~ Amintirile zilei* ~
Foto: Podul Regele Carol I
Înălțarea Sfintei Cruci
Este cea mai veche și cea mai importantă dintre sărbătorile creștine închinate cinstirii crucii lui Isus, comemorată în atât în calendarul bizantin (ortodox și greco-catolic), cât și în cel latin pe data de 14 septembrie.
Prin această sărbătoare, creștinii comemorează două evenimente deosebite din istoria lemnului crucii: aflarea crucii pe care a fost răstignit Iisus, de către Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare și înălțarea ei solemnă, în văzul tuturor, de către episcopul Macarie de Ierusalim, în ziua de 14 septembrie 326; readucerea lemnului crucii de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius I, care a depus-o în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după care patriarhul Zaharia de Ierusalim a înălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630.
1387 – Petru Mușat, domnul Moldovei a recunoscut suzeranitatea poloneză
În ziua de Înălțarea Sfintei Cruci printr-un act omagial făcut la Liov, Petru Mușat a recunoscut suzeranitatea lui Wladyslaw al II-lea Jagello, mare cneaz al Lituaniei și rege al Poloniei. A început astfel rivalitatea ungaro-polonă pentru dominația asupra Moldovei.
1472 – Domnul Moldovei, Ștefan cel Mare s-a căsătorit cu Maria de Mangop
Maria de Mangop (jumătatea sec. XV – 19 decembrie 1477, Suceava) a fost a doua soție a domnitorului. S-a căsătorit cu domnul Moldovei la 14/24 septembrie 1472 (Înălțarea Sfintei Cruci). Această căsătorie pusă sub semnul Înălțării, aducându-i domnului o alianță și un „nume” – prestigiul Bizanțului era păstrat chiar și după căderea Constantinopolului – îi dădea lui Ștefan dreptul de a spera că Suceava va deveni „noul Constantinopol”, iar Moldova, „centrul împărăției creștine”. Copiii născuți din această căsătorie (Ilie și Bogdan) au murit la vârste fragede. Maria a murit la 19 decembrie 1477 și a fost înmormântată de la Mănăstirea Putna.
1488 – S-a terminat construirea bisericii Sfântul Gheorghe de la Voroneț
Ctitoria voievodului Moldovei, Ștefan cel Mare, Biserica Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Voroneț este un omagiu adus victoriei domnitorului împotriva turcilor, în campania din 1476. 
Din pisania bisericii rezultă că lucrările de construcție au durat de la 26 mai până la 14 septembrie 1488, deci mai puțin de patru luni. Picturile din altar, naos și pronaos au fost executate chiar din vremea voievodului. Cele din pridvor, precum și toată pictura exterioară, au fost executate, după moartea domnitorului Ștefan cel Mare, de Mitropolitul Grigore Roșca.
1607 – A încetat din viață Simion Movilă
? – 14/24 septembrie 1607
Domn al Țării Românești (octombrie 1600–3 iulie 1601; august 1601–august 1602), și al Moldovei (10 iulie 1606–14 septembrie 1607), frate cu Ieremia Movilă. 
În prima domnie, a fost pus pe tronul Țării Românești de generalul polonez Zamoiski, după ce l-a învins pe Mihai Viteazul la Teleajen în octombrie 1600. În acestă scurta domnie, a stricat toate actele făcute de Mihai Viteazul, din dorință de răzbunare și sete de bani. A luat locul fratelui său pe tronul Moldovei, la moartea acestuia. Cât timp a fost domnitor în Moldova, a avut relații de dușmănie cu polonezii, care, încercând zadarnic să-l detroneze prin intermediul turcilor, reușesc să-l otrăvească în 1607. A fost înmormântat la Mănăstirea Sucevița. După moartea sa, au început luptele dintre fiii lui Ieremia și Simion Movilă pentru tronul Moldovei.
1700 – Sfîrșitul primei domnii a lui Antioh Cantemir
Antioh Cantemir (4 decembrie 1671 – 1726), fiul domnitorului Constantin Cantemir și fratele marelui cărturar, Dimitrie Cantemir, a fost Domn al Moldovei de două ori: între ianuarie 1696–14 septembrie 1700 și 12 februarie 1705–20 iulie 1707.
A fost mazilit de la domnia Moldovei, fiind înlocuit cu Constantin Duca.
1730 – A încetat din viață Nicolae Mavrocordat (3 mai 1680 – 14 septembrie 1730)
Primul domn fanariot din Țările Române, domnind atât în Moldova, de două ori, cât și în Țara Românească, tot de două ori.
1816 – S-a născut Grigore Grădișteanu
14 septembrie 1816, București – 28 februarie 1892, București
Traducător, om politic, membru de onoare (din 1879) al Academiei Române. A urmat cursurile Colegiului Sf. Sava din București. 
În 1835 a devenit inginer topograf, iar după 1840 cap de masă la Cancelaria domnească. A participat la Revoluția de la 1848 din Țara Românească, fiind numit de Guvernul Provizoriu director în Ministerul din Lăuntru.După înfrângerea revoluției, a fost nevoit să emigreze, rămânând până în 1858 la Paris. Reîntors în țară, a luat parte la viața politică, militând activ pentru Unirea Principatelor Române și pentru desăvârșirea actului de la 24 ianuarie 1859. A desfășurat o intensă activitate culturală: a tradus și a tipărit, pentru trupa română de teatru a Societății Filarmonica, Domnu Pursoniac, Georges Dandin sau Bărbatul cornat în părere și Bolnavul imaginer de Molière.
1819 – S-a născut Maria Rosetti
Mary Grant, 14 septembrie 1819, Guernsey, Regatul Unit al Marii Britanii – 14/26 februarie 1893, București
Jurnalistă, publicistă, eseistă, activistă politică și filantroapă, română de origine scoțiană, prima ziaristă din România. S-a căsătorit în 1847, când fratele său, Effigham Grant era consulul Angliei la București, cu C.A. Rosetti, alături de care a luat parte la revoluția de la 1848. 
A participat la întrunirile pentru pregătirea revoluției în Țara Românească, desfășurate în casa familiei Rosetti. Și-a salvat soțul, arestat de turci și expediat cu o corabie otomană în susul Dunării, spre Serbia, în septembrie 1848, împreună cu întreg grupul de revoluționari, apoi au trăit nouă ani în exil, la Paris, unde a publicat Principautés Danubiennes (1853). Pictorul C.D. Rosenthal a folosit-o ca model pentru lucrările sale România revoluționară și România rupându-și cătușele pe Câmpia Libertății, pictate în 1850. Începând cu anul 1857, a colaborat, ca redactor, la diferite publicații, în special la Românul, ziar editat de soțul său, Constantin A. Rosetti. A fost editoarea publicației Mama și copilul, revistă literară săptămânală apărută în perioada iulie 1865-aprilie 1866, în care se publicau articole și traduceri despre educarea copiilor. În timpul războiului din Balcani (1877–1878), a condus un spital de campanie la sud de Dunăre și a înființat Comitetul Femeilor, cu ajutorul căruia a reușit să strângă fonduri substanțiale pentru armată și spitale.
1848 – Adunarea de la Năsăud
Asemeni Adunării de la Orlat, a fost un preludiu a celei de a treia Adunări Naționale de la Blaj. A avut loc în 14 septembrie 1848. În declarația adunării de la Năsăud, după ce s-a proclamat ruperea totală de guvernul ungar, argumentând-o prin faptul că uniunea Transilvaniei la Ungaria s-a fărut fără „să se fi luat în seamă protestarea poporului român, care face numărul precumpănitor al locuitorilor, și într-un mod silnic”, se mai arată că guvernul ungar a uitat în faptă principiul „libertății, egalității și frățietății […] pe care însuși l-a proclamat […] și a silit celelalte naționalități nemaghiare din Ungaria și țările anexate să introducă limba maghiară în școală și biserică. Ba mai mult, în Transilvania cele mai nevinovate mișcări ale românilor sunt urmărite cu rigorile legii marțiale, deși românii nu doresc altceva decât egală îndreptățire. Și pe când intelectualii români sunt aruncați în temnițe, fără judecată, și ținuți acolo făra sentință, presa maghiară are o libertate nemărginită de a răspândi cele mai mari minciuni și calomnii la adresa românilor. Pe scurt, pentru români se inaugurase un regim ce semăna mai degrabă cu un despotism șovinist decât cu o orânduire generoasă”.
1848 – A început a treia Adunare națională de la Blaj
Situația deosebit de tensionată din Transilvania din vara anului 1848 a determinat ca fruntașii români Simion Bărnuțiu, August Treboniu Laurian și Alexandru Papiu Ilarian să convoace a treia Adunare la Blaj, între 2/14–16/28 septembrie 1848, la care au participat 60.000 de oameni înarmați, inclusiv detașamentele de moți, conduse de Avram Iancu, Axente Sever și Iovin Bran. Spre deosebire de celelalte două adunări din primăvară, ea a avut și un caracter de tabără militară, nu numai de întrunire politică. Adunarea a rediscutat programul național, aducându-i modificări impuse de noile împrejurări: participanții au respins unirea Transilvaniei cu Ungaria și au refuzat să recunoască guvernul de la Pesta; au solicitat deschiderea Dietei transilvane, compusă din deputați români, germani și unguri în raport cu numărul locuitorilor din provincie; încetarea violențelor împotriva românilor, declanșate după abolirea iobăgiei și instaurarea ordinei și legalității, adresând Parlamentului de la Viena Memoriul poporului român din Transilvania, prin care se susținea principiul egalității naționale cu toate popoarele din imperiu. Recunoscută ca Adunarea Marțială, întrunirea a hotărât înființarea de urgență a unei armate revoluționare românești. prin înființarea „gardei naționale române”, cerând comandamentului habsburgic asigurarea armamentului corespunzător. Totodată, Comitetul Național de la Sibiu a elaborat instrucțiuni speciale care au stabilit sistemul zecimal și apelul la tradiția romană. Transilvania a fost împărțită în 15 prefecturi, fiecare urmând să organizeze o legiune, toate localitățile românești trebuind să asigure o centurie, condusă de un centurion (căpitan), împărțită în grupe de zece oameni, numite decurii, conduse de un decurion. Această organizare a fost aprobată de generalul Anton Puchner, guvernatorul militar al Transilvaniei, care a și promis sprijin (neonorat, de altfel) pentru înzestrarea cu armament și muniție. Datorită timpului scurt, această organizare nu s-a putut materializa la întreaga provincie, dar a dus la formarea unei armate de 300.000 de oameni. Intrarea lor în acțiune se făcea în cazuri de mare primejdie, doar un mic grup de luptători având activitate permanentă, ei asigurând, între altele, supravegherea comunicațiilor, observarea mișcărilor adversarului, paza unor depozite etc. Numărul armelor de foc era mic și nu întotdeauna de cea mai bună calitate, iar materialul de artilerie a fost confecționat ad-hoc, cu mijloace tehnice modeste.
Reacția conducerii revoluționare maghiare la deciziile celei de-a treia Adunări de la Blaj s-a concretizat în Apelul lui Lajos Kossuth către români din 10 octombrie 1848. El le cerea ca în termen de opt zile să depună armele și să se conformeze dispozițiilor guvernului din Pesta, în caz contrar, erau de așteptat represalii dure. O asemenea incitare la violență nu avea cum să rămână fără urmări, de la mijlocul lunii octombrie înregistrându-se primele ciocniri româno-maghiare. La inițiativa lui Avram Iancu, românii s-au constituit în 15 legiuni comandate de un prefect, care au început lupta împotriva maghiarilor chiar din octombrie.
1848 – S-a născut Adolf Albin
14 septembrie 1848, București – 1 februarie 1920, Viena
Șahist și teoretician româno-austriac. După terminarea studiilor la Viena, s-a reîntors în România, unde a fost patronul tipografiei Frothier din București. 
A început să joace șah relativ târziu; a învățat șahul pe la 20–30 de ani, și nu a participat la turnee internaționale decât după 40 de ani. Cel mai bun rezultat l-a avut la New York în 1893, unde s-a clasat pe locul doi. A participat la turneele foarte puternice de la Hastings (1895 – scor 8,5/21) și Nürenberg (1896 – scor 7/18). La New York în 1894 și la Nürnberg în 1896 l-a învins pe campionul mondial Wilhelm Steinitz. A fost autorul primului manual de șah în limba română, Amiculŭ Joculu de Scachu Teoreticu și Practicu (1872). Albin este eponimul diferitelor variante de deschideri, cea mai cunoscută fiind contragambitul Albin din gambitul reginei și atacul Albin din apărarea franceză, cunoscut și sub numele de atacul Alekhine-Chatard.
1853 – S-a născut Radu Rosetti
14 septembrie 1853, Iași – 12 februarie 1926, București
Istoric, memorialist, genealogist, scriitor și politician. Studiile le-a făcut în Elveția și Franța, unde a obținut bacalaureatul în științe în 1873. 
Întors în țară după moartea tatălui său (1872), a preluat moșia de la Căiuți, fiind nevoit să o înstrăineze în 1888. A avut o carieră politică scurtă, fiind prefect de Roman și Brăila, deputat în mai multe legislaturi, director general al închisorilor, director al departamentului Lucrări speciale și istorice în Ministerul de Externe, membru în delegația pentru stabilirea frontierelor cu Ungaria. A publicat studii de istorie, genealogie, istorie socială, comentarii politice și pagini de literatură în volume și în prestigioase publicații ale vremii. Dintre scrierile sale: Cu paloșul: poveste vitejească (Premiul Academiei Române, 1906), Povești moldovenești, Amintiri.
1856 – S-a născut Sofia Nădejde
Sofia Băncilă; 14 septembrie 1856, Botoșani – 11 iunie 1946, București
Publicistă, prozatoare și autoare dramatică, membră a Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România, susținătoare a feminismului, sora pictorului Octav Băncilă și soția lui Ioan Nădejde. 
A fost prima fată din România căreia i s-a permis să susțină bacalaureatul într-un liceu de băieți. A debutat publicistic cu o pledoarie pentru emanciparea femeii în Femeia Română (București), și a continuat să publice în Contemporanul, la Iași. S-a afirmat ca lider al mișcării feministe; a editat reviste culturale și manuale școlare, a susținut campanii pentru recunoașterea drepturilor femeilor, a tradus texte științifice și literare. A condus Evenimentul literar (Iași), apoi, la București, a ținut conferințe la Clubul muncitorilor din București, dar și în restul țării. În 1897 a devenit președinta Congresului al IV-lea al PSDMR. A scris schițe, nuvele, romane, teatru: O iubire la țară, Din chinurile vieții, Robia banului, Părinți și copii, Patimi, Irinel sau întâmplările unui român în Rusia, Mangiuria și Japonia etc.
1868 – S-a născut Ioan Zaicu
14 septembrie 1868, Fizeș–Berzovia, Caraș-Severin – 13 martie 1914, Timișoara
Pictor din Banat cu o intensă activitate artistică, împărțită între pictura de portrete și pictura murală bisericească. A învățat pictura ca ucenic al zugravului Filip Matei, la Bocșa, unde a ucenicit 5 ani și a fost calfă încă 6–7 ani. 
Ulterior a urmat timp de 4 ani cursurile Academiei de Arte Frumoase din Viena. A lucrat pictură pe șevalet și pictură monumentală la Comloș, Criciova, Lugoj, Jimbolia, Borlova, Timișoara, Nădlac, Fazecaș-Vărșand, Cernăteaz, Șiclău, Feniș, Ilidia, Pocioveliște, Doclin, Checea, Sânnicolau Mare, Cenadul maghiar. Lucrări de ale lui se găsesc astăzi la Muzeul Banatului, Secția de artă și în colecția protoieriei din Lugoj. A pictat: Biserica Sf. Ierarh Nicolae din Nădlac, Iconostasul bisericii Adormirea Maicii Domnului din Sebeș, Biserica Nașterea Maicii Domnului din Sânnicolau Mare, Vechea catedrală ortodoxă română din Arad, Biserica Sf. Ilie din Fabric, Timișoara.
Biografie ilustrată: Ioan Zaicu [Wikipedia]
1876 – S-a născut Alexandru Lapedatu
14 septembrie 1876, Cernatul Săcelelor, Austro-Ungaria/Săcele, Brașov – 30 august 1950, închisoarea Sighet
Istoric, specialist în istoria evului mediu, om politic, membru titular (din 1918) și președinte (1935–1937) al Academiei Române, frate geamăn cu economistul Ion I. Lapedatu. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, absolvind în 1904 și obținând licența în Geografie și Istorie cu calificativul Magna cum laude. 
A început să publice studii de istorie națională încă din facultate, obținând Premiul Fundației Universitare Carol I pentru lucrările asupra domnitorilor Radu cel Frumos și Vlad-Vodă Călugărul, fiind laureatul Universății și câștigătorul importantului premiu Hillel pentru lucrarea Istoria breslelor la români. Cercetător la Biblioteca Academiei Române, secretar al Comisiei Monumentelor Istorice și al Comisiei Istorice a României, a fost expertul delegației române la Conferința de pace de la Paris (1918–1920). A fost profesor de Istoria veche a României la Universitatea din Cluj (1919–1938), fondator și codirector, alături de Ioan Lupaș, al Institutului de Istorie Națională din Cluj. În calitate de politician, a deținut funcțiile de senator, ministru și președinte al Senatului României. A fost arestat în mai 1950 și încarcerat în temnița comunistă de la Sighet, unde s-a stins din viață.
1876 – S-a născut Ion I. Lapedatu
14 septembrie 1876, Cernatul Săcelelor, Austro-Ungaria/Săcele, Brașov – 24 martie 1951, București
Economist și om politic liberal, membru de onoare (din 1936) al Academiei Române. Absolvind Școala Comercială Superioară „cu distincție” (1898) s-a înscris, cu burse acordate de Fundația Gojdu și Societatea Transilvania, la Academia Orientală Comercială și la Facultatea de Drept și Științe Politice a Universității din Budapesta; în paralel a urmat cursurile Seminarului pentru profesori la școlile comerciale superioare. 
După o întrerupere pentru serviciul militar, a absolvit cursurile universitare în 1902 și a obținut diploma de profesor în 1904. A fost al doilea secretar la ASTRA Sibiu, secretar, apoi director al băncii Ardeleana Orăștie, director al Băncii Generale de Asigurare Sibiu, profesor al Catedrei de Finanțe publice și private la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industrie din Cluj. A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918, fiind ales în Marele Sfat Național Român în Transilvania și i s-a încredințat răspunderea de secretar general al finanțelor în Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și Ținuturilor Românești din Ungaria. A fondat Banca Agrară, a fost deputat și senator, ministru de finanțe, guvernator al Băncii Naționale a României. A fost distins cu: Coroana României în grad de Comandor (1921), Marea Cruce / Cordonul Coroanei României (1927), Marea Cruce a Ordinului Leului Alb, acordată de Guvernul Cehoslovaciei (1936).
1879 – Johannes Brahms în turneu în Transilvania
Însoțit de violonistul maghiar Joseph Joachim, Johannes Brahms 
a sosit la Timișoara, primul oraș de pe harta turneului sau autumnal din Transilvania. Cei doi artiști aveau să susțină concerte în șase orașe: Timișoara (14 septembrie), Arad (16 septembrie), Sighișoara (17 septembrie), Brașov (19 septembrie), Sibiu (21 septembrie) și Cluj (23 septembrie). Peste tot au fost primiți fastuos și cu foarte multă căldură, cu toasturi și banchete oferite în onoarea lor, cu articole de presă elogioase, ba chiar și cu tarafuri de lăutari, nelipsind, desigur, tradiționalul gest de întâmpinare cu „pâine și sare”.
Mai mult: Turneul lui Johannes Brahms în Transilvania (1879) de Cosmina Cornea [Societatea Muzicală]
1887 – S-a născut George Breazul
Gheorghe N. Georgescu-Breazul; 14 septembrie 1887, Amărăștii de Jos, Dolj – 3 august 1961, București
Muzicolog, profesor, etnomuzicolog și critic muzical. A studiat la Conservatorul din București (1908–1912), cu profesorii D.G. Kiriac, Ion Nonna Otescu și Alfonso Castaldi. A fost profesor la institute particulare, la Liceul Militar Mănăstirea Dealu din Târgoviște, la Conservatorul București. 
A cules, transcris și publicat folclor, punând bazele Arhivei Fonogramice a Ministerului Instrucției, Cultelor și Artelor. A fondat și a condus colecția de muzicologie Melos (1939–1941), destinată studiilor de istoria muzicii românești. A susținut emisiuni radiofonice și de televiziune, conferințe, prelegeri, concerte-lecții și comunicări științifice în țară și în străinătate (Cehoslovacia, Germania, Austria). A întreprins călătorii de studii și documentare în Germania, URSS, Austria, Franța etc. A condus, împreună cu Maximilian Costin, revista Muzica din Timișoara (1920-1925). A publicat studii, articole, cronici muzicale, recenzii etc. în: Muzica, Studii de muzicologie, Probleme de muzică, Cultura etc.
1887 – S-a născut Simion Stoilow
2/14 septembrie 1887, București – 4 aprilie 1961, București
Matematician, fondatorul școlii românești de analiză complexă, membru (din 1945) al Academiei Române. Fiu de ofițer, după ce și-a terminat studiile liceale la Craiova, a urmat cursurile Facultății de Științe de la Sorbona, din Franța (1907–1910), unde a obținut diploma de absolvent, iar în 1916 a devenit Doctor în Matematici sub îndrumarea lui Émile Picard. 
Când a început primul război mondial s-a întors în țară pentru a se înrola și a luptat pe frontul din Dobrogea, apoi din Moldova. După război, a fost profesor de Matematică la Universitatea din Iași, la Universitatea din Cernăuți, iar din 1939 în București, mai întâi la Politehnică, apoi la Universitate, fiind rector (1944–1945) și decan al Facultăților de Matematică și Fizică (1948–1951). Ulterior a fost numit director al Institutului de Matematică al Academiei Române, pe care l-a condus până la sfârșitul vieții și care astăzi îi poartă numele. Este recunoscut drept creatorul teoriei topologice a funcțiilor analitice și autor a peste o sută de publicații. În plan politico-social, a fost ambasador în Franța și membru al delegației române, conduse de Gheorghe Tătărescu, la Tratatele de pace de la Paris (1946). În iulie 1947, a organizat la Club de Chaillot expozița L’art français au secours des enfants roumains, unde a participat Constantin Brâncuși, iar Tristan Tzara și Jean Cassou au scris prefața catalogului.
1887 – A încetat din viață Gheorghe Scheletti (5 mai 1836 – 14 septembrie 1887)
Pianist, compozitor și publicist; profesor de pian la Conservatorul de muzică din Iași.
1895 – Inaugurarea podului Regele Carol I de la Cernavodă
Începerea lucrărilor de execuție a avut loc la 26 noiembrie 1890 în prezența Regelui Carol I. Colectivul de proiectare și de execuție a fost condus de ing, Anghel Saligny. Întreaga linie ferată, inclusiv podurile, au fost executate cu cale simplă. Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri și alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri. Podul se află la 30 m peste nivelul apelor mari ale Dunării pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai mari catarge. Podul peste Borcea cuprinde 3 deschideri de câte 140 metri și un viaduct cu 11 deschideri a 50 metri. În Insula Borcea, care în acea vreme constituia o baltă, pe care o traversa un tronson de 14 km al căii ferate, s-a mai realizat un viaduct de 34 deschideri a 42 metri. Cu rampele de acces, cei 4.087,95 metri de poduri formau, la acea vreme, cel mai lung complex de poduri construit în România și al treilea ca lungime din lume. Deschiderea centrală de 190 m era cea mai mare din Europa continentală și al treilea ca lungime din lume.
La inaugurare (14/26 septembrie) au avut loc mari festivități la care a participat și Regele Carol I. După ce Regele a bătut ultimul nit, de argint, s-a zidit documentul inaugurării și s-a celebrat serviciul religios. Un prim convoi de încercare, format din 15 locomotive grele a trecut peste pod, cu o viteză de 60 km/h, urmat de un al doilea tren rezervat oaspeților cu o viteză de 80 km/h. În acest timp, Anghel Saligny a stat alături de șefii echipelor de muncitori care lucraseră la execuția podului, într-o șalupă sub pod, aceasta pentru a garanta rezistența podului.
Podul Anghel Saligny
1900 – S-a născut Ion Făgărășanu
14/27 septembrie 1900, București – 11 aprilie 1987, București
Medic cu contribuții teoretice și practice în domeniul anatomiei și chirurgiei vasculare și abdominale, membru titular (din 1963) al Academiei Române. A urmat studii medicale la București (1919–1925), continuate cu stagii științifice la Viena (1924) și Paris (1932 și 1934). A fost chirurg secundar la Așezămintele Brâncovenești, Medic chirurg primar, Cadru didactic la Institutul de Anatomie Descriptivă și Embriologie al Facultății de Medicină din București, Profesor la Institutul de Medicină din Timișoara și la Institutul de Medicină și.Farmacie București. A fost membru al mai multor societăți și academii din lume. Din lucrările sale: La radiomanométrie électronique, Viața și opera lui Toma Ionescu, Surgery of the liver and intrahepatic bile ducts, Probleme de chirurgie și anatomie clinică, Contribuții la progresele chirurgiei și anatomiei clinice, Ernest Juvara: omul și opera.
1906 – S-a născut Emil Vora
Emil Măroiu; 14 septembrie 1906, Meriș, Mehedinți – 19 martie 1979, București
Poet, economist, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1946. A studiat la Liceul „Traian” și la Școala Superioară de Comerț din Turnu Severin. În anul 1929 s-a stabilit în București. A lucrat ca funcționar la Ministerul de Finanțe și în anul 1934 a absolvit Academia de Înalte Studii din București. A colaborat la revistele Convorbiri literare, Curentul literar, Luceafărul, Provincia (severineană), Ramuri, Revista Fundațiilor Regale, Universul literar etc. A publicat volume de versuri: Floare amară, Fântânile tăcerii, Cartea plecărilor, Înalte vânturi (1943, Premiul Academiei Române-1945), Poarta destinului, Nestinsa uimire, Marea curgere.
1908 – S-a născut Elie Dulcu
14 septembrie 1908, Aninoasa, Gorj – 3 martie 1994 Focșani
Scriitor, editor și traducător. Încă din tinerețe a fost atras de filosofia, istoria și învățăturile străvechi indiene. A urmat cursurile Universității din Cluj, Facultatea de Limba engleză. 
Autodidact prin excelență, și-a însușit franceza și italiana, mai târziu noțiuni de sanscrită. Atracția spre metafizică, inițierea în învățăturile esoterice, l-au determinat ca, împreună cu fratele său George, asistent la Universitatea din Cluj, să fondeze Editura RAM Aninoasa–Gorj, a cărei activitate editorială a fost axată în special pe traducerea ṣi publicarea lucrărilor cu caracter esoteric. Condusă de cei doi frați Dulcu, editura a fost în perioada anilor ’30–’40 un precursor în acest domeniu. A fost deținut al regimului comunist.
1910 – S-a născut Olga Necrasov
1/14 septembrie 1910, Sankt Petersburg, Imperiul Rus – 3 octombrie 2000, Iași
Antropologă română de origine rusă, membră titulară (din 1990) a Academiei Române. A fost eleva lui Ioan Gh. Botez și a antropologului german Egon Freiherr von Eickstedt. 
Din 1938 a ținut cursuri libere de antropologie la Facultatea de Științe Naturale din Iași, continuând la Școala de Antropologie și Paleontologie a prof. Botez, deschisă în special cercetărilor morfologice. A fost directooare a Centrul de Cercetări Antropologice, membră asociată a Societății de Antropologie din Paris, membră de onoare a Institutului Regal de Antropologie al Marii Britanii și Irlandei, membră fondatoare a Asociației Internaționale de Biologie Umană, membră a Centrului Internațional de Studii Sarde, membră corespondentă a Societății de Antropologie din Viena. A fost titulara Premiului „Paul Broca” (Paris, 1980). Studiile sale paleoantropologice și antropologice au avut ca obiect toate populațiile străvechi din aria de formare a poporului român, din epoca străveche și până în epoca contemporană. Nu a fost membră a PCR.
1916 – Lupta din Pasul Merișor
Acțiune militară de nivel tactic, desfășurată pe Frontul Român, în timpul campaniei din anul 1916 a participării României la primul război mondial, făcând parte din acțiunile militare care au avut loc în operația ofensivă din Transilvania. S-a desfășurat în perioada 1/14 septembrie–9/22 septembrie și a avut ca rezultat respingerea forțelor române pe vechea frontieră.
1916 – Lupta de la Oltina
Lupta de la Oltina a fost o acțiune militară de nivel tactic, desfășurată pe Frontul Român, în timpul campaniei din anul 1916 a participării României la primul război mondial. Ea s-a desfășurat în perioada 1/14 septembrie 1916–2/15 septembrie 1916 și a avut ca rezultat respingerea atacului forțelor Puterilor Centrale, în ea fiind angajate forțe române din Divizia 9 Infanterie română și forțe ale Puterilor Centrale din Divizia 1 Infanterie bulgară și Brigada germană „Bode”. A făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în Bătălia de pe aliniamentul Rasova–Cobadin–Tuzla.
1920 – România a ratificat Tratatul de la Versailles
Tratatul de la Versailles, încheiat între Puterile Aliate (Franța, Anglia, SUA, Italia, Japonia, Polonia, România, Serbia, Cehoslovacia) și Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria), care punea capăt, din punct de vedere diplomatic, primului război mondial, a fost semnat la 28 iunie 1919. Tratatul a fost ratificat de către Liga Națiunilor la 10 ianuarie 1920, iar de România la 14 septembrie 1920.
1923 – Semnarea Convenției Militare Tripartite a Micii Înțelegeri
Mica Înțelegere, numită și Mica Antantă, a fost o alianță formată între 1920–1921 de Cehoslovacia, România și Regatul Sârbo-Croato-Sloven (Iugoslavia, din 1929) pentru a se apăra de revizionismul maghiar și de tendințele restauratoare ale Habsburgilor. Mica Înțelegere, inițiată de ministrul de externe al Cehoslovaciei, Edvard Beneš, ca organizație de securitate regională, a apărut prin semnarea succesivă de convenții bilaterale de alianțe între Cehoslovacia și Iugoslavia (14 august 1920, preliminar), România și Cehoslovacia (Convenția de alianță defensivă româno-cehoslovacă, 23 aprilie 1921), România și Iugoslavia (7 iunie 1921) și Cehoslovacia și Iugoslavia (31 august 1922). Convenția militară în trei anula documentele bilaterale, preluând, însă, cu unele modificări, prevederile acestora. Astfel, alianța opunea agresorului 18 divizii de infanterie, 3 divizii de cavalerie, 3 divizii de artilerie și 14 divizii escadrile aviație.
1923 – S-a născut Raul Volcinschi
14 septembrie 1923, Cernăuți – 9 ianuarie 2011, Cluj-Napoca
Economist, profesor universitar, luptător anticomunist. Era născut într-o ilustră familie bucovineană, atestată documentar încă de la 1600, cu înrudiri în marile familii boierești, care au marcat istoria Moldovei. Tatăl său era consul al României la Lwov. A avut două licențe și un doctorat, a fost cel mai tânăr lector universitar din țară, la 26 de ani, șef de catedră la Universitatea „Victor Babeș” din Cluj. 
În 1956, când izbucnise Mișcarea anticomunistă din Ungaria, era asistent universtar – a organizat revolta studențească din Cluj. Participanții au luat legătura cu luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului, gruparea Ion Gavrilă Ogoranu, care urmau să le furnizeze arme automate, cu ajutorul cărora plănuiau să atace închisorile din Gherla și din Aiud și să elibereze și înarmeze, cu armele gardienilor, pe deținuții politici din cele două orașe. Totodată, intenționau să îi elibereze în Transilvania pe prizonierii din Ungaria aflați în trenurile cu care urmau să fie deportați în URSS. În urma unei trădări, Securitatea le-a aflat planurile, iar conspiratorii au fost arestați. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare, dar a evadat în forță de la Securitatea din Cluj. Prins, torturat, a fost trimis în Penitenciarul de Maximă Siguranță de la Jilava, unde a fost coleg de celulă cu Constantin Noica. Deținuții politici au fost grațiați în 1964, el continuând să fie supravegheat de Securitate. În domiciliu obligatoriu la Craiova, a reușit să formeze un grup care a plănuit un atentat împotriva lui Nicolae Ceaușescu. Din grup mai făceau parte fostul primar al Clujului din perioada 1944–1948, Tudor Bugnariu, fostul decan al Facultății de Drept, Simion Pop, și fostul profesor de Drept, Mircea Stoica și trei tineri muncitori – Viorel Rovențu, Petre Năstase și Nicolae Stanciu. Tinerii au spart un post de miliție, au furat armamentul pentru a-l folosi la asasinarea lui Ceaușescu în timpul unei vizite de lucru în satul Goștinu (Olt). Și acest complot a fost descoperit de Securitate. Deși au fost torturați, cei trei tineri nu au dezvăluit numele complicilor. În anii ’80, a fondat AFDPR, a fost consilier al ministrului țărănist de Interne, Gavril Dejeu.
Mai mult: Raul Volcinschi, omul care a încercat să-l omoare pe Ceauşescu: „Lumea pe care o visam în beciurile Securităţii nu s-a instalat. E o închisoare din care nu am ieşit” [TheEpochTimes]
1924 – A apărut primul număr al ziarului Gazeta Sporturilor
Este prima publicație de sport care a circulat în spațiul românesc și a treia din Europa, după La Gazzetta dello Sport (Italia) și Nemzeti Sport (Ungaria).
1924 – S-a născut Iosif Conta
14 septembrie 1924, Bârzava, Arad – 8 noiembrie 2006, București
Dirijor, profesor universitar. A studiat Conservatorul la Arad, Cluj, București și Londra. În 1952 a devenit redactor la Contemporanul 
(pe când era încă student la Conservatorul bucureștean), apoi dirijor și director adjunct al Radiodifuziunii (din 1954), profesor în cadrul Universității Naționale de Muzică. În 1964 a dirijat prima audiție în țară a poemului simfonic Vox Maris de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române. Numele său este legat de cel al Orchestrei Naționale Radio împreună cu care a efectuat numeroase turnee în străinătate. A fost și dirijor al Orchestrei din Izmir, Turcia. A fost distins cu titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne în 1965.
Camille Saint-Saëns – Concertul pentru pian Nr. 5 în Fa major, „Egiptean” • Orchestra Națională Radio, Dirijor Iosif Conta, Solist Shwan Sebastian
1924 – S-a născut Corneliu Gheorghiu
14 septembrie 1924, Botoșani – 8 octombrie 2019, Bruxelles, Belgia
Pianist, profesor și compozitor; stabilit în Belgia din 1978. Pasionat de muzică din primii ani de viață, a primit primele lecții de la mama sa, urmând apoi cursuri de pian și vioară. La doar șase ani, a susținut un mic recital de pian pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, interpretând compoziții proprii, Galop și Menuet de Boccherini. Până la opt ani a compus nouă valsuri, un tango, un Andante cantabile, două marșuri, două fantezii pentru pian și un Preludiu în Do minor pentru vioară. În 1931, a fost ascultat de George Enescu care, surprins de forma de lied a creațiilor copilului, „melodioase și corect armonizate”, i-a recomandat să studieze la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din București. Admis în 1933, a studiat cu profesori prestigioși: Florica Musicescu, Mihail Jora, Ion Nonna Otescu, Dimitrie Cuclin, Mihail Andricu, Ioan D. Chirescu, Constantin Brăiloiu. În acea perioadă l-a cunoscut pe pianistul Dinu Lipatti, de care l-a legat o frumoasă relație de prietenie. 
A debutat ca solist cu Concertul pentru pian nr. 26, în Re Major, de W.A. Mozart, interpretat alături de orchestra studenților, dirijată de Mihail Jora, la Festivalul Mozart. A susținut recitaluri de pian, de muzică de cameră, concerte în București și în țară. A fost numit Solist de Stat (1950), iar cariera solistică a continuat și în Polonia, Finlanda, Cuba, URSS, Franța, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Bulgaria, Germania, Liban etc. Căsătorit cu muziciana Florica Gheorghiu, s-a stabilit în Belgia din 1978, continuându-și cariera. Lucrările sale sunt inspirate de melosul popular românesc, precum și de școala franceză de la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea.
Gabriel Fauré – Baladă • Orchestra Radiodifuziunii Române, Dirijor Carol Litvin, Pian Corneliu Gheorghiu
1926 – Prima locomotivă cu abur din România
Pe 14 septembrie 1926 ieșea pe porțile uzinei din Reșița prima locomotivă cu abur, pe ecartament normal, construită în România în perioada interbelică, locomotiva cu nr. 50.243, denumită Regele Ferdinand. A fost pusă în mișcare la 10 iunie 1926, în prezența Majestății Sale Regele Ferdinand și a familiei regale.
Între anii 1926–1960 în România s-au construit 1207 locomotive cu abur, 10 tipuri pentru ecartament normal și trei tipuri pentru cale îngustă, la uzinele Reşiţa și Malaxa, astfel încât, începând cu 1930, în România nu s-a mai importat nicio locomotivă. În anul 1960 producţia de locomotive cu abur s-a sistat, industria românească profilându-se pe producţia de locomotive cu motor Diesel şi electrice. Locomotivele cu abur au funcţionat în exploatarea CFR până în anul 1980, fiind casate în proporţie de 98% până în 1998.
1927 – S-a născut Maria Plop
14 septembrie 1927, Prisăcani, Iași – 31 ianuarie 1962, închisoarea Miercurea Ciuc
Refugiată în Nucșoara la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, a făcut parte din grupările anticomuniste Haiducii Muscelului (primăvara–vara 1949), apoi Grupul Arnăuțoiu. Era singura femeie din grupul de partizani anticomuniști din comuna Nucșoara, care a rezistat în munți de la înființarea lui (1949), până la 20 mai 1958, când s-a predat împreună cu fiica ei și a lui Toma Arnăuțoiu. 
În cei 9 ani cât a fost membră a grupului, a îndeplinit misiuni similare cu ale bărbaților, s-a remarcat prin abnegație, curaj și spirit de sacrificiu, reușind să supraviețuiască celor mai grele situații și condiții de trai. La 22 mai 1956, în ascunzătoarea de la Râpele cu Brazi, a dat naștere fiicei ei și a lui Toma Arnăuțoiu. La 20 mai 1958 Toma și Petre Arnăuțoiu au fost arestați, fiind trădați. Somată să se predea, Maria Plop a coborât din ascunzătoarea de la Râpele cu Brazi țînându-și copilul în brațe. A fost anchetată timp de un an de Securitate, chinuită, bătută și umilită. În urmă procesului a fost condamnată la muncă silnică pe viață. După condamnare, fetița i-a fost luată și dusă la orfelinatul din Câmpulung-Muscel. Despărțită de copilul ei, fără să știe ce s-a întâmplat cu acesta, a decedat în închisoarea de la Miercurea Ciuc, din cauza condițiilor mizere de detenție.
1928 – Inaugurarea și sfințirea monumentului Crucea Eroilor Neamului
Construit pe Vârful Caraiman din Munții Bucegi, la altitudinea de 2.291 de metri, este de forma unei cruci latine, cu o înălțime de 39,3 metri, fiind un monument istoric dedicat memoriei eroilor ceferiști căzuți la datorie în primul război mondial.
A fost construit între anii 1926–1928, din inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I, cu scopul de a fi văzută de la o distanță cât mai mare. A fost desemnată de către Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.
1928 – S-a născut Puiu Manu
Vasile Baciu; 14 septembrie 1928
Grafician, realizator de benzi desenate. Este unul dintre cei mai longevivi, prolifici și talentați creatori de benzi desenate din România. 
Este un autor multivalent, realizator de benzi desenate istorice, de aventuri și science-fiction, apreciat de două generații de cititori ai revistelor pentru copii din perioada socialistă. A debutat în 1957, în revista Cravata Roșie, cu prima sa bandă desenată, Comoara lui Montezuma, după un scenariu de Mircea Sântimbreanu. Prima sa bandă desenată comică, O întâmplare cu o minge, a apărut în 1958, în Arici Pogonici.
Ulterior, Puiu Manu a publicat în revista Arici Pogonici câteva benzi desenate într-un stil comic: Nic și Pic la săniuș, Spitalul păpușilor, La noi în colectivă, De ce plouă?, De ce tună? De ce fulgeră?, Apa, Puterea apei etc.
1929 – S-a inaugurat Teatrul Maria Ventura
În 1929, Maria Ventura a înființat la București, la solicitarea autorităților române, teatrul care îi poartă numele. Teatrul „Maria Ventura” a funcționat în Sala Comedia pe Calea Victoriei, clădirea fiind una dintre creațiile arhitectului Grigore Cerchez, în stil eclectic. 
În 14 septembrie 1929, teatrul a fost inaugurat cu piesa Lupii de aramă de Adrian Maniu. În distribuție: Maria Ventura, Jules Cazaban și George Vraca; regia: Victor Ion Popa. Teatrul a fost desființat în anul 1934, astăzi, în edificiul Sălii Comedia își are sediul Teatrul Odeon.
1930 – S-a născut Mihai Fotino
Mihai Matei Fotino; 14 septembrie 1930, București – 13 ianuarie 2014, București
Actor cu bogată experiență în teatru și cinematografie, desfășurându-și activitatea pe scenă timp de 60 de ani. 
Copilăria și adolescența le-a trăit la Brașov, unde tatăl lui, Mișu Fotino, fondator al Teatrului de Stat din Brașov, era actor și cu care a jucat împreună încă din copilărie. A debutat la vârsta de 6 ani în piesa de teatru Coloniale. A jucat la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București din 1956. A jucat în numeroase comedii și a fost prezent în emisiuni de televiziune. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural cl.IV (1967) pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice.
Să vă fac un bon? Scenetă tv de Sașa Georgescu (1980)
1931 – S-a născut Tudor Caranfil
14 septembrie 1931, Galați – 23 martie 2019, București
Critic de film, realizator de emisiuni TV cu subiecte cinefile și istoric de film. A terminat Facultatea de Filosofie în 1957, pentru ca ulterior să facă ziaristică la Informația Bucureștiului. Din anii ’60 s-a dedicat criticii cinematografice. Începând cu 1962 a inițiat Seara prietenilor filmului, prima formă a Cinematecii Române. 
A fost invitat permanent al Festivalului de la Cannes, al Festivalului de la Berlin și a fost membru în juriul FIPRESCI. A participat la multe alte festivaluri cinematografice internaționale, la Karlovy Vary, Los Angeles, Locarno, Cottbus, Rotterdam, San Francisco și la principalele festivaluri românești de film. A obținut Premiul pentru critică cinematografică al Asociației Cineaștilor din România (ACIN), 1988 pentru volumul În căutarea filmului pierdut. Dintre scrierile sale: 7 capodopere ale filmului mut, Romanul unui film: „Cetățeanul Kane”, Vîrstele peliculei (4 vol.), Dicționar de filme românești, Dicționar universal de filme, Istoria cinematografiei în capodopere: De la „Cântărețul de jazz” la „Luminile orașului” (1927-1931).
1934 – S-a născut Lascăr Pană
14 septembrie 1934, Constanța – 17 septembrie 2017, Baia Mare
Jucător și antrenor de handbal. A jucat mai întâi fotbal la juniori, devenind campion de juniori cu Competrol București (1952). La solicitarea mamei, a optat pentru handbal. A debutat în 1956 la Progresul Bacău, evoluând ca inter sau pivot, după 4–5 ani la echipe din țară, a devenit antrenor-jucător al echipei Dinamo Bacău, apoi la Voința București. 
În 1974, a înființat primul club exclusiv de handbal din România, Minaur Baia Mare care, timp de 25 de ani cu Lascăr Pană la conducere, nu s-a clasat niciodată mai jos de locul patru în campionatul național – a câștigat medalia de argint în 1980, 1981, 1985 și 1992; medalia de bronz în 1968, 1974, 1975, 1976, 1978, 1982, 1983, 1984, 1987, 1988, 1989 și 1990; Cupa IHF în 1985 și 1988, și trei calificări în semifinalele Cupei Cupelor (1979, 1980 și 1986). A pregătit și echipele naționale ale României: cea universitară, România B și echipa de seniori. În 1980, alături de Ioan Kunst-Ghermănescu și Niculae Nedeff, el a obținut cu selecționata de seniori medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova. A condus loturile naționale masculine ale Greciei, apoi a ocupat diverse funcții administrative în cadrul Federației Române de Handbal, a fost director tehnic al echipei feminine de handbal HCM Baia Mare (2014–2015).
1935 – S-a născut Pompei Hărășteanu
14 septembrie 1935, Gheorgheni, Harghita – 5 octombrie 2016
Bas, solist de operă. A urmat Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, din București. În timpul studenției a cântat în corul CFR Giulești și la Ansamblul MAI, după absolvire participând la concursuri naționale și internaționale de canto. Așa a început să fie cunoscut și apreciat în lumea operei. 
După ce a câștigat premiul I la Concursul Internațional de canto „Francisco Vinas”, Barcelona 1968, premiul II la competițiile „Ferenc Erkel”, Budapesta 1960 și „George Enescu”, București 1967, apreciatul muzician a debutat în anul 1968 pe scena Operei din Bonn, apoi a fost accepat, în calitate de colaborator, în spectacolele cu opera Răpirea din Serai, de W.A. Mozart. A debutat pe scena Teatrului de Operă și Balet din București în 1971, în spectacolul Lohengrin de Richard Wagner, în rolul Regelui, în compania Operei din Berlin. De-a lungul impresionantei sale cariere a apărut în distribuțiile a peste 8.000 de spectacole, dar și în numeroase recitaluri vocal-instrumentale. Din 1982 a fost profesor la IATC, din 1990, profesor la Universitatea de muzică din București, din 1997 la Universitatea „Ovidius” din Constanța
Piotr Ilici Ceaikovski – Evgheni Oneghin Aria Cneazului Gremin]
1936 – S-a născut Ileana Stana-Ionescu
14 septembrie 1936, Brad, Hunedoara – 30 iunie 2024, București
Actriță de teatru, film și televiziune, politiciană. După absolvirea liceului teoretic, a debutat ca actriță în anul 1955, la vârsta de 19 ani, la Teatrul de Stat din Reșița, cu rolul Agnes în Școala femeilor de Molière, urmat de Nota zero la purtare de Octavian Sava și Virgil Stoenescu, Ochiul babei de Ion Creangă, Rețeta fericirii de Aurel Baranga, Vassa Jeleznova de Maxim Gorki etc. 
În anul 1959 s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, unde a apărut în Povestea unei iubiri de Konstantin Simonov, Jocul dragostei și al întâmplării de Pierre de Marivaux, Mizerie și noblețe de Eduardo Scarpeta, Orfeu în infern de Tennessee Williams, Nu sunt Turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu. Din anul 1965 a devenit actrița Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București, pe scena căruia a jucat roluri importante, printre care: Fraulein în Gaiţele de Alexandru Kiriţescu, regia Horea Popescu (1977), Hecuba în Troienele, Doica în Medeea de Seneca în Trilogia antică, regia Andrei Şerban, Stăvăroaia în Idolul şi Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu, regia Ion Cojar, Soacra în Micul infern de Mircea Ștefănescu, regia Mircea Cornișteanu. A fost societar de onoare al Teatrului Național din București (din 2002). A avut sute de roluri în teatru, zeci de roluri în filme remarcabile: Drum în penumbră, Păcală, Tufă de Veneția, Alo, aterizează străbunica!…, Secretul lui Bachus, Milionari de weekend, Păcală se întoarce dar și filme și seriale TV, nenumărate personaje interpretate magistral pentru Teatrul Naţional Radiofonic. Ileana Stana Ionescu va rămâne în istoria teatrului românesc, ca una dintre cele mai dăruite actrițe ale generației sale.
Pana de automobil de Mircea Crișan
1938 – S-a născut Horia Bernea
14 septembrie 1938, București – 4 decembrie 2000, Paris
Pictor. A urmat cursurile Facultății de Matematică și Fizică a Universității București, 
Școala Tehnică de Arhitectură și Institutul Pedagogic (secția Desen). A debutat public ca pictor în anul 1965 la Cenaclul Tineretului al Uniunii Artiștilor Plastici. A fost membru al Grupului de la Poiana Mărului, membru al grupului Prolog, a lucrat în taberele de creație de la Văratec și Tescani, apoi la Paris și în sudul Franței, în Provence. A fost membru al Comisiei Monumentelor Istorice și al Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii. A deținut între anii 1990–2000 funcția de director general al Muzeului Țăranului Român.
Biografie ilustrată: Horia Bernea [WikiArt]
1940 – S-a instalat Guvernul Ion Antonescu (2). România a fost proclamată stat național-legionar
Guvernul Ion Antonescu (1) (4–14 septembrie 1940) nu avea susținerea necesară; Antonescu a fost nevoit să coopteze la guvernare Mișcarea Legionară, formând noul cabinet, Guvernul Ion Antonescu (2), care a guvernat în perioada 14 septembrie 1940–27 ianuarie 1941. 
Prin decret regal, România a fost proclamată stat național-legionar, iar generalul Ion Antonescu a devenit conducătorul statului român și președinte al Consiliului de Miniștri. Horia Sima, căpitanul Legiunii, a fost numit ministru secretar de Stat, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, fiind interzisă orice activitate politică în afară de cea a Mișcării legionare și a grupului etnic german. Mișcarea Legionară a înființat instituții proprii care funcționau în paralel cu cele oficiale; România a aderat la Pactul Tripartit; către finalul conviețuirii, au avut loc Masacrul de la Jilava și Rebeliunea legionară, în urma căreia legionarii au fost înlăturați de la guvernare.
1940 – S-a creat Consiliul de Cabinet
În paralel cu Consiliul de Miniștri, Antonescu a constituit așa-numitul Consiliu de Cabinet pentru „conducerea și rezolvarea afacerilor curente ale statului”. Din Consiliul de Cabinet faceau parte conducătorul statului, vicepreședintele Consiliului de Miniștri, miniștrii Apărării Naționale, Afacerilor Interne, Afacerilor Străine, Justiției, Economiei Naționale și Finanțelor. Însuși Antonescu recunoștea că acest Cabinet era în fapt „adevăratul guvern care este responsabil de politica statului și de coordonarea în cadrul guvernului a tuturor activităților”. Se întrunea săptămânal în vreme ce Consiliul de Miniștri o dată la două săptămâni, dacă era nevoie. La Consiliul de Cabinet participau și șeful SSI, Eugen Cristescu și Constantin Piki Vasiliu, reprezentantul Internelor și al Jandarmeriei.
1940 – Masacrul de la Ip
Cea mai îngrozitoare atrocitate comisă de armata ungară, în complicitate cu etnicii maghiari locali, în care au căzut cele mai numeroase victime inocente – 157 de morți, localnici români (inclusiv copii, femei și bătrâni și un copil înaintea nașterii sale) – cu ocazia ocupării Transilvaniei de Nord în 1940, a fost cea de la Ip (Sălaj), la 45 km de Zalău. Modul în care s-a desfășurat acest masacru, la care au participat trupe maghiare care făceau parte din armata de ocupație cantonată în orașul Șimleul Silvaniei, împreună cu localnici maghiari și cu membri ai organizației Nemzetőrség (Straja națiunii), a fost stabilit într-un proces, la 13 martie 1946, de Tribunalul Poporului din Cluj.
Sub pretextul răzbunării a doi militari unguri omorîți într-o explozie care se produsese în comuna Ip la 7 septembrie 1940, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate, locotenentul Zoltán Vasvári a plecat la 13 septembrie din Nușfalău, unde se afla cantonat, și s-a îndreptat cu compania sa spre Ip, unde a sosit în noaptea de 13/14 septembrie, în jurul orei 23.00. Soldații, împreună cu câțiva etnici maghiari civili, au început să vâneze casele românilor. Aceștia erau treziți din somn și uciși cu cruzime. Localnicii unguri erau folosiți pentru a indica gospodăriile românești. 
A doua zi dimineața, din ordinul locotenentului, mai mulți localnici au fost puși să sape o groapă în cimitirul satului, iar alți săteni au fost scoși cu căruțele și au mers din casă în casă pentru a ridica și transporta cadavrele la cimitir. Motivarea crimei era una fictivă, explozia producându-se din cauza unui defect de ambalaj al muniției, dovadă fiind faptul că cei patru români arestați au fost eliberați după aproximativ o lună.
În comemorarea acelor ore cumplite, la Ip are loc, în fiecare an, o ceremonie în care este rememorată istoria zilei, pentru a nu putea fi uitată niciodată.
1940 – Crimele de la Belin și Zăbala
În zilele de 13–14 septembrie 1940, în comunele Belin și Zăbala, din județul Trei Scaune/Covasna, trupele ungare sosite în aceste localități au atacat și vandalizat casele românilor, oamenii fiind bătuți și maltratați pentru a fi determinați să se refugieze în România. Mai multe familii și-au părăsit căminele și au trecut noua frontieră, iar alții au fost expulzați de autoritățile ungare, proprietățile fiindu-le confiscate.
1940 – S-a născut Damaschin Coravu
Dimitrie Coravu; 14 septembrie 1940, Craiova – 23 aprilie 2009, București
Cleric ortodox, ierarh, episcop al Sloboziei și Călărașilor (2000–2009), considerat unul dintre ierarhii cărturari ai ortodoxiei românești. A fost episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, cu numele Severineanul. 
Din 25 martie 2000 și până la sfârșitul vieții a fost episcop al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. În 13-15 septembrie 2000 a candidat fără succes la scaunul de mitropolit al Olteniei. În data de 4 noiembrie 2005 a fost unul din cei trei membri ai Sfântului Sinod (alături de Daniel Ciobotea, viitorul patriarh, și Laurențiu Streza, nou alesul mitropolit) care s-au abținut de la votul privind înființarea Mitropoliei Clujului, chestiune trecută pe ordinea de zi ca urmare a nemulțumirii arhiepiscopului Anania față de persoana aleasă în fruntea Mitropoliei Ardealului cu o zi înainte. Lucrarea sa de doctorat, susținută la Atena în 1979, Rugăciunea Domnească. Studiu filologic, istorico-teologic și ermineutic este apreciată drept cea mai solidă scriere teologică despre rugaciunea domneasca din teologia creștină. A fost autor a numeroase cărți și studii pe teme teologice și profesor de teologie, decan al Facultății de Teologie din Craiova (1992–2000).
1945 – S-a născut Marian Didu
14 septembrie 1945, București – 24 februarie 2004
Dirijor și compozitor. A studiat vioara de la vârsta de șase ani, studiile universitare urmându-le la Conservatorul de Muzică din capitală (1964–1969) la secția Compoziție-Dirijat. Încă student, a debutat ca dirijor la pupitrul orchestrei simfonice din Botoșani (în ianuarie 1969) după care a condus Orchestra simfonică din Arad, orchestrele Teatrului Liric din Craiova, a Teatrului de Operetă din București. În 1993 s-a stabilit la Sibiu, dirijor și director al Filarmonicii de Stat pentru aproape opt ani, împrospătând repertoriul, aducând pe scenă soliști și dirijori de reputație internațională și creând un climat propice unor fapte de cultură de calitate. A fost și un compozitor prolific, a compus muzică de teatru, muzică de cameră, opt simfonii, lucrări concertante etc., o bună parte dintre ele fiind executate în primă audiție pe scena sibiană de concert. A creat și muzică religioasă: două Liturghii, Recviemul ortodox pentru soliști, cor și orchestră, Stabat mater pentru soliști, cor și orchestră etc.
Marian Didu – Suita românească pentru nai și orchestră
1945 – A încetat din viață Dumitru Drăghicescu (4/16 mai 1875 – 14 septembrie 1945)
Diplomat, filosof, sociolog și om politic liberal; după terminarea primului război mondial s-a aflat alături de Nicolae Titulescu la Liga Națiunilor Unite; ambasador al României în Mexic, primul trimis român într-o țară latino-americană.
1947 – S-a născut Dida Drăgan
Didina Alexandra Drăgan; 14 septembrie 1946, Jugureni, Dâmbovița
Interpretă de muzică ușoară și autoare de versuri. A absolvit Școala Populară de Artă din București, la clasa profesoarei Florica Orăscu. A debutat la Concursul de interpretare București ’71 obținând premiul I, cu piesa Vechiul pian de Vasile V. Vasilache.
Vasile V. Vasilache – Vechiul pian
A obținut locul I la Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, la secțiunea Interpretare (1972). A câștigat 15 ediții ale emisiunii Schlager Studio din Germania, a editat discuri la Amiga Records și a fost solicitată să cânte în Berlinul de Vest; a făcut turnee în Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, URSS, Belgia, Danemarca, Japonia; a colaborat cu compozitori ca Liviu Tudan, Petre Magdin, Anton Șuteu, cu formațiile Mondial, Romanticii, Roata, Sfinx, Monolit și Roșu și Negru. Stilurile muzicale abordate de către Dida Drăgan sunt rock, pop, folk și jazz. A câștigat, de-a lugul timpului, 22 de medalii de aur la concursurile europene și mondiale de compoziție și interpretare.
Adrian Ordean / Dida Drăgan – Mi-e dor de ochii tăi
1948 – A încetat din viață Constantin Angelescu (10 sau 12 iunie 1869 – 14 septembrie 1948)
Medic, profesor universitar; reformator al școlii românești în perioada interbelică; om politic liberal, ministru de mai multe ori; membru de onoare al Academiei Române.
1949 – Înființarea a patru academii militare
Prin Decretul Prezidiului MAN nr. 371/14 septembrie 1949 s-au înființat, după modelul academiilor militare sovietice, Academia Militară (de comandă și stat major), Academia Militară Politică, Academia Tehnică Militară și Academia Spatelui Armatei, ca instituții de învățământ superior distincte, cu structuri organizatorice separate.
1951 – S-a născut Doina Rotaru
14 septembrie 1951, București
Compozitoare și profesoară universitară, membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. În 1975 a absolvit secția de Compoziție a Universității Naționale de Muzică București, la clasa maestrului Tiberiu Olah. 
Este profesoară de Compoziție la Universitatea Națională de Muzică București. Autoare a peste 25 de lucrări simfonice, dintre care 3 simfonii și 11 concerte și a peste 70 de lucrări camerale, instrumentale și corale, a fost distinsă cu numeroase premii: Premiul Academiei Române (1986), Premiile Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1981, 1990, 1992, 1994, 1997, 2001, 2004 și 2007), Premiul I la Concursul Internațional „Gedok-Mannheim” (1994). Lucrările ei sunt interpretate în Europa, Australia, Canada, China, Japonia, Hong-Kong, Taiwan și America de Sud.
Doina Rotaru – Himere • Orchestra de Camera Radio, Dirijor Valentin Doni, Vioară solo Diana Moș
1955 – S-a născut Mihai Vanica
14 septembrie 1955, București – 17 martie 2021
Compozitor de muzică ușoară, violonist și redactor radio. Descendent al unei familii de muzicieni celebri, tatăl său fiind compozitorul și dirijorul Ion Vanica, cel care a înființat în 1945 Corul de copii Radio, iar fratele său mai mare, Romeo Vanica, fondator al formației Mondial. 
Studiile muzicale le-a început cu tatăl său, continuând la Conservatorul București (1974–1978). A fost violonist în Orchestra Radio și redactor la Radio România Cultural. A compus zeci de piese pentru copii, fiind și autor și de texte (alături de colaboratorul său, Marian Stere). A participat la festivaluri și concursuri de muzică ușoară, a făcut parte din jurii de concursuri muzicale pentru copii și tineret. A fost distins cu Premiul de creație la Concursul național de muzică ușoară de la Mamaia (1989). A compus: Întoarce-te, iubire, Dragoste, rămâi lângă mine, Revedere etc., pe texte de Marian Stere.
Mihai Vanica – Coboară iar • Gabriela Somordolea
1974 – S-a născut Narcisa Lecușanu
14 septembrie 1976, Bacău
Fostă jucătoare de handbal. Absolventă a Institutului de Educație Fizică și Sport din Bacău cu diplomă de masterat. 
A jucat pe post de centru la echipele CSȘ Bacău, CS Știința Bacău, Kometal Skopje (Macedonia), BVB 09 Dormund, TV Lützellinden (Germania), Ikast Bording EH, DH Aalborg (Danemarca). Ultimul club pentru care a evoluat a fost Oltchim Râmnicu-Vâlcea. În 2011 era directorul tehnic al echipei naționale de handbal feminin a României. A câștigat: locul 1 la CM tineret Brazilia 1995; Campionatul Macedoniei 1997, 1998; Cupa Macedoniei 1997, 1998; Campionatul Germaniei 2001; Winners’ Cup 2002, 2007; locul 2 la Campionatul Mondial Rusia 2005; locul I la Liga Națională Română 2007, 2008, 2009, 2010; Cupa României 2007; Supercupei României 2007 – prima ediție; semi-finalistă (locul 3) a Ligii Campioniilor 2008/09; finalistă (locul 2) a Ligii Campioniilor 2009/10.
1975 – S-a născut Corneliu Porumboiu
14 septembrie 1975, Vaslui
Regizor, scenarist și producător contemporan. A urmat cursurile Facultății de Management în cadrul Academiei de Studii Economice București (1994–1998), apoi cursurile de Regie de film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie București (1999–2003). Cu scurtmetrajul de licență Călătorie la oraș, a primit premiul II la secțiunea Cinefondation în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes. 
În 2004 a înființat, împreună cu Marcela Ursu, casa de producție 42 KM FILM. A scris scenariul și a regizat: Pe aripile vinului, Călătorie la oraș, Visul lui Liviu, A fost sau n-a fost? (2005, Premiul Camera d’Or la Quinzaine des Realisateurs la Cannes; trofeul Transilvania la TIFF 2006; Premiul Gopo pentru cea mai bună regie 2007), Polițist, adjectiv (2009, Premiul FIPRESCI și Premiul Juriului, pentru secțiunea Un Certain Regard la Cannes 2009), Când se lasă seara peste București sau Metabolism (2013, premiera la Festivalul de Film de la Locarno), Al doilea joc (2014, documentar sportiv, prezentat în Berlinale Forum, câștigător la secțiunea Cel mai bun lungmetraj românesc la TIFF), Comoara (2015, Premiul Cel mai bun lungmetraj Romanesc la TIFF, A Certain Talent pentru secțiunea Un Certain Regard la Cannes, premiul FIPRESCI pentru Cel mai bun film și premiul pentru Cel mai bun scenariu în cadrul Cairo International Film Festival), Fotbal infinit (2018, Premiul pentru Cel mai bun documentar în cadrul Festivalului de Film din Ierusalim), La Gomera (Premiul pentru Cel mai bun scenariu în cadrul festivalului de la Sevilia).
A fost sau n-a fost? (2005) Fragment • Regia Corneliu Porumboiu. Cu: Mircea Andreescu, Teodor Corban, Ion Sapdaru
1976 – A încetat din viață George Buznea (23 aprilie 1903 – 14 septembrie 1976)
Poet, jurnalist și traducător.
1984 – A încetat din viață Paul Sterian (1 mai 1904 – 14 septembrie 1984)
Economist, poet, jurnalist; deținut politic al regimului comunist în lotul Rugul Aprins; soțul pictoriței Margareta Sterian.
.1992 – Patriarhia Română a reactivat Mitropolia Basarabiei
La 14 septembrie 1992, Adunarea Eparhială constituită la Chișinău a hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei, care a existat din 1925, fiind înființată prin Decretul Regal nr. 1942/4 mai 1925. Patriarhia Română a emis un act care consfințea reactivarea Mitropoliei Basarabiei, autonomă și cu statut propriu, stabilind de jure desprinderea acesteia de sub tutela Patriarhiei Ruse și revenirea ei în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Mitropolia Basarabiei a fost recunoscută oficial drept succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcționat până în anul 1944 inclusiv.
A fost recunoscută de autoritățile statului moldovean la 30 iulie 2002, abia după intervenția Curții Europene.
1993 – A încetat din viață Geo Bogza (6 februarie 1908 – 14 septembrie 1993)
Scriitor și ziarist; creatorul unei formule unice de reportaj, reportajul poematic; membru titular al Academiei Române.
1996 – Restaurarea Coloanei fără sfârșit
La 14 septembrie 1996 a avut loc la Târgu Jiu, sub auspiciile Fundațiilor Internaționale Constantin Brâncuși, solemnitatea deschiderii șantierului de dezasamblare a Coloanei fără sfârșit, opera sculptorului Constantin Brâncuși, prin demontarea primelor două module.
Între anii 1998 și 2000, Coloana fără sfârșit a fost restaurată prin intermediul unei colaborări dintre Guvernul României, Fondul Mondial al Monumentelor, Banca Mondială și alte grupuri românești și internaționale.
1999 – S-a născut Laura Jurca
14 septembrie 1999, Oberbayern, Bavaria, Germania
Gimnastă care concurează pentru clubul CNS Cetate Deva. În 2013 a debutat la nivel internațional la International Gymnix unde a terminat pe locul 7 alături de echipa României. Câteva luni mai târziu a participat la o competiție amicală cu Franța, unde a câștigat medalia de aur cu echipa și bronz la sărituri. În iulie, alături de Silvia Zarzu și Andreea Iridon, a participat la Jocurile Olimpice Europene de Tineret de la Utrecht, unde a terminat pe locul 3 cu echipa și a câștigat medalia de argint la sărituri. În martie 2014 a participat la Trofeul City Jeloso din Italia, unde a terminat pe locul doi cu echipa și a obținut argint la sol și bronz la sărituri. În mai, la Campionatele Europene pentru Juniori de la Sofia a obținut medalia de bronz cu echipa, argint la sărituri și argint la individual compus. La Olimpiada de Tineret Nanjing n 2014 s-a calificat la toate aparatele, însă nu a obținut nicio medalie. La începutul anului 2015 a trecut la senioare și în martie a cucerit medalia de argint în finala la sol de la Cupă Mondială Doha 2015. A făcut parte din lotul României pentru Campionatuele Europene de Gimnastică Montpellier 2015.
Ziua Inginerului român
Este sărbătorită la 14 septembrie, fiind instituită prin Hotărârea de Guvern 525/2000 privind instituirea Zilei inginerului român. Potrivit acesteia, Ministerul Educației Naționale, Academia de Științe Tehnice și asociațiile profesionale ale inginerilor din România sunt autorizate să organizeze manifestări științifice cu caracter simbolic, prilejuite de acest eveniment.
2001 – Prima ediție a Târgului lemnului
A avut loc, la Muzeul Țăranului Român din București, fiind organizat cu prilejul zilei Sfântului Lemn pe care a fost răstignit Iisus Hristos dar și în amintirea pictorului Horia Bernea, director al muzeului în perioada 1990–2000.
Ziua Muntelui
Instituită prin Hotărârea nr. 715/2002, Ziua Muntelui marchează data tradițională a încheierii pășunatului în Carpații României. A fost stabilită în calendarul autohton pentru a atrage atenția asupra problemelor și potențialului pe care îl prezintă zonele montane.
2002 – A încetat din viață Sofian Boghiu (Serghei Boghiu; 7 octombrie 1912 – 14 septembrie 2002)
Starețul Mănăstirii Antim din București; unul dintre cei mai cunoscuți pictori de biserici; deținut politic în timpul regimului comunist.
2008 – A încetat din viață Ștefan Iordache (3 februarie 1941 – 14 septembrie 2008)
Mare actor de teatru și film, a slujit teatrul românesc vreme de 49 de ani, a avut roluri titulare în filme și pe scenă.
2011 – A încetat din viață Teodor Moraru (24 martie 1938 – 14 septembrie 2011)
Pictor contemporan, considerat de critici ca fiind unul dintre cei mai importanți pictori români ai ultimei jumătăți a secolului XX.
2013 – A încetat din viață Eugenia Grosu Popescu (24 octombrie 1936 – 14 septembrie 2013)
Jurnalistă de radio și profesoară, realizatoare de emisiuni medicale și educaționale la Radio România; co-fondator și președinte al Uniunii Naționale a Creatorilor de Radio; președintă fondatoare al Asociației Mesagerii sănătății.
2015 – A încetat din viață Corneliu Vadim Tudor (28 noiembrie 1949 – 14 septembrie 2015)
Politician, publicist și scriitor; fondator și președinte al Partidului România Mare, senator și europarlamentar.
Ziua Națională a Constructorului
Marcată din 2019; această zi a fost aleasă ca fiind data la care a fost inaugurat, în 1895, cel mai mare pod din Europa continentală și al treilea ca lungime din lume (4087,95 m) la acea vreme, Podul Fetești – Cernavodă, cunoscut sub numele de Podul Anghel Saligny sau Podul Carol I.
#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories
---------- *Ediție revizuită și adăugită
Pingback: Mănăstirea Voroneț