15 August în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Mănăstirea Curtea de Argeș

 

Adormirea Maicii Domnului

Se celebrează în calendarul creștin ortodox, romano-catolic, greco-catolic, anglican

Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, comemorând moartea, învierea și slăvirea Maicii Mântuitorului. Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului „a fost luată” de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești. Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Ridicarea la cer a Fericitei Fecioare Maria.

În conformitate cu Sfânta Tradiție, Maica Domnului a murit ca orice ființă omenească, „adormind”, așa cum indică și numele sărbătorii. Ea a murit așa cum mor toți oamenii, nu în mod „voluntar” ca Fiul ei, ci prin necesitatea naturii ei umane muritoare care este indisolubil legată de stricăciunea acestei lumi.

Apostolii au fost aduși în mod miraculos la acest eveniment și au fost cu toții prezenți, cu excepția Sfântului Apostol Toma, atunci când Maica Domnului a trecut din această viață. Apoi, ea a fost înmormântată. Apostolul Toma a ajuns câteva zile mai târziu; dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe ceilalți să deschidă mormântul Maicii Domnului. Atunci Apostolii au descoperit că trupul Ei nu mai era în mormânt.

 

Ziua Marinei Române

Sărbătoare civilă și militară, Fecioara Maria fiind considerată ocrotitoarea marinarilor, Ziua Marinei Române se sărbătorește din anul 1902, când evenimentul a fost marcat în Portul Constanța, la bordul Crucișătorului Elisabeta, printr-un Te-Deum oficiat în prezența ministrului de război Dimitrie A. Sturdza, urmat de serbarea marinărească propriu-zisă.

În perioada 1949–1953, Ziua Marinei a însemnat, de fapt, marcarea Zilei Flotei URSS, în ultima duminică din luna iulie. Apoi ziua a fost marcată în prima duminică a lunii august, ca Ziua Marinei Militare a Republicii Populare Române, conform Decretului Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 309/29 august 1953, și ca Ziua Marinei Republicii Populare Române, conform Decretului nr. 203/1960.

După 1990 s-a reluat tradiția sărbătoririi Marinei Române pe 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Ziua Marinei Române a fost instituită prin Legea nr. 382/28 septembrie 2004 privind instituirea Zilei Aviației Române și a Zilei Marinei Române și este marcată de autoritățile publice și celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare și religioase organizate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor.

 

1513 – Voievodul Moldovei, Bogdan al III-lea (cel Chior) s-a căsătorit cu domnița Ruxandra

Bogdan a fost fiul lui Ștefan cel Mare și al doamnei Maria Voichița, fiica domnitorului Țării Românești, Radu cel Frumos, nepoata lui Vlad Dracul și strănepoata lui Mircea cel Bătrân. Bogdan s-a căsătorit de trei ori, mai întâi cu Anastasia (d. 1512), apoi cu Stana (d. 1518) și în cele din urmă cu Ruxandra, fiica principelui Țării Românești Mihnea cel Rău. Deși a avut trei soții, a avut copii doar din relații ilegitime. Trei dintre fiii săi au fost, de asemenea, principi ai Moldovei: Ștefăniță Vodă, Alexandru Cornea și Alexandru Lăpușneanu.

1517 – A avut loc sfințirea Mănăstirii Argeșului, Biserica Meșterului Manole

Fiind târnosită în ziua de Sf. Maria Mare, hramul ei este și în prezent Adormirea Maicii Domnului. La această slujbă au fost prezenți, în afară de Neagoe Basarab și familia sa, curtenii și boierii țării, precum și Teolipt, Patriarhul Constantinopolului, însoțit de un mare sobor, și tot clerosul din Țara Românească, în frunte cu Mitropolitul Macarie. De asemenea, a fost de față „mulțime de popor” venit din aproape toate colțurile țării. A fost construită pe locul vechii mitropolii din 1359. Începută în 1514, din dorința lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos – „Toate silințele și toată bogăția însă și le cheltui Neagoe pentru a da Argeșului, de unde plecase Mitropolitul pentru a se așeza la Târgoviște lângă Domn (care totuși stătea uneori și la Argeș, aproape de sprijinitorii săi ardeleni), cea mai frumoasă din mănăstirile aflătoare pe pământul românesc” [Nicolae Iorga – Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor]. Lucrările s-au încheiat trei ani mai târziu, așa încât în 1517, ctitorul putea chiar să vorbească de „mănăstirea domniei mele de la Argeș”, și să-i hărăzească „vama ce este la Ocna Mică de la Târgoviște…”. Ascultând nu numai legenda, ci și unele știri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă de zile, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veșnice a lui Neagoe Basarab. Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumați.

În imediata vecinătate a mănăstirii, se află un izvor, pe care localnicii îl numesc Fântâna lui Manole. Această denumire poartă peste timpuri povestea meșterului legendar, care, neputând coborî de pe biserică după terminarea ei și-ar fi făcut aripi din șindrilă și, similar mitului lui Icar, a sărit de pe acoperișul sfântului locaș, în locul în care s-ar fi prăbușit, sufletul său s-ar fi preschimbat într-un izvor… Balada Monastirea Argeșului spune că meșterul Manole și-a zidit în zidurile acestei magnifice mănăstiri soția (Ana), deoarece în mod inexplicabil tot ceea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Iar când domnitorul a văzut această măreață construcție și i-a întrebat pe cei zece meșteri dacă pot construi o mănăstire și mai frumoasă decât aceasta, aceștia au răspuns afirmativ, domnitorul, pentru a împiedica o posibila construcție mai frumoasă, a poruncit ca schelele pe care erau urcați meșterii să fie dărâmate și astfel cei „zece meșteri mari, calfe și zidari” au rămas blocați pe acoperiș. Ei și-au făcut aripi din șindrile și s-au aruncat de pe acoperișul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămați, dar toți au murit…

1530 – A fost terminată construcția bisericii noi a Mănăstirii Humor

La vreo 500 m spre nord-vest de ruinele vechii biserici, marele logofăt Toader Bubuiog a început construirea unei noi biserici de piatră.

Ctitorul acestei biserici era un înalt demnitar politic, deținând dregătoriile de Pârcălab de Roman și Mare Logofăt al Moldovei. A fost căsătorit cu Anastasia, fiica logofătului Ioan Tăutu. Pictura este operă a zugravului Toma de la Suceava. Biserica mănăstirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Mucenic Gheorghe.

Pe peretele exterior sudic al pronaosului se află o pisanie scrisă în limba slavonă și care are următorul text: „Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, la porunca și cu ajutorul evlaviosului domn Petru Voievod, fiul voievodului Ștefan cel Bătrân, s-a început acest hram în numele cinstitei Adormiri a Preacuratei și Preabinecuvântatei noastre Stăpâne Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria, cu cheltuiala și prin osteneala robului lui Dumnezeu Jupan Toader, mare logofăt, și a soției sale Anastasia, în anul 7038 [1530] august 15 și când era egumen Chir Paisie”.

1589 – S-a născut Gabriel Báthory

15 august 1589, Oradea – 27 octombrie 1613, Oradea

Principe al Transilvaniei între 1608–1613; ultimul principe din familia Báthory; timpul domniei sale a fost caracterizat de instabilitate permanentă. După ce l-a învins pe domnul Țării Românești, Radu Șerban în 1611, a ocupat Țara Românească timp de un an. Prin modul său agresiv de guvernare și atitudinea sa imorală și-a făcut mulți dușmani în rândul nobilimii ardelene. Odată cu ocuparea orașului liber Sibiu și-a atras și împotrivirea națiunii săsești. Din cauza războaielor pornite împotriva Țării Românești a stârnit mânia Porții Otomane. Văzând caracterul său atât de odios și influența sa negativă asupra țării, Gabriel Bethlen a pornit cu ajutor turc și român împotriva lui Gabriel Báthory. Pentru a-și salva tronul, Gabriel Báthory a fost gata să predea Oradea turcilor. Supușii săi l-au destituit în septembrie-octombrie 1613, în favoarea lui Gabriel Bethlen. A murit asasinat în același an, chiar de proprii săi soldați.

1601 – Bătălia de la Râmnicu Sărat

După uciderea lui Mihai Viteazu, oastea țării Românești, condusă de Radu Șerban a fost înfrântă lângă Râmnicu Sărat și pe malul Buzăului de oștenii domnului Moldovei, Simion Movilă, sprijinit de polonezi și de tătari.

1654 – S-a născut Constantin Brâncoveanu

15 august 1654, Brâncoveni, Olt – 15 august 1714, Constantinopol

Domnul Țării Românești (1688–1714), având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. În timpul în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele. În ce privește Moldova, domnul muntean a intervenit în mod repetat în chestiunea domniei, în timp ce în Transilvania a exercitat o importantă influență culturală, prin răspândirea de tipărituri și ctitorirea de așezăminte religioase.

1656 – A încetat din viață Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș

cca. 1568, Raguza Dalmației – 15 august 1656, Mănăstirea Partoș

Mitropolit al Timișoarei între anii 1650–1653, făcător de minuni; a fost canonizat oficial la 6 octombrie 1956, iar prăznuirea lui în calendarul ortodox român se face la 15 septembrie.

Mai mult: Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului [Cuvântul Ortodox]

1714 – Martiriul Brâncovenilor

Constantin Brâncoveanu a fost mazilit și apoi ucis, în ziua când împlinea 60 de ani, împreună cu cei patru fii ai săi, în urma refuzului de a trece la mahomedanism, în zi de mare sărbătoare creștină (15 august). A căzut victimă și sfetnicul Ianache Văcărescu, cumnatul lui Constantin Brâncoveanu (frate după mamă cu doamna Maria Brâncoveanu). Au fost duși la locul de osândă Ialy Chisc (Chioșcul Mării). Erau prezenți sultanul Ahmed al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentanții „creștinătății apusene – Franța, Anglia, Imperiul Habsburgic, Rusiei – care nu refuzaseră invitația chiar în ziua de Sf. Maria” [Nicolae Iorga], alături de numeroși privitori. Li s-a îngăduit să-și facă o ultimă rugăciune, după care sultanul le-a oferit viața dacă trec la mahomedanism. Del Chiaro noteaza raspunsul demn al Voievodului „Împărate! Averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea creștină nu mă las! În ea m-am născut și am trăit, în ea vreau să mor. Pământul țării mele l-am umplut cu biserici creștinești și, acum, la bătrânețe, să mă închin în geamiile voastre turcești? Nu, Împărate! Moșia mi-am apărat, credința mi-am păzit. În credința mea vreau să închid ochii, eu și feciorii mei”. Apoi și-a încurajat fiii astfel: „Fiilor, aveți curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pământească. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem și pe ele, ci să le aducem curate în fața Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!”.

După execuție, capetele lor au fost purtate în vârf de suliță prin oraș, în timp ce corpurile au rămas la locul execuției, de unde au fost aruncate spre seară în mare. Biserica Ortodoxă Română i-a sanctificat și îi omagiază la 16 august.

1714 – A încetat din viață Constantin Brâncoveanu (15 august 1654 – 15 august 1714)

Domnul Țării Românești (1688–1714), una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române; osemintele domnitorului sunt înmormântate în biserica Sf. Gheorghe Nou din București, biserică ctitorită de familia Brâncoveanu între anii 1705–1707.

1830 – S-a născut Henryk Dembitzky

Henryk Hipolit Napoleon Dębicki; 15 august 1830, Varșovia, Polonia – 23 ianuarie 1906, Brăila

Jurnalist, grafician polonez naturalizat în România. Activând în Varșovia, a participat la Revolta din 1863, fiind exilat. S-a stabilit în România și a debutat ca litograf la Bucureşti. A făcut parte din grupul de artiști care au ilustrat războiul de independență. În 1877 ziarul Resboiul i-a publicat gravura în oţel Toţi pentru unul şi unul pentru toţi iar litografia România Liberă a apărut în 1878 ca premiu-supliment la Calendarul pentru toţi, editat de librarii H.C.Wartha, G. Ioanide şi Fraţii Ioannniţiu et Comp. Aflat apoi la Brăila, a continuat să colaboreze la Calendarul pentru toţi românii, publicaţie care a oferit cititorilor săi seria litografiilor în culori din care fac parte Trecerea armatei române în Dobrogea, Bătălia de la râul Skit (1879), Căderea redutei Griviţa (1881), Căderea Plevnei şi predarea lui Osman Paşa, Bătălia de la Smârdan (1880), Proclamarea Regatului României. Trei dintre acestea au fost reproduse monocromatic pe ceramica comemorativă fabricată în atelierele de la Birmingham, exemplare preţioase aflându-se şi în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României.

Imagini: Henryk Dembitzky [Wikimedia Commons]

1837 – S-a născut Nicolae Dabija

15 august 1837, Huși – 1 decembrie 1884, Paris

General și om politic. A urmat cursurile Academiei Mihăilene din Iași, iar în 1858 a fost trimis în Franța, la Școala Militară din Metz. După absolvire, s-a întoars în țară, încadrând-se în armată cu gradul de sublocotenent de artilerie. Avansând în cariera militară, a devenit subdirector al Stabilimentului de artilerie, a participat la războiul de Independență al României în calitate de comandant al artileriei Diviziei Infanterie, luând parte la bătăliile de la Plevna și Vidin, avansând până la gradul de colonel. După război a intrat în politică, fiind atras de doctrina liberală. A deținut mai multe funcții politico-administrative în guvernele României după 1878: ministru de Război, ministru ad-interim al Finanțelor și ministru al Lucrărilor Publice de mai multe ori. La 9 noiembrie 1882, a semnat, ca reprezentant al statului român contractul de răscumparare a căii ferate dobrogene, pentru suma de 16.800.000 lei. A fost avansat la gradul de general de brigadă în 1883; a murit după un an.

1856 – S-a născut Aron Bobescu

Aron Boba; 15 august 1856, Rădești, Galați – 16 octombrie 1915, Panciu, Vrancea

Actor, cântăreț, dansator și regizor. A făcut studii la Blaj, dar nu le-a terminat, deoarece, dorind să devină actor, s-a alăturat mai întâi trupei bănățeanului Augustin Petculescu, cu care a trecut munții pe la Bran, apoi a intrat în trupa lui Mihai Pascaly, ducând o viață de artist nomad. Curând își organiza singur reprezentațiile, a ajuns director de trupă, creator de operete naționale, cântăreț, actor, dansator și regizor. La propunerea Mariei Teodorini s-a stabilit la Craiova în 1886, și-a schimbat numele în Bobescu, a debutat cu rolul Tipătescu din piesa O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale și a înființat prima trupă permanentă de operetă, devenind astfel întemeietor al dinastiei Bobeștilor, o talentată și ilustră familie de muzicieni și artiști. În 1893, trupa sa de operetă a plecat în turneu la Cernăuți cu repertoriul: Mikado, Vânzătorul de păsări, Voievodul Țiganilor, Briganzii, Giroflé-Girofla, Fata mamei Angot, Frumoasa Elena, Mam’zelle Nitouche, Clopotele din Corneville și Prințesa din Trebizonda, repurtând succese consemnate de cronicari de prestigiu. Din trupa Bobescu făceau parte, în vacanțe, și copiii săi, Aurel, Jean și Constantin, viitoare personalități muzicale. A avut roluri remarcabile în Păunașul codrilor, Orfanul de Dorna, Noblețe cumpărată, Giroflé-Girofla, Pericola, Voievodul Țiganilor, Mam’zelle Nitouche, Mascota, Marchizul bucătar. A compus Orfanul de Dorna și Noblețe cumpărată. A scris: Din operele lui Ion Heliade Rădulescu. Păunașul codrilor. Feerie națională prelucrată în operetă de A. Bobescu, Muzica compusă de căpitan Jacobitz (1883).

Mai mult: „O poveste adevãrată“ – Întâmplări din viața muzicianului Constantin Bobescu (partea I) [Pagini din cartea Constantin Bobescu – O viață… un destin de Florica Gheorghescu]

1852 – A încetat din viață Carl Friederich Wilhelm Mayer (3 iulie 1817 – 15 august 1852)

Unul dintre cei mai importanți arhitecți peisagiști ai României, realizatorul Grădinei publice a Cișmigiului.

1869 – S-a născut Victor-Vartan Mestugean

15 august 1869, București – 10 februarie 1942, București

Publicist, prozator și traducător de origine armeană. A urmat cursurile liceului „Mihai Bravul” și după ce a luat bacalaureatul, a plecat cu tatăl său la Constantinopol, unde bătrânul dascăl a înființat școala armeană, Institutul Mestugean, în care Victor Mestugean a funcționat ca profesor timp de zece ani. Bănuit de activitate naționalistă, s-a refugiat în Bulgaria, la Varna, devenind colaboratorul ziarului armenesc Iravunk (Dreptatea), acesta fiind începutul carierei sale de gazetar. Împreună cu marele publicist și scriitor armean Ervant Sărmakeșhanlian, a pus bazele ziarului Șarjum (Mișcarea), având postul de redactor politic. În paralel cu activitatea publicistică, a desfășurat o vie activitate politică naționalistă, în rândurile Ligii Revoluționarilor Armeni (Dașnakțutiun). A revenit la București în 1899; a fost corector, apoi reporter la Universul, i s-a încredințat postul de corespondent special. În această calitate a vizitat țări și orașe, de atunci datând vestitele memoriale O călătorie la Ierusalim și București-Sahara, primele reportaje de călătorie din publicistica românească, pe care le va aduna mai târziu într-un volum. În presă a colaborat la: Masis, Nor Arșalnis, Universul literar etc. A fost secretar general al Uniunii Armenilor din România. Din scrierile sale: Getta, Istoria armenilor (2 vol.). A tradus din Husik Zahrabian.

1870 – Poemul eminescian Epigonii a fost publicat

Epigonii a apărut prima dată în revista Convorbiri Literare, la 15 august 1870. Se consideră că reprezintă manifestul literar al poetului Mihai Eminescu:

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,

Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine

Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri,

Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,

Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,

Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări.

…

Iară noi? noi, epigonii?… Simțiri reci, harfe zdrobite,

Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,

Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;

Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;

În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;

Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Și de-aceea spusa voastră era sântă și frumoasă,

Căci de minți era gândită, căci din inimă era scoasă,

Inimi mari, tinere încă, deși voi sunteți bătrâni.

S-a întors mașina lumii, cu voi viitorul trece;

Noi sântem iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece;

Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

Voi, pierduți în gânduri sânte, convorbeați cu idealuri;

Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,

Căci al nostru-i sur și rece – marea noastră-i de îngheț.

Voi urmați cu răpejune cugetările regine,

Când, plutind pe aripi sânte, printre stelele senine,

Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergeți.

…

Integral: Epigonii [Wikisource]

1877 – S-a născut Francisc Șirato

15 august 1877, Craiova – 4 august 1953, București

Pictor, desenator și grafician, una din personalitățile de seamă ale artei românești din prima jumătate a secolului al XX-lea. A fost descendentul unei familii de țărani francezi care au fost colonizați la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Banat. Și-a însușit, după școla primară, tehnicile grafice și, începând din anul 1897 a început să execute afișe în culori, primele de acest gen din România. Prima lucrare importantă, a fost afișul pentru romanul Cum iubim de Traian Demetrescu, iar Constantin Mille i-a adus elogii într-un articol din presa craioveană. A urmat Școala Națională de Arte Frumoase din București, iar pentru a-și câștiga existența a lucrat afișe, a desenat și litografiat icoane în culori. A expus pentru prima dată la Salonul Oficial în 1907, iar desenele sale au apărut cu regularitate în paginile revistei Furnica. Între 1908–1914, a expus la Tinerimea Artistică, numărându-se printre primii membri ai acestei asociații. A făcut parte din Grupul celor patru, alături de Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu și Oscar Han. În 1917 a devenit custode la Muzeul Național de Artă populară, iar în anul 1932, a fost numit profesor la Academia de Belle-Arte din București, fiind un bun pedagog. A avut și o bogată activitate publicistică, a scris numeroase articole și cronici de artă în Sburătorul și Cugetul românesc și o monografie consacrată lui Nicolae Grigorescu. A fost distins cu Premiul Național pentru Pictură (1946).

Galerie: Francisc Şirato [WIKIART]

1881 – A încetat din viață Alexandru G. Golescu (Negru)

1819, București – 15 august 1881, Rusănești, Olt

Om politic, inginer, fiul marelui vornic și scriitor Iordache Golescu. A studiat în Franța, la Școala centrală de arte și manufacturi din Paris, devenind inginer. La Paris a fost co-fondator al Societății pentru Învățătura Poporului Român și al Societății Frăția. A participat activ la revoluția munteană din 1848, fiind nevoit, după înăbușirea acesteia, să trăiască în exil până în 1856, când a revenit în țară – susținător al Unirii Principatelor, a devenit deputat în Adunarea ad-hoc. Politic, a fost liberal/conservator: deputat în adunarea legislativă a Moldovei și președinte al acesteia; ministru al Cultelor și Instrucțiunii publice, ministru de Finanțe, agent al României la Constantinopol, prim-ministru (2 februarie–20 aprilie 1870), membru fondator al Partidului Național Liberal din România (1875).

1883 – S-a născut Corneliu Moldovanu

Corneliu Vasiliu; 15 august 1883, Bârlad – 2 septembrie 1952, București

Poet, romancier, critic de teatru, gazetar, fondator de reviste literare. A absolvit Facultatea de Litere si Filosofie a Universității din București (1902), avându-i profesori pe Titu Maiorescu, Ion Bianu, C. Radulescu-Motru, Mihail Dragomirescu etc. A fost, pe rând: funcționar la Creditul Agricol, pedagog la liceul particular Lyautey, secretar și profesor de Literatură dramatică al Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică, susținând conferințe de Istorie a literaturii dramatice și a costumelor. Din 1901 a activat în presă: corector, apoi reporter la Cronica; a colaborat la diferite periodice, printre care: Paloda (Bârlad) – unde a debutat, în prima clasă de liceu, Paloda literară (membru fondator), Făt-Frumos, Floare-albastră, Pagini alese, Literatura și arta română, Semănătorul, Convorbiri literare, Flacăra, Tribuna, Luceafărul, România nouă etc.; a fost critic dramatic la ziarele Universul și Viitorul. A debutat cu poezii în revista Făt-Frumos (Bârlad), adunate mai apoi în primul său volum, Flăcări, tipărit în 1907. La izbucnirea primului război mondial, a scris în presă în sprijinul aliaților în care își punea speranța izbândirii cauzei naționale a românilor, publicând articole în Epoca, Acțiunea și Naționalul. Refugiat la Iași (ca și Mihail Sadoveanu, Octavian Goga etc.) a fondat ziarul România în care a înfierat imperialismul german și a dus o campanie neobosită pentru expropierea moșiilor și acordarea votului obștesc. În 1918 a revenit la București, continuând activitatea ziaristică, apărând cauza României la Conferința păcii, atacând politicianismul și corupția clientelei partidelor politice. A fost director al Teatrului Național din București și Director General al Teatrelor, membru fondator și președinte al Societății Scriitorilor Români. A avut o activitate culturală diversă, a fost un luptător pentru drepturile scriitorilor români, slab conturate la acea vreme și a contribuit la dezvoltarea culturii în România. Din operele sale: Cântarea Cântărilor, Poezii, Cetatea Soarelui și alte poeme, O privire asupra evoluției artei dramatice, Venus și Gioconda, Neguțătorul de arome, Pe-aicea nu se trece (în colaborare cu Mircea Dem. Rădulescu), Majestatea morții, Sărbătoarea minei, Autori și actori, Povestiri, Povestea vistierului Statori, Căderea Rinului, Purgatoriul (2 vol.) etc.

1888 – A apărut, la București, cotidianul Adevĕrul

Adevărul a fost un cotidian central, înființat de Alexandru Beldiman, care a apărut inițial la Iași (15 decembrie 1871–15 aprilie 1872), apoi la București (15 august 1888–21 noiembrie 1916 și după primul război mondial, 3 ianuarie 1919–30 decembrie 1937).

Prima serie, cu titlul Adevĕrulu a fost un săptămânal care a apărut la Iași, cu o istorie scurtă și zbuciumată, deoarece fondatorul ei, Alexandru Beldiman, a fost dat în judecată pentru conținutul antidinastic al gazetei; a fost un eșec editorial și financiar, care s-a lăsat cu procese și amenzi, astfel că numărul 13 a fost ultimul al acestei serii. Cu sprijinul financiar al fiului lui Alexandru Ioan Cuza, pe 15 august 1888 Alexandru Beldiman a scos din nou publicația, de această dată sub formă de cotidian, cu titlul Adevĕrul. Acel ĕ, provenit de la latinescul veritas, a fost păstrat de toți proprietarii ulteriori ai ziarului, chiar și după introducerea noilor reguli ortografice. A fost cel mai longeviv din istoria presei românești, după Universul.

1894 – S-a născut Ion Chinezu

15 august 1894, Sântana de Mureș – 10 decembrie 1966, București

Critic literar și traducător, o personalitate culturală transilvăneană a timpului său. A urmat Facultatea de Teologie din Blaj și Facultatea de Litere a universităților din Budapesta și din București, obținând în 1920, după Unirea Transilvaniei cu România, licența în Filologie română și romanică la București. Fiind student la Budapesta în 1918, a revenit la Târgu Mureș și, împreună cu fostul coleg D. Antal, a mobilizat țăranii din satele mureșene să trimită delegați la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. A obținut în 1930 titlul de Doctor în Litere cu teza Aspecte din literatura maghiară ardeleană. 1919–1929, apoi a fost timp de doi ani (1930–1932) bursier la Universitatea Sorbona din Paris. A fost profesor de Limba română la Liceul „Al. Papiu-Ilarian” din Târgu Mureș, Liceul „George Barițiu” din Cluj, asistent onorific la Catedra de Istoria culturii românești a Universității din Cluj. A fost prieten cu poetul Lucian Blaga. A desfășurat o intensă activitate publicistică, colaborând la revistele Mureșul, Dacoromania, Erdély Helikon, Societatea de mâine, Boabe de grâu, Revista Fundațiilor Regale etc. A participat la elaborarea unor lucrări editate de Muzeul Limbii Române din Cluj, printre care Dicționarul limbii române, Atlasul lingvistic al României sau bibliografii pentru Dacoromania. A fondat publicația Mureșul, împreună cu Victor Papilian, a editat revista Darul vremii, a condus revista transilvăneană interbelică Gând românesc. A tradus din literatura maghiară și germană. În perioada interbelică, influențat de creșterea agresivității mișcărilor revizioniste și a mișcărilor politice de stânga a simpatizat cu mișcarea de extremă dreapta. În toamna anului 1940 s-a mutat la București; a intrat în serviciul diplomatic, detașat temporar în Ministerul de Externe, consul general la Cluj, apoi la Ambasada României de la Budapesta. După 23 august 1944, a fost arestat, iar în noiembrie, când trupele Germaniei Naziste au ocupat Ungaria în cadrul Operațiunii Margarethe, a fost deportat de Gestapo în Germania în calitate de diplomat al unui stat cu care Germania se afla în război, fiind internat un an în lagărele Oberschreiberhau (Silezia) și Hochbruck (Bavaria). A revenit în România în octombrie 1945 cu primul tren de repatriați din Germania și a continuat să lucreze în Ministerul de Externe până în 1947 ca membru al comisiei de elaborare a materialelor pentru încheierea Tratatelor de Pace de la Paris. Regimul comunist l-a marginalizat din cauza orientării sale de dreapta, nu i-a permis să fie angajat nicăieri și pensia i-a fost sistată pe motiv că a deținut funcția de consul general, în timpul regimului antonescian.

1896 – S-a născut Sică Alexandrescu

15 august 1896, București – 6 august 1973, Cannes, Franța

Regizor de teatru format la școala realistă a lui Paul Gusty. A fost vreme îndelungată prim-regizor al Teatrului Național din București, pe scena căruia a montat comediile lui Caragiale, Gogol și Goldoni și lucrări dramatice românești: O chestiune personală de Alexandru Stein, Anii negri de Aurel Baranga și N. Moraru. A fost de două ori laureat al Premiului de Stat. În anii ’40 a reușit să întrunească toate teatrele importante din București, realizând – fie ca regizor, fie ca director de teatru – spectacole cu distribuții extraordinare, în care chiar și rolurile mici erau ținute de mari actori. Între ele: Azilul de noapte (Gorki), cu: Tony Bulandra, George Vraca, G. Storin, Romald Bulfinski, Beate Fredanov, Jules Cazaban, Tanți și Dina Cocea etc.; Tâlharii (Schiller), cu: George Vraca, Mihai Popescu, Dina Cocea, Fory Etterle, Ion Iancovescu, George Ciprian; O noapte furtunoasă (Caragiale), cu: Alexandru Giugaru, Florica Demion, Leny Caler, Ion Iancovescu, G. Timica, Silvia Dumitrescu-Timică. Din opera sa literară: Caragiale în timpul nostru, Un comediant și o fată de familie, Povestiri. Marea și mica bătălie teatrală, Un drum în teatru.

O noapte furtunoasă Teatru radiofonic • Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Niky Atanasiu, Ion Ciprian, Silvia Dumitrescu-Timică, Victoria Mierlescu

1903 – S-a născut Ștefan-Marius Milcu

15 august 1903, Craiova – 1 decembrie 1997, București

Medic endocrinolog, biolog, antropolog, politician, membru titular (din 1948) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Medicină și Chirurgie din București (1922–1928). A obținut titlul de Doctor în Medicină și Chirurgie în 1928, cu teza Este corpusculul carotidian un paraganglion?. În anul 1954 a devenit Doctor în Științe Medicale, iar în 1958, Docent. A urmat o carieră universitară: preparator benevol, asistent al profesorului Fr.I. Rainer, șef de lucrări, conferențiar, profesor din 1948, profesor consultant din 1973 la Catedra de Anatomie și Embriologie a Facultății de Medicină din București, decan al Facultății de Pediatrie (1948–1950), rector al Institutului de Medicină și Farmacie București (1953–1955). Este considerat, alături de Constantin I. Parhon, creatorul școlii românești de endocrinologie. A fost membru al Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române și fondator al publicației periodice a acestui comitet, NOESIS. A fost autorul unor monografii de răsunet pe plan mondial, mai ales legate de timus sau epifiză, organizatorul primului program de protecție pentru ceea ce a fost numit gușă endemică. A fost decorat în 1970 cu Ordinul Meritul Sanitar cl.I „pentru merite deosebite în domeniul ocrotirii sănătății populației din țara noastră”. A fost membru al Partidului Comunist Român și ales în Marea Adunare Națională, dar marginalizat după 1982, cînd a fost implicat în Meditația Transcedentală.

1908 – S-a născut Constantin Miu-Lerca

15 august 1908, Cacova/Grădinari, Caraș-Severin – 7 august 1985, Pitești

Jurnalist, poet, profesor, membru titular al Uniunii Scriitorilor. După ce a terminat liceul la Lugoj, s-a consacrat gazetăriei. A fost redactor la Vestul și Dacia din Timișoara. A urmat doi ani de studii politehnice, apoi Institutul de Perfecționare a Cadrelor Didactice (IPCD). A fost apoi profesor de Matematică și Fizică la Pitești. A debutat în ziarul Vestul (1932) și editorial cu volumul de versuri Biblice (1932), urmat la aproape un deceniu de volumul Colinde (1940). Îi aparține textul oratoriului Omul, a cărui muzică a fost compusă de Filaret Barbu (1942). Din operele sale: Sus stele, jos stele: Poezii 1930–1970, Unde concentrice, Pajura cu două capete, Efemerele anotimpuri etc.

1909 – S-a născut Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu

Ecaterina Ciorănescu; 15 august 1909, București – 23 ianuarie 2000, București

Personalitate eminentă a chimiei românești, membră titulară (din 1974) a Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Fizică și Chimie a Universității din București (1928–1931). A obținut titlul de Doctor în Chimie (1937) cu teza Sinteze cu clorură de aluminiu în seria hidrocarburilor alifatice și aliciclice, sub coordonarea profesorului Costin Nenițescu, căruia îi va deveni colaboratoare și, mai apoi, soție. A debutat în învățământul universitar ca asistent, fiind prima femeie asistent la catedra de Chimie organică a Politehnicii bucureștene. Ulterior a devenit șef de lucrări la aceeași catedră, profesoară de Chimie organică la Institutul de Petrol și Gaze din București, profesoară la catedra de Chimie organică a Facultății de Chimie Industrială a Institutului Politehnic București. Este autoarea primului curs de sinteza medicamentelor la o universitate românească și autoarea primului tratat românesc de Medicamente de sinteză. A ocupat funcția de director al Centrului de Chimie Organică al Academiei Române.

1910 – S-a născut Zoe Băicoianu

2/15 august 1910, Predeal, Brașov – 8 martie 1987, București

Sculptoriță și ceramistă, profesoară universitară. Era nepoata unei doamne de onoare de la Curtea Regală. A urmat studii de artă în Franța, la Școala de Arte Frumoase din Paris, și a fost ospitantă (găzduită) și apoi bursieră a Școlii române din Roma.

A avut preocupări multilaterale de abordare ca manieră și materiale (metal, sticlă etc.) și a realizat artă monumentală și decorativă. La Paris a studiat în 1937 cu André Lhote. A fost profesoară la Institutul de arte plastice „N. Grigorescu” din București. A realizat, în colaborare cu Boris Caragea, unul dintre reliefurile monumentale de pe fațada Operei Române din București. A fost distinsă cu titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne.

Biografie ilustrată: Zoe Băicoianu [Blog Willy Pragher]

1912 – S-a născut Grigore Gheba

15 august 1912, Poienița, Râmnicu-Sărat/Poienița–Dumitrești, Vrancea – 6 septembrie 2004

General de armată și matematician. A urmat școala de ofițeri la Bacău, obținând gradul de sublocotenent. La începutul războiului a luptat pe front, la artilerie, împotriva rușilor în Transnistria. În 1942 a căzut prizonier și a trecut prin 3 lagăre de prizonieri din Siberia. S-a înscris apoi în Divizia Tudor Vladimirescu și a luptat împotriva nemților. A fost rănit de două ori și a primit 8 decorații. După război, a urmat Facultatea de Matematică de la Universitatea București. Prima sa culegere de matematică a apărut în 1958, iar ultima în 2004, când împlinise deja 91 de ani. Considerat cel mai important autor de culegeri de matematică din România, publicând peste 40, Gheba a fost un om al cărui destin a fost presărat cu numeroase dezamăgiri. În 1975 i s-a interzis să-și mai publice culegerile, din cauză că devenise prea celebru în propria-i țară, lucru care i-a deranjat pe șefii partidului comunist. A scris romanul Între viață și moarte.

 

Ziua Artileriei Antiaeriene și a Rachetiștilor din România

1916 – S-a înființat Corpul Apărării Antiaeriene

A fost prima entitate românească specializată în lupta contra aeronavelor, având ca obiectiv apărarea Capitalei.

1916 – S-a înființat Armata 4

Armata 4 (de Nord) s-a înfiinţat în noaptea de 14/15 august 1916 prin Înaltul Decret nr. 2784, semnat de Regele Ferdinand I, având sarcina inițială de a apăra granița de NV, alături de Armata 1. Primul comandant a fost generalul de divizie Constantin Prezan, care, în 1930, a fost distins cu gradul suprem de mareşal.

1919 – S-a născut Sanda Tătărescu-Negropontes

15 august 1919, Târgu Jiu – 20 iulie 2009, București

Politiciană liberală, senator, fostă deținută politic, dintr-o familie de nobili cu ramuri în Franța și Elveția. Văduva unui om de afaceri grec, Ulise Negropontes, care a lăsat o avere uriașă, în anul 1950, odată cu confiscarea averii, a fost declarată „dușman al poporului” și întemnițată în închisoarea de la Târgșor. Dupa 3 ani în închisoare, colegă de celulă cu o femeie condamnată pentru canibalism, a fost eliberată și trimisă la „reeducare”, fiind angajată la deratizare. În decembrie 1989, s-a alăturat PNL, fiind aleasă senator. După 1990, Sanda Tătărescu-Negropontes a început bătălia în justiție pentru recuperarea averii familiei, care i-a fost înapoiată doar parțial. Dupa retrocedarea unei părți din avere a intrat în Top 300 al celor mai bogați români, numărându-se printre cele mai bogate 10 femei din România.

Mai mult: De la curtea regală la plivit de roșii Interviu de Cristian Petru [Jurnalul.ro]

1923 – S-a născut Silvia Kerim

15 august 1923, București – 17 ianuarie 2016

Scriitoare de memorialistică, literatură pentru copii, traduceri, jurnalistă și realizatoare de programe pentru radio și televiziune, de origine armeană. Absolventă a Facultății de Limba și Literatura Franceză, a debutat ca ziaristă la Contemporanul, România liberă etc. și la revistele Cinema și Secolul 20. A lucrat apoi la Radio România la Direcția Culturală, în redacția Teatru la microfon, Teatru la microfon pentru copii. A fost șefa Secției Arte, producător delegat la Casele de Filme din Cadrul Consiliului Culturii. A colaborat cu regizori ca: Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos, Mircea Veroiu, Nicolae Corjos, Sergiu Nicolaescu. Ulterior a lucrat la AnimaFilm, redactor-șef al secției de scenarii. A creat serialul pentru copii Căsuța cu povești (scenariu și regie), difuzat de TVR 1 și TVR 2, musicalurile pentru copii Mary Poppins, Frumoasa din pădurea adormită, Micuța Dorothy, Gulliver. A scris memorialistică: Ponica, o legendă, Vedere din parfumerie, Fereastra de la Veneția, Amintirea ca un parfum, răsplătite cu premiile Uniunii Scriitorilor. Este autoarea a numeroase carti pentru copii, toate premiate: Bunica Alba, Poarta de sticlă, Semnul de iarbă, Povestiri despre prietenii mei, Puf etc. A fost și redactor al revistei Formula AS, unde a publicat articole pe teme culturale (teatru, film, muzică). A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004), fiind declarată Femeia anului 2004 de American Biographical Institute.

1923 – S-a născut Eugen Caraghiaur

Eugen Enea Caraghiaur; 15 august, 1923, Comrat, Tighina, România/R. Moldova – 10 mai 2023

Poet, stabilit în Canada din 1950. A urmat studiile la Politehnica din Timișoara, Facultatea de Mine-Metalurgie, finalizate cu diplomă de Inginer petrolist, Universitatea de la Roma, Universitatea din Nancy, Școala Națională Superioară de Geologie Aplicată și de Prospecții Miniere, cu diplomă de Inginer geolog minier; cursuri de doctorat la Sorbona. S-a refugiat politic în Canada în 19 aprilie 1951. A fost membru în Uniunea Scriitorilor din România (din 1995), Uniunea Scriitorilor din Moldova (din 2000), Asociația scriitorilor de limbă română din Québec; co-fondator al Asociației Canadiene a Scriitorilor de Limbă Română. De asemenea, a fost membru de onoare al Societății Pro Basarabia și Bucovina, fondator și animator al programului de televiziune Tele-Roumanie din Montreal, Quebec.

Mai mult: Eugen Enea Caraghiaur – Poet al speranței la 92 de ani de Doru Călugăru [INDEPENDENȚA ROMÂNĂ]

1929 – S-a născut Marius Petre Visarion

15 august 1929, Ploiești – 19 mai 2006

Inginer geofizician, membru corespondent (din 1991) al Academiei Române. A urmat studii universitare la Institutul de Mine, Facultatea de Geologie Tehnică la București. Și-a desfășurat activitatea în cadrul Întreprinderii de Prospecțiuni Geologice și Geofizice și Institutului de Geologie și Geofizică. Activitatea sa științifică a fost consemnată în peste 100 de lucrări, manuale, studii și 120 de hărți geofizico-geologice. A fost membru al Asociației Oamenilor de Știință din România, al Societății Române de Geofizică, al Societății Geologilor din România. A fost distins cu Premiul „Gh. Munteanu-Murgoci” al Academiei Române.

1931 – A apărut primul număr al ziarului Scânteia

Ziarul Scânteia (după ortografia vremii, devenit Scînteia în urma reformei ortografice din 1953), organul de presă al Partidului Comunist Român, a apărut ilegal între 15 august 1931–octombrie 1940 în condițiile regimului burghezo-moșieresc, pe modelul ziarului bolșevic Iskra, redactor-șef fiind Gheorghi Crosnev, de etnie bulgară.

Apariția ziarului era considerată esențială pentru evoluția partidului, reprezentanții muncitorimii (cu precădere) fiind îndemnați să susțină material ființarea publicației. Începând din 21 septembrie 1944 activitatea acestui tip de presă a fost acceptată, prin Scânteia înțelegându-se acel „factor mobilizator în lupta oamenilor muncii pentru înfăptuirea hotărîrilor guvernului, pentru victoria socialismului în patria noastră”.

1932 – A încetat din viață Traian Moșoiu (2 iulie 1868 – 15 august 1932)

General în Armata Română, în perioada 1918–1919, care a participat la eliberarea Transilvaniei; ministru de Război.

1936 – S-a născut Marian-Traian Gomoiu

15 august 1936, Bazargic, Caliacra, România/Dobrici, Bulgaria – 25 februarie 2021

Biolog și oceanograf, membru titular (din 2015) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Științe Naturale din Cluj (1958), devenind Doctor în Științe Biologice în 1973, cu specializare în Științe marine. A fost guvernator al Rezervației Biosfera Delta Dunării, Profesor la Universitatea „Ovidius” din Constanța. A efectuat cercetări privind evoluția ecosistemelor în Marea Neagră și Delta Dunării. A primit Premiul Academiei Române (1987). Din lucrările sale: Ecologie marină, Ghid pentru cunoașterea florei și faunei marine de la litoralul românesc al Mării Negre, Specii invazive în Marea Neagră.

1937 – S-a născut Marcel Mihalaș

15 august 1937, Tighina, România/R. Moldova – 13 decembrie 1987, București

Poet, eseist, critic literar, traducător, publicist, inginer. A urmat cursurile Facultății de Chimie Industrială din cadrul Institutului Politehnic București (1954–1959). A fost inginer la Uzinele Chimice Buciumeni și la Uzina de Anvelope Danubiana, iar din 1965 până la tragica sa dispariție, a fost redactor la revista Gazeta literară (România literară, din 1968). Primele versuri i-au apărut în 1964 în Viața Românească, debutul editorial producându-se în 1967, cu volumul Nume (singurul său volum antum de poezii). A semnat articole de critică literară și eseuri, consacrate unor scriitori contemporani sau clasici, români ori străini (Bălcescu, Dostoievski, Cehov etc.), un studiu mai amplu, Jurnalul ca specie literară. Cazul românesc. Pentru traduceri din literatura universală a fost distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din București (1976) și cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1983). A scris, de asemenea, scenariul pentru filmul de animație Geneză (1975). A tradus din Z. Herbert, Didier Decoin etc. A primit premii pentru traduceri – al Asociației Scriitorilor din București (1976) și al Uniunii Scriitorilor (1983).

1937 – S-a născut Constantin Novac

15 aug. 1937, Constanța – 30 septembrie 2016

Prozator, scenarist, membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Dobrogea din 1977. La Constanța a urmat Liceul „Mircea cel Bătrân”, Școala Tehnică de Marină, după care, la București, Facultatea de Filologie din cadrul Universității (1957–1962). În orașul natal, a fost: asistent universitar la Institutul Pedagogic, redactor, redactor-șef al revistei Tomis, redactor de publicitate la ONT Litoral. Debutul publicistic s-a produs în Tribuna (1963), urmând a colabora la importante reviste din țară: Tomis, România Literară, Contemporanul, Scînteia Tineretului, Argeș, Viața militară, România pitorească, Luceafărul, Porto Franco etc., la emisiuni de radio și televiziune. A scris scenarii de film: La porțile țării (documentar artistic), Furtună în Pacific (lung metraj artistic), Puterea calorică a lemnului de palisandru. A fost inclus în culegeri literare. A publicat volumele: Cheltuieli de reprezentare, Adio Robert, Separația bunurilor, Cocorul de pază, Fericit cel care, ca Ulise, Vară nebună cu bărci albastre, Oameni, furtuni, vapoare, Plutind avan pe marea cea adâncă, Punctul mort, Povestiri arogante. Întâmplări pe Siutghiol etc.

1941 – S-a născut Eugen Rotaru

Pavel-Eugen Rotaru; 15 august 1941, Rîșcani, Bălți, Basarabia – 5 decembrie 2018, București

Textier, poet și scenarist, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A scris peste 800 de texte pentru muzică ușoară, corală și diverse alte genuri muzicale, piese de teatru, spectacole pentru teatru de revistă, scenarii de film, scenarii pentru spectacole muzicale, librete pentru spectacole de operetă, operă și balet și scenarii pentru emisiuni de radio și televiziune, romane etc. Ca textier, a colaborat cu compozitorii Marius Țeicu, Vasile Vasilache-jr., Laurențiu Profeta, Cornel Fugaru, Ion Cristinoiu, Horia Moculescu, Marcel Dragomir, Mircea Drăgan, Sabin Păutza, Temistocle Popa, Mihai Vanica, Adrian Enescu, Adrian Romcescu, Aurel Giroveanu, Florentin Delmar etc. Melodiile au fost încredințate soliștilor Angela Similea, Mirabela Dauer, Corina Chiriac Aura Urziceanu, Stela Enache, Mihaela Runceanu, Laura Stoica, Monica Anghel, Loredana Groza, Dan Spătaru, Adrian Daminescu etc. A fost căsătorit cu actrița Maria Rotaru. Printre cele mai cunoscute șlagăre: Fericirea are chipul tău, De ce nu-mi spui că mă iubești, De singurătate, În zori, Dau viața mea pentru-o iubire, Dă doamne cântec, Ce va fi cu iubirea mea, Voi cânta etc.

Marcel Dragomir / Eugen Rotaru – Fericirea are chipul tău • Mihaela Runceanu

1942 – S-a născut Maria Klára Sebők

15 august 1942, Vlăhița, Regatul Ungariei/Harghita, România

Actriță de film de etnie maghiară. A absolvit Universitatea de Arte din Târgu Mureș, secția Actorie. A jucat în filme: Mihai Viteazul, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, Conspirația, Departe de Tipperary, Agentul straniu, Capcana, Al treilea salt mortal, Kivilágos kivirradtig.

Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972) • Regia Sergiu Nicolaescu. Cu: Amza Pellea, Cristian Șofron, Ion Besoiu, Gheorghe Dinică, Ioana Bulcă, Octavian Cotescu, Iurie Darie, Maria Clara Sebők, Ștefan Mihăilescu-Brăila

1942 – S-a născut Horst Fassel

15 august 1942, Timișoara – 3 decembrie 2017, Wuppertal, Germania

Istoric literar, critic literar și traducător, originar din România, fiul lui Irene Mokka cu primul ei soț, Stefan Fassel. A studiat la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, secția Germană-Română (1960–1965). A obținut în 1978 titlul de Doctor în Filologie. A fost lector la catedra de Limba germană a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, dar în urma cererii de emigrare în RFG (1982), a fost transferat filolog la Institutul de Lingvistică, Istoria Literaturii și Folclor din Iași. În 1983 a emigrat în RFG, unde a practicat diverse profesii: corector la Editura Rombach din Freiburg, redactor al ziarului șvabilor bănățeni, Banater Post din München, redactor, din 1987 redactor-șef al revistei Banatica, publicată de Societatea „Adam Müller-Guttenbrunn”, director adjunct al Institutului pentru Cultura și Civilizația Șvabilor Dunăreni. A fost membru al Deutsches Seminar pentru literatură germană și comparată a Universității din Tübingen, membru în conducerea Südostdeutsches Kulturwerk din München, profesor onorific al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj și președinte al Societății Thalia Germanica. Aproape întreaga operă a mamei sale, Irene Mokka a fost publicată postum în 1985, în volumul Das Schlüsselwort (Cuvântul-cheie), care cuprinde poezii, traduceri, piese teatrale într-un act, literatură pentru copii, proză și fragmente din jurnale, ediția fiind îngrijită de Horst Fassel. Asupra sa planează suspiciuni de a fi fost agent al Securității române în diaspora culturală germană.

1944 – A încetat din viață Ștefania Mărăcineanu (18/30 iunie 1882– 15 august 1944)

Chimistă și fiziciană de renume internațional, care a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială și procedeul de declanșare artificială a ploii.

1947 – Reforma monetară

După o pregătire de aproape o jumătate de an, s-a făcut o nouă reformă monetară, prin Legea nr. 287/16 august 1947 pentru reforma monetară, act publicat in: Monitorul Oficial nr. 187/16 august 1947, cu aplicare din 15 august 1947. S-a introdus o monedă nouă, tot leul, dar cu un alt conținut în aur.

În sume limitate, în funcție de profesia deținătorilor, schimbarea banilor s-a făcut la raportul de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou. Familiile de țărani puteau schimba cel mult 5 milioane de lei, iar dacă aveau dovada că au livrat statului cota de produse mai aveau voie să schimbe în plus 2,5 milioane. Urmau apoi salariații, pensionarii și cei cu profesii liberale recunoscute oficial, cu 3 milioane de lei. Restul a avut dreptul să schimbe 1,5 milioane de lei vechi. Sumele neschimbate s-au blocat în conturi.

1947 – S-a născut Marian Bistriceanu

15 august 1947, la București – 1 ianuarie 2018

Om de radio, una dintre vocile de aur ale Radioului Public. În 1965 a fost admis la Facultatea de Filologie din Cluj, secția Engleză. După un an, s-a transferat la Universitatea București, Facultatea de Filologie, unde a studiat limbile engleză, franceză, spaniolă și română, absolvind în anul 1971. Ulterior, a urmat un curs postuniversitar de ziaristică, pe care l-a încheiat în anul 1986. A lucrat ca redactor-translator la secția Engleză a Radio România Internațional, în echipa condusă de Catinca Ralea, realizând rubrica Clubul Tineretului, Studioul Duminical și emisiunea Meet Romania, cât și numeroase interviuri cu invitați din străinătate vorbitori de limba engleză. A fost cunoscut publicului larg mai ales datorită activității sale la Radio Vacanța din perioada anilor ’70. A colaborat cu studiourile de la Buftea, „Sahia” și Animafilm, unde a dublat actori români, în limba engleză, sau străni, cu Oficiul de Relații cu Străinătatea, mergând în toată țara cu echipe de radio și televiziune străine, venite pentru proiecte comune. După 1989 a fost redactor șef adjunct la Direcția de Relații cu Publicul și Secretariat General, corespondent al Biroului de Presă, Informații și Relații Publice din Washington, redactor șef adjunct, apoi director general adjunct la Direcția Relații Internaționale, Schimburi și Impresariat, redactor șef adjunct la Studioul local Antena Bucureștilor și, în ultimii săi ani de activitate a lucrat la Agenția de presă a Radio România, Rador.

1951 – Lotul fruntașilor PNȚ a fost transferat la Sighet

Pe baza unei Decizii MAI, fruntașii PNȚ condamnați în procesul „Tămădău” – Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Victor Rădulescu-Pogoneanu, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino etc. – încarcerați la Galați, au fost transferați la Sighet.

1951 – S-a născut Aurel Percă

15 august 1951, Săbăoani, regiuneaBacău/Neamț

Arhiepiscop și mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de București (din ianuarie 2020). A absolvit în anul 1979 Seminarul Catolic din Iași. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979 la Iași, a fost numit vicar parohial în Parohia „Sf. Nicolae” din Bacău. În 1980 a fost trimis la specializare la Roma, unde a obținut licența în Teologia orientală, la Institutul Pontifical Oriental (1983), și în Teologie morală, la Academia Alfonsianum (1985). Revenit în țară a fost numit cancelar la ordinariatul Episcopiei de Iași și în același timp profesor de Teologie morală și Patrologie la Institutul Teologic Romano-Catolic Sfântul Iosif din Iași (1985). Între anii 1989 și 1994 a fost rector al Seminarului Romano-Catolic din Iași. În 1994 a fost numit vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Iași, continuând să predea Teologia morală la Institutul Teologic. La 29 septembrie 1999 papa Ioan Paul al II-lea l-a numit în funcția de episcop auxiliar pentru Dieceza de Iași, iar Papa Francisc l-a numit arhiepiscop și mitropolit de București (21 noiembrie 2019).

1952 – Arestări în masă ale regimului comunist

În urma Ordinului 490/1952 al MAI, semnat de ministrul de Interne, Pavel Ștefan, în colaborare cu șeful Securității, Alexandru Drăghici, în noaptea de 14/15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, au început arestări masive. Sute de preoți și familiile lor au fost arestați pentru „uneltire impotriva ordinii sociale”, reținuți, anchetați și trimiși în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre–Marea Neagră. În aceeași noapte, au fost reținuți „administrativ” și trimiși în colonii de muncă sute de liberali, țărăniști și monarhiști.

1954 – A încetat din viață Alexandru Toma (Solomon Moscovici; 11 februarie 1875 – 15 august 1954)

Scriitor, poet, jurnalist și traducător român de origine evreiască; membru al Societății Scriitorilor Români; membru titular al Academiei Române; membru al PCR.

1956 – A încetat din viață Victor Papilian (17 iunie 1888 – 15 august 1956)

Medic anatomist, prozator, dramaturg, memorialist, eseist, ziarist, violonist și profesor universitar.

1957 – S-a născut Ovidiu Bufnilă

15 august 1957, Târgu Ocna, Bacău

Eseist și prozator de science-fiction. A absolvit Facultatea de Mecanică din Galați, promoția 1981. A publicat eseuri despre imagine și ficțiune în reviste și publicații din România și străinătate: Cronica, Tribuna, Magazin, Magazin Internațional, România literară, Cronica Română, Ateneu, Convorbiri literare, String, Nautilius, Paradox, Contrapunct, Jurnalul SF, Gazeta SF, Supernova etc. și antologii. Din volumele sale: Jazzonia, Cruciada lui Moreaugarin, Cadavre de lux, Inelul magic, Câmpuri magnetice, Meduza, Norii, Ușa care se deschide.

1957 – A încetat din viață Gheorghe Banu (23 martie 1889 – 15 august 1957)

Medic igenist, profesor, prozator, dramaturg, memorialist, eseist, ziarist și violonist; ministru al Sănătății și Ocrotirii sociale; fondator și director al Revistei de igienă socială.

1960 – S-a născut Ioan Ică Junior

15 august 1960, Sibiu

Teolog ortodox, profesor, fiul lui Ioan Ică Sr. A absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” Sibiu, promoția 1984 și a obținut titlul de Doctor în Teologie, specializarea Teologie Dogmatică, la Facultatea de Teologie Cluj­Napoca (1996). A fost asistent universitar, apoi lector la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, lector, conferențiar, în prezent profesor universitar (din 2003) la Facultatea de Teologie Cluj-Napoca. Este totodată, director al Editurii Deisis, specializată în scrieri teologice. S-a distins printr-o prolifică activitate editorială, a publicat numeroase studii, traduceri, comentarii, prefețe la autori patristici și contemporani. Este editorul monumentalei colecții de izvoare patristice Canonul Ortodoxiei. Este membru în Asociația Internațională de Studii Patristice, Comisia Internațională de dialog Teologic Ortodox–Catolic etc. A fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer (2004).

1976 – S-a născut Denis Ștefan

15 august 1976, Ploiești

Actor de film. A urmat, la insistențele familiei, Facultatea de Drept la Universitatea Româno-Americană, absolvită în 2000. Pentru a se putea întreține și a-și achita studiile, s-a angajat în modelling (la 18 ani). A fost solicitat în diverse clipuri publicitare, a făcut figurație în filme. La 21 de ani s-a înscris la Facultatea de Teatru și Film a Universității Hyperion, secția Actorie, clasa Eusebiu Stefanescu – Rodica Mandache, promoția 2005. A jucat în filme: În familie, Second Hand, Daria, iubirea mea, Inimă de țigan, Slaughter, Iubire și onoare, Păcală se întoarce.

Denis Ștefan: Mi-e frică să fiu iar sărac [Podcast Lucian Viziru]

1992 – Sanctificarea Brâncovenilor

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a trecut în rândul Sfinților din calendar pe Constantin Brâncoveanu și fiii săi și pe sfetnicul Ianache, având zi de prăznuire data de 16 august a fiecărui an. 

Domnia lui Constantin Brâncoveanu a început sub semnul apariției Bibliei în limba română, Biblia de la București (1688). Și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Muntenia, dar și din Transilvania. A dat Bucureștiului o nouă Academie Domnească, transformând Școala de la Sf. Sava în „colegiu public pentru pământeni și străini”, cu o programă asemănătoare instituțiilor de grad superior. Pentru că a refuzat să se lepede de la credința creștină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat. Aceeași pedeapsă au suferit-o și cei patru fii ai săi, împreuna cu sfetnicul Ianache. 

1992 – A încetat din viață Anda Călugăreanu (Anca Miranda Călugăreanu; 24 octombrie 1946 – 15 august 1992)

Actriță de film și televiziune și interpretă de muzică ușoară și folk.

2007 – A încetat din viață Alexandru Dan Condeescu (15 februarie 1950 – 15 august 2007)

Antologator de ediții, eseist, critic, istoric și stilist literar; director al Muzeului Literaturii Române; unul dintre cei mai apropiați, profunzi și exhaustivi critici literari ai lui Nichita Stănescu.

2009 – A încetat din viață Florin Bogardo (16 august 1942 – 15 august 2009)

Compozitor și interpret de muzică ușoară și de film.

2011 – A încetat din viață Radu Bogdan (George Radu Bogdan; 11 martie 1920 –15 august 2011)

Istoric și critic de artă, scriitor și publicist; s-a consacrat, vreme de mai bine de jumătate de secol, operei și posterității pictorului Ioan Andreescu.

2015 – A încetat din viață Dorel Cernomazu (26 mai 1947 – 15 august 2015)

Inginer electromecanic, inventator și profesor; autor a peste 200 de invenții în domeniile transformatoarelor electrice, micromotoarelor neconvenționale și energeticii solare; a creat școala de inventică în domeniul electric la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

2017 – A încetat din viață Viorel Cosma (30 martie 1923 – 15 august 2017)

Muzicolog, lexicograf; unul dintre cei importanți istorici și critici muzicali.

2017 – A încetat din viață Septimiu Sever (30 aprilie 1926 – 15 august 2017)

Actor de teatru și film; stabilit din 1972 în Canada, a jucat în filme ale televiziunii canadiene francofone.

2017 – A încetat din viață Mircea Plângău

1955 – 15 august 2017

Regizor și actor de film. Prinre filmele regizate de el: Secretul lui Bachus, Ciuleandra, Noi, cei din linia întâi și François Villon – Poetul vagabond ca asistent de regie; Zîmbet de Soare, Mircea, Tusea și junghiul, Timpul liber, Stare de fapt, Femeia în roșu și Triunghiul morții ca regizor secund; Liceenii în alertă ca regizor.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită