15 Noiembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Prima linie de troleibuze la Timișoara

 

1579 – A încetat din viață Francisc David

Dávid Ferenc; 1520, Cluj – 15 noiembrie 1579, Deva

Teolog, pastor, episcop din Transilvania. După terminarea studiilor la Wittenberg (1551), a fost rectorul gimnaziului catolic din Bistrița. După convertirea la credința lutherană a fost pastor evanghelic la Petriș, rector evanghelic la Cluj și apoi superintendentul lutheranilor din oraș. În 1564, după separarea definitivă a calvinilor maghiari de evanghelicii lutherani sași, a fost ales episcop calvinist al bisericilor maghiare din Transilvania și numit pastor la curtea principelui transilvan Ioan al II-lea Sigismund Zápolya. Fondatorul și primul episcop al bisericii unitariene din Transilvania, la ședinta din ianuarie 1568 a Dietei Transilvaniei, a prezentat și a obținut recunoașterea religiei unitariene și libertatea religioasă

1580 – S-a născut Gabriel Bethlen

15 noiembrie 1580, Ilia, Hunedoara – 25 noiembrie 1629, Alba Iulia

Principe al Transilvaniei între 1613–1629. A fost educat la Lăzarea, în castelul unchiului său András Lázár. Mai apoi a fost trimis la curtea prințului Sigismund Báthory, cu care a mers în campania acestuia în Țara Românească, apoi l-a ajutat pe István Bocskai să obțină titlul de prinț al Transilvaniei în 1605. În 1613 a condus o puternică armată împotriva lui Gabriel Báthory, care a fost ucis de către doi ofițeri de ai săi. Otomanii l-au pus pe Bethlen pe tronul Transilvaniei, pe 13 octombrie 1613, dieta Transilvaniei, la Cluj, a ratificat alegerea sultanului Ahmed I. Începând cu 1619, a devenit lider al mișcării antihabsburgice din estul și nordul Ungariei în contextul Războiului de 30 de ani, în care Transilvania s-a situat de partea puterilor oponente Sfântului Imperiu Romano-German. În țară, a dezvoltat producția minieră și industrială, a construit un nou castel în Alba Iulia, capitala Transilvaniei pe acea vreme, s-a înconjurat cu o curte splendidă și a sponsorizat arta și cultura.

1794 – A încetat din viață Paisie de la Neamț / Paisie cel Mare (Paisie Velicicovschi; 21 decembrie 1722, Poltava, Malorusia/Ucraina – 15 noiembrie 1794, Mănăstirea Neamț, Moldova)

Călugăr și teolog ortodox, stareț al Mânăstirii Neamț; îndrumător și reformator al vieții monahale din Moldova; considerat o figură de seamă a istoriei Bisericii Ortodoxe; a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă (1988) și apoi și de Biserica Ortodoxă Română (1992) cu numele de Cuviosul Paisie de la Neamț, prăznuirea sa fiind la 15 noiembrie

1813 – Primul curs în limba română la Academia Domnească din Iași

La acea vreme s-a constatat nevoia de ingineri hotarnici pentru măsurarea moșiilor, dar care să înțeleagă și vechile hrisoave de proprietăți, scrise în românește și slavonește. Gheorghe Asachi a deschis, la Academia Domnească din Iași, o clasă specială în limba română, pentru a preda un curs de pregătire a inginerilor hotarnici. Având susținerea mitropolitului Veniamin Costache, Gheorghe Asachi a fost numit profesor la Academie „de Geometrie practică și Desen”. A funcționat până în 1818. Cursul deschis de el a fost considerat mai târziu ca începutul unei Facultăți de Construcții.

1836 – A fost înființat la Iași Conservatorul Filarmonic și Dramatic

Conservatorul Filarmonic și Dramatic a fost înființat la 15/27 noiembrie 1836, sub direcția lui Gheorghe Asachi (care a fost și profesor de Declamație), a spătarului Vasile Alecsandri (tatăl poetului) și a vornicului Ștefan Catargiu; și-a încheiat activitatea în 1840.

1836 – Orașul Brăila a fost declarat port liber – porto-franco

Dupa 289 de ani de ocupație otomană, Brăila a fost reintegrată Țării Românești, în urma războiului ruso-turc din 1828–1829, încheiat prin semnarea Tratatului de Pace de la Adrianopol din 2/14 septembrie 1829. Aceasta a condus la obținerea libertății de navigație pe Dunăre și pe mare pentru Țara Românească, ceea ce înseamna desființarea monopolului otoman asupra mărfurilor românești. Prin ofis domnesc, s-a institut la Brăila regimul de porto-franco, care însemna că toți aceia care făceau comerț aducând sau scoțând mărfuri pe apă erau scutiți de taxe. În consecință, Brăila a cunoscut un avânt economic fără precedent în istoria sa. Libertatea comerțului în portul Brăilei a condus la o creștere spectaculoasă a numărului de vase străine venite în port pentru comerț. Astfel, în anul 1831, au sosit în portul Brăila pentru a face comerț 111 vase, în 1837 au intrat 449 de vase, iar în 1838 au sosit în portul Brăila 685 de vase.

1836 – Primul manual didactic de desen și arhitectură

Manualul, Elemente de desenu și arhitecture, a apărut la București, în tipografia lui Ion Heliade Rădulescu, cu cheltuiala din Casa Școalelor, având 25 de pagini și 33 de planșe format 24×18.5 cm, fiind realizat de pictorul Carol Wallenstein de Vella, profesor la Colegiul Sf. Sava.

1845 – S-a născut Vasile Conta

15 noiembrie 1845, Ghindăoani–Crăcăoani, Neamț – 21 aprilie 1882, Iași

Filosof și poet, profesor universitar, om politic. La Școala primară din Târgu Neamț a fost coleg cu Ion Creangă; a urmat Academia Mihăileană, întrerupând studiile în 1862 – a însoțit o trupă de actori în turneu prin întreaga Moldovă, timp în care a scris o piesă de teatru, jucată la Botoșani și a tradus piesa Miss Multon de Adolphe Belot – luând bacalaureatul în 1868. A fost profesor suplinitor la catedra de Filosofie și s-a înscris la Facultatea de Drept din Iași. Cu o bursă din partea Societății pentru încurajarea junimii române la învățătură (Pogor–Fătu), a urmat studii comerciale la Institutul de Comerț din Anvers (Belgia), pe care le-a încheiat în 1871. A studiat și dreptul, dobândind, după numai un an, titlul de Doctor în Drept al Universității din Bruxelles. Revenit în țară, a practicat avocatura, a obținut prin concurs Catedra de Drept Civil a Universității din Iași. Din 1873 a frecventat ședințele Junimii, unde a ținut conferințe pe teme filosofice. A fost un mare iubitor și apărător al Basarabiei; și-a petrecut vacanțele la Cahul, în scopul refacerii fizice (avea tuberculoză), dar și culegând poezii populare, pe care le-a strâns într-o colecție, Cântece basarabene. După războiul din 1877, a scris trei articole: Basarabia, Chestia Orientului, Viitorul României pregătit de domnul Brătianu și Kogălniceanu, toate trei având un mare ecou, fiind reproduse în toate ziarele. A publicat în revista ieșeană Convorbiri literare prima sa lucrare filosofică, Teoria fatalismului, apoi Teoria ondulației universale, Încercări de metafizică.

1855 – Deschiderea oficială a cursurilor Școlii Tehnice de Telegrafie din București

În anul 1855 s-au înființat școli de telegrafie la București și la Iași, care au pregătit personal român pentru deservirea posturilor telegrafice. Școala din București a fost deschisă la 15/27 noiembrie, în primul an absolvind primii 7 telegrafiști. În anii 1858–1859 liniile telegrafice române au fost preluate de la austrieci.

1868 – S-a născut Emil Racoviță

15 noiembrie 1868, Iași – 17 noiembrie 1947, Cluj

Savant, explorator, speolog și biolog, membru titular (din 1920) și președinte (1926–1929) al Academiei Române. Și-a început educația la Iași, ca elev al lui Ion Creangă și mai târziu al lui Grigore Cobălcescu, continuând apoi la liceul Institutele Unite. Fostul elev al geologului Grigore Cobălcescu a studiat la Facultatea de Drept din Paris, după dorința tatălui său, dar a audiat concomitent și cursurile Școlii de antropologie. După obținerea cu succes a licenței în Drept, s-a înscris și la Facultatea de Științe din Universitatea Sorbona, Paris, după absolvirea căreia (1891) a lucrat la laboratoarele Arago în cadrul stațiunii de biologie marină de la Banyuls-sur-Mer, unde a efectuat scufundări la adâncimea de 10 m, pentru a studia viața subacvatică. A susținut Doctoratul în Biologie în 1896 cu teza Le lobe céphalique et l’encéphale des annélides polychètes. La numai 25 de ani, a fost ales membru al Societății zoologice din Franța. A fost recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediției antarctice belgiene (1897–1899) la bordul navei Belgica. În timpul expediției din Antarctica, a avut posibilitatea să studieze viața imenselor mamifere acvatice, dar și a pinguinilor; a rămas în istoria științei ca descoperitor al balenei cu cioc. În 1920, la Universitatea din Cluj, a organizat primul Institut de Speologie din lume, fiind considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peșteri și pânze freatice de apă).

1876 – S-a născut Ana, contesă de Noailles

Ana Elisabeta Brâncoveanu; 15 noiembrie 1876, Paris – 30 aprilie 1933, Paris

Scriitoare și poetă franceză de origine română, vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea, membră de onoare (din 1925) a Academiei Române. S-a născut în familia boierească Brâncoveanu, mama ei, de origine greacă și bulgară, Raluca Moussourus a fost o cunoscută muziciană, iar tatăl, Grigore Brâncoveanu, era ultimul descendent pe linie masculină al voievodului Constantin Brâncoveanu. Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu contele Mathieu Ferdinand Frederic Pascal de Noailles (1873–1942) în 1897. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar în 1901 a publicat un volum antologic, Le Cœur innombrable cu un succes remarcabil. A fost prima femeie membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises și apoi a exclusivistei Academii Franceze, care i-a acordat marele premiu pentru literatură. A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. De asemenea, a fost aleasă membră de onoare a Academiei Române, alături de Elena Văcărescu. Anna de Noailles a rămas o reprezentantă a ceea ce criticii francezi numesc la Belle Époque literară.

1876 – S-a născut Alexandru Ciura

15 noiembrie 1876, Abrud, comitatul Alba de Jos – 2 martie 1936, Cluj

Preot, prozator și publicist. Născut într-o familie de preoți din Țara Moților, a studiat la Gimnaziile din Blaj și Sibiu, Facultatea de Teologie (1894–1898), apoi cea de Litere din Budapesta, cu specializare în română și elină (1899–1902). A devenit suplinitor al catedrei de Morală de la Seminarul din Blaj, profesor de Limba română la Gimnaziul din Blaj, profesor de Limba română și director al Liceului „George Barițiu” din Cluj. A fost unul dintre întemeietorii și primii redactori ai revistei Luceafărul de la Budapesta, în 1902, iar din 1906 la Sibiu, alături de Octavian Goga, A.P. Bănuț și Octavian Tăslăuanu, în care a publicat numeroase schițe, nuvele, recenzii etc. După 1902 a lucrat în redacția foii Unirea de la Blaj, fiind colaborator la principalele periodice transilvănene din vremea sa, autor de volume cu schițe, nuvele, traduceri. S-a numărat printre delegații la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care a decis unirea Transilvaniei cu România în 1918. Din operele sale: Visuri trecute, Icoane, Educația vechilor elini, Scrisoare în cealaltă lume. Schițe de război, Viața lui Isus scrisă pentru copii.

1888 – A încetat din viață Ion I. Câmpineanu (10 octombrie 1841, București – 15 noiembrie 1888, București)

Politician, membru al Partidului Național Liberal; a îndeplinit funcții guvernamentale și publice ca ministru (de Justiție, de Finanțe, de Externe, de Domenii); primar al Bucureștiului; primul Guvernator al Băncii Naționale

1889 – S-a născut Petre Cameniță

15 noiembrie 1889, Poroina Mare, Mehedinți – 1962

General român, care a luptat în cele două războaie mondiale. A absolvit Școala Militară de Infanterie în 1911 și Școala Superioară de Război în 1921. A luat parte la războiul balcanic din 1913, la la primul război mondial și campania din Ungaria din 1919. A fost înaintat la gradul de colonel în 1936. În timpul domniei lui Carol al II-lea a fost prefect de Argeș, conducând execuțiile de legionari din județ, apoi director la Direcția Generală a Siguranței și Polițiilor sub Guvernul Antonescu, fiind înaintat la gradul de general de brigadă în mai 1941, pentru rolul jucat în înfrângerea rebeliunii legionare. A participat la ambele campanii din cel de-al doilea război mondial, fiind, succesiv: Comandantul Brigăzii 1-a Grăniceri, Comandant Adjunct al Diviziei 21, Comandantul Diviziei 1-a Infanterie de Gardă, secretar general al Subsecretariatului de Stat pentru Armata de Uscat și aghiotant al Regelui Mihai I. După 23 August 1944, a fost , Comandantul Diviziei 18 Infanterie, apoi Comandantul Corpului 6 Armată. După instalarea guvernului Petru Groza, la fel ca mulți alți ofițeri ai „vechiului regim”, a fost trecut din oficiu în rezervă, prin decretul nr. 860/ 24 martie 1945, invocându-se legea nr. 166, adoptată prin Decretul nr. 768/19 martie 1945, pentru trecerea din oficiu în rezervă a personalului activ al armatei care prisosește peste nevoile de încadrare. A fost decorat cu 13 ordine și medalii militare românești și străine, printre care: Ordinul Steaua României cu Spade și Panglici de Virtute Militară în grad de ofițer, Ordinul Sfântul Sava, cl.III.

1895 – S-a născut Vasile Blendea

15 noiembrie 1895, Gureni-Pestișani, Gorj – 8 aprilie 1988, București

Pictor și sculptor, profesor. A absolvit Academia de Belle-Arte din București, ca elev al lui Dimitrie Paciurea la sculptură și compoziție și a lui Frederic Storck la desen. A beneficiat de o bursă de studii la Școala Română de la Fontenay-aux-Roses (Paris) în 1928. A participat la saloanele oficiale din București dar și la cele din Franța, Salon des artistes français. Cu girul Academiei Române, Nicolae Iorga l-a trimis în Austria, Germania și Elveția pentru a copia portrete de voievozi români aflate în muzee și colecții de artă din aceste țări. A realizat excelente copii reprezentându-i pe Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare. Între anii 1930–1952 a fost profesor de desen la liceul „Ienăchiță Văcărescu” și la mai multe licee din Târgoviște. Ca pictor a dovedit o sensibilitate deosebită față de natură, pe care a reprezentat-o însoțită de monumente și ruine romantice ale orașului Târgoviște.

Muzeul Vasile Blendea, Târgoviște [Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu]

1896 – S-a născut Horia Hulubei

15 noiembrie 1896, Iași – 22 noiembrie 1972, București

Fizician, unul din fondatorii învățământului superior românesc în domeniul fizicii atomice și nucleare, membru titular (din 1941) și președintele secției a II-a Fizică a Academiei de Științe din România, membru titular (din 1941) al Academiei Române. Studiile superioare, pe care le începuse în 1915, la terminarea liceului, au fost întrerupte de intrarea în război a României. A participat, cu gradul de sublocotenent, la bătălia de la Mărășești. A făcut parte din grupul de tineri trimiși de șeful misiunii militare franceze în România, generalul Berthelot, pentru a deveni piloți militari. A participat în calitate de pilot de vânătoare la operațiunile de pe frontul de Vest, fiind rănit și decorat cu ordinul Legiunii de Onoare. În 1922 a reluat studiile, obținând în 1926 licența în Științe Fizico-Chimice. S-a dedicat învățământului, devenind pe rând, preparator, asistent la catedra de Chimie fizică a Universității din Iași, cercetător în Laboratorul de Chimie Fizică de la Sorbona, Paris, condus în acea perioadă de savantul Jean Perrin. În 1933, a luat Doctoratul în Fizică la Paris, ajungând director de cercetări la Universitatea din Paris. A revenit în țară, fiind, conferențiar, profesor, la universitățile din Iași și apoi București, unde, pe lângă intensa muncă de cercetare științifică, a avut și o foarte bogată activitate în organizarea Institutului de Fizică al Academiei Române (1949) și pe care l-a condus până în anul 1965, când a trecut la conducerea Institutului de Fizică Atomică, nou creat. A deținut funcția de rector al Universității București (1941–1944). A format generații de specialiști în fizica atomică și nucleară, distingându-se prin importante descoperiri științifice. A obținut – primul în lume – spectre de raze X în gaze, construind un spectrometru special, de concepție proprie. A avut contribuții importante în: fizica neutronilor, studiul elementelor transuraniene, studiul reacțiilor nucleare, în special interacțiile nucleare la energii joase, medii și înalte, dezintegrarea mezonilor. A fost distins cu numeroase distincții științifice atât din țară cât și din străinătate, fiind, în același timp, membru a numeroase academii și societăți științifice de prestigiu, naționale și internaționale. În 1948 a fost îndepărtat din Academie, fiind repus în drepturi în 2 iulie 1955. Din lucrările sale: Spectroscopia X, Structura materiei.

1910 – S-a născut Ion Lucian Murnu

2/15 noiembrie 1910, București – 12 aprilie 1984, București

Sculptor, desenator și pictor, cunoscut mai mult de inițiați decât de publicul larg. S-a născut dintr-o familie de intelectuali de origine aromână, cu o puternică cultură clasică, fiind fiul graficianului și caricaturistului Ary Murnu. A urmat Academia de Arte Frumoase din București (1930–1936), unde a studiat sculptura cu Oscar Han și desenul cu Camil Ressu, lucrând și în atelierul lui Corneliu Medrea. A continuat studiile postuniversitare cu o bursă la Accademia di Romania, la Roma, timp în care a supravegheat executarea unei copii de pe Columna lui Traian, comandată de statul român. A fost mobilizat și a luptat în al doilea război mondial pe frontul din Crimeea. Revenit la viața civilă, s-a angajat în 1943 la Facultatea de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a urcat una câte una treptele universitare până la cea de profesor la catedra de Sculptură. Este considerat „unul dintre cei mai dăruiți profesori” ai Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, a format o serie de tineri artiști, între care au excelat: Silvia Radu, Vasile Gorduz, Victor Roman, Gheorghe Apostu, Vladimir Predescu, Dinu Rădulescu, Ion Condiescu.

Imagini: Ion Lucian Murnu – Frânturi [Artindex]

1911 – S-a născut Alexandru Ciorănescu

15 noiembrie 1911, Moroeni, Dâmbovița – 25 noiembrie 1999, Santa Cruz de Tenerife, Insulele Canare, Spania

Autor, comparatist, diplomat, director literar, dramaturg, enciclopedist, eseist, lingvist, etimolog, istoric, poet, prozator român care a trăit în exil din 1946. A studiat Filologie română și franceză la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, unde a audiat cursurile lui Nicolae Cartojan, Ovid Densușianu, Charles Drouhet, Ramiro Ortiz și Nicolae Iorga, fiind licențiat în 1933. În același an a obținut diploma de absolvent al Școlii Superioare de Arhivistică și Paleografie a Arhivelor Statului. A devenit Doctor în Litere la Sorbona (Doctorat d’État, 1939) cu teza L’Arioste en France, a fost lector de Limba și literatura română la Universitatea din Lyon și consilier cultural (apoi doar atașat) al Legației române din Paris (1940). Întors în țară, a fost secretar al Institutului de Istorie Universală din București, Director literar la Editura Contemporană, secretar general al Asociației române pentru studiul Renașterii și al Asociației culturale hispano-române. (1942–1945). Dintre lucrările publicate în România: Documente privitoare la domnia lui Mihail Radu, Documente privitoare la istoria românilor culese din arhivele din Simancaș, Teatrul românesc în versuri și isvoarele lui, La Roumanie vue par les étrangers, Literatură comparată.

1911 – S-a născut Dan Mateescu

15 noiembrie 1911, Călărași – 15 aprilie 2008, Drobeta-Turnu Severin

Inginer constructor, profesor universitar, membru titular (din 1974) al Academiei Române, președinte al filialei Timișoara. A absolvit în 1934 Școala Politehnică de la Berlin–Charlottenburg. A lucrat la uzinele din Reșita, introducând în România noi metode de proiectare a structurilor pentru podurile metalice, într-o serie de poduri de cale ferată, construite pe Someș, Jiu, Siret, a colaborat la proiectarea Uzinelor Malaxa, hangare de avioane la Băneasa, Brașov și Cluj, hale metalice industriale pentru uzinele din Bocșa și Reșita, precum și Palatul CFR din București. În anul 1944 a fost numit profesor suplinitor la Facultatea de Construcții din cadrul Școlii Politehnice de la Timișoara, apoi profesor titular la disciplina Construcții metalice, pe care a predat-o până în 1981 când s-a pensionat. Prima preocupare în momentul transferării la Institutul Politehnic din Timișoara a fost crearea Laboratorului de Construcții Metalice. A predat mai multe discipline: Poduri metalice, Construcții din lemn, beton și oțel, Rezistența materialelor, Calculul structurilor metalice în domeniul plastic, Calculul și tehnologia construcțiilor metalice sudate, a redactat și publicat 18 tratate și cursuri universitare la edituri de prestigiu din țară și străinătate.

1916 – Sfârșitul celei de-a doua bătălii de la Oituz

A doua bătălie de la Oituz, desfășurată între 28 octombrie/10 noiembrie – 2/15 noiembrie, între forțele române, Grupul Oituz, comandant general de brigadă Eremia Grigorescu – format din Divizia 15 Infanterie întărită cu forțe din Divizia 2 Cavalerie și Divizia 8 Infanterie – și forțele germano–austro-ungare, Grupul von Gerok, comandat de generalul Friedrich von Gerok. Bătălia a avut ca rezultat zădărnicirea încercării forțelor centrale de forțare a Munților Carpați și pătrundere în valea Siretului pentru a tăia în două dispozitivul strategic al forțelor române.

1918 – Consiliul Național Român Central a hotărât unirea cu România

A doua zi după eșecul tratativelor de la Arad cu delegația maghiară, Consiliul Național Român Central a decis să declare unirea românilor transilvăneni, crișeni, bănățeni și maramureșeni cu Regatul României într-o Mare Adunare Națională. Hotărârea a fost cuprinsă în Regulamentul pentru alegerea deputaților care urmau să voteze Unirea cea Mare. Alegerea deputaților urma să se facă în următoarele 10 zile în conformitate cu Legea electorală din 1910, pe circumscripții, în toate localitățile desemnate a fi centre electorale. Numărul deputaților aleși, s-a decis a fi cinci pe circumscripție electorală, aleși prin vot universal deschis. A fost pentru prima dată când bărbații și femeile aveau dreptul de a-și exprima votul direct.

1920 – Sesiunea inaugurală a Ligii Națiunilor

Liga Națiunilor a fost o organizație internațională înființată în iunie 1919, în urma Tratatului de la Versailles. Sesiunea inaugurală a Ligii Națiunilor a avut loc la Geneva, în data de 15 noiembrie 1920. România a participat ca membru fondator. În perioada de maximă dezvoltare (28 septembrie 1934–23 februarie 1935), a avut 58 membri. Scopurile Ligii erau dezarmarea, prevenirea războaielor prin intermediul securității colective, rezolvarea disputelor inter-națiuni prin negociere, diplomație și îmbunătățirea calității vieții. Liga nu dispunea de forțe armate proprii, ci depindea de Marile Puteri pentru a aplica deciziile sale sau sancțiunile impuse. După o serie de succese și unele eșecuri din anii ’20, Liga s-a dovedit neputincioasă în fața agresiunii Puterilor Axei din anii ’30. Declanșarea celui al doilea război mondial a însemnat eșecul scopului principal al Ligii, acela de a împiedica o nouă conflagrație mondială. Organizația Națiunilor Unite a înlocuit Liga la sfârșitul războiului, moștenind o serie de agenții și organizații fondate de Ligă.

1920 – S-a înființat Școala Politehnică din Timișoara

Ideea înființării unei școli politehnice în Timișoara a apărut încă de la începutul secolului al XX-lea. În 1907 primarul Carol Telbisz a înaintat Ministerului Instrucțiunii Publice din Budapesta un memoriu privind necesitatea școlii politehnice, dar a fost respins. Demersurile au fost reluate în 1916, fiind blocate de primul război mondial. Cu toate acestea, în noiembrie 1917 primăria a hotărât cedarea unui teren de 8 ha pe malul stâng al Begăi pentru clădirile politehnicii și amenajarea clădirii unei școli sau cazărmi, pentru funcționare temporară. După război, la insistențele lui Emanuil Ungurianu, avocat și filantrop din Banat, primarul Stan Vidrighin a înaintat Consiliului Dirigent al Resortului Cultelor și Instrucțiunii, un memoriu prin care s-a cerut înființarea școlii. Consiliul Dirigent a hotărât la 27 februarie 1920 înființarea politehnicii și, conform Jurnalului nr. 3.191 din 22 octombrie 1920, Consiliul de Miniștri a aprobat înființarea Școlii Politehnice din Timișoara, începând cu data de 15 noiembrie 1920, alocând un milion de lei.

Decretul cu nr. 44.822, a fost contrasemnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie. În primul an, Școala Politehnică și-a început activitatea cu un număr de 117 studenți: 89 înscriși în primul an și 28 în anul pregătitor. Cursurile au început la 29 noiembrie. Corpul didactic era format din rectorul Traian Lalescu (Analiză matematică), Constantin C. Teodorescu (Rezistența materialelor și Mecanică teoretică), Victor Vlad (Geometrie descriptivă), Constantin Cândea (Chimie), Augustin Coman (Matematică). Astăzi poartă numele Universitatea Tehnică.

1921 – S-a născut Vasile Levițchi

15 noiembrie 1921, Carapciu, Storojineț/Cernăuți, Ucraina – 21 octombrie 1977, Chișinău

Poet și profesor. A făcut serviciul militar în București, la pompieri (1943–1944), s-a întors acasă, a lucrat un timp ca muncitor la căile ferate, ulterior a urmat Școala Pedagogică din Cernăuți, absolvită în 1948. A fost profesor de Limba română și director în mai multe școli din nordul Bucovinei. A continuat studiile la Institutul Învățătoresc (1954) și la Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” (promoția 1959) din Bălți. A condus primul cenaclu literar românesc, pe care l-a înființat la Cernăuți la începutul dezghețului hrușciovian (1955–1956). Din 1964 a urmat o carieră universitară la Catedra de Literatură universală a Facultății de Filologie de la Universitatea din Cernăuți. A fost redactor-șef al ziarului Zorile Bucovinei, pe care l-a înființat în 1966. În 1975 a fost obligat să plece de la universitate; rămas fără serviciu, s-a dedicat traducerilor literare în Chișinău, unde s-a stabilit definitiv în 1990. A colaborat la Basarabia, Flux, la ziarul Plai românesc din Cernăuți, la publicații din Suceava, Iași și București. A debutat cu poezii în presa din Cernăuți, în a doua jumătate a anilor ’50, debutul editorial fiind marcat de volumul Versuri (1959, Chișinău). A tradus din scriitorii letoni Oiar Vacietis, Anna Sakse, Arvids Grigulis, din bielarusul Ghenadii Grigorovici, din scriitorii ruși Lev Tolstoi, Leonid Leonov, Andrei Platonov, Alexei Tolstoi, Ivan Predun, din ucrainenii Lesia Ucrainka, Iuri Fedicovici, Vladimir Sosiura, Nicolai Tereșenko, Dmitro Pavliciko și Volodimir Luciuk. A scris volumele: Versuri, Grâu și cântec, Poezii, La izvoarele Siretului, Mărturisiri în drum, Preludiul primăverii, Inima iarăși…, O, sfântă naivitate, Întârzieri de-o viață, Se destramă o noapte albă, Adaos la cartea de vise, Centrul covrigului, Cerul încă nesfărâmat, Punte spre un mal inexistent, Multe trec pe dinainte….

1923 – S-a născut Constantin Lache

15 noiembrie 1923, Urleasca, Brăila – 24 august 2010, Timișoara

Antrenor emerit de handbal, multiplu câștigător al Campionatului Republican categoria A feminin. A urmat Institutul de Cultură Fizică din București, absolvit în 1950, cu specializarea jocuri sportive, fiind repartizat, pe data de 1 noiembrie 1950, la catedra de Baschet a Școlii Medii Tehnice de Cultură Fizică nr. 4 din Timișoara. Aici, pe terenul bazei sportive, a organizat pentru prima dată în România un meci de handbal în 7 jucători. A antrenat echipa masculină de handbal în 11 Știința Timișoara, cu care a câștigat titlul de campion național al României în 1956. În 1958 a fost exclus din viața sportivă, acuzat de „origine socială nesănătoasă” (tatăl său a fost catalogat chiabur). În această perioadă, a fost profesor la vechea școală, disciplina handbal, elevii pregătiți de el câștigând Campionatul Național de handbal în 7 al școlilor cu profil de educație fizică (1961). În 1964 i-a fost ridicată interdicția, iar anul următor a obținut locul al III-lea în campionatul național de baschet. Din 1967, angajat la Facultatea de Educație Fizică din Timișoara, a preluat și funcția de antrenor al echipei feminine de handbal a Universității Timișoara, cu care a câștigat 8 titluri naționale, Cupa României în 1978 și disputarea finalei Cupei Campionilor Europeni în 1973. În 1979, a condus selecționata B a echipei naționale feminine a României la ediția a 19-a a Trofeului Carpați, iar în 1982 a fost antrenorul principal al echipei naționale a României care s-a clasat pe locul al 8-lea la Campionatul Mondial.

1924 – A apărut la București revista săptămânală Mișcarea literară

Revistă de literatură, artă, cultură, a apărut în perioada 15 noiembrie 1924–17 octombrie 1925, sub direcția lui Liviu Rebreanu, având colaboratori pe E. Lovinescu, Perpessicius, T. Vianu, Pompiliu Constantinescu, Lucian Blaga, Adrian Maniu.

1928 – S-a născut Iulian Văcărel

15 noiembrie 1928, Vălenii de Munte, Prahova – 9 ianuarie 2019

Economist, membru titular (din 1994) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Finanțe și Bănci din București (1947–1950), și studii doctorale la Institutul economico-financiar din Leningrad și Institutul economico-financiar din Rostov pe Don. A devenit Doctor în Economie cu teza Finanțarea industriei grele în România (1954). A fost asistent, conferențiar, profesor universitar al Academiei de Studii Economice din București, secretar general, adjunct al ministrului, prim-adjunct al ministrului în Ministerul Finanțelor, ambasador în Belgia și Luxemburg, reprezentant al țării noastre pe lângă Comunitățile Economice Europene. A elaborat studii de istorie economică și istoria gândirii economice consacrate unor mari personalități din secolul al XIX-lea și al XX-lea: Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Vintilă Brătianu, Ion Ionescu de la Brad, Gh. Zane, Costin Kirițescu, N.N. Constantinescu, Nicolae Bălcescu, George Bariț etc. pe care le-a publicat în Studii de istoria gândirii și practicii economico-financiare.

1931 – S-a născut Sever Frențiu

15 noiembrie 1931, Săcuieni, Bihor – 6 noiembrie 1997, Arad

Pictor și scenograf, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din 1955, președinte al Filialei UAP Arad (1958–1970). A absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, promoția 1955, clasa Catul Bogdan și Aurel Ciupe. A participat la expoziții județene și expoziții de scenografie în diferite orașe ale țării: Arad, Timișoara, Baia Mare, Cluj, Constanța, București, precum și în numeroase expoziții de grup peste hotare: la Galeria de arte IL SALOTTO, Vicenza- Italia, 1965, la Stabia, în Italia împreună cu sculptorul Alexandru Gheorghiță, cu graficianul Mihai Mănescu și cu pictorul Florin Ciubotaru (în 1991) etc. În 1968, a organizat o expoziție personală la Arad. În calitate de scenograf, a colaborat cu Teatrul de Marionete din Arad, Teatrul de Stat Arad, Teatrul „Bulandra”, Teatrul Mic, Teatrul „Ion Creangă” și Teatrul Evreiesc din București, Studioul cinematografic Buftea, Teatrul „Jokay Szinház” din Debrețin, Aarhus-Teater (Danemarca), Norske Teater, Rix Teater și Hordaland Teater (Oslo), Marionettes de Geneve, Teatrul francez Edmonton (Canada). A executat vitralii pentru Primăria din Arad și pentru Sala Corvinilor din Palatul Cotroceni. A fost distins cu Premiul de scenografie pentru piesa Antigona și ceilalți (1962). Lucrările sale se află în colecții din Canada, SUA, Japonia, Anglia, Belgia, Franța, Germania, Norvegia, Danemarca, Italia, Ungaria și România.

Galerie de tablouri [MutualArt]

1932 – A încetat din viață Peneș Curcanul (Constantin Țurcanu; 1 martie 1854, Vaslui – 15 noiembrie 1932)

Fost sergent în Regimentul 13 Dorobanți; erou al Răzoiului de Independență din 1877; imortalizat de Vasile Alecsandri

1936 – S-a născut Valentin Plătăreanu

15 noiembrie 1936, București – 16 aprilie 2019, Germania

Actor, regizor și profesor de actorie româno-german. Pe scena Teatrului de Comedie București, unde a ocupat și funcția de director adjunct, a interpretat peste treizeci de roluri principale, între anii 1958–1980. A regizat în anii 1978–1979, piesele Hernani de Victor Hugo, Mult zgomot pentru nimic de William Shakespeare și Rivalii de Richard Brinsley Sheridan. În 1983 a părăsit România și s-a stabilit împreună cu soția Doina și fiica Alexandra Maria Lara în Germania, unde nouă ani mai târziu a înființat împreună cu Henner Oft, una dintre cele mai importante școli de teatru din Europa – Școala de Actorie de la Charlottenburg.

Lev Tolstoi – Cadavrul viu • Gina Patrichi și Valentin Plătăreanu

1938 – S-a născut Anton Uncu

15 noiembrie 1938 – 28 iulie 1998, București

Jurnalist, publicist. A absolvit Institutul de Marină din Constanța în 1959, devenind ofițer de marină, dar a părăsit Marina și a urmat cursurile Facultății de Filologie din cadrul Universității București la fără-frecvență. A lucrat în Rețeaua de distribuție cinematografică, a fost impresar la Teatrul Tineretului, a susținut o rubrică la Radiodifuziune, la canalul de tineret, Atenție părinți. Începând cu anul 1970 a devenit redactor al ziarului România liberă, în scurt timp, responsabilul rubricii Bursa Ideilor, în care inventatorii ignorați de putere își puteau exprima opiniile. A fost timp de 28 de ani gazetar, redactor-șef la România liberă, Magazin, Curentul. Printre gazetarii din România, Anton Uncu era considerat un erou. În 1987, împreună cu Petre Mihai Băcanu, Alexandru Chivoiu și Mihai Creangă, a tipărit în ilegalitate ziarul România, un manifest dur impotriva lui Ceaușescu și a camarilei sale. În ianuarie 1989 cei patru ziariști curajoși au fost descoperiți de către Securitate, încarcerați, bătuți cu bestialitate și condamnați. Petre Mihai Băcanu a ajuns la închisoare, iar Uncu și Creangă au fost exilați la Piatra Neamț, repectiv în judetul Gorj.

1939 – S-a născut Ștefan Sileanu

15 noiembrie 1939, Cislău, Buzău – 28 martie 2020, București

Actor de teatru și film, pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici. A urmat Liceul de Arte Plastice, după aceea a intrat la Institutul de Artă, la secția Pictură, a făcut atunci doi ani, și a întrerupt pentru teatru. A studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa Dem Loghin, asistent Dem Rădulescu. A debutat în anul 1965, jucând pe scenă la Teatrul Național din Târgu Mureș și apoi la Teatrul „Nottara” din București. În 1979 a jucat rolul titular în filmul istoric Vlad Țepeș în regia lui Doru Năstase, filmul care l-a făcut celebru.

Vlad Țepeș (1979)

A jucat în multe filme: Cântecele mării, Prin cenușa imperiului, Buzduganul cu trei peceți, Vlad Țepeș, Burebista, Stop cadru la masă, Șobolanii roșii, Privește înainte cu mânie, Somnul insulei, Craii de Curtea Veche, Despre morți numai de bine, Rămâi cu mine. A renunțat la teatru, pentru a reveni la pictură; a avut de-a lungul anilor câteva expoziții personale.

Expoziție de pictură a actorului Ștefan Sileanu

1942 – La Timișoara, s-a dat în funcțiune prima linie de troleibuze

În timpul celui de-al doilea război mondial, la Timișoara, la 15 noiembrie 1942, s-a dat în funcțiune prima linie de troleibuze din România. A fost creată după planuri elaborate în 1938 de către firma Brown-Bovery din Mannheim. Circulația se făcea pe un traseu în formă de potcoavă: Gara de Nord – Cetate – Piața Lahovary (acum, Piața Nicolae Bălcescu) – unind astfel direct centrul istoric cu gara principală, pe de o parte și cu cartierul Elisabetin, pe de altă parte. Primele vehicule timișorene au fost filobusele model Marelli de la Fiat, fabricate la Torino. Termenul timișorean „firobuz” este traducerea directă în română a cuvântului italian filobus și nu se utilizează decât la Timișoara. Notă. De fapt, prima linie de troleibuz de pe teritoriul României Mari s-a pus în funcțiune la 1 februarie 1939, la Cernăuți. De abia peste șapte ani avea să se introducă aceste mijloace de transport și în București. 

Mai mult: Povestea celor 77 de ani de când avem firobuz la Timișoara. Care a fost prima linie, în formă de potcoavă, și ce modele au circulat de-a lungul timpului [Opinia Timișoarei]

1943 – Constituirea Diviziei „Tudor Vladimirescu”

A fost una din cele două divizii de voluntari români, cealaltă fiind Divizia „Horia, Cloșca și Crișan”, constituită în URSS la data de 15 noiembrie 1943, în principal din prizonieri de război români, care aveau de ales între a fi prizonieri în Gulag sau să treacă de partea Aliaților (crimă de înaltă trădare pe timp de război, dar tuturor li se prezenta regimul Antonescu ca fiind nelegitim, și viitorul României ca fiind printre Aliați). Divizia a fost constituită din inițiativa lui Stalin, de drept ca o parte a armatei române, dar de fapt ca o parte a armatei sovietice, o unealtă de propagandă și de pregătire a instaurării comunismului în România. Membrii Diviziei „Tudor Vladimirescu” au luptat alături de armata sovietică în Transilvania, pe tot frontul vestic până în munṭii Tatra. Apoi divizia a fost folosită ca mijloc de propagandă ṣi instrument pentru instalarea regimului comunist în ṭară. Era condusă de colonelul Nicolae Cambrea ṣi locotenent-colonelul Iacob Teclu. La 30 decembrie 1947, militarii Diviziei „Tudor Vladimirescu” au participat, alături de voluntari comuniști, la lovitura de stat care a răsturnat ilegal ordinea constituțională în România, înlocuind Garda Regală de la Palatul Elisabeta, care fusese arestată.

1945 – S-a născut Ovidiu Moldovan

15 noiembrie 1945, Iernut, Mureș

Actor de scenă și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, promoția 1968, clasa Costache Antoniu. Este actor la Teatrul Național din București, unde a jucat în Travesti de Aurel Baranga, Regele Lear și Richard al III-lea de William Shakespeare, Danton de Camil Petrescu, A treia țeapă de Marin Sorescu, Un fluture pe lampă de Paul Everac, Ispita de Václav Havel, Biroul informații eterne de Mircea Radu Iacoban, Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea etc. În film, a debutat în Columna (1968), urmând apoi roluri de mică întindere în Ștefan cel Mare – Vaslui 1475, Pe aici nu se trece, Pentru patrie, Expresul de Buftea, Acțiunea Zuzuc, Egreta de fildeș, Terente – Regele bălților etc.

Terente – Regele bălților (1995)

1945 – A încetat din viață Ion Diaconescu (24 noiembrie 1915, Târgu Ocna, Bacău – 15 noiembrie 1945, Buzău)

Pictor și gravor; împreună cu Nicu Enea a înființat Pinacoteca Municipală Bacău. A avut o moarte tragică – a călătorit cu trenul într-un vagon cu soldați sovietici, fiind jefuit, omorât și aruncat din tren de aceștia

1950 – S-a născut Elena, Principesă a României

15 noiembrie 1950, Lausanne, Elveția

Cea de-a doua fiică a Regelui Mihai I al României și a Principesei Ana. A studiat inițial în Elveția și, de la o vârstă foarte tânără, a lucrat la Londra, în cadrul unei companii de restaurări de opere de artă. La 20 iulie 1983 s-a căsătorit cu dr. Robin Leslie Medforth-Mills. Cuplul, care are doi copii, Nicholas Medforth-Mills și Elisabeta Karina de Roumanie, a divorțat pe 28 noiembrie 1991. S-a recăsătorit în 1998 cu Alexander Phillips Nixon. Este prima pe linia succesiunii la șefia Casei Regale a României, cât și la tronul României, conform ultimului statut regal din 2007.

1953 – A luat ființă Teatrul Muzical din Brașov

Teatrul Muzical a fost înființat în 1953, prin decizia Sfatului Popular Regional nr. 54088/15 noiembrie 1953.
În decursul celor peste 68 de ani de existență, pe măsura diversificării complexității repertoriale, denumirea instituției a cunoscut o serie de modificări: Teatrul Liric Brașov (prin Hotărârea nr. 61/29 martie 1996 a Consiliului Local al Municipiului Brașov); Opera Brașov (prin Hotărârea nr. 196/4 iunie 2001 a Consiliului Local al Municipiului Brașov). Și-a adus o contribuție importantă la dezvoltarea vieții culturale a Brașovului și a regiunii.

1953 – S-a născut Mircea Ardeleanu

15 noiembrie 1953, Bocșa Montană, Caraș-Severin – 22 martie 2020

Maestru international al țambalului, unul dintre cei mai cunoscuți virtuozi ai Banatului. La vârsta de 6 ani a descoperit în podul casei instrumentul care l-a fascinat din prima clipă și care i-a însoțit întreaga existență. La 10 ani a debutat oficial, într-un festival-concurs internațional. A urmat Institutul pedagogic de 3 ani din Timișoara, dar în 1985, a renunțat la catedră și s-a angajat la Ansamblul Folcloric din Novi Sad (Yugoslavia), cu care a făcut nenumărate imprimări și înregistrări radio și TV. Războiul l-a alungat din Serbia și în 1994 a devenit unul dintre cei mai importanți instrumentiști ai Ansamblului Profesionist Banatul, cu care avusese deja numeroase colaborări. În 1980 a fondat formația Virtuozii Banatului, împreună cu Ilie și Radu Vincu, Ion Peptenar, Sivu Golban, Costel Haida și Remus Vălungan.

Ionel Budișteanu – Variații • Mircea Ardeleanu

A concertat în toată România și în spațiul ex-iugoslav, la Opera House din Australia și în China, a colaborat cu artiști mari precum flautistul Bora Dugić, clarinetistul Boki Milošević, naistul Gheorghe Zamfir . A cântat folclor, jazz, café-concert, dovedind o extraordinară fantezie stilistică, fiind primul artist român care a introdus țambalul autohton la mari evenimente de jazz Din 2008, a cântat și în Traditional Cvartet, împreună cu fiul său, Mircea Ardeleanu jr., la contrabas, Mădălin Luca și Florin Iova. I s-a decernat titlul de Maestru Internațional al Țambalului (Belgrad, 2008).

Mircea Ardeleanu și Mircea Ardeleanu jr. – Țambal • Ansamblul Profesionist Banatul

1956 – A încetat din viață Regina Elisabeta a Greciei (Elisabeta de România; 12 octombrie 1894, Sinaia – 15 noiembrie 1956, Cannes)

Fiica cea mai mare a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria; a fost căsătorită cu regele George al II-lea al Greciei, de care a divorțat în 1934

1957 – Relații diplomatice România – India

România și India au stabilit relații diplomatice la 14 decembrie 1948, la nivel de legație. La 15 noiembrie 1957, relațiile au fost ridicate la nivel de ambasadă. Oficiul diplomatic al României în India a fost deschis în 1955, iar al Indiei la București în 1959.

1958 – S-a născut Doina Aldea-Teodorovici

Doina Marin; 15 noiembrie 1958, Chișinău – 29/30 octombrie 1992, Coșereni, Ialomița

Cântăreață din Republica Moldova. Talentul artistic al Doinei s-a manifestat încă din copilărie. De la vârsta de 6 ani și până la 14, a participat la dublarea filmelor în română la Studioul Moldova-Film, studiind muzica în particular. De la 14 ani, a activat în ansamblul Moldoveneasca cu care a întreprins turnee în toate republicile unionale, dar și în Mongolia, Algeria, Germania, Cipru, la festivalul tineretului din Cuba. În 1979 a absolvit Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Filologie, specialitatea Limba și literatura română. A fost profesoară de Literatură universală la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. În 1981 s-a căsătorit cu Ion Aldea-Teodorovici, cu care a format un duet. Participând la toate evenimentele ce au marcat procesul de renaștere națională a poporului, lansând cântece de un profund patriotism, Suveranitate, Sfântă ni-i casa, Mănăstirea Căpriana, și altele, cântăreața Doina Aldea-Teodorovici devenise un simbol al Moldovei. În noaptea de 29/30 octombrie 1992, Doina și Ion au murit într-un accident tragic.

Răsai

1958 – S-a născut Anamaria Beligan

15 noiembrie 1958, București

Scriitoare și cineastă, fiica actorului Radu Beligan. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1981. În 1982 a emigrat în Australia reușind să obțină masterul de lingvistică la Universitatea Monash, Melbourne dar și premiul editurii Cambridge University Press. Este căsătorită cu Valeriu Câmpan, au două fiice, Katarina și Dana. A lucrat ca regizor și scenarist și a predat la Australian Film, Television and Radio School din Sydney. De asemenea, a înființat în 1988 o companie independentă de producție de film Athanor. Diverse publicații australiene și românești au preluat articole scrise de ea. În țară a publicat proză scurtă: Încă un minut cu Monica Vitti (1998) și un roman, Scrisori către Monalisa (1999).

 

Ziua Scafandrilor Militari și Ziua Scafandrului Român

1967 – S-a înființat prima structură de scafandri din România

În baza ordinului Marelui Stat Major din 15 noiembrie 1967, s-a înființat prima structură de scafandri din România – Grupul 279 Scafandri (cu indicativul UM 02145). Acesta a funcționat în garnizoana Mangalia până la data de 1 octombrie 1976, când s-a transformat în Grup Scafandri de Luptă și a intrat în subordinea Centrului de Scafandri.

 

1967 – Relații diplomatice România – Columbia

Relațiile diplomatice, la nivel de ambasadă, au fost stabilite la 15 noiembrie 1967. Ambasada Republicii Columbia la București a fost închisă în noiembrie 2002, reprezentarea diplomatică fiind asigurată de Ambasada Republicii Columbia la Varșovia.

1967 – S-a născut Dan Găureanu

Victor Dan Găureanu; 15 noiembrie 1967, Nicolae Bălcescu–Coțușca, Botoșani – 20 mai 2017, Craiova

Fost scrimer specializat pe sabie, antrenor. A fost campion a României (1993, 1994, 1998); laureat cu bronz pe echipe la Campionatul Mondial (1994, 2001). A participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice: Barcelona 1992 și Sydney 2000. După ce s-a retras din activitatea competiționalăe a devenit antrenor de scrimă și a pregatit lotul olimpic de sabie, alături de Mihai Covaliu și Florin Zalomir.

1968 – Relații diplomatice România – Republica San Marino

Relațiile dintre România și San Marino au fost stabilite la 15 noiembrie 1968, la nivel de consulat. Ulterior, la 6 februarie 1974, acestea au fost ridicate la nivel de consulat general, iar la 20 iunie 1995 au fost ridicate la nivel de ambasadă (ambasador nerezident). În anul 2001 a fost deschis Consulatul onorific al României la San Marino, iar în 2002 a fost deschis Consulatul Republicii San Marino la București.

1968 – S-a născut Mircea Radu

15 noiembrie 1968, București

Jurnalist de televiziune. A absolvit Facultatea de Inginerie a Instalațiilor din București, dar, din dragoste pentru radio și televiziune, a ales să lucreze, încă din anii 1990, ca reporter și ca prezentator, perfecționându-se și în străinătate, la Missouri School of Journalism (SUA, 1996) și la BBC School of Journalism (1998). Publicul îl cunoaște ca prezentator al jurnalelor de știri ale postului național de televiziune și ca gazdă a uneia dintre cele mai iubite și mai longevive emisiuni de televiziune, Din dragoste. Ultima sa apariție pe micul ecran a fost la Ie, Românie (Antena 1), întreruptă brusc în 2018. A jucat într-un film, în 2004, și a fost membru al colectivului redacțional al unei reviste satirice. În 2016, cu volumul Povești cu gust, s-a dezvăluit și ca autor de proze scurte.

1973 – A încetat din viață Paul Miracovici (21 februarie 1906, Frumoasa, Harghita – 15 noiembrie 1973, București)

Pictor, grafician și muralist, critic de artă; profesor de artă monumentală și teoretician la Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București

1976 – S-a născut Mădălin Roșioru

Mădălin-Teodor Roșioru; 15 noiembrie 1976, Hârșova, Constanța

Prozator, poet, eseist, critic literar, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 2009), membru al CopyRo. Este licențiat în Litere al Universității Ovidius din Constanța (1999), absolvent al studiilor academice postuniversitare ale Facultății de Comunicare și Relații Publice David Ogilvy din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (2002) și Doctor în Filologie, magna cum laude, al Universității din Craiova (2007). A fost profesor de franceză, lector asociat la Universitatea Ovidius din Constanța, reprezentant al Radio 21, Regie Radio Music în Constanța, redactor la Revista Tomis din Constanța. A colaborat la mai multe publicații, îndeosebi culturale. Dintre cărțile sale: LIBER SUPERBUS – povestiri indecente din războiul civil, Babel după Babel – însemnările unui traducător, MATERIA PRIMA – teorii alumetice din criza de timp.

1976 – A încetat din viață Gheorghe Călugăreanu (16 iulie 1902, Iași – 15 noiembrie 1976, Cluj-Napoca)

Matematician, profesor universitar; membru corespondent al Academiei de Științe din România; membru titular al Academiei Române

1987 – Revolta de la Brașov

La 15 noiembrie 1987, zi în care erau programate alegerile de deputați din Marea Adunare Națională, a avut loc, la Brașov, o amplă revoltă anticomunistă, cu participarea muncitorilor brașoveni. Revolta se declanșase în seara anterioară, când muncitorii de la Uzina de Autocamioane Steagul Roșu din Brașov și-au primit salariile mult micșorate, fără a le fi oferită nicio explicație de către conducere, astfel că, cei care intrau în schimbul III au refuzat să înceapă lucrul. În cursul dimineții următoare, celor din schimbul III li s-au alăturat colegii care urmau să intre în schimbul I. Muncitorii au spart geamurile sediului administrativ, în jurul orei 8.00 circa patru mii de muncitori fiind adunați la porțile întreprinderii. În jurul orei 11.00, spre sediul Consiliului Județean al PCR a plecat o coloană de 400 de oameni. Inițial demonstranții au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare și căldură!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină și căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”. În dreptul Spitalului Județean, au cântat „Deșteaptă-te, române!”. Până în centrul orașului, coloanei de manifestanți i s-au alăturat mii de muncitori de la Tractorul, Hidromecanica, elevi, studenți și alți locuitori. Protestul s-a transformat într-unul politic, s-au scandat sloganuri precum „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” sau „Jos tiranul!”. Deja din timpul marșului, printre manifestanți s-au infiltrat membri ai Securității deghizați în muncitori, pentru a observa și a reține figuri, au fotografiat sau chiar filmat. Mulțimea a luat cu asalt clădirea Comitetului Județean de Partid și sediul primăriei. Refuzul autorităților comuniste de a dialoga cu demonstranții a provocat luarea cu asalt a sediului Comitetului Județean al PCR, unde oamenii au descoperit alimente de negăsit în magazinele din țară, ceea ce le-a sporit indignarea. În scurt timp, tabloul lui Ceaușescu a fost aruncat pe treptele clădirii și i s-a dat foc, împreună cu steagul roșu al PCR. Luate prin surprindere, autoritățile au reacționat cu o întârziere de 3–4 ore, iar intervenția celor 1.000 de milițieni a eșuat. S-a recurs la sprijinul trupelor speciale de securitate, care au înconjurat întreaga zonă centrală, reușind să preia controlul. Între timp, la Steagul Roșu a fost o adunare cu toți muncitorii rămași, în care participanții la manifestație au fost catalogați drept huligani cu intenții criminale, cerându-se pedeapsa maximă, inclusiv pedeapsa capitală.

Trei studenți de la Facultatea de Silvicultură au protestat, la 22 noiembrie 1987, împotriva arestării acestora, prin expunerea, în fața cantinei din Complexul studențesc, a unei pancarte pe care scria „Muncitorii arestați nu trebuie să moară!”. În scurt timp, însă, au fost, la rândul lor, arestați și anchetați, fiind exmatriculați din facultate și trimiși în orașele natale, unde au fost angajați ca muncitori necalificați. Și alți studenți ai facultăților brașovene s-au solidarizat cu aceștia, fiind, ulterior, supuși acelorași măsuri represive. Presa din România nu a publicat, la acea vreme, nici cea mai vagă informație privind revolta muncitorilor din Brașov, însă aceasta a fost prompt comentată de mass-media internaționale, constituind un semnal vizibil al crizei regimului. Revolta anticomunistă de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, a fost evenimentul politic major care avea să anunțe prăbușirea iminentă a comunismului în România, prefațând, în ciuda reprimărilor care au urmat, revoluția din decembrie 1989.

5 minute de istorie: Greva de la Brașov din noiembrie 1987

1990 – Demonstrație de mari proporții la Brașov

Cu prilejul aniversării a trei ani de la Revolta anticomunistă de la Brașov, demonstranții au parcurs vechiul traseu al manifestației din 1987, în frunte cu membrii Asociației 15 noiembrie.

1991 – A încetat din viață Ecaterina Fotino-Negru (17 aprilie 1902, București – 15 noiembrie 1991)

Pianistă și profesoară de muzică la Conservatorul din Iași, Conservatorul din Cluj-Napoca și Conservatorul din București

1993 – A încetat din viață Virgil Vătășianu (21 martie 1902, Sibiu – 15 noiembrie 1993, Cluj-Napoca)

Istoric de artă, medievist și pedagog; membru titular al Academiei Române

2008 – Exploziile de la mina Petrila

Mina Petrila a fost locul uneia dintre cele mai mari tragedii miniere din România. Aici, în ziua de sâmbătă, 15 noiembrie 2008, în jurul orei 15:00, o explozie produsă într-un abataj minier, în urma acumulărilor în exces de gaz metan, a provocat moartea a opt mineri. Alți opt salvatori minieri aflați în subteran în acel moment au suferit arsuri grave, în urma deflagrației. Patru ore mai târziu, o altă explozie avea să curme viața altor cinci mineri și salvatori din mină și rănirea altor oameni. Cele două deflagrații, soldate cu moartea a opt mineri și a cinci membri ai echipelor de salvare și rănirea altor 15, au avut loc la o adâncime de aproape 1.000 de metri, ambele fiind cauzate de acumularea gazelor toxice în mină. Abatajul în care au avut loc exploziile fusese deschis cu doar o săptămână înaintea accidentului, iar în urma tragediei a fost din nou închis.

2014 – A încetat din viață Serge Moscovici (Srul Herș Moscovici; 14 iunie 1925, Brăila – 15 noiembrie 2014, Paris) Psiholog evreu, româno-francez, istoric al științei; unul dintre principalii teoreticieni ai ecologiei politice și ai psihologiei sociale

2020 – A încetat din viață Mircea Petrescu (Mircea Stelian Petrescu; 8 mai 1933, Florești, Prahova – 15 noiembrie 2020)

Inginer, specialist în tehnologia calculatoarelor; profesor universitar; inițiator al învățământului superior românesc în domeniul Calculatoare; președintele Comisiei Naționale de Informatică a României; membru de onoare al Academiei Române

 

Ziua Revoltei Anticomuniste de la Brașov din 1987

Stabilită prin Legea 215/22 iulie 2021 pentru declararea zilei de 15 noiembrie ca Ziua Revoltei Anticomuniste de la Brașov din 1987, fiind argumentatăastfel „fără revolta din 15 noiembrie 1987, probabil, nu erau posibile evenimentele din 22 decembrie 1989. Luptătorii anticomunişti din 15 noiembrie 1987 au arătat că este posibil să te opui dictaturii comuniste”. Parlamentul, Președintele României, Guvernul, autoritățile administrației publice centrale și locale, structurile asociative neguvernamentale interesate organizează manifestări prilejuite de comemorarea zilei.

 

2021 – A încetat din viață Dorli Blaga (Ana-Dorica Blaga; 2 mai 1930, Berna, Elveția – 15 noiembrie 2021, Alba-Iulia)

Intelectuală, fiica filosofului, poetului și dramaturgului Lucian Blaga și a Corneliei Brediceanu; a contribuit la editarea operei complete a tatălui său

2021 – A încetat din viață Florin Zaharescu (22 martie 1952, Câmpina, Prahova – 15 noiembrie 2021)

Filolog; director al Radio Cluj (1995–2013); profesor al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu

 

#amintirilezilei #istoriaRomaniei #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită