Oradea,acum -cover
Istoria românilor

12 Octombrie în istoria românilor

Prima menționare Oradea Pârvu Mutul Zugravul Mihail Gușuleac Grete Csaki-Copony Facultatea de Medicină București Albert Guttman Delia Brândușescu Mihai Gruia Sandu

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Oradea – Vedere asupra centrului

 

1113 – Prima menționare documentară a Oradiei

Pe meleagurile Bihorului apariția omului poate fi datată cu aproximație la sfârșitul paleoliticului mijlociu (circa 50.000 – 35.000 IH). Cucerirea romană, în urma celor două războaie cu dacii, nu a inclus și nord-vestul României și deci nici regiunea Oradiei. Oradea este menționată pentru prima dată cu numele latinesc Varadinum, într-o diplomă a abației benedictine din Zobor, în care apare numele episcopului Sixtus Varadiensis și al comitelui Saul de Bychar. Contextul în care este menționat întâia oară toponimul Varadinum a fost pricinuit de incursiunile repetate și distrugătoare ale prințului morav Svatopluk, în calitatea sa de aliat al împăratului german Henric al IV-lea, asupra unui număr însemnat din așezările de pe Valea Vahului și a Nitrei (din Slovacia de azi). 1113a Diploma Abației ZoborOradea a fost rezultatul unei evoluții ce s-a întins pe o perioadă de mai multe secole ce a culminat cu unirea într-un singur nucleu, la jumătatea veacului al XIX-lea, a tuturor așezărilor ce au luat naștere în jurul cetății – Olosig, Orașul Nou, Subcetate și Velența. 1113b Construirea Cetății OradieiDe-a lungul Evului Mediu, cetatea a devenit loc de conviețuire pentru un mozaic etnic care a contribuit la stabilirea componenței etnice de astăzi al Oradiei: români, maghiari, austrieci, slovaci, evrei, ruteni și turci.

 

1449 – Bătălia de la Tămășeni

Lupta s-a dat între Bogdan (viitorul domn al Moldovei sub numele de Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare) și Alexandru al II-lea (Alexăndrel Vodă), voievodul Moldovei (a domnit de trei ori: februarie 1449–12 octombrie 1449, februarie (înainte de 24) 1452–1454, februarie (înainte de 8) 1455–25 mai 1455).

1449a Soldați Moldoveni. Frescă Mănăstirea Părhăuți
Soldați moldoveni. Frescă la Mănăstirea Părhăuți

Bătălia a avut loc la nord de Roman, pe râul Siret, la Tămășeni. Bogdan, susținut de oaste și ajutat de Iancu de Hunedoara, l-a înfrânt pe Alexăndrel și boierii lui, în urma unor lupte înverșunate, cu pierderi însemnate de ambele părți. Alexăndrel a fugit în Polonia, în timp ce Bogdan, în scurtă vreme, a reușit să preia controlul asupra Cetății Suceava și a întregii țări.

1449 – A început domnia lui Bogdan al II-lea în Moldova

Bogdan al II-lea (1407 sau 1409 – 15 octombrie 1451, Reuseni, Udești, Suceava), fiul jupanului Bogdan (fratele lui Alexandru cel Bun) și tatăl lui Ștefan cel Mare, a fost domn al Moldovei între 12 octombrie 1449–15 octombrie 1451. 1449b Bogdan Al Ii-lea - Domnul MoldoveiA fost în relații foarte bune cu Iancu de Hunedoara, care l-a susținut la luarea tronului. A fost căsătorit cu Maria-Oltea (nu se știe dacă oficial, pentru că soția sa nu este menționată ca Doamnă), care s-a călugărit sub numele de Maria la Mănăstirea Probota (Suceava). În pofida scurtei sale domnii, Bogdan al II-lea a reușit să întreprindă o serie de acțiuni care i-au înscris numele în importante evenimente istorice, lăsând despre sine o impresie de om energic, hotărât și priceput în treburile de diriguire și apărare a Țării Moldovei, calități care au fost moștenite de Ștefan cel Mare. Pe lângă aceasta, Bogdan al II-lea a pregătit terenul și l-a înscris în rândul viitorilor pretendenți la scaunul domnesc pe fiul său Ștefan, care a devenit asociat la domnie la începutul anului 1450 și care, ulterior, în 1457, nu numai că a reușit să dobândească tronul, dar și să-l dețină o perioadă îndelungată și să înscrie una din cele mai glorioase pagini din istoria românilor.

1559 – Bătălia de la Boianu

Luptă între oastea boierilor aflați în pribegie și oastea 1559 Bătălia De La Boianu. Doamna ChiajnaDoamnei Chiajna, pentru tronul Țării Românești. După moartea lui Mircea Ciobanul, a fost ales domn Petru cel Tânăr (1547 – 19 august 1569, Konya, Turcia), fiul cel mai mare al lui Mircea Ciobanul și al Doamnei Chiajna, Domn al Țării Românești în perioada 26 septembrie 1559–21 mai 1568. După moartea tatălui său, la 21 septembrie 1559, boierii aflați în pribegie au atacat între 25 septembrie–24 octombrie 1559, având loc trei lupte între oastea pribegilor și susținătorii familiei lui Mircea Ciobanul. Prima luptă, cea din satul Românești, a fost câștigată de pribegi (25 septembrie), pentru ca mai apoi aceștia să o piardă pe a doua, la Șerbănești. Bătălia decisivă s-a dat la Boianu (12 octombrie), unde oastea Doamnei Chiajna, ajutată și de turci, a ieșit învingătoare. Fiul ei, Petru, care era încă minor, a primit, astfel, confirmarea de la Poartă la 24 octombrie 1559.

1595 – Bucureștiul, eliberat de turci a fost ocupat de oastea moldoveană

După Bătălia de la Călugăreni (13 august), Mihai Viteazu și-a retras oastea spre București, apoi spre Târgoviște, retrăgându-se în Transilvania. Armata turcă, sub conducerea lui Sinan Pașa, a urmat-o pe cea creștină, ocupând Bucureștii, Târgoviștea și refăcând cetatea Brăilei. După înfrângerea suferită în Bătălia Târgoviștei (6–8 octombrie), turcii s-au retras spre București, urmăriți de oastea creștină. La 12 octombrie Bucureștiul a fost ocupat de oastea moldoveană, condusă de Ștefan Răzvan, în timp ce oastea condusă de Mihai urmărea turcii spre Giurgiu. Aici, Mihai a atacat ariergarda turcă, a rupt cu artileria podul peste Dunăre, a eliberat peste 8.000 robi luați de turci și a început asediul cetății Giurgiu. Sinan Pașa a fost destituit din funcția de mare vizir, armatele moldo-transilvănene s-au retras în provinciile lor, Brăila a fost luată de la turci, Muntenia rămânând devastată după campania din anul 1595.

1598 – Scrisoarea Papei Clement al VIII-lea către Mihaiu Vitezul, stăruind să intre în biserica catolică

Datorită influenței tot mai mari pe care o avea în epocă și a faptelor sale de arme de un imens ajutor pentru Europa Creștină, Mihai Viteazul a intrat în atenția Papalității într-un mod special, conducătorul Bisericii Catolice dorind să îl convertească pe acesta la catolicism, condiționând ajutorul pentru lupta împotriva turcilor de acest lucru.

1598 Papa Clement Al Viii-lea. Portret Anton Raphael Mengs12 octombrie 1598

Către fiul iubit și bărbatul nobil, Mihai, Principe al Valahiei

Papa Clement al VIII-lea

Iubitului și nobilului nostru fiu, îi transmitem salutări și lumina bogată a grației divine. Cu mult mai târziu decât am fi vrut l-am trimis înapoi la Nobilimea Ta pe Hector Varsi, pe care l-ai trimis la noi, din cauză că cu câteva zile mai înainte mai întâi am fost încercați de o sănătate potrivnică, apoi am lipsit puțin timp necesar pentru refacerea forțelor. Însă scrisorile tale le-am citit cu plăcere și pe solul tău l-am ascultat cu bunăvoință, iar stăruința ta, ardoarea și perseverența cu care este vegheată puterea creștină de către partea ta curajoasă în fața dușmanului comun și foarte pornit împotriva numelui creștinătății le încredințăm cu totul întru Domnul, însă această cauză care se referă la slava lui Dumnezeu și folosul întregului popor creștin, de care am fost întotdeauna atașați, nimănui nu-i este necunoscută, dar fiind slăbiți de cheltuieli neîntrerupte și aproape secătuiți în acest an care deja se apropie de sfârșit nu îți putem fi de ajutor, însă anul viitor, dacă lucrurile noastre vor fi într-o situație mai favorabilă, îți vom da ajutor, ca să înțelegi cât de mult apreciem virtutea ta. În acest timp, te îndemnăm stăruitor să te alături cu tot sufletul la Biserica Catolică Romană care reprezintă coloana și baza adevărului; gândește-te cu atenție, după înțelepciunea ta, cât de multe rele grave au urmat după această schismă periculoasă; în special de aici își iau dușmanii credinței forțele; însă la ce lucru fericit pot spera membrele care sunt separate de capul lor? Dumnezeul nostru este un singur Dumnezeu care a orânduit o singură credință, o singură biserică, întemeiată de Preafericitul Petru, căpetenia apostolilor, al cărui loc și autoritate ne este îngăduit să o deținem noi, nevrednici și inferiori. Așadar, trebuie căutată și păstrată acea unitate pe care strămoșii noștri din cele mai vechi timpuri au ținut-o cu toată tăria, ei, care au recunoscut Sfânta Biserică Romană drept mamă și învățătoare și au venerat-o cu o deosebită pietate. Astfel, odată respinse schisma și greșelile, atunci abia se va putea spera la milostivirea cea mare a lui Dumnezeu, ca dușmanul cel mai îngrozit și mai năprasnic, turcul, să nu prevaleze, ci să fie culcat la pământ. Așadar, tu, fiule, stabilește acest lucru și săvârșește-l cu binecuvântarea lui Dumnezeu, ca să te alături cu totul Sfintei Biserici Catolice în unitatea credinței și iubirii dumnezeiești, iar în situații dificile, pe care le aduce vitregia acestor vremuri, Dumnezeu îți va fi de fapt ajutorul tău, ca să-ți păstrezi tăria sufletului tău curajos și între primejdiile care te înconjoară te va păstra sănătos și nevătămat. Scrisă în Ferrara, pe data de 12 octombrie 1598, în al șaptelea an al Pontificatului Nostru”.

1657 – S-a născut Sfântul Cuvios Pafnutie

12 octombrie 1657, Câmpulung Muscel – 1735, Schitul Robaia (Mușătești, Argeș

Sfântul Cuvios Pafnutie, vestit iconar cunoscut cu numele de Pârvu Mutul Zugravul a fost recunoscut drept cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești. 1657-1735 Pârvu Mutul Zugravul, Sf.cuv. PafnutieLa 18 ani a fost trimis să învețe zugrăvia în Bucovina, cu un vestit meșter rus. Acolo a deprins tainele pictării icoanelor și a luat ca pildă de iconografie numeroasele mănăstiri și biserici bucovinene, împodobite cu picturi interioare și exterioare. A primit supranumele de Mutul nu pentru că ar fi fost mut, ci deoarece picta fără să vorbească și fără să mănânce, adică în post și rugăciune. A fost întemeietor și dascăl al unei școli de iconografie bizantină cu specific național, dar și un mare rugător isihast. Luând aminte la viața virtuoasă, la nevoința și lucrarea Cuviosului Pafnutie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților, în anul 2017, an închinat iconarilor și pictorilor bisericești, rânduindu-i zi de pomenire în data de 7 august.

1777 – A încetat din viață Grigore al III-lea Ghica

1724 – 12 octombrie 1777

Domnul Moldovei (1764–1767; 1774–1777) și al Țării Românești (octombrie 1768–noiembrie 1769). 1777 Grigore Al Iii-lea Ghica (1724-1777)Ca domn a fost dușman Austriei și prieten Rusiei; în politica dusă față de turci, a fost ajutat de intrigi. Pe plan intern a regularizat strângerea birurilor și a pus capăt abuzurilor. A înființat o fabrică de postav la Chipirești, lângă Jijia și a zidit lângă Mitropolie o școală ca urmare a reorganizării învățământului, gândită de el. Prin măsurile luate, a reușit să aducă țara la o relativă bunăstare. Pentru că s-a opus ocupării Bucovinei, austriecii au cerut turcilor să-l înlăture; fiind totodată bănuit de Poartă că întreținea legături cu Rusia și aflându-se în conflict cu boierii, cărora nu le satisfăcuse integral cererile de clacă sporită, a fost strangulat, la Iași, de trimisul Înaltei Porți, Kapegibașadin, la porunca sultanului

1808 – Convenția secretă de alianță între Rusia și Franța de la Erfurt

Napoleon I și Alexandru I au semnat la Erfurt, la 30 septembrie/12 octombrie 1808, Convenția secretă de alianță între Rusia și Franța, prin care Rusia a anexat Moldova și Țara Românească. 1808 Convenția Secretă Napoleon I–alexandru IChestiunilor Imperiului Otoman și Principatelor în tratativele ruso-franceze le-a revenit un rol esențial, fiindu-le consacrate cinci dintre cele 14 articole ale Convenției: „Art. 5. Înaltele părți contractante se obligă a considera o condiție neapărată a păcii cu Anglia recunoașterea de către ea a Finlandei, Valahiei și Moldovei ca fiind încorporate în componența Imperiului Rus”. „Art. 8. …Majestatea Sa împăratul întregii Rusii a mutat, deja, în această parte hotarul imperiului său până la Dunăre și a încorporat la imperiul său Moldova și Valahia, negăsind posibil să recunoască integritatea Imperiului Otoman, altfel decât cu această condiție. Drept urmare, Majestatea Sa împăratul Napoleon recunoaște încorporarea amintită și hotarul Imperiului Rus, mutat până la Dunăre”. Intențiile ruse s-au materializat „doar” prin ocuparea Basarabiei în 1812.

1825 Poet Nicolae Văcărescu (1785-1825)

1825 – A încetat din viață Nicolae Văcărescu

1785 sau 1786 – 12 octombrie 1825, Brașov, Imperiul Austriac

Poet, fiul mai mic al lui Ienăchiță Văcărescu. A ocupat importante dregătorii: căminar, agă, mare vornic; implicat în evenimentele din 1821 s-a refugiat la Brașov. Versurile sale, manieriste, aduc pe alocuri inflexiuni folclorice și preromantice

1860 – S-a născut Constanța Hodoș

Constanța Taloș; 12 octombrie 1860, Zimbru, Arad – 19 aprilie 1934, București

1860-1934 Scriitoare Constanța HodoșScriitoare, soția scriitorului Alexandru Hodoș (1863 – 1929, pseudonim Ion Gorun). O parte din studii le-a realizat într-un pensionat particular din Arad. A fost una dintre reprezentantele mișcării feministe din România. A înființat, în 1905, Revista noastră, care își propunea să devină „o oglindă credincioasă a colaborării intelectualității femeiești la patrimoniul comun cultural național”. Din opera sa: A venit (schiță), Martirii (roman), Departe de lume (nuvele), Teatru de copii, Rodica. În vârtejul războiului, Povestiri din viața copiilor.

1863 – A încetat din viață Andrei Mureșanu (16 noiembrie 1816, Bistrița – 12 octombrie 1863, Brașov)

Poet și revoluționar din Transilvania, creatorul marșului revoluționar de la 1848, Un răsunet, scris la Brașov, poem denumit ulterior Deșteaptă-te, române!

1872 – Înființarea Universității din Cluj

Universitatea Regală Maghiară Francisc Iosif [Magyar Királyi Ferenc József Tudományegyetem] a fost universitatea maghiară de stat înființată printr-o lege aprobată de Parlamentul de la Budapesta la data de 17 septembrie 1872 și promulgată prin decret imperial de Împăratul Francisc Iosif I, la data de 12 octombrie 1872, cu patru facultăți: Filosofie și litere, Matematica și științele naturii, Drept, Medicină. 1872 Universitatea Regală Francisc IosifUniversitatea din Cluj a fost cea de-a doua universitate de stat (după Universitatea din Pesta) din Regatul Ungariei. Primul rector al universității clujene a fost Áron Berde, anterior director al Academiei de Drept de la Cluj. Această universitate a avut și o catedră de Limba și literatura română condusă de Grigore Silași (1872–1886) și Grigore Moldovan (1886–1919).

1879 – Revizuirea articolului 7 din Constituția României

Necesitatea primei revizuiri a Constituției din 1866 a rezultat din dispozițiile art. 44 din Tratatul de pace de la Berlin (3 iulie 1878), prin care s-a recunoscut Independența României. Art. 7 al Constituției din 1866 condiționa acordarea cetățeniei române de apartenența la un rit creștin. În urma modificării, urma a se acorda cetățenie și locuitorilor de altă religie decât cea creștină. Lucrările de revizuire a Constituției au început la 22 mai 1879; la data de 24 iunie 1879, Comisia Senatului a depus raportul, în care se statua că cel care intenționa să se naturalizeze era obligat să adreseze domnitorului o cerere și să declare că renunță la protecția străină. După depunerea acestei cereri solicitantul trebuia să îndeplinească următoarele condiții: să locuiască pentru o perioadă de 10 ani în țară și prin modul de comportament în societate să dovedească că este folositor acesteia. După inițiativa Domnului, Adunările legiuitoare îi acordau decretul de naturalizare, care era sancționat și promulgat de către domn. Proiectul Legii de revizuire a art. 7 din Constituția României, propus de către Guvern Adunării Deputaților, a fost votat la 6 octombrie, promulgat la 12/24 octombrie și publicat în Monitorul oficial din 13/25 octombrie 1879.

1882 – A încetat din viață George Pomuț (31 mai 1818, Jula, Békés, Ungaria – 12 octombrie 1882, Sankt Petersburg, Imperiul Rus)

Căpitan de origine română în armata revoluționară maghiară la 1848, general american în Războiul civil; diplomat american la curtea imperială rusă de la St. Petersburg

1887 – S-a născut Mihail Gușuleac

12 octombrie 1887, Lucavăț, Vijnița, Bucovina/Ucraina – 11 septembrie 1960, București

1887-1960 Botanist Mihail GuşuleacBotanist, membru titular (din 1935) al Academiei de Științe din România; membru corespondent (din 1937) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Științe, secția de Științe Naturale a Universității din Cernăuți (1907–1911). A fost profesor la Câmpulung Moldovenesc, Praga și Suceava, profesor la Universitatea Românească din Bucovina (Cernăuți). S-a specializat în biologie marină la Stațiunea zoologică din Triest, după care a devenit profesor la Universitatea din București. Din lucrările sale: Considerațiuni geobotanice asupra Pinului silvestru din Bucovina, Urme de vegetație halofilă în Bucovina.

1893 – S-a născut Grete Csaki-Copony

12 octombrie 1893, Zărnești, Brașov – 4 decembrie 1990, Berlin

Pictoriță și graficiană săsoaică din Transilvania, stabilită după 1962 la Berlin. A studiat la Dresda, Berlin, Munchen și Budapesta, unde s-a întâlnit și s-a căsătorit cu Richard Csaki (ulterior director al Deutsches Ausland-Institut din Stuttgart). 1893-1990 Pictoriță Grete Csaki-copony. AutoportretA petrecut mult timp în Berlin, din 1911 și a fost puternic influențată de scena artei din oraș. Prima sa expoziție personală a fost în 1918, în Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. Arta ei modernistă a fost primită negativ de critica din mediul conservator. După o expoziție de la Berlin, în 1935, germanii nazisti au condamnat arta ei ca degenerată. Din 1954 a petrecut o parte a anilor în Grecia, unde avea un atelier. În 1962 Berlinul a devenit reședința permanentă a artistei; acolo a creat operele de maturitate, caracterizate printr-o prospețime surprinzătoare, până târziu în anii optzeci. În 1974, Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania i-a decernat Premiul pentru cultură. 

Câteva imagini [Artnet] 

1894 – S-a născut Elisabeta de România

Regina Elisabeta a Greciei; 29 septembrie/12 octombrie 1894, Sinaia – 15 noiembrie 1956, Cannes

1894-1956 Regina Greciei ElisabetaAl doilea copil al Regelui Ferdinand I al României și Reginei Maria, principesă a României, Regina Greciei. S-a măritat pe 27 februarie 1921 cu diadohul (principele moștenitor) George al Greciei, devenind peste un an regină. A divorțat în 1935, stabilindu-se în România până în ianuarie 1948, când a fost nevoită să părăsească definitiv țara, la fel ca ceilalți membri ai familiei regale. Viața în exil și-a petrecut-o în Franța, la Cannes, unde a închiriat un apartament și unde a murit la vârsta de 62 de ani.

1902 – A fost dezvelit Monumentul lui Matia Corvin din Cluj

Ansamblul monumental Matia Corvin, alcătuit din cinci statui reprezentându-i pe regele Matia (ecvestru) și pe cei patru generali ai săi, a fost dezvelită în Piața Mare a Clujului. Macheta lucrării, operă a artiștilor János Fadrusz și Lajos Pákey, a obținut în anul 1900 Marele Premiu al Expoziției Universale de la Paris. Monumentul a fost finanțat prin subscripții publice. Costurile mari ale realizării monumentului au întârziat inaugurarea, astfel că festivitățile au avut loc abia în 12 octombrie 1902. 1902 Dezvelirea Monumentului Matia CorvinStatuile din bronz ale lui Matia Corvin și ale celor patru comandanți au fost aduse cu trenul de la Budapesta și transportate pe șinele unei vechi linii de tramvai cu cai până în centrul Clujului, unde au fost amplasate pe soclul din piatră. Pentru a rămâne în memoria Clujului, János Fadrusz a dat chipul său uneia dintre personalitățile din bronz care-l străjuiesc pe regele Matia, anume generalului Ștefan Báthory. 1902 Monumentul Matia Corvin, Cluj- NapocaMonumentul clujean a devenit de-a lungul timpului unul din semnele distinctive ale orașului.

1903 – A fost inaugurat Palatul Facultății de Medicină din București

Clădirea a fost construită în 1902 după un proiect realizat de arhitectul elvețian Louis Pierre Blanc, în stil neoclasic francez și a fost dată în folosință în data de 12 octombrie 1903. 1903 Palatul Facultății De MedicinăUn merit deosebit în realizarea acestei construcții, precum și în obținerea fondurilor necesare îi este atribuit profesorului Thoma Ionescu (1860–1926), fratele lui Take Ionescu.

Totodată, a fost dezvelită statuia doctorului Carol Davila, așezată în fața facultății și realizată din bronz de sculptorul Carol Storck. 1903b Statuia Doctorului DavilaInițiativa ridicării unui monument în cinstea lui Carol Davila, întemeietorul învățământului superior medical românesc, a fost luată la primul congres medical național, care a avut loc la București în octombrie 1884, la mai puțin de 2 luni după moartea lui Carol Davila, survenită la 24 august 1884.

1905 – S-a dat în folosință Spitalul Socola

La 29 mai 1892, prin votul corpurilor legiuitoare ale țării s-a hotărât construirea a două „Instituții pentru alienați” în Moldova și Muntenia. La data de 28 februarie 1896 s-a hotărât construirea Spitalului de psihiatrie la Iași, pe locul fostului Seminar de la Socola. 1905 Spitalul SocolaLucrările au fost efectuate între 1897–1899, valorificând proiectele arhitectului Săvulescu. Alexandru Brăescu a fost primul medic primar și director al Spitalului Socola, pe care l-a deschis la 12 octombrie 1905 și l-a condus până la moartea sa, în anul 1917.

1906 – Debutul Orchestrei Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor

În seara zilei de 12 octombrie 1906, Orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor, fondată și condusă de Dimitrie Dinicu, și-a făcut debutul triumfal la Ateneul Român, cu un program care reprezenta un întreg proiect: Simfonia I de Beethoven (care anunța inaugurarea ciclului respectiv), o primă audiție contemporană de I. Svendsen, bun simfonist, foarte la modă în vremea aceea și, semnificativ, Poema Română de George Enescu.

George Enescu – Poema Română, op. 1 • Orchestra Națională și Corul Radio

1913 – S-a născut Ene Braniște

12 octombrie 1913, Suseni, Argeș – 18 martie 1984, București

Teolog, preot, profesor; considerat unul dintre cei mai de seamă teologi liturghiști din Ortodoxia românească. A studiat la Seminarul Teologic din Curtea de Argeș și la Facultatea de Teologie din București (1933–1937), a luat licența în 1938 și apoi a obținut titlul științific de Doctor în Teologie în anul 1943 cu teza Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila. A fost hirotonit diacon în 1940, apoi preot, iconom stavrofor. În afară de studiile teologice, Ene Braniște a urmat și Facultatea de Litere, secția Limba română (1945–1947). 1913-1984 Teolog Ene BranişteA devenit asistent universitar la Catedra de Teologie Practică de la Facultatea de Teologie din București, predând cursurile de Liturgică și Pastorală, unde a predat până la sfârșitul vieții, fiind promovat la gradul de conferențiar, apoi profesor titular. Pentru scurte perioade, a îndeplinit funcțiile de prorector (1970–1971) și de rector (1980–1982) al Institutului. După pensionare, a continuat să lucreze ca profesor consultant la aceeași catedră, în cadrul Institutului Teologic Universitar București. A îndeplinit și funcții în administrația patriarhală: vicepreședinte al Comisiei de Pictură a Patriarhiei Române, cleric al Adunării Eparhiale și al Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, membru în Comitetul tehnic al Institutului Biblic și de Misiune. A participat la întruniri ecumeniste peste hotare, susținând conferințe în Austria, Franța, Germania, Anglia. Din cărțile sale (scrise în colaborare): Cântările Sfintei Liturghi și podobiile celor opt glasuri, Carte de cântări bisericești pentru credincioșii creștini ortodocși, Tipic bisericesc, Liturgică teoretică. Manual pentru seminarele teologice, Liturgica specială pentru Institutele teologice, Cântările Penticostarului, Liturgică generală cu noțiuni de artă bisericească.

1916 – Prima luptă de la Oituz

Lupta s-a purtat între forțele române: Grupul Oituz, format din Divizia 15 Infanterie și Divizia 2 Cavalerie, comandate de generalul Eremia Grigorescu și forțele germano–austro-ungare: Grupul von Schmettow, format din Divizia 71 Infanterie austro-ungară, Divizia 1 Cavalerie austro-ungară și Divizia 3 Cavalerie germană, comandate de generalul Eberhard von Schmettow, între 28 septembrie/12 octombrie–14/27 octombrie 1916.

1916a Oituz - Respingerea Unui Atac Austro-ungar. Desen De I. Bughardt
Oituz – Respingerea unui atac austro-ungar. Desen de I. Bughardt

Bătălia s-a încheiat cu victoria armatei române, având ca rezultat zădărnicirea încercării Armatei 9 germane de forțare a Munților Carpați și pătrundere în valea Siretului, cu scopul de a tăia în două dispozitivul strategic al forțelor române și printr-o singură contraofensivă au restabilit linia frontului pe vechea frontieră din Carpați.

1916 – Bătălia de pe Valea Prahovei

Bătălia de pe Valea Prahovei, numită uneori și Bătălia de la Predeal, desfășurată între 29 septembrie/12 octombrie–10/23 octombrie, a fost o acțiune militară desfășurată pe Frontul Român, în timpul campaniei din anul 1916 a participării României la primul război mondial, având trei obiective principale: oprirea ofensivei declanșate de inamic pe frontul din Transilvania, menținerea și consolidarea unui dispozitiv defensiv pe aliniamentul Munților Carpați și crearea condițiilor pentru reluarea inițiativei strategice și trecerea la ofensivă.

1916b Bătălia De Pe Valea Prahovei. Gara Predeal
Gara Predeal

În această bătălie au fost angajate forțe române din Divizia 10 Infanterie și Divizia 21 Infanterie și forțe ale Puterilor Centrale din Divizia 187 Infanterie germană și Divizia 51 Honvezi ungară. A avut ca rezultat oprirea încercării forțelor Puterilor Centrale de trecere a Carpaților.

1916 – A încetat din viață Constantin Radovici (13/25 februarie 1876, Tecuci, Tecuci/Galați – 12 octombrie 1916, Ploiești)

Actor, regizor, autor dramatic și scenarist de film; conducător de trupe teatrale; unul dintre primii actori români de film

1918 – Adoptarea Declarației de independență a Transilvaniei

Desfășurată în cel mai mare secret, ședința convocată la Oradea, în 29 septembrie/12 octombrie 1918 de către comitetul executiv al Partidului Național Român a avut ca rezultat elaborarea Declarației de autodeterminare a românilor din Ardeal și Ungaria. Întrunirea s-a ținut în casa lui Aurel Lazăr, avocat, și a întrunit un comitet mai lărgit din care făceau parte Teodor Mihali, Alexandru-Vaida Voevod, Ștefan Cicio Pop, Vasile Goldiș, Ioan Suciu, Gheorghe Popovici, Aurel Vlad, Gheorghe Crișan, Nicolae Ivan, Ioan Ciordaș, Ioan Nedelcu, Gheorghe Dobrin, Nicolae Cornean, Sever Dan și alții.

1918 Casa Lui Aurel Lazăr
Casa lui Aurel Lazăr, acum

Comitetul Executiv al Partidului Național Român a adoptat în unanimitate o declarație redactată de Vasile Goldiș care exprima hotarârea națiunii române din Transilvania de a se așeza „printre națiunile libere” (în temeiul dreptului național ca fiecare națiune să dispună liber de soarta sa). Se revendica recunoașterea conducerii PNR ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei și s-a constituit un Comitet de acțiune cu sediul la Arad, avându-l în frunte pe Vasile Goldiș. Declarația de autodeterminare a fost citită de Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul de la Budapesta în vinerea următoare, la 18 octombrie.

1930 – S-a încheiat prima Conferință balcanică

În perioada 5–12 octombrie 1930, la Atena, au avut loc lucrările Primei Conferințe balcanice, reuniune cu caracter neguvernamental, la care au participat delegații din România, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria, Turcia și Albania. Delegații s-au pronunțat pentru încheierea unui pact balcanic, care urma a fi semnat la 9 februarie 1934.

1931 – S-a născut Valeriu Filimon

12 octombrie 1931 Slanic Moldova – iulie 2004

Filolog, poet, profesor. A învățat la Liceul Militar din Chișinău și la cel din Timișoara, până în 1947, când au fost desființate, absolvind la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București (1950). După absolvire, a debutat în pagina de poezie a revistei Flacăra (astăzi, România literară). A făcut parte din prima promoție a Școlii de Literatură și Critică literară „Mihai Eminescu”, avându-i colegi pe Dumitru Micu, Dionisie Șincan, Aurel Rău, Nicuță Tănase, Ilie Purcaru, Alexandru Andrițoiu etc. A urmat apoi Facultatea de Filologie (1952–1957), fiind coleg de promoție cu Nichita Stănescu, Florența Albu, Doina Ciurea, Nicolae Ciobanu, Eugen Simion. A fost cadru didactic la Catedra de Literatură Universală, Teorie literară și Folclor, avându-l șef de Catedră pe Tudor Vianu, lector de literatură română la Universitatea Carolingiană din Praga (1959–1966). A publicat lucrări științifice în Analele Universității, Revista de Filosofie a Academiei Române, Revista română pentru străinatate (în limbile engleză, germană, franceză și rusă). A înființat Cursul de Poetică. A obținut titlul de Doctor în Științe Filologice (Teoria literaturii) în 1974, cu tema Poetica imaginarului românesc. A condus Cenaclul „George Bacovia”, a înființat, sub auspiciile Rectoratului Universității București și ale Patriarhiei Române, Societatea Literară și Teologală „Logos”, a publicat poezii în revistele literare, a organizat adevărate șezători literare acasă.

1933 – S-a născut Vasile Iliuț

12 octombrie 1933, Rășinari, Sibiu – 4 martie 2004

Muzicolog, profesor universitar. A absolvit Pedagogia muzicală (1964) și Compoziția (1967) la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” București. În anii de studiu, a câștigat multe premii importante, a participat la al 4-lea seminar european de muzică preclasică la Bruges, unde a studiat cu Saford Cape. 1933-2004 Muzicolog Vasile IliuţDe asemenea, a studiat cu Erich Schenck, profesor la Musikwissenschaftliches Institut der Universitat Wien. A predat Literatura muzicală și Istoria muzicii la Universitatea de muzică din București, a fost secretar al Departamentului de muzicologie și, din 1996, decan al Facultății de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie muzicală. A condus și îndrumat peste 300 de lucrări de diplomă în învățământul universitar și peste 40 de lucrări de doctorat. Vasile Iliut și-a susținut disertația de doctorat în 1992, sub titlul Compoziție și muzică populară în secolul XX (consilier, Octavian Lazăr-Cosma). A publicat numeroase lucrări, cursuri, studii muzicologice și a susținut numeroase conferințe.

1934 – S-a născut Alexandru Zub

12 octombrie 1934, Vârfu Câmpului, Botoșani

Istoric, membru titular (din 2004) al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Istorie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. 1934 Istoric Alexandru ZubDeoarece a organizat în 1957 o manifestare studențească, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la înscăunarea lui Ștefan cel Mare, considerată ilegală de către autorități, a fost condamnat la zece ani închisoare politică (din care a executat șase). Din 1963 a lucrat în cercetare la Institutul de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol” din Iași, al cărui director a devenit în 1989. În 1973 a devenit Doctor în Științe Istorice. Din 2006, este șeful secției istorice a Academiei Române. Și-a legat numele de editarea unor lucrări de referință ale marilor istorici români: V. Pârvan, M. Kogălniceanu, A.D. Xenopol etc. Din opera sa: A scrie și a face istorie, De la istoria critică la criticism, Istorie și istorici în România interbelică, În orizontul istoriei etc.

1936 – S-a născut Dumitru Chirilă

12 octombrie 1936, Țețchea, Bihor – 2005

Critic de artă, jurnalist, scriitor. Absolvent al liceului orădean „Emanuil Gojdu” în 1953, s-a licențiat în Ziaristică, în 1960. După încheierea studiilor, s-a angajat la cotidianul Crișana, cu care mai colaborase în studenție, unde a scris pentru secția Culturală timp de cinci ani. A devenit unul dintre cronicarii dramatici cei mai respectați. 1936-2005 Critic Dumitru ChirilăA scris teatru, eseuri și cronici în revistele Familia și Teatru, ca o consecință firească a vizionării a sute de reprezentații teatrale în toate orașele țării. A fost redactor, redactor-șef adjunct al revistei Familia (1965–2003), din 2004 la Realitatea bihoreană, corespondent al revistei Teatrul și redactor-șef al ziarului Noua Gazetă de Vest. A scris aproape o mie de cronici dramatice, a participat activ la numeroase festivaluri și manifestari teatrale, la reușita cărora și-a adus o contribuție de mare valoare. A scris și piese de teatru, dar cronica dramatică l-a impus definitiv. A fost distins cu Premiul criticii (Gala UNITER 2002). A fost membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AISCT) și, desigur, al UNITER.

1937 – S-a născut Albert Guttman

12 octombrie 1937, Galați – 28 februarie 2007

Pianist, profesor universitar. A început studiul pianului la vârsta de cinci ani, sub îndrumarea Elizei Cernovodeanu, fiind remarcat de actorul Gheorghe Timică, aflat în trecere prin Galați, care l-a sfătuit să se dedice carierei muzicale. În anul 1949, la vârsta de 12 ani s-a prezentat la examenul de admitere organizat la Conservatorul din București. A absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” în 1959 și fost numit, în februarie 1960, corepetitor la Conservatorul din București. A fost asistent pentru muzică de cameră la Academia Santa Cecilia, asistent la Conservatorul din București, pianist la orchestra simfonică a Filarmonicii din Ploiești, profesor de pian la școala de muzică Saanenland-Obersimmental, Elveția.

1937-2007 Pianist Albert Guttman (cu M. Rostropovici și R. Aldulescu)
Albert Guttman (cu Mstislav Rostropovici și Radu Aldulescu)

După debutul unei cariere solistice promițătoare în România, pianistul s-a axat pe interpretarea în formație de duo cameral, concertând alături de cele mai mari nume ale vieții muzicale a celei de-a doua jumătăți a secolului XX. S-a stabilit în Elveția din 1980.

Sigismund Toduță – Adagio pentru violoncel și pian • Radu Aldulescu, Albert Guttman

1937 – S-a născut George Coandă

12 octombrie 1937, Șimian, Bihor

Istoric, prozator, poet și critic literar, istoric al culturii și ziarist. Este licențiat al Facultății de Istorie-Geografie (1962) și Facultății de Istorie (1971) ale Universității București, absolvent al Cursului postuniversitar al Facultății de Ziaristică (1974); Doctor în Științe ale Naturii (Geografie) cu o teză de geoistorie, geoeconomie, geocultură și geopolitică a spațiului carpatic românesc (2002). 1937b Istoric George CoandăA fost, de-a lungul timpului crainic-reporter și redactor responsabil al redacției (fondator) al Centrului Local de Radio Târgoviște, profesor la școli din județele Satu Mare și Dâmbovița, inspector la Comitetul de Cultură și Artă al raionului Târgoviște, redactor principal, șef de secție, corespondent special la ziarul Dâmbovița, șef de departament la Jurnal de Dâmbovița și la săptămânalele naționale Talk-Show și 21 Decembrie, realizator de emisiuni la televiziunea Antena 1, cadru didactic titular și asociat. A fost inițiator și redactor-șef al revistelor de literatură Armonia (seria a doua), de anticipație/SF Timpul viitor și Pronitron și de cultură istorică Eroica (Târgoviște), redactor-șef al revistei Apollon, redactor asociat la revista Litere etc. Debutul literar cu poezie a avut loc local, în Uzina și ogorul (Târgoviște, 1957) și național în Gazeta literară (1962), iar debutul editorial, în 1974 cu volumul de versuri Univers liber, publicând, apoi, numeroase alte volume de literatură beletristică și științifică: Secunda în plus, Spații de suflet, Eternele columne, O cetate, o patrie, Cabinetul cu stampe, Geocivilizație românească, Carpații – spațiu de conservare și continuitate a vetrei etnice românești, Oarecum, Arheologia viitorului. Istoria Târgoviștei. Cronologie enciclopedică, Mic tratat de politologie reflexivă, O istorie geopolitică și a geocivilizației românilor. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler (2002), Ordinul Ziariștilor clasa I Aur (2000, 2006), Ordinul Crucea Memoriei (Republica Moldova, 2005), Distincția ortodoxă Crucea Valahă.

1939 – S-a născut Niculae Stăncioiu

12 octombrie 1939, Romos, Hunedoara – 16 ianuarie 1995, București

Medic cardiolog și profesor universitar. A urmat Facultatea de Medicină la Cluj, absolvind cu prima medie în toți anii de studiu. A devenit Doctor în Medicină în 1969 cu teza Contribuții la diagnosticul și tratamentul arteriopatiilor obliterante ale extremităților. Și-a început cariera încă din perioada studenției, fiind extern, apoi intern la Clinia Medicală I, sub conducerea prof. Aurel Moga, pe care l-a urmat la București. Și-a făcut secundariatul în Cardiologie la ASCAR. A devenit medic specialist cardiolog (1970), medic primar cardiolog (1974), a fost preparator, șef de lucrări la catedra clinică de Cardiologie, ASCAR București, apoi la Spitalul clinic Fundeni. Între 1981–1991 a fost conferențiar, șef al disciplinei de Cardiologie clinică, șef al Clinicii Cardiologie, apoi profesor universitar, șef de catedră la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca (din 1991). A fost primul director al Institutului Inimii „Aurel Moga”. A efectuat peste 2.000 de investigații (angiografii), peste 2.000 de cardiostimulări artificiale temporare sau permanente (implantări de Pacemaker), a organizat laboratoare de investigații neinvazive (radiologie, EKG, testare de efort etc). A organizat și coordonat asistența cardiacă de urgență prespitalicească, în colaborare cu stația de salvare, la Clinica de Cardiologie, înființând prima unitate coronariană mobilă (UCM) din țară. A fost membru al Comitetului Societății Române de Cardiologie, a Federației Internaționale a Societăților de Cardiologie, a Consiliului de Epidemiologie și Prevenire (IFSC), a Societății Europene de Cardiologie (SEC), al Asociației Internaționale de Cardiologie de limbă Franceză, al Academiei de Medicină din New York, a Grupului de lucru pentru Epidemiologie și Prevenire (SEC), reprezentant național al Grupului de lucru privind Pacing-ul cardiac (SEC) și Fellow al Societății Europene de Cardiologie (SEC). A fost distins cu Premiul „V. Babeș” al Academiei Române (1976).

1939 – S-a născut Ștefan Știrbu

12 octombrie 1939 – 22 octombrie 2021

Artist plastic, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Tulcea. A absolvit Institutul de Arte Frumoase „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, secţia Pictură în 1968. Împreună cu Constantin Găvenea și Ștefan Găvenea, a înființat Cenaclul UAP Tulcea (1972) și apoi Filiala UAP Tulcea (1978). Cu o carieră prodigioasă și cu o operă originală, recunoscută pe plan național și internațional, a avut expoziţii personale în România: Ateneul Tineretului (Bucureşti, 1969), Sala Kalinderu (Bucureşti, 1970), Atelier 35 (Bucureşti, 1974), Galeria Dacia (Tulcea, 1974, 1978 şi 1987) dar și peste hotare: W.E. Oates Gallery Memphis (SUA, 1973 şi 1974), Gallerie Saint Dominique Lyon (Franţa, 1975), University Art Gallery Pittsburgh (SUA, 1975, 1979), Hussets Gallery Aalborg (Denmark, 1984), Die Freude des Lebens Bad Frankenhausen (Germania,2003). A fost distins cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler.

Biografie ilustrată [Blog personal]

1940 – A sosit la București o misiune militară germană

La solicitarea Regelui Carol al II-lea, a început intrarea trupelor Germaniei naziste în România în baza garanției din 30 august, privind noile granițe. Oficial, scopul era de a instrui Armata Română potrivit noilor metode și tehnici ale războiului, dar, în fapt, nemții urmau să preia paza câmpurilor petrolifere din Valea Prahovei și să exercite un control discret asupra regimului de la București, în perspectiva luptelor cu URSS. Misiunea militară germană a ocupat principalele puncte strategice pe Valea Prahovei, în București și pe Prut. În Ordinul General nr 877/30 octombrie 1940, Generalul Antonescu afirma: „Trupele germane, formate din câțiva ofițeri instructori din unitățile Artilerie antiaeriană și avioane, precum și dintr-o divizie motomecanizată au fost chemate de Conducerea țării […] să vă învețe folosirea noului armament, pe care îl vom primi din Germania; le-am chemat să vă învețe procedurile de luptă întrebuințate de ei, cu rezultate atât de strălucite în ultimele războaie”. 1940 Misiunea Militară GermanăPrimele formațiuni de comandament ale Misiunii, conduse de generalul de cavalerie Erik Hansen, generalul Wilhelm Speidel, comandantul forțelor de aviație și generalul Arthur Hauffe, șeful de stat major, au sosit la București la 12 octombrie 1940. La 11 noiembrie 1940 în România se găseau 22.430 militari germani, dintre care 890 ofițeri și 21.540 soldați.

1942 – S-a născut Nicolae Florescu

12 octombrie 1942, București – 6 noiembrie 2013

Istoric și critic literar, editor și publicist. A urmat Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași (1960-1965). După absolvire, a fost redactor la redacția culturală a Radiodifuziunii Române, secretar de redacție și redactor-șef adjunct la revista Manuscriptum, redactor-șef la Revista de istorie și teorie literară, cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București. 1942-2013 Istoric Literar Nicolae FlorescuA reînființat în 1990 revista Jurnalul literar, conducând-o în calitate de redactor-șef. A debutat publicistic din studenție în Iașul literar, cu o recenzie a volumului Cărțile populare în literatura românească (1964). A colaborat cu articole de critică și istorie literară la Astra, Cronica, Luceafărul, Manuscriptum, România literară, Revista de istorie și teorie literară, Tribuna etc. A publicat mai multe volume de critică și istorie literară, remarcându-se îndeosebi prin trei volume de „evaluări critice ale literaturii exilului” – Întoarcerea proscrișilor, Noi cei din pădure, Menirea pribegilor – prin care a realizat recuperarea și valorificarea operelor literare ale autorilor români exilați în străinătate. De asemenea, a îngrijit ediții din operele lui Octav Șuluțiu, Anton Holban, Octavian Vuia, Mircea Eliade, Pamfil Șeicaru, Vintilă Horia, N.D. Cocea și Pavel Dan. Din opera sa: Profitabila condiție. Romanul aventurilor secrete, Istoriografia literaturii române vechi, Evoluția metodelor de cercetare, Divagațiuni cu Anton Holban, Mihail Sadoveanu între realitate și mit etc.

1944 – Armata Română a eliberat Oradea de sub ocupația horthysto-fascistă

Luptele s-au dus de către Divizia 3 Munte, Divizia 337 Infanterie sovietică și divizia „Tudor Vladimirescu”, care au împins inamicul dincolo de graniță. Administrația orașului a intrat sub control sovietic. Se serbează Ziua orașului.

1947 – S-a născut Laurențiu Streza

Liviu Streza; 12 octombrie 1947, Sâmbăta de Sus, Făgăraș/Brașov

Arhiepiscop ortodox de Sibiu și Mitropolit ortodox al Ardealului, membru de onoare (din 2015) al Academiei Române. A urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu (1965–1969). În 1969 s-a căsătorit cu Eugenia Stanciu, a fost hirotonit preot al parohiei Lisa. Din 1976 a devenit duhovnicul studenților de la Institutul Teologic Universitar din Sibiu și asistent la secția Practică (1976-1986), suplinind și lectoratul de Limba greacă și lectoratul de Limba franceză. A studiat în Elveția,, la Institutul Ecumenic de la Bossey, la Facultatea de Teologie Catolică a Universității din Fribourg și o specializare în domeniul liturgic la Facultatea de Teologie Catolică a Universității din Fribourg. A devenit Doctor în Teologie în 1985 cu teza: Botezul în diferite rituri liturgice creștine. A fost profesor universitar titular la disciplinele Liturgică, Pastorală și Artă creștină, consilier economic al mitropolitului Antonie Plămădeală, iar la 44 iulie 1996 sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a ales episcop al Caransebeșului. În 2005 a devenit arhiepiscop al Sibiului și mitropolit ortodox al Ardealului.

1949 – A încetat din viață Grigore Niculescu-Buzești (1 august 1908, Sărata, Buzău – 12 octombrie 1949, New York)

Diplomat și politician, ministru de externe; stabilit în Elveția (1946), liderii opoziției l-au însărcinat cu reprezentarea, în străinătate a PNȚ, PNL și PSD; a fost condamnat în contumacie de Tribunalul Militar la muncă silnică pe viață, 5 ani de degradare civică, confiscarea averii

1952 – S-a născut Constantin Frosin

12 octombrie 1952, Vetrești-Herăstrău–Nistorești, Vrancea – 10 octombrie 2020, Galați

Scriitor și traducător. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității București (1976) și a devenit Doctor în Filologie cu mențiunea Magna cum Laude în 2000 cu teza Schimbarea limbii, schimbarea scriiturii?, condusă de Eugen Simion. 1952-2020 Scriitor Constantin FrosinA fost profesor de Limba franceză la Liceul Teoretic și Liceul de chimie din Adjud, traducător la Centrala Industrială Navală Galați și la ICEPRONAV Galați, lector redactor de carte la Editura Porto Franco, Galați, lector de Limba franceză la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, lector / conferențiar / profesor la Universitatea Danubius Galați, decanul Facultății de Științe ale Comunicării. Are interese științifice în domenii ca Teoria și Arta Traducerii, Dicționaristică, Literatura română de expresie franceză, Poeții români de expresie franceză, Geo-istoria spirituală a Europei, Francofonia – entitate paneuropeană, Literatura diasporei, etc.

1954 – S-a născut Delia Brândușescu

12 octombrie 1954, Arad

Sculptoriță, membră în Uniunea Artiștilor Plastici din Romania. 1954 Sculptoriță Delia BrândușescuA urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, specializarea Sulptură, promoția 1977, fiind membră în asociații profesionale ca Berufsverband Bildender Kunstler, Rheinland-Pfalz (BBK) Germany, International Associations of Art UNESCO (IAA-AIAP). A participat la numeroase expoziții de grup în țară și peste hotare, simpozioane și tabere de sculptură. A avut expoziții personale la Galleria Alfa și Galeria Delta (Arad); Taubengarten Gallery (Grunstadt); Reichart von Buhl (Deidesheim); Saint Peter Church (Worms); Zeitstrahl, Justice Center și Stadtsparkasse (Kaiserslauten); Monika Beck Gallery (Homburg, Saarland); Red Cross (Saarbrücken).

Biografie ilustrată [Artindex]

1956 – S-a născut Mihai Gruia Sandu

12 octombrie 1956, București

Actor, dramaturg și regizor. Absolvent al Liceului de Arte Plastice „Tonitza” (1975), a dat examen de admitere la Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) de șase ori, între 1975–1981, absolvind în 1986. I-au fost mentori Marin Moraru și Cătălin Naum, la clasa lui Mihai Mălaimare. 1956 Mihai Gruia SanduA jucat pe scenă la Teatrul Țăndărică și la Teatrul „Bulandra”. Este cunoscut ca fiind unul din cei mai neconvenționali maeștri în Commedia dell’arte, prin cursurile și piesele scrise și montate la UNATC, printre care se numără Elixirul, Anselmo, Dragostea pusă la-ncercare, Secretul lui Pulcinel; pentru rolul Arlechino din emisiunile pentru copii din anii ’90, pentru emisiunile de divertisment ale televiziunii, Bun de tipar, Star bucătar, Convinge-mă, și altele. A jucat în numeroase filme, dintre care: Fapt divers, Moromeții, Hainele cele noi ale împăratului, Dănilă Prepeleac, Făt-Frumos cu moț în frunte, Robin Hood Jr., Seria Mașina timpului, Ali-Baba și cei 40 de hoți, Ivan Turbincă, Cavalerul Adolescent, Amen, Modigliani, Lombarzilor 8, Restul e tăcere, Călătoria lui Gruber, Umbre, Sacrificiul etc. A predat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din 1990, urcând treptele didactice până la profesor (2008), cu doctorat în 2003. A fost distins cu Medalia Meritul pentru Învățământ, cl.III (2004).

Ultimul corupt din România (2012) • Horațiu Mălăele, Valentin Teodosiu, Vladimir Găitan, Cătălina Grama (Jojo), Ion Rițiu, George Mihăiță, Mihai Gruia Sandu, Cristian Iacob etc.

1967 – S-a născut Cristian Pustai

Cristian Dumitru Pustai; 12 octombrie 1967, Mediaș, Sibiu

Fost fotbalist care a evoluat în postul de atacant, antrenor de fotbal, de profesie profesor de matematică. În cariera de jucător de fotbal a jucat pentru echipele Gaz Metan Mediaș, Unirea Alba Iulia și Chimica Târnăveni. A început cariera de antrenor la Chimica Târnăveni, spre finalul ediției 1999–2000 a Diviziei B, când a condus aceasta echipă din postura de antrenor-jucător.A antrenat Gaz Metan Mediaș (promovarea în Liga I în sezonul 2007–2008 și calificarea în Europa League în 2011), Pandurii Târgu Jiu (calificarea în Europa League în 2014), ASA Târgu Mureș, Rapid București, FC Botoșani, din nou Gaz Metan Mediaș (unde a fost și director tehnic), Dunărea Călărași, Gloria Buzău, în prezent Ceahlăul Piatra Neamț.

1968 – S-a născut Daniela Györfi

12 octombrie 1968, București

Cântăreață de muzică pop, dance și manele. A urmat cursurile liceului „George Enescu” și apoi Școala Populară de Artă. A debutat în 1991, a participat la festivalul de la Mamaia unde a obținut premiul II la secțiunea „Interpretare”. Are în spate o carieră de peste 20 ani, timp în care a avut concerte atât în țară cât și în străinătate. A lansat de-a lungul carierei câteva albume și a avut multe melodii care au ajuns hit-uri. A apărut și și în emisiuni de televiziune.

De ce mă minți

1968 – S-au deschis Jocurile Olimpice de Vară din Mexico City

A XIX-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Ciudad de México, Mexic în perioada 12–27 octombrie 1968, ceremonia fiind deschisă de președintele Mexicului, Gustavo Díaz Ordaz. Au participat 112 de țări și 5.530 de sportivi care s-au întrecut în 172 de probe din 20 de sporturi.

1968 Jocurile Olimpice Mexico City (canoe Ivan Patzaichin, Serghei Covaliov)
Jocurile Olimpice Mexico City (Canoe – Ivan Patzaichin, Serghei Covaliov)

România a obținut 15 medalii, 4 de aur (Viorica Viscopoleanu – atletism, săritura în lungime, Lia Manoliu – atletism, aruncarea discului, Ionel Drâmbă – scrimă, floretă individual, Ivan Patzaichin și Serghei Covaliov – kaiac canoe 1000 m), 6 de argint, 5 de bronz.

1971 – S-a născut Ionel Gane

Ionel Tersinio „Jerry” Gane; 12 octombrie 1971, Drănic, Dolj

Fost fotbalist care a jucat în postul de atacant, în prezent antrenor de fotbal. Ca fotbalist și-a petrecut mare parte din carieră la echipa Universitatea Craiova, dar a jucat și la Dinamo București, St. Gallen, Rapid București, FC Argeș Pitești etc. Cariera de antrenor a început-o în anul 2007 ca secund al italianului Nicolo Napoli, apoi antrenor principal interimar la Universitatea Craiova. În 2009 a devenit antrenorul principal al echipei Gaz Metan CFR Craiova. A mai antrenat CS Turnu Severin, Petrolul Ploiești, CSM Râmnicu Vâlcea, a fost secund la Dinamo București, Echipa Națională a României, apoi principal la Dinamo.

1979 – A încetat din viață Iosif Fekete (sau Iosif Fekete Negrulea; 15 iulie 1903, Hunedoara – 12 octombrie 1979, Oradea)

Sculptor maghiar din România; realizatorul Monumentului aviatorilor din București

1981 – A încetat din viață Agatha Grigorescu Bacovia (8 martie 1895, Mizil – 12 octombrie 1981, București)

Poetă, prozatoare, memorialistă; soția poetului George Bacovia

1989 – Discuții la nivel înalt

După ce naționala de fotbal a României a piedut în fața Danemarcei (în preliminariile pentru Campionatul Mondial din Italia 1990), în cadrul ședinței Comitetului Politic Executiv al CC al PCR au avut loc discuții „la nivel înalt”… 1989 Discutii După Meci

1994 – A încetat din viață Manole Marcus (8 ianuarie 1928, București – 12 octombrie 1994, București)

Regizor de film, a realizat filme de comedie de mică valoare în anii ’50, a abordat un ton mai grav în anii ’60, iar din anii ’70, filme care s-au bucurat de aprecierea publicului și a criticii

1996 – A încetat din viață Haralambie Țugui (10 februarie 1916, Dorohoi, Botoșani – 12 octombrie 1996, Iași)

Ofițer și poet

1998 – Reabilitarea în justiție a fondatorilor Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu și Ion Mihalache

1998 Ion Mihalache și Iuliu ManiuPrin Decizia nr. 40, din dosarul nr. 3/1998, Curtea Supremă de Justiție a României a dispus reabilitarea lui Iuliu Maniu, a lui Ion Mihalache, dar și a altor 17 fruntași țărăniști, după ce au fost condamnați la închisoare de comuniști și și-au găsit sfârșitul în temnițele comuniste.

2001 – Liberul acces la informațiile de interes public

Legea nr. 544/12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public a fost adoptată de Senat în ședința din 13 septembrie, adoptată de Camera Deputaților în 18 septembrie, promulgată la 12 octombrie și publicată în Monitorul Oficial nr. 663/23 octombrie 2001.

2002 – Declarația comună a Papei Ioan Paul al II-lea și a patriarhului Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române

În perioada 7–14 octombrie, patriarhul Teoctist a efectuat o vizită la Vatican, la invitația papei Ioan Paul al II-lea.

2002 Slujba Pontificală, Catedrala San Pietro
Slujba Pontificală la Catedrala San Pietro

Cei doi prelați au semnat o declarație comună care îndeamnă la unitatea creștinilor, acesta fiind primul act încheiat vreodată de un suveran Pontif și un patriarh ortodox.

Textul integral: Declarația comună a Papei Ioan Paul al II-lea și a Patriarhului Teoctist [Magisteriu]

2003 – A încetat din viață Ion Ioanid (28 martie 1926, Ilovăț, Mehedinți – 12 octombrie 2003, München, Germania)

Memorialist, disident, deținut politic, crainic și redactor al postului de radio Europa Liberă

2007 – A încetat din viață Paul Bortnovschi (17 iulie 1922, Sinaia – 12 optombrie 2007, București)

Arhitect, scenograf și designer

2014 – A încetat din viață Florin Tudose

1952, București – 12 octombrie 2014, Coșereni, Ialomița

Medic psihiatru, profesor universitar. Aa absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Împreună cu C. Gorgoș, a pus bazele primului centru de sănătate mintală (CSM) din România; a predat cursuri de Psihiatrie, Psiho­patologie și Psihologie clinică. A publicat peste 30 de cărți de specialitate (singur sau cu colaboratori) și aproape 200 de articole din domeniul psihiatriei, fiind invitatul unor emisiuni TV cum ar fi Canapeaua electorală de la Realitatea TV

 

Ziua Limbii, Alfabetului și Culturii Armene

2019 Ziua Limbii ArmeneMarcată din 2019, în ziua de 12 octombrie, stabilită prin Legea nr. 181/2019 privind instituirea zilei de 12 octombrie ca Ziua limbii, alfabetului și culturii armene. Alegerea datei este una simbolică, în calendarul Bisericii Armene ziua de 12 octombrie este sărbătoarea Sfinților Traducători care omagiază pe călugărul Mesrop Maștoț, pe patriarhul Sahak Partev și pe ucenicii lor care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a secolului V. În anul 405, Mesrop Maștoț a creat alfabetul armean, plecând de la încercări similare din secolele I-IV. Alfabetul conținea 36 de litere, la care s-au adăugat în Evul Mediu încă două litere, dându-i forma de astăzi. UNESCO a înscris alfabetul armean, în 2016, în Lista reprezentativă a moștenirii culturale intangibile a umanității.

 

2021 – A încetat din viață Marcel Petrișor (13 aprilie 1930, Ocișor, Hunedoara – 12 octombrie 2021, București)

Profesor și scriitor, memorialist; deținut politic al regimului comunist (1952–1964); lider al AFDPR

 

#amintirilezilei #istoriaRomaniei #romanifrumosi

----------

*Ediție revizuită și adăugită

1 comentariu la „12 Octombrie în istoria românilor

  1. Pingback: 12 octombrie în istoria românilor | RomaniaEv

Lasă un răspuns