12 Septembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Convenția de armistițiu din 1944 dintre Guvernul român și Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit și Statele Unite ale Americii

 

1611 – A treia domnie a voievodului Radu Mihnea în Țara Românească

Radu Mihnea (1586 – 1626) a fost fiul lui Mihnea al II-lea Turcitul, fiind domn al Țării Românești de patru ori și al Moldovei de două ori. După două domnii de câteva luni, a treia domnie în Țara Românească s-a derulat în perioada 12 septembrie 1611–august 1616, începând în contextul ocupării țării de către o mare armată turco-tătară condusă de Omer pașa, care a refuzat revenirea pe tron a lui Radu Șerban. În timpul acestei domnii, Radu Mihnea a fost susținut de o grupare boierească filoturcă. Tabăra antiotomană, reprezentată de susținătorii lui Radu Șerban, plecat în pribegie în septembrie 1611, a pus la cale complotul stolnicului Bărcan – circa 8–9 mari dregători și mulți alți dregători mijlocii și mici urmăreau readucerea pe scaun a lui Radu Șerban. Radu Mihnea a fost avertizat de Gabriel Báthory, astfel că boierii au fost arestați, iar la 7/17 decembrie 1611 i-a executat pe stolnicul Bărcan și postelnicul Radu Băleanu.

1616 – Tratatul de la Braha

La 12 septembrie 1616, în târgușorul Braha, lângă Nistru, reprezenții noului domn al Moldovei, Radu Mihnea (26 iulie/5 august 1616–9/19 februarie 1619) – Mitropolitul Anastasie Crimca, Marele Vornic al Țării de Sus, Nicoară Prăjescu, Marele Vameș, Condre și al doilea logofăt, au semnat un tratat cu reprezentanții regelui Poloniei. Textul tratatului, deosebit de interesant, prevedea: Radu Mihnea „conform vechilor tratate, obiceiuri și datoriei păstrate de antecesorii lui […] va fi dator să depună jurământ de credință și supunere regelui, după cum au făcut odinioară Petru, Alexandru, Ieremia și Simion […] După despărțirea acestei comisiuni, peste douăzeci de săptămâni, voievodul va fi dator să trimită regelui solii lui cu asigurare de credință, supunere și dorința sa de a îndeplini acest jurământ”. Domnul va depune eforturile necesare pentru menținerea păcii între regele Poloniei, de o parte, și sultan și han, de altă parte; nu va permite tătarilor să treacă prin Moldova; domnul va înceta tulburările de la hotarul cu Polonia „și aceasta prin colonizare de oameni de ordine pe maluri, pe lîngă hotare, de amîndouă părțile”; domnul va asigura trecerea liberă a solilor și agenților poloni în Imperiul Otoman; libertatea comerțului; libertatea religiei catolice în Moldova, episcopul catolic din Bacău își va păstra veniturile și jurisdicția lui; eliberarea prizonierilor; domnul să depună eforturile necesare pentru eliberarea prizonierilor de la turci și de la tătari. În urma tratativelor purtate în vara anului 1616 s-a ajuns la următorul compromis: polonezii au renunțat la pretenția de a-i susține pe Movilești la tronul Moldovei, turcii au renunțat la susținerea lui Ștefan Tomșa, iar domn al Moldovei a devenit o persoană care trebuia să dea dovadă de prietenie față de coroana polonă și, în plus, se obliga să depună „jurământ de credință și supunere regelui”, așa cum au procedat și domnii de dinainte.

1659 – Mihnea al III-lea a declanșat răscoala antiotomană

Pregătind răscoala antiotomană, Voievodul Munteniei, Mihnea al III-lea (23 februarie/5 martie 1658–23 noiembrie/3 decembrie 1659) și-a întărit armata, i-a atras de partea sa pe slujitorii nemulțumiți, a înființat noi steaguri de slujitori, îndeosebi dorobanți, a comandat tunuri la Sibiu. În iulie, la un ospăț la curte, a ucis peste 30 de boieri, în frunte cu spătarul Udriște Năsturel. Acțiunea antiotomană a fost declanșată la 12 septembrie 1659, prin uciderea gărzii turcești de la curte, apoi a turcilor din Târgoviște, și în cele din urmă din țară, numărul acestora ajungând la câteva mii. În următoarele două săptămâni, coordonându-și acțiunile cu cele ale principelui Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi al II-lea, Mihnea al III-lea a declanșat acțiunile militare împotriva turcilor. A atacat raialele Giurgiu, Brăila și Turnu, iar dincolo de Dunăre, Rusciuk, Nicopole și Măcin. După câteva victorii obținute în sudul Dunării, atacat din spate de tătari și având împotrivă întreaga boierime, a fost nevoit să se retragă în Transilvania, unde a și murit.

1802 – Hatișeriful de la Gülhane

Poarta Otomană a confirmat privilegiile acordate prin firmanele din 1774, 1783, 1791, de garantare a inviolabilității frontierelor Principatelor, de asigurare a stabilității domniilor pământene, fixate la șapte ani, de stabilire a cuantumului haraciului (tributului).

1856 – S-a născut Victor Râmniceanu (Romniceanu)

12 septembrie 1856, Buzău – 29 noiembrie 1933, București

Jurist, membru de onoare (din 1923) al Academiei Române. A fost președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție și a avut un rol important în modernizarea justiției române; a contribuit la formarea jurisprudenței.

1869 – S-a născut Gheorghe Gh. Longinescu

Ghiță Loghinescu; 12 septembrie 1869, Focșani – 7 aprilie 1939, București

Chimist și profesor, membru de onoare (din 1936) al Academiei Române. În anul 1892 a obținut licența în Științe Fizice la Universitatea din București, apoi a mers la studii de specializare la Universitatea din Berlin, cu recomandarea profesorului Constantin Istrati către profesorul Emil Fischer, unul dintre cei mai mari chimiști ai vremii, laureat Nobel. În 1896 a obținut titlul de Doctor în Filosofie, specialitatea Chimie și s-a întors în București. Împreună cu Gheorghe Țițeica, a fondat revista Natura, cu subtitlul „revistă pentru răspândirea științei”. A fost cea mai prodigioasă publicație științifică din România, al cărei director va rămâne până la moarte. A avut o lungă și bogată activitate profesorală, timp de 42 de ani (1896–1938): 10 ani de liceu și 35 la universitate, în paralel fiind director de Studii la Institutul Schweitz-Thierrin, director al Laboratorului de Chimie Anorganică. A adus contribuții importante în domeniul chimiei analitice și fizice; elaborând noi reacții pentru separarea unor metale, stabilind metode noi de chimie analitică pentru identificarea unor ioni. Politic, a fost atașat mișcării naționaliste. Din opera sa: Cronici științifice (3 vol.), Molecular Association, La Radio-București (15 conferințe), Aerul lichid pe înțelesul tuturor, De vorbă cu strop de apă (Submarine, Torpile, Mine in Razboiul cel Mare), București, Vrăjitorul din Menlo-Park (Edisson), Știința și Credința (4 vol.) etc. A semnat G.G. Longinescu.

1869 – A încetat din viață Costache Stamati

Constantin Stamati; 1786, Huși sau Iași – 12 septembrie 1869, Ocnița, Hotin, Basarabia, Imperiul Rus/Republica Moldova)

Poet și traducător român din Basarabia. Și-a început activitatea literară la Iași, a colaborat la Albina românească și Dacia literară. S-a stabilit la Chișinău după anexarea din 1812 a Basarabiei de către Rusia țaristă, fiind funcționar și interpret al administrației țariste din Basarabia. Era un bun cunoscător de franceză, rusă și greacă și a deținut mai multe funcții publice în Basarabia. Activitatea lui a fost răsplatită de împărat cu medalia Sfânta Ana în grad de cavaler. A fost membru al Societății de Medici și Naturaliști din Basarabia, al Societății Imperiale de Istorie și Antichități din Odesa și membru fondator al Societății Academice Române, reprezentând Basarabia. Spre sfârșitul vieții, s-a retras la conacul său din satul Ocnița, unde s-a stins din viață.

1882 – S-a născut Ion Agârbiceanu

12 septembrie 1882, Cenade, Comitatul Alba de Jos, Regatul Ungariei/Alba – 28 mai 1963, Cluj

Scriitor, ziarist și prozator, adept al sămănătorismului, parlamentar, canonic și protopop unit al Clujului, membru titular (din 1955) al Academiei Române. S-a născut într-o familie cu opt copii. Tatăl său a fost pădurar, iar mama, care nu știa carte, a avut darul povestirii și un simț dezvoltat pentru frumusețile naturii. După ce a terminat liceul la Blaj, a continuat studiile universitare la Budapesta, unde a urmat mai întâi Facultatea de Teologie (1900–1904). A debutat cu proză în 1900, publicând schița În postul Paștelui în ziarul Unirea din Blaj. Din 1901 a început să colaboreze cu poezii la Tribuna (Sibiu), Gazeta Transilvaniei (Brașov), Familia (Oradea), Drapelul (Lugoj), Cultura creștină (Blaj). În 1903 a început colaborarea la Sămănătorul, cu Legendă în versuri. În 1905 s-a înscris la Facultatea de Litere a Universității din Budapesta, secția de Limbi clasice, Română și Istorie; a activat la toate cursurile organizate de Societatea „Petru Maior”. Spre sfârșitul anului, revista Luceafărul i-a tipărit primul volum de schițe și povestiri intitulat De la țară. Întors în Transilvania, a fost numit în satul Bucium-Șasa din Munții Apuseni, unde a avut ocazia să descopere viața grea a moților, care i-a inspirat apoi multe scrieri. A renunțat la studiile de limbi clasice la Budapesta, fiind apoi în preot paroh Orlat (Sibiu). Pe lângă activitatea pastorală a publicat în diverse ziare ale vremii, sub diverse pseudonime. Din scrierile sale: În clasa cultă, În întuneric, Luncușoara în Păresemi, Ceasuri de seară, Spaima, Stana, Răbojul lui Sfântu Petru, Domnișoara Ana, File din cartea naturii etc. A condus două dintre cele mai prestigioase ziare din Cluj, Patria și Tribuna, ambele apropiate de Partidul Național Român. A fost în senator și vicepreședinte al Senatului în Parlamentul României. S-a stins din viață la 81 de ani, mormântul său din Cluj-Napoca a fost declarat monument istoric (2012).

1883 – S-a născut Constantin Ionescu-Mihăești

12 septembrie 1883, București – 14 aprilie 1962, București

Medic, microbiolog și imunolog, membru titular (din 1945) al Academiei Române. După absolvirea Facultății de Medicină în București, a obținut titlul de Doctor în Medicină și Chirurgie în 1907, cu teza Contribuțiuni experimentale asupra permeabilității intestinului pentru pulberi inerte. În cadrul Laboratorului de Medicină Experimentală de la Facultatea de Medicină din București a deținut, pe rând, posturile de preparator, asistent și șef de lucrări. A urmat stagii de pregătire în SUA și Marea Britanie (la Institutul Lister din Londra), specializându-se în bacteriologie, virusologie, imunologie. A organizat, împreună cu dr. Ioan Cantacuzino, Institutul de Seruri și Vaccinuri din București; eforturile sale în vederea introducerii vaccinului BCG în profilaxia tuberculozei au dus la situarea României printre primele țări din lume în care acest vaccin a fost aplicat pe scară largă. A fost unul dintre principalii organizatori ai marilor campanii împotriva epidemiilor de holeră, tifos exantematic, poliomielită din 1913 și 1918–1919. A fost director al Institutului Cantacuzino și profesor de bacteriologie mai întâi la Universitatea din Iași și, din 1930, la cea București.

1887 – S-a născut George Georgescu

12 septembrie 1887, Sulina – 1 septembrie 1964, București

Dirijor, supranumit „seniorul baghetei românești”, membru corespondent (din 1963) al Academiei Române. A studiat vioara și violoncelul la București, apoi la Școala superioară de Muzică din Berlin. Din 1910, a făcut parte, ca violoncelist, din cvartetul de coarde condus de violonistul Henri Marteau. A fost nevoit să abandoneze cariera de violoncelist, în urma unui accident. La sugestia dirijorului Arthur Nikisch, a studiat arta dirijorală și în 1918, a înregistrat un succes remarcabil la pupitrul prestigioasei orchestre filarmonice din Berlin.

În țară, a preluat direcția tinerei Orchestre Filarmonice din București, a fost director al Operei Române din București, dirijor la Filarmonica din New York. În timpul celui de al doilea război mondial, fiind prezent și în viața muzicală a țărilor naziste, a fost decorat de Reich-ul german cu Crucea de Fier, după război, fiind îndepărtat de la conducerea Filarmonicii din București pentru colaboraționism. În 1947, la intervenția lui George Enescu, a devenit dirijor al orchestrei Radiodifuziunii române, iar în 1956, al Filarmonicii din BucureștiA fost distins cu Ordinul Muncii cl.I (1960) și a primit titlul de Artist al Poporului.

George Enescu – Rapsodia Română Nr. 1 • Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Dirijor George Georgescu

1895 – S-a născut Eftimie Vasilescu

12 septembrie 1895, Buzău – 4 februarie 1986

Operator, regizor și producător; pionier al filmului românesc documentar și de ficțiune. S-a format la Serviciul cinematografic al Armatei la începutul anilor ’20. A debutat ca operator de actualități; în 1923 A înființat Laboratorul cinematografic și firma Româniafilm. A regizat: Peripețiile călătoriei lui Rigadin de la Paris la București (1924), Vitejii neamului (1926), Vagabonzii de la Cărăbuș (1927), Năpasta (1928, în colaborare cu Gheorghe Popescu), Filmul Iașilor (1935), Recoltarea și prelucrarea chihlimbarului (documentar cinematografic, 1939).

1901 – S-a născut Abafáy Gusztáv

Öffenberger Gusztáv; 12 septembrie 1901, Budapesta, Ungaria – 2 martie 1995, Landshut, Germania

Scriitor, istoric literar și publicist maghiar din România. A urmat Facultatea de Drept a Universității din Budapesta. După primul război mondial a fost funcționar la Brașov, a devenit pasionat de publicistică și critică literară și, din 1935, lucrările sale au apărut în Brassoi Lapok, Erdélyi Helikon, Pásztortűz, Független Újság, Korunk, Utunk, Neue Literatur etc. A fondat, împreună cu Jancsó Elemér și Szemlér Ferenc, publicația Új Erdélyi Antológia. A fost secretar în organizația ARLUS, ziarist la Târgu Mureș – redactor al publicației Szabad Szó, primul redactor șef al redacției de limbă maghiară la Editura de Stat din București, a predat limba maghiară la Universitatea „Bolyai” din Cluj, unde, în 1949, a obținut titlul de Doctor în Filologie. A fost bibliograf și cercetător științific la filiala Bibliotecii Academiei Române din Cluj, având o contribuție însemnată la cunoașterea prozei maghiare din România. A fost membru al Societății „Kemény Zsigmond” și redactor la revista de critică literară Nyelv-és Irodalomtudományi Közlemények.

1910 – S-a născut Alexandru Șafran

12 septembrie 1910, Bacău, România – 27 iulie 2006, Geneva, Elveția

Teolog, filosof, istoric, membru de onoare (din 1997) din străinătate al Academiei Române. A studiat iudaismul cu tatăl său, unul din cei mai prestigioși cărturari iudaici din vremea sa și conducător de școală talmudică. Deja la vârsta de 11 ani devenise colaborator al tatălui său, practic secretarul particular; participa la elaborarea cărților acestuia și la redactarea de „răspunsuri” (analize și precepte rabinice). La 19 ani era deja atestat ca rabin. Din 1930 a urmat in paralel Institutul Israelit de Înalte Studii Teologice din Viena (Seminarul rabinic) și Facultatea de Filosofie a Universității din Viena, luându-și Doctoratul în Filosofie în 1934, primind, la terminarea studiilor, autorizația de Rabin din partea Seminarului Israelit. În 1934 a obținut și titlul de Mare Rabin din partea Consistoriului israelit din Bruxelles. În 1940, Congresul Comunităților Evreiești l-a ales șef-rabin al Cultului Mozaic din România; era atunci cel mai tânăr rabin din lume, fiind, totodată și singurul reprezentant al populației evreiești în Parlamentul României. În 1947 a fost expulzat din țară și s-a stabilit la Geneva; a devenit șef-rabin al Comunității Evreiești din Geneva (1948–1997). A scris numeroase lucrări în toate domeniile spiritualității evreiești: Cabala, Israelul în timp și spațiu, Un tăciune smuls flăcărilor, Comunitatea Evreiască din România, Înțelepciunea Cabalei, Memorii etc.

1912 – S-a născut Horia Liman

Horia Lehman; 12 septembre 1912, București – 22 august 2002, Neuchâtel, Elveția

Scriitor și publicist elvețian din România, membru al Uniunii Scriitorilor din RPR. A început cariera de jurnalist în anii ’30, colaborând la reviste literare: Zodiac, Discobolul (revistă lunară de stânga pe care a fondat-o împreună cu Dan Petrașincu și Ieronim Șerbu și pe care a condus-o, la care au colaborat, printre alții, Eugen Ionescu, Emil Cioran și Eugen Jebeleanu), Vremea, Lumea românească etc. A suferit de pe urma persecuției rasiale în anii 1940, fiind înlăturat din presă, devenind membru al PCR în perioada interbelică, când partidul activa în clandestinitate. După război, a fost redactor-șef adjunct la Scînteia, redactor-șef adjunct la Contemporanul, reporter de teren la Scînteia, corespondent Agerpres la Praga, apoi Berna. Deși în articolul Forța presei comuniste (Contemporanul, 1955) își afirma atașamentul față de ideologia comunistă și susținea necesitatea respectării indicațiilor politice în activitatea jurnalistică, în 1965, aflat cu familia în Elveția, a trimis o scrisoare dură lui Dumitru Popescu-Dumnezeu, în care își exprima nemulțumirea că textele trimise ziarelor din România erau cenzurate și modificate și îl anunța că nu se mai întoarce în România, luându-și angajamentul că nu va denigra țara, poporul român și PCR în textele pe care le va scrie în Occident. S-a stabilit la Neuchâtel, unde a colaborat la mai multe publicații francofone: La Gazette de Lausanne, Construire, Correspondances, Cahiers de l’Alliance culturelle romande. Cărți publicate în limba română: Marea de piatră, Haita, Cronica ilustrată a unei lumi apuse, Cînt oamenii și zările, Timpurile și anotimpurile Bucureștiului etc. A fost distins cu Premiul internațional ”Friedrich Schiller” pentru două din romanele sale în limba franceză (1993).

1914 – Primul spectacol al Companiei Marioara Voiculescu-Bulandra

La 30 august/12 septembrie, Compania a jucat piesa Soțul ideal de Oscar Wilde. În distribuție: Marioara Voiculescu, Lucia Sturdza-Bulandra, Tony Bulandra, Ion Manolescu și Constantin Toneanu. Compania, ulterior denumită Bulandra-Manolescu-Maximilian-Storin, a fost unul dintre cele mai importante teatre ale Capitalei și a ființat până în anul 1941.

1916 – Orașul Petroșani a fost reocupat de către armata română

Bazinul minier de la Petroșani și linia ferată din Valea Mureșului sunt obiective care au determinat lupte aproape neîntrerupte în linia frontului de la Jiu.

Între 1/14–10/23 septembrie, ofensiva germană a respins armata română, dar, în urma unei puternice contraofensive române, la 12/25 septembrie a fost reocupat bazinul minier și orașul Petroșani.

1916 – Relații diplomatice România – Elveția

Încă din 1891, România a deschis primele consulate onorifice in Elveția (Berna, Geneva și Zurich), iar în 1911 a fost creată prima misiune diplomatică a României în Elveția, cu gradul de legație. La 12 septembrie 1916 s-a deschis prima misiune diplomatică elvețiană în România, la nivel de legație.

1919 – Demisia Guvernului Ion I.C. Brătianu (5)

Consiliu de miniștri liberal, prezidat de Ionel Brătianu, care a guvernat în perioada 29 noiembrie 1918/12 decembrie 1918–12 septembrie 1919. În această perioadă, a avut loc Manifestația din Piața Teatrului Național; a început reforma agrară, prin exproprierea marii proprietăți rurale; a fost Conferința de Pace de la Paris; s-a semnat Tratatul de la Versailles; s-a adoptat Calendarul gregorian; s-a realizat ocuparea Budapestei. Primul ministru a demisionat, refuzând să semneze Tratatul de Pace cu Austria, care cuprindea clauze menite să faciliteze amestecul Marilor Puteri în treburile interne ale României.

1919 – Consiliul Dirigent al Transilvaniei a adoptat primul Decret-lege pentru reforma agrară

În cursul lunilor iunie-iulie 1919, Consiliul Dirigent a definitivat proiectul de reformă agrară, care a fost votat de Marele Sfat Național și înaintat spre aprobare Regelui Ferdinand I, care, în ziua de 10 septembrie, l-a sancționat. Decretul-lege nr. 3.911/1919 pentru reforma agrară în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș a fost dat publicității la 12 septembrie 1919. Tot atunci s-a înființat Banca Agrară pentru aplicarea reformei agrare.

1919 – S-a înființat Universitatea Regele Ferdinand I la Cluj

Prin Decretul regal nr. 4.090/12 septembrie 1919, privind crearea Universității Românești Regele Ferdinand, Universitatea „Franz Joseph” din Cluj a fost transformată, cu începere din ziua de 1 octombrie 1919, în universitate românească, iar Universitatea maghiară din Cluj s-a mutat la Szeged.

Noua instituție academică avea în componență patru facultăți: Drept, Medicină, Științe, Litere și Filosofie. Proaspăta comunitate academică a ales și profesorii care urmau să o conducă în primul an: Sextil Pușcariu – rector, Nicolae Drăganu – prorector, Gheorghe Bogdan-Duică – decan la Litere, Dimitrie Călugăreanu – decan la Științe, Iuliu Hațieganu – decan la Medicină și Vasile Dimitriu – decan la Drept. Vasile Pârvan, membru al Academiei Române, a inaugurat universitatea în data 3 noiembrie 1919. În semestrul întâi universitatea românească a avut 1.871 de studenți, iar în semestrul al doilea 2.182 de studenți.

1919 – Înființarea Universității Române din Cernăuți

Universitatea a fost înființată în 1875, având denumirea Franz-Josephs-Universität, pe bazele Liceului Teologic, limba de predare fiind germana, cu departamente separate pentru limba și literatura română și ucraineană. În perioada dominației austriece, universitatea a avut 3 facultăți: Teologie Ortodoxă, Drept și Filosofie. După dizolvarea Monarhiei Dualiste în 1918, odată cu terminarea primului război mondial, Bucovina fiind integrată în Regatul României, și instituția și-a schimbat denumirea în Universitatea Regele Carol I. Între 1919–1940, activitățile universității au fost, în mare măsură, românizate. Istoricul și patriotul român Ion Nistor a fost mult timp rectorul universității.

1922 – S-a născut Ion Murariu

12 septembrie 1922, Dorohoi, Botoșani – 21/22 martie 2012

Pictor, unul dintre mai mari acuareliști români, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1950. A studiat la Academia de Arte Frumoase din Iași între 1941–1946, avându-i profesori pe Otto Briese, Jean Cosmovici și Nicolae Popa. În primii ani de studiu la Academia ieșeană a participat la concursul Premio cittá Firenze, unde a obținut o mențiune. Talentul său a fost remarcat încă din anii de studii, participând la numeroase expoziții individuale și de grup. La doi ani după absolvirea Academiei din Iași s-a stabilit în București. În anul 1994 a primit Premiul Național „Ștefan Luchian”.

Mai mult: Pictorul Ion Murariu, la ora retrospectivelor [artinfonews]

1926 – S-a născut Theodor Enescu

12 septembrie 1926 – 7 iulie 1998

Scriitor, istoric și critic de artă. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, specializându-se în istoria artei cu George Oprescu (1945–1949). A fost angajat la Muzeul național de artă al României în 1950, urmând cariera de cercetător la Cabinetul de stampe al Academiei. A fost considerat cel mai devotat cercetător al artei lui Ștefan Luchian. S-a numărat printre oamenii de cultură condamnați în procesul Noica–Pillat, primind o pedeapsă de 7 ani de închisoare, fiind eliberat la amnistierea din 1964. După eliberare, a lucrat la Institutul de istoria artei din București, fiind pe rând cercetător științific, șef de secție și, mult mai târziu, a deținut pentru scurt timp conducerea Institutului de Istorie a Artei din București, apoi a fost directorul Muzeului Național de Artă al României (1990–1995). Din scrierile sale: Album Luchian, Scrieri despre artă (2 vol.), Camil Ressu, Virgil Almășanu, Simbolismul în pictură, Expoziția de pictură G. Petrașcu [catalog], G.D. Mirea etc.

1927 – S-a născut Nicolae Bria

12 septembrie 1927, Colibași, Cahul, Moldova – 17 octombrie 2017, București

Specialist al mecanizării agriculturii, în domeniul culturii cartofului și a plantelor tehnice, membru titular (din 2002) al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”. A urmat Facultatea de Mecanizarea Agriculturii a Institutului Agronomic din Craiova, pe care a absolvit-o în 1953, fiind declarat Inginer agricol. A lucrat 6 luni ca inginer mecanic la SMT Segarcea (Dolj) și în paralel, asistent stagiar zonal în Institutul de Cercetări pentru Mecanizarea și Electrificarea Agriculturii, ICMEA, aflat în organizare în acea perioadă, fiind apoi încadrat definitiv cercetător științific. A absolvit Universitatea de Sociologie București în 1972. În anul 1978 a devenit Doctor în Agronomie, specialitatea Mașini agricole la Institutului Politehnic din Timișoara, cu teza Contribuții teoretice și experimentale privind perfecționarea procesului de lucru a combinelor de recoltat cartof. Întreaga activitate profesională a desfășurat-o în cercetarea științifică, în domeniul mecanizării agriculturii, fiind specializat în tehnologii de mecanizare și echipamente tehnice destinate culturilor de cartof, sfeclă de zahăr, in și cânepă. Împreună cu colective de specialiști din țară, a elaborat sistemele de mașini pentru aceste culturi, a coordonat și elaborat rapoarte de sinteză pentru toate cercetările efectuate în domeniu. Timp de 54 de ani, de la absolvirea facultății și până în 2012, a lucrat la INMA București. În 1998 a obținut titlul de profesor universitar onorific al Universității Transilvania din Brașov și a fost menționat în Dicționarul specialiștilor, un Who’s Who în știința și tehnica românească.

1937 – S-a născut Ioachim Nica

12 septembrie 1937 – 5 martie 2019

Grafician, profesor universitar, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A studiat la Institutul de Arte „Ion Andreescu” din Cluj, secția Grafică, cu Kádár Tibor, Lövinth Marc Egon, Daniel Popescu și Petre Abrudan. A urmat cursuri masterale de Grafică Publicitară la Academia de Arte Plastice din Viena. A predat întreaga viață la Institutul de arte plastice „Ioan Andreescu” pe care l-a și condus, reorganizându-l ca rector, între anii 1990–2000. A debutat în 1962, la Salonul Republican de Grafică. A expus constant desen și gravură la saloanele naționale, în principalele manifestări ale artelor grafice din orașele Transilvaniei, dar și în Polonia, Austria, Ungaria, Italia. A desfășurat o bogată activitate în domeniul graficii publicitare, realizând ilustrații, machete pentru cărți, cataloage și afișe la Editura Dacia (Cluj) și la revistele de cultură: Artă Plastică, Tribuna, Steaua, Wiener Zeitung, Volkstime, Courier Diplomatique. Activitatea sa artistică a fost recompensată cu numeroase premii.

Expoziție de desen Ioachim Nica la Palatul Mogoșoaia (2013)

1942 – S-a înființat Direcția Electrificării CFR

La 12 septembrie 1942, Direcția Generala a CFR a înființat Direcția Electrificării, condusă de ing. Dimitrie Leonida. Conform legii 612/1942, s-a încheiat un contract cu firma germana Siemens-Schuckert, pentru construcția hidrocentralei Izvoru Muntelui–Bicaz, a fabricii de ciment Bicaz și a termocentralei de rezervă Filipeștii de Pădure, în vederea creării premiselor electrificării liniei ferate București–Ploiești–Brașov. Din păcate, proiectul a fost abandonat din cauza războiului.

1943 – S-a născut Dan Slușanschi

2 septembrie 1943, Sibiu – 22 iulie 2008, București

Unul dintre cei mai proeminenți clasiciști și filologi români, indoeuropenist, profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor. A absolvit în 1965, Facultatea de Filologie Clasică a Universității din București. A obținut titlul de Doctor în Filologie clasică și indo-europeană în 1972. A fost profesor la Universitatea din București, unde a ținut cursuri de Sintaxa limbii latine, Lingvistică indo-europeană (limbă și mitologie), Istoria literaturii sanscrite, Vechea persă (istorie, civilizație, limbă), Istoria limbii latine, Sintaxă greacă, latină medievală și neolatină, Critică de text și Metrică antică. A fost profesor invitat la universitățile din Bruxelles, Liège, Berlin, Caen, Chișinău, Cluj, Timișoara, Constanța și Doctor honoris causa al Universității din Caen. A publicat studii de specialitate și cursuri universitare: Le vocabulaire latin des gradus aetatum, Sintaxa propoziției latine, Introducere în studiul limbii și culturii indo-europene (în colaborare cu Lucia Wald), Du latin aux langues romanes (în colaborare cu Maria Iliescu), Sintaxa frazei latine, precum și mai bine de 150 de articole științifice, eseuri și recenzii în reviste de prestigiu din țară și din străinătate. A tradus din operele lui Emile Benveniste, Giuliano Bonfante, Pierre Grimal, Georges Dumézil. A editat opera lui Dimitrie Cantemir scrisă în limba latină și a tradus în română, pentru prima oară, Istoria creșterilor și a descreșterilor Curții Othmanice. A tradus, de asemenea, din dialogurile platoniciene, fiind autorul singurei traduceri integrale în limba română, în metrul originar, a epopeilor homerice, căreia i se adaugă traducerea, tot în hexametri, a Eneidei lui Virgiliu. Pentru opera sa, a primit Premiul „Perpessicius” al revistei Manuscriptum, Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române și Premiul Național al Cărții (împreună cu Francisca Băltăceanu).

1944 – Convenția de armistițiu

A fost semnată la Moscova, la 12 septembrie 1944, între Guvernul român pe de o parte, și Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit și Statele Unite ale Americii, pe de altă parte, consfințind starea de fapt a ieșirii României din războiul antifascist și întoarcerea armelor împotriva Germaniei. Amânarea semnării acestei convenții, de la data de 23 august a fost impusă de Stalin, care a tergiversat până când armata sovietică a pus cizma și pe ultimul teritoriu românesc.

Convenția a declarat România o țară înfrântă în război, a consacrat anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 și a impus plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de șase ani în produse petroliere, lemnoase și altele. Se mai prevedea că Transilvania „sau cea mai mare parte a ei” urma să fie restituită României, sub rezerva recunoașterii acestei situații prin tratatele de pace; armata română urma să participe la lupte pe Frontul de Vest cu minimum 12 divizii de infanterie etc. La articolul 16, convenția prevedea scoaterea din circulație a tuturor publicațiilor fasciste și legionare, pretext pentru regimul comunist de a scoate din circuitul public privat texte importante referitoare la unitatea statului român, la tradițiile românești, ori la românii din alte țări; pe lista autorilor interziși figurau: Gheorghe Șincai, Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian. În cursul războiului din Est, armata română a suferit pierderi de 624.740 militari (din care 71.585 morți, 243.622 răniți și bolnavi, 309.533 dispăruți).

1956 – S-a născut Dragoș Pătrașcu

12 septembrie 1956, Florești, Vaslui

Grafician, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Iași. A absolvit Facultatea de Arte Vizuale și Design la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, ulterior devenind profesor la secția de Grafică a aceleiași universități. A participat la expoziții de grup: Palatul Culturii, Iași (2000), Grafică românească contemporană – Galeriile UAP, Baia Mare (2001), Artă românească contemporană – Galeriile Căminul Artei, București (2010), 9 artiști români contemporani – Dolo, Veneția (2012), Segni-Disegni (2013), Trei generații – Marcel Chirnoagă, Dragoș Pătrașcu, Tudor Pătrașcu – Palazzo Correr, Veneția etc. având expoziții personale: Desene – Galeriile de Artă Cupola, Iași (1984), Galeriile Casa artiștilor, Haifa, Israel (1999), Reconstituiri Picollo – Gallerie Correr, Veneția (2000), Note despre linie – Centrele Culturale ale României din Viena și Paris (2003), The Dark Side of the Moon – Galeriile Art yourself, București (2013).

A primit Premiul pentru grafică la Bienala națională de artă, Buzău 2000, Premiul pentru grafică la Saloanele Moldovei, Bacău, Chișinău 2000, Premiul „Vasile Pogor” acordat de Primăria Municipiului Iași 2001, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004), Marele premiu, pentru creație artistică, Săptămâna Europeană Creativitate și Inovație sub egida Euroinvent (2013). Este membru al Association Internationale des Arts Plastiques.

Biografie ilustrată: Dragoș Pătrașcu [Art Yourself]

1967– A încetat din viață Dumitru Crăciunescu (8 octombrie 1905 – 12 septembrie 1967)

Compozitor și dirijor de fanfară; a compus muzică de cameră, corală și pentru fanfară.

1958 – S-a născut Constantin Ionescu

12 septembrie 1958, Brașov – 31 iulie 2024

Șahist, maestru internațional și mare maestru în șah. De la începutul anilor ’80 până la sfârșitul anilor ’90 a fost unul dintre cei mai importanți șahiști români. Campion național de juniori de 5 ori, a câștigat opt ​​ medalii individuale la Campionatele Române de Șah: aur (1999, împreună cu Mihail Marin), patru de argint (1982, 1984, 1989, 1990) și trei de bronz (1979, 1992, 2000). A făcut parte din lotul României la opt olimpiade de șah (1986–2000), fiind căpitan al echipei naționale masculine la Olimpiada din 2006 și la CE din 2007. A fost secretar general al Federației Române de șah (2006–2010).

1960 – S-a născut Christian Moraru

12 septembrie 1960, București

Critic și teoretician literar, eseist, profesor universitar, stabilit în SUA. Absolvent al Facultății de Litere a Universității București, secția Română-Latină, a plecat din țară în 1992, când a devenit bursier și cercetător Humboldt la Heidelberg, în Germania. La finalul stagiului, a decis să renunțe la postul de asistent din cadrul Universității București, unde începuse un doctorat cu Nicolae Manolescu, și a luat totul de la capăt la Indiana University, în SUA, unde a terminat un dublu doctorat în Literatură comparată și Literatură engleză. Din 1998 a devenit profesor-asistent la Universitatea Carolina de Nord din Greensboro, Statele Unite, iar ulterior, profesor universitar. După doctoratul american, lucrare care a apărut sub titlul Rewriting: Postmodern Narrative and Cultural Critique in the Age of Cloning (2001), la lista cărților sale s-au adaugat, printre altele, Cosmodernism: American Narrative, Late Globalization, and the New Cultural Imaginary (2011), Reading for the Planet: Toward a Geomethodology (2015), precum și volume de eseuri editate sau coeditate, cum ar fi The Planetary Turn: Relationality and Geoaesthetics in the Twenty-First Century (2015) și Romanian Literature as World Literature (2018).

1961 – S-a născut Ana-Maria Avram

12 septembrie 1961, București – 1 august 2017

Compozitoare, pianistă și dirijoare. A absolvit Universitatea de Muzică din București, secția Compoziție în 1985 și a urmat studii de Estetică muzicală la Sorbona (1992), obținând Doctoratul în Muzică în 1996. S-a căsătorit cu compozitorul, dirijorul și muzicologul Iancu Dumitrescu. A debutat în 1975, în calitate de pianistă, ca solistă a Orchestrei de Studio a Radioteleviziunii. În 1986 a debutat în compoziție cu Threnia I pentru vioară și orchestră, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio. Creația sa cuprinde peste 160 de opusuri simfonice, camerale și muzică asistată de calculator. Ana-Maria Avram a reprezentat, alături de Iancu Dumitrescu, curentul hiperspectral în muzica actuală. A fost, împreună cu Iancu Dumitrescu, inițiatoarea și realizatoarea unor importante festivaluri internaționale dedicate muzicii electronice și muzicii spectrale, în România și în Europa: Acousmania – București, Radiodifuziune, 6 ediții, Musica Nova – Ploiești, 4 ediții, Spectrum XXI – Paris, Geneva, Londra, Bruxelles, Berlin, Harvard-Boston, Farmington. În 1994 a obținut Marele Premiu al Academiei Române. A fost membră a SACEM Paris, UCMR București, membră a Ansamblului Hyperion și a Hyperion International, pe care le-a dirijat împreună cu Iancu Dumitrescu.

Ana-Maria AVRAM – Textures Liminales for ensemble and electronics • Hyperion International, Dirijor Ana-Maria Avram

1967 – S-a născut Simona Iovănescu

Simona Manea; 12 septembrie 1967, în Constanța

Fostă mare handbalistă care a jucat pe postul de pivot. A debutat la Hidrotehnica Constanța, apoi a jucat la CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, cu care a câștigat de opt ori campionatul național (1991, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999) și tot de opt ori Cupa României (1992, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999). Timp de peste 10 ani, ea a fost și căpitanul echipei naționale a României. A luat parte la Campionatul Mondial pentru Tineret din 1985 și la Campionatele Mondiale din 1990, 1993 și 1995 și este triplu medaliată cu aur la Campionatele Balcanice (1989, 1991, 1992). În total, a jucat pentru echipa națională de senioare în 171 de meciuri, în care a înscris 250 de goluri. După numărul de prezențe la echipa națională, Iovănescu se situa, în iulie 2014, pe locul 19 în clasamentul tuturor timpurilor.

1975 – S-a născut Cosmin Cernat

12 septembrie 1975, București

Producător și prezentator de televiziune. A debutat în presa sportivă în 1994, la redacția Sport a ziarului Dimineața. În 1996 și-a început activitatea la TVR, apoi în echipa Kanal D, în 2007. A fost redactor-șef al Știrilor sportive Kanal D și prezentator și realizator al emisiunilor Fluier de start și Fluier final. A prezentat și o serie de formate TV de divertisment precum Ploaia de stele, Spune-mi prețul, Stele de 5 stele etc.

1977 – A încetat din viață Ovidiu Cotruș (24 februarie 1926 – 12 septembrie 1977)

Poet, eseist și critic literar; deținut politic sub regimul comunist.

1992 – Leul de argint pentru filmul Hotel de Lux

La a 49-a ediție a Festivalului Mostra internazionale d’arte cinematografica di Venezia (1–12 septembrie) filmului Hotel de Lux al regizorului român Dan Pița i-a fost decernat Leul de argint.

În rolurile principale au jucat Irina Petrescu, Valentin Popescu și Ștefan Iordache.

Hotel de lux (1992) Fragment

2007 – Daniel Ciobotea a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales pe Î.P.S. Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost întronizat la 30 septembrie, fiind al șaselea patriarh al BOR.

2017 – A încetat din viață Tudor Petruș (Tudor Andrei Petruș; 2 octombrie 1949 – 12 septembrie 2017)

Scrimer olimpic, specializat pe floretă și antrenor de scrimă.

2022 – A încetat din viață Radu Ciuceanu (16 aprilie 1928 – 12 septembrie 2022)

Istoric, membru de onoare al Academiei Române.

 

#istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemory #todayspersonality

----------

*Ediție revizuită și adăugită