normale din Paris.

Johannes Brahms – Simfonia nr. 1 în Do minor, op. 68 • Orchestra simfonică a Filarmonicii din Cluj-Napoca, Dirijor Antonin Ciolan

1888 – S-a născut Theodor Davila

1 ianuarie 1888, București – 11 iulie 1941, Odessa

Fotbalist, unul dintre primii pioneri al fotbalului românesc în perioada antebelică. A fost primul reprezentant al firmei Ford în Romania. La nici 18 ani se număra printre fondatorii clubului Olympia București, primul club de fotbal din capitala țării și câștigatoare a primelor două ediții de campionat național (1910 și 1911). Din 1914 a devenit antrenor, iar în anii ’30, căutător de talente. Colonel în Armata Română în cel de al doilea război mondiall, a murit pe frontul de Est, la Odessa.

1889 – S-a născut Basil Stoica

Vasile Stoica; 1 ianuarie 1889, Avrig – 27 iulie 1959, închisoarea Jilava

Diplomat, publicist, om politic, analist politic. A studiat la Facultatea de Litere de la Budapesta (1909–1913), cu specializări la Paris și București. Interesul său pentru politică s-a manifestat de timpuriu, devenind membru al Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria încă din 1909, iar în 1913 era președinte al organizației culturale „Petru Maior” a studenților români din Budapesta. A fost profesor la Școala de fete ASTRA din Sibiu, redactor la cotidianul Românul (Arad) și, o dată cu începerea primului război mondial a fost mobilizat în armata austro-ungară gradul de sublocotenent, de unde, datorită orientării sale pro-antantiste, a plecat în România. Cunoscător a 14 limbi străine, a luptat pentru fondarea, recunoașterea internațională și consacrarea României Mari. A redactat Proclamațiile către Țară și Armată lansate de Regele Ferdinand I cu prilejul intrării României în primul război mondial. A participat ca voluntar în război, fiind rănit de două ori și fiind decorat cu Virtutea Militară. În 1917 a fost trimis, împreună cu președintele Ligii Culturale, Vasile Lucaciu și preotul Ioan Moța în SUA, pentru prezentarea motivelor pentru care România a intrat în războiul mondial, pentru înrolarea voluntarilor transilvăneni într-o legiune sub drapel american (peste 15.000 de oameni), pentru frontul din Franța. A fost colaborator al cotidienelor americane The New York Times, The Washington Post, The New York Herald Tribune, The New Republic, The Literary Digest și a cooperat cu membrii emigrației române din SUA pentru cauza națională. A fost primit de șeful Departamentului de Stat al SUA, Robert Lansing și de titularul Apărării, N. Baker, pentru ca la sfârșitul anului 1917, cu prilejul unor conferințe, să-l întâlnească pe Theodore Roosevelt. A urmat o activitate diplomatică importantă începând din anul 1918, a stabilit raporturi strânse cu viitori lideri ai Cehoslovaciei, Poloniei sau Serbiei: Thomas G. Masaryk, Ignacy Jan Paderewski, H. Hinkovici, cu care a participat la întâlnirea de nivel înalt de la Casa Albă din 20 septembrie 1918, cu Woodrow Wilson, autorul celor paisprezece puncte ale proiectului pentru restabilirea păcii în Europa după încheierea primului război mondial. A fost cofondator al Ligii Naționale a Românilor din America, fiind ales președinte. Liga a fuzionat cu Comitetul Național Român din Transilvania și Bucovina fondat în aprilie 1918, la Paris, sub președinția lui Traian Vuia. În februarie 1919 a participat, ca ofițer de legătură între delegațiile engleză și americană, la Conferința de Pace de la Paris, la propunerea lui Ion I.C. Brătianu. Din 1921 a lucrat în Ministerul Afacerilor Străine din București, fiind ministru plenipotențiar la Tirana și Sofia, ambasador în Țările Baltice, secretar general al Ministerului Afacerilor Externe. În 1946, dr. Petru Groza l-a trimis la Conferința de Pace de la Paris pentru a susține cauza României ca țară cobeligerantă. O dată cu instaurarea comunismului în România, a refuzat să se înscrie în Partidul Muncitoresc Român, a fost deținut timp de șapte ani (1948–1954), arestat din nou în 1957 și condamnat la 10 ani de închisoare la închisoarea Jilava, unde și-a aflat sfârșitul.

1893 – A apărut Revista critică-literară

Publicație lunară apărută, la Iași, între 1 ianuarie 1893–1 iunie 1897, sub conducerea lui Aron Densușianu. Revista, expresie a unui cerc restrîns de colaboratori, a tipărit studii de istorie literară, filologie, istorie, texte de folclor și literatură. Printre colaboratori s-au numărat N. Densușianu, M. Străjan, O. Densușianu etc.

1894 – S-a născut Vasile Lăzărescu

1 ianuarie 1894, Jadani/Cornești, Timiș – 21 februarie 1969, Mănăstirea Cernica

Teolog; profesor universitar,  mitropolit al Banatului, mărturisitor al prigoanei comuniste. A urmat Facultatea de Teologie din Cernăuți unde a obținut Doctoratul în 1919. A urmat studii de Pedagogie și Filozofie la Universitățiile din Budapesta, Viena și Cernăuți. A fost profesor de liceu, apoi conferențiar, profesor de Dogmatică, Apologetică și Morală la Institutul Teologic Andreian din Sibiu (1920–1924), Academia Teologică din Oradea (1924–1933) și redactor al foii eparhiale Legea românească. A intrat în cler ca preot celibatar, apoi s-a călugărit în 1928. În 1933 a fost ales episcop al Caransebeșului, iar în 1940 episcop al Timișoarei, din 1947 devenind arhiepiscop și mitropolit al Banatului. A avut contribuții literare remarcabile în ceea ce privește doctrina ortodoxă și cea catolică: Cultul inimii lui Iisus la romano-catolici, În ce ne deosebim, Creștinismul și cultele oculte; omileticele Pârga darului, Cuvântări, Praznic luminat, Gânduri de sărbători. Închis de autoritățile comuniste la Mănăstirea Cernica, Vasile Lăzărescu și-a găsit sfârșitul în condiții încă neelucidate.

1897 – S-a născut Vasile Băncilă

1 ianuarie 1897, Brăila – 10 iunie 1979

Filosof, eseist, publicist, profesor. A studiat la Liceul „Nicolae-Bălcescu” din Brăila, luând bacalaureatul în 1916. A participat ca voluntar la război, alegându-se cu răni grave și o invaliditate pe viață; pentru meritele sale, a devenit sublocotenent în rezervă și i s-au conferit înalte medalii. Cu un an înainte de a-și lua licența cu Magna cum laude în Filosofie la Universitatea din București (1922), își începuse deja activitatea didactică, la Liceul Evanghelic din București; din 1923, profesor titular la Școala Normală de Băieți din Brăila, pentru disciplinele Filosofie și Logică. S-a specializat la Paris, la Școala Română de la Fontenay-aux-Roses (1925–1927 și 1929–1930), cu îndrumările și susținerea materială a lui Nae Ionescu. A fost revizor școlar pentru județele Brăila, Covurlui, Tecuci și Bacău, profesor la Liceul „Mihai Viteazul” din București, unde a ținut orele de Filosofie și la Clasa Palatină a Regelui Mihai I, a profesat apoi în Brăila. În al doilea război mondial a fost mobilizat abuziv la Tecuci, iar în 1945, după ce a cunoscut rigorile detenției, a fost îndepărtat de la catedră de autoritățile comuniste, care l-au și interzis, pentru că, pe timpul guvernării legionare a fost director al învățământului secundar, dar a contat mult mai mult inflexibilitatea sa față de orânduirea bolșevică și sloganurile sale. A publicat în Ideea europeană, Gândirea, Gând românesc, Revista de filosofie, Revista Generală a Învățământului, revista Arhiva, Rânduiala, Fântâna Darurilor, Universul literar, Satul și școala, Cultura Românească etc. Din operele sale: Duhul sărbătorii, Filosofia vârstelor, Lucian Blaga energie românească, Aforisme și Paraoforisme, Spațiul Bărăganului.

1897 – S-a născut Ana Aslan

1 ianuarie 1897, Brăila – 20 mai 1988, București

Medic, specialistă în gerontologie, membră titulară (din 1974) al Academiei Române. În 1915, a absolvit Școala Centrală din București; la 16 ani, visa să ajungă pilot și chiar a zburat cu un mic aparat, tip Bristol–Coandă. S-a înscris la Facultatea de Medicină. În timpul primului război mondial, a îngrijit soldații în spitalele militare din spatele frontului de la Iași. Din 1919, a lucrat alături de marele neurolog Gheorghe Marinescu, absolvind Facultatea de Medicină în 1922. A fost numită preparator la Clinica II din București, condusă de profesorul Daniel Danielopolu, care a îndrumat-o și în alcătuirea tezei de doctorat. A urmat o activitate didactică și spitalicească la Spitalul Filantropia, Institutul Clinico-Medical al Facultății de Medicină din București, Clinica Medicală din Timișoara, Spitalul CFR. Din 1949, a devenit șefa Secției de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din București, punctul de plecare al carierei ei de gerontolog. A experimentat procaina în afecțiunile reumatice, în cazul unui student țintuit la pat din cauza unei crize de artroză, a continuat cercetările într-un azil de bătrâni și a evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, obținând rezultate remarcabile, pe care le-a comunicat Academiei Române. A aplicat pe scară largă rezultatele cercetărilor sale în clinica de geriatrie Otopeni. În anul 1952 a preparat vitamina H3, Gerovital, produs geriatric brevetat în peste 30 de țări, iar în 1980 a inventat, împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu, Aslavital, un nou produs geriatric. A fost membră a Academiei de Științe din New York, a Uniunii Mondiale de Medicină Profilactică și Igienă Socială, membră de onoare a Centrului European de Cercetări Medicale Aplicative, membră în Consiliul de Conducere al Asociației Internaționale de Gerontologie, a Societății Naționale de Gerontologie din Chile, președintă a Societății Române de Gerontologie. A fost distinsă cu Premiul internațional și medalia „Leon Bernard”, prestigioasă distincție acordată de Organizația Mondială a Sănătății, pentru contribuția adusă la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei (1952), Ordinul Meritul Științific cl.I (1967), Ordinul Meritul Sanitar cl.I (1970), titlul de Erou al Muncii Socialiste (1971), medalia de aur Secera și ciocanul (1971), Merito della Republica (Italia), Cavaler al Ordinului Palmes académiques (Franța) etc.

1907 – A apărut Țara Noastră – Revista poporală a Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român

Editată la Sibiu, redactor al noii reviste fiind Octavian Goga, mentorul de necontestat al redacției.

1913 – A început cel de-al patrulea recensământ în România

Prima înregistrare a populației în care se regăsesc elemente ale unui „recensământ modern” a avut loc în anul 1838, în timpul Regulamentului organic. După această dată, au fost consemnate recensăminte în vechiul Regat român în: decembrie 1859–martie 1860; decembrie 1899; 19 decembrie 1912/1 ianuarie 1913; 29 decembrie 1930 (singurul care a avut loc în România Mare). În continuare: 6 aprilie 1941; 25 ianuarie 1948; 21 februarie 1956; 15 martie 1966; 5 ianuarie 1977; 7–14 ianuarie 1992, 18–27 martie 2002 și 20–31 octombrie 2011. Recensământul din 19 decembrie 1912/1 ianuarie 1913 s-a soldat cu înregistrarea a 7.248.061 de locuitori.

1913 – S-a născut Ștefan Bălan

1 ianuarie 1913, Brăila – 26 martie 1991, București

Inginer constructor, profesor universitar, ministru, membru titular al Academiei Române. A fost președinte al Comisiei de Stat a Standardizării, președinte al Comitetului de Stat pentru Tehnică, președinte al Comitetului Executiv al Sfatului Popular București, ministru al Construcțiilor (1956–1958), ministru adjunct, ministru (1963–1969) al Învățământului și Culturii. Între 1965–1969 a fost membru supleant al CC al PCR. A avut contribuţii în domenile mecanicii teoretice, calculului construcţiilor, teoriei plasticităţii. A elaborat metoda de modelare cromoplastică, a stabilit criterii de echivalenţa dinamică în cazul seismelor, a calculat structuri mari şi a iniţiat noi metode de calcul și lucrări de istoria ştiinţei şi tehnicii. A publicat singur, coordonator sau în colaborare:  Lexiconul Tehnic Român (1949–1955), Lexiconul Tehnic Român (1957–1968), Galileo Galilei, Mecanică teoretică, Cromoplasticitatea, Încercarea construcțiilor, Din istoria mecanicii, Complemente de mecanică teoretică, Calculul structurilor în domeniul plastic. Momente independente, Optimizări, Dicționar cronologic al științei și tehnicii universale, etc. A fost distins cu Premiul de Stat (1956), Ordinul Steaua Republicii Populare Române cl.II (1964).

1914 – A apărut la Chișinău primul număr al ziarului Cuvânt moldovenesc

Proprietarul revistei și al ziarului a fost Vasile Stroiescu. Primul redactor-șef a fost Nicolae Alexandri, înlocuit la 2 aprilie 1917 de către Pantelimon Halippa. Printre colaboratorii ziarului au fost: Nicolae Alexandri, Pantelimon Halippa, Simion Murafa, Alexei Mateevici, Daniel Ciugureanu, Gheorghe Stârcea, Ion Pelivan, Onisifor Ghibu etc. A devenit o piesă centrală în mișcarea pentru trezirea conștiinței naționale a moldovenilor. A apărut între 1 ianuarie 1914–7 ianuarie 1919. Din aprilie 1917, ziarul a devenit oficiosul Partidului Național Moldovenesc.

1918 – Celebrul actor român Eduard de Max a fost numit societar al Comediei Franceze

Renumit actor francez de origine română, considerat unul dintre cei mai de seamă tragedieni ai timpului.

A primit înalta onoare la 1 ianuarie 1918, fiind, în ordine, din 1680, al 355-lea Societar al Comediei Franceze.

1920 – S-a născut Francisc Păcurariu

1 ianuarie 1920, Teaca, Bistrița-Năsăud – 13 martie 1997, București

Prozator, eseist, traducător și poet. A publicat primele poezii în 1938, în Luceafărul, revista liceului „George Barițiu” din Cluj. În perioada studiilor universitare la Facultatea de Medicină de la Târgu Mureș (1940–1944), a fost redactor la Tribuna Ardealului, redactor responsabil al gazetei Înfrățirea, redactor la pagina pentru Ardeal a ziarului România Liberă, la Lupta Ardealului din Cluj. A obținut absolutoriul dar nu a dat examenul de liberă practică, neavând intenția de a practica medicina. Debutul propriu-zis, a fost în pagina culturală a ziarului Tribuna Ardealului (1940), iar debutul editorial în antologia lui Gh. Dăncuș, Versuri din Transilvania Nordică (1941). În poezie, volumului Psalmii neliniștii (1942) le urmează Lauda singurătății (tirajul acestui volum a fost distrus în timpul manifestațiilor fasciste de la Cluj din martie 1944). A fost consilier la Legația Română din Budapesta, director adjunct, apoi director al Direcției Presei din Ministerul Afacerilor Externe, conferențiar la Catedra de Literatură română și universală la Institutul de Relații Internaționale, consilier la Ambasada României din Belgrad și la cea din Roma, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României în Argentina și Uruguay, în această ultimă calitate, fiind membru al delegației române la sesiunea jubilară ONU din 1960. A fost apoi director al Direcției Presei din Ministerul Afacerilor Externe, ambasador al României la Atena și Nicosia, apoi director al Direcției pentru Cultură și Presă din Ministerul Afacerilor Externe, secretar al Comisiei Naționale Române pentru UNESCO. A mai publicat: Priveliștile lumii, Ochean simplu, Răzvrătirea desenatorului de cercuri, Solstițiu de iarnă. O retrospectivă a întregii sale creații poetice este volumul Omul bântuit de cuvinte (1980).

1921 – S-a născut Toma Dordea

1 ianuarie 1921, Bungard–Șelimbăr, Sibiu – 1 aprilie 2015, Timișoara

Inginer specialist în domeniul mașinilor electrice, profesor universitar; membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România, membru titular (din 1993) al Academiei Române și președinte al filialei Timișoara. A absolvit Facultatea Electromecanică la Politehnica din Timișoara cu mențiunea Magna cum laude, unde a rămas cadru didactic din 1945 până la pensionare, asistent la catedrele de Maşini electrice şi Electrotehnică, conferenţiar suplinitor la disciplina Electrocăldură, conferenţiar la disciplina Mutatoare şi maşini electrice speciale şi Exploatarea maşinilor si reţelelor electrice, din 1963, profesor titular la disciplina de Maşini electrice, îndrumând 46 de serii de studenți. A dobândit titlul de Doctor Inginer în 1963 și apoi a fost îndrumător de doctorat a peste 50 de doctoranzi. Preocupările sale ştiinţifice s-au întins de la contribuţii teoretice şi fundamentale în domeniile: Matematică, Teoria circuitelor electrice şi magnetice în regimuri permanente şi tranzitorii, Teoria generalizată a maşinilor electrice, Modelarea şi optimizarea maşinilor electrice, la aspecte specifice funcţionării diferitelor tipuri particulare de maşini şi aparate electrice, fiind autorul multor invenţii şi studii ştiinţifice. A publicat 10 cărţi, peste 110 lucrări ştiinţifice în reviste şi volumele unor conferinţe naţionale şi internaţionale, a coordonat aproximativ 40 de contracte de cercetare cu mediul industrial, a obţinut 5 brevete de invenţie. A primit numeroase premii și distincții, printre care Ordinul național Pentru Merit în grad de cavaler (2000), cinci medalii de aur și argint obținute la Saloanele Internaționale de Invenții de la Geneva, Bruxelles, București și Budapesta. Ultima carte publicată conține Programele de calcul pentru optimizarea proiectării mașinilor electrice de inducție, respectiv a barelor de tip Roebel, carte la care a lucrat împreună cu colaboratorii mai tineri din cadrul Filiailei din Timișoara a Academiei Române până în ultimele sale zile.

1923 – S-a născut Mihail Crama

Eugen Enăchescu Pasad; 1 ianuarie 1923, Cetatea Albă, Basarabia/Bilhorod, Dnistrovs’kyi, Ucraina – 17 aprilie 1994

Poet și prozator, de profesie jurist. A urmat Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, luându-şi licenţa în 1945. A îmbrăţişat cariera juridică, desfăşurându-şi activitatea la Brăila şi Bucureşti. În timpul celui de-al doilea război mondial şi în perioada imediat postbelică a colaborat la gazetele brăilene Ancheta, Cuvântul, Facla şi Expresul, dar și în revistele din capitală: Vremea, Claviaturi, Adonis, Kalende şi Revista Fundaţiilor Regale. A debutat cu volumul de poezii Decor penitent, primind în 1946, Premiul Scriitorilor Tineri al Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă, în a cărei editură a şi apărut în 1947. Dar, după această dată şi-a încetat activitatea publicistică, trăind într-o completă recluziune. Abia după două decenii a revenit în peisajul liric contemporan, cu volumul Dincolo de cuvinte (1967), urmat de Determinări, Codice, Ianuarii, Împărăţia de seară, Trecerea, Dogma (Premiul Asociației Scriitorilor din București, 1985), Împărăţia de seară – The Realm of Dusk (ediţie bilingvă, traducere de Charlotte Margaret Dear, prefaţă de Mircea Iorgulescu; Premiul „Mihai Eminescu” 1979), Singurătatea din urmă, Intrarea în legendă și postum, Copil la Curţile Române, Cina cea mare. A fost și autorul unor romane de inspirație autobiografică: Singurătatea din urmă și Călător spre porțile asfințitului (rămas nepublicat; a dat la dactilografiat partea finală în ultimele zile de viață).

1923 – S-a născut Ion Gavrilă Ogoranu

1 ianuarie 1923, Gura Văii–Recea, Brașov – 1 mai 2006, Galțiu–Sântimbru, Alba

Celebru luptător în munți, împotriva comunismului, care a acționat pe versantul nordic al Munților Făgăraș. A urmat cursurile Facultății de Agronomie din Cluj și a făcut parte din Mișcarea Legionară, Frăția de Cruce Negoiul, fiind un militant al acestei organizații. A fost luptător anticomunist încă din facultate, la Cluj, a condus timp de șapte ani Grupul Carpatin Făgărășan. Pentru lupta sa a fost condamnat, în contumacie, la moarte. Timp de 29 de ani, organele securității nu au putut să-l captureze. Prins în 1976, a fost salvat de la execuție cu ajutorul soției sale Ana Gavrilă Ogoranu, care a cerut în scris intervenția directă a președintelui american, Nixon. Din scrierile sale: Din scrierile sale: Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc (7 vol.), Întâmplări din lumea lui Dumnezeu, Amintiri din copilărie, Iuda.

Ion Gavrilă Ogoranu – Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș Tactică și strategie

1925 – S-a născut Maria Peter

Maria Onu; 1 ianuarie 1925, Salva, Năsăud – 9 iulie 2005, Cluj-Napoca

Cântăreață de muzică populară din Năsăud. A avut o viață grea – în 1942, refugiată la Cernăuți, împreună cu fratele său Nicolae, în 1946 revenită la Cluj, lăsând în urmă un logodnic care a murit într-un lagăr comunist rus, căsătorită cu funcționarul Alexandru Peter, arestat la doar șase luni după căsătorie (1948), dată afară din locuință, soțul ei, îmbolnăvit de tuberculoză în închisoare, a murit, nu s-a mai recăsătorit. Când s-a înființat Studioul de Radio din Cluj a fost aleasă dintre alți 64 de candidați într-un concurs pentru postul de cântăreț de muzică populară. A făcut acolo primele înregistrări (1954), care au fost trimise la București, urmând alte înregistrări. În decursul carierei sale și-a îmbogățit repertoriul cu cântece și din alte zone ale Ardealului. A colaborat cu Filarmonica din Cluj, care avea o orchestră de muzică populară, cântând alături de cei mai mari artiști de muzică populară ai țării: Maria Lătărețu, Ioana Radu, Rodica Bujor, Ion Luican, Alexandru Grozuță, Felician Fărcașu, Dumitru Fărcaș, Lucreția Ciobanu și mulți alții. Stabilită de mai mulți ani la Cluj, în ultimii ani de viață, s-a dedicat picturii icoanelor.

Maria Peter – Să te bată bade tare & Ce-i in lume lăcomos

1928 S-a născut Costică Toma

1 ianuarie 1928, Brăila – 13 mai 2008, București

Fotbalist, care a jucat pe postul de portar și antrenor. A început fotbalul în 1940, când a jucat pentru FC Suter pe postul de atacant. A jucat la echipa de tineret Capșa București, numai un sezon la CS Armata și, după două luni la CA Câmpulung Moldovenesc, a semnat cu Steaua București, unde a jucat doisprezece ani. A avut o rivalitate faimoasă și de fair-play cu Ion Voinescu; se spune că Toma și Voinescu au format cel mai bun cuplu de portari pe care i-a avut un club de fotbal românesc. Toma a avut 16 selecții la echipa națională de fotbal a României și a fost inclus în echipa de aur a clubului de fotbal Steaua București.

1928 – A încetat din viață Sabin Popp (2 ianuarie 1896, București – 1 ianuarie 1928, Viena)

Unul dintre cei mai proeminenți pictori români ai perioadei interbelice, a murit tânăr și a lăsat un număr mic de lucrări

1929 – S-a născut Nicolae Linca

1 ianuarie 1929, Cergău Mare, Alba – 27 iunie 2008, Feisa, Alba

Singurul pugilist campion olimpic din România. Rezultate olimpice: la Helsinki 1952 s-a clasat al nouălea; la Melbourne 1956 a luat unica medalie de aur pentru România până astăzi, la 67 kg. În finală a boxat cu mâna fisurată. A disputat 306 meciuri oficiale, din care a pierdut doar 25.

1930 – S-a născut Tudor Pană

1 ianuarie 1930, Glodeanu-Siliștea, Buzău – 11 noiembrie 2005, București

Dirijor și violonist virtuoz. Născut într-o familie de lăutari, în 1935 s-a mutat cu întreaga familie în București. În perioada 1937–1945 a studiat în paralel vioara, acordeonul și pianul; din 1946 a cântat numai la vioară, de care a fost foarte atras. În 1949, la doar 19 ani, a fost angajat prin concurs la Ansamblul „Barbu Lăutaru” al Institutului de Etnografie și Folclor, iar în 1951, la Ansamblul Ciocârlia al Ministerului de Interne. Talentul său a fost descoperit și evaluat just de mari dirijori ai vremii ca: Nicu Stănescu, Victor Predescu sau Ionel Budișteanu. Cu Ansamblul Ciocârlia a efectuat zeci de turnee în țară și în străinătate: America, Mexic, Canada, Cuba, Marea Britanie, Austria, Germania, Franța, Italia, Olanda, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Rusia, Grecia, Turcia, Cipru, Ungaria, Polonia, Cehia, Belgia, China, Coreea, Vietnam, Mongolia, Israel etc. Din 1953 a devenit membru al Ansamblului Tineretului cu care a cucerit medalii de aur la Festivalul de Folclor București, Welt Folklorefestival din Viena și la Festivalul Internațional din Helsinki, în calitate de violonist, solist și dirijor. A cântat la Hotel Bulevard cu pianistul și bunul său prieten Gică Rădulescu, la restaurantul Diplomat în cadrul hotelului Athenee Palace, la restaurantul Pescăruș, alături de Petrică Pană, Mandy Pană (fiii săi) și, mai târziu, alături de Georgiana Pană, Theodor Pană, Petrișor Stanciu, Bebe Stanciu și Georgian Stanciu (nepoții săi). Tudor Pană nu iubea „play”-ul, el dorea să cânte „live”, în direct, ca să poată exprima în plentitudinea forței și sensibilității cu care era înzestrat. Aceste calități i-au fost remarcate și de mari personalități ca: Leopold Stokovski, Ivry Gitlis, Ion Voicu, Iosif Conta, George Palade. Mari realizatori TVR (Traian Buhlea, Tudor Vornicu, Marioara Murărescu, Florentina Satmari, Virgil Comșa sau Eugen Gal) l-au remarcat și l-au promovat în emisiuni de înaltă ținută.

Tudor Pană – Cântec la masa mare

1931 – S-a aplicat prima curbă de sacrificiu

A intrat în vigoare Legea salariaților publici din decembrie 1930, care prevedea reducerea salariilor salariaților publici cu o valoare de circa 10%, începînd cu 1 ianuarie 1931, intrând în istorie ca „prima curbă de sacrificiu”. S-a sistat acordarea de sporuri, iar la avansările în funcție veniturile nu mai puteau crește. Următoarele curbe de sacrificiu s-au succedat în septembrie 1932 și februarie 1933 cu tăieri succesive de salariu, între 10 și 30 la sută, dar și creșteri ale taxelor și impozitelor.

1932 – S-a născut Vasile Savonea

1 ianuarie 1932, Aiud, Alba – 23 octombrie 2001, București

Pictor și grafician contemporan, membru al Uniunii Artistilor Plastici. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București în 1958, i-a avut profesori de pictură pe Corina Lecca, Adam Bălțatu, Catul Bogdan, iar în anii 1958–1960 a beneficiat de bursa „Cecilia Cuțescu – Frederick Stork”. A făcut călătorii de studiu în Franța, Italia, Iugoslavia, Elveția, Cuba, Germania, Austria, Suedia, Danemarca, Rusia, Lituania, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria. A participat la foarte multe expoziții naționale sau de grup, expoziții personale la Galeriile: Arta, Slatina (1975), Galeriile de Artă ale Municipiului București (1982), Galateea (a UAP București, 1986), ”Pascal Moineau” Nantes (1998), Galerie du Theatre Charleville-Mezieres (Franța, 2001), “Nadine Moineau” Nantes (2002), Galeria Artelor, Cercul Militar National București (2002). A participat la Expoziția de artă românească de la Moscova și Tallin. Este autorul lucării Arta Naivă în Romania, considerată actul de naștere al artei naive românești.

Biografie ilustrată [e-galerie.ro]

1934 – S-a născut Gheorghe Dinică

25 decembrie 1933/oficial 1 ianuarie 1934, București – 10 noiembrie 2009, București

Actor de teatru și film, unul dintre cei mai importanți actori români; a jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălăiele l-a supranumit: „cel mai mare «rău» al cinematografiei românești”. Și-a manifestat interesul pentru actorie de tânăr, făcând parte din diferite trupe de teatru de amatori încă de la vârsta de 17 ani. În 1957 a intrat la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică București la clasa Dina Cocea. A absolvit în 1961, fiind deja apreciat încă de la prima sa urcare pe scenă, chiar din același an, în rolul inspectorului Goole în piesa Inspectorul de poliție (An Inspector Calls). De atunci, a jucat la cele mai importante teatre din România: Teatrul de Comedie (1961–1967), Teatrul „Bulandra” (1968–1969) și din 1972 la Teatrul Național „I.L. Caragiale”, toate din București. Debutul cinematografic l-a cunoscut în 1963, cu un rol în filmul Străinul, adaptare cinematografică a romanului omonim, scris de Titus Popovici. A fost un actor foarte popular, distribuit mai ales în roluri negative, fie de gangsteri autohtoni (seria de filme cu comisarul Moldovan), fie roluri de parveniți (Pirgu din Craii de Curtea veche sau Stănică Rațiu în Felix și Otilia), motiv pentru care nu a trebuit să recite poezii patriotice și ode „Conducătorului iubit” în super-montările cu iz propagandistic. A colaborat atât în film, cât și pe scenă cu mari regizori ca Andrei Blaier, Mircea Danieliuc, Constantin Vaeni, Dan Pița, Lucian Pintilie, Mircea Drăgan, Sergiu Nicolaescu, Șerban Marinescu, Nae Caranfil, Andrei Șerban, David Esrig etc. A făcut roluri memorabile ca: Savu în Zidul, Paraipan în Un comisar acuză și Revanșa, Lăscărică în Cu mâinile curate, Diplomatul în Prin cenușa imperiului, Pepe în Filantropica, Cadîr în Tache, Ianke și Cadîr, unul dintre cele mai apreciate roluri în teatru ale maestrului, care a jucat alături de Marin Moraru și Radu Beligan. A înregistrat mai multe CD-uri cu muzică de petrecere și romanțe – cânta uneori în câteva localuri din București, cel mai celebru fiind Șarpele roșu, unde își petrecea timpul alături de prietenii săi, actorul Ștefan Iordache și cântărețul Nelu Ploieșteanu, alături de care a jucat în filmul Ticăloșii.

Gheorghe Dinică – Sunt vagabondul vieții mele

A fost distins cu numeroase premii, printre care: Premiul ACIN pentru Explozia, Felix și Otilia, Bariera, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte și Marele premiu la Paris pentru Troilus și Cresida de William Shakespeare (1972), Premiul de interpretare la Karlovy Vary pentru rolul Diplomatul (Prin cenușa imperiului, 1976), Premiul ACIN pentru Ilustrate cu flori de câmp (1975), Premiul UCIN și Premiul Troia (Portugalia) pentru Patul conjugal (1992), Premiul de excelență UNITER (1999), Actor de onoare al filmului românesc (2002), Premiul pentru întreaga activitate la Festivalul TIF (2006) etc.

Prin cenușa imperiului (1976)

1939 – Relații diplomatice România – Grecia

La 1 ianuarie 1939, relațiile diplomatice dintre România și Grecia au fost ridicate la rang de ambasadă. Întrerupte în contextul celui de-al doilea război mondial, au fost restabilite în 1956.

1939 – A apărut revista Jurnalul Literar

La 1 ianuarie 1939 G. Călinescu a scos la Iași săptămânalul Jurnalul literar, publicație pe care a și condus-o până la încetarea apariției sale, pe 31 decembrie același an. Călinescu a inițiat în noul jurnal, un veritabil program de educație estetică națională, în sinergie cu activitatea de la catedra de Estetică și critică literară pe care o deținea din 1937 la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Iași.

1939 – S-a născut Vasile Chinschi

1 ianuarie 1939 – 28 decembrie 2004

Pictor; membru, președinte al Secției de Pictură a Uniunii Artiștilor Plastici. A studiat pictura cu Alexandru Ciucurencu. Artistul a participat la numeroase expoziții personale și de grup: București, Cagnes-Sur-Mer, Berlin, Praga, Sofia, Helsinki etc. A primit numeroase premii si distincții, printre care medalia de argint la Bienala din 1982 de la Kosice, Premiul Flacăra (2003) și Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor (2004).

Biografie ilustrată [Vatra Meșterilor și creatorilor de patrimoniu]

1941 – A încetat din viață Vasile C. Buțureanu (25 decembrie 1858, Dorohoi – 1 ianuarie 1941, Iași)

Geolog și pedagog; unul din întemeietorii școlii de mineralogie și petrografie românească; membru de onoare al Academiei de Științe din România

1942 – S-a născut Ovidiu Iuliu Moldovan

1 ianuarie 1942, Cistelec/Vișinelu–Sărmașu, Mureș – 12 martie 2008, București

Actor de film, radio, teatru, teatru radiofonic și televiziune. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (promoția 1964), la clasa Marțian Pop – Octavian Cotescu. A debutat în teatru în 1965, cu rolul Mio, din piesa Pogoară iarna de Maxwell Anderson, pe scena Teatrului Național din Timișoara, unde a mai apărut și în: Dactilografii de Schisgall, Pădurea împietrită de Sherwood, Romulus cel Mare de F. Durrenmatt, A douăsprezecea noapte de W. Shakespeare. A jucat apoi la Teatrul Național București, având interpretări memorabile în: Thieste și Medeea de Seneca, Furtuna, A douăsprezecea noapte, de W. Shakespeare, Caligula de Albert Camus, Jocul ielelor de Camil Petrescu, Livada de vișini și Platonov de A.P. Cehov, Azilul de noapte de M. Gorki etc. A jucat în zeci de filme pentru marele și micul ecran: Despre o anume fericire, Actorul și sălbaticii, Hyperion, Profetul, aurul și ardelenii, Între oglinzi paralele, Un om în loden, Semnul șarpelui, Dreptate în lanțuri, Horea, Cuibul de viespi, Somnul insulei, Craii de Curtea Veche etc. A avut, la TVR, peste 80 de emisiuni de poezie–recitaluri „Eminescu”, peste 60 de roluri în piese de teatru radiofonic și a scris Revelion la Terzo Mondo, piesă de teatru, premieră 2003 a TNB, în regia lui Mihai Manolescu. A fost distins cu medalia Meritul Cultural cl.I (1967), Premiul UNITER pentru întreaga carieră (2004), Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor (2004) și Ordinul național Steaua României, în grad de cavaler (conferit post mortem, 15 martie 2008).

Profetul, aurul și ardelenii (1978) • Ilarion Ciobanu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Mircea Diaconu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Visu, Olga Tudorache, Clody Bertola etc.

1942 – S-a născut Gheorghe Oprea

1 ianuarie 1942, Satu Nou–Poșta-Câlnău, Buzău – 24 martie 2014, București

Folclorist, etnomuzicolog și profesor universitar, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (din 1990. În 1959 a absolvit Școala Pedagogică la Buzău, devenind învățător în Padina, Buzău. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București la secțiile Dirijat Coral Academic și Teoretică (1962–1967), după care a început o carieră universitară – asistent, lector, conferențiar și profesor (din 1993) la Academia de Muzică din București, disciplina Etnomuzicologie. În 1993 a devenit Doctor în Etnomuzicologie. În 1969 a fost fondatorul și dirijorul corului Gaudeamus al Academiei de muzică din București, cu care a realizat discuri de muzică românească, a înregistrat peste 80 de lucrări la Radio și a dat peste 500 de concerte în țară și în străinătate. A cules materiale folclorice sonore, pe care le-a transcris și folosit în instruirea studenților. A fost unul dintre primii cercetători ai folclorului muzical al meglenoromânilor. A fost colaborator al publicațiilor Memoriile Comisiei de folclor, Muzica, Revista de Etnografie și Folclor, Studii de muzicologie. A scris cărți din domeniul folcloristicii: Sisteme sonore în folclorul românesc, Pentatonica românească, Studii de etnomuzicologie; culegeri de folclor: 100 de melodii populare, Folclor muzical din Gorj (rămase în manuscris); numeroase studii și articole.

1956 – Înființarea Operei de Stat din Iași

La 1 ianuarie 1956 s-a înființat Opera de Stat din Iași, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2.998/30 decembrie 1955. Primul director al Operei a fost muzicianul și profesorul Ioan Goia, care a condus-o în perioada 1956–1965. Prima stagiune a debutat în 3 noiembrie, cu spectacolul Tosca de Puccini, sub bagheta dirijorului Radu Botez.

Giacomo Puccini – Tosca Spectacol aniversar la al Operei de Stat din Iași la 65 Ani

1962 – S-a născut Maria Balea

1 ianuarie 1962, Feleacu, Cluj

Graficiană, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Arad (din 1999). A absolvit Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, promoția 1994, secția grafică, sub îndrumarea profesorului Ioachim Nica. A participat la numeroase expoziții de grup, iar expoziții personale a avut la Galeria de Artă Contemporană Zrenjanin și Galeria Centrului Cultural Novi-Sad (Serbia, 2005); Registrele cromatice ale memoriei la Galeria Națională Delta Arad, la Biblioteca comunală, Rouffignac de Sigoules (Franța) și Axa Art Gallery Timișoara (2006); Galeria Helios Timișoara, 20×20 pictură de mici dimensiuni la Axa Art Gallery Timișoara (2007); Consonanțe interioare la Muzeul de Artă, Cluj-Napoca (2008); Art Chamber Gallery Goa (India, 2010); Galeria Helios Timișoara (2012); Galeria Artă Craiova (2013).

Galerie [Saatchi Art]

1963 – S-a născut Vasile Bouaru

1 ianuarie 1963, Rădăuți

Matematician, astronom, montagnard, profesor. A absolvit Facultatea de Matematică a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, din dorința de a studia astonomia. Este profesor la Colegiul Tehnic Rădăuți. Își petrece timpul liber în călătorii și ascensiuni, cunoaște fiecare colțișor al țării, cercetează vestigii istorice, fiind cel mai informat și pasionat om pe care l-am cunoscut. A ales să serbeze Centenarul Unirii parcurgând, „la picior” traseul Avionului unirii, experiența fiind apoi inspirație pentru volumul Pe urmele unui erou. În plus, toate călătoriile sale sunt foarte bine documentate și imortalizate în nenumărate fotografii, în site-ul România Natura.

Mai mult: Vasile Bouaru – Profesorul care urcă munţii spre cer [Adevărul]

1964 – Înființarea Întreprinderii Centrala Hidroelectrică Porțile de Fier

La 1 ianuarie 1964, conform HCM nr. 995/07.12.1963, a fost înființată Întreprinderea Centrala Hidroelectrică Porțile de Fier, având ca obiect de activitate supravegherea lucrărilor de investiții pentru realizarea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație (SHEN) Porțile de Fier.

1972 – Muzeul de Literatură al Moldovei din Iași

În luna august 1968, a fost înființată o Secție de literatură pe lângă Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeistic Județean Iași. Începând cu data de 1 ianuarie 1972, Complexul Muzeistic Județean Iași s-a reorganizat în Complexul Muzeistic Iași, iar Secția de literatură a devenit Muzeul de Literatură al Moldovei. A devenit instituție de sine-stătătoare la 1 octombrie 1990, cu 10 obiective în subordine, sub numele Muzeul Literaturii Române Iași. În data de 21 octombrie 2015, Muzeul Literaturii Române Iași (în urma unei Hotărâri de Guvern) a obținut rangul de muzeu de importanță națională, devenind Muzeul Național al Literaturii Române Iași.

1998 – Lansarea oficială a canalului HBO în București

Primul film difuzat la HBO, pe 1 ianuarie 1998, la ora 14.00, a fost Un polițist de treabă, cu Michael Keaton și Rene Russo.

1999 – S-a înființat Fundația pentru Știință și Artă

For științific și cultural care își desfășoară activitatea sub egida Academiei Române. Avea ca președinte de onoare pe laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade, președinte pe academicianul Eugen Simion (președinte al Academiei Române). Membrii de onoare sînt: Ilya Prigogine, Christian de Duve, Aleksandr Prohorov. Fundația cuprinde 82 de membri, dintre care 51 sînt academicieni români, iar 31 personalități străine.

2001 – România a preluat președinția OSCE pentru un mandat de un an de zile

În perioada 1 ianuarie–31 decembrie 2001, ministrul român al Afacerilor externe, Mircea Geoană, a deținut mandatul de Președinte în exercițiu al OSCE, coordonând și orientând toate activitățile sale curente.

2003 – A încetat din viață Dumitru Tinu (21 octombrie 1940, Coteana, Olt – 1 ianuarie 2003, DN1, Prahova)

Ziarist; director la cotidianul Adevărul și al Clubului Român de Presă

2007 – România și Bulgaria au devenit membre ale Uniunii Europene

La 1 ianuarie 2007, România și Bulgaria au devenit state membre al Uniunii Europene. Calitatea de stat membru implică atât drepturi, cât și obligații, care derivă din tratatele și legislația adoptate de Uniunea Europeană de la înființare până în prezent, la fel ca în cazul oricărui alt stat membru al Uniunii Europene. Cu aderarea României și Bulgariei s-a încheiat cel de al cincilea val de extindere a UE, care a început în mai 2004. Numărul statelor membre a ajuns la 27, iar populația Uniunii, la 492,8 milioane de locuitori.

2007 – Timp de un an de zile, Sibiu a împărțit cu Luxemburg titlul de capitală europeană a culturii

Sibiul a fost desemnat, în urma votului final al Consiliului de Miniștri ai Culturii din Uniunea Europeană, în mai 2004, ca să fie, alături de Luxembourg, Capitală Culturală Europeană pentru anul 2007. Sibiu a fost prima capitală culturală europeană din România. Tema aleasă de Sibiu/Hermannstadt pentru programul Sibiu 2007 a fost prezentarea specificului multicultural al acestui oraș, vechi de opt secole. Deviza programului a fost „City of Culture – City of Cultures”.

2008 – A încetat din viață Alexandru Boiangiu (10 august 1932, București – 1 ianuarie 2008, București)

Regizor de film documentar, scenarist

2011 – A încetat din viață Marin Constantin (Constantin Marin; 27 februarie 1925, Urleta–Bănești, Prahova – 1 ianuarie 2011, București)

Muzician, compozitor și dirijor de ansamblu coral; fondator, dirijor și director pe viață al Corului Național de Cameră Madrigal; specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și muzica tradițională românească

2014 – A încetat din viață Traian T. Coșovei (28 noiembrie 1954, Polovragi, Gorj – 1 ianuarie 2014, București)

Poet aparținând generației literare ’80; membru al Uniunii Scriitorilor din România

2016 – A încetat din viață George Alexandru (21 noiembrie 1957, București – 1 ianuarie 2016, București)

Actor de teatru, film și televiziune

2018 – A încetat din viață Marian Bistriceanu (15 august 1947, București – 1 ianuarie 2018)

Om de radio, una dintre vocile de aur ale Radioului Public; colaborat cu studiourile de la Buftea, „Sahia” și Animafilm la dublaje

2019 – România a preluat președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene de la Austria

Președinția română a Consiliului Uniunii Europene în 2019 este prima președinție a Consiliului Uniunii Europene asigurată de România. În perioada mandatului României s-au desfășurat alegeri pentru Parlamentul European. Motto-ul Președinției României a fost „Coeziunea, o valoare comună europeană„.

2019 – A încetat din viață Tudorel Dima (Teodor Dima; 5 noiembrie 1939, Brăila – 1 ianuarie 2019, Iași)

Filosof și logician; membru titular al Academiei Române

2020 – A încetat din viață Patricia Grigoriu (25 aprilie 1962, Argeșelu, Mărăcineni, Argeș – 1 ianuarie 2020, București)

Actriță de teatru și film; fiica renumitului compozitor George Grigoriu

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită