14 Decembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Sighișoara

 

1280 – Prima atestare documentară a orașului Sighișoara

Cronicarul sighișorean Georg Krauss menționează că în anul 1191 locul unde acum se află Sighișoara era locuit, dar prima atestare documentară a așezării a apărut într-un document datat 14 decembrie 1280, sub numele de Castrum Sex [a șasea cetate]. În anul 1298 este menționată denumirea germană Schespurch, mai târziu Schäßburg. Localitatea este menționată în anul 1367 ca civitas (oraș). Numele românesc al orașului este atestat în scris din anul 1435, forma Sighișoara a pătruns în română pe filieră maghiară, fiind o adaptare a numelui Segesvár.

1458 – Prima atestare documentară a așezării Onești

Numele său se trage de la „Seliștea lui Oană la Trotuș”, consemnat într-un act de danie emis la 14 decembrie 1458 de cancelaria voievodului Ștefan cel Mare din Suceava. Documentul se află expus la Muzeul de Istorie al Municipiului Onești alături de obiecte și arme datând din acea vreme, descoperite de arheologi pe aceste meleaguri. În dulcele grai moldovenesc, Ștefan cel Mare poruncea cancelarului să scrie următoarele rânduri: „Malurile, ținutu Bacău, Cu mila lui dumnezeu, noi Ștefan Voievod, domn țarei Moldaviei. Facem înștiințare cu această carte domniei mele, tuturor cine o va vide, sau cetindu-se o va auzi, ca viind înainte noastră și înainte boerilor noștri, mari și mici, Marușca, fata lui Andrieș Slujăscul, giupâneasa lui Negrilă, de a sa buna voie și’au dat satele și moara, parte a ei, ci și’au împărțit, înainte noastră și înainte boierilor noștri, cu frații sei și cu surorile sale și au dat mănăstirei Bistriții, unde este hramul Adormirea preasfintei născătoarii de dumnezeu; numele satelor: giumătate de Slujești, unde au fost curtea tatălui ei, și giumătate de moară și din tot venitul, giumătate, și la Maluri amândouă coturi Oneștii și Labășeștii, și fântâna Horgăi, unde au fost mănăstirea tătânesău ca să fie sfintei mănăstiri Bistriții cu tot venitul, Iar hotarul numitelor sate să le fie pe unde din vechi s’au stăpânit. Pre care este credința a domniei mele, noi Ștefan Voievod și credința mitropolitului nostru Teoctist, și credința tuturor boerilor noștri, mari și mici”.

1467 – Bătălia de la Baia

Bătălia de la Baia (14/15 decembrie 1467) a fost o confruntare între domnul Moldovei, Ștefan cel Mare și regele Ungariei, Mathias I Corvin, determinată de apropierea lui Ștefan de Polonia. Faptul că Ungaria îl adăpostea din 1459 pe rivalul acestuia, fostul domn Petru Aron, l-a determinat pe Ștefan să atace ținuturile secuiești (1461), Chilia (1462) și să sprijine răscoala nobililor din Transilvania (1467). În aceste condiții, Mathias Corvin a decis să-l pedepsească pe Ștefan și să-l înlocuiască cu Petru Aron, care-i făgăduise ascultare.

În noiembrie 1467, Regele Ungariei, Matia Corvin a plecat de la Brașov spre Moldova, prin pasul Oituz, în fruntea unei armate de circa 40.000 de oșteni. Ștefan a reușit să pună pe picioare doar o armată de 12.000 de oșteni, așa încât tactica sa a fost aceea de a da lupte mai mici, pentru întârzierea înaintării armatei regale ungare. În 19 noiembrie regele Matia a cucerit Trotușul, apoi cetatea de lemn de la Bacău, între 29 noiembrie–7 decembrie a ocupat Romanul și Târgu Neamț, iar în 14 decembrie a ocupat Baia Moldovei, oraș locuit la acea vreme în majoritate de sași și maghiari și sediu al unei episcopii catolice. În noaptea de 14 spre 15 decembrie, oastea lui Ștefan a atacat pe neașteptate orașul Baia, dând foc palisadelor din lemn ale orașului, ceea ce a luat prin surprindere armata regală, având loc crâncene lupte stradale de noapte, soldate cu mari pierderi omenești pe ambele părți. Grigore Ureche, în Letopisețul Țării Moldovei, a relatat că incendiul pus noaptea de moldoveni a creat o mare învălmășeală, în care au fost tăiați cu săbiile aproape jumătate din soldații regelui Matia. El însuși ar fi fost rănit cu trei săgeți și cu o lovitură de lance, ceea ce a determinat transportarea sa în mare grabă spre Ungaria. Campania regelui Matia Corvinul în Moldova, încheiată cu un eșec, a constituit ultima mare încercare a coroanei ungare de a reinstititui, pe cale militară, suzeranitatea asupra Moldovei.

1575 – Cristofor Báthory a devenit voievod al Transilvaniei

Cristofor Báthory (Báthory Kristóf; 1530, Șimleu Silvaniei – 27 mai 1581, Alba Iulia) a fost voievod al Transilvaniei între 14 decembrie 1575–27 mai 1581. Cariera lui a început în timpul domniei reginei Isabella Jagiellon, care administra teritoriile estice ale Regatului Ungariei în numele fiului ei, John Sigismund Zápolya (1556–1559). A fost unul dintre comandanții armatei lui John Sigismund la începutul anilor 1560. Fratele lui Christofor, Stephen Báthory, care i-a succedat lui John Sigismund în 1571, l-a făcut pe Christofor căpitan al Oradiei. După ce a fost ales rege al Poloniei, Ștefan Báthory a adoptat titlul de Prinț al Transilvaniei și l-a făcut voievod pe Christofor în 1575. A cooperat cu Márton Berzeviczy, șef al cancelariei Transilvaniei la Cracovia, a ordonat întemnițarea lui Ferenc Dávid, un teolog de frunte al Bisericii Unitare din Transilvania, a sprijinit eforturile fratelui său de a-i stabili pe iezuiți în Transilvania.

1704 – Spătarul Mihail Cantacuzino a fondat Spitalul Colțea

Cel mai vechi spital (funcțional și astăzi) din București și primul spital laic din Țara Românească, Colțea își leagă numele de cel al Spătarului Mihail Cantacuzino. El este cel care a pus bazele spitalului Colțea, la 14 decembrie 1704. Fascinat de modelul italienesc de la Ospedale di Santo Lazzaro e Medicanti din Veneția, care, la vremea aceea, era una dintre cele mai moderne instituții medicale din lume, Mihail Cantacuzino a comandat construirea unui așezământ de îngrijire a bolnavilor săraci. În incinta mănăstirii, ridicată în perioada 1695–1697, începând din 1704, spătarul a ridicat un spital cu 24 de paturi după modelul vechiului spital venețian Santo Lazzaro e Medicanti, spițerie „cu felurite leacuri și felurite buruieni tămăduitoare“, casă pentru chirurg, școală, odăi pentru dascăli și alte acareturi, toate acestea fiind gata pe la 1714–1715, când nepotul său Ștefan le-a împrejmuit pe toate cu un zid. Organizarea și funcționarea spitalului s-a făcut după modelul spitalului Santo Lazzaro e Medicanti. Mihail Cantacuzino a rămas de veghe la Colțea chiar și după moartea sa – statuia spătarului, ridicată din marmură de Carrara de sculptorul român de origine germană, Karl Storck, străjuind spitalul din 1869. Biserica și spitalul au fost afectate de un incendiu în 1739 dar au fost refăcute. Cutremurul din 1802, dar și nepăsarea unor epitropi mai puțin gospodari au dus la ruinarea fostului spital, care avea să fie reconstruit în anul 1836 după planurile arhitecților Conrad Schwink și Faiser, construcția fiind isprăvită la 1842.

1826 – A încetat din viață Dositei Filitti

Dimitrie Filitti; 1734, Pogoniana, Epir, Grecia – 14 decembrie 1826, Brașov

Unul dintre cei mai importanți mitropoliți ai Ungrovlahiei. Născut în Grecia, din tată grec și mamă albano-vlahă. S-a călugărit în mănăstirea Sotiriou (a Mântuitorului) stabilindu-se apoi în Zița, la Mănăstirea Profetului Ilie. A fost trimis la București, egumen la mănăstirea, azi dispărută, Sfântul Ioan cel Mare sau Ioan Grecesc. Având o cultură vastă și vorbind mai multe limbi străine, a fost trimis de domnii români, ca diplomat în mai multe misiuni ale țării. A fost director al mitropoliei, episcop al Buzăului (1787–1893), mitropolit al Ungrovlahiei (1793–1812); președinte al Eforiei școlilor. A tipărit cu cheltuiala sa: Molitvelnicul, Psaltirea, Liturghierul, Triodul, Penticostarul, Slujba Sf. Dimitrie Basarabov, Ceaslovul, Rânduiala sfințirii bisericii, Pravoslavnica învățătură, Carte folositoare de suflet), Chiriacodromionul la Evanghelii a lui Nichifor Theotochis, traduse din grecește.

1842 – A încetat din viață Iancu Jianu

1788, Caracal, Olt – 14 decembrie 1843

Vestit haiduc din Oltenia. Fiu al unei familii înstărite de slugeri de pe domeniile boierilor din Romanați, un desăvârșit mânuitor al armelor și un foarte bun călăreț. Se zicea că nu are egal în țară într-o luptă dreaptă, deși nu avea un fizic impresionant, fiind mai degrabă scund și zvelt. Era însă foarte îndemânatic cu armele, îndrăzneț, energic și avea un farmec personal deosebit. Luptător pentru independența țării, căpitan de panduri la 1821, la apogeul puterii conducea în jur de 2.000–3.000 de haiduci, acțiunile sale erau îndreptate nu numai împotriva boierilor, ci aveau și un puternic caracter național (antifanariot, antihabsburgic, dar mai ales antiotoman). A substituit o perioadă puterea domnească din regiune. Prins printr-un șiretlic în București, a fost osândit la moarte, fiind însă iertat prin căsătorie. Potrivit legii pământului, dacă o fată de neam cerea de soț un osândit, acesta era iertat. Mai multe domnițe de la curte și-au exprimat această dorință. L-a „câștigat” Sultana Gălășescu, o jupâniță de la curtea Domniței Ralu, fiica lui Caragea vodă, Iancu renunțând treptat, în următorii ani la viața de haiduc. A devenit un mărunt boier de țară, cu moșii în Romanați, cu case și conace în Craiova, București, Caracal și Slatina.

1845 – Societatea studenților români

A fost înființată la 2/14 decembrie 1845 de către studenții români la Paris, fiind condusă de Ion Ghica (președinte), C.A. Rosetti și Scarlat Vârnav. Societatea l-a avut drept președinte onorific pe poetul francez Lamartine, iar printre membrii fondatori se numărau și frații Ion și Dumitru Brătianu, Mihail Kogălniceanu și Nicolae Bălcescu. După absolvirea studiilor lor peste hotare, aceste personalități au revenit acasă și au pus bazele Statului Român modern. Societatea a înființat în capitala Franței o bibliotecă românească (1846) și a militat pentru unitatea politică a țărilor române.

Acest fapt istoric a stat și la baza înființării Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS) în ianuarie 2009, organizație care întrunește astăzi peste 4.000 de tineri români din întreaga lume.

 

Ziua Direcției de Operații a Armatei

1859 – A fost înființată prima structură centrală de operații militare din Armata României

Parte componentă a Statului Major General, constituită prin Ordinul de Zi nr. 123/14 decembrie 1859, semnat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la numai o lună după constituirea Statului Major General.

 

1863 – S-a născut Gheorghe Baba

14 decembrie 1863, Caransebeș – 10 martie 1953, Frasin, Câmpulung

Zugrav de biserici, tatăl pictorului Corneliu Baba. A făcut studii limitate, încercând diferite meserii. A fost trimis de contele von Bissinggen la Academia de Artă din Viena. S-a ocupat o vreme de retușarea portretelor de la atelierele fotografice din Turnu-Severin și Craiova. A lucrat pictură bisericească, executând în Oltenia peste 80 de interioare de biserici și iconostase. A pictat portrete, naturi moarte, peisaje. A participat la Expoziția Societății Artistice „Theodor Aman” (1905), la Expoziția pictorilor locali (1910–1911), iar în 1930 a deschis la Craiova o expoziție împreună cu fiul său.

1868 – Parlamentul maghiar a votat Legea naționalităților și Legea învățământului

Legea naționalităților (Legea XLIV), votată de Dieta din Cluj la 7/14 decembrie 1868, ducea la dizolvarea Guvernului provizoriu de la Cluj și la extinderea legilor Ungariei și asupra Transilvaniei și prevedea că „toți cetățenii Ungariei, în virtutea principiilor fundamentale ale Constituției formează, din punct de vedere politic o singură națiune, națiunea maghiară, una și indivizibilă, căreia îi aparține în deplină egalitate în drepturi, oricare cetățean al patriei, indiferent de naționalitatea sa.” Legea preciza că, întrucât limba maghiară este limba de stat a Ungariei, garantând unitatea politică a națiunii, de acum înainte maghiara va rămâne singura limbă pentru deliberări și discuții în Parlament, a tuturor organelor administrative, singura limbă de predare în școli și universități, a tuturor tribunalelor, cu excepția tribunalelor comunale unde locuitorii puteau să recurgă la limba maternă.

Legea învățământului (Legea XXXVIII) conținea prevederi referitoare la obligativitatea și libertatea învățământului, modalitățile de înființare a școlilor primare, școlile confesionale, școlile primare înființate de persoane private sau de asociații, școlile comunale (populare, superioare, cetățenești), școlile primare de stat, școlile secundare, seminariile pedagogice, autoritățile școlare, statutul învățătorilor. Dar de la acel moment, 1868, și până la încheierea primului război mondial, timp de o jumătate de secol statul maghiar a urmat o politică de restrângere continuă, până la desființare, a învățământului în limbile minorităților naționale.

1869 – Inaugurarea oficială a Palatului Universității din București

Construit între 10/22 octombrie 1857–14/26 decembrie 1869, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu și inaugurat la 14/26 decembrie 1869, Palatul Universității este o construcție înaltă de 6 etaje, în stil neoclasic, pe fostul amplasament al Mănăstirii Sfântul Sava. Împodobirea exterioară a palatului a fost realizată de către Karl Storck împreună cu asistentul său, Waibel, și un elev de-al său, Paul Focșeneanu. Acesta a întocmit în stil clasic relieful de pe frontonul central al palatului, din piatră de Rusciuc. Corpurile laterale ale palatului au fost ridicate mai târziu, între anii 1912–1926, după planurile arhitectului Nicolae Ghica-Budești.

1870 – Guvernul Emanoil Costache Epureanu (1) și-a depus mandatul

Consiliu de miniștri conservator prezidat de Emanoil Costache Epureanu, care a guvernat între 20 aprilie 1870–14 decembrie 1870. În timpul mandatului său s-a confruntat cu puternice mișcări antidinastice și republicane care au culminat cu insurecția de la Ploiești; a izbucnit scandalul politic legat de concesiunea Strousberg; cabinetul a primit vot de blam în Cameră și și-a depus mandatul.

1870 – S-a născut Ion Rusu Abrudeanu

14 decembrie 1870, Abrud-Sat, Alba – 21 august 1934, București

Publicist, om politic liberal, deputat și senator. A urmat cursurile secundare la Brad, Sibiu și Brașov și a luat bacalaureatul în 1888. A început activitatea publicistică în anii 1890–1891. A refuzat să se înroleze în armata austro-ungară și s-a refugiat în România. A colaborat la mai multe publicații, printre care Timpul, Conservatorul, Adevărul și Dimineața. Între 1900–1914 și-a condus propria revistă, România ilustrată, în paralel cu colaborarea la alte gazete. Înainte de anul 1916 a militat pentru intrarea României în primul război mondial alături de Antanta. Pentru aceasta a fost declarat persona non-grata de către mareșalul german Mackensen, după semnarea Păcii de la Buftea în anul 1918. După încheierea primului război mondial a intrat în politică, devenind membru al Partidului Național Liberal. A fost ales deputat în anul 1920, apoi senator (1931–1932).

1887 – S-a născut Virgil Madgearu

14 decembrie 1887, Galați – 27 noiembrie 1940, pădurea Snagov

Economist, sociolog și politician de stânga, membru proeminent și principal teoretician al Partidului Țărănesc și al succesorului său, Partidul Național Țărănesc, membru titular post–mortem (din 1990) al Academiei Române. A studiat economia la Universitatea din Leipzig, luându-și doctoratul în anul 1911 cu lucrarea Zur industriellen Entwicklung Rumäniens (Cu privire la dezvoltarea industrială a României), obținând cel mai mare calificativ, Summa cum laude. După terminarea studiilor universitare, a plecat pentru un an în Anglia, spre a-și desăvârși cunoștințele de limbă engleză, a studiat în cadrul bibliotecii de la British Museum și, concomitent, a efectuat un stagiu de specializare într-o bancă. La întoarcerea în țară, în anul 1912, s-a stabilit la București și a fost angajat ca șef de serviciu în cadrul Casei centrale a meseriilor și asigurărilor muncitorești. În 1916 a devenit profesor în cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale. A avut o importantă activitate ca eseist și jurnalist și s-a aflat pentru o lungă perioadă de timp în conducerea editorială a influentei reviste Viața Românească. A fost teoreticianul care a fundamentat doctrina politică a curentului țărănist. În 1940, a fost asasinat de un comando legionar care s-a răzbunat pentru pozițiile sale net antifasciste.

1897 – S-a născut George Aurelian

14 decembrie 1897, București – anii ’70

Actor de teatru și film. A primit titlul de Artist Emerit și a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural cl.III pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice (1967). Din filmografie: Păcat, Partea ta de vină, Pădurea spânzuraților, Neamul Șoimăreștilor, Doi barbati pentru o moarte, Mihai Viteazul, Cercul magic.

Cercul magic (1975) • Octavian Cotescu, Constantin Codrescu, Mircea Anghelescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ștefan Tapalagă, Nicu Constantin, George Aurelian, Dan Andrei Aldea, Dida Drăgan etc.

1898 – S-a născut Petru Caraman

14 decembrie 1898, Vârlezi, Galați – 9/10 ianuarie 1980, Iași

Cărturar cu o riguroasă formație științifică, poliglot și lingvist de primă mărime, cunoscător profund al culturii tradiționale din Sud-Estul Europei, specialist în etnografie, folclor și slavistică, profesor universitar, membru post-mortem (din 1991) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie la Iași. După absolvire, a fost profesor de Limba română la un liceu din Cernăuți. Între 1925–1928 a audiat la Lvov, Cracovia și Varșovia cursuri ale unor renumiți etnologi și etnografi ai vremii. În 1928, într-un interval de numai câteva luni, a obținut, la Cracovia, două titluri de Doctor, în Slavistică și în Filosofie. A continuat să predea, la Cernăuți și București, în 1934 a preluat șefia Institutului Român din Sofia. În 1938 a revenit la catedră la Universitatea din Iași, până în 1947, când a fost exclus definitiv din învățământ, datorită protestelor sale vehemente vizavi de cedarea Basarabiei și de ingerințele regimului comunist în autonomia universitară. Au urmat peste trei decenii de persecuții asupra sa și a familiei sale, perioadă în care casa i-a fost supravegheată, iar corespondența cenzurată. Autor a numerose studii cu profil etnografic și lingvistic, a realizat cele mai complexe clasificări ale colindelor din zona de est și sud-est a Europei, susținând întâietatea datinilor populației traco-romanice în fața celor de origine slavă. Volumul Colindatul la români, slavi și alte popoare, tipărit în limba română de-abia în 1983, la 50 de ani de la apariție, este și în prezent un reper fundamental în domeniu.

1906 – S-a născut Grigore Ioachim

14 decembrie 1906, Borca, Neamț – 5 octombrie 1976, București

Inginer, membru corespondent (din 1963) al Academiei Române. A urmat Școala Politehnică București, Secția de Mine (1926–1931). În 1966 a obținut titlul de Doctor în Științe tehnice cu teza Studii asupra unor metode de oprire a erupțiilor necontrolate. A lucrat la Societatea Distribuția Petrolului, Societatea Columbia, schela Moreni, al cărei director a fost (1946–1949), la Ministerul Industriei și Petrolului, unde a ocupat succesiv funcțiile de director al Centralei Petrolului, director tehnic și consilier tehnic. A fost profesor de Tehnologia extracției petrolului și gazelor și prorector (1959–1968) la Institutul de Petrol și Gaze București. Cu o intensă activitate de cercetare științifică, a introdus în tehnica mondială pompajul combinat cu erupție artificială (gaslift, 1938), pentru adâncimi mai mari de 200 m, instalație introdusă și în SUA și URSS; a făcut cercetări referitoare la erupția necontrolată (liberă) a sondelor; în 1955 a obținut brevetul de invenție pentru stingerea și captarea gazelor la sondele incendiate. Din lucrările sale: Exploatarea zăcămintelor de țiței, Extracția țițeiului și gazelor, Sinteză asupra optimizării funcționării pompelor submersibile, Dezlocuirea țițeiului din medii permeabile de către apa tratată cu polimeri etc., cărora li se adaugă și câteva cursuri: Fizica zăcămintelor de țiței, Extracția țițeiului (4 vol.), Géologie de chantier, l’exploatation rationelle et le calcul des réserves des gisements de pétrole et de gas – pentru cursul internațional postuniversitar desfășurat sub egida UNESCO. A înființat catedra de Extracția, transportul, tratarea țiteiului și gazelor la UPG Ploiești, a fost vicepreședinte al Comisiei de Combatere a Coroziunii a Academiei Române (1965), membru al Societății Inginerilor Petroliști din Franța. A fost distins cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România cl.IV (1971).

1910 – S-a născut Gaby Michailescu

Gabriel Michăilescu; 14 decembrie 1910, Craiova – 4 septembrie 2008, București

Impresar de teatru, cronicar dramatic, memorialist. A frecventat, ca audient, cursul de estetică literară ținut de Mihail Dragomirescu la Facultatea de Litere și ca student, Conservatorul din București. A debutat în Rampa (1926) și editorial cu volumul Culise și reflectoare (1935). După 1930 a fost, succesiv, corector la revista umoristică Încotro?, redactor la ziarele Naționalul nou, Frontul, Tempo, Informația, Libertatea, Capitala. A colaborat și la Zorile, România de azi, România literară, Ramuri, Cronica, Flacăra, Facla, Aplauze, Cortina, Galeria și Literatorul (seria nouă). Însemnările impresarului, desfășurate pe paginile câtorva cărți: Culise și reflectoare, Vagonul în turneu, Cușca suflerului, Cu și fără machiaj, descriu o parte din aceste peregrinări, al căror farmec e dat de existența boemă a artiștilor. Ocupându-se de o seamă de biografii artistice de excepție: Ion Ghica, Nae Leonard, Iancu Brezeanu, Maria Tănase, Michailescu scrie într-un stil entuziast, ornant, din care nu lipsește emfaza specifică oratoriei scenice. Le-a fost impresar artiștilor Iancu Brezeanu, Maria Tănase, Ion Iancovescu, Petre Ștefănescu-Goangă, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Amza Pellea.

1911 – S-a născut Roman Moldovan

14 decembrie 1911, Daia, Mureș – 17 noiembrie 1996, București

Economist și sociolog, politician comunist, membru titular (din 1990) al Academiei Române. A absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale București (1936). În 1940 a obținut titlul de Doctor în Economie și Statistică, cu teza Formarea și mișcarea capitalurilor în România în perioada 1925–1938, sub conducerea profesorului Virgil Madgearu, iar în 1954, titlul de Doctor Docent în Științe Economice. A fost profesor în învățământul superior economic, primul rector al Academiei de Știinte Economice, decan al Facultății de Statistică Economică, director al Institutului de Cercetări Economice al Academiei Române (1959–1964). A fost mulți ani membru în conducerea Centrului European de Coordonare a Cercetării și Documentării în Știintele Sociale, cu sediul la Viena. A publicat un număr de peste 200 lucrări științifice și didactice. Activitatea politică l-a propulsat în numeroase funcții politice (membru al Consiliului de Stat al RPR și RSR, membru al CC al PCR) și administrative.

1912 – Adunarea de constituire a Federației Societăților Sportive din România, FSSR

A fost primul organ central de conducere și îndrumare a întregii mișcări sportive, al cărei președinte a fost Regele Ferdinand I, membru fondator. Asociațiunea Cluburilor de Fotbal s-a afiliat la Comisia Centrală de Fotbal Asociație, formând Federația Societăților Sportive din România și fiind oganizată pe comisii: de atletism, fotbal, rugby, tenis de câmp, tir, gimnastică, scrimă, Comisia Societăților de Sporturi de iarnă, Comisia pentru Propagandă, Comisia Școlară, Comisia pentru amenajarea terenurilor etc.

1918 – A apărut la Sibiu Gazeta oficială

A fost organul de presă publicat de Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului, Maramureșului și părților ungurene, în care s-au publicat hotărârile, decretele, ordonanțele, notele circulare ale șefilor de resort etc. Redactor a fost Teodor V. Păcățian, iar administrator Gheorghe Vitencu. Gazeta a apărut până la 31 martie 1920, în 99 de numere, la Sibiu până la 18 octombrie 1919 (nr. 61) și în continuare la Cluj.

1918 – S-a născut Radu Beligan

14 decembrie 1918, Galbeni–Filipești, Bacău – 20 iulie 2016, București

Actor cu o bogată activitate în teatru, film, televiziune și radio, membru de onoare (din 2004) al Academiei Române. A studiat Dreptul și Filosofia la Universitatea București (1937–1938) și Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, având-o profesoară pe Lucia Sturdza Bulandra. Nu a terminat studiile. A interpretat – în peste șapte decenii – roluri celebre, cum ar fi caractere ale dramaturgilor literaturii române: Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Mușatescu, Mircea Ștefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Mirodan și universale: William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionescu, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt, Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco. A pus bazele Teatrului de Comedie (1960), fiind director în perioada 1960–1968. A fost membru al CC al PCR (1969–1989), precum și deputat al Marii Adunări Naționale (1961–1975). În 2013 a fost inclus în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scena unui teatru. Din filmografie: O noapte furtunoasă, Visul unei nopți de iarnă, O scrisoare pierdută, Pași spre lună, Întoarcerea lui Magellan, Tată de duminică, Singurătatea florilor, Aurel Vlaicu, Iancu Jianu, zapciul, Iancu Jianu, haiducul, Horea, După-amiaza unui torționar etc.

Singurătatea florilor (1975) • Radu Beligan, Toma Caragiu, Valeria Gagealov, Micaela Caracaș, Colea Răutu, George Constantin etc.

1922 – S-a născut Beatrice Bednarik

14 decembrie 1922, București – 2016

Pictoriță, acuarelistă, graficiană, cercetătoare a istoriei artei românești și universale și muzeograf la Muzeul Național de Artă, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Fiică a artiștilor plastici Elena Alexandra Barabaș Bednarik și Ignat Bednarik (membri fondatori ai Sindicatului Artelor Frumoase din România), a studiat de mică artele plastice, a luat lecții de limba franceză și germană, a întâlnit în casa familiei, artiști plastici, muzicieni și scriitori. A mers la Pensionul Sfânta Maria de pe Pitar Moș, apoi a studiat la Facultatea de Drept din București, între 1944–1949 și la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (1955–1959), unde i-a avut profesori pe Simion Luca, George Oprescu, Eugen Schileru, Ionel Jianu și Gheorghe Ghițescu. În 1978 a obținut Doctoratul în Istoria Artei la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, coordonator științific, Virgil Vătășianu. Ca artist plastic s-a dedicat în special tehnicilor desenului și acuarelei, realizând portrete, peisaje, flori și interioare. De-a lungul celor aproape 40 de ani de muzeografie a cercetat, a scris eseuri și a ținut comunicări științifice despre artiști români precum Ștefan Dimitrescu, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Octav Băncilă și Ignat Bednarik. Din anul 1974 a fost membră a Societății Franceze de Istorie a Artei din Paris.

1932 – S-a născut Dumitru Solomon

14 decembrie 1932, Galați – 9 februarie 2003, București

Dramaturg, eseist, cronicar dramatic, profesor universitar. A debutat în revista Viața Românească, în 1953. În 1955, a obținut licența în Filologie română la Facultatea de Limbă și Literatură Română a Universității din București cu o teză despre teatrul lui Camil Petrescu. A devenit redactor al revistei Gazeta literară, apoi șef de departament la Luceafărul, și ulterior director al revistei teatrale Teatrul, devenită după 1989 Teatrul, azi, unde a rămas până la desființarea publicației, în 1998, când Ministerul Culturii și-a retras sprijinul financiar. A devenit apoi director al revistei Scena, publicată de trustul Media Pro. A deținut o rubrică săptamânală în revista Dilema în care a radiografiat cu ironie și luciditate peisajul mass-mediei românești. A scris piese de teatru, schițe și sketchuri umoristice pentru teatrul de televiziune. A scris volume: Problema intelectualului in opera lui Camil Petrescu, Socrate, măști contemporane, Teatrul ca metaforă, Dialog interior, Miriam și nisipurile mișcătoare, Mihail Sebastian – Anii jurnalului. O sinteză scenică; piese de teatru: Țara lui Abuliu, Noțiunea de fericire, Repetabila scenă a balconului, Arma secretă a lui Arhimede, Zăpezile de altă dată, Transfer de personalitate, Socrate.

Cele două privighetori Teatru radiofonic • Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, Mariana Mihuț, Constantin Codrescu, Răzvan Vasilescu, Sanda Toma, Irina Mazanitis, Alexandrina Halic etc.

1932 – S-a născut Gheorghe Constantin

14 decembrie 1932, București – 9 martie 2010, București

Fotbalist și antrenor, poreclit „Profesorul”, considerat un simbol al echipei Steaua București. A jucat 15 ani la acest club, în post de atacant, marcând 149 de goluri și câștigând patru titluri de campion cu formația din Ghencea. În ultimul an din cariera de profesionist a jucat la echipa turcă Kayserispor. A jucat 39 de meciuri pentru Echipa Națională, marcând 12 goluri. După revenirea din Turcia a fost numit antrenor secund la Steaua, apoi la SC Bacău, FCM Galați, Politehnica Iași, Gloria Buzău.

1932 – S-a născut Epifanie Norocel

Gavril Norocel; 14 decembrie 1932, Mălini, Suceava – 7 ianuarie 2013, Panciu, Vrancea

Episcop, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În anul 1961 a fost licențiat în Teologie la Academia Teologică din Sofia, a studiat teologia la București și Moscova. A fost profesor și director la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. A îndeplinit funcțiile de stareț al Mănăstirii Neamț (1971–1975), episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos (1975–1982), episcop al Buzăului (1982–2009) și arhiepiscop al Buzăului și Vrancei (2009–2013).

1938 – S-a inaugurat Teatrul Muncă și Voe Bună

Teatrul a fost înființat la sfârșitul lui octombrie 1938, ca parte a programului Muncă și Voe Bună, dezvoltat de ministrul Muncii, Mihai Ralea la sfârșitul anilor 1930, prima încercare de organizare a odihnei muncitorilor în România. Victor Ion Popa a fost desemnat să formeze un teatru pentru educarea și recreerea publicului muncitoresc. El a fost și director al teatrului între 1938–1944. Teatrul Muncă și Voe Bună era unul din cele 4 teatre subvenționate de stat, alături de Teatrul Național, Opera Română și Teatrul Liga Culturală. A fost inaugurat la 14 decembrie 1938, în localul său din strada Uranus. Din prima trupă a teatrului făceau parte: Maria Mohor, Mania Antonova, Cezar Rovințescu, Ilie Cernea, Sereda Sorbul, Al. Giugaru, Nineta Gusti, Ovidiu Rocoș, N.N. Matei etc. Din 1941 teatrul și-a schimbat numele în Muncă și Lumină, iar din debutul stagiunii 1944/45 a preluat numele de Teatrul Muncitoresc, sub directoratul lui Al. Critico, fost actor al Teatrului Național București.

1940 – S-a născut Gheorghe Meclea

14 decembrie 1940, Fâlfani-Stolnici, Argeș – 29 martie 2020

Medic, ofițer de marină și profesor, pionier al ecografiei în medicina românească. A absolvit în 1963 Școala Superioară de Marină Constanța, ca ofițer de marină locotenent, specializarea Navigație, Arme sub apă și Hidrolocație, apoi a urmat Facultatea de Medicină și Farmacie și Institutul Medico–Militar București (1966–1972). Interesat de ultrasonografie în diagnosticare, s-a orientat către această specializare, fiind inițiatorul aplicării ultrasunetelor în medicină și biologie la Spitalului Clinic Fundeni din 1976. A fost promotor al școlii românești de ultrasonografie și inițiator de cursuri pentru obținerea competenței în ecografie. S-a ocupat de activitatea ultrasonografică aplicată în patologia internă, chirurgie, urologie, obstetrică, ginecologie, chirurgie cardiovasculară și cardiologie, ulterior de implementarea și perfecționarea tehnicii ecografice în mod de lucru 2D, Doppler color și pulsat, cu aplicații în ecografia vasculară, efectuarea morfologiei fetale, îmbunătățind diagnosticul de malformație, iar în 2004 a urmat cursurile de specializare ale Școlii de Ultrasonografie din Viena pentru utilizarea modului de lucru 4D. A fost Director Medical al Sanador încă de la deschiderea primei clinici din rețea (2001) și până la încetarea din viață. A publicat numeroase lucrări științifice cu tematică în ultrasonografie, cu aplicație în medicină internă și cardiologie. A fost distins cu Diploma de Excelență și cu medalia „Gheorghe Jovin” de către Societatea Română de Ultrasonografie în Medicină și Biologie.

1946 – S-a născut Aura Urziceanu

Aura Rully; 14 decembrie 1946, București

Cântăreață și compozitoare de jazz, una dintre cele mai importante voci românești ale genului. A absolvit clasa de Canto de muzică ușoară condusă de profesoara Florica Orăscu la Școala Populară de Artă din București. A debutat la Radiodifuziunea Română în 1959, iar câțiva ani mai târziu a interpretat la Televiziune compoziția Soarele e-ndrăgostit de Mamaia, de Dinu Șerbănescu, prezentată anterior la prima ediție a Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia (1963). În primii ani a interpretat muzică ușoară, mai târziu a cântat muzică populară românească. În 1966 a fost distribuită în spectacolul Jazz–jazz–jazz, prezentat la Teatrul Evreiesc de Stat, alături de pianistul János Kőrössy, contrabasistul Johnny Răducanu, bateristul Miki Mănăilă și balerinele Miriam Răducanu și Cecilia Hoppe.

Johnny Răducanu – Jocul țambalelor (1974)

A susținut turnee în compania celor mai prestigioase orchestre românești de jazz și de muzică ușoară. În 1972 a debutat internațional pe scena de la Carnegie Hall, New York cu formația Duke Ellington. A cântat alături de nume importante ale jazzului: Ella Fitzgerald, Bill Evans, Ahmad Jamal, Hank Jones, Quincy Jones, Dizzy Gillespie, Thad Jones, Paul Desmond, Joe Pass și Mel Lewis. A efectuat turnee în Australia, Brazilia, Bulgaria, Franța, Germania, Italia, Japonia, Polonia, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii etc. Stabilită în Canada, Aura Urziceanu este singura solistă de naționalitate română care a fost inclusă în prestigioasa publicație The Grove International Encyclopedia of Jazz. În anul 2014 a renunțat la cetățenia română și a plecat definitiv din țară.

Aura Urziceanu la Ateneul Român 2007

1946 – A încetat din viață Ioan Alexandru Brătescu-Voinești (1 ianuarie 1868, Târgoviște – 14 decembrie 1946, București)

Prozator, faimos pentru povestirile sale, scrise inițial pentru copiii săi; membru și vicepreședinte al Academiei Române

1948 – Relații diplomatice România – India

La 14 decembrie 1948, relațiile diplomatice dintre cele două state au fost deschise la nivel de legație, iar la 15 noiembrie 1957 au fost ridicate la nivel de ambasadă. Oficiul diplomatic al României în India a fost deschis în 1955, iar al Indiei la București în 1959.

1948 – S-a născut Virgil Flonda

14 decembrie 1948, Marin, Sălaj – 27/28 iulie 2006, Germania

Actor de film și teatru, membru UNITER (Uniunea Teatrală din România). În anul 1977 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) București, clasa Dem Rădulescu. A debutat în rolul Hamlet, în piesa omonimă de W. Shakespeare la Studioul Casandra. A interpretat numeroase roluri în teatru și film, fiind actor, o perioadă și director artistic, la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu. Pe scenă, timp de aproape trei decenii, a apărut în: Petru Rareș de Horia Lovinescu, Oedip salvat de Radu Stanca, Puricele în ureche de G. Feydeau, Pygmalion de G.B. Shaw, Decameronul după Alexander Hausvater, Azilul de noapte de Maxim Gorki, Idiotul după Dostoievski, Așteptându-l pe Godot de S. Beckett etc. A jucat în filme realizate de regizori celebri, români și străini: Wilhelm Cuceritorul, Întâlnirea, Horea, Noi cei din linia întâi, Mircea, Coroana de foc, A unsprezecea poruncă, serialul TV Dumnezeu s-a născut la sat etc.

Coroana de foc (1990) • Sergiu Nicolaescu, George Alexandru, Vladimir Găitan, Virgil Flonda [Paracliserul], Ștefan Velniciuc, Ion Rițiu, Simona Șomăcescu etc.

1950 – S-a născut Cristian Ioan

14 decembrie 1950, Călărași

Regizor și actor de teatru. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” – Facultatea de Regie teatru, clasa Radu Penciulescu, în 1972, Facultatea de Actorie, clasa Octavian Cotescu în 1975 și studii postuniversitare la clasa Ion Cojar în 1986. A jucat la Teatrul Național Târgu-Mureș, fiind apoi și regizor, a colaborat la spectacole la teatrele din țară: Târgu-Mureș, Brașov, Arad, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Galați, Pitești, București, a fost director general și regizor la Teatrul de Nord Satu Mare, director general la Teatrul de Stat din Oradea, din 1987 este director general la Teatrul Național Târgu-Mureș, președinte al Fundației Teatru Imagine, iar din 2000, profesor la Universitatea de Artă Teatrală Târgu-Mureș. A fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în rang de Cavaler (2004).

Interviu cu regizorul Cristian Ioan

1955 – Republica Populară Română a fost primită în rândurile Organizației Națiunilor Unite

Cererea oficială de admitere a țării noastre în forumul mondial a fost prezentată, la 10 iulie 1947, la câteva luni după crearea ONU, primului secretar general al organizației, Trygve Lie, de către ministrul român al afacerilor străine. În condițiile războiului rece, precum și faptului că România nu era recunoscută ca stat cobeligerant, admiterea sa în ONU a fost blocată până în 1955, deși Guvernul român a revenit cu cereri în anii 1948, 1952 și 1954, declarându-și, de fiecare dată, voința de a accepta și a duce la îndeplinire obligațiile decurgând din Carta ONU. La 14 decembrie 1955, Adunarea generală a ONU a decis, prin rezoluția A/RES/995 (X), primirea României în ONU, alături de alte 15 state: Albania, Austria, Bulgaria, Cambodgia, Ceylon, Finlanda, Ungaria, Irlanda, Italia, Iordania, Laos, Libia, Nepal, Portugalia și Spania. Misiunea permanentă a României la ONU a fost înființată la 23 martie 1956, primul ambasador al României la Națiunile Unite fiind profesorul Athanase Joja.

1962 – A încetat din viață Simion Mehedinți (16 octombrie 1868, Soveja, Vrancea – 14 decembrie 1962, București)

Geograf, geopolitician; creator al școlii române moderne de geografie; a desfășurat o vastă activitate culturală ca educator al maselor și cu deosebire al tineretului; membru titular al Academiei Române

1968 – S-a născut Florin Chilian

14 decembrie 1968, București

Muzician, compozitor, interpret, chitarist de muzică folk, jazz și rock și jurnalist. De la 12 ani s-a înscris la Clubul de ciclism Stirom București, unde a ajuns multiplu campion național de ciclism (1981–1985) la probele șosea, pistă, contratimp individual și pe echipe. A absolvit liceul „Matei Basarab” din București în 1987; în timpul liceului a facut parte din brigada artistică și a înființat formația Rubin, cu care a câștigat Premiul I la Festivalul Național Cîntarea României (1984–1987). Primul său concert solo pe o scenă a fost în 1986 la Clubul Universitas. Atunci Mircea Vintilă i-a împrumutat chitara sa în cadrul unui concert Mircea Vintilă și Valeriu Sterian. În 2001, la 33 de ani, cu prețul unor mari sacrificii financiare personale, a lansat primul său album, Iubi – Interfața la realitate. La sugestia lui Florian Pittiș, a prezentat la Radio România Tineret o emisiune tip talk-show. Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și din Marea Britanie.

Florin Chilian – Ursitoare

1976 – A fost inaugurat Muzeul Teatrului Național din Iași

A fost inaugurat la 14 decembrie 1976, când se împlineau 160 de ani de la prima reprezentație teatrală în limba română, Mirtil și Hloe, pus în scenă de Gheorghe Asachi. Muzeul prezintă evoluția fenomenului teatral de la primele sale manifestări până în contemporaneitate, ilustrând principalele momente din istoria teatrului și contribuția marilor personalități la dezvoltarea acestuia. Sediul inițial al muzeului a fost casa vornicului Vasile Alecsandri, casă în care a copilărit poetul, acum dispărută.

1978 – S-a născut Radu Sîrbu

14 decembrie 1978, Peresecina, raionul Orhei, URSS

Cântăreț și producător muzical român, originar din Republica Moldova, care în prezent activează și locuiește în București, devenit cunoscut ca membru al formației O-Zone. Și-a început cariera muzicală în cadrul clubului artistic pentru copii Art-Show, din orașul Orhei. A urmat apoi studii muzicale în Chișinău, acolo unde s-a întâlnit și cu viitorii colegi din trupa O-Zone, Dan Bălan și Arsenie Todiraș. La începutul anilor 2000, trupa O-Zone devenea rapid un fenomen internațional și a dat lovitura cu piesa Dragostea din tei, care a ajuns în topurile din toată lumea. În scurt timp, trupa s-a destrămat, iar Dan, Radu și Arsenie au mai scos câteva piese solo, niciuna însă la nivelul atins în formula O-Zone. Acum, Dan Bălan este implicat mai mult în producția muzicală, mai mult în străinătate, însă mai scoate și piese pe cont propriu.

Radu Sîrbu – Răspuns

1980 – A încetat din viață Nichita Smochină (14/27 martie 1894, Mahala–Dubăsari, Herson, Imperiul Rus/Tiraspol, R. Moldova – 14 decembrie 1980, București)

Jurist, filosof al dreptului, publicist, istoric, etnograf, folclorist, antropolog, sociolog, slavist, profesor; membru de onoare al Academiei Române

1989 – Adunarea anticeaușistă de la Iași

Se pare că prima scânteie a revoluției din 1989 s-a aprins la Iași. Organizația clandestină Frontul Popular Român a încercat să organizeze o adunare în Piața Unirii, pentru a protesta împotriva regimului Ceaușescu și a condițiilor grele de viață. Grupul, care se organizase pe principiul „din om în om” a difuzat manifeste prin care oamenii erau chemați în Piața Unirii din Iași pe 14 decembrie:

„Chemare către toți românii de bună-credință

A sosit ceasul descătușării noastre. Să punem capăt foamei, frigului, fricii și întunericului care ne stăpînesc de 25 de ani. Să punem capăt terorii dezlănțuite de dictatura ceaușistă care a dus un popor întreg în pragul deznădejdii. Am rămas ultima țară din Europa în care mai persistă coșmarul stalinist amplificat de către o conducere incompetentă și răuvoitoare.

Să arătăm că noi cei din urmă vom fi cei dintîi. Stă în puterea noastră și numai a noastră să ne eliberăm de cel mai odios jug pe care l-a avut vreodată țara noastră. Pentru aceasta chemăm toți cetățenii de bună-credință sîmbata 16 decembrie ora 18.00, la demonstrația de protest care va avea Ioc în Piața Unirii.

Dorim ca demonstrația să se desfășoare într-o tăcere deplină, iar la ora 19.00 să pornim cu toții către Piața Palatului Culturii, unde se va sfîrși demonstrația, urmînd să ne întîlnim sîmbătă, 23 decembrie, la aceeași oră, în același loc. Ultima demonstrație va avea Ioc Ia 30 decembrie, ora 18.00, cînd vom cere înlăturarea de la conducerea statului a lui Ceaușescu și a familiei sale. Facem apel la Armată, Miliție și Securitate să dea dovadă de curaj, patriotism și clarviziune politică și să sprijine acțiunea noastră de salvare a acestui neam, care este al nostru, al tuturor.”

Intervenția autorităților și a forțelor de ordine, care au blocat zona și au arestat liderii, a făcut ca acțiunea să eșueze, fiind reprimată de Securitate.

1994 – A încetat din viață Petrache Lupu (14 octombrie 1907, Maglavit, Dolj – 14 decembrie 1994, Maglavit)

Un cioban care a pretins că a avut mai multe viziuni divine, ceea ce, în perioada interbelică, a declanșat un fenomen de masă, Maglavitul devenind loc de pelerinaj pentru mulțimi de oameni.

1995 – Revenirea mișcării legionare pe scena politică din România

Șeful cuibului „Horia Sima” din Bucuresti, Șerban Suru, impus ca lider al Mișcării Legionare după decesul lui Horia Sima, în 1993, a anunțat revenirea Mișcării legionare pe scena politică românească, scopul acesteia fiind acum doar acela de a prezenta adevărul despre predecesorii lor.

1996 – A încetat din viață Nicole Valéry-Grossu (Nicoleta Valeria Bruteanu; 4 iulie 1919, Turnu Măgurele – 14 decembrie 1996, Paris)

Scriitoare și jurnalistă creștină și anticomunistă; soția scriitorului Sergiu Grossu, împreună cu care s-a refugiat în Franța

1996 – A încetat din viață Doina Cojocaru (Doina Petruța Băicoianu; 25 noiembrie 1948, Sighișoara – 14 decembrie 1996)

Handbalistă care a jucat pentru echipa națională a României pe postul de coordonator

1998 – A încetat din viață Mihai Maximilian (20 decembrie 1932, Galați – 14 decembrie 1998, București)

Textier de muzică ușoară și de estradă, scenarist pentru spectacolele Teatrului de Revistă „Constantin Tanase”; căsătorit cu Stela Popescu

2000 – A încetat din viață Nicolae N. Constantinescu (27 martie 1920, București – 14 decembrie 2000, București)

Economist cu activitate științifică în domenii ca: istoria economică și socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană, etc.; membru titular al Academiei Române

2001 – S-a înființat, la București, postul privat de televiziune B1 TV

Post de televiziune din România, lansat în 14 decembrie 2001 ca post generalist și transformat în 2011 într-un canal de știri și publicistică. B1 TV emite 24 de ore din 24, la nivelul întregii țări.

2002 – Pentru prima dată, România a fost nominalizată în cadrul galei Premiilor MTV Europa (Barcelona)

La Gala Premiilor MTV Europe Music Awards, care a avut loc la Barcelona, a fost introdusă secțiunea „Cel mai bun artist român”. Au fost nominalizate trupele: Animal X, BUG Mafia, Class, Partizan, Zdob și Zdub, iar câștigătoare a fost trupa Animal X.

Animal X – Pentru ea

2007 – A încetat din viață Mihai Pelin (25 august 1940, Cernăuți – 14 decembrie 2007, București)

Istoric, scriitor și publicist; primul cercetător care a intrat în Arhivele fostei Securități în scopul publicării documentelor studiate

2012 – A încetat din viață Grigore Patrichi-Smulți (3 august 1937, Smulți, Galați – 14 decembrie 2012, București)

Sculptor, profesor în învățământul liceal

2016 – Desfințarea echipei de fotbal Rapid București

În iunie 2016, Rapid a fost declarat în instanță în faliment. Deși nu era definitivă, decizia a avut ca urmare faptul că echipa nu a mai putut înregistra contracte noi și, neavând legitimați suficienți jucători, clubul nu s-a putut înscrie în prima divizie în sezonul 2016–2017, în urma hotărârii Ligii Profesioniste de Fotbal. La scurt timp, a urmat și desființarea echipei.

A reapărut în 2018, după ce Academia Rapid a achiziționat la o licitație brandul clubului desființat, marca și culorile, devenind succesoarea de drept a FC Rapid București, fondat în 1923.

2017 – A încetat din viață Andrei Țugulea (19 august 1928, Unțești, Ungheni, R. Moldova – decembrie 2017, București)

Inginer electrotehnician și profesor, cu contribuții originale privind introducerea parametrilor tranzitorii în circuitele electrice cu efect de câmp sau ecranarea electromagnetică; ministru adjunct și secretar de stat în Ministerul Învățământului; senator; membru titular al Academiei Române

2020 – A încetat din viață Mihai Dumitru (15 decembrie 1952 – 14 decembrie 2020)

Artist plastic; lector universitar al Departamentului de Artă Murală la UNARTE, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită