1 Iulie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Mănăstirea Plumbuita

 

1564 – A fost sfințită Mănăstirea Plumbuita

Mănăstire ortodoxă de călugări, cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, situată pe un mic deal de pe malul drept al râului Colentina din București. Întâiul ctitor al Mănăstirii Plumbuita a fost Petru Vodă cel Tânăr, fiul lui Mircea Ciobanul și al Doamnei Chiajna, care a domnit între anii 1559–1569. Al doilea rând de ctitori ai mănăstirii Plumbuita îl reprezintă Alexandru Vodă (Alexandru al II-lea Mircea) și mama sa Ecaterina Doamna, confirmați prin portretele pictate pe peretele din dreapta al bisericii și printr-un document din 21 octombrie 1586, prin care voievodul a înfrumusețat biserica și a înzestrat-o. De asemenea Mihnea Vodă Turcitul, fiul său, a întregit averile mănăstirii printr-un hrisov dat Mănăstirii Plumbuita. Prima pisanie a mănăstirii s-a pierdut, dar, prin similitudini istorice, se apreciază că biserica ar fi fost terminată la data de 1 iulie 1564, iar hramul este cel al Sfântului Ioan Botezătorul. Mihnea Vodă, a închinat-o Mănăstirii Xeropotam de la Muntele Athos, fapt confirmat printr-un Act de închinare din 1586.

Este cea mai veche mănăstire din București. În 1573 s-a înființat aici prima tiparniță din București, iar în 1582 au apărut aici primele cărți tipărite în București: două Tetraevangheliare și o Psaltire.

1594 – A încetat din viață Petru Șchiopul

1537 – 1 iulie 1594, Bozen, Monarhia Habsburgică/Bolzano, Italia

Fiul lui Mircea al III-lea, voievod de Valahia și al Mariei Despina, nepot al lui Mihnea cel Rău al Munteniei. A fost Domn al Moldovei de patru ori (11 iunie 1574–18 noiembrie 1577; 31 decembrie 1577–9 februarie 1578; 13 martie 1578–2 decembrie 1579; 17 octombrie 1582–9 august/19 august 1591), un record ne-egalat ulterior în istoria Principatelor Române. A fost primul din familia Basarabilor, domnitoare în Muntenia, care a urcat pe tronul moldovenesc al Mușatinilor. Domnia lui a fost tulburată de o mulțime de pretendenți: Ioan Potcoavă, apoi frații acestuia, Alexandru Potcoavă, Petru și Constantin. Ioan și Alexandru, frați de mamă cu Ioan Vodă cel Viteaz, i-au întrerupt chiar domnia. Petru a reușit să-i învingă pe toți, cu ajutorul turcilor. A fost căsătorit prima dată cu Maria Amiralis din Rodos, având împreună doi copii: Vlad, mort de tânăr și Maria, căsătorită cu spătarul de origine greacă, Zottu Tzigara și a doua oară, cu Irina Botezata (în 1591), având împreună un fiu, Ștefan (1584 – 1602). A luat măsuri de stimulare a agriculturii și comerțului, prin atragerea în țară a cât mai multor negustori străini. A acordat negustorilor englezi un privilegiu comercial – plata unei taxe de doar 3%, față de 12% pentru ceilalți – semnat cu William Harborne, fostul ambasador englez la Constantinopol. A dispus întocmirea unui catastih privind categoriile de contribuabili – cel mai vechi izvor statistic, demografic și fiscal cunoscut până azi despre Moldova. La porunca și îndemnul său, călugărul Azarie a continuat opera lui Macarie de redactare a cronicii țării, în slavonă, dar a fost și un promotor al limbii române, el fiind primul domnitor de la care ne-au rămas documente în limba română. A ctitorit Mănăstirea Galata din Iași (1583).

1831 – A fost adoptat Regulamentul Organic în Țara Românească

Prin Tratatul de pace de la Adrianopol (care a încheiat războiul ruso-otoman din 1828–1829), Rusia a devenit putere protectoare a Principatelor Române, fiind limitată suzeranitatea otomană, manifestată prin plata tributului și confirmarea domnitorilor și s-a propus adoptarea unor reglementări interne (legi fundamentale) pentru cele două țări. Între anii 1828–1834, Principatele Române s-au aflat sub ocupație militară rusă. Țarul Nicolae a însărcinat să transpună în practică în Țările Române prevederile tratatului de la Adrianopol pe Contele Pavel Kiseleff, care a preluat această funcție în noiembrie 1829, la București. Cea mai importantă realizare a sa a fost, prin coordonarea celor două comisii boierești, elaborarea, pentru Țara Românească și Moldova, a primelor legi fundamentale cu rol de Constituție, Regulamentele Organice. Acestea au fost rezultatul strânsei colaborări dintre autoritățile rusești și boierii români. Cu toate criticile care se aduc acestui document, nu poate fi ignorat faptul că el a consacrat pentru prima oară principiul separației puterilor și a favorizat dezvoltarea noilor relații economice. Regulamentul organic a fost adoptat în două versiuni similare (diferențele erau legate doar de buget și restricțiile privind forțele militare) la 1/13 iulie 1831 în Țara Românească și 1/13 ianuarie 1832 în Moldova.

 

Ziua Muzicilor Militare

1831 – S-a înființat în armata română Muzica Militară

Prin transpunerea în fapt a Regulamentului organic din 1/13 iulie 1831, în compunerea nou-născutelor batalioane de miliții ale Armatei Naționale permanente, intrau și își începeau slujba sub drapel ostașii muzicanți; o fanfară era formată, conform prevederilor vremii, din 1 tambur, 24 muzicanți și 8 toboșari.

 

1831 – S-a stabilit înființarea Bibliotecii Colegiului Sf. Sava

Urma să aibă dublu rol: bibliotecă școlară și bibliotecă publică, indirect succesoare a Bibliotecii Mitropoliei Țării Românești. Anual trebuia să se aloce suma de 350.000 lei pentru ținerea școlilor publice în Capitală și în celelalte orașe ale Principatului, a Tipografiei, a Bibliotecii. S-a constituit prin legea Regulamentul școlilor din 1833, care stipula: „Pentru a se întocmi pe nesimțite o bibliotecă în Colegiul din Sfântul Sava, și alta în școala din Craiova, se va întrebuința o sumă de lei 5.000 pe an, pentru cumpărarea cărților, iar acum se vor aduna în Biblioteca din București în Colegiul Național Sf. Sava cărțile manuscriselor ce se vor afla împărțite la felurite locuri publice, precum Mitropolia, Episcopiile, Mînăstirile și altele […] Se va face încă o rînduială ca autorul sau editorul ce va publica vreo carte în Principatul Țării Românești să fie dator să dea cinci exemplare pentru Biblioteca școlii din București și trei exemplare pentru Biblioteca școlii din Craiova”. Inaugurarea oficială a avut loc la 8 iunie 1838. Fondul acesteia se află, în prezent, în colecția Bibliotecii Metropolitane „Mihail Sadoveanu”.

1858 – S-a născut Nifon Niculescu

Nicolae Niculescu; 1 iulie 1858, București – 27 februarie 1923, București

Cleric ortodox care a devenit Episcop al Dunării de Jos. A urmat Seminarul Central între 1872–1880. În 1881 a devenit diacon la Biserica Albă, fiind transferat la Biserica Kretzulescu în anul următor. După ce a fost hirotonit preot, a slujit la Biserica Albă din 1883 până în 1895. S-a înscris la Facultatea de Teologie a Universității din București, obținând diploma în 1892. A fost revizor eparhial la Mitropolia Ungrovlahiei, apoi profesor de Religie la Școala Centrală de fete din București. A rămas văduv și, în 1895, a fost tuns în monahism cu numele Nifon, călugăr la Mănăstirea Cernica. În același an a devenit arhiereu vicar al Mitropoliei Țării Românești, cu titlul de Ploieșteanul, și a rămas în această funcție până în 1909. În martie 1909, a fost ales și apoi întronizat ca episcop al Dunării de Jos, cu scaunul la Galați. La 1 ianuarie 1922 s-a retras din tronul episcopal, fiind arhiereu slujitor la biserica Domnița Bălașa din București până la moarte. Din opera sa: Carte de muzică bisericească pe psaltichie și note liniare pentru trei voci, Viețile Sfinților (12 vol.).

1864 – S-a născut Iosif Blaga

1 iulie 1864, Lancrăm, Alba – 2 iunie 1937, Brașov

Preot ortodox, pedagog, estetician, unchiul lui Lucian Blaga. A urmat studii teologice la Institutul din Sibiu și Filosofia la Universitatea din Budapesta, unde a obținut Doctoratul în Filosofie în 1891. A fost profesor de Istorie, Română, Latină și Filosofie și director la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, inspector școlar, preot paroh la biserica Sf. Nicolae din Schei și protopop al Brașovului, președinte al Eforiei Școlilor românești ortodoxe din Brașov. Între anii 1916–1919 a fost refugiat în Suedia, Norvegia și Franța, pledând pretutindeni pentru drepturile românilor transilvăneni; la Paris a făcut parte din Consiliul Național al Unității Românilor, militând pentru unirea Transilvaniei cu România; tot atunci a Iucrat pentru repatrierea prizonierilor români din Franța. După 1918, a devenit senator în primul Parlament al României întregite, mai târziu, vicepreședinte al Senatului. Între anii 1920–1937 a fost președintele Societății Balneare Băile Tușnad, contribuind la dezvoltarea stațiunii. A publicat studii de psihologie, pedagogie și estetică: Problema atențiunii din punct de vedere psihologic, și pedagogic, Din estetica tragicului, scurte biografii ale Iui Virgil Onițiu, Iosif Vulcan, Andrei Bârseanu, Alexandru Mocioni etc.

1866 – Prima Constituție a României

Domnitorul Carol I a promulgat noua Constituție a României, printr-un decret din data de 1 iulie 1866.

Constituția din 1866 este actul juridic și politic fundamental al României, adoptat după Unirea Principatelor Române, prima constituție propriu-zisă a României. Adoptată după modelul Constituției Belgiei din 1831, a fost cea mai longevivă constituție (1866–1923, cu unele modificări, în 1879, 1884 și 1917) și cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I, fiind totodată una dintre cele mai democratice constituții din Europa în momentul respectiv. A transformat România în monarhie constituțională ereditară și prevedea principii democratice precum: separarea puterilor în stat, responsabilitate ministerială, drepturi și libertăți cetățenești, dar menținea totodată votul cenzitar.

1871 – A intrat în vigoare prima lege de organizare a personalului din telegrafie

A fost însoțită de Regulamentul pentru fixarea atribuțiunilor funcționarilor telegrafopoștali.

1875 – S-a născut Mario Roques

1 iulie 1875, Callao, Peru – 8 martie 1961,Paris

Lingvist și filolog romanic francez, profesor de istorie a literaturii medievale, specialist în limba și literatura română. A început să studieze la École Normale Supérieure (ENS) din 1894, în paralel urmând, ca auditor, cursuri la École nationale des chartes. Din 1895, s-a pregătit în Filologie romanică sub îndrumarea lui Gaston Paris și Antoine Thomas, la École pratique des hautes études (EPHE). Cariera sa didactică a început devreme și l-a determinat să predea la ENS, EPHE, Institut national des langues et civilizations orientales Sorbone (unde a predat limbile română și albaneză și al cărui director a fost numit în 1936) și la Collège de France. Cercetările sale despre limba română au început în 1907. A tradus o ediție importantă a Paliei de la Orastie (1587–1582), traducerea în limba română a Genezei însoțită de textul maghiar din care derivă. În 1910, a creat seria Les classiques français du Moyen âge (Clasicii francezi din Evul Mediu), iar în anul următor i-a succedat lui Paul Meyer în fruntea revistei România, pe care o va conduce până la moarte. A fost membru din străinătate al  Academiei de Limba și Literatura Franceză din Belgia.

1877 – A încetat din viață Simeon Marcovici (Marcu Simion; 25 ianuarie 1802 – 1 iulie 1877)

Profesor, publicist și traducător; primar al Bucureștiului; promotor al învățământului în limba română.

1881 – A apărut primul număr al revistei Contemporanul

Revistă politică, culturală, științifică și literară de orientare general-democratică, una dintre cele mai vechi reviste ale spiritualității românești, a apărut la Iași, între 1 iulie 1881–mai 1891, sub îngrijirea lui Ioan Nădejde și Vasile G. Morțun, avându-l mentor pe Constantin Dobrogeanu-Gherea. A apărut bilunar, apoi lunar, fiind legată de ideologia socialistă din România.

1886 – Începutul „războiului vamal” româno–austro-ungar

Războiul vamal dintre România și Austro-Ungaria a durat timp de 6 ani, cu grave consecințe asupra economiei statului român, dar mai ales asupra economiei Transilvaniei. Războiul vamal s-a încheiat oficial la 1892, dar relațiile comerciale dintre cel două țări au rămas tensionate până la dispariția statului dualist.

În 1875, România aflată încă sub suveranitate otomană, a semnat cu Austro-Ungaria prima ei convenție comercială, pe 10 ani, care prefigura viitoarea independență a statului român. Convenția, care expira la 1 iulie 1886, s-a făcut pe baze liberale, dar cu numeroase concesiuni ale economiei românești subdezvoltate, față de economia austro-ungară, aflată în poziție de clară dominație. Piața principatelor a fost larg deschisă produselor austro-ungare, cu repercusiuni negative asupra intereselor românești. În 1878, Ungaria a blocat importul de vite din România sub pretextul protecției împotriva unei epidemii, lovind puternic în economia românească, a cărei principală marfă de export erau tocmai vitele. Pe măsură ce convenția comercială se apropia de final, tensiunile dintre guvernele celor două țări au crescut. Austro-Ungaria a încercat să negocieze în forță un nou tratat comercial care defavoriza și mai mult România. În aceste condiții, statul român a denuțat condițiile convenției și Guvernul Ion C. Brătianu a rupt negocierile și a introdus un tarif vamal autonom. În replică, Austro-Ungaria a interzis tranzitul vitelor românești pe teritoriul său și a introdus o taxă de represiune care consta în majorarea cu 30% a tuturor tarifelor aplicate la mărfurile românești.

Datorită războiului vamal, România nu a mai putut exporta vite, prin Austro-Ungaria, către piețele tradiționale din occident. În consecință mulți crescători de vite au falimentat. Mărfurile românești (materii prime și semifabricate) au trebuit să găsească noi debușeuri pe piețe precum Germania, Anglia sau Belgia. Cererea era mare, astfel că șocul războiului vamal a fost în bună măsură absorbit de reorientarea către alte piețe. Vitele românești aveau în continuare cerere mare, dar nu mai puteau fi transportate la fel de economic. Prețul vitelor a scăzut, apoi stocul s-a diminuat și rasele au degenerat. Economia rurală românească a abandonat treptat domeniul creșterii vitelor și s-a reorientat către cultivarea de cereale. În consecință valoarea pământului a crescut și a dus la alte dereglări economice. Populația cea mai grav afectată a decis să treacă Carpații și să se stabilească în România, unde avea mai multe posibilități de muncă.

1891 – A încetat din viață Mihail Kogălniceanu (6 septembrie 1817 – 1 iulie 1891)

Istoric, publicist, scriitor; om politic, prim-ministru, ministru de Externe; redactor șef al revistei Dacia Literară; profesor al Academiei Mihăileane; membru al Societății Academice Române și președinte al Academiei Române.

1902 – A apărut la Budapesta revista bilunară Luceafărul

Revistă literară, militând pentru cultura națională și unitatea politică a românilor din Transilvania.
A apărut bilunar la Budapesta (1 iulie 1902–1 octombrie 1906), la Sibiu (15 octombrie 1906–3 decembrie 1911), săptămânal (1 ianuarie–15 noiembrie 1912) și din nou bilunar (16 noiembrie 1912–15 august 1914), lunar la București (1 ianuarie 1919–august-septembrie 1920) și la Sibiu (ianuarie-februarie-martie 1934–septembrie 1939). Comitetul de redacție: Octavian Goga, Ioan Lupaș, Ioan Meitani, Dionise Stoica, Ioan Lăpădat, Vasile E. Moldovan, Sebastian Stanca, George Zărea.

1906 – A fost creată Comisia Generală a Sindicatelor din România

Între 29 iunie–1 iulie 1906, la Galați a avut loc conferința sindicatelor și cercurilor socialiste și a fost înființată Comisia Generală a Sindicatelor din România (CGSR). A fost adoptat și statutul general al mișcării sindicale. În același an s-au pus bazele caselor de ajutor reciproc ale sindicatelor.

1907 – S-a născut Alexandru Grozuță

1 iulie 1907, Crușovăț–Cornea, Caraș-Severin – 14 octombrie 1999, București

Cântăreț de muzică populară și romanțe. Inițial a fost cântăreț de operă. A debutat la Radio București la sfârșitul anilor 1930, unde cânta în direct reclame muzicale. A debutat discografic în 1934 la casa de discuri His Master’s Voice cu piesele Duce-m’aș și tot m’aș duce de Emil Monția și Arde-mi-te-ai codru des de Tiberiu Brediceanu, cu acompaniamentul orchestrei ardelenești Adam Pinter. În anii ’30 –’40 a cântat cu orchestrele lui Ionel Cristea și Victor Predescu, a intrat apoi în orchestra lui Petrică Moțoi, alături de soliștii Ion Luican și Liana Mihăilescu, țimbalistul Mitică Ciuciu și violonistul Ionel Budișteanu. A avut numeroase turnee în țară și în străinătate, cu orchestrele ansamblurilor Ciocârlia și Perinița; cu orchestra Radiodifuziunii Române, cu orchestrele dirijorilor: Nicu Stănescu, George Vancu și Victor Predescu dar și cu orchestra violonistului Nicușor Predescu, alături de care a apărut în numeroase emisiuni ale televiziunii. I-au fost colegi de scenă: Maria Tănase, Ioana Radu, Rodica Bujor, Mia Braia, Petre Gusti, Emil Gavriș, Dan Moisescu, Angela Moldovan, Ion Crețu,  Lucreția Ciobanu și Ana Pop-Corondan. A fost distins cu: Medalia Ordinul Muncii cl.III (1954), Titlul Artist emerit al R.P.R. (1957), Ordinul Meritul Cultural cl.IV (1968).

Mi-a zis tata să mă-nsor

1919 – S-a înființat Camera de Comerț și Industrie Chișinău

Prin decretul Regelui Ferdinand I, din 24 octombrie 1918 s-a fondat prima Cameră de Comerț și Industrie din Basarabia, cu reședința la Chișinău, care era formată din județele: Chișinău, Bălți, Orhei, Soroca, Bender, Ackerman, Ismail și Cahul. Era compusă din 35 de membri negustori și industriași. S-a deschis la 1 iulie 1919.

1920 – S-a înființat la Sibiu Școala militară de ofițeri activi de infanterie

Pe baza propunerii Ministrului de Război, generalul Ioan Rășcanu, Regele Ferdinand I a dat Decretul nr. 5376/1920, în care, la art. 1, se preciza: „Se înființează, la Sibiu, pe ziua de 1 iulie 1920, a doua școală militară de infanterie […]”. La conducerea școlii a fost numit locotenent-colonelul Cristea Vasilescu.

A fost inaugurată la 19 decembrie; în prezent se numește Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”. 

1921 – S-a născut Ion Mihăileanu

Mordechai Buchman; 1921, Podul Iloaiei, Iași – 30 noiembrie 2019

Scriitor, jurnalist, scenarist, critic de teatru, stabilit în Franța. A evadat din lagărul de concentrare unde fusese deportat de naziști, în timpul celui de al doilea război mondial, schimbându-și identitatea cu numele de Ion Mihăileanu. A fost comunist ilegalist, gazetar la Ecoul și Contemporanul, alături de Miron Radu Paraschivescu, Radu Cosașu, Alexandru Mirodan. A scris scenariul primului film al lui Lucian Pintilie, Duminica la ora 6, a tradus în limba română opere ale lui Jules Verne, Jean-Paul Sartre și Malraux și a scris cartea Portrete de actori (tradusă în română și lansată în România la 26 septembrie 2016). În 1985 a părăsit România, pentru Franța, unde erau deja cei doi fii ai săi: Dan și regizorul Radu Mihăileanu. 

Mai mult: Profesioniștii – Ion Mihăileanu [TVR, 2011]

1925 – S-a născut Ion Maxim

1 iulie 1925, Tihău, Sălaj – 16 decembrie 1980, Timișoara

Critic literar, poet și prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. S-a remarcat ca scriitor încă din perioada școlii, fiind unul dintre tinerii scriitori care s-au afirmat în anii războiului, grupați în Cercul Literar de la Sibiu. A debutat în 1941 în revista școlară Mlădițe și a publicat un an mai târziu volumul de povestiri fantastice Simfonia neterminată (1942), urmat de poemul dramatic Cântecul stelelor (1945). A participat în 1944 la luptele pentru eliberarea Transilvaniei și apoi pe frontul din Ungaria, pe care le-a evocat ulterior în volumul de versuri Însemnări pe scut (1968) și în jurnalul Oameni în alb (1970). A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din Cluj (1948) și a obținut în 1971 titlul de Doctor în Filosofie al Universității din Cluj cu teza De la existență la adevăr. A lucrat ca profesor la Zalău. A fost arestat și condamnat la ani grei de închisoare, trecând prin penitenciarul Aiud și lagărul Periprava. Era credincios greco-catolic și a protestat împotriva desființării Bisericii Greco-Catolice și trecerii bunurilor acesteia în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, convertindu-se la romano-catolicism. A făcut 15 ani de închisoare, fiind eliberat în 1964, odată cu grațierea deținuților politici, și s-a stabilit la Timișoara. După eliberare, a fost contabil la o întreprindere din Timișoara și apoi psiholog. A trăit retras, participând rar la ședințele Asociației Scriitorilor, având o sănătate precară și fiind nevoit să stea internat perioade lungi prin spitale. A fost redactor la ziarele România viitoare, Tribuna din Sibiu și Lupta Ardealului din Cluj, publicând poezii, eseuri, cronică literară și de artă vizuală. Alte opere: Orfeu, bucuria cunoașterii, Popas în Afrodisia, Pe malul Styxului, Umbra de la Cozia.

1926 – S-a născut Gheorghe Ursu

1 iulie 1926, Soroca, Basarabia, Regatul României/R. Moldova – 17 noiembrie 1985, închisoarea din Calea Rahovei

Inginer constructor, poet, scriitor și disident. A debutat în literatură în cotidianul de orientare democratică Ecoul, în pagina literară realizată de Miron Radu Paraschivescu, Virgil Ierunca și Ion Caraion cu un microeseu despre Jean de Meung (22 mai 1944) și altul despre Jules Verne (8 august 1944). A început să scrie un jurnal personal intim, în care a notat zilnic, pe tot parcursul vieții, impresii și evenimente politice, culturale, personale etc. și care a însumat mii de pagini. A urmat Facultatea de Construcții a Politehnicii din București și a lucrat la Institutul de proiectări în construcții ISLGC. S-a înscris în PCR, dar repede dezamăgit de turnura evenimentelor politice, a devenit, prin atitudinea sa contestatară, un ins incomod. În 1950 a fost exclus din partid pentru întrebările nonconformiste privind guvernarea comunistă și pentru prietenia cu „elementele reacționare„: Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, Camil Baciu, Noldi Bălănescu, Sergiu Huzum și Mioara Cremene, Gad Calmanovici, Alexandru Mirodan, Gelu Ionescu, pictorul George Tomaziu etc. În anul 1970 i s-a publicat la editura Litera volumul de versuri Mereu Doi cu o prefață scrisă de Nina Cassian. În urma confiscări jurnalului intim, prietena lui, poeta Nina Cassian, a preferat să nu se mai întoarcă în România și a emigrat în SUA. Urmărit permanent de Securitate, a fost arestat pe 21 septembrie 1985, în urma denunțului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, jurnal confiscat ulterior de Securitate. A murit din cauza bătăilor primite în timpul detenției.

1929 – S-a născut Costache Olăreanu

1 iulie 1929, Huși – 23 septembrie 2000, Iași

Scriitor. A urmat Facultatea de Psihologie-Pedagogie din București, făcând ultimul an la Cluj. A fost membru al Școlii de la Târgoviște, grupare literară din care mai făceau parte și Radu Petrescu și Mircea Horia Simionescu. Cei trei prieteni au debutat în volum, Mircea Horia Simionescu în 1968, Radu Petrescu în 1970, iar Costache Olăreanu în 1971, cu Vedere din balcon. În 1978 publicase cea de-a doua carte, Confesiuni paralele, iar cea de-a treia, din 1979, Ucenic la clasici, a primit Premiul Uniunii Scriitorilor. În 1980 a văzut lumina tiparului Ficțiune și infanterie, poate cea mai lăudată carte a sa, iar în restul deceniului a publicat: Fals manual de petrecere a călătoriei, Avionul de hârtie, Cvintetul melancoliei, Cu cărțile pe iarbă, Dragoste cu vorbe și copaci. A fost șef al Inspectoratului pentru Cultură al Municipiului București, director general în Ministerul Culturii și director al Editurii Fundației Culturale Române. Alte scrieri: Poezie și autobiografie, Lupul și chitanța, Scrisoare despre insule.

1930 – S-a născut Ileana Iordache

Ileana Iordache-Streinu; 1 iulie 1930, Găești, Dâmbovița – 13 septembrie 2021

Actriță de teatru, film și televiziune. S-a născut și a copilărit la Găești, unde tatăl său, Vladimir Streinu, era profesor. A absolvit în 1953 cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesorului Gheorghe Timică, fiind angajată imediat ca actriță la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. A interpretat roluri mari atât din dramaturgia națională, cât și din cea universală. A lucrat cu regizori precum Sică Alexandrescu, Alexandru Finți, Horea Popescu, Ion Cojar, Andrei Șerban etc. A participat în turnee în țară și în străinătate: Franța (1996) și Grecia (1997). A fost distinsă cu Premiul Teatrului Național din București pe anul 1984. Începând din 2004 a fost societar de onoare al Teatrului Național din București. A jucat și în filme: Pe răspunderea mea (1956), Mofturi 1900, Pantoful Cenușăresei, Tănase Scatiu, Regina, Aniela etc.

Pantoful Cenușăresei (1969) • Regia: Jean Georgescu. Cu: Ioana Pavelescu, Dorin Varga, Constanța Cîmpeanu, Petre Ștefănescu Goangă, Stela Popescu, Geo Barton, Mimi Enăceanu, Ovid Teodorescu, Ileana Iordache, Aurel Cioranu

1931 – S-a născut Sergiu Georgescu

Sergiu-August Georgescu; 1 iulie 1931, Craiova – 18 iunie 2020

Grafician, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala București și profesor al Universității de Artă București. A studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Grafică, absolvind în 1960. A fost, succesiv: director artistic al revistei ilustrate România Azi, șeful Serviciului Artistic al Oficiului de publicitate al Radioteleviziunii Române, iar din 1977 lector la catedra de Grafică a Facultății de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. În ilustrația de carte pentru copii, din păcate nu foarte extinsă ca dimensiune editorială, Sergiu Georgescu a adus un stil inedit: elemente geometrice, imprimeuri groovy, liniaritate puternic conturată, toate expuse aerisit în pagină, lăsând povestea să-și joace rolurile pe scena gândurilor fiecărui cititor.

Biografie ilustrată: Sergiu Georgescu [ColoRo]

1933 – S-a născut Leon Dănăilă

1 iulie 1933, Darabani, Botoșani

Medic neurochirurg, membru al Academiei Oamenilor de Știință (din 2004), membru titular (din 2004) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Medicină din Iași, pe care a absolvit-o în 1958. A lucrat ca medic stagiar la Spitalul din Comănești, apoi la Circumscripția sanitară din Dărmănești, iar în anul 1961, prin concurs, a ocupat postul de medic secundar neurochirurg la clinica de Neurochirurgie de la Spitalul „Gh. Marinescu” din București unde lucrează și în prezent. A devenit medic specialist neurochirurg, în anul 1972 Doctor în Medicină cu lucrarea Neurinomul Spinal, percurgând treptele profesionale până la medic primar neurochirurg și șef al secției VII de Neurochirurgie vasculară și Microneurochirurgie. Este considerat unul dintre cei mai buni neurochirurgi din Europa. Are la activ peste 40.000 de intervenții chirurgicale și zeci de pionierate în neurochirurgie. În anul 1972, a absolvit la cursuri de zi și Facultatea de Filosofie-Psihologie din București. Este profesor de psihoneurologie la Facultatea de Psihologie a Universității „Titu Maiorescu” din București. Este membru al New York Academy of Sciences, London Diplomatic Academy, L’Académie Centrale Européenne des Sciences, des Lettres et des Arts, World Academy of Letters etc.

Dr. Leon Dănăilă. De la cerșetor, în top 500 genii ale sec. XXI

1937 – S-a născut Olimpian Ungherea

1 iulie 1937, Jugureni, Prahova – 17 martie 2012, București

Scriitor, jurnalist, jurist, mason public, fost ofițer de securitate. În 1952, a debutat cu poezii și proză scurtă în ziarul regional Drum Nou din Brașov. Și-a luat licența în Științe Juridice la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj și licența în Jurnalism la Universitatea din București, apoi masteratul în Criminologie. A fost ziarist, fiind pe rând corespondent de presă, redactor și redactor-șef al revistei Pentru Patrie. A debutat în volum, în 1967 cu Bătrâna domnișoară n-are alibi. A publicat 30 de volume, dintre care 20 de romane și peste 1.000 de povestiri inspirate, în cea mai mare parte, din sfera criminalisticii, a spionajului și contraspionajului și a crimei organizate. Dintre scrierile sale: Versiunea maiorului Vlad, Spovedania unui spion, Prizonierul speranțelor, Egreta Brâncovenilor, Clubul cocoșaților, Frică și putere, Cheia secretă.

1938 – S-a născut Nicolae Ghilezan

1 iulie 1938, Cluj

Medic, membru al Academiei de Științe Medicale din România (din 1991), membru titular (din 2016) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Medicină Generală a Institutului de Medicină și Farmacie din Cluj (1954–1960), cu specializări în Radiologie și Oncologie la Institutul de Medicină și Farmacie din București și în Radioterapie oncologică la Institutul „G. Roussy” din Paris. A fost visiting-professor în SUA (1974). În 1972 și-a susținut la Institutul de Medicină și Farmacie din Cluj teza de doctorat: Posibilități de ameliorare a rezultatelor radioterapiei în cancerul laringian – studiul factorilor fizici și biologici în iradierea laringelui. A ocupat diferite funcții: extern, intern în cadrul Institutului de Medicină și Farmacie din Cluj, medic de circumscripție rurală, cercetător, apoi medic primar radiolog și șef al Secției cobalt la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca; șef de lucrări, conferențiar de Oncologie și Radioterapie la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, al cărei prorector științific a fost între 1990–1992; director al Institutului de Oncologie din Cluj-Napoca (1997–2001). În prezent este profesor emerit consultant la Universitatea de Medicină și Farmacie. În cercetările sale, s-a aplecat îndeosebi asupra oncologiei clinice și tratamentului multidisciplinar al cancerului, în special în asocierile cu radioterapia. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în numeroase lucrări științifice, apărute în țară și străinătate. Este membru al Societății Române de Radioterapie Oncologică, al Societății Române de Oncologie, al Societății de Radioterapie Oncologică din Franța, al Societății de Oncologie Clinică din SUA, al Societății de Radioterapie Oncologică din SUA.

1940 – Incidentul armat de la Vicovu de Sus

În contextul evacuării și cedării oficiale a Basarabiei și a Bucovinei de Nord către statul sovietic, în urma ultimatumului din 26 iunie 1940, trupele sovietice de ocupație nu au respectat noua linie de frontieră impusă tot de ei, depășind-o și înaintând în adâncimea teritoriului. Incidentul armat de la Vicovu de Sus a fost o acțiune militară individuală, desfășurată între 1–3 iulie, la nord de localitatea Vicovu de Sus pe șoseaua Ciudei–Vicov, de către Batalionul 3 din Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7 Infanterie, aflat sub comanda maiorului Valeriu Carp, împotriva trupelor sovietice care se apropiau de linia de demarcație impusă Regatului României prin ultimatumul din 26 iunie 1940. Ca urmare a acestei acțiuni, a fost asigurată acoperirea zonei Gurii Putnei. „De aici nu ne mai retragem, peste Putna nu se trece. Mergeți la unități și organizați-vă poziții de apărare, și dacă rușii mai înaintează un pas, din ordinul meu și pe a mea răspundere, deschideți focul” (Maiorul Valeriu Carp, la 1 iulie 1940, conform memoriilor de război ale colonelui Ioan Ambrosă). În acest context dificil, șapte delegații sovietice au presat Batalionul 3 Infanterie să se retragă, ceea ce ar fi însemnat că accesul pe șoseaua care ducea spre România, să fie liber. Subunitatea, însă, a rezistat chiar pe noua graniță aflată la nord de Vicovul de Sus. Astfel, conform unui raport oficial al Corpului 10 Armată semnat de generalul Constantinescu, batalionul comandat de către Carp a ocupat o poziție defensivă și a stopat înaintarea trupelor sovietice, precum și a formațiunilor de partizani. Deasemenea, conducătorii grupelor de partizani au fost capturați de soldații lui Carp și împușcați pe loc. De abia la 4 iulie, Batalionul 3 Infanterie s-a repliat pe aliniamentul râului Suceava, pentru a face joncțiunea cu restul Regimentul 16 Infanterie, unitate care a preluat cu începere de la ora 16.00 a aceleiași zile, controlul podurilor și drumurilor din acel perimetru. Potrivit faptelor sale, ulterior maiorul Valeriu Carp a fost citat prin Ordin de zi, pe întreg Corpul 10 Armată.

1940 – Pogromul de la Dorohoi

Se înscrie în seria celor mai grave acțiuni antievreiești ale armatei române, în condițiile retragerii fără luptă din teritoriile pierdute în 1940 în favoarea URSS. Sovieticii au aplicat tactici deosebit de agresive, care au pus trupele românești din Basarabia în situații periculoase. La acestea s-au adăugat dificultățile evacuării, care s-a desfășurat în absența unor măsuri de pregătire. La surpriza deciziei de retragere fără luptă s-au adăugat perioada de evacuare foarte scurtă, nerespectarea de către sovietici a termenului prevăzut în nota ultimativă și abuzurile militarilor sovietici. În acest context, umilințele îndurate de armata română, au provocat un puternic resentiment la adresa regimului lui Carol al II-lea; armata era demoralizată, populația derutată și neliniștită. Regimul carlist, pentru a atenua starea de spirit dominată de umilință, dezamăgiri, nemulțumiri profunde și pentru a oculta adevăratele cauze ale dezastrului național, a pus în acțiune o diversiune xenofobă, rasială, stimulată și de faptul că strângerea relațiilor cu Germania era condiționată și de înfăptuirea unei politici antisemite.

Pogromul de la Dorohoi a fost pregătit și executat de ofițeri și soldați din două regimente ale armatei române: Regimentul 3 Grăniceri și Regimentul 8 Artilerie. Motivele ofițerilor care au organizat omorurile au fost foarte clare: „regimentul s-a răzbunat pentru dificultățile foarte mari pe care le-a avut cu evreii de la nord de Prut, în Basarabia”. Ziua de 30 iunie a fost folosită pentru pregătirea pogromului. Soldați din cele două regimente au anunțat locuitorii români din oraș despre „răzbunarea” împotriva evreilor. În ferestrele multor case locuite de români au fost puse icoane și pe pereții caselor au fost desenate cruci; în alte locuri era scris cu litere mari „aici locuiesc români” și au fost arborate steaguri românești. Printre români s-a răspândit zvonul că armata va da o lecție evreilor localnici pentru comportarea evreilor din Basarabia și că de fapt ei au primit permisiunea să acționeze timp de 24 de ore împotriva evreilor.

Atacurile împotriva evreilor din Dorohoi au început la 1 iulie 1940, în timpul funeraliilor din cimitirul evreiesc. În confruntările româno-sovietice din timpul retragerii, sovieticii au împușcat trei militari din Regimentul 16 Artilerie: căpitanul Ioan Boroș, sublocotenentul Alexandru Dragomir și soldatul evreu Iancu Solomon. S-a luat decizia înmormântării lor în cimitirele din Dorohoi. Cimitirul creștin din oraș se află peste drum de cimitirul evreiesc; în momentul izbucnirii incidentelor, în cele două cimitire se desfășurau slujbe de înmormântare, Solomon de o parte și Boroș de cealaltă parte. Conform protocolului militar, plutonul de onoare format din soldati evrei români și din soldați români a tras salve in onoarea soldatului Solomon și apoi s-a îndreptat spre ieșirea din cimitir. Au fost întâmpinați de ofițeri ai Regimentului 3 Grăniceri care i-au dezarmat și i-au aliniat lângă gardul cimitirului unde au fost dezbrăcați de uniforma militară și împușcați. Lăsând o mitralieră lângă unul dintre soldații împușcați, ofițerii au afirmat că evreii au deschis focul asupra militarilor români, pentru a masca crima. Militarii armatei române au devastat locuințe și magazine; evreii prinși au fost bătuți: Adam Calmanovici a fost împușcat după ce i s-au tăiat organele genitale; Herșcu Croitoru a fost omorât prin incendiere după ce i-a fost smulsă barba; Hana Petraru a fost împușcată de un vecin; urechile bătrânei Feiga Riezel au fost tăiate de cei care au dorit să ii fure cerceii, apoi a fost împușcată cu soțul ei, Eli.

Conform unui proces verbal întocmit pe 3 Iulie 1940 de autoritățile locale, au fost ucisi 50 de evrei: 11 femei, 5 copii, 34 bărbați. Istorici renumiți susțin că numărul celor uciși în pogromul de la Dorohoi se ridică la peste 150. După 16 luni, evreii din Dorohoi și din localitățile învecinate au fost deportați la ordinul lui Ion Antonescu în Transnistria.

1941 – S-a născut Ion V. Pop

1 iulie 1941, Mireșu Mare, Maramureș

Profesor universitar, teoretician al avangardei literare, poet, critic și istoric literar. A urmat Facultatea de Filologie a Universității. din Cluj (1959–1964). A debutat cu versuri în revista Steaua, în 1959 și editorial cu Propunere pentru o fântână, (1966). A devenit Doctor în Filologie în 1971 cu o teză despre avangardă – publicată cu titlul Avangardismul poetic românesc (1969), a fost cartea sa de debut în critică. A fost cadru didactic la Facultatea de Filologie din Cluj, între 1973–1976, redactor-șef și apoi director (din 1973) al revistei Echinocțiu, asistent asociat la Universite de la Sorbonne Nouvelle, Paris III. A colaborat la Tribuna, Echinox, Luceafărul, România literară, Ateneu, Cahiers roumains d’etudes litteraires. Alte scrieri: Biata mea cumințenie, Gramatică târzie, Soarele și uitarea, Amânarea generală.

1943 – S-a născut Șerbana Drăgoescu

1 iulie 1943, Craiova – 11 iunie 2013

Artistă decoratoare, specializată în tapiserie; membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. A studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București (1963–1969), având profesoare pe Emilia Niculescu și Georgeta Pațurcă-Vasiliu. A debutat în 1968 la o expoziție de tapiserie românească itinerantă în țările Americii Latine. A avut numeroase expoziții personale de grafică – la Ateneul Tineretului București, de tapiserie – la Galeriile de Artă Oradea, Galeriile de Artă Apollo București, Galeria de Artă Kavaletten Upsala, Galeria Galateea București, Galeria Orizont București etc. A fost distinsă cu Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru Artă Decorativă (1979), Marele Premiu Salonul Moldovei Chișinău. Lucrări ale sale sunt în muzee și colecții particulare din România, Suedia, Elveția, Franța, Portugalia, SUA, Noua Zeelandă, Australia, Iugoslavia, Germania, Canada, Italia, Israel, Grecia.

Biografie ilustrată: Șerbana Drăgoescu [Arte textile]

1946 – S-a înființat Teatrul Giulești

Fondat la 1 iulie 1946, s-a numit inițial Teatrul Muncitoresc CFR Giulești și și-a deschis porțile în septembrie 1946.

Și-a schimbat ulterior numele în Teatrul Giulești și s-a mutat în 1974 în celebra clădire de pe Calea Victoriei – Complexul Comedia-Majestic, prin strădania Elenei Deleanu, directoarea acestui teatru vreme de 38 de ani. În 1990, a devenit Teatrul Odeon, la inițiativa regizorului Vlad Mugur, pe atunci directorul teatrului. În prezent, clădirea fostului Teatru Giuleşti găzduiește Opera Comică pentru Copii.

1946 – S-a născut Aimée Iacobescu

1 iulie 1946, Unguriu, Buzău – 26/27 martie 2018, București

Actriță de teatru și film. A absolvit Secția de Actorie a Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București (IATC) la clasa Beate Fredanov – Octavian Cotescu – Laurențiu Azimioară, ca șefă de promoție, împreună cu fratele ei geamăn, Dorel Iacobescu, care a părăsit însă țara, după câțiva ani, și s-a stabilit la Paris, unde predă limbi străine. Debutul în teatru a avut loc la vârsta de 16 ani, când a jucat în spectacolele Alizuna de Tina Ionescu Demetrian și Adam și Eva de Aurel Baranga. O remarcase la un festival școlar de poezie regizorul Sică Alexandrescu. În timpul facultății a mai jucat și în Jocul adevărului, de Sidonia Drăgușanu. A jucat 40 de ani pe scena Teatrului Național, în Troienele de Jean Paul Sartre, Furtuna de Ostrovski, Apus de soare de Barbu Delavrancea, Richard al III-lea de William Shakespeare, Coana Chirița și Titanic Vals de Tudor Mușatescu, Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, Marea de Edward Bond, Regele și cadavrul de Vlad Zografi etc. Debutul în film a avut loc în 1966, cu Șapte băieți și o ștrengăriță. Alte filme: Răpirea fecioarelor, Săptămâna nebunilor, Haiducii lui Șaptecai, Zestrea domniței Ralu, Cu mâinile curate, Osânda, Ultima noapte de dragoste, Cuibul de viespi etc.

Haiducii lui Șaptecai (1971) • Regia Dinu Cocea. Cu: Florin Piersic, Marga Barbu, Colea Răutu, Toma Caragiu, Aimée Iacobescu, Nicolae Gărdescu, Jean Constantin, Mihai Mereuță

1947 – S-a născut Dan Verona

Neculai Crețu; 1 iulie 1947, Luncani, Bacău

Poet, prozator și traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1974). A fost absolvent al Facultății de Filologie (1972), dar a urmat și studii teologice la Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea București. A fost redactor la Radiodifuziunea Română. A debutat în paginile revistei Ateneu (1965) și editorial în 1972, cu volumul Nopțile migratoare, pentru care a fost distins cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor și premiul revistei Luceafărul pentru poezie. A colaborat la Ateneu, Amfiteatru, Contemporanul, Luceafărul, România literară, Convorbiri literare etc. A publicat volume de poezie, proză și traduceri, scriind, de asemenea texte pentru cântecele unor compozitori de muzică folk și rock. Volume publicate: Zodia măslinului, Cartea runelor, Dați ordin să înflorească magnolia, Balada Vestitorului, Îngerii chilugi.

1948 – S-a înființat Comisia de Stat a Planificării

Trecerea la o economie centralizată și necesitatea organizării principalelor sectoare economice, în conformitate cu obiectivele economice stabilite de regimul comunist, au determinat înființarea, potrivit Decretului Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 119/1 iulie 1948, a Comisiei de Stat a Planificării. Instituția a funcționat ca structură de sine stătătoare în subordinea Consiliului de Miniștri, având ca scop planificarea întregii economii românești. Potrivit actului de înființare, Comisia de Stat a Planificării avea următoarele atribuții: prezenta guvernului date și informații asupra economiei, indica disproporțiile existente între diferite ramuri industriale în ceea ce privește producția, distribuția și consumul, propunea soluții pentru înlăturarea acestora, întocmea planul național al economiei, coordona sectoarele economice în cadrul planului economiei naționale, cerceta planurile complementare prezentate de ministere și instituții, coordonându-le cu planul general, urmărea și controla executarea planului economiei naționale, coordona activitatea statistică și cea de planificare economică a ministerelor și instituțiilor de stat.

1951 – S-a născut Dragoș Pâslaru

1 iulie 1951, Craiova

Fost actor, în prezent monah. A absolvit UNATC „I.L. Caragiale”. După ce a terminat studiile, a jucat pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ în Somnoroasa aventură, Trei surori; „Nottara” din Bucureşti – a făcut un rol magistral în Karamazovii, apoi în Cum vă place, Trăsura la scară; Odeon: …au pus cătuşe florilor; „Bulandra” din Bucureşti. A jucat în spectacole de teatru de televiziune: Patima fără sfârşit, Ciuta, Trandafirul şi coroana, Don Carlos etc.; în teatru radiofonic: Adam şi Eva, Savonarola, Robespierre, Mioriţa. În urma căsătoriei cu o scenografă, are un fiu. A jucat în peste 20 de filme filme: O lacrimă de fată, Concurs, Singur de cart, Drumeț în calea lupilor – rolul său cel mai cunoscut, Horia Sima, Șobolanii roșii, Balanța, Femeia în roșu, Fii cu ochii pe fericire etc. După Revoluția din decembrie 1989, a protestat în Piața Universității, fiind bătut de mineri până la comă. În același an, a părăsit lumea teatrului și s-a călugărit la Mănăstirea Frăsinei, Vâlcea, devenind fratele Vasile (1999). Ulterior, a devenit ieromonah cu numele de părintele Valerian. În prezent viețuiește la Mănăstirea Pătrunsa. În fața anchetatorilor care doreau să obțină de la el declarații care să ducă la arestarea celor vinovați de maltratarea sa, a răspuns: „Am luat coarnele plugului Dumnezeiesc și sufletul meu a iertat tot”.

Drumeț în calea lupilor (1988) • Regia Constantin Vaeni (scenariul inspirat din monografia Moartea unui savant: N.Iorga (1976) de Mihai Stoian). Cu: Valentin Teodosiu, George Alexandru, Dragoș Pâslaru, Mihai Dinvale, Lucia Mureșan, Mitică Popescu, Ștefan Iordache

1951 – S-a născut Viorel Mihail

1 iulie 1951, Costești, Rîșcani, Republica Moldova

Prozator, publicist, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Și-a făcut studiile superioare la Facultatea de Jurnalistică a Universității de Stat din Chișinău, absolvită în 1974. A fost redactor, apoi secretar de redacție, redactor-șef adjunct și redactor-șef, la diferite ziare și reviste: Tinerimea Moldovei, Învățămîntul public, Tînărul leninist, Moldova, Literatura și arta, Nistru, Glasul națiunii, Cuvîntul, Sud-Est. În 1992 a devenit redactor-șef al ziarului Săptămîna. Ca prozator, a publicat mai multe nuvele: Bărbații la mijlocul verii, Ștefan cel Mare, Zgomotul, Ion Vodă etc., care au fost publicate în marea lor majoritate în revista Moldova. A colaborat cu Studioul Cinematografic Moldova-film în calitate de traducător.

1954 – S-a născut Alexandru Mușina

1 iulie 1954, Sibiu – 19 iunie 2013, Brașov

Antologator, editor, eseist, publicist, poet și profesor. A absolvit Facultatea de Limbă și Literatură Română a Universității din București în 1978. A fost profesor de literatură la liceu, iar între 1984–1987 a cultivat flori. A fost de asemenea Doctor în Litere la Universitatea din București (din 1996) și profesor de scriere creativă, folclor, literatură comparată la Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov. A fost patron al Editurii Aula din Brașov. A debutat în volumul colectiv de poezii Cinci, la Editura Litera, în 1982, iar individual cu Strada Castelului 104, la Editura Cartea Românească, în 1984. A fost membru al Cenaclului de Luni. A publicat poeme: Lucrurile pe care le-am văzut, Aleea Mimozei nr. 3, Tomografia și alte explorări, Și animalele sunt oameni!, Regele dimineții; eseuri: POEZIA – teze, ipoteze și explorări, Supraviețuirea prin ficțiune, Unde se află poezia?, Antropologie culturală și folclor; antologii etc.

1960 – S-a născut Radu Ciobotea

1 iulie 1960, Dej, Cluj – 4 mai 2021, Timișoara

Jurnalist, scriitor, profesor și diplomat, membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1999. A absolvit Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Filologie, specializarea Limba și Literatura Română și Franceză (1984). A beneficiat de o Bursă în Management de presă Freedom House, Washington, Chicago (SUA), în 1999. A obținutd titlul de Doctor în Literatură comparată la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, cu mențiunea Magna cum laude în 2004 și, respectiv, Docteur es Léttres la Université d’Artois, Arras (Franța) „avec les félicitations du jury” în același an. A fost profesor de Limba și literatura română la Liceul Periam, redactor-șef la Forum Studențesc (București), lector la Universitatea Banatul din Timișoara, lector la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, director adjunct la Institutul Cultural Român (Paris), consilier diplomatic, consul, gerant interimar la Consulatul General al României din Bălți, Moldova, consilier diplomatic la Ambasada României din Paris, conferențiar la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, editorialist la Diaspora Românească (Londra). Ca jurnalist, a lucrat la Evenimentul Zilei, ediția de Vest, Bănățeanul, trimis special în Franța și Spania, corespondent special în Kosovo, corespondent de război în Bosnia și Croația pentru Evenimentul Zilei, director general la Alongpress Timișoara, director, redactor-șef la Televiziunea TVT 89 Timișoara, redactor, corespondent special în fosta Iugoslavie la Express Magazin, București, redactor la Flacăra etc. A debutat în 1982 cu lucrarea Funcția compensatorie a oniricului în „Geniu Pustiu”, în Caietele Mihai Eminescu la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași (1982). Debutul editorial, Întoarcerea la Shaolin (comentarii jurnalistice) a avut loc în anul 1995. A colaborat la numeroase periodice culturale, precum: România literară, Semenicul, Orizont, Cronica, Scriptor etc. A publicat volumele: Întoarcerea la Shaolin, După Revoluție, târziu, Război fără învingători, Pantera roz rămâne în vitrină, Război cu Doctor Blues, Reportaj și literatură, Reportajul interbelic românesc. Senzaționalism, aventură și extremism politic, Apărătorii (2 vol.), Journalistes français dans la Roumanie communiste,1974–1989 (coordonator), Penumbra. Eseuri de istorie a culturii, Diaspora. Furia iubirii etc.

1964 – A fost înființat la București studioul cinematografic Animafilm

Studiou românesc specializat în producerea de filme artistice de animație, filme de publicitate și diafilme, care a funcționat între 1964–1989.

A fost înființat prin Hotărârea nr. 482/1964 privind înființarea Studioului cinematografic Animafilm-București, din echipa de animație a Studioului Cinematografic București, sub îndrumarea și controlul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă.

1968 – România a semnat Tratatul privind neproliferarea armelor nucleare

A fost deschis spre semnare la 1 iulie 1968 și a intrat în vigoare la data de 5 martie 1970. România a semnat Tratatul în prima zi a deschiderii spre semnare și l-a ratificat la 30 ianuarie 1970, depunând instrumentele de ratificare în capitalele celor trei state depozitare (Marea Britanie, SUA, URSS) la 4 februarie 1970.

1972 – A încetat din viață Basil Munteanu (Vasile Munteanu; 9 noiembrie 1897 – 1 iulie 1972)

Istoric și critic literar, filolog; membru corespondent al Academiei Române.

1990 – A început să funcționeze Teatrul MASCA

Prin Hotărârea de Guvern nr. 601/24 mai 1990 pentru înființarea Teatrului Masca, a luat naștere un teatru de gest, pantomimă și expresie corporală, singura instituție teatrală cu acest profil din România.

A început să funcționeze la 1 iulie 1990, în subsolul unei clădiri din cartierul Aviatorilor, pe Aleea Alexandru. Nu existau niciun fel de dotări. S-a adus de acasă tot ceea ce era necesar pentru începerea activității (mașini de scris, coli de hârtie, plicuri etc.). S-a amenajat, prin eforturi financiare proprii, sala de repetiții, având 20 de metri pătrați. S-au folosit mașinile actorilor, costume vechi de la alte teatre, aparatura de sunet a prietenilor etc.

1990 – Ceremonia de instalare a ÎPS Daniel Ciobotea în funcția de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei

La 7 iunie 1990, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, Daniel Ciobotea, a fost ales, iar la 1 iulie 1990 a fost înscăunat Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. În această calitate, a fondat instituții ca: Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iași, Seminarele Teologice Ortodoxe de la Mănăstirea Agapia, Botoșani, Dorohoi, Iași și Piatra Neamț, Academia Laică „Sf. Ioan de la Neamț”, Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastru” Durău, Institutul Ecumenic „Sf. Nicolae” Iași, Asociația creștină Pelerinul Iași, Centrul de Conservare și Restaurare a Patrimoniului Religios Resurrectio, Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși din România, Centrul de educație și informare medicală Providența (I-II), Institutul social-caritativ Diaconia, Cantine pentru săraci la Iași, Pașcani, Dorohoi, Hârlău, Dispensarul policlinic „Sf. Ap. Petru și Pavel”, Fundația Solidaritate și Speranță etc.

1990 – A încetat din viață Victor Jinga (17 februarie/2 martie 1901 – 1 iulie 1990)

Economist, profesor universitar; deținut politic în închisorile comuniste; cercetător științific.

1991 – Dizolvarea Tratatului de la Varșovia

Pactul de la Varșovia a fost o alianță militară a țărilor din Europa Răsăriteană și din Blocul Răsăritean (Blocul Comunist), care voiau să se apere împotriva amenințării pe care o percepeau din partea alianței NATO. Pactul și-a încetat existența pe 3 martie 1991 și a fost în mod oficial dizolvat la ultima consfătuire a Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varșovia, care a avut loc la Praga, pe 1 iulie 1991.

România a ieșit din Tratatul de la Varșovia ca urmare a desființării acestuia.

1994 – Legea apărării naționale a României

Legea nr. 45/1 iulie 1994. Legea apărării naționale a României a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 21 iunie, adoptată de Senat în ședința din 2 iulie, fiind promulgată de Președintele României la 1 iulie 1994 și publicată în Monitorul Oficial nr. 172/7 iulie 1994, dată la care a intrat în vigoare.

1994 – Legea privind impozitul pe venitul agricol

Legea nr. 34/30 mai 1994 privind impozitul pe venitul agricol a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 11 aprilie, de Senat în ședința din 18 aprilie, promulgată de Președintele României în 30 mai, fiind în vigoare de la 1 iulie 1994 până la 31 decembrie 2002.

1997 – România a devenit efectiv parte a CEFTA – Acordul Central European de Comerț Liber

Alături de Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia și Slovenia; acordul de aderare a României la CEFTA a fost semnat la data de 12 aprilie 1997. Scopul acestei uniuni a fost adaptarea economiilor statelor membre la o piața comunitară lipsită de taxe vamale și un exercițiu de preaderare la Uniunea Europeană.

1998 – A încetat din viață Dumitru Berciu (27 ianuarie 1907 – 1 iulie 1998)

Istoric și arheolog; director al Institutului de Tracologie din București; membru de onoare al Academiei Române.

1999 – Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA)

Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA) a fost înființată la 1 iulie 1999. DGIA, serviciul de spionaj al Armatei Române asigură obținerea, prelucrarea, verificarea, stocarea și valorificarea informațiilor și datelor referitoare la factorii de risc și amenințările interne și externe, militare și nonmilitare, care pot afecta securitatea națională în domeniul militar, coordonează aplicarea măsurilor contrainformative și cooperarea atât cu serviciile/structurile departamentale naționale și de informații, cât și cu cele ale statelor membre ale alianțelor, coalițiilor și organizațiilor internaționale la care România a fost parte și asigură securitatea informațiilor clasificate naționale, NATO și Uniunea Europeană la nivelul Ministerului Apărării.

2002 – A intrat în vigoare Statutul de la Roma

Adoptat în 1998 de Curtea Penală Internațională (CPI), a creat primul tribunal permanent însărcinat cu pedepsirea actelor de genocid, a crimelor împotriva umanității și a crimelor de război. Sediul CPI se află la Haga (Țările de Jos). Numărul Statelor Părți la Statut este, de la 1 ianuarie 2011, de 114. România a semnat Statutul CPI la 7 iulie 1999 și l-a ratificat prin Legea nr. 111/28 martie 2002. În prezent, țara noastră se implică activ în activitățile politice și de gestionare a Curții care revin Statelor Părți. România a deținut două mandate în cadrul Biroului Adunării Statelor Părți (2005–2007 și 2008).

2002 – A încetat din viață Pius Brânzeu (25 ianuarie 1911 – 1 iulie 2002)

Medic; profesor la Facultatea de Medicină din Timișoara; director de clinică chirurgicală; membru titular al Academiei Române.

2004 – România a preluat președinția Consiliului de Securitate al ONU

România a devenit singurul stat membru al Consiliului care a condus două comitete, respectiv comitetul 1540 privind neproliferarea armelor de distrugere în masă, și Comitetul 1518 privind Irakul.

2005 – A intrat în circulație leul nou

La data de 1 iulie 2005, moneda națională a României, leul, a fost denominată astfel încât 1 leu nou era echivalat cu 10.000 lei vechi.

Aceasta a reprezentat a doua etapă a denominarii. Până la 31 decembrie 2006 leii vechi au circulat în paralel cu cei noi.

2006 – A încetat din viață Georgeta Horodincă (13 noiembrie 1930 – 1 iulie 2006)

Eseistă, prozatoare, istoric și critic literar, traducătoare.

2007 – Debutul emisiei online la Radio România Muzical

Unicul post de radio românesc dedicat exclusiv muzicii clasice și de jazz este în același timp și primul post de radio românesc cu acest specific care a emis online.

 

2007 – Turul României la ciclism 2007

Rutierul Dan Anghelache a câștigat Turul României la ciclism 2007, fiind prima victorie românească după 10 ani.

 

2008 – S-a introdus obligativitatea pictogramelor pe pachetele de țigări

România a devenit a doua țară din UE care aplică aceste reglementări, după Belgia.

Aceste avertismente au ca scop reducerea consumului de tutun prin conștientizarea populației asupra fumatului pentru sănătate.

2013 – A încetat din viață Radu Alexandru Dimitrescu (27 noiembrie 1926 – 1 iulie 2013)

Geolog cu contribuții în domeniul petrografiei; membru titular al Academiei Române.

2014 – A încetat din viață Matei Alexandru (25 decembrie 1927 – 1 iulie 2014)

Actor de teatru, film, radio și televiziune și regizor de teatru; prezent 65 de ani pe scena Teatrului Naționalul din București.

2015 – România a preluat mandatul de Președinție-în-Exercițiu a OCEMN

România a preluat de la Republica Moldova mandatul de Președinție-în-Exercițiu a Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), precum și pe cea a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre. România deținea coordonarea grupurilor de lucru pentru Combaterea criminalității și Protecția mediului, iar din iulie 2015 a preluat și coordonarea grupului de lucru privind Transporturile. Țara noastră a exercitat al cincilea mandat al Președinției-în-Exercițiu rotative a OCEMN în semestrul al II-lea al anului 2015.

2016 – A încetat din viață Ion Ianoși (Ioan-Maximilian Steinberger; 1 mai 1928 – 1 iulie 2016)

Scriitor și eseist, profesor de filosofie și estetică, teoretician, monograf, traducător și specialist în filosofia și literatura rusă.

2016 – A încetat din viață Gheorghe Drobotă (24 aprilie 1934 – 1 iulie 2016)

Jucător și antrenor al echipei de rugby Politehnica Iași; jucător al echipei naționale a României.

2018 – Marșul Centenarului

Marșul Centenarului sau Marșul Centenarului Marii Uniri a fost o manifestație civică coordonată de o serie de organizații neguvernamentale din România și Republica Moldova, cunoscute sub denumirea colectivă de Alianța pentru Centenar. Marșul Centenarului a pornit din Alba Iulia, la 1 iulie 2018, iar destinația finală a fost Chișinăul, la 1 septembrie 2018, și a presupus traversarea Munților Carpați în trei zone diferite din România. Participanții la acest marș, atât cetățeni din România cât și din Republica Moldova, au vizat 300 de orașe și sate din cele două state, cu parcurgerea la pas a locurilor semnificative pentru Marea Unire și primul război mondial. Prin organizarea, amploarea și obiectivele ei, această acțiune este originală în România și Republica Moldova.

2019 – Președinția semestrială rotativă a Consiliului Uniunii Europene

Finlanda a preluat, de la România, președinția semestrială rotativă a Consiliului Uniunii Europene (UE).

2020 – A încetat din viață Eugen Dimitriu (1 octombrie 1923 – 1 iulie 2020)

Publicist, scriitor, traducător, muzeograf și cercetător; membru al Uniunii Scriitorilor din România.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită