14 Ianuarie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Micul Octoih de la Brașov

 

1527 – A încetat din viață Ștefăniță Vodă cel Tânăr

Ștefan al IV-lea; 1506, Hotin – 14 ianuarie 1527, Hotin

Domn al Moldovei (20 aprilie 1517–14 ianuarie 1527), fiul lui Bogdan al III-lea și nepotul lui Ștefan cel Mare. Cunoscând limbile polonă, turcă, latină, germană, greacă, tătară și armeană, a fost una din cele mai interesante figuri de domnitori moldoveni. Grigore Ureche aprecia că „ar fi putut să fie un mare conducător și altor țări” – aluzie probabil, la faptul că visul de unire al celor trei țări românești încolțise deja la cronicarii vremii. A luat conducerea țării la vârsta de 11 ani și a stricat relațiile cu polonezii, fiind ofensat de Sigismund, care a refuzat să-i dea una din fete de soție. Hatmanul Luca Arbore, voind să fie și pe mai departe în relații bune cu Polonia, de frica turcilor, a trimis o solie la polonezi – pentru această faptă, Ștefăniță i-a ucis pe hatman și pe cei doi fii ai săi, boierii s-au răsculat împotriva lui Ștefăniță, dar răscoala a fost înnăbușită și mulți boieri au fost uciși. Cu toate acestea, Ștefăniță a atacat și înfrânt o armata turcească condusă de Tassa-Pașa, care se refugiase în Moldova, respinsă fiind de polonezi și a luat o prada bogată. Din cauza semeției lui, bunele relații cu polonezii nu au mai putut fi restabilite, din acest motiv, se crede că nobilii de la curtea poloneză, care se temeau că Ștefăniță s-ar putea alia cu turcii, au pus-o pe însăși soția lui să-l otrăvească. A murit la Hotin și este înmormântat la Mănăstirea Putna.

1557 – A fost tipărit Micul Octoih de la Brașov

Octoihul (din limba greacă, „oktoihos” sau „opt tonuri”) este o carte bisericească, destinată cultului ortodox. Cartea conține cântările Învierii de la Vecernie, Utrenie și Liturghie, pentru fiecare zi din săptămână, fiecărei săptămâni fiindu-i propriu un anumit glas. Parcurgerea celor opt glasuri, timp de opt săptămâni reprezintă un stâlp, anul întreg fiind format din șase stâlpi, care se succed neîntrerupt. A fost compus de teologul bizantin Ioan Damaschinul în secolul al VIII-lea.

Tipograf și cărturar de seamă, Coresi a trăit în secolul al XVI-lea și a învățat meșteșugul tiparului în atelierul lui Dimitrie Liubavici, apoi a trecut munții și s-a stabilit la Brașov, unde a desfășurat o rodnică activitate de aproape un sfert de veac, fiind editor a peste 30 de titluri – texte religioase, hagiografice (de preamărire a vieții sfinților), ori istorice. Cea dintâi carte tipărită de el la Brașov, împreună cu logofătul Oprea, este Micul Octoih în limba slavonă, între 12 iulie 1556–14 ianuarie 1557.

1595 – Lupta de la Putineiu

Luptă purtată la 14 ianuarie 1595, în care frații Buzești și Radu Calomfirescu, aflați în fruntea unor detașamente ale oștii românești, au înfrânt tătarii care invadaseră țara.

Uciderea creditorilor levantini și a garnizoanei otomane din București, a avut loc în contextul alianței antiotomane încheiate de conducătorii Transilvaniei, Munteniei și Moldovei. Principele Transilvaniei, Sigismund Báthory a încercat să cucerească Timișoara, domnul Moldovei, Aron Tiranul, Tighina și Ismail, în timp ce domnul muntean, Mihai Viteazul, se confrunta cu atacurile tătarilor lui Ghazi Ghirai II. Sultanul le-a găsit înlocuitori: Bogdan la București și Ștefan Surdu la Iași. În ajutorul instalării lor au fost trimiși Mehmed Sokollüzâde, aga ienicerilor, și beylerbey-ii Mustafa pașa și Aydın Hasan pașa. Pentru a împiedica această oaste să treacă Dunărea, Mihai Viteazu și-a concentrat trupele la Giurgiu, unde a început asediul cetății. Aflând că tătarii pătrunseseră în Țara Românească, a lăsat aici un detașament și, cu cea mai mare parte a trupelor, s-a retras la Hulubești, pe Neajlov (lângă Călugăreni), supraveghind ambii dușmani. La cererea hanului, ca nepotul său să fie lăsat să treacă cu o pradă bogată spre Crimeea, domnul a permis. Avangarda oștirii tătare (cca. 4.000 de oameni) a fost surprinsă de frații Buzești și Radu Calomfirescu, în fruntea unor detașamente ale oștii de țară, la Putineiu în Vlașca și înfrântă. Peste numai două zile, o nouă oaste, condusă de nepotul hanului, a fost nimicită la Stănești.

1819 – S-a născut Dimitrie Bolintineanu

14 ianuarie 1819, Bolintin-Vale – 20 august 1872, București

Poet, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848. Macedonean de origine, orfan de ambii părinți încă din 1831, a fost crescut de rude și s-a susținut de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I.L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe funcționărești. A debutat în literatură cu poezia O fată tânără pe patul morții, (1842) publicată de I.H. Rădulescu în Curierul de ambe sexe, iar în 1847 i-a apărut la București primul volum de versuri, Colecție din poeziile domnului D. Bolintineanu, cuprinzând elegii, balade istorice și balada fantastică Mihnea și baba. A editat revista Poporul suveran. Gazetă politică și literară, la care au colaborat Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac; articolele publicate aici pregătind atmosfera revoluționară a momentului. Întrucât revoluția a fost înfrântă, Bolintineanu a părăsit țara împreună cu alți conducători ai mișcării și s-a stabilit la Paris. Pe la 1855, Domnul Grigore Ghica i-a oferit o catedră de Literatură română la Iași, dar Poarta nu i-a permis intrarea în țară; a făcut călătorii prin Palestina, Egipt, Siria, Macedonia, descriindu-le în publicațiuni diverse, care cuprindeau adesea pagini pline de interes și scrise cu multă căldură. Întorcându-se în țară la 1859, a intrat în politică și a devenit ministru de Externe, Culte și Instrucțiune publică. Prin stăruințele lui și ale lui Costache Negri și V.A. Urechia, au fost înființate primele școli pentru românii macedoneni. Volume publicate: Manoil. Roman național, Poesii vechi și nouă, Legende sau Basme naționale în versuri, Legende noui, Menadele.

1850 – A încetat din viață Neofit al II-lea (Neofit Gianoglu; 1 ianuarie 1787, București – 14 ianuarie 1850, București)

Cleric ortodox, mitropolit al Țării Românești (1840–1849), remarcat mai ales prin participarea sa la Revoluția de la 1848

1878 – A început Bătălia de la Vidin

Operațiune militară executată de armata română pe teatrul de operațiuni din Nord Vestul Bulgariei, în vederea eliminării ultimelor forme de rezistență otomană, între 14/26 ianuarie–23 ianuarie/4 februarie 1878. Trupele române au încercuit cetatea Vidinului și au deschis foc asupra acesteia, beneficiind și de sprijinul logistic al bateriilor de artilerie de pe malul românesc al Dunării, tirul concertat asupra orașului provocând pagube materiale iremediabile și pierderea a zeci de vieți omenești.

Din rațiuni umanitare, generalul Cernat a ordonat, la 20 ianuarie/1 februarie, încetarea focului, trimițând o delegație de pace, condusă de colonelul Fălcoianu. Trimisul special al armatei române a fost primit cu toate onorurile cuvenite de către Izzet pașa, demnitarul otoman sub comanda căruia se aflau trupele de la Vidin, dar acesta a refuzat negocierile privind la capitularea. În zilele de 21 ianuarie/2 februarie și 22 ianuarie/3 februarie, garnizoana de la Vidin a fost supusă unui tir violent de artilerie. O zi mai târziu, la 23 ianuarie/4 februarie, a survenit semnarea armistițiului ruso-otoman, motiv pentru care ostilitățile au încetat. Potrivit armistițiului, trupele române au intrat în Vidin la 12/24 februarie și în Belogradčik la 13/25 februarie 1878, ca urmare a înțelegerii dintre Süleyman Efendi, responsabil cu apărarea fortăreței, și cololonelul Cantili Grigore.

1885 – S-a născut Constantin Sănătescu

14 ianuarie 1885, Craiova – 8 noiembrie 1947, București

Militar de carieră, general de corp de armată, adjutant al Armatei române, om politic. A absolvit Școala Fiilor de Militari din Iași (1905), apoi a urmat Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București (1905–1907), în aceeași promoție cu viitorii generali Gheorghe Mihail și Nicolae Macici, fiind avansat după absolvire la gradul de sublocotenent și repartizat în Regimentul 5 Roșiori. Luptător în ambele războaie mondiale, comandant militar al Bucureștiului pe timpul rebeliunii legionare, generalul Sănătescu, în calitate de comandant al Corpului 8 armată, a fost cel care a oprit pogromul împotriva evreilor declanșat la Dorohoi în anul 1940. A fost șef al Casei Militare Regale (1943–1944) și apoi mareșal al Palatului (1 aprilie 1944–23 august 1944). A îndeplinit funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României în anul 1944, în cadrul a două cabinete succesive, a fost Șef al Marelui Stat Major.

1893 – S-a născut Teodor Scorțescu

14 ianuarie 1893, Iași – 1976, Italia

Prozator și dramaturg. A urmat Facultatea de Drept din Iași, luându-și licența în 1917. A debutat ca poet cu trei sonete în Viața românească, în 1914, iar în iulie 1916, după alte versuri, a publicat în foileton nuvela Salonul unde se gândește în Capitală, prefigurând romanul Concina prădată (1939). A renunțat temporar la poezie și proză, lăsându-se ispitit de teatru, o revistă teatrală, Halandala, scrisă împreună cu George Bădărău, fiind pusă în scenă în 1916, la Iași. A intrat în diplomație, fiind numit atașat la Legația României din Istanbul (1921), apoi la Legația din Atena. În 1923, rechemat în centrala Ministerului de Externe, a funcționat până în 1928, suind toate treptele ierarhice până la cea de secretar de legație clasa I. Activitatea sa diplomatică a continuat la Ankara, Helsinki și Riga, Praga, Berna, Vatican, în 1942 fiind consul general la Istanbul. După 1945 s-a stabilit inițial în Sicilia, apoi în Argentina. A scris romane: Popi, Concina prădată, Magie albă și piese de teatru: drama Sfârșitul lumei, Le Mirage des Alpes, Arta iubirii, Tanti Viorica, Cobaiul și altele, rămase în manuscris.

1894 – S-a născut Ecaterina Teodoroiu

Cătălina Vasile Toderoiu; 14 ianuarie 1894, Vădeni/Târgu-Jiu – 3 septembrie 1917, lângă Panciu

Eroina de la Jiu, cercetașă și participantă la primul război mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. Provenită dintr-o familie modestă din Oltenia, Cătălina a plecat la București pentru a deveni învățătoare, iar acolo a contribuit la înființarea primelor organizații de cercetași din țara ei. După intrarea României în primul război mondiall, a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea ei natală. Din dorința de a-i răzbuna pe toți cei patru frați care-i muriseră în lupte, a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. A fost luată prizonieră, a evadat și a fost rănită de două ori. În spital, a fost decorată de casa regală și avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie. A fost celebrată ca eroină națională după terminarea războiului.

5 minute de istorie: Povestea Ecaterinei Teodoroiu

1900 – Premiera operei Tosca de Giacomo Puccini

La Teatro Constanzi din Roma, a avut loc premiera operei Tosca, având în rolul titular pe Hariclea Darclée. Celebra arie Vissi d’arte, vissi d’amore a fost compusă special pentru ea.

Cavaradossi a fost tenorul Emilio De Marchi iar Scarpia a fost baritonul Eugenio Giraldoni. Dirijorul a fost Leopoldo Mugnone. În public s-au aflat și Regina Margherita, prim-ministrul Pelloux și mulți compozitori, printre care Pietro Mascagni, Francesco Cilea, Franchetti și Sgambati.

Giacomo Puccini – Tosca Vissi d’arte, vissi d’amore • Angela Gheorghiu

1912 – S-a născut George Pascu

14 ianuarie 1912, Iași – 16 noiembrie 1996

Muzicolog, profesor, dirijor, compozitor, animator al vieții artistice și publicist. A urmat Liceul Național din Iași și, în paralel, cursurile Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din Iași. În 1934, a absolvit secția Instrumentală și Teoretică a Conservatorului și Seminarul Pedagogic Universitar din Iași, fiind numit profesor de muzică la Seminarul Teologic Sf. Gheorghe din Roman, unde a funcționat și ca dirijor permanent al corului bisericesc Sfinții Voievozi. Din 1936 a început să dirijeze și corul Episcopiei din Roman. În 1938, a fost transferat la Craiova, ca profesor la catedra de Muzică vocală și instrumentală de la Liceul Militar „D.A. Sturdza”. Revenit la Iași, a fost profesor la catedra de Istoria muzicii și Forme muzicale de la Conservatorul „George Enescu”, unde a predat până la pensionare (1977). A elaborat un curs de Istoria muzicii universale. A fost director al Filarmonicii „Moldova” (1945–1947) și dirijor al Orchestrei simfonice și Corului „Gavriil Musicescu”, înființat în 1953 la insistențele lui George Pascu și ale directorului Achim Stoia. În 1956, la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași a înființat cercul muzical Prietenii muzicii, unde s-au desfășurat săptămânal audiții muzicale. Din scrierile sale: Muzicienii Iașului (în colaborare cu Iosif Sava), Popasuri în istoria muzicii (în colaborare cu Melania Boțocan), Hronicul Muzicii Ieșene (în colaborare cu Melania Boțocan), Viața muzicală românească interbelică, Carte de istorie a muzicii (în colaborare cu Melania Boțocan, 2 volume) etc.

1915 – S-a născut Mihai Isbășescu

14 ianuarie 1915, București – 1998

Istoric literar, filolog, lexicograf, profesor universitar și traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1955). A absolvit Facultățile de Litere și Drept ale Universității din București (ambele în 1936). A obținut în 1939 titlul de Doctor în Filologie germană (specializare în literatură medievală) la Universitatea din Tübingen, cu teza Minne und Liebe. Ein Beitrag zür minnesungerischen Begriffsdeutung und Terminologie (Minne și dragostea. O contribuție la interpretarea Minnesungeriană a termenilor și terminologiei). A urmat ulterior o carieră universitară la București, ajungând șeful catedrei de Limbă și literatură germană la Facultatea de Limbi Germanice a Universității București (1976–1984). Este considerat unul dintre cei mai reputați germaniști români, fiind distins cu Medalia de aur „Goethe” a Institutului Goethe din München (1970). A fost redactor la revista Dacia Rediviva, a colaborat cu articole în Universul literar, Curentul literar, Vremea, Gazeta literară, Contemporanul, Secolul 20 etc. A publicat studii de limba și literatura germană în reviste de specialitate din România și din străinătate, dicționare bilingve, cursuri universitare, prefețe și note bio-bibliografice, precum și numeroase traduceri din limba germană. A elaborat Istoria literaturii germane de la origini până în prezent, un studiu prestigios al literaturii germane. A fost membru corespondent al Institut für Deutsche Sprache din Mannheim, membru al Internationale Vereinigung für Germanische Sprach- und Literaturwissenschaft și al Gesellschaft der Germanisten Rumäniens și a făcut parte, de asemenea, din Societatea internațională Faust-Gesellschaft.

1917 – Lupta de la Pralea

S-a desfășurat pe Frontul Român, în timpul participării României la primul război mondial, în perioada 1/14 ianuarie–5/18 ianuarie 1917 și a avut ca rezultat rectificarea frontului în favoarea forțelor române, în ea fiind angajate forțe române din Divizia 15 Infanterie și forțe ale Puterilor Centrale din Divizia 187 Infanterie germană.

A făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în stabilizarea frontului pe Siret. Armata română a câștigat o mare victorie și o importantă modificare a liniei frontului, pentru a ține sub control valea Șușiței.

1917 – S-a născut Ion Roman

Jean Roman; 14 ianuarie 1917, București – 1 decembrie 1989, București

Istoric literar și traducător. A urmat Facultatea de Litere si Filosofie a Universității din București, absolvită în 1939. A debutat în Vremea, în 1936. A fost profesor de liceu în capitală, redactor-șef la ESPLA, redactor la Gazeta literară, șef de redacție la Editura Științifică. A debutat editorial cu volumul de versuri Fulgerul domesticit (1954). A scris monografii ale unor scriitori din sec. al XlX-lea: Anton Pann, Dimitrie Bolintineanu, Caragiale, Șt. O. losif, Viața lui Ion Ghica, Vasile Alecsandri. Orizonturi și repere. Alte volume: Vorbiți mai bine, scrieți mai bine românește, Umor și gramatică, Ecouri goetheene în cultura română, Un roman pentru copii, Prietenul meu Topsi. A scris, în colaborare cu Roman Ion Albala, libretul operetei Anton Pann sau Povestea vorbei; a fost autor al antologiilor: Eroica 1877 și Portocale la fereastra ei. Povestiri germane din trei decenii. A tradus din L. Feuchtwanger, H. Jaeger, W. Breinholst, Hermann Hesse, Roman Ion Musil, H. Mann, E. Jttnger, S. Lenz, L. Frobenius etc.

1917 – S-a născut Sofia Arcan

14 ianuarie 1917, Moldova Nouă, Caraș-Severin – 27 mai 1992, Timișoara

Scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România. A debutat la 18 ani la revista Fruncea și cu fragmente în revista Vremea (1935). A debutat editorial cu romanul Iarna hoinară (1943). A colaborat la diverse reviste literare bănățene precum Scrisul bănățean și Orizont. A scris despre zona Banatului, despre oamenii care munceau din greu prin păduri; romanele sale au și un pronunțat caracter autobiografic, având în vedere că soțul scriitoarei este de profesie inginer silvic. A publicat romane: Singură în bătaia lunii, Vara suferințelor, Joc întrerupt și postum Ora ireală. A obținut Premiul Asociației Scriitorilor din Timișoara (1975).

1928 – Premiera comediei Lache în harem

Film mut românesc, subintitulat farsă orientală, comedie în care apare din nou personajul Lache, după Ginere fără voie, prezentată ca fiind targicomedie în trei acte. Regia: Marcel Blossoms, Vasile D. Ionescu, cu: Vasile D. Ionescu, Lila Stănescu, produs de Național Film. Filmul „era rodul unei iluzii că de pe azi pe mâine, în ciuda lipsei de mijloace și fără să te preocupi de a crea cu gust, cu măsură, cu simț autocritic, poți deveni vedetă sau regizor de film” [Jean Mihail]. Premiera a avut loc la cinematograful Marioara Voiculescu din București, pe 14 ianuarie 1928.

Lache în harem (1928)

1928 – S-a născut Grigore Botezatu

14 ianuarie 1929, Baraboi, Bălți

Folclorist din Republica Moldova. În 1954 a absolvit Facultatea de Istorie și Filologie, Secția de Limbă și literatură numită pe atunci „moldovenească” a Universității de Stat din Chișinău. A fost cercetător științific, șeful secției de folclor și director adjunct al Institutului de Etnografie și Folclor al Academiei de Științe a Republicii Moldova. Și-a luat doctoratul în Filologie cu teza Genurile folclorice și realitatea istorică (pe baza folclorului haiducesc) (1966). A desfășurat o amplă activitate de culegător, traducător, editor și cercetător al folclorului literar. A înregistrat texte folclorice în satele din Republica Moldova, în localitățile românești din regiunile Odesa, Cernăuți, Nikolaev, Kirovograd, Caucazul de Nord etc. S-a consacrat culegerii textelor de proză populară. Este unul dintre autorii Schițelor de folclor moldovenesc, ai culegerilor Poezie populară moldovenească, Cântece de luptă și biruință, Folclor moldovenesc: Crestomație. Ca cercetător de teren a descoperit mulți interpreți, în special povestitori populari. A fost distins cu titlul onorific Om Emerit (1990) și cu Premiul Dacia al Ministerului Culturii (1991), iar în 1995, cu Premiul „Simion Florea Marian” al Academiei Române.

1931 – S-a născut Vlad Sorianu

Vasile Sporici; 14 ianuarie 1931, Comănești, Bacău – 1 septembrie 2004, Bacău

Prozator, traducător și critic literar. A urmat Facultatea de Biologie și Filosofie a Universității din București (1950-1954) și Școala Superioară de lectori de științe sociale din București. A efectuat în continuare studii doctorale în Filosofie la Universitatea Lomonosov din Moscova și la Universitatea din București, obținând în 1977 titlul de Doctor în Filosofie cu teza Determinare și structură în genetica modernă. În timpul liceului, a lucrat ca redactor la ziarul Luptătorul din Bacău, iar după absolvirea facultății a fost profesor la Șerbești, Mărgineni și Bacău, redactor-șef adjunct al revistei Ateneu, director al Teatrului de Stat „Bacovia” din Bacău. A debutat în anul 1947 cu versuri în ziarul Luptătorul din Bacău, colaborând apoi cu articole de critică literară, eseuri, cronici pe teme de filosofie și literatură etc. în revistele Ateneu, Cronica, Convorbiri literare, Contemporanul, Tribuna, Revista de filosofie, România literară, Familia și Luceafărul. A publicat trei volume de eseuri pe teme de critică literară: Glose critice (1968), Contrapunct critic și Literatura noastră cea de toate zilele și romanul pentru tineret Timpul dezmoșteniților. S-a remarcat ca traducător în limba română a mai multor scrieri ale filosofului francez de origine română Stéphane Lupasco. A donat prin testament 1.400 de volume din biblioteca personală și întreaga colecție a revistei Ateneu bibliotecii Casei de Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău.

1932 – S-a născut Petre Sbârcea

14 ianuarie 1932, Segarcea, Dolj – 30 octombrie 2021, Cluj-Napoca

Dirijor și profesor. Într-un interviu a declarat că, de fapt, s-a născut în 27 decembrie 1931, dar pentru că primăria era închisă din cauza sărbătorilor, tatăl său l-a putut declara abia în 14 ianuarie, în fața unui primar în stare de ebrietate. Primarul nu a sesizat umorul tatălui și l-a trecut pe copil în registrul de stare civilă cu numele Doctor Petre Sbârcea. A studiat arta dirijatului cu Sergiu Celibidache și Antonin Ciolan. A fost dirijor titular la: Opera Română din Cluj (1957–1976), Filarmonica de Stat Sibiu, invitat permanent al orchestrelor din Germania, Ungaria, Italia, Austria, Iran, Franța, Belgia, Rusia, Olanda, Elveția, Luxemburg etc. A fost cel care a dirijat primul turneu al Filarmonicii sibiene, în 1981, în Corsica, cu ocazia inaugurării Operei din Bastia. De asemenea, a fost profesor universitar Academia de Muzică Cluj. A fost distins cu Ordinul Cultural al României, Medalia Mascagni (Italia), Ordinul Național Serviciul credincios în grad de cavaler.

Dvorak – Simfonia a IX-a • Orchestra Academiei de Muzica „Gheorghe Dima”, Dirijor Petre Sbârcea

1933 – S-a instalat Guvernul Alexandru Vaida-Voievod (4)

Consiliu de miniștri național-țărănist, prezidat de Alexandru Vaida-Voievod, care a guvernat în perioada 14 ianuarie–13 noiembrie 1933. Lider marcant al Partidului Național Român, Vaida-Voievod a fost numit ministru de stat pentru Transilvania în primele guverne după Marea Unire. Spre sfârșitul anului 1932, contradicțiile dintre Carol al II-lea și Iuliu Maniu s-au accentuat. Când colonelul Gabriel Marinescu, prefectul Poliției Capitalei, și Constantin Dumitrescu, comandantul Jandarmeriei (membri ai camarilei regale) au recurs la acte de frondă față de ministrul de Interne Ion Mihalache, acesta a cerut înlocuirea celor doi, regele refuzând. Maniu s-a solidarizat cu colegul său de partid și de guvern și a demisionat din funcție pe 12 ianuarie 1933.

Două zile mai târziu, s-a format un nou cabinet național-țărănist în frunte cu Alexandru Vaida-Voevod. Pe durata mandatului, guvernul s-a confruntat cu ample tensiuni sociale și mișcări de protest (greva petroliștilor de pe Valea Prahovei, greva de la Atelierele CFR Grivița), reprimate în forță, determinând cabinetul să renunțe la aplicarea unei a treia „curbe de sacrificiu”; s-a realizat Planul de la Geneva; reorganizarea Micii Înțelegeri; a adopat un pachet de legi pentru protecție socială; a izbucnit scandalul politic Afacerea Skoda.

1934 – A încetat din viață Ioan Cantacuzino (25 noiembrie 1863, București – 14 ianuarie 1934, București)

Medic și bacteriolog; fondatorul școlii românești de microbiologie și medicină experimentală; profesor universitar; membru titular al Academiei Române

1937 – S-a născut Mircea Bradu

14 ianuarie 1937, Lăzăreni, Bihor – 22 iunie 2021

Scriitor contemporan, jurnalist, director de teatru, membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Ziariștilor din România. S-a remarcat încă de pe băncile liceului cu poezie, proză și jurnalistică, prin reportaje, eseuri, interviuri și anchete, atât în ziarele locale și în cele cu răspândire națională. Debutul în dramaturgie a fost în 1970, cu piesa Turnul sinucigașilor, publicată în revista clujană Tribuna. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat București, Secția de Literatură și Critică Literară (1959). A fost inspector la Comitetului Județean pentru Cultură. Alături de grupul de scriitori condus de poetul Alexandru Andrițoiu a reînviat revista de cultură Familia, seria a V-a, a devenit director al Teatrului de Stat din Oradea (1977–1992), a înființat și condus, ca director general, Radio Transilvania, rețea care în scurtă vreme s-a extins la 15 posturi de emisie. În anul 2009 a preluat Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național. A fost primul primar al Oradiei după 1989, membru fondator al Partidului Democrat și consilier municipal. Dramaturg cunoscut prin piese de inspirație istorică: Vlad Țepeș în Ianuarie, Noapte albă, Hotărârea etc., în 2007 a lansat romanul Dracula Land, Dracula Parc, tradus în limbile engleză, maghiară și germană. Alte scrieri: De câte ori am pornit, Deschideți ferestrele, Teatru istoric, A fi sau a nu fi antrenor, Singur printre actori etc. A fost laureat al premiilor Uniunii Scriitorilor din România și ale Consiliului Culturii din România.

1939 – S-a născut Naarghita

Maria Amarghioalei; 14 ianuarie 1939, Pufești, Vrancea – 26 februarie 2013, București

Cântăreață și dansatoare. A făcut studii de coregrafie la Palatul Pionierilor din București. În 1956 a intrat în corpul de balet al teatrului de revistă „Constantin Tănase”, ca figurantă. În paralel, a luat lecții de canto clasic. Iubitoare a muzicii și a coregrafiilor din filmele indiene, interpreta s-a specializat pe acest repertoriu și a atins performanțe remarcabile, cunoscute și apreciate atât în patria ei, cât și în lume. A debutat ca solistă în revista O seară la estradă, regizată de Nicolae Dinescu; aici a interpretat aria Ciand (Luna) din banda filmului Vagabondul, primit cu entuziasm de public. În toamna lui 1967, prim-ministrul Indiei, Indira Gandhi, a vizitat România și a avut ocazia să o vadă pe Naarghita în spectacol.

Naarghita – Dum maro dum

1941 – Întrevederea Adolf Hitler – Ion Antonescu în Germania

În dimineata zilei de 14 ianuarie 1941 generalul Antonescu a plecat spre Germania, însoțit doar de ministrul plenipotențiar Fabricius (după unele relatări, Horia Sima a refuzat invitația, iar după altele, el nu a fost invitat), fiind primit în aceeasi zi la reședința lui Hitler, de la Berghof.

Nu există stenograme ale acestei întâlniri care, se pare, avut loc între patru ochi, la Berdchstengaden. Ion Antonescu a obținut sprijinul lui Hitler în conflictul intern dintre conducătorul statului și Mișcarea Legionară. Antonescu a fost primul șef de stat căruia Hitler i-a încredițat secretul că intenționează să pornească un război în Est. La întoarcere, pentru a combate unele zvonuri din cercurile legionare, potrivit cărora Mișcarea Legionară a fost sprijinită de Germania, Fabricius a comunicat conducătorilor legionari că guvernul Reich-ului dorește ca Mișcarea Legionară să se subordoneze generalului Antonescu, asigurând astfel liniștea în țară, de care statul german și trupele din cadrul Misiunii aveau absolută nevoie.

1950 – Înființarea oficială a lagărelor de muncă

Prin Decretul nr. 6/14 ianuarie 1950 pentru înființarea unităților de muncă al Marii Adunări Naționale, semnat de Președintele MAN, Dr. C.I. Parhon, se instituiau legal (existaseră și înainte, dar fără recunoaștere juridică) coloniile (lagărele) de muncă (pe model sovietic) pentru cei care „primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democrație populară”.

Acest decret (prefațat de hotărârea nr. 2/13 ianuarie 1950 a Consiliului de Miniștri) încuraja Securitatea să umple țara de lagăre sclavagiste, în care „reținuții administrativi” erau adunați fără cea mai mică justificare, condamnați fără proces, pe baza unor „liste negre” de sute de persoane, semnate de Pintilie, Nicolski, Mazuru și alți câțiva generali și colonei.

Așa a fost creată mâna de lucru pentru Canal, Bicaz, Borzești, iar mai târziu, după 1958 (printr-un Decret similar al Prezidiului MAN – nr. 89/17 februarie – semnat chiar de I.Gh. Maurer), pentru lagărele de la Salcia și Periprava.

Lagărele și-au început activitatea la 14 ianuarie 1950. Între 1950–1954, au fost internate în lagărele de muncă 22.077 de persoane. Listă de lagăre de muncă silnică din România. 

Mai mult: Istoria gulagurilor din România. Cine a fost infamul lider care a trimis la moarte 20.000 de anticomuniști, catalogați „elemente deosebit de periculoase“ [adevărul.ro]

1951 – S-a născut Fița Lovin

Fița Rafira; 14 ianuarie 1951, Braniștea, Galați

Atletă. A inceput sa practice atletismul la CS Universitar Galați de la 16 ani, pregătindu-se pentru probele de semifond. Primul rezultat remarcabil l-a obținut în 1978, la Campionatele Mondiale de cros de la Glasgow, unde a cucerit medalia de aur cu echipa. În 1979, la Viena, a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului la 800 m la Campionatele Europene în sală.

Au urmat o serie de performanțe notabile: medalia de bronz la 800 m la JO de la Los Angeles 1984, medalia de argint la CM de sală de la Paris 1985, titlul continental la 1500 m, la CE în sală de la Gotteborg 1984. De-a lungul carierei, a participat la peste 10.000 de curse oficiale și a câștigat peste 500 de medalii, cifre care se traduc în mii de kilometric alergați. A stabilit două recorduri naționale în aer liber la 800 m și trei recorduri naționale în sală, două la 800 m și unul la 400 m. La retragerea din activitatea competițională a devenit antrenoare de atletism, directoare al Direcției Județene pentru Sport (DJS) Galați. A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului și Crucea națională Serviciul Credincios cl.I (2000).

1951 – S-a născut Tudor Emanuel Popescu

14 ianuarie 1951, Râmnicu Vâlcea – 8 iunie 2018, Râmnicu Vâlcea

Artist monumentalist, pictor bisericesc, gravor și restaurator de artă medievală românească, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, secția Râmnicu Vâlcea. În 1975 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, Secția Pictura Monumentală, la clasa prof. Gheorghe Labin și Costin Ioanid, unde a legat o lungă prietenie cu colegul său, Ioan (Kiki) Dreptu, artist opus în mod deschis dictaturii Ceaușescu. S-a perfecționat la Muzeul de Arta al României în Restaurare pictură de șevalet, a urmat cursuri de pregătire pe șantiere de restaurare pictura murală medievală, fiind atestat Restaurator Pictura Murala Medievala de Comisia din cadrul Bisericii Ortodoxe Romane. A fost profesor de Desen la Liceul nr. 1 din Tulcea, muzeograf la Muzeul Județean Tulcea, împreună cu soția sa, istoric de artă, Teodora Hârșia, profesor la Liceul de Arta din Râmnicu Vâlcea. A avut numeroase expoziții personale, a coordonat lucrări de restaurare, a creat lucrări de artă monumentală în tehnicile mozaic, frescă, tempera grasă, acrilic.

Popescu Tudor Emanuel – in memoriam [UAP Vâlcea]

1953 – S-a născut Victor Socaciu

14 ianuarie 1953, Orașul Stalin/Brașov – 27 decembrie 2021, București

Solist vocal și compozitor folk–pop, instrumentist, realizator de emisiuni de televiziune și om politic. A urmat cursuri de chitară clasică la Școala Populară de Artă Brașov, profesor Teodor Martinescu. În 1978 a absolvit Facultatea de Electromecanică. A debutat pe scenă cu trupa rock Zodiac, a activat în cadrul Cenaclului Dacia Felix din Centrul Universitar Brașov cu primele sale cântece folk, Trenul, Ținta, Între bine și rău, Sub scutul amurgului. A debutat apoi în Cenaclul Flacăra, (1974) cu piesa Ținta și la radio (1975) cu piesa Nălucile amintirilor. Ulterior a fost membru al Cenaclului Serbările Scînteii Tineretului. A fost printre producătorii Festivalului Național – Concurs de muzică folk Om Bun.

Victor Socaciu – Oameni de zăpadă

1962 – S-a născut Andrei Gheorghe

14 ianuarie 1962, Lipețk, Rusia – 19 martie 2018, Voluntari, Ilfov

Personalitate media, prezentator, realizator de emisiuni de radio și televiziune, realizator de filme documentare și de scurt metraj. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (secția Rusă-Engleză), Universitatea din București. Între 1991–1993 a fost reporter special la Radio Constanța și a realizat mai multe emisiuni la posturile Radio Sky Constanța: Videomania, Vineri 13, Pro FM București: Midnight Killer, 13-14 și Lanțul Slăbiciunilor la Pro TV. A avut roluri secundare în filmele Amen al lui Costa Gavras, Tinerețe fără tinerețe al lui Francis Ford Coppola și a colaborat cu Paraziții pentru albumul Irefutabil. A deținut funcții de conducere: director general al Radio Sky Constanța și Pro FM București, director de programe al trustului Media Pro.

Ultimul interviu al lui Andrei Gheorghe

1964 – S-a născut Ioan Nemțoi

14 ianuarie 1964, Trușești, Botoșani

Artist plastic în sticlă. A absolvit, in 1991, Academia de Artă din București, specializarea Ceramică, sticlă, porțelan. A debutat în 1988, la Expoziția Republicană. A participat la numeroase expoziții în țară, dar mai cu seamă în afara granițelor. Ecoul performanțelor sale a depășit repede granițele României, așa încât, în 1991, era deja prezent la International Glass Exhibition de la Kanazawa, Japonia. Au urmat Norvegia, Franța, Suedia, Danemarca, din nou Japonia și apoi România, Statele Unite, Germania, Belgia, Olanda, Italia, peste 40 de evenimente expoziționale.

Lucrarea sa, Cina cea de Taină a fost donată de către statul român Vaticanului (2002). Anul 2003 a însemnat prezența sa în spațiile medievale ale Palatului Cotroceni, cu expoziția Apă și foc, apoi la World Trade Center Rotterdam și World Trade Center Amsterdam. Deține două galerii permanente, una în București și alta la New York, în cartierul Soho, unul dintre cele mai cosmopolite ale Manhattan-ului.

Mai mult: Expoziția „Sculptură în sticlă” a artistului plastic Ioan Nemțoi la Bruxelles [Modernism.ro]

1968 – Modificarea împărțirii administrativ-teritoriale

La plenara CC a PCR din 14 ianuarie 1968 s-a decis desființarea împărțirii administrativ-teritoriale copiate în 1950 după URSS și revenirea la sistemul tradițional al județelor și municipiilor.

A fost publicată o hartă-proiect cu 35 de județe, care a fost discutată în organizațiile partidului comunist, suferind unele modificări.

Rezultatul final, substanțial diferit de situația tradițională, anterioară anului 1950, a cuprins 39 județe, municipiul București, 236 orașe, dintre care 47 de municipii și 2706 comune având în componență 13.149 sate. Prin Legea nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României s-a revenit la împărțirea administrativ-teritorială a țării pe județe.

1969 – A încetat din viață A. Pop Marțian (Atanasie V. Popescu; 8 iunie 1897, Șerbănești–Nenciulești, Vâlcea – 14 ianuarie 1969, București)

Actor și regizor, scriitor; membru al Societății Scriitorilor Români; profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie și decan al acestei instituții

1977 – A încetat din viață Ermil Gheorghiu (13 februarie 1896, Botoșani – 14 ianuarie 1977, București)

General aviator; Șef de Stat Major al Forțelor Aeriene; a luptat în Corpul Aerian în Bătălia de la Mărășești, decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”

1982 – A încetat din viață Vasile Florescu (4 aprilie 1915, Manga–Pietrari/Manga–Voinești, Dâmbovița – 14 ianuarie 1982, București)

Teoretician și critic literar; membru al Academiei de Științe Sociale din Bologna, al Societății Internaționale de Istoria Retoricii

1990 – S-a constituit Comunitatea Rușilor Lipoveni din România

Comunitatea Rușilor Lipoveni din România, CRLR, s-a constituit la 14 ianuarie 1990 sub denumirea de Comunitatea Lipovenilor din România, în temeiul Legii nr. 21/1924, și a fost recunoscută ca persoană juridică prin sentința civilă nr. 181/12 februarie 1990 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Este o asociație cu caracter etnic, social, cultural și umanitar, care reunește cetățeni români, cunoscuți sub denumirile de ruși, ruși-lipoveni sau lipoveni.

1990 – A încetat din viață Niculae Stoian (25 martie 1935, Dascălu-Creața, Ilfov – 14 ianuarie 1990, Dascălu-Creața)

Poet asociat cu proletcultismul; redactor-șef la revista Viața Studențească

1993 – A apărut primul număr al revistei Dilema

Revistă săptămânală de cultură, editată de Fundația Culturală Română, fondată de Andrei Pleșu, Tita Chiper, Zigu Ornea, Mircea Vasilescu și Radu Cosașu, care a apărut în perioada 14 ianuarie 1993–1 ianuarie 2004.

A fost singura revistă post-’89 cu un format original, care a pus accentul pe eseu, dezbaterea de idei și publicistica literară. Pe 16 ianuarie 2004 a apărut primul număr sub noua denumire, Dilema Veche, cu aceeași echipă redacțională și editată în regim privat, după o demisie generală datorată presiunilor politice pe care le făcea conducerea Fundației Culturale Române.

1999 – Au fost retrase din circulație bancnote cu valoarea nominală de 1.000 și 5.000 de lei

Prin Circulara nr. 26/31 decembrie 1998 privind retragerea din circulație a bancnotelor cu valoarea nominală de 1.000 lei și 5.000 lei, emisiunile 1991–1993, publicată în Monitorul Oficial, nr. 6/14 ianuarie 1999, cu intrare în vigoare la 14 ianuarie 1999.

1999 – A cincea mineriadă – Ziua a unsprezecea

Lista de revendicări a greviștilor a fost schimbată, renunțând la cele 30 de solicitări, dar cerând în schimb 10.000 de dolari pentru fiecare disponibilizat sau 500 de dolari pensie pe viață. Ministrul Industriilor a respins astfel de „aberații”. Minerii începuseră să strângă semnături în favoarea plecării către București; 10–15 mii și-au dat acordul în scris. Miron Cozma, a anunțat: „Nu mergem la București ca să-l schimbăm pe președinte sau pe primul ministru. Nu vrem să răsturnăm puterea. Mergem să ne cerem drepturile”.

Sub comanda lui Romeo Beja, aproape 1.000 de mineri s-au urcat în cele 11 autobuze parcate în fața sediului Companiei Naționale a Huilei, strigând că pleacă spre Capitală. Au ajuns la primul baraj înălțat de oamenii de ordine, baraj format din pietre, humă și nisip. Lucrurile păreau a scăpa de sub control. Peste 1.000 de protestatari au escaladat barajul înălțat în Defileul Văii Jiului, amenințând că nu se vor opri decât în Capitală. Nici un jandarm nu era în zonă, trupele de ordine retrăgându-se la cîțiva kilometri, în spatele unui al doilea baraj, lîngă Mănăstirea Lainici. Însuși Gavril Dejeu se afla în fruntea forțelor de ordine. În Valea Jiului era o atmosferă de război. Cele două tabere, minerii și forțele de ordine, își pregăteau strategiile de luptă. Jandarmii au afirmat că sunt pregătiți să intervină oricând. Greva minerilor s-a transformat în a cincea mineriadă.

2001 – A încetat din viață Emil Turdeanu (10 noiembrie 1911, Șibot, Alba – 14 ianuarie 2001, Fresnes, Franța)

Filolog și istoric literar din exil, profesor la Catedra de Limba română de la Sorbona, editor la revistele Revue des etudes roumaines și Ființa românească

2001 – A încetat din viață Sabin Ștefănuță (14 iunie 1943, Sibiu – 14 ianuarie 2001, București)

Grafician stabilit în Germania în 1987; cunoscut în Occident pentru că a consacrat conceptul Nouă Renaștere sau Renaștere Modernă

2006 – Explozia de la Mina Anina

A fost unul dintre cele mai grave accidente de muncă din România contemporană, o explozie cauzată de acumularea de gaze la mina din Anina, județul Caraș-Severin, care a ucis șapte mineri, rănindu-i grav pe alți cinci. Peste câteva luni, mina a fost închisă.

2007 – A încetat din viață Mihaela Agachi (5 iulie 1951, Pașcani – 14 ianuarie 2007, București)

Mezzosoprană; prim solistă a Operei Române din Iași și Operei Naționale București

2008 – A încetat din viață Barbu Brezianu (18 martie 1909, București – 14 ianuarie 2008)

Istoric și critic de artă, scriitor, publicist și traducător; membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Artiștilor Plastici

2010 – A încetat din viață Kamocsa Béla-Kamo (24 decembrie 1944, Oradea – 14 ianuarie 2010, Timișoara)

Instrumentist (chitară bas, chitară electrică) și cântăreț de muzică rock, blues și jazz, membru fondator (1962) al formației Phoenix

2023 – A încetat din viață Octavian Roske (4 ianuarie 1956, București – 14 ianuarie 2023)

Cercetător, secretar științific la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului; conferențiar universitar la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității București

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită