15 Iulie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Capul de bour, primele mărci poștale din România

 

Ziua mărcii poștale românești

Sărbătorită la 15 iulie, dată la care, în anul 1858, au fost tipărite primele mărci poștale românești, Capul de bour.

Ziua se celebrează din 1958, când Poșta Română a aniversat un veac de la emiterea renumitelor mărci și este sărbătorită, anual, prin lansarea unor emisiuni cu diverse tematici de mare interes pentru filateliști.

 

1497 – Biserica Curții Domnești de la Piatra Neamț

La15 iulie 1497 a început construcția bisericii Curții Domnești de la Piatra Neamț. Ctitorie a lui Ștefan cel Mare, biserica cu hramul Nașterea Sf. Ioan Botezătorul este o capodoperă a arhitecturii ecleziastice moldovenești de la sfârșitul secolului al XV-lea, una din construcțiile care s-au păstrat până astăzi din vechea reședință domnească de la Neamț.

Lucrările au fost finalizate la 11 noiembrie 1498, după cum rezultă și din pisanie: „Binecinstitorul și de Hristos iubitorul Io Ștefan voievod, a început și a zidit și a săvârșit acest hram în numele Nașterii cinstitului și slăvitului prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul, întru rugă sieși și doamnei sale Maria și prea iubitului lor fiu Bogdan voievod, care a început a se zidi în anul 7005 [1497] iulie 15 și s-a săvârșit în anul 7006 [1498] iar al domniei sale al 40 și doilea curgător, luna noiembrie, 11 zile”.

1514 – Oastea de răsculați condusă de Gheorghe Doja  a fost înfrântă la Timișoara

În urma atacului nereușit al armatei țărănești asupra Cetății Timișoara, unde se refugiase marea nobilime, s-a încheiat războiul țărănesc din Transilvania.

La porunca lui Ioan Zápolya, Gheorghe Doja a fost prins, torturat și executat la 20 iulie.

1818 – S-a născut Iosif Naniescu

Ioan Mihalache; 15/27 iulie 1818, Răzălăi, Republica Moldova – 26 ianuarie 1902, Iași

Mitropolit și cărturar, membru de onoare (din 1888) al Academiei Române. În ianuarie 1835 a fost călugărit sub numele Iosif la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași. A fost egumen la Mănăstirea Sărindar din București, profesor de religie la gimnaziul „Gheorghe Lazăr” și la liceul „Matei Basarab” din Capitală, director la Seminarul Central, episcop de Argeș, mitropolit al Moldovei (1875). Aici a depus cea mai bogată activitate duhovnicească, teologică, pastorală și socială din toata viața sa, rămânând pentru urmași un exemplu viu și greu de imitat. Iosif Naniescu a fost proslăvit ca sfânt de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în 2017, cu numele Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv Mitropolitul Moldovei. Proclamarea canonizării lui a avut loc la 25 martie 2018, în Catedrala Mitropolitană din Iași. Prăznuirea sa anuală se face pe 26 ianuarie.

1835 – S-a născut Alexandru S. Marcovici

15 iulie 1835, București – 5 ianuarie 1886

Medic, profesor universitar, la origine aromân, fiul profesorului și scriitorului Simion Marcovici, întemeietor al învățământului de clinică medicală în România. A studiat Medicina la Paris, grație unei burse de stat. Revenit în țară la 29 de ani, după obținerea titlului de Doctor în Științe Medicale, a fost numit medic al Poliției sanitare și profesor de Patologie și Terapeutică generală la Școala de Medicină, apoi medic primar la Spitalul Colțea în cadrul Secției Medicale. În 1869, la înființarea Facultății de Medicină, a devenit primul profesor de Clinică medicală și Dermatologie al acesteia. A aplicat metoda examinării sistematice a bolnavului, introducând termometrizarea ca mijloc de investigație clinică, fiind interesat în domeniul bolilor contagioase și epidemice. La facultate, auditoriul său era alcătuit atât din studenți cât și din medici. Savant de renume internațional, a fost primul președinte al Societății Științelor Medicale din România, înființată în 1877, cu mandate repetate anual între 1877–1880 și un mandat în 1882 și președinte de onoare al congreselor Europene de medicină de la Bruxelles (1875) și Amsterdam (1879). Fire empatică și generoasă, îngrijea și vizita bolnavi fără a pretinde bani. A fost medic al Palatului, însă slăbiciunea față de Regina Elisabeta i-a atras imediat îndepărtarea de la Curte. S-a implicat și în viața politică, fiind în repetate rânduri deputat și senator.

1846 – S-a născut George Grămăticescu

15 iulie 1846, Craiova – 19 martie 1901

Ofițer de carieră, general al Armatei Române. A urmat Școala Militară de Ofițeri din București, Școala Politehnică de la Paris și Școala Specială de Artilerie și Geniu de la Fontainbleau, Franța, urcând treptele ierarhiei militare de la sublocotenent (1867) până la general de brigadă (1900). A participat la războiul de Independență, fiind căpitanul Bateriilor 2 din Regimentul 1 Artilerie, evidențiat în a patra bătălie a Plevnei, care a dus la capitularea armatei otomane comandată de Osman-pașa. După război, a comandat succesiv Școala Specială de Artilerie și diferite regimente de artilerie, a fost ajutor al Inspectorului general al artileriei.

1858 – Au fost tipărite în Moldova primele mărci poștale, vestitul Cap de bour

Principatul Moldovei a decis emiterea unor mărci poștale pe care era prezentată stema țării – capul de bour, a căror primă emisiune cuprindea patru timbre; sunt considerate drept primele mărci poștale din România, emise cu cinci ani înaintea primului timbru al Imperiului Otoman. Prima emisiune de mărci poștale românești, intitulată Cap de bour a fost tipărită la 15 iulie 1858 și a intrat în circulație la 22 iulie la biroul poștal din Iași și la 8 august 1858 la celelalte birouri poștale moldovene, iar la 31 octombrie 1858 a fost retrasă. Emisiunea a fost realizată la tipografia Atelia Timbrului din Iași, în timpul caimacamului Nicolae Vogoride care a numit un comitet poștal și a chemat oameni instruiți din Austria. S-a folosit un model austriac, iar tipărirea s-a produs prin intermediul unei matrițe de oțel, cu o presă manuală, bucată cu bucată, într-un tiraj foarte mic, deoarece corespondența în Moldova era redusă. Mărcile poștale Cap de bour au fost emise cu valoarea nominală, de 27, 54, 81 și 108 parale.

1863 – Și-a deschis lucrările Dieta Transilvaniei de la Sibiu – Prima sesiune

A fost prima adunare a organului conducător al Transilvaniei după Revoluția de la 1848 (3/15 iulie 1863 – 17/29 octombrie 1864) și prima în care românii au avut majoritatea reprezentanților. A avut două sesiuni, a doua fiind între 11/23 mai–17/29 octombrie 1864.

Împăratul Franz Joseph a convocat forul legislativ pentru data de 1 iulie, la Sibiu. Deschiderea lucrărilor s-a făcut la data de 15 iulie. Nemulțumiți că pierduseră majoritatea, deputații maghiari și secui, atât cei aleși cât și regaliștii, au boicotat lucrările, susținând că forul se întrunește ilegal. Doar sașii au fost deschiși la colaborarea cu românii. Prin absența maghiarilor, românii aveau majoritatea absolută, iar deputații aleși erau mai numeroși decât cei numiți. Era pentru prima dată când românii erau majoritari în forul legislativ al provinciei.

În aceste condiții, deputații români și sași au votat Legea privind „egală îndreptățire a națiunii române” cu celelalte națiuni transilvane și Legea privind întrebuințarea limbii române, alături de maghiară și germană în viața publică. După lungi dezbateri, la 20 octombrie, deputații transilvăneni au intrat în Parlamentul vienez.

1881 – S-a născut Ilie Minea

15 iulie 1883, Turcheș, Săcele, Brașov – 20 februarie 1943, Iași

Istoric, profesor universitar. A urmat studii universitare la Budapesta și București și a devenit Doctor în Iistorie în 1907. S-a specializat la Universitatea și la Institutul de Istorie din Viena. A fost profesor secundar la Caransebeș, bibliotecar la Biblioteca Arhivelor Statului, voluntar și combatant în timpul primului război mondial, profesor la Facultatea de Istorie a Universității din Iași, Catedra de Istoria Românilor (din 1922). A fost membru al Senatului universitar din Iași, membru de onoare al Societății Numismatice Române, director al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” Iași. A efectuat cercetări de istorie și arheologie medievală, istorie economică, socială, culturală și militară, relații internaționale. A fost fondator al revistei Cercetări istorice din Iași (1925), precum și al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” (1941). Dintre scrierile sale: Lupta de la Mirăslău – și încă ceva, Principatele Române și politica orientală a împăratului Sigismund. Note istorice, Primii pârcălabi moldoveni din Chilia. O interpretare a cronicii lui Ureche, Mihail Kogălniceanu și învățământul superior din Iași.

1882 – S-a născut Iuliu Moldovan

15 iulie 1882, Bogata, Mureș – 19 iulie 1966, Cluj

Medic igienist, membru corespondent (din 1920) al Academiei Române. Absolvent al Facultății de Medicină din Cluj, între 1919–1947 a fost profesor universitar la Facultatea de Medicină din Cluj, fiind fondatorul Școlii de Igienă și Sănătate publică din Cluj. La încheierea primului război mondial (1920), a organizat Serviciul Sanitar și de Ocrotire din Ardeal. A fost demnitar în Consiliul Dirigent al Ardealului, membru al Comitetului Județean Cluj al PNȚ, președintele ASTRA (1932–1947), subsecretar de stat la Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale, deputat, apoi senator, ministru al Sănătății. A făcut parte din Comitetul Central al Ligii Antirevizioniste Române, alături de Stelian Popescu, Dinu Brătianu, Silviu Dragomir, Octavian Goga și alții. A avut o activitate susținută în educarea și îmbunătățirea condițiilor de igienă a populației din Transilvania. A descoperit, izolat și utilizat terapeutic reticulina (1948). În calitate de director al ASTRA a susținut organizarea și dezvoltarea Șoimilor Carpaților – secția cultural-sportivă – și pe profesorul acestei secții, Iuliu Hațieganu. În 1947 a fost pensionat forțat, a fost arestat în mai 1950, în lotul demnitarilor, și a fost internat la Sighet, fără a fi judecat, pentru 24 luni. Ulterior a primit o pedeapsă majorată cu 60 luni. În timpul detenției a fost grav bolnav, dar a fost privat de tratament. Cu toate acestea a supraviețuit și a fost eliberat din penitenciar la 5 iulie 1955, fiind urmărit în continuare de securitate.

1896 – S-a născut Eugen Filotti

15/28 iulie 1896, București – 1 iunie 1975, Paris, Franța

Diplomat, publicist și scriitor. În 1913, pe când era încă în liceu, a publicat articole de politică externă în diferite ziare. S-a înscris la Facultatea de Farmacie din București, urmând primii doi ani. În 1916 a fost concentrat ca locotenent farmacist în unitățile medicale de pe front. După război, a abandonat studiile de Farmacie și a urmat Facultatea de Drept a Universității din București susținând licența în 1922. În timpul facultății, a continuat cariera jurnalistică, fiind cooptat de Garabet Ibrăileanu la Viața Românească unde a publicat articole și cronici de politică externă. A fost redactor la ziarul Adevărul, director pentru seria a doua a revistei Cuvântul Liber, secretar al Asociației Generale a Presei conduse de Constantin Mille și unul dintre întemeietorii Micii Antante a Presei, care reunea reprezentanți de frunte ai jurnalismului din România, Iugoslavia și Cehoslovacia. Ca diplomat, a lucrat la Liga Națiunilor la Geneva, apoi ministru plenipotențiar al României în Turcia, Grecia, Bulgaria și Ungaria, secretar general al Ministerului de Externe. În perioada 1947–1957, a avut mari dificultăți sub regimul comunist; evacuat din casă, i-a fost repartizată o locuință insalubră, i s-a tăiat pensia, fiind nevoit să ocupe diferite slujbe din care era în scurt timp concediat. În 1957 a fost numit director al Editurii în Limbi Străine de pe lângă Institutul Român pentru Relații Culturale cu Străinătatea. În același timp s-a înscris în Uniunea Scriitorilor. A publicat numeroase traduceri literare precum și lucrări de artă.

1902 – S-a născut Costin D. Nenițescu

15 iulie 1902, București – 29 iulie 1970, Bușteni, Prahova

Chimist, profesor universitar, membru titular (din 1936) al Academiei de Științe din România, membru titular (din 1955) al Academiei Române. A început în 1920 studiul chimiei la ETH – Zurich, cu profesorii Peter Debye și Hermann Staudinger. S-a mutat în München, unde și-a terminat studiile în 1925, cu doctoratul condus de Hans Fischer, mentorul său științific. În timpul pregătirii tezei de doctorat a realizat, fără a colabora cu Fischer, o sinteză originală a indolului. S-a întors în țară, a fost profesor la Universitatea din București (1925–1935) predând cursuri de Chimie organică și Chimie generală. În 1928, la 26 de ani, a publicat prima ediție din cele două tratate, Chimie organică și Chimie generală. Peste 40 de generații au învățat, și înca învață, după aceste cărți, acum singurele cărți de specialitate în limba română care se ridică la nivel occidental, fiind și traduse în limbi străine. A fost pentru scurt timp decan al Facultății de Chimie Industrială din cadrul Politehnicii București. A fost fondatorul și promotorul unor ramuri noi ale chimiei în România și în cadrul altor academii din străinătate (Germania, Cehoslovacia, Ungaria și Polonia). Rezultatele muncii lui Costin Nenițescu se văd în cele 262 de articole originale și 21 de brevete.

1903 – S-a născut Iosif Fekete

Iosif Fekete Negrulea; 15 iulie 1903, Hunedoara – 12 octombrie 1979, Oradea

Sculptor maghiar din România. A urmat cursurile Școlii de Belle Arte din București, avându-i profesori pe Dimitrie Paciurea și Ion Jalea la Sculptură și pe Fritz Storck, Constantin Artachino și George Demetrescu Mirea la Desen și Pictură. A terminat Sculptura în 1927. A realizat, în colaborare cu Lidia Kotzebue, Monumentul Eroilor Aerului din București; în colaborare cu arhitectul Constantin Iotzu, reliefurile portalului Ministerului de Justiție, în colaborare cu arhitectul Octavian Mihălțean, monumentul Îngeri din cimitirul Belu și Monumentul Horia, Cloșca și Crișan din Alba Iulia. A fost membru din 1935 al Tinerimii artistice. În 1945 s-a stabilit definitiv la Oradea, unde a realizat cea mai mare parte a lucrărilor sale.

Biografie ilustrată: Fekete Negrulea Iosif [Artindex]

1912 – S-a născut Neculai Ghimpu

15 iulie 1912, Covurlui/Jorăști, Galați – 2006

Celebru globtrotter. De mic, a mers la muncile câmpului. A terminat în 1930, Școala de Arte și Meserii de la Câmpina. În 1932 a intrat în armată, pentru trei ani, la Flotila 3 a aviației, la Galați. A lucrat la Câmpina și Ploiești, în domeniul petrolier la Astra, apoi s-a mutat în București, ca administrator la ziarul Curentul. Din nou în armată, ca șef al Grupului de Răspândiri (spălătorie, aprovizionare etc.); în perioada războiului a construit cazemate pe aliniamentul de apărare împotriva rușilor. Prin anii ‘60 a ajuns în Mangalia, tot cu Grupul de Răspândire, în funcția de administrator și felcer la șantierul de construcții. În 1933, la indemnul lui Dem Ionescu-Crânguri, redactorul-șef al revistei România pitorească, a plecat pe jos în Turul României Mari, pe traseul de frontieră. Era membru al Uniunii Federațiilor Sportive și al clubului Sparta, unde a practicat fotbalul. S-a întors acasă după 6 luni și a primit de la revistă un premiu de 15.000 de lei. În 1974 a ieșit la pensie și a plecat să se antreneze la pas prin Europa. A trecut prin 125 de orașe, din 10 țări. A urmat ocolul Pământului (din 11 noiembrie 1976), în 3 ani și 13 zile, vizitând în această perioadă 62 de țări. A reușit această performanță fără să cunoască limbi străine și fără sprijin financiar din partea statului. S-a întors la 24 noiembrie 1979, dar pe aeroportul Otopeni nu l-a așteptat nimeni…

1928 – S-a născut Alexandru Calais

15 iulie 1928, Ismail, România/Ucraina – 19 iulie 2000, București

Traducător și prozator. A absolvit Facultatea de Limbi Slave la Universitatea din București (1968) și a obținut, în 1956, certificatul de traducător din limba rusă eliberat de Comisia specială de pe lângă Academia Română. Din 1949 a fost redactor la revista Licurici, apoi tehnician-documentarist la Institutul de Studii și Proiectări Energetice, reporter la Viața culturală a Capitalei, corector la Editura Medicală, casier-colector la Cooperativa Higiena, corespondent comercial la întreprinderea Industrialexport, redactor și secretar științific la publicația Romanoslavica, redactor la Centrul de Documentare pentru Arhitectură și Sistematizare și traducător la întreprinderea Electronica. A debutat în anul 1949, în revista Licurici, în același an publicându-i-se și în volum nuvela Uriașul științelor naturii. A colaborat la revistele Viața culturală a Capitalei, Luceafărul, Romanoslavica, Literatorul, Caiete critice. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea culegerii de povestiri Un șofer de elită de Vasili Șukșin (1979). După 1990, a ținut conferințe la Radio, în special despre diaspora rusă. A transpus în limba rusă Creanga de aur de Mihail Sadoveanu (1981). A publicat volumele: Uriașul științelor naturii, Corabia nevăzută și a tradus din Mihail Bulgakov, Konstantin Vorobiov, Vasili Șukșin, Anatoli Kuznețov etc.

1930 – S-a născut Florica Ioniță

15 iulie 1930, Cotmeana, Argeș

Prima femeie parașutist de după cel de-al doilea război mondial, planoristă, pilot de avion, instructoare de zbor și controloare de trafic aerian. S-a înscris în 1948 la Școala de Pilotaj pentru avioane cu motor, a absolvit cursurile teoretice cu instructorul Dumitru Domnișan care spunea că este „a doua Smaranda Brăescu”, dar nu a fost admisă la zbor, în urma unei erori medicale. A urmat Școala de Parașutism Sportiv, absolvită în 1950 ca șefă de promoție, în același an, și-a luat brevetul de pilot de planor la Iași și toate categoriile aferente, iar doi ani mai târziu devenea instructor de zbor. A absolvit Școala de Zbor cu Motor, obținând brevetul în 1951. În 1952, a revenit la București, a fost admisă la Școala de Instructor de Zbor de la Giulești, reușind apoi să se angajeze în serviciul de trafic al aviației sportive pe Aerodromul Chitila-Giulești „Romeo Popescu”. După ce a reușit să execute întreaga gamă de acrobații aeriene în simplă comandă, a participat în premieră la un miting de aviație, la Constanța, la manșa unui ZLIN-22, într-o formație exclusiv feminină, alături de Florica Bănciulescu-Slonețchi și Elisabeta Simu. Toate performanțele și rezultatele obținute, determinarea, pasiunea, inteligența aveau să o recomande pentru un post-cheie până atunci rezervat doar bărbaților: controlor de trafic aerian.

1936 – A apărut, la București, săptămânalul Cuget clar

Revista Cuget clar (Noul Sămănător), de direcție literară, artistică și culturală, cu apariție săptămânală, sub conducerea lui Nicolae Iorga, a fost tipărită între 15 iulie 1936–17 noiembrie 1940 de Editura Datina Românească din Vălenii de Munte.

Au colaborat: Elena Farago, George Tutoveanu, Aron Cotruș, Grigore Sălceanu, Ion Agârbiceanu și mulți alții.

1936 – S-a nascut Ileana Hogea-Velișcu

15 iulie 1936, Sudiți, Ialomița – 14 decembrie 2022

Sinolog, profesor universitar, traducătoare de literatură chineză veche și modernă și scriitoare. A urmat Universitatea din București, Facultatea de Filologie, secția de Limba rusă, apoi, ca bursieră a statului român, în Republica Populară Chineză s-a specializat în limba chineză. În 1976, a obținut titlul de Doctor în Filologie cu teza Receptarea literaturii chineze în România. A predat Limba chineză la Universitatea din București, ca profesor titular, a fost profesoară la Universitatea Hyperion, unde a înființat Catedra de Limba chineză, pe care a susținut-o ca unic profesor, acoperind toate disciplinele de studiu, la Facultatea de limbi și literaturi străine, Universitatea „Spiru Haret” și la Universitatea creștină „Dimitrie Cantemir”. A tradus din literatura chineză și a scris studii, monografii, dicționare: Literatura chineză veche, Dicționar de literatură chineză clasică și modernă, Formare și transformare în arta spectacolului chinez, Limba chineză pentru români.

1938 – S-a născut Sanda Șandru

15 iulie 1938 – 11 iulie 2024

Soprană și profesoară universitară. Și-a inceput studiile muzicale la Timișoara, perfecționându-se apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, clasa Arta Florescu. A fost angajată prim-solistă a Operei Naționale București, debutând în rolul Leonorei din Trubadurul de Giuseppe Verdi. A interpretat, atât în țară cât și în străinătate, rolurile principale din operele Ernani, Otello, Aida și Don Carlos (debutul, pe scena Operei din Paris, în versiunea franceză în 5 acte) de Giuseppe Verdi; La Bohéme, Madama Butterfly și Turandot de Giacomo Puccini; Don Giovanni și Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart; Norma de Vincenzo Bellini; Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski. S-a impus prin performanțele sale remarcabile nu doar în țară, ci și pe scene internaționale, precum Opera din Paris, Deutsche Oper Berlin, Bayerische Staatsoper din München sau Bolșoi Teatr din Moscova. Din 1993, a devenit profesoară la Universitatea Națională de Muzică din București. Pentru toate realizările sale i s-a acordat Premiul Uniunii Compozitorilor din România, iar în 1999 a primit o importantă distincție a Academiei Disc Liric din Paris, pentru intreaga sa carieră închinată artei lirice.

Giuseppe Verdi – La Forza Del Destino „Pace, pace” • Sanda Șandru

1941 – Luptele Armatei Române pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică

Corpul 5 a reușit să iasă din capul de pod și să avanseze. Bătălia de la Fălciu/Țiganca se terminase. Pierderile suferite de cele două divizii erau foarte mari: 2.473 de către Divizia de Gardă și 6.222 de către Divizia 21 Infanterie. În total, au fost acordate pentru faptele din această bătălie 17 Ordine „Mihai Viteazul” cl.III, din care 6 post-mortem. Ofițerul cel mai înalt în grad decorat a fost generalul de divizie Nicolae Dăscălescu. Se zice că Ion Antonescu și-ar fi scos de pe piept propria decorație „Mihai Viteazul”, primită în timpul primului război mondial, și i-ar fi conferit-o generalului, în timpul unei inspecții. De asemenea steagul Diviziei 21 Infanterie a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” cl.III.

Divizia 14 Infanterie a fost în continuare atacată pe Răut de infanteria sprijinită de tancuri, dar a respins fiecare asalt, iar în timpul nopții a reușit să ocupe Cota 166, în urma unui atac la baionetă dat de Detașamentul Lt. col. Calotescu. În sectorul Corpului 54 german, care acționa la nord de Chișinău, Diviziile 5 Infanterie română și 50 Infanterie germană au respins ariergărzile sovietice din fața lor și au intrat în Orhei. Divizia 1 Blindată a înaintat apoi pe șoseaua Orhei–Chișinău până la numai 8 km de capitala Basarabiei. La Corpul 3, Divizia 35 Infanterie Rezervă a fost scoasă din prima linie și peste puțin timp a fost desființată. În aceeași zi, Corpul 5 a trecut și el la ofensivă, urmărind inamicul aflat în retragere.

1943 – S-a născut Dorin Teodorescu

15 iulie 1943, Timișoara – 26 martie 1999, București

Tenor, pedagog. Primul spectacol văzut a fost Rigoletto, din care a învățat repede ariile tenorului, reproducându-le la petrecerile familiei, acompaniat la pian de mama sa. Student la Institutului Politehnic Timișoara, Facultatea de Construcții, cânta muzică ușoară și îi imita pe: Vico Toriani, Claudio Villa, Tino Rossi. A studiat la Școala Populară de Artă, la cursurile de canto ale soților Fenia și Traian Nicolau. A fost descoperit de rectorul Conservatorului bucureștean, Victor Giuleanu, care l-a convins să vină la București și să se alăture clasei de canto a baritonului Petre Ștefănescu-Goangă. După susținerea rolului Alfredo din Traviata, pe scena studențescă, s-a întors la Opera din Timișoara, a debutat în rolul Morales din Carmen de Bizet. După un an de roluri mici, renumitul solist și regizor Ion Dacian l-a convins să revină în capitală, la Teatrul de Operetă, pe scena căruia a rămas până în final. În paralel, a fost profesor de Canto al Universității de Muzică din București. A fost director al Teatrului de Operetă din București.

José Padilla Sánchez – Valencia • Dorin Teodorescu

1943 – S-a născut Florin Mihăilescu

15 iulie 1943, București

Operator și director de imagine de film, membru al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) din 1990. A absolvit Școala tehnică de cinematografie de doi ani (Galvani-Tei), fiind tehnician la Serviciul de Cercetări Tehnice în Cinematografie al Centrului de Producție Cinematografică București (Buftea). A absolvit în 1972, ca șef de promoție, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, specializarea Imagine de film și televiziune. A lucrat ca director de imagine film, fiind autor a două invenții în cinematografie: dispozitiv pentru realizarea enchene-urilor pe camera Mitchell–Mark III (1985) și dispozitiv de iluminare suplimentară controlată a suprafețelor de fotogramă în subexpunere (1987). A fost șef al secției Imagine a Centrului de Producție Cinematografică București (Buftea) și inspector general la Centrul Național al Cinematografiei. Din 1990 a fost profesor universitar la Facultatea de Film a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București, catedra Imagine de film și televiziune; a fost șef al catedrei (1990–1996) și rector al UNATC (1996–2000). A obținut în anul 2002 titlul științific de Doctor în Cinematografie cu teza Imagine și simbol în creația lui Lucian Pintilie – De ce trag clopotele, Mitică?. A fost profesor asociat la Universitatea Sapientia din Târgu Mureș, profesor invitat la Universitatea Cluj și la Școala norvegiană de film. A fost autorul rubricii permanente Camera stilou din revista Cinema, membru în colegiul de redacție al revistei de filmologie FILMTETT și în colectivul de redacție al revistei Acta Universitatis Sapientiae. A semnat imaginea pentru filme de referință ale cinematografiei românești: Un august în flăcări (serial TV), Duhul aurului, Filip cel bun, Cursa, Mere roșii, Duios Anastasia trecea, Ediție specială, Bietul Ioanide, De ce trag clopotele, Mitică?, Secvențe, Ochi de urs, Fructe de pădure, Iacob, Vulpe vânător și Orient Express. A colaborat în principal cu regizorii Dan Pița, Alexandru Tatos și Mircea Daneliuc. Este autorul cărților: Realizarea și exploatarea diapozitivelor (2 vol.), Cuvintele umbrei, De ce Papa Melies n-ar fi putut scufunda Japonia.

Cursa (1975) • Regia Mircea Daneliuc, Director de imagine, operator Florin Mihăilescu. Cu: Mircea Albulescu, Tora Vasilescu, Constantin Diplan, Constantin Dinulescu

1944 – S-a născut Iancu Dumitrescu

15 iulie 1944, Sibiu

Compozitor, dirijor și muzicolog, membru al UCMR (București) și SACEM (Paris). A absolvit Universitatea de Muzică din București în anul 1968. A urmat studii de Fenomenologie și Dirijat cu Sergiu Celibidache (1978). A fost critic muzical, încă de la începutul activității sale, la revistele România literară, Luceafarul, România liberă, Roumanie d’aujourd’hui, Săptamâna Culturală, la Radio și TVR. Este fondatorul primului Studio de Muzică Electronică din București, la Universitatea de Muzică (1967). Reprezentant al curentului spectral în muzică, este fondator, director și dirijor al Ansamblului Hyperion și, mai recent al Hyperion International cu care a realizat turnee în Franța, Regatul Unit, Olanda, Austria, Germania, Portugalia, Italia, Statele Unite, Israel și Grecia. A compus o multitudine de lucrări: Apogeum (I–II) pentru orchestră, Le Jeu de la Genese pentru două piane, Movemur et sumus pentru instrumente de coarde, Ursa Mare pentru ansamblu de camera și surse electronice, Reliefuri pentru pian solist și două orchestre, Basoreliefuri simfonice pentru orchestră, Gnosis pentru contrabas solo, Orbita lui Uranus pentru ansamblu.Mythos muzică acusmatică pentru ansamblu, Soleil explosant muzică de computer, Numérologie Secrète muzică mixtă pentru ansamblu și sunete de computer etc. A fost căsătorit cu compozitoarea, pianista și dirijoarea Ana-Maria Avram.

Iancu Dumitrescu – Sound Source • Hyperion International, Dirijor Iancu Dumitrescu (2011)

1946 – Legea alegerilor pentru Adunarea Deputaților

În contextul intrării României în sfera de influență sovietică, chiar înainte de organizarea unor alegeri libere și reprezentative, potrivit angajamentelor Marilor Puteri de la Ialta (1945), puterea comunistă a suprimat sistemul bicameral, prin Legea nr. 560/15 iulie 1946 privitoare la alegerile pentru Adunarea Deputaților, promulgată prin Decretul Regal nr. 2218/15 iulie 1946 și publicată în Monitorul Oficial în aceeași zi. S-a desființat Senatul și „Reprezentanța Națională se realizează într’un singur corp: Adunarea Deputaților”, parlament unicameral, în care puteau fi aleși deputați, cetățenii cu vârste de peste 25 de ani. Decretul prevedea că dreptul de vot este „universal, egal, direct și secret pentru toți cetățenii țării de la vârsta de 21 de ani”. Se acorda, pentru prima data în istoria României dreptul de a alege și a fi ales pentru femei și militari. A apărut însă, o nouă categorie fără drept de vot, „nedemnii”. Se interzicea dreptul de a alege și a fi aleși „dușmanilor poporului”, „elementelor fasciste, hitleriste, legionare”, celor care au ocupat „funcții de răspundere în aparatul de stat al mareșalului Ion Antonescu sau care au cerut să lupte voluntar împotriva Națiunilor Unite” etc., ceea ce a permis o multitudine de abuzuri. Prin introducerea sistemului unicameral și anularea prerogativei Regelui de a dizolva Parlamentul a fost încălcată Constituția din 1923, repusă în vigoare în 1944. Partidele istorice au protestat împotriva legii electorale, întrezărind posibila fraudare a alegerilor.

Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1946

1947 – Represiunea regimului comunist după Afacerea Tămădău

Sub acuzația că sunt „implicați într-o acțiune de răsturnare a regimului existent în România”, Parlamentul a hotărât ridicarea imunității parlamentare unui număr de 6 deputați țărăniști: Iuliu Maniu, Aurel Leucuția, Emil Ghilezan, Vasile Serdici, Ilie Lazăr și Gr. Niculescu-Buzești, care au fost arestați, iar presa PNȚ, în frunte cu oficiosul Dreptatea, a fost interzisă.

1947 – A fost pusă în circulație bancnota de 5 milioane de lei

A fost bancnota cu cea mai mare valoare nominală din istoria numismaticii românești. A fost tipărită exclusiv de Serviciul Fabricarea Biletelor și a fost pusă în circulație exact cu o lună înainte de realizarea reformei monetare.

Presa timpului specifica faptul că erau puse în circulație în număr limitat, urmând a fi întrebuințate de întreprinderile care au de manipulat valori de o importanță excepțională și care sunt obligate să utilizeze un stoc realmente mare de bancnote.

1948 – S-a născut Nicolae Dabija

15 iulie 1948, Codreni, Cimișlia, RSS Moldovenească, URSS – 12 martie 2021, Chișinău, R. Moldova

Scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, membru de onoare (din 2003) al Academiei Române și membru corespondent (din 2012) al Academiei de Științe a Moldovei. În anul 1966 s-a înscris la facultatea de Ziaristică a Universității de Stat din Moldova. În anul III a fost exmatriculat pentru activitate proromânească și antisovietică, fiind reprimit peste un an, în 1970, la Facultatea de Filologie. În 1972 a absolvit universitatea. În calitate de redactor șef al săptămânalului Literatura și Arta editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, a avut un rol important în lupta de renaștere națională din Republica Moldova de la sfârșitul anilor ’80. A fost membru al Grupului de Inițiativă de creare și membru al Sfatului Frontului Popular din Moldova, deputat, copreședinte al Congresului Intelectualității din Republica Moldova, reprezentant al Parlamentului Republcii Moldova în Adunarea Parlamentară a Țărilor din Bazinul Mării Negre. Din opera sa: Ochiul al treilea, Zugravul anonim, Aripă sub cămașă, Dreptul la eroare, Oul de piatră, Icoană spartă, Basarabia, Însemnări de pe front, Basarabia, țara de la răspântii, Bezna vine de la Răsărit, De ce limba noastră e română, Desțărați, Tăceri tălmăcite-n cuvinte, Reparatorul de vise.

1953 – S-a născut Natașa Raab

Natașa Rab-Guțul; 15 iulie 1953, Huedin, Cluj – 23 octombrie 2023, Craiova

Actriță de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1988, la clasa Mircea Albulescu. În perioada studenției, a studiat Canto cu Stela Simonetti și a interpretat jazz pe scena Casei de Cultură a Studenților și a Casei Armatei din Cluj și muzică populară la ansamblul Mărțișorul, a fost și manechin la Centrul de Creație UCECOM. A jucat, tot atunci, pe scena Teatrului Național din Cluj. După absolvirea facultății, a devenit actriță la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, de-a lungul anilor colaborând și cu Teatrul Odeon din București și Teatrul Național din Cluj. A jucat în spectacole ca: Vărul Shakespeare de Marin Sorescu, Unchiul Vanea de Cehov, Ubu Rex cu scene din Macbeth de Alfred Jarry, Hamlet și Romeo și Julieta de Shakespeare, Ferma animalelor de Orwell, …Escu de Tudor Mușatescu, O masă pe cinste de G. Astaloș, Pragul albastru de I.D. Sârbu, Tărâmuri întunecate de Harding Lernay, Nașterea de C. Voiculescu, Vacanță în Guadelupa de Pierre Sauvil și Eric Assous, Omul cu mârțoaga de Gheorghe Ciprian, Valsul hazardului de Victor Haïmetc. A prezentat Festivalul Național „Maria Tănase”, Crizantema de Aur, Crizantema de Argint la Chișinău, evenimente culturale, emisiuni de radio și televiziune și a apărut în spoturi publicitare. A jucat în filme: Vis de ianuarie, Adela, Martori dispăruți, Somnul insulei, Păcală se întoarce, Din dragoste cu cele mai bune intenții, Poziția copilului, fiind nominalizată la Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal, ca urmare a interpretării rolului principal din filmul Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011). În 1990 a fost distinsă cu premiul UNITER. A fost Doctor în Științe umaniste–Filologie titlu obținut la Universitatea Craiova, cu mențiunea Cum laudae (2004) și a predat la departamentul de Artă teatrală al Facultății de Litere din Craiova, fiind conferențiar universitar și a fost membră al senatului UNITER.

Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011) • Regia Adrian Sitaru. Cu Bogdan Dumitrache, Natașa Raab, Marian Râlea, Alina Grigore

1954 – S-a născut Dan Timiș

15 iulie 1954, București – 3 februarie 2009

Compozitor, o figură notabilă a avangardei internaționale, cu contribuții remarcabile in zona confluenței dintre informatică și muzică. A studiat compoziția la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” cu Anatol Vieru, Ștefan Niculescu, Aurel Stroe, dar și Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii bucureștene. A participat la cursurile de la Darmstadt, a predat la IRCAM în Paris, iar din 1987 a fost profesor de Informatică muzicală la Universitatea americană din Santa Barbara, unde a fondat Centrul pentru Muzică Experimentală. Dintre lucrările sale: Cantata pe texte de Dimitrie Cantemir, Cvartetul de coarde, Sonata pentru clarinet și pian, lieduri pe versurile lui Tudor Arghezi.

Dan Timiș – „Pentacordii”pentru cvartet de coarde (1976)

1954 – S-a născut Marius Andruh

15 iulie 1954, Smeeni, Buzău

Chimist, membru titular (din 2001) și președinte al Secției de Științe Chimice (din 2009) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Chimie a Universității din București, Secția Chimie anorganică, absolvită în anul 1979. A obținut titlul de Doctor în Chimie în anul 1988, după care și-a continuat specializarea post-doctorală la Paris (1991) și la Göttingen (bursier „Alexander von Humboldt”). Din 1984 a desfășurat activitate didactică la Catedra de Chimie anorganică a Facultății de Chimie de la Universitatea din București, devenind profesor în 1996, șef de catedră (2004). În paralel, a fost profesor asociat la Universitatea Québec din Montréal, Visiting Professor la Institute Universitaire de France, la Universitatea ”Pierre et Marie Curie” Paris, Universitatea ”Paul Sabatier”, Toulouse, Universitatea „Louis Pasteur” și la alte universități din Bordeaux, Göttingen, Brno, Angers, Jena, Manchester, Valencia, etc. Prin cercetările sale, a contribuit la dezvoltarea chimiei combinațiilor complexe poli-nucleare: magnetism molecular, materiale moleculare luminescente; a descris noi tipuri de topologii pentru polimerii de coordinare, a sintetizat, împreună cu colaboratorii săi, pe baza unei strategii proprii, primii nano-magneți moleculari mono-dimensionali cu trei ioni metalici diferiți; a utilizat, pentru prima dată, complecșii heteroleptici bis-oxalato ai cromului pentru obținerea de sisteme hetero-metalice cu punți oxalato. Este coautor al unor manuale de chimie pentru liceu: Chimie pentru clasa a VII-a, a IX-a, clasa a XII-a (în trei variante) și Problemele de Chimie pentru clasele a IX-a și a X-a.

1954 – S-a născut Irina Hasnaș

15 iulie 1954, București

Compozitoare. A urmat Conservatorul din București (1973–1978), având printre profesori pe Alexandru Pașcanu, Liviu Comes, Aurel Stroe, Liviu Brumariu, Emilia Comișel, Sanda Bobescu. A fost profesoară de muzică la Palatul Pionierilor, redactor realizator la Radio, unde a susținut prezentări radiofonice, concerte-lecții, prelegeri. A scris articole, studii, cronici muzicale, în revistele Muzica, Actualitatea Muzicală, Arc, România literară etc. A mers în călătorii de studii și documentare în RF Germania (1976) și Polonia (1985). Este Doctor în Muzicologie al Academiei de Muzică din Cluj-Napoca (2001) cu teza Idei dominante în creația muzicală românească din 1920 până în prezent. Demers creator în ultimele creații ale lui Pascal Bentoiu și Theodor Grigoriu. A compus muzică simfonică: Concert pentru orchestră, Poem liric „Evocare”, Simfonia I; muzică de cameră: Melisme pentru pian, Vocile Mioriței cvintet pentru suflători, Monodie pentru fagot solo; muzică vocală: Pământul pentru mezzo-soprană, clarinet, violoncel, percuție și bandă magnetică pe versuri de Ion Barbu, Timpul ciclu de lieduri pentru tenor, vioară, violă și violoncel pe versuri de Nichita Stănescu; Metamorfoze ciclu de lieduri tot pe versuri de Nichita Stănescu.

Melisme pentru pian (1979) • La pian Remus Manoleanu

1954 – S-a născut Ioan Popei

15 iulie 1954, Agapia, Neamț

Pictor, cunoscut creator de icoane pe lemn. A avut o pasiune pentru pictură încă din copilărie, afișând la Gazeta de perete a școlii caricaturi ale sătenilor. A urmat, le insistența părinților, Liceul de Chimie din Piatra Neamț, lucrând în industria chimică în Săvinești, în mină și în construcții, dar a continuat să picteze, fără a renunța la pasiunea sa. Expune începând din 1975, iar din 1987 participă la toate saloanele anuale, județene și municipale, organizate de cenaclul „Aurel Băeșu”. Din 1990 este membru al Asociației artiștilor plastici profesioniști Neamț. A pictat până în 1989 doar peisaje și flori, lansându-se în pictura de icoane după revoluție, domeniu în care s-a specializat repede și cu un real succes. Ulterior, începând cu anul 2000, a renunțat la pictura de icoane, trecând în perioada „figurativă”. În prezent, acesta lucrează în special pe șevalet, abordând în picturile sale un tip de colorit cu tentă terapeutică, pe care o numește cromatoterapie.

Galerie de imagini: Popei Ioan [Saatchi Art]

1958 – A apărut revista Luceafărul

Luceafărul a fost organul de presă al Uniunii Scriitorilor din România, revistă bilunară care a apărut în 15 iulie 1958, la București, sub conducerea lui Mihai Beniuc, o continuatoare a publicației Tânărul scriitor. În etapa de concept, acesteia i s-a spus Miorița.

În anii 1970–1980 revista devenise „un organ de propagandă naționalist-comunistă” [Mircea Dinescu, Alex. Ștefănescu, România Literară], fiind văzută din exteriorul României ca fiind de extremă dreaptă.

1959 – S-a născut Ana Ciontea

15 iulie 1959, Hunedoara

Actriță de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din București, secția Actorie, clasa Ion Cojar – Marin Moraru – Adriana Popovici, promoția 1982. A fost repartizată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. A colaborat la Teatrul Mic, Teatrul Giulești și Teatrul „Bulandra” din București, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, unde a jucat în spectacolele lui Silviu Purcărete.
În 1982, a debutat în film, cu Concurs, în regia lui Dan Pița, urmat de Întoarcerea din iad, Sezonul pescărușilor, Primăvara bobocilor, Ochii care nu se văd, Umbrele, Luminile din larg, Pădureanca etc. După 1990, a jucat pe scena Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București în spectacolele: O trilogie antică – Electra după Sofocle și Euripide, Cine are nevoie de teatru? de Timberlake Wertenbaker, Livada de vișini de Cehov – toate trei în regia lui Andrei Șerban, Romeo și Julieta de Shakespeare, Vrăjitoarele din Salem de Arthur Miller, Roberto Zucco de B.M. Koltes. S-a stabilit în Franța, unde a colaborat cu Silviu Purcărete și Tompa Gabor la Théâtre de L’Union din Limoges și a fost cadru didactic la Académie théâtrale de l’Union Limoges, Compania și școala de teatru „Actea” din Caen, Lycée Gay-Lussac din Limoges. A revenit în România în 2009 și este actriță la Teatrul Național din București, unde a jucat în Un duel după A.P. Cehov, Tartuffe de Moliere, Livada de vișini de A.P. Cehov, Macbeth de William Shakespeare, Două loturi de I.L. Caragiale, Revizorul de Gogol, Regele moare de Eugen Ionescu, Viforul de Barbu Delavrancea etc. La Gala Premiilor Gopo din 2017 a fost recompensată pentru rolul Ofelia din filmul Sieranevada, în regia lui Cristi Puiu.

Sieranevada (2016) • Regia Cristi Puiu. Cu: Mimi Brănescu, Bogdan Dumitrache, Dana Dogaru, Judith State, Ana Ciontea, Sorin Medeleni

1962 – Echipa națională feminină de handbal în 7 – campioană mondială

A doua ediție a Campionatului Mondial de handbal feminin s-a desfășurat în România, între 7–15 iulie.

Prima reprezentativă feminină de handbal în 7 a României a cucerit titlul suprem după ce a învins în finală Danemarca, cu scorul de 8-5, devenind pentru prima dată campioană mondială.

1967 – A încetat din viață Vladimir Frimu (1 februarie 1900 – 15 iulie 1967)

Pictor și grafician, avocat, ofițer, profesor.

1969 – A încetat din viață Gheorghe Demetrescu (22 ianuarie 1885 – 15 iulie 1969)

Matematician, astronom și seismolog; director al Observatorului Astronomic al Academiei (1943–1963), membru titular al Academiei Române.

1970 – Institutul Central de Informatică

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică București a fost înființat în anul 1970 sub denumirea Institutul Central de Informatică (ICI) având menirea de principal centru pentru cercetare avansată în informatică. Primul director a fost prof. Marius Guran. De-a lungul celor treizeci și șapte de ani de existență, ICI a fost reorganizat sub diferite titulaturi: 1971 – Institutul Central pentru Sisteme de Conducere cu Mijloace de Automatizare (ICSCMA); 1973 – Institutul Central pentru Conducere și Informatică (ICCI); 1985 – Direcția de „Informatică” în cadrul Institutului de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică pentru Tehnica de Calcul și Informatică (ICSIT–TCI); 1990 – Institutul de Cercetări în Informatică (ICI). În anul 1998, în temeiul HG 936/1998, ICI a devenit Institut Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică (ICI București), iar din anul 2001 institutul a trecut în coordonarea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.

1973 – S-a născut Theodor Paleologu

15 iulie 1973, București

Eseist, profesor, diplomat și om politic. A studiat la Universitatea Sorbona și la École Normale Supérieure, în Franța. În 2001, a obținut Doctoratul în Științe politice la École des Hautes Études en Sciences Sociales și de la Universitatea Ludwig Maximilian din München. A fost lector la Colegiul din Boston, apoi profesor asistent și director al școlii de vară la Colegiul European de Arte Liberale de la Berlin, post-doctoral fellow la Universitatea Notre-Dame, Institutul Erasmus și la Universitatea Harvard, fiind și profesor-invitat la Deep Springs College în Statele Unite ale Americii. A fost ambasador al României la Copenhaga, ulterior la Reykjavík, deputat de București, ministru al Culturii. În 2013 a fondat Casa Paleologu, școală privată în cadrul căreia ține cursuri în domeniile umaniste. Volume publicate: Joseph de Maistre sau bunul simț ca paradox, De la Karl Marx la stenograme, Era supărăcioșilor.

1992 – Relații diplomatice România – Kazahstan

România a recunoscut independența de stat a Republicii Kazahstan la 17 decembrie 1991, la o zi după proclamarea acesteia. La 15 iulie 1992, cele două state au stabilit relații diplomatice.

1993 – A încetat din viață Ovidiu Varga (15 octombrie 1913 – 15 iulie 1993)

Compozitor, muzicolog, profesor universitar; director al Direcției muzicale a Radiodifuziunii Române (1951–1968); membru al UCMR, Internațional Folk Music Council Londra, Organisation Internationale de la Radio Télévision, Academia Internazionale Mediceea Florența.

1994 – Instituirea Medaliei Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941–1945

A fost înființată prin Legea nr. 68/15 iulie 1994, în vigoare de la 10 august.

1994 – S-a născut Mădălin Bucur

15 iulie 1994, Slobozia

Scrimer specializat pe sabie. A început de la opt ani la clubul din Sudiți, Ialomița, apoi la CS Slobozia. A câștigat o medalie de bronz la Campionatul național de copii din 2007, o medalie de aur la proba pe echipe și una de argint la proba individuală la Campionatul de speranțe 2009 și bronz la Campionatul de Juniori I, tot în 2009. S-a alăturat lotului olimpic de seniori în 2012, fiind selecționat ca rezervă de antrenorul național Mihai Covaliu pentru Campionatul European din 2013, unde România s-a clasat pe locul 4. A devenit campion national la sabie tineret în 2014, a fost selecționat din nou ca rezervă la Jocurile Europene 2014, unde România a cucerit medalia de argint. A participat la Campionatul Mondial din 2015 de la Moscova, unde România s-a clasat pe locul 6.

1994 – S-a născut Amalia Tătăran

15 iulie 1994, Satu Mare

Scrimeră specializată pe spadă. A început scrima de la vârsta de nouă ani la CS Satu Mare. A cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial pentru cadeți Baku 2010, medalia de bronz la Campionatul european de cadeți Klangenfurt (Austria) 2011 în proba pe echipe și a reprezentat România la Jocurile Olimpice de Tineret 2010, clasându-se pe locul 5. În anul 2012 era cea mai tânără membră a lotului olimpic și a cucerit Cupa României, după ce a învins-o în finala pe Ana Maria Brânză. A obținut medalia de argint la individual la Campionatul European de juniori Budapesta 2013 și o altă medalie de argint, de data asta pe echipe, la Campionatul European pentru seniori de la Zagreb 2013. A câștigat medalia de bronz la Campionatul European Tbilisi 2017, cu echipa României medalia de aur la Jocurile Olimpice Europene Baku 2015. În Aprilie 2017 a devenit vicecampioană continentală în proba individuală a Campionatului European de tineret (U23) de la Minsk.

2003 – A luat naștere proiectul ro.wp, versiunea românească a enciclopediei libere on-line Wikipedia

Versiunile inițiale ale paginii principale și ale primelor articole au fost scrise pe 12 iulie 2003. În 15 iulie Bogdan Stăncescu (cu numele de utilizator Gutza) a primit statutul de administrator și a început să traducă interfața din limba engleză. Tot el a făcut primele eforturi de atragere a contribuitorilor, adresându-se prin e-mail mai multor universități și Academiei Române. Aceste demersuri au fost curând remarcate de presă și au avut ca urmare publicarea unor articole de prezentare a Wikipediei.

2001 – A încetat din viață Marina Știrbei (19 martie 1912 – 15 iulie 2001)

Aviatoare, supranumită „Prințesa aviației românești”; numele ei este legat de înființarea Escadrilei Albe. 

2018 – A încetat din viață Dumitru Drăgan (2 decembrie 1939 – 15 iulie 2018)

Actor de teatru și film; a jucat pe scenele teatrelor din București, Brașov, Baia Mare, Piatra Neamț, Constanța și în cele din urmă la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești.

2020 – A încetat din viață Nicolae Rădvan (6 noiembrie 1928 – 15 iulie 2020)

Pictor, scriitor; membru al Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Vrancea.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită