10 Februarie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Cetatea de Scaun Suceava – Foto Vasile Bouaru

 

Sfântul Haralambie

(Biserica Ortodoxă și Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică)

Sfântul Haralambie este cel mai bătrân mucenic dintre cei prăznuiți de creștini. A fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică/Turcia, răspândind cu succes creștinismul în acele ținuturi și călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Pe vremea împăratului Septimiu Sever (193–211), când a fost declanșată o nouă perioadă de prigonire a creștinilor, a fost arestat din ordinul proconsulului Lucian al Magneziei; mărturisindu-și în continuare credința în Hristos și refuzând închinarea la idoli, Haralambie a fost martirizat, în jurul anului 202. Se presupune că avea atunci 108 ani. A fost canonizat și este prăznuit de toate bisericile creștine pe data de 10 februarie.

Sfântul Haralambie este văzut în tradiția populară românească drept făcător de minuni, apărător de boli, dar mai ales de ciumă În calendarul tradițional românesc, sărbătoarea Sfântului Haralambie semnifică trecerea la anotimpul de primavară. Pomii se ung cu colivă sfințită pentru rod bogat.

 

1355 – Tratatul de înțelegere între Ungaria și Țara Românească

În anul 1343, Basarab I a recunoscut suzeranitatea lui Ludovic cel Mare asupra Valahiei. De atunci încolo Ludovic I de Anjou a purtat și titlul de domn al Valachiei Transalpine. Nicolae Alexandru (? – 16 noiembrie 1364), fiul lui Basarab I, domn al Țării Românești, între 1352–16 noiembrie 1364 a înnoit pe 10 februarie 1355 raportul de supunere față de Ludovic I. Regele Ungariei a confirmat înțelegerea, încheiată după tratativele purtate de Dumitru, episcopul catolic de Oradea, între 1345–1355, la curtea lui Nicolae Alexandru, voievodul Țării Românești. Prin tratatul din 1355 partea maghiară a recunoscut Banatul de Severin ca posesiune a domnului valah, iar partea valahă a recunoscut suzeranitatea regelui Ludovic I de Anjou. O diplomă regală îl numea pe domnul muntean „Alexandrus Bozorabi, woyuodam nostrum Transalpinum” (Alexandru al lui Basarab, voievodul nostru din Țara Românească).

1388 – Prima menționare a Cetății Suceava, capitala statului feudal Moldova

Suceava fost principala reședință a domnitorilor Moldovei din timpul lui Petru al II-lea Mușat, până în 1566 când Alexandru Lăpușneanu a transferat capitala la Iași. Prima atestare documentară a cetății Sucevei a apărut într-o scrisoare trimisă, chiar din această cetate, regelui Poloniei, Wladislaw al II-lea Jagelo, care îi solicitase domnitorului Moldovei, Petru Mușat, un împrumut de aproximativ 4.000 de ruble de argint. Petru Mușat i-a împrumutat 3.000 de ruble de argint, iar scrisoarea sa de răspuns s-a încheiat cu textul „… Și s-a scris cartea în Cetatea Sucevei, luni, în întâia săptămână a Postului sub pecetea noastră, în anul nașterii Domnului 1388”. Istoria nu menționează și dacă s-a returnat împrumutul…

1611 – Tratatul de la Roman

În tabăra de la Roman, Radu Șerban (fost domn și pretendent la domnia Munteniei), cu suportul lui Constantin Movilă (domn al Moldovei), a încheiat la 10/20 februarie 1611 cu solii arhiducelui Mathias (rege al Ungariei), un tratat de cooperare cu trupele imperiale împotriva principelui Transilvaniei Gabriel Bathory. Mathias se obliga să-i acorde sprijin militar lui Radu Șerban pentru a recăpăta domnia Munteniei. Gabriel Bathory, principe al Transilvaniei, dorind sa supună Muntenia și Moldova, a invadat Muntenia de Sfintele Sărbători de Crăciun în decembrie 1610. Oastea sa a jefuit fără milă și a omorât până și câinii întîlniți pe drum. Pentru a nu fi prins între oastea lui Bathory și forțele otomane de la linia Dunării, Radu Șerban s-a retras împreună cu oastea și boierii săi în Moldova, unde ulterior va semna tratatul de cooperare cu solii lui Mathias.

1810 – S-a născut Barabás Miklós

10 februarie 1810, Mărcușa, Transilvania – 12 februarie 1898, Budapesta

Pictor maghiar originar din Transilvania, cel mai de seamă reprezentant al stilului biedermeier din Ungaria, cunoscut în special pentru arta sa portretistică. Și-a început studiile la Aiud (unde a avut ocazia să învețe și românește), apoi le-a continuat la Sibiu, Budapesta, Viena. La Sibiu a fost elev al lui Joseph Neuhauser. Majoritatea vieții și-a petrecut-o la Budapesta, unde în 1867 a devenit chiar parlamentar. Între 1831–1833 a locuit în București, ocazie pentru a imortaliza lumea românească de la sud de Carpați, lasând totodată și interesante însemnări istoriografice. A pictat în special scene cu țărani și un mare număr de portrete, printre care cele ale unor personalități ca: Franz Liszt, Pavel Kiseleff și Emanoil Gojdu. În Muzeul Național de Artă se află o serie din tablourile sale, printre care: Mocani sălișteni în drum spre târg, Portret de bărbat, Portretul doamnei Orghidan, Portret de femeie, precum și un număr de stampe.

Imagini [Wikipedia]

1815 – S-a născut Constantin Bosianu

10 februarie 1815, București – 21 martie 1882, București

Jurist și om politic, membru de onoare (din 1879) al Academiei Române. Fiu al paharnicului Andrei Bosianu, tânărul Constantin a studiat la prestigiosul liceu Sfântul Sava. În acest timp, a lucrat în administrația publică, fiind contabil, șef de birou, șef al Serviciului Controlului Obștesc din Departamentul Finanțelor. Beneficiind de o bursă, și-a continuat studiile la Anvers și Paris, obținând licența în Litere la Universitatea Sorbona (1844) și Doctoratul în Drept (1851). A desfășurat o bogată activitate unionistă, fiind secretar al Divanului ad-hoc al Țării Românești (septembrie–decembrie 1857) și vicepreședintele Comitetului Central al Unirii. Ca membru în Adunarea Electivă a Munteniei, a votat pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza domnitor al Țării Românești. A fost premierul României (26 ianuarie 1865–14 iunie 1865) și primul decan al Facultății de Drept din București, parlamentar, decan al Baroului Ilfov (1871–1873). Spre sfârșitul vieții, Bosianu a îndeplinit timp de două săptămâni funcția de primar interimar al Capitalei, (decembrie 1878), iar în perioada 29 mai–15 noiembrie 1879 a fost ales președinte al Senatului.

1836 – S-a născut Eduard Wachmann

10/22 februarie 1836, București – 12/23 decembrie 1908, București

Dirijor, compozitor și profesor universitar de origine germană, fiul compozitorului Ioan Andrei Wachmann. Primele lecții de muzică i-au fost oferite de tatăl său. A studiat la Viena cu profesorii Gustav Nottebohm și Dachs, apoi la Paris cu Henri Reber, Antoine-François Marmontel și Michele Carafa (1787–1872). A dirijat orchestrele teatrelor naționale de la Craiova și București și a fost director al Operei Române, în cadrul Teatrului Național din București. A fondat Societatea Filarmonică Română din București (1868), unde a activat ca dirijor și director. În total, a petrecut 35 de ani la pupitrul dirijoral, reușind să formeze un nou public, interesat de muzica simfonică. A fost profesor în Conservatorul din București și director al acestuia; a predat aici cursuri de Pian și Armonie, a scris lucrări didactice și a cules folclor, a publicat piese folclorice în aranjament pentru pian. A compus vodeviluri, muzică vocal-simfonică, de cameră, corală, lieduri și muzică de scenă. Printre lucrările sale se numără un cvartet de coarde, o sonatină pentru pian, cinci canțonete comice pentru vioară și pian, vodeviluri proiectate pentru spectacole bucureștene: Păunașul codrilor, Spoielile Bucureștilor, muzica însoțitoare la Despot-Vodă de Vasile Alecsandri etc.

1836 – S-a născut Grigoriu Ștefănescu

Sau Grigore, Gregoriu; 10 februarie 1836, Eliza Stoenești, Ialomița – 20 februarie 1911, București

Geolog și paleontolog, explorator, membru titular (din 1876) al Academiei Române. A fost student al Facultății de Științe de la Sorbona (1859–1862). După întoarcerea în România, a fost profesor de științe naturale la liceele Sfântul Sava și „Matei Basarab” și a scris primul manual de zoologie românesc (1865). Împreună cu Grigore Cobălcescu, a fost întemeietorul școlii române de științele pământului (geologie, mineralogie, paleontologie). A fost primul profesor în acest domeniu al Universității din București, a condus lucrările pentru elaborarea primei hărți geologice a României, la scara 1:200.000 (1898) și a fost descoperitorul unor rămășițe fosile de importanță deosebită. A participat și la viața politică, fiind pentru scurtă vreme secretar general în Ministerul Instrucțiunii Publice și rector al Universității. În timpul vieții s-a bucurat de o apreciere internațională deosebită, fiind membru al mai multor societăți geologice străine.

1850 – S-a născut Nicolae Manolescu-Strunga

10 februarie 1850, Șarânga, Buzău – 20 august 1910, Strunga, Roman/Iași

Medic oftalmolog, profesor universitar, membru al Academiei Române, senator de Roman. A urmat Facultatea de Medicină din București (1871–1878), obținând titlul de Doctor în Medicină cu teza Câteva cuvinte asupra cloroformizațiunii copiilor (1878). A lucrat ca medic de circumscripție în județul Buzău, a făcut stagii de specializare în oftalmologie la Paris și Viena, după care a fost medic oculist al Spitalului Brâncovenesc din Capitală. A desfășurat activitate didactică la Clinica de Oftalmologie a Facultății de Medicină din București (1884–1909). A avut o bogată activitate științifică – studii și lucrări asupra afecțiunilor oculare precum miopia, contribuții la perfecționarea tehnicilor oftalmologice, creând procedee proprii de tratament pentru cataractă, care îi poartă numele. A fost director general al Serviciului Sanitar al României, redactor al revistelor Analele medicale române și Apărătorul Sănătății, a fost fondator și cel dintâi președinte al Asociației Generale a Medicilor din România. Născut într-o familie de țărani, a fost preocupat de starea sanitară din mediul rural, înființând infirmerii în diferite sate, pentru a combate bolile specifice acelei perioade; pe proprietatea sa, pe care a cumpărat-o înainte de 1900, Moșia Strunga-Crivești. A înființat pentru prima dată în Romania „băi populare”. Pentru lucrarea sa din 1895, Igiena-țeranului. Locuința, iluminatul și încălzitul ei. Îmbrăcămintea, încălțămintea alimentațiunea țeranului în deosebitele epoce ale anului și în deosebitele regiuni ale țerii a primit premiul Academiei Române și Ordinul Bene Merenti cl.I (1904).

1854 – S-a născut Alexandru Ciurcu

29 ianuarie/10 februarie 1854, Șerpeni–Sărcaia, Comitatul Făgăraș, Austro-Ungaria/Șercaia, Brașov – 22 ianuarie 1922, București

Inventator și publicist, care a experimentat principiul motorului cu reacție. A urmat, la Universitatea din Viena, studii de Drept, între anii 1873–1876, în paralel și cursuri tehnice. După terminarea studiilor s-a stabilit la București, unde a lucrat ca jurnalist, cunoscându-i pe Mihai Eminescu și pe Ion Luca Caragiale. A întemeiat împreună cu Émile Galli ziarul de limbă franceză, L’Orient, care, ulterior, a devenit cunoscutul L’Indépendence Roumaine, unde făcea propagandă în favoarea României în cercurile străine de cititori. Corespondent de război pe câmpurile de luptă ale războiului de Independență, s-a împrietenit cu Nicolae Grigorescu și cu ziaristul francez Just Buisson, împreună cu care a conceput, într-o primă variantă, proiectul unui original motor cu reacție (1882). Motorul consta dintr-un recipient de 2 litri, care avea un orificiu cu diametrul de 3 mm. Prin combustia gazelor, presiunea din interiorul recipientului se ridica la 10–15 atmosfere. La 13 august 1886, cei doi inventatori au experimentat pentru prima dată în public motorul, montându-l pe o barcă și navigând pe Sena în contra curentului, experiment reușit și brevetat în Franța (Brevet nr. 179.001/12 octombrie 1886 pentru Ambarcațiune cu reacție – Motor cu reacție), ulterior și în Germania, Regatul Unit, Belgia, Italia și SUA.

În 1885 a fost expulzat din România de guvernul condus de Ion C. Brătianu și s-a stabilit la Paris. Ciurcu și Buisson au construit un al doilea motor, mai puternic, cu un recipient mai mare, dar la experimentarea acestuia (decembrie 1886) mașina a explodat omorându-i pe Just Boisson și pe asistentul inventatorilor, care se afla la cârma ambarcațiunii. Cel de-al treilea experiment (1888) a reușit, totuși invențiile erau prea avansate pentru posibilitățile tehnologice ale vremurilor, fiind nevoie de jumătate de secol până la realizarea primelor motoare cu reacție utilizabile în mod practic (1943). În 1890, Ciurcu s-a întors la București, și-a reluat fosta profesie, fiind numit director al ziarului Timpul (1890–1900). În anul 1889, la Expoziția Universală de la Paris, a organizat primul pavilion românesc în cadrul unei expoziții universale. Și-a continuat activitatea publicistică și mai târziu, lucrând pentru diferite ziare. A deținut funcția de președinte al Sindicatului ziariștilor. De tehnică nu s-a mai ocupat niciodată.

1857 – S-a născut Maria Cuțarida-Crătunescu

10 februarie 1857, Călărași –16 noiembrie 1919

Prima femeie medic din România. A urmat liceul la Zürich, unde în 1877 a început Facultatea de Medicină. Datorită dificultății lingvistice și a avantajelor pe care le aveau absolvenții cu diplome obținute în Franța, s-a transferat la Facultatea de Medicină a Universității din Montpellier. Stagiatura și pregătirea doctoratului le-a făcut la Facultatea de Medicină din Paris. În 1884 a susținut teza și a devenit Doctor în Medicină cu specializarea Boli ale femeilor și copiilor. Pentru a obține libera practică în România, și-a echivalat diploma trecând examenul cu calificativul Magna cum laude. Renumită pe plan internațional, prima femeie medic din România, a lucrat la Spitalul Brâncovenesc, Spitalul Filantropia și Fabrica de Tutun din București (s-a ocupat de asistența medicală a 2.000 de muncitoare). În 1897 a inițiat înființarea societăților Leagănul și Societatea Maternă, ultimei dedicându-i-se în totalitate. În 1898 a devenit vicepreședinte a societății Cultura și ajutorul femeii, iar în 1899, la Fabrica de Tutun, a pus bazele primei creșe interne de fabrică din România, care oferea ajutor mamelor muncitoare cu copii. A participat la congrese internaționale medicale și feministe (Paris 1900, Bruxelles 1907, Copenhaga 1910). În timpul Primului Război Mondial a ocupat funcția de medic primar la Institutul și Internatul Evanghelic.

1859 – S-a născut Ion Găvănescul

10 februarie 1859, Găvanele–Bozioru, Buzău – 1949, închisoare

Dramaturg, publicist și memoralist, unul din creatorii pedagogiei în România. A fost licențiat în Litere și Filosofie la Universitatea din București (1883) și, ulterior, în 1887, a obținut titlul de Doctor în Filosofie la Berlin, cu teza Versuch einer zusammenfassenden Darstellung der pädagogischen Ansichten John Locke (Încercare de prezentare completă a opiniilor pedagogice ale lui John Locke). A fost profesor universitar și decan al Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din Iași (1888–1932) și director al seminarului pedagogic Iași. A aderat la ideile politice de extremă dreapta, fiind un membru marcant al mișcării legionare. A deținut mai multe funcții publice și demnități: președinte al Asociației Profesorilor Universitari din România, deputat din partea Ligii Apărării Național-Creștine, parlamentar pe listele Partidului Totul pentru Țară, membru al Senatului Legionar. Dintre lucrările sale: Partidele politice. Caracterizare prin ele înșile, Istoria pedagogiei. Teoriile și instituțiile de educație din timpurile vechi pînă în zilele noastre, în legătură cu istoria culturii, Din durerile și luptele românilor din Transilvania. Mișcarea de la 1848, Meditațiile lui Gr. Alexandrescu, Amintiri. Momente și siluete. A fost întemnițat și a murit într-una din închisorile comuniste.

1864 – Legea pentru organizarea puterii armate în Principatele Române

La 10/22 februarie 1864 Parlamentul a votat proiectul de lege pentru organizarea puterii armate. Nesancționată de Vodă Cuza, inițial, aceasta va fi totuși adoptată la 27 noiembrie/9 decembrie 1864.

1867 – Premiera piesei Răzvan Vodă de B.P. Hașdeu

A fost prima dramă istorică românească importantă. Premiera a avut loc pe scena Teatrului Bossel în seara zilei de 10 februarie 1867. Punerea în scenă a aparținut Companiei Dramatice Mihai Pascaly, cu Mihail Pascaly în rolul principal și Matilda Pascaly în rolul Vidrei. După amintirile lui Ștefan Cacoveanu, în Eminescu la București, în stagiunea 1868–1869, Mihai Eminescu, pe atunci sufleur la Teatrul Național, a jucat rolul ciobanului în drama lui Hașdeu, înlocuind într-o seară un actor bolnav. Premiera a avut succes, din moment ce au urmat încă trei spectacole, în 12, 17 și 19 februarie, performanță rar întâlnită pentru o piesă originală românească. Apărută în volum în același an, piesa a primit apoi titlul definitiv Răzvan și Vidra.

Răzvan și Vidra de B.P. Hașdeu, Teatru radiofonic • Constantin Codrescu, Dina Cocea, Petre Dragoman, Nae Roman, Constantin Ramadan, Nicolae Neicu, Alexandru Critico, Marcel Enescu, Sandu Sticlaru, Ion Manta etc.

1867 – S-a născut Gheorghe Buzdugan

10 februarie 1867, Focșani – 7 octombrie 1929, București

Magistrat, politician, membru de onoare (din 1929) al Academiei Române. Fiul serdarului Vasile Buzdugan și al Zoiței Gorgos, a studiat în București, unde a absolvit liceul și Facultatea de Drept (1891). A străbătut toate treptele ierarhice din magistratură, substitut de procuror la Târgu Neamț, judecător la Tribunalul Covurlui, președintele Tribunalului Dorohoi. A fost președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, membru al Regenței instituite în urma renunțării la tron a principelui Carol al II-lea. Magistrat de elită, a contribuit efectiv la perpetuarea instituției monarhice a Românei în perioada crizei dinastice.

1873 – S-a născut Haralamb Lecca

10/23 februarie 1873, Caracal – 9 martie 1920, București

Poet, dramaturg, prozator și traducător, fondator al Societății Scriitorilor Români. A urmat studii de medicină la Paris și Facultatea de Drept a Universității din București. A fost Director de scenă al Teatrului Național din Iași, inspector general al teatrelor. A debutat în literatură în Revista nouă (1891), sub îndrumarea lui B.P. Hasdeu, care l-a angajat și pentru calitățile de mediu. A colaborat la: Flacăra, Flamuri, Vatra, Rampa etc. Din opera sa: Cinci poeme, Cancer la inimă, Crăngi. Traduceri: Enoch Arden de Alfred Tennyson, Quo vadis de H. Sienkiewicz, Horațiu de Corneille, Singur pe lume de Hector Malot.

1874 – A încetat din viață Eudoxiu de Hurmuzachi (29 septembrie 1812, Cernăuca, Cernăuți, Bucovina – 29 ianuarie/10 februarie 1874, Cernăuți)

Istoric și scriitor; politician austriac (între altele, mareșal al Ducatului Bucovinei) și patriot; a luptat pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic; membru titular al Academiei Române.

1881 – S-a născut Niculae M. Popescu

10 februarie 1881, Dâmbovicioara, Dâmbovița – 11 februarie 1963, București

Preot ortodox și istoric, membru titular (din 1923) și vicepreședinte (1939–1943) al Academiei Române. A urmat Seminarul Nifon din București (1893–1901), Facultățile de Teologie și Litere-Filosofie din București, obținând licența la amândouă (în 1907, respectiv 1908). A urmat apoi studii de specializare în lstorie și Bizantinologie la Universitatea din Viena (1910–1913), unde a devenit Doctor în lstorie (1913). A fost diacon la Mânăstirea Zamfira, la Capela Ortodoxă Română din Viena, la Biserica Cotroceni din București, director al cancelariei Mitropoliei Ugrovlahiei, preot la bisericile Schitul Măgureanu și Bradu Boteanu. În mediul didactic, a fost Director al seminarului Nifon și titular al Catedrei de Istoria Bisericii Române la Facultatea de Teologie din București, președinte al Secțiunii Istorice a Academiei Române (1941–1945). A colaborat la publicații ale vremii: Amvonul, Analele Academiei Române, Apostolul, Biserica Ortodoxă Română, Convorbiri literare, Glasul Bisericii, Mitropologia Olteniei, Universul Literar.

1885 – S-a născut Traian Pop

10 februarie 1885, Șinca Veche, Brașov – 12 noiembrie 1960

Jurist, profesor universitar, om politic, membru de onoare (din 1948) al Academiei Române (exclus și repus în drepturi în 1994). A urmat cursurile Facultății de Drept din Cluj și a obținut titlul de Doctor în Științe Juridice la Viena. A fost membru al Partidului Național Țărănesc, reprezentant al acestuia în Camera deputaților și Senat. A fost membru în consiliile de legislație civilă și penală și de instrucțiune ale Senatului, membru în comisia pentru unificare legislativă și în „comisia de trei”, care a redactat proiectul de Cod penal. Din lucrările sale: Drept penal comparat, Curs de Criminologie, a colaborat la Proiectul Codului Penal din 1933, Codul Penal Carol II.

1885 – S-a născut Alice Voinescu

Alice Steriadi; 10 februarie 1885, Turnu Severin – 4 iunie 1961 București

Scriitoare, eseistă, profesoară universitară, critic de teatru și traducătoare. La cinci ani știa deja să citească în română și germană, iar la șase ani învața limba franceză. A avut profesori particulari care au îndrumat-o în științele exacte și umaniste. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie de la București, unde a audiat cursurile lui Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru, Pompiliu Eliade, Nicolae Iorga etc. În 1908 a luat licența în Filosofie cu Maiorescu; la insistențele acestuia, familia a trimis-o la studii în Germania și Franța. În 1913 a obținut titlul de Doctor în Filosofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, fiind prima româncă Doctor în Filosofie. Teza sa de doctorat, publicată la Paris, trata Școala filozofică neo-kantiană de la Marburg, fiind atât de apreciată încât i s-a oferit o catedră la o universitate americană. A trebuit să aștepte, însă, nouă ani pentru a primi una în țara ei. În 1922 a creat Catedra de Estetică și Istoria teatrului la Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București, devenind profesor titular. Conferințele sale erau considerate adevărate prelegeri de umanism. Cursurile sale universitare acopereau dramaturgia clasică franceză, tragedia greacă și drama elisabetană (cu precădere Shakespeare). A ținut și cursuri de sociologie la Înalta Școală de Asistență Socială, militând pentru emanciparea și educarea femeilor. În 1948 a fost pensionată de la catedră iar în 1951 a fost arestată făcând un an și șapte luni de închisoare la Jilava și la Ghencea. După detenție, a avut domiciliul obligatoriu în comuna Costești de lângă Târgu Frumos până în 1954. A publicat cărți de filosofie, estetică și teatru. Postum i-a apărut și masivul Jurnal care cuprinde însemnări despre perioada interbelică și postbelică, personalități ale culturii, întâlniri cu prietenii, printre care s-au numărat : André Gide, Roger Martin du Gard, Paul Desjardins, Ernst Robert Curtius, Eugenio d’Ors – la Pontigny, în Franța, iar în România – Nicolae Iorga, Maruca Cantacuzino, George Enescu, Regina Maria, Marietta Sadova, Mircea Șeptilici, Gala Galaction, Vladimir Ghika etc.

1890 – S-a născut Nuni Dona-Delavrancea

Niculina Dona; 14 noiembrie 1916, Vaslui – 22 noiembrie 2009, București

Pictoriță, fiica medicului militar Achil Raul Alexandru Dona și a Niculinei Henrieta (născută Delavrancea, cea de-a treia fiică a scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea). S-a înscris la Academia de Arte Frumoase, unde a frecventat clasa de pictură a profesorului Francisc Șirato (1933). După absolvire, a devenit o prezență activă în viața plastică românească, expunînd la Saloanele Oficiale de pictură în 1940, 1942, 1943, 1944 și la cele de grafică în 1939, 1940, 1942 și 1943, iar după desființarea Saloanelor Oficiale, a expus la Saloanele municipale și la expozițiile anuale de Stat. În 1944 a avut loc prima sa expoziție personală la Ateneul Român. După 1950 a desfășurat o susținută activitate în domeniul artelor decorative, cu lucrări în tehnica frescei și a mozaicului, realizate de cele mai multe ori împreuna cu pictorul și profesorul Gheorghe (Ghiță) Popescu, între care: o frescă a sălii de consiliu a Primăriei Municipiului București cu tema Din trecutul capitalei, un sgraffito exterior și decorații la sala de marmură a Casei Scânteii, o frescă a Casei de cultură din Baia Mare, biserici din Pitești si Ploiești, Capela româneasca din Ierusalim etc.

Biografie ilustrată [Artindex]

1899 – S-a născut Ana Rozsa Vasiliu

10 februarie 1899, Buziaș, Timiș – 9 aprilie 1987, Cluj-Napoca

Soprană. A studiat 8 ani la Conservatorul din Milwaukee (SUA). Revenită în țară, în anul 1921, s-a înscris la Școala de muzică din Craiova, unde a fost elevă a Eugeniei Ciolac. A beneficiat de o bursă de studii la Milano, în 1925, unde a studiat cu Tina Scognamiglio. A fost căsătorită cu medicul Titus Vasiliu. A fost solistă a Operei Române din Cluj din anul 1921, când a debutat ca mezzosoprană în rolul Siebel din opera Faust de Gounod. În Italia i s-a confirmat de maeștrii italieni faptul că nu avea voce de mezzosoprană ci de soprană de coloratură. Astfel, la întoarcerea la Cluj, avea să debuteze ca soprană în rolul Violetta din Traviata de Verdi. Pe parcursul a 13 stagiuni a jucat în 527 de spectacole, apărând în vreo 35 de roluri. A debutat pe scena teatrului La Scala din Milano în anul 1931 în rolul Freja din Amurgul zeilor de Wagner. Tot în Italia a înregistrat Traviata, sub bagheta lui Tulio Serafin, la Casa de Discuri His Mater’s Voice (1931). A mai cântat la București, Timișoara și Budapesta.

Giuseppe Verdi – Aida „Va veni Radames!” • Orchestra Operei Romane din Cluj, Dirijor Eugen Lazăr, Soprană Ana Rozsa Vasiliu

1902 – S-a născut Anton Holban

10 februarie 1902, Huși, Vaslui – 15 ianuarie 1937, București

Scriitor, romancier și eseist, nepot de soră al lui Eugen Lovinescu. A fost licențiat în Limba franceză al Facultății de Litere și Filosofie din București. A pregătit un doctorat în Franța, pe tema dandyismului lui Jules-Amédée Barbey d’Aurevilly, nefinalizat. A fost profesor de Limba franceză la Liceul de Băieți „V. Alecsandri” din Galați. Apoi, până la moarte, profesor în București. A debutat în revista Mișcarea literară a lui Liviu Rebreanu în 1928. A fost membru în consiliul director al revistei Sburătorul, condusă de Eugen Lovinescu, la reapariția în serie nouă. Încă din această perioadă, era un adept al „citadinizării literaturii”. În 1929 a debutat editorial cu Romanul lui Mirel. Tot atunci, i-a fost inclusă în repertoriul Teatrului Național piesa Oameni feluriți, scrisă la 19 ani. Din operele sale: O moarte care nu dovedește nimic, Parada dascălilor, Ioana etc. A colaborat la România literară, unde a publicat un studiu intitulat, Viața și moartea în opera D-nei Hortensia Papadat Bengescu și la revista Azi, condusă de Zaharia Stancu. A scris nuvele, incluse în volumul Halucinații. A publicat eseuri: Marcel Proust – câteva puncte de vedere, Contribuții la specificul românesc, Testament literar, Experiență și literatură, În marginea lui Huxley. S-a stins stupid, în plină tinerețe și putere creatoare, din cauza unei operații banale de apendicită.

1910 – S-a născut Maria Cebotari

Maria Cibotaru; 10 februarie 1910, Chișinău, Imperiul Rus/R. Moldova – 9 iunie 1949, Viena

Actriță și cântăreață de operă, una dintre cele mai mari soprane din lume a anilor ’30–’40. După terminarea studiilor la conservatorul din Chișinău, a fost actriță la Teatrul de Artă din Moscova. A debutat în 1931 la Opera din Dresda în rolul Mimi din Boema de Giacomo Puccini, rămânând aici solistă până în 1943. A dat reprezentații și pe scena Operei de Stat din Berlin. Ulterior a fost angajată solistă permanentă a operei de stat din Viena, unde a rămas până la moarte. Foarte apreciate au fost reprezentațiile sale în operele lui Mozart – contesa din Nunta lui Figaro, și Richard Strauss – care a scris pentru ea Salomeea. A luat parte la festivalurile muzicale din Salzburg la invitațiile lui Bruno Walter și Herbert von Karajan, a cântat sub bagheta unor mari dirijori ca Fritz Bush, Arturo Toscanini, Clemens Krauss, Karl Böhm, Wilhelm Furtwängler. La numai 24 de ani, a fost distinsă cu cel mai înalt titlu onorific (în arta dramatică) din Germania și Austria, Kammersängerin. A jucat în opt filme, turnate în Germania și Austria, alături de vedete ale cinematografului de atunci, inclusiv alături de soțul ei, Gustav Diessl.

Giacommo Puccini – Tosca Vissi d´arte, Starke Herzen (1938)

1910 – A încetat din viață Eugeniu Carada (29 noiembrie 1836, Craiova – 10 februarie 1910, București)

Economist, om politic și scriitor; fondatorul Băncii Naționale a României.

1916 – S-a născut George Dan

10 febuarie 1916, Cadievu, Caliacra, Regatul României/Bulgaria – 5 ianuarie 1972, București

Poet și traducător. După ce a absolvit Liceul „Știrbei Vodă” din Călărași, a lucrat în Marina Militară, apoi în Marina Comercială, obținând brevetul de ofițer în 1940. După război s-a stabilit în București. În 1935 a editat la Călărași revista Nenufar, închinând un număr lui Panait Istrati. A debutat cu poezia Cufundare, în Revista scriitorilor români (1936). A făcut parte din cenaclul Sburătorul. A fost redactor la România liberă și Flacăra, a colaborat la Gazeta literară, Familia, Ateneu, la revista efemere apărute în Călărași și Silistra etc. A debutat editorial cu volumul de balade și poeme Bună dimineața! (1949), urmat de numeroase culegeri de versuri: Flori de mare, Hamalii, Goarna și sirena, Pui de lună, Corabia cu cincizeci de catarge etc. În 1966 a participat, la Teheran, la Congresul Internațional al Iranologilor, ca tălmăcitor din poezia persană clasică. A tradus din Saadi, Omar Khayyam, Firdousi, Tagore, M.K. Simonov, Serghei Mihalkov, Baudelaire, Verlaine, E.A. Poe.

1916 – S-a născut Haralambie Țugui

10 februarie 1916, Dorohoi, Botoșani – 12 octombrie 1996, Iași

Poet, ofițer de carieră. A urmat Liceul militar „Ștefan cel Mare” din Cernăuți și Liceul militar „General Macarovici” din Iași, unde l-a avut profesor pe D. Popovici. A absolvit Academia Militară de infanterie din Sibiu (1939). A fost ofițer activ în garnizoanele Cahul, Brăila și Panciu, mobilizat pe front (1941–1943), instructor la Școala de subofițeri Radna, remobilizat și luat prizonier de armata sovietică (1944). Trecut în rezervă în 1948, a fost tehnician la șantierul Roman pentru delaborarea munițiilor și armamentului, normator la întreprinderi de construcții din Roman, Baia Mare, Reșița, Beiuș, Timișoara, metodist la Biblioteca Regională Banat. După pensionare (1968) s-a stabilit la Iași. A debutat în revista școlara Mugurași (1933), cu poezia Nocturnă și editorial cu volumul de poezii Liane crude (1935). A editat, împreuna cu G. Râncu, revista Însemnări la Dorohoi. A colaborat la Flamuri, Lanuri, Familia, Pagini basarabene, Curentul literar, Ateneu, lașul literar, Astra, Cronica etc. A fost autorul unei poezii puternic marcate de perioada războiului. A publicat volume de poezii: Prohod pentru zi, Contrapunct, în toamna, Sub cerul Mioriței, Luminile zilei, Sunetul bronzului, Țărm de legendă, Confesiunile pământului (Premiul Asociației Scriitorilor din Iași, 1979), Al soarelui și-al umbrei, Ochii copiilor; memorialistică: Memoria timpului și versuri pentru copii: Mâinile de lumină.

1918 – România a solicitat armistițiul Puterilor Centrale

Prin revoluția din 7 noiembrie 1917, bolșevicii conduși de Lenin și finanțați de Germania au preluat puterea la Sankt-Petersburg și au îndeplinit angajamentul față de germani, retragerea Rusiei din război. Această retragere și epuizarea resurselor armatei române, populația civilă și ostașii fiind contaminați de epidemia de tifos, dar și răzmerițele provocate de bandele de soldați ruși bolșevizați, au determinat încheierea campaniei românești din primul război mondial. În această situație dramatică, Guvernul român, refugiat la Iași, a fost silit să solicite armistițiu Puterilor Centrale, să negocieze și să accepte cererile inamicului. Tratatul preliminar de pace a fost semnat în 20 februarie/5 martie la Buftea, iar Tatatul de pace a fost semnat de România la București, în 7 mai 1918 cu Imperiul German și Austro-Ungaria.

1919 – S-a născut Iustin Pârvu

10 februarie 1919, Poiana Largului, Neamț – 16 iunie 2013, Neamț

Duhovinc și stareț al Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț, militant al mișcării legionare. A urmat Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica. Între 1942–1944, a fost numit preot misionar pe frontul de est pînă la Odessa. În 1948 a fost arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani închisoare. A trecut prin închisorile Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud, iar în 1960 a fost condamnat la încă patru ani de temniță, pentru că nu s-a lepădat de credință. După 1990, a întemeiat Mănăstirea de la Petru Vodă, Neamț, al cărei stareț și principal duhovnic a fost, a ridicat un schit de maici lîngă Mănăstirea Petru Vodă, o casă de educație pentru copii și o bolniță. A înființat o publicație de învățătură și atitudine ortodoxă, Glasul Monahilor. A fost inițiatorul campaniei împotriva „actelor cu cip”. Împreună cu Ilie Cleopa, Arsenie Boca, Ioanichie Bălan, Dumitru Stăniloae și Arsenie Papacioc, a fost un important reprezentant al ortodoxiei românești contemporane.

1930 – S-a născut Ioanichie Bălan

10 februarie 1930, Stănița, Neamț – 22 noiembrie 2007, Mănăstirea Sihăstria

Scriitor, duhovnic și arhimandrit. A fost hitoronit diacon în 1953 la Mănăstirea Sihăstria, unde a îndeplinit apoi ascultările de casier, contabil, secretar și ghid al mănăstirii. S-a făcut remarcat ca un bun predicator și, mai ales, ca un apreciat scriitor. Între 1971–1990, sub presiunea autorităților comuniste, a fost transferat la Mănăstirea Bistrița, Neamț. A fost hirotonit ieromonah, hirotesit apoi protosinghel și arhimandrit (1992). În 1990 a revenit la mănăstirea Sihăstria unde și-a continuat activitatea misionară de popularizare a credinței ortodoxe. Scrieri: Vetre de sihăstrie românească, Mărturii românești la locurile Sfinte, Călăuza ortodoxă în familie și societate, Convorbiri cu teologi ortodocși străini, Versuri duhovnicești.

1932 – Premiera baletului Iris de Constantin C. Nottara

Baletul Iris, a fost compus în 1926, de compozitorul Constantin C. Nottara, pe un libret scris de tatăl său, celebrul actor Constantin I. Notara. Premiera absolută a mimodramei a avut loc la Opera din Moravska-Ostrava din Cehoslovacia, în 13 noiembrie 1931. Ulterior spectacolul a fost montat și la Opera Română din București, la 10 februarie 1932, fiind urmat de articole elogioase, în jurnalele Dimineața, Adevărul și Rampa.

1933 – S-a născut Victor Rebengiuc

10 februarie 1933, București

Actor de film, teatru, radio, televiziune și voce. A terminat studiile secundare la Liceul Militar, iar după o perioadă de colaborare cu o trupă de amatori, a intrat la Institutul de Teatru, la clasa Aura Buzescu. Din 1957, a jucat la Teatrul „Bulandra”, apărând în peste 200 de roluri, în piese regizate de Liviu Ciulei, Radu Penciulescu, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, Yuri Kordonsky, Gábor Tompa, Alexandru Dabija etc. Fost soț al actriței Anca Verești, este căsătorit cu actrița Mariana Mihuț, colega sa de la Teatrul „Bulandra”. După performanța sa din Pădurea spânzuraților, în regia lui Liviu Ciulei (1964), a devenit o figură majoră în cinematografia românească. A jucat în Moromeții, Tănase Scatiu, Dreptate în lanțuri, Faleze de nisip, Omul zilei, De ce trag clopotele, Mitică?, Balanța, Prea târziu, Paradisul ultimelor opriri, Niki și Flo, Tertium non datur, Medalia de onoare etc. În 1989 a participat la Revoluția Română, făcând parte din cei care au intrat în clădirea Televiziunii Române. A avut o scurtă carieră în politică și, de la mijlocul anilor 1990, a susținut organizații non-guvernamentale. A fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București și director al Teatrului „Bulandra”.

Faleze de nisip (1983) • Victor Rebengiuc, Carmen Galin, Marin Moraru, Gheorghe Visu, Valentin Uritescu, Oana Pellea etc.

1933 – A încetat din viață Vasile Gherasim (26 noiembrie 1893, Marginea, Suceava – 10 februarie 1933)

Filosof, poet, istoric literar, profesor; președinte al Ligii Culturale din Cernăuți.

1934 – A încetat din viață Vasile Goldiș (12 noiembrie 1862, Mocirla/Vasile Goldiș, Arad – 10 februarie 1934, Arad)

Pedagog; om politic; a luptat pentru independența Transilvaniei și unirea cu țara; unul dintre conducătorii Partidului Național Român din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române.

1937 – S-a născut Carol Feldman

10 februarie 1937, Tulcea – 7 mai 2019

Scriitor, regizor, actor, traducător și jurnalist; stabilit în Israel din 1965. A absolvit Studioul de Teatru al Teatrului Evreiesc de Stat din București și a activat ca actor la Teatrul Evreiesc de Stat din București până în anul 1965, când s-a stabilit în Israel, unde a jucat și regizat piese de teatru în special în limba idiș, dar și în limbile ebraică și română. A interpretat peste 50 de roluri, a regizat și a prelucrat peste 20 de spectacole, luând parte și la turnee teatrale în America, Africa de Sud, Rusia și Marea Britanie. A colaborat la publicațiile israeliene de limbă română Viața noastră, Lectura și Facla. De asemenea, a fost colaborator permanent la Jurnalul Săptămânii și conferențiar de Literatură idiș, traducând în limba idiș trei piese pentru Teatrul Evreiesc de Stat din București. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, printre volumele publicate fiind: schițe, nuvele și povestiri: Copilul din mine, Inimi deshise, De unde am venit…, D-ale lui Unu’ Moise, Povestiri de aici și de acolo, Trifoi cu patru foi, Pe malul Dunării, După colț; romane: Domnișoara, Maria. Mozaicul unei vieți, A doua primăvară, Romanul unui evreu, Caleidoscop și piesa de teatru Domnișoara, o poveste de dragoste.

1938 – Demisia Guvernului Octavian Goga. Instalarea Guvernului Miron Cristea (1)

Guvernul Octavian Goga a fost un Consiliu de miniștri al Partidului Național Creștin, cu premier Octavian Goga și vicepremier A.C. Cuza, care a guvernat în perioada 29 decembrie 1937–10 februarie 1938. La alegerile din 20 decembrie nici un partid nu a reușit să obțină cel puțin 40% din voturi pentru a beneficia de prima majoritară, astfel încât să poată forma cabinetul. Regele a profitat de criza politică determinată de rezultatul alegerilor și a chemat la guvernare formațiunea clasată pe locul patru, Partidul Național Creștin. Garda de Fier s-a angajat să sprijine PNC la alegerile programate în martie; înțelegând că a pierdut încrederea suveranului, decis să acționeze pentru schimbarea regimului politic, primul ministru a demisionat.

Guvernul Miron Cristea a fost un Consiliu de miniștri declarat de uniune națională, prezidat de patriarhul Miron Cristea. De fapt, Carol al II-lea a instaurat un regim de autoritate personală. A înființat Consiliul de Coroană, organ de stat cu caracter permanent, alcătuit din membri consilieri regali numiți de rege, cu rang de miniștri de stat. Regele a propus poporului român o nouă Constituție, care urma să fie votată prin plebiscit. S-au succedat trei guverne conduse de Miron Cristea (10 februarie 1938–30 martie; 30 martie 1938–1 februarie 1939; 1 februarie 1939–6 martie 1939), în timpul cărora s-a instalat dictatura personală a regelui. A fost decretată starea de asediu și cenzura pe întreg cuprinsul țării. A apărut Constituția din 27 februarie 1938. Au fost dizolvate asociațiile, grupările și partidele politice. A avut loc asasinarea lui C.Z. Codreanu. S-a înființat Frontului Renașterii Naționale, ca unică organizație politică în stat.

1939 – S-a născut Adrian Andronic

3 februarie 1939, București – 24 august 2013

Caricaturist, unul dintre cei mai apreciați și longevivi artiști din domeniul desenului satiric. A absolvit cursurile Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București. A debutat la 28 de ani, în 1967, cu o caricatură în ziarul Scînteia tineretului. A fost unul dintre colaboratorii de bază la Urzica, singura revistă de satiră și umor dinainte de 1989. De asemenea, a publicat cu regularitate în paginile celor mai multe dintre revistele cunoscute în epocă, precum Știință și tehnică, Flacăra, Magazinul etc. Vreme de mai bine de jumătate de secol, lucrări semnate Adrian Andronic au apărut în aproape toată presa națională. De-a lungul timpului, artistul a publicat cinci albume de caricatură și peste 80 de cărți pentru copii.

1941 – Relații diplomatice România – Marea Britanie

Marea Britanie a rupt relațiile diplomatice cu România în timpul celui de-al doilea război mondial. Totodată, a extins asupra ei măsurile de blocadă. Cinci zile mai târziu, la 15 februarie, personalul legației britanice a părăsit România.

1941 – S-a născut Mihai Duțescu

10 februarie 1941, Sibiu – 25 octombrie 2018, Craiova

Poet și prozator. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București în 1963. A fost secretar de redacție la revista Ramuri din Craiova (din 1965), director la Teatrul Național din Craiova, apoi inspector la Inspectoratul de Cultură Dolj. A debutat în 1962, în Luceafărul, cu poezie. Este autorul mai multor volume de versuri, proză, teatru: Noaptea nunții, Dulcea pierdere, Pavăză de crini, Veneția, Izgonirea neguțătorilor, Un om, într-o zi, Frumoasele doamne din provincie, Premiul Nobel.

1942 – S-a născut Mihai Dăncuș

Mihail Gr. Dăncuș; 10 februarie 1942, Botiza, Maramureș – 31 iulie 2020

Istoric, profesor, etnograf, etnolog, autor și cercetător. S-a născut într-o familie de preoți greco-catolici într-o veche familie nobiliară maramureșeană atestată documentar din secolul al XIV-lea. A fost director al Muzeului Maramureșan din Sighetu Marmației, vreme de aproape 35 de ani. A înființat și inaugurat Casa-muzeu Dr. Ioan Mihalyi de Apșa, Muzeul culturii și civilizației evreiești din Maramureș – Casa-muzeu Elie Wiesel, dar și muzeele sătești de la Săpânța, Vadu Izei, Giulești, Bârsana, Ieud. A realizat numeroase cercetări de teren în sate maramureșene, în Moldova, Caraș Severin, Oaș, Dobrogea. Din anul 1998 a fost profesor asociat al Universității „Babeș-Bolyai”, predând cursul de Etnografie la Colegiul din Sighet, iar din 2004 a fost profesor și la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare. A publicat 14 cărți și sute de articole în reviste de specialitate din țară și străinătate.

1942 – A încetat din viață Victor-Vartan Mestugean (15 august 1869, București – 10 februarie 1942, București)

Publicist, prozator și traducător; profesor; secretar general al Uniunii Armenilor din România.

1944 – S-a născut Gruia Stoia

10 februarie 1944, Arad – 10 iulie 2010, București

Etnomuzicolog, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A urmat studii muzicale la Școala Populară de Artă și Conservatorul din orașul natal, continuând la Conservatorul din Cluj cu profesori de renume precum Tudor Jarda, Liviu Comeș, Romeo Chircoiașu, Vasile Herman, Traian Mârza, Dorin Pop, Sigismund Toduță. Din 1968 s-a angajat la Radioul public; a urcat treptele recunoașterii profesionale îndeplinind pe rând funcțiile de redactor muzical, șeful secției corale, șeful Secției de Folclor, redactor șef adjunct și redactor șef al Redacției Muzicale. În cei 41 de ani de activitate la Radiodifuziunea Română, a realizat sute de emisiuni și concerte-spectacol din ciclurile Pe-un picior de plai, Izvoare, Melos, Lumea și muzica tradițională, Studioul de folclor. S-a remarcat ca interpret la orgă și compozitor.

Personalități, la microfon… (1) • Interviu realizat de Gruia Stoia (1992)

1945 – Luptele Armatei 1 române împotriva forțelor hitleriste în Cehoslovacia

Armata 1 română a participat la operațiunea ofensivă Zvolen–Banská Bystrica. În primă fază s-au purtat lupte grele pe valea Hronului spre Banská Bystrica și pentru cucerirea munților Metalicii Slovaci (10 februarie–26 martie 1945). În aceeași perioadă, Armata 1 română a desfășurat o amplă și dificilă operație ofensivă pentru cucerirea masivului muntos Javorina și forțarea cursului mijlociu al râului Hron (10 februarie–18 martie).

1945 – Chemarea către țărani a Frontului Plugarilor

Partidul lui Petru Groza a instigat țăranii să treacă la împărțirea pămîntului moșierilor, asigurînd că guvernul FND „va consfinți prin lege lucrările de confiscare a moșiilor și de împroprietărire a țăranilor”, chemându-i de asemenea la lupta pentru formarea unui guvern FND. În lipsa oricăror reglementări legale, aceste acțiuni au dus la jafuri și abuzuri cumplite.

1947 – Ceremonia semnării Tratatului de pace între România și Puterile Aliate și Asociate

Proiectul inițial al Tratatului de pace cu România a fost publicat simultan la Moscova, Washington, Paris și Londra la data de 31 iulie 1946. Tot atunci au fost publicate și proiectele tratatelor de pace cu Italia, Ungaria, Bulgaria și Finlanda. După încheierea Conferinței de pace de la Paris (29 iulie–15 octombrie 1946), în următoarele două luni, la New York, au fost redactate textele finale ale tratatelor. Textul Tratatului de pace cu România a fost dat publicității mai întâi la Washington DC, la 17 ianuarie 1947, iar la 20 ianuarie a fost semnat, la Departamentul de Stat, de James F. Byrnes. La 29 ianuarie 1947, a fost semnat și de Vyacheslav M. Molotov, iar la 4 februarie și de șeful Foreign Office-ului, Ernest Bevin. La 24 ianuarie 1947, Joseph Paul Boncour, reprezentantul politic al Franței la București, a remis președintelui Consiliului de Miniștri al guvernului român invitația de a participa la semnarea Tratatului de pace, fixată pentru 10 februarie 1947, la Paris. În nota prezentată la 8 februarie 1947 lui Georges Bidault, ministrul de externe al Franței, pentru a fi transmisă reprezentanților Puterilor Aliate și Asociate, ministrul român al afacerilor străine, Gheorghe Tătărescu exprima, înca o dată observațiile, convingerile și speranțele cu care România urma să semneze Tratatul de pace impus de Puterile Aliate și Asociate.

Ceremonia semnării Tratatului între România și Puterile Aliate și Asociate a avut loc la Paris, în ziua de 10 februarie 1947, ora 15:10. Delegația română, formată din Gheorghe Tătărescu, șeful delegației, Lucrețiu Pătrășcanu, Ștefan Voitec și Dumitru Dămăceanu, a participat, la Quai d’Orsay, Sala Orologiului, la ceremonia semnării Tratatului final al Conferinței de pace de la Paris.

României i s-au recunoscut drepturile legitime asupra Transilvaniei de Nord și i s-a impus plata unor mari despăgubiri, în contul reparațiilor de război. În aceeași zi s-au semnat Tratele de pace între Italia, Finlanda, Ungaria, Bulgaria și Înaltele Puteri.

Parlamentul român a ratificat Tratatul de pace de la Paris, Gheorghe Tătărescu, ministrul Afacerilor Străine, rostind o cuvântare în care a arătat că „Tratatul cuprinde multe clauze grele și multe clauze injuste”, totuși „Guvernul a acceptat tratatul și sincer s-a obligat să execute în mod loial clauzele lui„. Textul tratatului a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 199/30 august 1947. Parlamentul britanic a luat în discuție Tratatul de pace cu România la 28 martie 1947 și l-a ratificat în ziua de 30 aprilie 1947, Marea Britanie fiind prima dintre Marile Puteri care au făcut acest lucru. Președintele american Harry Truman a ratificat Tratatul cu România la 14 iunie 1947, după ce Senatul își dăduse consimțământul la 5 iunie. În 29 august Tratatul a fost ratificat și de Prezidiul Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice.

1951 – S-a născut Gheorghe Mihai Bârlea

10 februarie 1951, Nănești–Bârsana, Maramureș

Poet, eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași și Facultatea de Drept din cadrul aceleiași Universități ieșene. Debutul absolut s-a produs cu versuri în revista Astra, în 1970. A fost bibliotecar, bibliotecar șef, coordonator și director al Bibliotecii Municipale Sighetu Marmației, profesor la liceele din municipiu. În anul 2000 a obținut titlul de Doctor în Sociologie. A fost apoi consilier șef al Inspectoratului pentru Cultură al județului Maramureș, director al Muzeului Memorial Sighet, prodecan al Facultății de Litere la Universitatea de Nord Baia Mare, prefect al Maramureșului (1997–2000), senator în Parlamentul României. A publicat volumele: Din penumbră, Lasă-te prădat, Eminescu: teme metafizice și sociologice (eseuri) și este prezent în antologiile: Trepte de lumină, Popas în Hiperboreea, Alpha 85, Dor de lumină, Un sfert de veac de poezie.

1952 – S-a născut Corneliu Ionel Ciubotaru

10 februarie 1952, Dumbrăveni, Suceava – 24 iunie 2018

Diplomat, traducător, translator și jurnalist. A urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității „Kilment Ohridski” din Sofia, iar apoi Academia de Studii Economice din București. A lucrat în comerț și turism, a fost traducător trilingv (bulgară, rusă și ucraineană), diplomat, realizator la Radio România Internațional (1995–2004) și la Agenția de presă Rador (2014–2017), consilier la Ambasada României dе la Sofia, apoi atașat comercial la Consulatul României de la Sankt Petersburg și consul al României la Cernăuți. A avut o susținută activitatate de traducător, din bulgară în română și din română în bulgară: Moara cu noroc și Pădureanca de Ioan Slavici, Ciocoii noi cu bodyguard de Dinu Săraru – tradus și în rusă etc.

1952 – S-a născut Nicolae Bulat

10 februarie 1952, Cureșnița, r. Soroca, RSS Moldovenească, URSS/Moldova – 9 septembrie 2022, Iași

Istoric și muzeograf moldovean, director al Muzeul de Istorie și Etnografie din Soroca. A urmat Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Limbi Străine, departamentul de Limba și literatura engleză. După absolvire, a fost profesor de Limba engleză la Școala medie din Tătărești, Cahul. Din 1980, s-a angajat la Muzeul de Istorie și Etnografie din Soroca, unde a lucrat mai bine de 30 de ani. A fost ghid al Agenției de Turism din Soroca, muzeograf, specialist principal al Patrimoniului istorico-cultural Soroca, director al Muzeului (din 1996), în paralel fiind și unul dintre cei mai buni ghizi din Moldova. Unul dintre cei mai mari cunoscători ai istoriei ținutului Soroca, dar și un promotor al limbii române și a idealurilor naționale, era supranumit și „Gardianul Cetății Soroca”. Cu implicarea și contribuția sa, în 2012, Muzeul de Istorie și Etnografie din Soroca, împreună cu Consiliul raional, au realizat un proiect de restaurare a monumentului medieval Cetatea Soroca. Este autorul mai multor publicații, iar numele său se regăsește în lista a 1000 de mari intelectuali din Europa, elaborată de Centrul internațional de biografii Cambridge. A primit numeroase  titluri onorifice și distincții de stat, printre care Ordinul Steaua României în grad de Ofițer (2000), Ordinul Gloria Muncii (2013), Cavaler al Ordinului Republicii (2021).

1952 – A încetat din viață Constant Tonegaru (26 februarie 1919, Galați – 10 februarie 1952, București)

Poet din al doilea val al avangardei literare românești și din decadentism; critic deschis al regimului autoritar al lui Ion Antonescu și a persecuției culturale comunistă; și-a sfârșit cariera ca prizonier politic și victimă a regimului comunist.

1955 – A încetat din viață Sonia Cluceru (1892, Cuciulata, Brașov – 10 februarie 1955)

Actriță formată la școala realistă a Aristizzei Romanescu; s-a remarcat în rolurile comediei românești de moravuri sau ale comediei clasice.

1956 – S-a născut Mariana Marin

10 februarie 1956, București – 31 martie 2003

Poetă din generația literară ’80 (Generația în blugi). A absolvit Facultatea de Litere a Universității București. A fost membră activă a Cenaclului de Luni, condus de criticul literar și profesorul Nicolae Manolescu și a publicat în volumul colectiv, editat de acesta, Cinci (alături de Alexandru Mușina, Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter) cu ilustrații de Tudor Jebeleanu. A publicat volume de versuri: Un război de o sută de ani, Aripa secretă, Atelierele (1980–1984), Ia-ți boarfele și mișcă, interviu realizat cu Oana Orlea, Mutilarea artistului la tinerețe, Zestrea de aur (antologie). Poeziile sale sunt traduse în limba franceză și e prezentă în reviste și antologii din Marea Britanie, Germania, SUA, Suedia, Ungaria și Polonia. A fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor (debut, 1981; 1999), Premiul ASPRO (1999), Premiul special „Virgil Mazilescu” (2001) etc.

1957 – A apărut la Cluj o nouă serie a revistei Tribuna

Revista a fost fondată de Ioan Slavici în 1884. După război, Tribuna a reapărut la Cluj în 10 februarie 1957, ca săptămânal social-politic și cultural, primul redactor-șef fiind scriitorul Ioanichie Olteanu. A apărut până în decembrie 1989.

1965 – Adunarea Generală a ONU a ales România ca membru al Consiliului Economic și Social, ECOSOC

A fost prima alegere ca membru ECOSOC, mandatul fiind pentru o perioadă de trei ani. România a mai deținut următoarele mandate în ECOSOC: 1974–1976, 1978–1980, 1982–1987, 1990–1998, 2001–2003, 2007–2009 și în prezent, de la 15 iunie 2017.

1968 – Reorganizarea Societății de Științe Istorice și Filologice

Cele două secțiuni ale Societății de Științe Istorice și Filologice, înființată în 9 iunie 1949 – de Științe Istorice și de Științe Filologice – s-au despărțit. De la această dată ființează de sine stătător Societatea de Științe Istorice din România și Societatea de Științe Filologice. Primul președinte al Societății de Științe Istorice a fost Petre Constantinescu-Iași.

1968 – S-a născut Ștefan Constantinescu

10 februarie 1968, București

Regizor, scenarist, pictor care trăiește și lucrează în Stockholm și București. Stabilit in Suedia din 1993, a absolvit studiile Academiei Regale de Arta din Stockholm in 1997. A scris Epoca de aur pentru copii. Este cel mai cunoscut pentru filmul scurtmetraj Troleibuzul 92 care a fost prezentat la Bienala de Artă de la Veneția din 2009, urmat de: Dacia, dragostea mea (scurtmetraj, 2010), Middag med familjen (scurtmetraj, 2012), 6 stora fiskar (scurtmetraj, 2013), Prologen (scurtmetraj, 2015), Om-Câine (2022).

1993 – A încetat din viață Ludovic Paceag (4 aprilie 1922, Tulcea – 10 februarie 1993, București)

Compozitor, folclorist, dirijor; profesor de Muzică la Seminarul Nifon din București.

1997 – A încetat din viață Constantin Drâmbă (19 iulie 1907, Borșani, Bacău – 10 februarie 1997, București)

Matematician și astronom; profesor universitar; membru titular al Academiei Române.

2003 – A încetat din viață Dumitru Solomon (14 decembrie 1932, Galați – 9/10 februarie 2003, București)

Dramaturg, eseist, cronicar dramatic; profesor de dramaturgie la Academia de Teatru și Film București.

2011 – A încetat din viață Michel Fagadau (Mihai Făgădău; 12 martie 1930, București – 10 februarie 2011, Paris)

Regizor, producător, director de teatru franco-român; caracterizat prin cosmopolitismul său; director al teatrului Comédie des Champs-Elysées, Paris; director artistic al Théâtre de la Gaîté-Montparnasse, Paris.

2018 – A încetat din viață Andrei Avram (9 mai 1930, Turda, Cluj – 10 februarie 2018, București)

Lingvist; cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan–Alexandru Rosetti” din București; membru corespondent al Academiei Române.

2021 – A încetat din viață Dan Dascălu (5 aprilie 1942, Craiova – 10 februarie 2021)

Inginer, cercetător marcant în domeniul dispozitivelor electronice și al nanotehnologiei; fondator și director al Institutului Național de Microtehnologie din București; membru titular al Academiei Române.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită