14 August în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Mănăstirea Putna

 

1703 – A încetat din viață Pintea Viteazul (Grigore Pintea; 25 februarie 1670 – 14 august 1703)

Haiduc din Maramureș; căpitan din armata lui Francisc Rákóczi al II-lea; a luptat de partea curuților maghiari în răscoala anti-austriacă; a murit la Baia Mare, împușcat de un mercenar care a tras asupra lui din Bastionul Măcelarilor.

1784 – A încetat din viață Michael Hißmann (25 septembrie 1752 – 14 august 1784)

Filosof, scriitor și traducător german din Transilvania; profesor de filosofie la renumita Universitate din Göttingen.

1864 – Legea rurală

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a sancționat și promulgat printr-un decret, Legea rurală, la 14/25 august 1864. Atunci, Domnitorul proclama: „Claca este desființată pentru de-a pururea și de astăzi voi sunteți proprietari liberi pe locurile stăpânirii voastre!”. Reforma agrară din 1864 a fost o măsură luată de Guvernul Mihail Kogălniceanu în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, prin care țăranii clăcași erau eliberați de obligațiile față de boieri și erau împroprietăriți cu pământ. A fost primul pas către începerea procesului de modernizare a statului român și, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile cu economia și societatea de tip feudal. Prin această Lege rurală, 406.429 țărani au fost împroprietăriți cu loturi de teren agricol (1.654.964 hectare), iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină.

1869 – S-a născut Nicolae Burlănescu-Alin

14 august 1869, Burlani, Gorj – 20 septembrie 1912, Bisericani, Neamț

Jurist, poet și dramaturg. A urmat Facultatea de Drept din București (licențiat în 1900). Ca student a fost copist caligraf în Ministerul de Interne și la Consiliul de Miniștri, corist la Opera din București, institutor și director de școală la Zimnicea. După licențiere, a intrat ajutor de judecător la Hârșova, iar după ce, în 1901, s-a stabilit la Craiova, avocat, inspector financiar, funcționar de prefectură, profesor la Școala comercială. Pentru perioade scurte de timp a fost controlor fiscal, director al poliției orașului, profesor. A debutat în 1891, la Revista școalei, apoi cu poezia Și când, apărută într-un ziar craiovean prin 1889. În 1892 i-a apărut primul volum de poezii, Singurătate. A editat la Târgu Jiu revista Speranțe, publicație literar-științifică, politică și juridică, în paginile căreia i-au apărut versuri și proză. A colaborat la: Adevărul, Adevărul ilustrat, Noua revistă olteană, Curierul Olteniei, Revista literară, Generația viitoare, Familia, Naționalul, Universul, Românul, Povestea vorbei, Ramuri etc. Din opera sa: Din vravuri, Doine oltenești, Sonete, Cântări, versuri și proză, Epigrame; teatru: Două cumetre, Lew, Salba de aur (poem în versuri), Făt Frumos, feerie în versuri în 4 acte etc.

1869 – S-a născut Petre Elinescu

14 august 1869, Izvoru Bârzii, Mehedinți – 26 iunie 1947, București

Flautist și compozitor, profesor universitar. Studiile muzicale le-a început în Turnu Severin (1880–1889) cu profesorii Wenzel și Johann Misbach, continuându-le la Conservatorul din București cu Luigi de Santis, Gheorghe Brătianu și Eduard Wachmann. A fost flautist în Orchestrele Operei Italiene, a Filarmonicii și a Operei Române din București, profesor de flaut la Conservatorul din Iași și Conservatorul din București. A susținut recitaluri și concerte de muzică de cameră cu Cvartetele „Carmen Sylva” și „C.C. Nottara”. A fost membru fondator al Societății Compozitorilor Români, cu funcția de cenzor și președintele comisiei de arbitraj pe lângă Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din România. A cules și a prelucrat folclor și muzică lăutărească, a realizat imprimări pe discuri la casele Columbia și Grammophone. A compus muzică simfonică: Scenă pastorală română, Amintiri de peste Olt; muzică de cameră: O idilă pentru flaut și pian, Elegia română, Nedee; muzică corală și lucrări didactice.

Petre Elinescu – Scenă Pastorală Română • Piculină: Vlad A. Colar, Țambal: Mircea Ardeleanu, Contrabas: Mircea Ardeleanu Jr.

1870 – S-a născut Ion A. Rădulescu-Pogoneanu

14 august 1870, Pogoanele, Buzău – 14 martie 1945, București

Pedagog, profesor universitar, membru corespondent (din 1919) al Academiei Române. A fost profesor în învățământul secundar în București și profesor de Pedagogie, Sociologie și Estetică la Universitatea din București. Colaborator al revistelor Convorbiri literare și România Jună, a ajutat la popularizarea cunoștințelor pedagogiei în România. Printre lucrările sale: Studii asupra eticii contemporane, Fenomenul educației, Probleme ale culturii române. A colaborat la Dicționarul limbii române și a tradus opera lui J.H. Pestalozzi.

1871 – Serbarea de la Putna

Sărbătorirea a 400 de ani de la târnosirea Mănăstirii Putna (amânată din 1869) pentru a omagia memoria lui Ștefan cel Mare, a fost o manifestare organizată în zilele de 14/26–15/27 august 1871, de societatea România Jună a studenților români de la Viena, condusă de Ioan Slavici și Mihai Eminescu. La eveniment au luat parte peste 3.000 de reprezentanți din toate provinciile istorice românești.

Începutul serbării s-a făcut sâmbătă, în 14/26 august, la ora zece seara, cu privegherea religioasă, anunțată, la intrarea în biserică, cu 21 de salve de tun trase de pe culmile dealurilor din împrejurimi, tragerea tuturor clopotelor sfintei mănăstiri și splendida iluminare a bisericii și a întregii mănăstiri. Cinci preoți și un diacon au îndeplinit oficiul religios.

Duminică, de la opt până Ia nouă dimineața, trei rânduri de salve succesive au anunțat adunarea oaspeților în porticul festiv, unde comitetul i-a felicitat de bună-venire. Șase salve au anunțat începerea sfintei liturghii. Adunarea întreagă a intrat în biserică, unde șapte preoți și doi diaconi au celebrat sfânta liturghie, iar părintele Ciupercovici, egumen al mănăstirii Putna, a ținut o predică corespunzătoare hramului bisericii. A urmat o procesiune, salutată de salve, până la porticul festiv, construit în apropiere de aleea care conduce la mănăstire, unde s-au dezvelit și sfințit: urna de argint, epitaful doamnelor din România, al celor din Bucovina, flamura doamnelor din Iași, a doamnei Haralambie, a Institutului de Bele Arte din lași, a domnului Popovici, din Viena, a damelor române din Crișana etc.

A.D. Xenopol a rostit cuvântarea festivă, o prelegere despre Ștefan cel Mare ca exponent național al întregului spațiu românesc: „Tu, umbră măreață a lui Ștefan cel Mare, coboară-te în sufletul poporului tău și, cu puterea ta de fier, încoardă-i voința spre împlinirea acelor datorii pe care natura le impune oricărui popor ce năzuiește cătră nemurire! […]”. Corul teologilor români a intonat un Imn religios, pe versuri de Vasile Alecsandri și muzică de A. Flechtenmacher. La orele prânzului invitații au luat masa într-un portic pregătit cu câteva luni înainte în acest scop. După masă a avut loc o manifestare populară și, în cadrul acesteia, muzicianul Badea Grigore a fost înlocuit la vioară de către tânărul Ciprian Porumbescu în vârstă de numai 17 ani.

Serbarea din 1871 va fi ilustrată și prin lucrarea de mai târziu, Altarul Mânăstirii Putna. Un alt artist care a imortalizat evenimentul este pictorul Carol Popp de Szathmary.

1877 – Construcția podului de pontoane Siliștioara–Măgura peste Dunăre

Pentru a trece rapid Dunărea, Principle României Carol I a aprobat construcția unui pod de pontoane peste Dunăre. În perioada 14/26 august–19/31 august au fost realizate lucrări genistice, respectiv construcția primului punct de trecere pe portițe și pod din vase, peste fluviul Dunărea în sectorul Siliștioara–Măgura (7 km est de Corabia), având lungimea totală de 1036 m (14–19 august 1877) și deservirea acestuia pe timpul trecerii Armatei de Operații spre raioanele de acțiune din Bulgaria (20–22 august 1877).

După trecerea Armatei Operaționale la sud de Dunăre, s-a trecut la demontarea podului de vase din zona Siliștioara, în portițe și deplasarea tuturor materialelor de treceri în zona Turnu Măgurele (23–26 august 1877), pentru construcția și deservirea unui nou punct de trecere pe pod și portițe peste Dunăre, în sectorul Turnu Măgurele–Nicopole.

1893 – S-a născut Petre Andreescu

14 august 1893, București – 3 octombrie 1966, București

Compozitor și poet. Studiile muzicale le-a urmat în București (1912–1914), cu Ion Costescu și Alfred Alessandrescu, a absolvit apoi Facultatea de Drept din București în 1922.Unul dintre precursorii muzicii noastre ușoare, s-a dedicat teatrului muzical: a scris pentru Cărăbuș și Alhambra, muzică, versuri, librete de operetă. A debutat cu un șlagăr, Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă (1933), apoi și-a lăsat semnătura, inspirația și pe alte partituri, tot șlagăre: Cânta pe înserat un trecător, Mi-e dor de sărutarea ta, Amorul e un mic ștrengar, Ai să iubești odată și tu, Inimile noastre se-ntâlnesc, Un cântec pentru ochii tăi.

Petre Andreescu – Ai să iubești odată și tu • Jean Moscopol

1902 – S-a născut Gheorghe Atanasiu

14 august 1902, Făurei, Putna/Vrancea – 19 iulie 1974, Timișoara

Surdopedagog, scriitor, publicist, monograf, etnograf. În 1922 a absolvit Școala Normală de Învățători din Bârlad. După un stagiu de învățător în câteva localități rurale, a urmat cursurile Academiei Medico-Pedagogice din cadrul Universității din Cluj (1925–1927), unde s-a specializat în educarea copiilor surzi.În 1927 s-a angajat la Institutul de Surdomuți din Timișoara unde, timp de 40 de ani, a fost profesor și director. S-a remarcat ca unul dintre primii trei specialiști în domeniul surdopedagogiei, alături de Ion Ciorănescu (București) și Dimitrie Rusceac (Cernăuți). A publicat în presa vremii aproximativ 50 de articole de specialitate, a scris primul manual școlar din România dedicat elevilor surzi, o serie de manuale de citire pentru clasele I–V, cărți destinate profesorilor din școlile de surzi: Problema surdomuților în România, Învățământul surdomuților, Îndrumar pentru folosirea labiolecturii în școlile de surdomuți. În 1932 a înființat unicul Laborator Medico-Pedagogic din România, care a funcționat la Institutul de Surdomuți din Timișoara până în anii 1950. A coordonat profesorii institutului în efortul acestora de a întocmi manuale școlare speciale. Literar, a debutat în 1928 cu schița Cuvinte care nu se uită, în revista Frământări didactice (Focșani). A publicat nuvele și schițe, primul roman, Adelina (1934), urmat de Desmoșteniții, Moara roșie, Învățătorul și Amintiri din casa tăcerii (publicate în foileton) etc. A fost membru fondator și secretar general al Asociației Scriitorilor Români din Banat Altarul cărții și membru al Asociației Scriitorilor din România. A publicat în presa timișoreană și centrală recenzii la operele unor scriitori din literatura românească și universală. A fost un cercetător activ al Institutului Social Banat-Crișana, colindând satele bănățene pentru anchete sociale, etnografice și monografice și publicând în revista societății: Prin satele bănățene, Misiuni speciale în Banat, Banatul literar la datorie, Folclor literar pe Valea Almăjului, Studii istorice despre Banat etc.

1905 – S-a născut Ștefan Tița

14 august 1905, București – 1 septembrie 1977, București

Poet, prozator, traducător, dramaturg și gazetar. A urmat studii de Medicină și Drept, fără a le finaliza. A fost redactor-șef la Aurora, secretar de redacție la Adevărul literar și artistic și secretar general în Ministerul Artelor. A debutat în 1918, la Biblioteca copiilor și a tinerimii, cu poezie, iar editorial cu „romanul” Avantajul de a fi câine, apărut în 1938. A colaborat cu pamflete, versuri, schițe, nuvele și eseuri la aproape toate publicațiile interbelice de stânga: Aurora, Adevărul, Cuvântul liber, Șantier, Reporter, Dimineața, Facla, Libertatea, Lumea nouă etc., iar după război a fost prezent în Urzica, Contemporanul, Teatrul, Almanahul literar, România literară etc. Din opera sa literară: Cântece de suferință și biruință, Spovedania unui atom, Moftulică, Zi de vară până-n seară, Piticii în țara lui Gulliver, De vânzare Paradisul!, Aventurile Tapirului, Lumea fără adjective, Scrisoare neexpediată, Cronică de uzină.

1905 – S-a născut Barbu Theodorescu

14 august 1905, Craiova – 18 ianuarie 1979, București

Istoric literar, folclorist, biograf, bibliograf și editor de documente. Debutul publicistic l-a avut pe vremea când era elev de liceu și a tradus piesa Les grandes de Pierre Veber și Serge Basset, care a fost jucată la Teatrul Național din Craiova. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București. În paralel s-a înscris și la Facultatea de Drept. A făcut studii de specializare în Elveția, Italia și Franța în perioada 1929–1931. În 1939 și-a luat Doctoratul în Litere și Filosofie. A fost secretar al profesorului Nicolae Iorga și ulterior, între 1931–1932, a îndeplinit funcția de director de cabinet al aceluiași Nicolae Iorga, președintele Consiliului de Miniștri. A mai fost profesor de liceu în București, asistent, lector și mai apoi conferențiar universitar. A fost subdirector al Fundației pentru Literatură și Artă, apoi secretar al Uniunii Fundațiilor Culturale, redactor șef la Revista Vremea din București, unde a colaborat cu George Călinescu, Mircea Eliade, Gala Galaction și mulți alții. Activitatea sa publicistică s-a axat în principal asupra vieții și activității lui Nicolae Iorga, a participat la organizarea cursurilor Universității Populare din Vălenii de Munte. Din scrierile sale: Nicolae Iorga, Tipografia olteană, Bibliografia istorică și literară a lui Nicolae Iorga, Bibliografia politică, socială și economică a lui Nicolae Iorga, Constantin Lecca, Cultura italiană în România, Istoria bibliografiei române etc.

1911 – S-a născut Emil Alexandru Negruțiu

14 august 1911, Petrisat, Alba – 14 mai 1988, Cluj-Napoca

Inginer agronom, membru corespondent (din 1974) al Academiei Române. A urmat studii superioare de specialitate la Cluj (1928–1932). A avut o carieră didactică la Institutul agronomic „Dr. Petru Groza” din Cluj, unde a fost rector (1956–1975) și la Timișoara. A fost primul director al Stațiunii Experimentale Agricole Turda. A lăsat lucrări și studii, scrise singur sau în colaborare, referitoare la factorii care inhibă sau favorizează creșterea tineretului taurin, cunoașterea caracterelor și particularităților raselor indigene și străine de taurine, ovine și suine. A inițiat cercetări de genetică cantitativă și a populațiilor de taurine din Transilvania, efectuate la parametri echivalenți pe plan mondial. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în numeroase lucrări, între care: Noțiuni și procedee de calcul în variabilitatea, ereditatea și selecția animalelor, Genetica și ameliorarea animalelor (în colaborare), Genetica animală, Cercetări de genetică cantitativă la rasa Bălțată românească și Brună din Maramureș în Transilvania, Ameliorarea animalelor domestice. A fost membru al Academiei de Științe Agricole din România; distins cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, cu Ordinul Muncii cl.II, Medalia Meritul Cultural, titlul Profesor Emerit.

1914 – S-a născut Telu Diamandi

Constantin Diamandi; 14 august 1914, Alexeni, Ialomița – 26 august 2012

Jucător care a evoluat pe postul de mijlocaș la grămadă și antrenor de rugby. Și-a legat numele de cel al clubuluii Sportul Studențesc, unde a deprins tainele sportului cu balonul oval și la care a debutat în 1931 – a activat acolo până în 1949, cucerind și un titlu de campion național (1935), echipa participând la turnee în Franța, la invitația unor echipe faimoase. Participant la ultima conflagrație mondială, a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai batalionului său. A jucat în echipa națională între 1935–1939, a participat la Campionatul European din 1938, unde a ocupat locul 3. Ca rugbyst a mai evoluat la Locomotiva CFR și Locomotiva PTT din București, iar ca antrenor a pregătit, timp de 28 de ani, echipele Locomotiva PTT, Rapid, Metalul (Gloria), Progresul și Sportul Studențesc. A fost și arbitru de rugby, dar și membru al Colegiului Central al Antrenorilor la FR de Rugby (1950–1960).

1920 – S-a născut Alfred Gong

Alfred Liquornik, oficial până în 1957; 14 august 1920, Cernăuți, România/Ucraina – 18 octombrie 1981, New York, SUA

Poet, scriitor, critic literar și jurnalist austriaco-american de limba germană, evreu originar din Bucovina. A început să scrie versuri fiind încă elev. Din 1939 a urmat două semestre la Facultatea de Filologie-Filosofie a Universității din Cernăuți. În anii ’40–’41, după anexarea Bucovinei de către Uniunea Sovietică, a fost cadru didactic la țară, scăpând astfel de deportarea în Siberia. În schimb, sora sa și părinții săi, considerați burghezi, au fost deportați în Siberia, unde tatăl său a murit în prima iarnă. După ce Bucovina a fost ocupată de trupele germane și românești (iulie 1941), Alfred Liquornik a fost urmărit pentru că era evreu, a fost obligat să poarte Steaua lui David, iar din octombrie a fost închis în ghetoul din Cernăuți. Se presupune că a fost deportat în Transnistria, și închis în ghetoul din Mogilev-Podolsk, de unde a reușit să fugă și s-a întors în Bucovina. De teamă să nu fie descoperit, s-a ascuns o vreme prin sate, iar prin 1943 a ajuns la București. Aici și-a câștigat existența scriind critică de teatru și film pentru ziarul de limbă română Capitala. La sfârșitul anului 1946, a reușit să se refugieze la Viena. Și-a continuat studiile la Universitatea din Viena, a fost primit în cercul de poeți care gravita la Viena în jurul lui Hermann Hakel și a lui Rudolf Felmayer. Astfel, din 1949, poezii ale sale au fost recitate în cercuri literare, din 1951 și în emisiuni de radio, pentru ca din februarie 1951 să fie publicate și în ziare, reviste și antologii din Austria.

1925 – S-a născut Cezar Drăgoi

14 august 1925, Chișinău – 16 decembrie 1962, București

Scriitor, jurnalist, autor de cărți pentru copii. După studii liceale la Bârlad, a urmat cursurile universitare de Filosofie ale Universității din București. Poet afirmat la începutul instalării comunismului în România, pe calapodul maiakovskian, a funcționat succesiv ca redactor în birourile revistelor Studentul român, Viața românească, Gazeta literară, Revue roumaine sau la Radiodifuziunea română. În literatura pentru copii, unde a activat constant în anii ’50, a abordat o tematică tradiționalistă, reușind un zig-zag între conformismul impus de rigorile ideologice și un lirism neutru: Povestea bradului, Serile cu moș Nichifor, Cărticica verii, Un băiat, o fată și vicleniile piticului din vatră, Luna din călimară (ilustrată de Iurie Darie) etc. A fost căsătorit cu scriitoarea pentru copii, Gica Iuteș. Surse documentare contemporane indică faptul că s-a sinucis.

1934 – S-a născut Ion Buzea

14 august 1934, Cluj

Tenor român care a cântat pe marile scene ale lumii. A urmat cursurile Facultății de Geologie din Cluj, după care a studiat canto cu Lya Pop (1955–1961), cu Petre Ștefănescu-Goangă la București și apoi cu tenorul Luigi Ricci la Roma. În anii ’50, timp de aproape zece ani, a fost unul din cei mai buni jucători ai echipei de volei ai echipei Universitatea Cluj, alături de Vasile Bărbieru, și el solist al operei clujene. În anul 1958 a debutat pe scena operei din Cluj cu rolul Alfredo din opera Traviata. A fost solist al Operei din Cluj, apoi al Operei Naționale din București, după care a fost apreciat la Viena mai bine de un deceniu ca un nume important, afirmându-se pe cele trei scene lirice principale (Wiener Staatsoper, Volksoper și Theater an der Wien). Martin Vogel, critic austriac, spunea despre Ion Buzea într-o emisiune televizată că tenorul clujean devenise unul dintre idolii publicului de operă vienez. Repertoriul său a cuprins roluri din muzica italiană, franceză și germană: Manrico din Trubadurul, Ducele din Rigoletto, Alfredo din Traviata, Don Alvaro din Forța destinului, Riccardo din Bal mascat, Radames din Aida, Don Carlo din opera cu același nume, Ernani, Macduff din Macbeth, Calaf din Turandot, Mario Cavaradossi din Tosca, Rodolfo din Boema, Turiddu din Cavaleria Rusticană, Canio din Paiațe, Hoffmann din Povestirile lui Hoffmann, Don Jose din Carmen, Samson din Samson și Dalila, Wherter, Fra Diavolo și altele. Acum locuiește la Zürich, în Elveția unde predă canto.

Ion Buzea – Arii din opere (Manon Lescaut, Tosca, Madame Butterfly, Turandot, Carmen, Aida, Bal Mascat)

1937 – S-a născut Nicolae Iliescu

14 august 1937

Traducător din limba rusă. A absolvit Facultatea de Filologie din București în anul 1960. A fost redactor la Editurile Tineretului, Albatros, Univers, atașat cultural la Ambasada României din Moscova. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor (1985). A tradus în română: O pânză în depărtare de Valentin Kataev, Vaporul alb de Cinghiz Aitmatov, Călătoria diletanților de Bulat Okudjava, Arhipelagul Gulag de Aleksandr Soljenițân, Teatru de N.V. Gogol, Război și pace de Lev Tolstoi, volume de: Nadejda Mandelștam, Dostoievski, Arkadi Avercenko, Mihail Bahtin, formaliștii ruși etc.

1937 – S-a născut Grigore Bărgăoanu

14 august 1937, Iași

Muzicolog și profesor. A studiat la București, la Liceul la „Mihail Eminescu” și Conservatorul „Ciprian Porumbescu”. Din 1959 a fost profesor la licee de muzică, apoi lector la catedra Teorie și solfegiu de la Conservator. A fost secretar al juriului Concursului Festivalului Internațional „George Enescu” pentru pian (1961–1970). În 1981 s-a stabilit în Franța, având dublă cetățenie. A primit, chiar de la inceput, postul de profesor de Pian și Educație muzicală la Maison d’Education de la Legion d’Honneur din Saint Germain en Laye, la Conservatorul Candela din Paris etc. În paralel, a scris și a prezentat numeroase conferințe și emisiuni muzicale la radio și televiziune întâi în țară, apoi în Franța si Elveția. A publicat numeroase studii, articole, recenzii despre marii muzicieni români, mai ales în Elveția și Franța. De cel mai mare succes s-a bucurat monografia Dinu Lippatti (în colaborare cu Dragos Tănăsescu, 1971) fiind în atenția marilor edituri din Londra, Lausanne, New-York și București. După 1990 a fost reprimit în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor, de unde fusese exclus în 1982, când a rămas în Franța, a primit Premiul Uniunii Compozitorilor din România pentru monografia Dinu Lipatti (1991) Ordinul Palmes Academiques în grad de Cavaler, pentru activitatea pedagogică desfășurată în Franța (2002). Este membru al Societății Oamenilor de Litere din Paris și continuă cercetările asupra vieții și operei lui Dinu Lipatti.

Interviu cu Grigore Bărgăoanu

1938 – Legea administrativă din 1938

S-a reorganizat administrativ-teritorial țara, introducându-se ținuturile. Ținutul era conceput ca o circumscripțiune teritorială, cu personalitate juridică, care reprezenta interesele locale și exercita în același timp și atribuțiile de administrație generală.

Au fost formate 10 ținuturi, conduse de câte un rezident regal, fiecare dintre ele fiind alcătuite din mai multe județe, independent de criteriul istoric: Argeș (sau Bucegi), Crișuri (sau Someș), Dunării (sau Dunărea de Jos), Jiu (sau Olt), Mării, Mureș (sau Alba Iulia), Nistru, Prut, Suceava, Timiș.

1939 – S-a născut Ilie Șerbănescu

14 august 1939, București – 16 noiembrie 2013, Constanța

Jurnalist, operator. A lucrat pentru Televiziunea Română încă din anul 1956, membru al primei echipe redacționale și tehnice a acestei instituții. A lucrat mai ales la Departamentele de Film și Teatru ale televiziunii. La începutul carierei sale era operatorul care deschidea primele ediții de la Cerbul de Aur cu cadrele luate cu camera mobilă, unul dintre cei mai apropiați colaboratori, încă de la primele probe pentru ceea ce urma să devină primul post TV românesc, al celebrului realizator Valeriu Lazarov, ulterior devenind cunoscut pe micul ecran, în anii ’70. La vremea respectivă el a transmis știri de la inundațiile din Ialomița, Tulcea și Constanța. Din anul 1970 a devenit corespondent în Dobrogea. A filmat și pentru marele ecran, la studiourile cinematografice de la Buftea, apărând pe genericele multor lungmetraje, unele coproducții internaționale, precum cele din seriile Winnetou, sau Toate pânzele sus.

1941 – S-a născut Thury Ştefan

14 august 1941, Timișoara – 4 aprilie 2023, Câmpulung Muscel

Balerin şi coregraf, actor, artist plastic. În 1964, a absolvit ca șef de promoție, cu 10 pe linie, Școala de balet din Cluj. Apoi, a urmat Academia de Balet de la Leningrad/Sankt Petersburg, unde profesoară i-a fost marea balerină Maia Plisețkaia. A început să danseze pe mari scene ale lumii, printre acestea, Olympia din Paris. „Bruno Coquatrix [producător muzical, proprietar și manager al Olympia Hall] a vrut chiar să mă înfieze, să rămân acolo. Mick Micheyl, steaua de la Casino de Paris, venea seară de seară să mă vadă la Olympia. Pur și simplu se îndrăgostise de mine“, povestea într-un interviu. La Paris, i-a cunoscut pe Charles Aznavour și Gilbert Becaud, care veniseră la Olympia să vadă spectacolul Teatrului „Tănase”. A dansat apoi la Milano, într-un mare casino, Pussicat, dar și în Olanda, Belgia, Luxemburg, Germania, Ungaria, Rusia. Unul dintre numerele sale favorite, foarte apreciate de public, a fost Visul lui Charlie Chaplin. A fost prim solist balerin al Teatrului „Constantin Tănase” (1964–1980), pe scena căruia a putut fi aplaudat în spectacolele: Revista dragostei (care s-a jucat cu mare succes și la Friedrichtstadt Palast în Berlin), Vino să ne vezi diseară!, Uite că nu tac!, Lasă supărarea-n hol și a semnat coregrafia pentru: Omul care aduce râsul (de Puiu Călinescu) și Salutări de la Vasile (comedie muzicală de Aurel Storin cu Dem Rădulescu, Nicu Constantin, Paula Rădulescu, Cristina Stamate). A jucat și în filme: Veronica (în care îl dublează pe George Mihăiță, în dansul șoricelului Aurică), Actorul și sălbaticii, Fram, ursul polar sau Nea Mărin Miliardar. De asemenea, după mișcările sale s-a creionat personajul broscoiului Oache, din filmul Maria Mirabela, regizat de Ion Popescu Gopo. În 1980, a devenit artist liber profesionist, având contracte în Italia, Germania, Austria, Franța, Belgia, Olanda, Israel, Luxemburg, a fost actor-mim la Circul de Stat, a interpretat diferite personaje în cadrul emisiunilor de divertisment la televiziune. A devenit artist plastic, modelând metalul; prima sa expoziție de metaloplastie a fost la Mamaia în 1971, unde a fost remarcat și încurajat de pictorul Constantin Piliuță. După pensionare, în 2000, s-a mutat cu soția, Mioara, la Câmpulung Muscel, hobby-ul său devenindu-i o ocupație permanentă: „Doresc ca amprenta sufletului meu de artist să fie transmisă generațiilor următoare, ca un testament spiritual. Metalul nu moare niciodată”.

Actorul și sălbaticii (1975) • Regia Manole Marcus. Cu: Toma Caragiu, Mircea Albulescu, Margareta Pogonat, Ion Besoiu, Mircea Diaconu, Marin Moraru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Thury Ştefan, Florin Zamfirescu

1944 – S-a născut Dumitru Ichim

14 august 1944, Dărmănești, Bacău

Preot, poet, prozator, eseist și publicist, stabilit în Canada. Este licențiat al Institutului Teologic din București (1968). Între 1968–1970 a urmat cursuri pentru doctorat, secția Teologie sistematică, la catedra de Teologie dogmatică, sub îndrumarea profesorului Dumitru Stăniloaie. A studiat la Seabury–Western Theological Seminary, Garrett Methodist Seminary, ambele din Evanston, Illinois, și la McCormik Presbiterian Seminary, Chicago, Illinois; a continuat studiile ca bursier al Consiliului Mondial al Bisericilor la Princeton Presbyterian Seminary, Princeton, New Jersey. În 1974 a fost hirotonit preot, iar din 1978 preot paroh, al parohiei Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Kitchener, Ontario (Canada), unde a contribuit la înființarea Centrului Cultural Românesc și la ridicarea unei noi biserici ortodoxe române. A fost căsătorit cu poeta Florica Bațu și au avut 6 copii. A debutat editorial cu volumul de poezii De unde începe omul (1970). A publicat proză: Planeta Ichtys, Vinerea Mare, Sub umbra Sfinxului, poeme haiku: Urmele, Fântâna luminii, poeme istorice: Constantin Brâncoveanu, poeme tanka: Melcul, Agape, Dar in silaba luminii plângeam orfan și greier și alte versuri: Cerșetorul porților de rouă, Floarea fântânilor pierdute.

1945 – S-a născut Mircea Ghițulescu

14 august 1945, Cuca, Argeș ‒ 17 octombrie 2010, București

Critic și istoric literar, cronicar dramatic, eseist și prozator, membru și secretar (2000–2005) al Uniunii Scriitorilor din România. În anul 1969 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. A făcut parte din gruparea revistei studențești Echinox. A susținut doctoratul în Estetica teatrului cu teza Direcții estetice în comedia contemporană la Universitatea Națională de Teatru și Cinematografie din București (1995). A fost profesor de Limba și literatura română la Liceul din Întorsura Buzăului, Covasna, ziarist la Cuvântul liber din Sfântu-Gheorghe, profesor la Liceul din Iara, Cluj, inspector al teatrelor la Comitetul de Cultură al județului Cluj, director al Teatrului de Păpuși Puck din Cluj, redactor la revista Steaua, director al Direcției teatrelor din Ministerul Culturii, director artistic al Teatrului Național din Cluj, consilier al Directorului general al Televiziunii Române. A debutat publicistic în revista Echinox (1969), cu piesa de teatru într-un act Strada teilor și editorial cu volumul de povestiri Orașul fără somn, în 1978. A organizat numeroase festivaluri de teatru și a inițiat Clubul dramaturgilor. A fost director fondator al revistei Drama. Volume publicate: Alecsandri și dublul său, Omul de nisip, O panoramă a literaturii dramatice române contemporane. 1944–1984, Oglinda lui Narcis, Wiener Walzer, Istoria literaturii dramatice române contemporane (1900–2000) (2000, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Secției Române a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru-AICT, Premiul Ministerului Culturii și Cultelor, Premiul „I.L. Caragiale” al Academiei Române), Cartea cu artiști. Teatrul românesc contemporan, (2004, Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Istoria literaturii dramatice românești. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer.

1945 – S-a născut Ioan Chezan

14 august 1945, Sântejude–Țaga, Cluj

Muzician și dirijor. A urmat Școala Populară de Artă, unde a studiat flautul cu profesorul Torok Bella, prim flautist la opera maghiară din Cluj, apoi Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde l-a avut profesor de Dirijat pe marele maestru Dorin Pop. Ca tânăr absolvent al Conservatorului, și-a început cariera didactică în toamna anului 1970, la relativ proaspătul Liceu Pedagogic înființat în județul Sălaj, în 1968. De numele lui Ioan Chezan se leagă înființarea primei școli de muzică din județul Sălaj (1971), dar și transformarea ei, 34 de ani mai târziu, în liceu de artă, cât și înființarea și conducerea reuniunii corale Camerata Academica Porolissensis. A fost distins cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler (2004).

Concert de colinde susținut la Catedrala „Sf. Vinere” din Zalău • Ansamblul de muzică tradiţională românească ICOANE  a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, profesor Ioan Bocşa şi Reuniunea corală „Camerata Academica Porolissensis” din Zalău, profesor Ioan Chezan

1948 – S-a născut Lucian Avramescu

14 august 1948, Sângeru, Prahova – 12 decembrie 2021, Sângeru, Prahova

Poet și jurnalist, membru în Uniunea Scriitorilor din România (din 1979). A fost licențiat în Arhitectură peisageră și Ziaristică, urmând studii postuniversitare la Intercultura, Italia. A debutat în presa literară în 1970. A fost redactor la Orizont Vâlcea, șef de secție și redactor-șef adjunct la Scînteia Tineretului, unde a condus cenaclul Serbările Scînteii Tineretului, redactor-șef al revistei SLAST, fondator și redactor-șef al ziarului Tineretul Liber, primul ziar tipărit în zilele Revoluției din ’89 în fosta Casă a Scînteii, fondator al agenției de știri AM PRESS – 1991, prima agenție de presă cu capital privat după ’89. A fost membru fondator și membru în Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă. A primit Premiul de debut pentru poezie, Editura Albatros (1975), Premiul pentru scriitorii tineri (1979). A publicat volume de versuri, note de călătorie, antologii, eseuri și pamflete jurnalistice: Poeme, Stele pe dealuri, Transplantul de albastru, Un liber albatros, Ei, aș! Spunea poetul…, Nu cer iertare (trilogie), Această generație, Bună seara, iubito etc.

1952 – S-a născut Andrei Finți

14 august 1952, București

Actor de teatru și film, nepotul regizorului de teatru Alexandru Finți. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, promoția 1976, clasa Eugenia Popovici – Beate Fredanov. A jucat pe scena Teatrului Național din București. A colaborat la Teatrul Evreiesc, Teatrul de Stat din Petroșani, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, Teatrul Giulești. A avut numeroase roluri în filme: Marele singuratic (1976, debut), Dincolo de pod, Un om în Loden, Lumina palidă a durerii, Comoara, Moara lui Călifar, Capul de zimbru, Shapeshifter, Tu ne marcheras jamais seul, Amen, Contra timp etc.

Capul de zimbru (1996) • Regia Nicolae Mărgineanu. Cu: Dragoș Pâslaru, Remus Mărgineanu, Andrei Finți, Valentin Popescu, Adrian Titieni

1954 – S-a născut Răzvan Vasilescu

14 august 1954, Ploiești

Actor de film, teatru, televiziune și de voce. A absolvit în 1973 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa Leopoldina Bălănuță – Alexa Visarion. A jucat pe scenele teatrelor Giulești, „Nottara” și, în cele din urmă, la Teatrul „Bulandra”. Printre spectacolele în care a apărut se numără: Căsătoria de Gogol, Sfârșit de partidă de Samuel Beckett, Scaunele de Eugen Ionescu, Henric al IV-lea de Luigi Pirandello, Colonelul Pasăre de Hristo Boicev, Leonce și Lena de Georg Büchner, În rolul victimei de Vladimir și Oleg Presniakov, Libertinul de Eric-Emmanuel Schmitt etc. A regizat și a jucat în spectacolul PROFU’ de Jean-Pierre Dopagne, la Teatrul Joint, a colaborat cu Teatrul Metropolis. A debutat în cinematografie cu filmul Un om în loden (1979), urmat de zeci de alte pelicule. În 1992 a câștigat premiul UCIN pentru interpretarea din filmul Balanța, regizat de Lucian Pintilie, iar în 2008 la ediția a II-a a galei Gopo premiul Cel mai bun actor pentru rolul lui Doiaru, șeful gării din filmul California Dreamin’ (nesfârșit) de Cristian Nemescu. A jucat în majoritatea filmelor regizorului Lucian Pintilie, a interpretat rolul mafiotului din filmul Marfa și banii (2001) al lui Cristi Puiu, film care a inaugurat, după unii critici, curentul cinematografic numit Noul val românesc.

California Dreamin’ (nesfârșit) (2007) • Armand Assante, Jamie Elman, Răzvan Vasilescu, Maria Dinulescu, Alexandru Mărgineanu, Ion Sapdaru, Mădălina Ghițescu etc.

1958 – Relații diplomatice România – Republica Irak

România a stabilit relații diplomatice la rang de ambasadă cu Republica Irak la 14 august 1958, Ambasada României la Bagdad fiind deschisă în anul 1959, iar Ambasada Republicii Irak la București, în anul 1968.

1959 – A încetat din viață Nicolae Dărăscu (18 februarie 1883 – 14 august 1959)

Pictor influențat de curentele impresionism și neoimpresionism, acuarelist; profesor la Academia de Arte Frumoase din București.

1960 – S-a născut Radu Paraschivescu

14 august 1960, București

Prozator, traducător, jurnalist, redactor de carte, realizator de emisiuni TV. A absolvit cursurile Facultății de Filologie din București, secția Engleză-Franceză. A fost, pe rând, profesor de Limba engleză, bibliotecar și documentarist. În 1993 s-a angajat redactor de carte la editurile Olimp, Elit, RAO, Humanitas. Realizează emisiunea Pastila de limbă. Din operele sale: Efemeriada, Balul fantomelor, Ghidul nesimțitului, Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, Maimuța carpatină, România în 7 gesturi, Ce se întâmplă cu creierul dacă înveți cuvinte noi în timp ce faci sex, Două mături stau de vorbă. Scene românești.

Nesimțitul feroviar

1963 – S-a născut Vali Cozma

Valentina Turbatu; 14 august 1963, Iași

Jucătoare de handbal retrasă din activitate, considerată unul din cei mai buni pivoți din istoria handbalului feminin românesc. Pentru echipa națională de senioare a României, a jucat în 322 de meciuri, în care a înscris 980 de goluri și a participat la șase ediții ale Campionatelor Mondiale (1982, 1986, 1990, 1993, 1995 și 1999). A participat și la Campionatul European din 1996, fiind a doua handbalistă din România ca număr de selecționări, după Mariana Târcă. În 1996, ea a câștigat Liga Campionilor EHF și Trofeul Campionilor EHF alături de echipa croată Podravka Koprivnica. În 2000 s-a retras din activitate, dar în 2005, la vârsta de 42 de ani, a revenit pentru câteva luni, jucând la clubul francez ESC Yutz Handball – în același an a fost înlocuită tot de o româncă, Petruța Dracoșu.

1970 – A intrat în funcțiune prima turbină la Porțile de Fier 1

Agregatele din centrală au fost puse în funcțiune primul în data de 14 august 1970, iar ultimul în decembrie 1971. Prin dimensiunile și puterea lor instalată agregatele din centrale au fost cele mai mari de acest tip din lume.

Cea dintâi turbină avea o capacitate de 178 MW.

1979 – S-a născut Rudi Stănescu

Ionuț Rudi Stănescu; 14 august 1979, Brașov

Handbalist care joacă pe postul de portar. A debutat la echipa de juniori CSȘ Dinamo Brașov, jucând ulterior la Dinamo București, HCM Constanța și în prezent la HC Dobrogea Sud Constanța. A câștigat cu echipa HCM Constanța Liga Națională (2004, 2006, 2007, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014), Cupa României (2006, 2011, 2012, 2013, 2014) etc. A fost handbalistul român al anului (2006, 2007). A fost selecționat la echipa națională în 129 de meciuri, în care a înscris 3 goluri.

1984 – A încetat din viață Vasile Lovinescu (17/30 decembrie 1905 – 14 august 1984)

Critic literar, filosof esoteric, eseist și dramaturg; elev al filosofului francez René Guénon; nepot de frate al criticului literar Eugen Lovinescu.

1991 – Legea privatizării societăților comerciale

Legea nr. 58/14 august 1991 privind privatizarea societăților comerciale, a fost adoptată de Senat și de Adunarea Deputaților la data de 31 iulie, promulgată la 14 august și publicată în Monitorul Oficial nr. 169/16 august 1991. Adoptată „în vederea realizării transferului proprietății de stat către sectorul privat, în condițiile asigurării echivalentului a 30% din capitalul social al societăților comerciale către cetățenii români îndreptățiți […], cuprinde reglementări privind vânzarea de acțiuni sau active ale societăților comerciale către persoane fizice sau juridice, române sau străine”.

1996 – A încetat din viață Sergiu Celibidache (28 iunie/11 iulie 1912 – 14 august 1996)

Dirijor și compozitor român stabilit în Franța; mare interpret al muzicii post-romantice; membru de onoare al Academiei Române.

Nikolai Rimsky-Korsakov – Scheherazade • Radio-Sinfonieorchester Stuttgart (1982)

2000 – A încetat din viață Ion Omescu (26 noiembrie 1925 – 14 august 2000)

Actor, dramaturg, poet, teoretician al teatrului; deținut politic de mai multe ori; emigrat în Franța.

2015 – A încetat din viață Leonie Waldman-Eliad (24 ianuarie 1932 – 14 august 2015)

Actriță, legendă a cântecului evreiesc din România.

2018 – A încetat din viață Nicolae Barcan (12 noiembrie 1923 –14 august 2018)

Pictor; membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Sibiu.

2020 – A încetat din viață Marian Nacu (6 septembrie 1948 – 14 august 2020)

Artist plastic, bijutier, restaurator; membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Arte Decorative București.

2020 – A încetat din viață Dan Serafim

1941, București – 14 august 2020

Multiplu campion național la aruncarea greutății. Unul dintre cei mai apreciați antrenori din atletismul românesc, printre elevii săi fiind Lia Manoliu, Florența Crăciunescu, Nicoleta Grasu, Costel Grasu, Gheorghe Gușet, Sergiu Ursu, Mihai Grasu. A făcut parte din staff-ul lotului de atletism al României la patru ediții ale Jocurilor Olimpice. A făcut parte din conducerea Federației Române de Atletism.

2021 – A încetat din viață Dan Puican (6 martie 1933 – 14 august 2021)

Actor și regizor, notabil pentru activitatea sa în domeniul teatrului radiofonic, cu o carieră artistică prodigioasă, încununată de numeroase premii și distincții.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită