13 Iunie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Nicolae Bălcescu, reprezentant de seamă al Revoluției de la 1848 (Portret de Gheorghe Tattarescu)

 

Înălțarea Domnului

Mare sărbătoare creștină, care comemorează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Învierea Domnului. Hristos S-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor și a doi îngeri. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceștia să nu se lase coplesiți de durerea despărțirii. Mântuitorul Și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvanta S-a înălțat la cer, în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor…

În România, odată cu Înălțarea Domnului se serbează și

Ziua Eroilor

Încă din 1920, prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920, s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului.

În această zi, după Liturghie, sunt oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele închinate acestora din țară și din străinătate. Apoi, la ora 12, în această zi de sărbătoare națională, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România sunt trase în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.

Pui de lei • Corul și Orchestra Ansamblului artistic Doina al Armatei, Corul și Orchestra de studio a Radioteleviziunii Române

 

1456 – Prima mențiune documentară a slugerului în Moldova

Slugerul (sau sulgerul) era dregătorul care avea în grijă aprovizionarea cu alimente a curții domnești și a armatei; era șeful măcelarilor. A făcut parte din sfatul domnesc, apoi a decăzut treptat ca importanță.

1535 – A încetat din viață Vlad Vintilă de la Slatina

? – 13 iunie 1535

Domn al Țării Românești între septembrie 1532–septembrie 1534; noiembrie 1534–iunie 1535, fiul lui Radu (Dragomir) fiul lui Vlad cel Tânăr (Vlăduț), pretendentul care s-a ridicat domn la moartea lui Neagoe Basarab împotriva lui Teodosie. Vintilă a apărut menționat prima dată ca boier fiind, într-un act din 12 septembrie 1523 emis de Vladislav al III-lea ca „Vintilă stolnic ginerele Neacșei, sora lui Șerban I, banul din Coiani”, când, împreună cu rudele sale din partea soției, se judeca pentru satul Cislău. Într-un alt act, nedatat, de la începutul domniei lui Radu de la Afumați, este menționat cu funcția de mare portar, când i s-au întărit mai multe moșii din județul Buzău, în urma unui proces, moștenite de la socrul său Neagu Bragă. Vlad Vintilă-Vodă vorbea fluent limba latina (limbă oficială în relațiile internaționale de atunci), slavona și turca. A fost și printre ultimii domnitori ai Tării Românești care s-au opus voinței Porții Otomane de a schimba domnitorii după bunul plac. A fost ucis la o partidă de vânătoare de un partizan al rivalului său, Radu Paisie, cu acordul otomanilor, în urma alianței sale cu împăratul austriac Ferdinand I și ca răzbunare pentru uciderea boierilor trădători.

1641 – Au fost depuse în Biserica Trei Ierarhi din Iași moaștele Sfintei Parascheva

Potrivit cronicilor bisericești, moaștele au fost dăruite domnului Moldovei, Vasile Lupu de către Patriarhia din Constantinopol, după ce acesta s-a angajat să achite datoriile Patriarhiei față de turci, pentru mai mulți ani. Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, însoțită de trei mitropoliți greci. La Galați, apoi la Iași, pe 13 iunie, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de Sfântul Mitropolit Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși. Moaștele au fost aduse în țară împreună cu un hrisov semnat de Patriarhul Constantinopolului Partenie, hrisovul fiind considerat astăzi garanția autenticității moaștelor, care nu au fost niciodată supuse unor analize științifice.

Moaștele au fost depuse în Biserica Trei Ierarhi, ctitoria lui Vasile Lupu. După un incendiu de la sfârșitul anului 1888, când sfintele moaște au rămas neatinse de foc, au fost mutate în Catedrala Mitropolitană sfințită cu puțin timp înainte.

1833 – S-a născut Ioan Micu Moldovan

13 iunie 1833, Varfalău/Moldovenești, Cluj – 20 septembrie 1915, Blaj, Alba

Istoric, teolog, folclorist, filolog și pedagog, canonic greco-catolic, membru titular (din 1895) al Academiei Române. A efectuat studii de istorie și de teologie, ca elev și continuator al lui Timotei Cipariu. Profesor de teologie la Seminarul Greco-Catolic din Blaj, a publicat numeroase lucrări istorice. A deținut funcția de președinte al Societății ASTRA între anii 1894–1901 (după decesul lui Gheorghe Barițiu). A primit Medalia Bene Merenti (aprilie 1905). Dintre lucrările sale: Actele sinodali ale Baserecei Române de Alba Julia și Făgărașiu, Dicțiunarelu latinu românu pentru începetori, Geografia Ardealului: pentru școlele poporali, Istoria Ardealului, Dicționarul român-latin.

1848 – Revoluția de la 1848 în Țara Românească – Contralovitura

În zorii zilei, când străzile orașului erau amorțite iar craiovenii visau la idealurile revoluției, reacțiunea craioveană a încercat o contralovitură. Ion Heliade Rădulescu a primit delegația contrarevoluționarilor, dar soldații colonelui Ion Vlădoianu, cunoscut reacționar, s-au strecurat deghizați pe străzile aproape pustii la acea oră, au împresurat sediul guvernului revoluționar și au arestat o parte a membrilor guvernului. Dar Gheorghe Magheru, alături de Grigore Bengescu, Iancu Obedeanu, Nică Locusteanu și Ioan Maiorescu au adunat în grabă dorobanții, au mobilizat locuitorii Craiovei și au înconjurat, la rândul lor, partizanii contrarevoluției, despresurând sediul guvernului provizoriu. Nicolae Bălcescu a prelat portofoliul Ministerului Trebilor din Afară. Primul ministru de Externe revoluționar, instalat la 13/25 iunie, s-a adresat în scris consulilor celor trei Mari Puteri la București, Jules Hory (Franța), Robert Colquhoun (Anglia) și Charles de Kotzebue (Rusia), informându-i în mod oficial despre victoria revoluției și despre instituirea și intrarea în vigoare a noilor structuri, în special noua Constituție, care „primise sancțiunea șefului statului”. În calitatea sa oficială, Bălcescu îi asigura că intenționa să facă tot ceea ce îi stătea în putință pentru a menține în continuare bunele raporturi avute până atunci cu aceștia, „de la egal la egal”.

1868 – S-a născut Dimitrie Dinicu

Dimitrie A. Dinicu; 13 iunie 1868, București – 11 aprilie 1936, București

Violoncelist, dirijor, compozitor și profesor de muzică. Provenea dintr-o familie alcătuită din mai multe generații de muzicieni, până în perioada recentă. A absolvit Academia de Muzică din Viena, fiind coleg de Conservator și prieten cu George Enescu. A fost prim-violoncelist al Orchestriei Simfonice a Ministerului Instrucțiunii Publice din București și profesor la Conservator. A participat la seratele muzicale organizate de Regina Elisabeta a României. A fost distins cu Premiul de Stat.

1870 – S-a născut Alexandru Bogdan-Pitești

13 iunie 1870, Pitești – 12 mai 1922, București

Om de cultură, poet, eseist, critic de artă și colecționar de artă. Provenea din familia unui refugiat aromân din Ioanina. Format în atmosfera Parisului decadent, cu studii neterminate de Litere și Medicină la Montpellier și Geneva, colaborator la publicații franco-elvețiene, a fost totodată implicat în mișcări anarhiste, urmărit de poliție și expulzat. A fost prieten cu reprezentanții Decadenței occidentale: Barres, Verlaine, Moréas, Maeterlink, Octave Mirabeau, Huysmans, Joséphin Péladan etc. În 1896 a organizat la București, după modelul parizian Salonul Societății Artiștilor Independenți, prima expoziție internațională a artiștilor independenți, Salonul Independenților, căreia i-a scris și manifestul. Doi ani mai târziu, a realizat expoziția internațională a Societății de artă Ileana, fondată împreună cu Ion C. Bacalbașa. A prefațat și finanțat, în 1897, volumul de versuri în limba franceză Bronzes cu care poetul Alexandru Macedonski s-a lansat la Paris. În 1900, colecționarul a patronat prima revistă autohtonă de artă modernă, numită tot Ileana și condusă de același Bacalbașa. În perioada 1913-1914, a condus cotidianul Seara, finanțat de Puterile Centrale. Primul colecționar, animator și mecena al artei moderne autohtone, înaintea lui K.H. Zambaccian și I. Kalinderu, a avut o colecție impresionantă de artă, în care figurau autori ca Nina Arbore, Constantin Artachino, Apcar Baltazar, Constantin Brâncuși, Cecilia Cuțescu-Storck, Nicolae Dărăscu, Ștefan Dimitrescu, Oscar Han, Iosif Iser, Ștefan Luchian, Cornel Medrea, G.D. Mirea, Dimitrie Paciurea, Theodor Pallady, Camil Ressu, Jean Al. Steriadi, Frederic Storck, Ion Theodorescu Sion, Nicolae Tonitza, Nicolae Vermont, Arthur Verona etc.

1878 – A început Congresul de la Berlin

Congresul de pace de la Berlin (13 iunie–13 iulie 1878) a fost o întâlnire a principalelor puteri europene ale vremii: Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franța, Imperiul Otoman, Italia și Rusia și reprezentanți ai Imperiului Otoman. S-a desfășurat ca urmare a războiului dintre Imperiul Țarist și cel Otoman (1877–1878) și a avut drept scop principal reorganizarea Țărilor Balcanice. România a fost invitată la Congres, dar reprezentanții ei au avut doar posibilitatea să facă o declarație în timpul lucrărilor. Congresul fost organizat la inițiativa lui Otto von Bismarck, Cancelarul noului imperiu german, care a încercat să echilibreze balanța între interesele divergente din zonă ale Imperiilor Britanic, Austro-Ungar și Rus, deoarece puterile occidentale erau nemulțumite că prin prevederile tratatului de la San Stefano, Rusia căpătase o influență prea mare în Europa de Est. A emis la final tratatul internațional care a pus capăt Războiului Ruso–Turc din anii 1877–1878 și s-a recunoscut de jure independența României, Serbiei și Muntenegrului.

1883 – S-a născut Ioan I. Mironescu

Eugen I. Mironescu; 13 iunie 1883, Tazlău, Neamț – 22 iulie 1939, Tazlău

Medic dermatolog, profesor universitar, scriitor și deputat. În 1905, s-a înscris la Facultatea de Drept și la cea de Medicină din Iași, dar n-a urmat efectiv decât cursurile celei din urmă. În 1912 a susținut Doctoratul în Medicină; ulterior s-a specializat în dermatologie la Berlin. A fost numit profesor la Facultatea de Medicină în 1921, post pe care îl va ocupa până în 1939, devenind și șeful Clinicii de Dermatologie de la Spitalul Sfântul Spiridon. A înființat la Tazlău un sanatoriu pentru „[…] reconfortarea persoanelor cu surmenare fizică sau morală”. Începând cu 1930 s-a angajat în activitatea politică, fiind ales deputat din partea Partidului Național-Țărănesc. A fost interesat de problema agriculturii și de situația socială a țărănimii. Ca student a participat, împreună cu alți colegi, la răscoalele țărănești din 1907, fiind arestat la Hârlău și judecat la Iași. Ulterior, ca deputat, a intervenit în Parlament și a publicat articole pe această temă. Mai aproape de activitatea sa profesională, în perioada 1930–1936 a ținut conferințe legate de problemele familiei și de profilaxia bolilor venerice. Împreună cu alți intelectuali ieșeni a fost printre fondatorii Comitetului național antifascist (1933). Ca scriitor, a debutat cu două schițe în revista elevilor de la Liceul Internat. Începând cu 1906, când a debutat cu schița La cumătrie, a colaborat la revista Viața Românească. A preferat genul scurt (schița și nuvela) în care a surprins, uneori cu un umor deosebit, momente din viața socială a timpului său, momente inspirate din viața la țară sau din primul război mondial: Oameni și vremuri, Într-un „colț de rai”, Catiheții de la Humulești, Tulie Radu Teacă.

1909 – S-a născut Eugen Pora

13 iunie 1909, Bunești, Brașov – 28 octombrie 1981, Cluj-Napoca

Zoolog, ecofiziolog și oceanograf, membru corespondent (din 1938) al Academiei de Științe din România, membru titular (din 1963) al Academiei Române. A fost absolvent al Facultății de Științe din Cluj (1932), cu o specializare la Sorbona și un doctorat în Științe naturale în 1938. Până în 1945 a fost cadru didactic la Universitatea din Iași, apoi s-a mutat la Cluj, la Facultatea de Biologie-Geografie-Geologie (catedra de Fiziologia animalelor). În 1962 a participat la expediția vasului sovietic Viteaz în Oceanul Indian, ulterior publicând un volum pe această temă (1964).

1918 – A încetat din viață Rubin Patiția (9/21 august 1841 – 13 iunie 1918)

Avocat, om politic, membru al Comitetului Central al Partidului Național Român; senator; memorandist.

1919 – Prima recunoaștere a Unirii de la 1918

La Conferința de Pace de la Paris, în zilele de 11–13 iunie, Consiliul Suprem Aliat a comunicat delegației României (condusă de premierul Ion I.C. Brătianu) hotărârile referitoare la hotarele României cu Ungaria și cu Iugoslavia.

Prin acest act se recunoștea de jure unirea Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului și Banatului cu țara.

1924 – S-a născut Justin Liuba

13 iunie 1924, Oravița, Caraș-Severin – 19/20 aprilie 2020, Springfield, Massachusetts

Jurnalist și politolog, o cunoscută personalitate a exilului românesc. A studiat la Facultatea de Chimie din Dresda, a pregătit la Heidelberg teza de Doctorat, dar nu a susținut-o, plecând în SUA (1952). A răspuns astfel apelulului prin care generalul Nicolae Rădescu (ultimul prim-ministru al unui guvern român necomunist) le-a cerut românilor din exil să se unească pentru a putea continua lupta împotriva regimului totalitar. În 1956 a fost angajat în redacția Radio Europa Liberă după un interviu cu Noel Bernard, director al secției române. În lunga sa carieră de jurnalist radio și politolog, a realizat interviuri cu o serie de mari personalități ale vremii și, sub pseudonimul Dan Vâlceanu, a transmis de la New York, vreme de trei decenii, știri, reportaje și interviuri, iar întreaga sa arhivă a fost donată Bibliotecii Institutului Hoover al Universității Stanford, California. A fost membru în consiliul de conducere, vicepreședinte (1952–1989) și președinte (1989–2020) al Fundației „Iuliu Maniu“, organizație româno-americană fondată la New York de un grup de național-țărăniști în exil, care i-au sprijinit pe refugiații politic pentru a se adapta mai ușor la condițiile din SUA. A fost pentru scurt timp, președinte al organizației Romanian Welfare, care, după încheierea războiului din Vietnam, a reușit să asigure eliberarea prizonierilor români din Legiunea Străină, care luptaseră împotriva comuniștilor. Timp de decenii a militat pentru unirea Basarabiei și Bucovinei cu România organizând întruniri anuale cu invitați de prestigiu. În aprilie 2013, în numele Regelui Mihai, i-a fost decernată Medalia Regală pentru Loialitate. Personalitate de excepție a exilului românesc în SUA, Justin Liuba s-a remarcat de-a lungul a aproape șapte decenii de activitate politică și jurnalistică, prin rectitudine morală și atitudine anti-comunistă nedezmințită.

1926 – Primul congres al radiofoniștilor români

S-a desfășurat la București, sub conducerea prof.dr. Dragomir Hurmuzescu, președinte al Asociației Generale a Radiofoniștilor din România. Au prezentat rapoarte profesor doctor Dragomir Hurmuzescu și inginerul Emil Petrașcu. Atunci s-a pus în discuție problema înființării Societății de Radiodifuziune.

 

1926 – S-a născut Paul Miron

13 iunie 1926, Boroaia, Suceava – 17 aprilie 2008, Freiburg, Germania

Lingvist și filolog, poet, prozator, dramaturg, traducător, cadru didactic la Universitatea Freiburg. Biografia sa ar putea fi subiectul unui roman de aventuri, de la situația de elev al unei școli de ofițeri, închis pentru activități considerate politice în timpul războiului, până la aceea de profesor la Universitatea din Freiburg im Breisgau (primul profesor universitar de Limbă și literatură română din Germania Federală). La numai 18 ani și-a părăsit țara, imediat după 23 august 1944, intuind foarte exact ce urma să se întâmple. Nu i-a fost ușor, iar durerea despărțirii de patrie, pe care a purtat-o în suflet întreaga viață, se simte aproape la fiecare pagină a operei sale. După nenumărate încercări și greutăți s-a stabilit în Germania Federală, urmând o strălucită carieră academică, încununată, în anii ’70 cu o performanță excepțională: înființarea primei catedre de Limba română din Germania, la Universitatea din Freiburg. A fost, de asemenea, fondator al unei Asociații de studii românești numită (cum altfel?) „Mihai Eminescu”, prezidată de studenta Elsa Lueder, viitoarea sa soție și colaboratoare. A fost și un apreciat colaborator al postului de radio Deutsche Welle.

1926 – S-a născut Anton Groman

13 iunie 1926, București – 9 aprilie 2011, București

Jucător de rugby, antrenor, publicist și comentator sportiv, vocea de aur a rugbyului românesc. A practicat ca junior fotbalul, apoi ca senior, rugby-ul. După finalizarea carierei sportive a activat ca antrenor la copii și juniori la CSS București, Sirena, Rapid (împreună cu Gica Pârcălăbescu), Constructorul (cu Alexandru Teofilovici), Dinamo IX (cu care a promovat în Divizia A) și Dinamo. A fost campion național cu Dinamo în 1951 și 1952, Maestru Emerit al Sportului, decorat cu Medalia Muncii. A colaborat cu presa, mai întâi la Radiodifuziunea Română apoi la TVR, redacția Actualități, secția Sport. A fost prezent la Rugby World Cup 1995, a urmărit dispute din Cupa Națiunilor FIRA – în special, meciurile România – Franța, Turneul celor 5 Națiuni și Campionatul European (actualul Campionat Mondial) FIRA.

1928 – Matei Ghica Cantacuzino a stabilit 8 recorduri mondiale auto

La concursul automobilistic pe autodromul de la Linas Montlhéry din Franța, Matei Ghica-Cantacuzino a stabilit 8 recorduri mondiale, performanță menționată în publicațiile vremii.

1929 – S-a născut Al. Săndulescu

Alexandru Săndulescu; 13 iunie 1929, Pleșești, Râmnicu-Sărat/Pleșești–Podgoria, Buzău

Critic și istoric literar, autor de monografii și studii, editor și publicist literar. A urmat Facultatea de Filologie a Universității din București. După absolvire (1952), a lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă. A dobândit recunoaștere profesională când a editat operele lui G. Topîrceanu în 1955, după trei ani publicând și o monografie dedicată scriitorului. A încercat să ascundă faptul că tatăl său era, de ceva vreme, deținut politic, însă când secretul a ieșit la iveală, a fost dat afară. A debutat în presa literară în 1952 cu articole de istorie literară și recenzii în revista Viața Românească, apoi a colaborat la ziarul România liberă și în revistele literare românești sau din străinătate (Italia, Franța, Iugoslavia). Prima carte publicată a fost un studiu monografic dedicat lui George Topîrceanu (1958). A urmat o perioadă de pauză, cauzată de interdicția de a publica, întreruptă abia după angajarea la Institutul de Istorie Literară și Folclor al Academiei Române. În următorii ani, a publicat monografii dedicate scriitorilor Barbu Delavrancea, Duiliu Zamfirescu și Liviu Rebreanu. În 1971 a editat în două volume opera lui Paul Zarifopol, pe care a publicat-o din nou după Revoluția din 1989, într-o ediție revizuită în care a adăugat textele care fuseseră respinse anterior de cenzura comunistă. A coordonat elaborarea unui Dicționar de termeni literari și a volumului B.P. Hasdeu și contemporanii lui români și străini (3 vol.). Ulterior, a publicat două volume de memorialistică: Efectele dosarului dalmațian și Operație pe cord deschis.

1930 – S-a instalat Guvernul Iuliu Maniu (2)

Consiliu de miniștri țărănist, prezidat de Iuliu Maniu, care a fost la guvernare între 13 iunie 1930–8 octombrie 1930. Demisia primului guvern Iuliu Maniu (10 noiembrie 1928–7 iunie 1930) a fost determinată de refuzul acestuia de a accepta instaurarea ca rege a lui Carol al II-lea, care, în 1925 renunțase de bunăvoie la drepturile succesorale, invocând considerente de ordin moral și anume că nu putea contribui la detronarea Regelui Mihai, căruia îi jurase credință. În ziua de 8 iunie 1930, cele două Corpuri legislative au votat numirea Alteței Sale Regale Carol al II-lea rege al României. L-a însărcinat mai întâi pe Maniu, dar acesta a refuzat. S-a format un cabinet de concentrare condus de Gheorghe Mironescu, cu cel mai scurt mandat din istorie, 7–8 iunie 1930, cu unica misiune de a organiza actul restaurației. Carol al II-lea a fost nevoit să apeleze din nou la Maniu, care, în urma angajamentelor regelui, a acceptat să formeze noul guvern. Regele, însă nu și-a respectat angajamentele – la scurt timp, Elena Lupescu a sosit în țară și s-au pus bazele „camarilei regale”. Au apărut divergențe politice între rege și Maniu în privința „ordinii constituționale”.

1932 – Institutul de Biooceanografie din Constanța

Înființat de savantul și exploratorul român Grigore Antipa, cu două rezervații și stațiuni de cercetări la Agigea și la capul Caliacra.

În timpul comuniștilor, institutul a fost transformat în 1949 în Stație de cercetări maritime și piscicole, apoi în 1970 în Institutul român de cercetari marine, aflat sub directa coordonare și supraveghere a autorității militare. Stațiunea de la Agigea este astăzi departe de mare, iar rezervația a fost distrusă, iar cea de la Capul Caliacra este în ruine, însă rezervația mai există.

1941 – Primul val de deportări din Basarabia și Nordul Bucovinei

De organizarea deportării s-a ocupat Biroul politic al CC al PC al URSS, iar structurile NKVD-iste au fost baza logistică a mecanismului deportării. Erau vizați românii din „categoria elementelor antisovietice: partide și organizații burgheze, moșierii, comercianții, polițiștii și jandarmii, albgardiștii, primarii, refugiații din URSS și alte elemente sociale străine”. Operațiunea de deportare a început în noaptea de 12/13 iunie, la ora 2:30 și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Potrivit datelor de arhivă, în acea noapte, au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate și 24.360 au fost deportate. Persoanele deportate au fost transportate cu vagoanele în Siberia și Kazahstan, operațiune pentru care au fost repartizate 1.315 vagoane de vite în Basarabia și 340 la Cernăuți. Operațiunea de ridicare a lor de acasă a durat câteva ore, de la 2 noaptea până dimineață. Din totalul de 29.839 de persoane, doar din RSS Moldovenească au fost ridicate 18.392 de persoane, din care 4.507 capi de familie arestați (4.342 din considerente politice și 165 cu dosare penale) și 13.885 persoane deportate. Cinic, pe vagoane scria: „Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori!”.

Primul val de deportări din Basarabia și Nordul Bucovinei

1942 – S-a născut Mihai Creangă

13 iunie 1942, București – 25 decembrie 2019

Jurnalist, scriitor, scenarist de film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, secția teatrologie-filmologie (promoția 1968). A fost jurnalist la România Pitorească. Un grup de ziariști, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă și Ștefan Niculescu Maier, împreună cu tipograful Alexandru Chivoiu a încercat în cursul anului 1988 tipărirea unui ziar clandestin pentru a se opune dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. După ce au încercat mai multe variante tehnice, au recurs la metoda culegerii manuale, cu litere de plumb sustrase din Combinatul Casa Scânteii. Au fost arestați în urma unui denunț, la 25 ianuarie 1989, și, după o anchetă dură, prin care securiștii voiau să demonstreze legătura cu servicii de spionaj străine, o parte dintre inculpați au fost trimiși cu domiciliu forțat în diverse orașe din țară, iar lui Petre Mihai Băcanu i s-a intentat un proces de drept comun, „speculă cu mașini”, pentru a dezminți acuzațiile din Occident că în România ar mai exista deținuți politici. Mihai Creangă a fost arestat mai mult de trei luni, a stat apoi în domiciliu obligatoriu la Târgu Jiu. După 1989, a fost redactor-șef la România Liberă. Din scrierile sale: Muntele ascuns, Manipularea, Proprietarii.

1942 – S-a născut Al. Florin Țene

Florinel Sandu Țene; 13 iunie 1942, Drăgășani, Vâlcea

Scriitor, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A urmat cursurile Facultății de Filologie a Institutului Pedagogic din Baia Mare și de Istorie la Târgu Mureș. După absolvirea facultății a fost profesor în comuna Tarna Mare, Maramureș, redactor al Stației de Radioficare Drăgășani. În 1959 a înființat, pe lângă Casa de Cultură din Drăgășani, Cenaclul literar „Gib I. Mihăescu”, care funcționază și astăzi. A debutat cu poezie în 1959 în revista Tribuna, pe când era elev în clasa XI-a. A debutat editorial în 1974 cu volumul de versuri Ochi deschis. În 1979 i-a apărut al doilea volum de versuri Fuga Statuilor, tradus în limbile sârbă, engleză, coreeană, rusă, franceză, italiană, japoneză. A fost fondatorul revistelor: Lumina de pe Lotru, Agora Literară, Regatul Cuvintelor, Constelații diamantine, Scurt circuit oltean, Memoria Slovelor, Dobrogea Literară, Freamăt, Moldova literară, Cetatea lui Bucur, Sfera ionică etc. În septembrie 2006, a înființat Liga Scriitorilor din România, devenind președintele executiv al acestei organizații profesionale care are 34 de filiale în țară și 12 în străinătate și care editat 18 reviste în care s-a promovat literatura română autentică. În prezent este directorul revistei Agora Literară, care apare sub egida Ligii Scriitorilor din România.

1942 – S-a născut Gheorghe Zaman

13 iunie 1942, Bucșani, Giurgiu – 8 octombrie 2021, București

Economist, membru corespondent (din 2001) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Comerț Exterior la Academia de Studii Economice București (1960–1965) și o specializare la Department of Applied Economics la Cambridge University (Anglia) în domeniul modelării economico-matematice a consumului sub îndrumarea lui Richard Stone (Premiul Nobel pentru Economie), Joan Robinson, Maurice Dobb și Nicholas Kaldor, devenind Doctor în Științe Economice cu teza Implicațiile tehnologiilor noi și modernizate asupra cheltuielilor materiale. A fost cercetător științific la Institutul de Cercetări Economice al Academiei Române, asistent la catedra de Planificare și prognoză a ASE București, cercetător științific și consilier la CAER Moscova, cercetător științific principal la Institutul de Cercetări Economice, București, director la Institutul de Economie Națională (INCE) al Academiei Române, cadru didactic asociat la catedra Eficiența investițiilor la ASE București. A coordonat Colegiul redacțional al publicațiilor Revista Română de Economie, Analele Institutului Național de Cercetări Economice. Din 1997 a fost profesor și decan (din 2000) la Universitatea „Spiru Haret”, București, Facultatea de Management Financiar Contabil, șeful catedrei de Finanțe, Contabilitate și Informatică de Gestiune etc.

1954 – S-a născut Ion Mândrescu

13 iunie 1954, Mihoveni–Șcheia, Suceava

Sculptor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A modelat primele lucrări de sculptură în timpul liceului, la 18 ani realizând prima lucrare de succes, grupul statuar Răscoala. A absolvit în 1980 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, București. A avut expoziții personale la Galeria Orizont, Galeria Simeza și Muzeul Național Cotroceni din București; Muzeul Colecțiilor din Brăila; Centrul Cultural Român din Paris, Franța. A participat la numeroase expoziții de grup în București, dar și la München, Weibstadt și Berlin (în Germania), Sofia, Budapesta, Varșovia, Viena, Beijing, Strassbourg, Franța și Expoziția Mondială de la Sevilla (Spania). A realizat lucrări monumentale la Palatul Cotroceni, București, bustul lui Barbu Știrbei (portret) la Călărași, monumentul Om, Timp, Spațiu, București (centrul vechi).

Imagini: ION MÂNDRESCU [FIVE PLUS ART GALLERY, Viena]

1959 – S-a născut Luminița Stoianovici

13 iunie 1959, Iași – 21 noiembrie 2011

Actriță, regizoare, profesoară și traducătoare. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, promoția 1984, clasa Sanda Manu. În același an a debutat la Teatrul de Stat Reșița, cu rolul Vasea, în spectacolul În toate timpurile, iubirea, de S. Aliosin. A interpretat pe scena Teatrului Național din Timișoara o mulțime de roluri principale, printre care: Mița Baston în D-ale Carnavalului de I.L. Caragiale, Natașa în Trei surori de A.P. Cehov, Magda în Moara de pulbere de D.R. Popescu, Anna Christie în Anna Christie de Eugene O’Neill, Irina în Matca de Marin Sorescu. A jucat în filme: Liceenii Rock ‘n’ Roll, La urgență, Voință de femeie (serial TV), Cea mai fericită fată din lume.

Cea mai fericită fată din lume (2008) • Regia Radu Jude. Cu: Andreea Boșneag, Vasile Muraru, Violeta Haret-Popa, Andi Vasluianu, Luminița Stoianovici, Diana Gheorghian, Șerban Pavlu

1959 – S-a născut Klaus Iohannis

Klaus Werner Iohannis; 13 iunie 1959, Sibiu

Politician român de etnie germană, al cincilea președinte al României (din 2014). A fost profesor, primar al municipiului Sibiu. A absolvit în anul 1983 studiile la Facultatea de Fizică a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. După terminarea facultății a fost mai întâi profesor de fizică la Agnita, la Sibiu, la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, apoi inspector școlar. În anul 1990 s-a înscris în Forumul Democrat al Germanilor din România, al cărui președinte a devenit. A fost primar al Sibiului pentru patru mandate consecutive (2000–2012). În 2013 a intrat în PNL, în 2014 a devenit președintele PNL și a fost ales președinte al României.

1962 – A încetat din viață Emanoil Ciomac (2 februarie 1890 – 13 iunie 1962)

Jurist, scriitor, poet, eseist, cronicar, critic muzical și muzicolog.

1963 – S-a născut Iurie Florea

13 iunie 1963, Republica Moldova

Dirijor de orchestră și cor. A absolvit Conservatorul de Stat „Gavriil Muzicescu” din Chișinau, Republica Moldova (clasa de Dirijat simfonic și operă și Dirijat coral) în 1986 și a devenit bursier al Conservatorului „Rimski-Korsakov’” din Sankt Petersburg, Rusia. A fost dirijor al Operei Naționale Chișinău (1989–1996), unde a deținut și funcția de director artistic pentru o scurtă perioadă. S-a stabilit în România, unde ca urmat studii post-universitare la Academia de Muzică din București, clasa Constantin Bugeanu (1990–1992). A fost, în timp, dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța și a colaborat cu numeroase orchestre din țară și străinătate, director artistic al Operei Naționale Chișinău, dirijor (din 1996) și director artistic (2007–2010) al Operei Naționale București. A avut turnee în Ucraina, Rusia, Belarus, Lituania, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Franța, China, Olanda, dirijând concerte de muzică de operă, lucrări simfonice sau vocal-simfonice. A fost distins cu Premiul național „Ionel Perlea”, Premiul I la Concursuri Naționale de dirijat: Sinaia, Constanta (1992), Premiul „David Ohanesian” al Forumului Muzical Român (2008).

Promenada Operei – tinere talente 2008 • Orchestra Operei Naționale București, Dirijor Iurie Florea

1964 – S-a născut Christian Wilhelm Berger

13 iunie 1964, București

Compozitor, organist, profesor, autor. A absolvit Universitatea Națională de Muzică din București (1984), a susținut un Doctorat în Stilistică Muzicală la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (1994). În prezent predă orchestrație și forme muzicale și este șeful Departamentului de Compoziție al Universității Naționale de Muzică din București. Creația sa numără, până în prezent, printre altele, 4 simfonii, 3 cvartete de coarde, lucrări instrumentale (numeroase pentru orgă, dar și pentru alte variante instrumentale), vocale etc.

1965 – 1965 – Echipa de volei masculin Rapid București a cucerit, pentru a treia oară, Cupa de Cristal

În finala Cupei campionilor europeni la volei masculin, desfășurată la Bruxelles, cupa a fost decernată celei mai bune echipe de pe continent. În finală, rapidiștii au învins-o pe VC Minyor Pernik (Bulgaria) după un meci de poveste. După primele două manșe, echipele se aflau la egalitate perfectă, ambele obținând victoria cu același scor, 3-1. În al treilea act al finalei, disputat la Bruxelles, giuleștenii s-au impus, scor 3-2.

1969 – S-a născut Mugur Mateescu

13 iunie 1969, București

Atlet specializat în proba de 400 m garduri.

A devenit de nu mai puțin de 12 ori campion al României în proba de 400 m garduri (1987–1992, 1994–1996, 1998, 2000 și 2001), la care se adaugă și un titlu la 400 m plat (1989). În anul 1988 a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial de Juniori Sudbury, Canada (sub 20). De trei ori a câștigat medalia de aur la Jocurile Balcanice (Trikala, Grecia 1994 – la 400 m garduri și 400 m plat, Niš, Serbia 1996), medalia de argint (Sofia 1992 și Trikala, Grecia 2001) și medalia de bronz (Kavala, Grecia 2000). În 1996 a participat la Jocurile Olimpice de la Atlanta 1996, dar nu a reușit să se califice în finală. A fost căsătorit cu Rodica Mateescu, fostă triplusaltistă de performanță.

1972 – A încetat din viață Nicolae Tăutu (24 noiembrie 1919 – 13 iunie 1972)

Prozator, poet și jurnalist militar, care a ajuns la gradul de colonel.

1977 – S-a născut Dragoș Bucur

13 iunie 1977, București

Actor de film, scenă și televiziune. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, secția Actorie și a început să joace la teatrul Podul, al profesorului Cătălin Naum. Timp de cinci ani, a jucat în numeroase piese și a predat actoria în facultăți de teatru și film. Primele roluri de film au fost în Marfa și banii, regizat de Cristi Puiu (selectat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, Cannes, 2001) și Furia lui Radu Muntean (pentru care a primit Premiul pentru Cel mai bun actor, din partea Uniunii Cineaștilor). A mai jucat în lungmetrajele lui Radu Muntean: Hârtia va fi albastră și Boogie (selectat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, Cannes, 2008) – rolul principal. A jucat rolul principal din filmul Polițist, adjectiv, în regia lui Corneliu Porumboiu (Premiul Juriului și Premiul FIPRESCI în cadrul secțiunii Un Certain Regard, Cannes, 2009), apoi în scurtmetrajele Visul lui Liviu, Post telefonic suspendat temporar tot în regia lui Corneliu Porumboiu, urmate de Apa în regia lui Constantin Popescu și de filmul de debut al regizoarei Cristina Ionescu, După ea. În televiziune, după câteva emisiuni pe care le-a realizat sau le-a produs, a jucat în serialul polițist Băieți buni și filmele TV Contratimp și Contratimp 2. A fost premiat doi ani la rând cu Premiul Gopo pentru cel mai bun actor (2009 și 2010).

Furia (2002) • Regia Radu Muntean. Cu: Dragoș Bucur, Dorina Chiriac, Andi Vasluianu, Adrian Tuli, Bogdan Uritescu, Emilia Dobrin, Cătălin Naum

1977 – A încetat din viață Lazăr Iliescu (27 decembrie 1887 – 13 iunie 1977)

Poet și traducător din limba germană și franceză; a tradus din Heine, Lenau, J.P. Eckermann, Th. Mann, H. Hesse, B. Brecht, Racine, Baudelaire, Carco, Verhaeren, precum și din scriitori germani din România.

1978 – Vizita oficială de stat a lui Nicolae Ceaușescu în Marea Britanie

Nicolae Ceaușescu a fost primit cu onoruri în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de către Regina Elisabeta a II-a. Cea mai puternică monarhie din lume a întins covorul roșu dictatorilor români Nicolae și Elena Ceaușescu cu ocazia vizitei pe care aceștia au efectuat-o între 13–16 iunie 1978. Ceremonialul, care a ținut trei zile a fost la fel de fastuos: delegația română a fost primită cu urale și steaguri tricolore, presa britanică a scris numai cuvinte de laudă, iar Regina Elisabeta a II-a l-a plimbat cu caleașca pe Nicolae Ceaușescu.

1980 – A încetat din viață Nicolae Mărgineanu (22 iunie 1905 – 13 iunie 1980)

Psiholog cu studii de psihologie a persoanei, psihometrică, psihologie matematică, psihologie a științei, psihologie aplicată în marea industrie și profesor de psihologie.

1983 – A încetat din viață Anta Raluca Buzinschi (15 aprilie 1964 – 13 iunie 1983)

Poetă și traducătoare; fiica scriitorului Corneliu Buzinschi; toate creațiile sale au fost publicate postum.

1984 – A încetat din viață Giorgio Ostrogovich (Giorgio Ugo Augosto Ostrogovich; 23 aprilie/6 mai 1904 – 13 iunie 1984)

Chimist și profesor; membru corespondent al Academiei Române.

1987 – A încetat din viață Constantin Daniel (4 iunie 1914 – 13 iunie 1987)

Medic psihiatru și orientalist; unul dintre promotorii ergoterapiei în România.

1990 – Represiunea brutală a Fenomenului Piața Universității

În dimineața zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3–4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: „IMGB face ordine!” și „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea s-au retras și au defluit spre o altă zonă, necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției. La îndemnul unor tineri (probabil provocatori), atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au șarjat mulțimea. Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară, cu benzina din rezervorul mașinii s-au confecționat cocktailuri Molotov. Aceleași persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate. A existat o înregistrare a generalului Mihai Chițac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliție. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața. Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.

La televiziune s-a citit un comunicat al președintelui Ion Iliescu: „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”. În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru.

1993 – A încetat din viață Nadia Gray (Nadia Kujnir-Herescu; 23 noiembrie 1923 – 13 iunie 1994)

Actriță de origine română; a jucat în filme în Franța, Italia, SUA; soția celebrului prinț și aviator Constantin–Bâzu Cantacuzino.

1995 – A încetat din viață Aurel Răuță (12 februarie 1912 – 13 iunie 1995)

Inginer agronom; profesor de Filologie romanică la Universitatea din Salamanca; traducător.

1997 – A încetat din viață Claudiu Negulescu (14 octombrie 1929 – 13 iunie 1997)

Compozitor și muzicolog.

2002 – A încetat din viață Horia Stanca (Horia Sebastian Stanca; 26 septembrie 1909 – 13 iunie 2002)

Cronicar dramatic, memorialist, traducător; avocat la baroul Cluj și colaborator la Națiunea română, Tribuna.

2002 – A încetat din viață Gheorghe Bulgăr (13 aprilie 1920 – 13 iunie 2002)

Filolog, lingvist, eminescolog și profesor universitar.

2003 – Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc

Înființat prin Hotărârea nr. 656/5 iunie 2003 privind înființarea Institutului Național pentru Memoria Exilului Romanesc a Guvernului României, publicată în Monitorul oficial din 13 iunie 2003, dată la care și-a început activitatea, institutul este un organ de specialitate al administrației publice centrale, subordonat Guvernului și coordonat de Ministerul Culturii și Cultelor, instituție care se ocupă de culegerea și publicarea documentelor referitoare la exilul românesc din perioada 1940–1989. Primul președintele a fost Dinu Zamfirescu.

2013 – A încetat din viață Elena Uță Chelaru (14 februarie 1930 – 13 iunie 2013)

Pictoriță multiplu premiată, membră a Academiei Internaționale „Mario Gori”, a Academiei Internaționale Pontzen din Napoli, a Academiei Gentium Pro-Pace din Roma, a Academiei Statului Columbia (SUA), a Academiei Internaționale Lutèce Paris, a Academiei Europene de Artă din Belgia.

2015 – România a acceptat jurisdicția Curții Internaționale de Justiție

A intrat în vigoare Legea nr. 137 din 8 iunie 2015 pentru acceptarea de către România a jurisdicției obligatorii a Curții Internaționale de Justiție. S-a marcat astfel punctul final al demersurilor României legate de ancorarea deplină în sistemul jurisdicției Curții de la Haga, transmițând un semnal clar că țara noastră își întemeiază relațiile internaționale pe respectarea dreptului internațional. România a devenit al 72-lea stat al lumii care recunoaște jurisdicția Curții Internaționale de Justiție (CIJ).

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită