17 Decembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Revoluția anticomunistă și anticeaușistă – Timișoara, ziua a doua

 

1827 – S-a născut Alexandru Wassilko de Serecki

17 decembrie 1827, Berhomet pe Siret, Bucovina/Ucraina – 20 august 1893, Lăpușna, Bucovina/Ucraina

Politician și patriot român, din timpul Imperiului Austro-Ungar. A studiat Filosofia și Dreptul la Cernăuți și Lemberg (Liov). A lucrat ca avocat în Cernăuți și a administrat moșiile tatălui său bolnav (din 1859). Mare proprietar și membru al Partidului Conservator Autonomist Român din Bucovina, și-a început cariera politică în 1862 ca deputat pentru moșierimea mare în Dieta Bucovinei, unde a fost reales periodic de populația locală de români, huțuli și ruteni, până la moartea sa. A fost co-fondator, ulterior membru de onoare și susținător al societății românești Junimea. În 1870 a fost ales pentru prima dată căpitan (mareșal) al Ducatului Bucovinei. Prin legăturile sale cu curtea vieneză a izbutit, ca din 1876, limba română să fie aprobată ca limbă de predare, la Liceul din Suceava, iar câțiva ani mai târziu în clase speciale de la liceul din Cernăuți. A susținut extinderea rețelei de căi ferate, construcția de 57 km lungime între Hliboka și Berhometh, care a fost inaugurată pe 30 noiembrie 1886. A deținut timp de decenii funcția de președinte al Curții de Jurați din Cernăuți, până la moartea sa fiind și șeful curatorului de 20 de persoane al Societății Antropologice (Anthropologische Gesellschaft), precum și membru al Academiei de Știință al Austriei (Österreichische Akademie der Wissenschaften) la Viena.

1851 – Înființarea Conservatorului de muzică din București

O primă inițiativă de organizare a unei instituții de predare muzicală este consemnată în 1833, când s-a înființat la București Societatea filarmonică, grupând personalități precum Ion Câmpineanu, Costache Aristia, Ion Heliade Rădulescu, care îmbina lupta politică pentru reforme și unitate națională cu cea pe teren cultural, sprijinind literatura dramatică și instituțiile muzicale. În 1835, Ioan Andrei Wachmann a inițiat învățământul muzical, iar în 1851 s-a înființat, provizoriu, la București Conservatorul de muzică, prin decret semnat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza contrasemnat de primul ministru Mihail Kogălniceanu, din inițiativa lui Ioan Andrei Wachmann, care a fost și directorul instituției, și a lui Ludovic Wiest.

1852 – S-a născut Karl Petri

17 decembrie 1852, Sighișoara – 22 noiembrie 1932, Sighișoara

Entomolog din Transilvania. A studiat timp de 5 semestre științele naturii și teologia la Jena, Germania, unde i-a avut profesori, printre alții, pe botanistul Eduard Straßburger și pe zoologul Ernst Haeckel. După transferul la Universitatea din Leipzig a obținut titlul de Doctor Philosophie în 1877. După terminarea studiilor, s-a reîntors la Sighișoara unde a fost profesor la diferite școli din localitate, iar din 1894 până la pensionarea din 1916 a fost director al Școlii medii. A fost membru corespondent al Societății Entomologice din Ungaria. Lucrarea sa de căpătâi este Siebenbürgens Käferfauna auf Grund ihrer Erforschung bis zum Jahr 1911 (Fauna gândacilor din Transilvania pe baza cercetărilor efectuate până în anul 1911) în care descris 4.763 de specii de gândaci, cu locul unde au fost găsiți. Nici până în ziua noastră nu a mai fost efectuată o altă clasificare asemănătoare. Colecția sa particulară de gândaci (care cuprinde nu mai puțin de 46.300 de exemplare) a donat-o Societății transilvănene de științe ale naturii din Sibiu în 1932.

1863 – Legea Secularizării averilor mănăstirești

A fost, alături de reforma agrară, una dintre reformele fundamentale adoptate de Alexandru Ioan Cuza pentru modernizarea României. Prin această lege, proprietățile bisericilor și mănăstirilor închinate din țară au fost trecute în proprietatea statului. Legea secularizării averilor mănăstirești închinate, promulgată la 17/29 decembrie 1863, la 4 ani de la Unirea Principatelor, era fundamentală pentru formarea noului stat român, întrucât un sfert din suprafața arabilă a țării aparținea mănăstirilor românești aflate sub influență preponderent greacă. În total au fost trecute în proprietatea statului 75 de mănăstiri închinate bisericii grecești, dintre care 44 din Valahia și 31 din Moldova, care dețineau la rîndul lor mai multe metocuri și moșii. Numărul moșiilor închinate era de 560 (366 în Valahia și 194 din Moldova). Ele totalizau circa un sfert din teritoriul arabil al țării, plus numeroase păduri. Legea secularizării prevedea o compensație de 82 milioane lei (din care aveau să se scadă 31 milioane datorate statului de așezămintele religioase), o sumă mare pentru bugetul țării, bani pe care călugării greci i-au refuzat nemulțumiți. Conducerea Bisericii Ortodoxe a hotărît să refuze oferta făcută de statul român, în speranța că Puterile garante vor interveni. În final călugărilor nu li s-a mai plătit nimic. Pentru a nu avea aparența unei legi xenofobe, au fost secularizate deopotrivă și averile mănăstirilor românești care nu țineau de greci. Măsura a suscitat protestele vehemente ale Turciei, dar în ciuda acestora Cuza a mers înainte cu aplicarea ei. Moșiile recuperate au format Domeniile Statului. O bună parte dintre ele au fost divizate în loturi și atribuite țăranilor împroprietăriți în reforma agrară care a urmat în 1864. Peste cîțiva ani, în timpul domniei Regelui Carol I, Parlamentul a declarat definitiv închisă problema mănăstirilor închinate.

1869 – A încetat din viață Gavriil Munteanu

februarie 1812, Vingard, Alba – 17/29 decembrie 1869, Brașov

Publicist, cărturar, teolog, pedagog și traducător, membru fondator al Academiei Române. A făcut studii de Filosofie și Drept la Universitatea din Cluj. Din 1835 a fost profesor la Colegiul Sfântul Sava din București și apoi la Seminariile din Buzău și Râmnicu Sărat, fiind și autor de manuale școlare. A fost primul director al Gimnaziului din Brașov. A editat, împreună cu Dionisie Romano, prima publicație periodică bisericească din cultura noastră, Vestitorul bisericesc. A tradus în română lucrarea lui Thomas a Kempis, Urmarea lui Hristos.

1870 – S-a născut Cristache Ciolac

17 decembrie 1870, București – 26 februarie 1927, București

Violonist lăutar rom, creator de folclor orășenesc. Născut într-o familie de lăutari, fiul naistului Radu Ciolac și fratele violoniștilor Dănică Ciolac (participant la Expoziția Universală de la Paris în orchestra lui Sava Pădureanu), Barbu Ciolac, Alexandru Ciolac și Fotache Ciolac zis Prințul (chitarist de mahala, compozitorul Sârbei avocaților), a început să cânte mai întâi în taraful tatălui său, ca vioara doua, la nunți bucureștene și în cârciumile din centrul vechi. În 1890 și-a format propriul taraf, cântând la restaurante de cartier, nunți de la marginea Bucureștiului, în scurt timp fiind solicitat de către localurile mai pretențioase din centru. În 1894 a mers în primul său turneu în străinătate, în Belgia iar în 1900 a reprezentat Pavilionul Românesc la Expoziția din Paris, împreună cu Ionescu Iordache (bucătarul și patronul de la Iordache), fiind invitat de președintele Franței, Emile Loubet, să cânte în grădina palatului Elysee, unde a primit 2.000 de franci și a fost decorat Ofițer de Academie. În 1902 l-a cunoscut pe George Enescu, acesta culegând de la el o serie de cântece populare pentru compoziția Suită sătească, fiind deja admirat de scriitorii Alexandru Vlahuță, Octavian Goga și Barbu Delavrancea. În jurul anului 1914, deja deținea supremația tuturor lăutarilor bucureșteni, fiind aproape unanim recunoscut drept cel mai bun lăutar violonist din București – l-au ascultat Sarah Bernardt, Ignaz Paderewski, Robert de Flers etc. În timpul războiului, Enescu a strâns legăturile cu Ciolac, notând o altă serie de melodii populare din repertoriul său mai târziu: Ca la brează, Sârba din căruță și Hora Bâzoiul din care se va inspira pentru Sonata nr. 3 pentru pian și vioară în caracter popular românesc. A compus: Bengaline sârbă pentru pian solo, Hora din Văleni, Sârba junimiștilor, Sârba de la Paris.

Sârba din căruță

1870 – S-a născut I.A. Bassarabescu

Ion Alexandru Bassarabescu; 17/29 decembrie 1870, Giurgiu – 27 martie 1952, București

Scriitor, membru corespondent (din 1909) al Academiei Române. A urmat cursurile colegiului Sf. Sava și apoi Facultatea de Litere din București (1891–1897). Ca student a lucrat ca funcționar la Ministerul de Finanțe. A fost profesor de Geografie în Focșani, apoi a predat la Liceul Sfinții Petru și Pavel din Ploiești Geografie și Limba franceză timp de patru decenii, a fost profesor și la Școala Comercială, la Institutul de Fete Regina Elisabeta din Ploiești. A debutat în revista Mugurul (a Liceului Sf. Sava) nuvela Nostalgie (1888). A colaborat la revista Convorbiri literare, din 1900 fiind membru în comitetul de redacție și la alte periodice ale vremii: Sămănătorul, Revista Theatrelor, România literară, Revista poporului (unde a fost redactor), Generația nouă, Adevărul și Românul. Debutul editorial a avut loc în anul 1903, cu un volum de nuvele. A scris numai proză scurtă, fiind pus de istoricii literari în rând cu Ion Luca Caragiale sau Alexandru Brătescu Voinești pentru că a cultivat schița și momentul. În perioada interbelică, alături de personalități locale, a militat pentru înființarea unei biblioteci publice comunale a Ploieștiului (ulterior Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”), a contribuit la înființarea Muzeului de Arte Frumoase din Ploiești, din inițiativa sa a fost dezvelit primul bust al lui Ion Luca Caragiale în 1932. A publicat volume de schițe: Vulturii, Noi și vechi, Un dor împlinit, Un om în toata firea, Lume de ieri, Amintiri vesele și duioase. A fost distins cu Premiul Academiei Române (1908), Premiul Național pentru proză (1930), Ordinul Coroanei în grad de comandant, Ordinul Steaua României în grad de ofițer și Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer.

1881 – S-a născut I. Valjan

Alexandru Jean Vasilescu; 17 decembrie 1881, Turnu Măgurele – 29 aprilie 1960, închisoarea Văcărești

Comediograf, autor dramatic. La 13 ani, în 1894, la Călărași, și-a asumat rolul de director de teatru și a dat spectacole încununate de succes cu Coana Chirița. S-a înscris la Facultatea de Drept și la Conservatorul de artă dramatică din Iași. La numai 19 ani, i s-a jucat la Teatrul Național din Iași, cu spijinul efectiv al lui Garabet Ibrăileanu, comedia într-un act Un manifest studențesc. Licențiat în Drept, s-a mutat la București să practice avocatura. Susținerea doctoratului în Drept la Paris i-a permis urmărirea fenomenului teatral de pe malurile Senei. A mers în paralel cu practicarea avocaturii, ca meserie, și cu scrierea de piese, sub pseudonimul Valjan, găsit de Alexandru Davila. I s-au jucat comediile într-un act Nodul gordian, Lacrima. Numit director general al teatrelor, Valjan a cultivat dramaturgia originală românească și a sprijinit o nouă școală redutabilă de actori (George Calboreanu, Ion Finteșteanu, George Vraca). A scris și i s-au jucat mai multe piese într-un act: Vedenia, O inspecție și în trei acte: Generația de sacrificiu, Norocul, Cuceritorii. A lăsat și o carte de memorii, Oglinda unei epoci. A rămas în istoria justiției române pentru pledoariile sale, iar în teatrul românesc pentru piesele pe care le-a scris. În noaptea de 5/6 iulie 1950, Jean Valjan a fost arestat și dus la Securitate, anchetat un an pentru spionaj și înaltă trădare, a trecut prin rechizitorii grotești, audieri dese, obligat să-și recunoască „vina”. La peste 70 de ani, a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, fiind încarcerat la Jilava, Aiud, Ocnele Mari, Văcărești. I s-a confiscat averea, iar nevasta gonită din casă, cu cei șase copii, lăsată fără venit. Avocatul iubit de o lume întreagă, care a inspirat personaje de roman lui Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, căruia Arghezi îi dedicase un Medalion, s-a stins din viață după 10 ani de pușcărie.

Ion Valjan – Nodul gordian Teatru radiofonic • Ștefan Mihăilescu Brăila, Rodica Tapalagă, Octavian Cotescu, Alexandru Arșinel, Radu Panamarenco, Dumitru Chesa etc.

1887 – A intrat în vigoare în România Convenția pentru protecția operelor literare și artistice

Adoptată la Berna, în 9 septembrie1886, a fost ratificată în România la 5/17 decembrie.

1890 – S-a înființat Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor

Denumită și Liga Culturală, a fost o organizație înființată în 17/29 decembrie, la inițiativa unor studenți și personalități culturale, întruniți la Universitatea din București sub coordonarea lui Simion C. Mândrescu, începându-și activitatea în mod oficial din 24 ianuarie 1891.

A desfășurat o bogată activitate politică, militând pentru egalitate socială, politică și națională dar și pentru limba și cultura națională, pentru întărirea unității naționale a tuturor românilor din România și Transilvania, a întreținut o intensă activitate culturală organizând numeroase manifestații în acest sens și având un teatru propriu, reușind ca, până în 1914 să-și creeze numeroase secții în majoritatea orașelor din țară și în unele centre universitare din străinătate: Paris, Londra, Berlin, Anvers, Bruxelles etc. De asemenea, a publicat, până în 1899, revista Liga Română. A emis primul Apel pentru apărarea drepturilor românilor la 24 ianuarie 1891 și s-a pronunțat pentru intrarea României în război împotriva Puterilor Centrale și pentru dezrobirea Ardealului de sub dominația Imperiului Austro-Ungar. Conducerea Ligii era încredințată unui Comitet Central Executiv, iar între personalitățile care au activat în cadrul acesteia s-au numărat: Nicolae Iorga, V.A. Urechia, Nicolae Filipescu și Take Ionescu. Primul președinte al Ligii a fost Alexandru Hristea Orăscu (1890–1892). Din 1914, a devenit Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor, fiind desființată în 1948 de regimul comunist. A funcționat în clădirea actualului Teatru „L.S. Bulandra”.

1891 – S-a născut Emil Rebreanu

17 decembrie 1891, Maieru, Austro-Ungaria – 14 mai 1917, Ghimeș, Austro-Ungaria

Ofițer român în armata austro-ungară, executat prin spânzurare pentru dezertare și spionaj în primul război mondial. Pornind de la experiența reală a fratelui său, scriitorul Liviu Rebreanu a scris romanul Pădurea spânzuraților (1922), în care personajul principal, Apostol Bologa, a fost inspirat de Emil Rebreanu. Își dorea să urmeze studii universitare la București, dar, din lipsa banilor, a fost nevoit să muncească încă din școală pentru a-și ajuta familia; a fost îngrijitor la școala din Prislop, funcționar la garda financiară, ajutor de notar. A fost membru al societății de lectură Virtus Romana Rediviva de la Liceul din Năsăud, scriind poezii și nuvele pline de efuziuni lirice și erotice. În 1913 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității Franz Josef din Cluj, nevoit să-și întrerupă studiile din cauza izbucnirii războiului, s-a înscris la școala de ofițeri din Târgu Mureș. A fost încorporat în august 1914. În decursul unui an de luptă, a fost avansat la gradul de sublocotenent în armata austro-ungară. A luptat pe frontul din Rusia și din Galiția, suferind răni multiple. S-a remarcat, de asemenea, pe frontul italian și a fost decorat cu Medalia de Aur pentru Vitejie, cea mai înaltă decorație pentru ofițeri. Transferat pe frontul românesc în toamna anului 1916, s-a hotărât să li se alăture românilor, în loc să lupte împotriva lor. Astfel, în noaptea de 10/11 mai 1917, după ce a fugit din infirmeria unde era sechestrat, a încercat să traverseze frontul către partea română, ducând cu el planurile de poziționare a trupelor austro-ungare din zonă. A fost găsit și arestat de o patrulă de ofițeri imperiali. Judecat de curtea marțială pentru acuzațiile de dezertare și spionaj, a fost degradat și condamnat la moarte. Ca o umilință suplimentară, a fost aleasă ca metodă de execuție spânzurarea.

1892 – S-a născut George Magheru

17/30 decembrie 1892, Craiova – 17 august 1952, București

Poet modernist și dramaturg, care a cultivat o lirică nonconformistă și un teatru de factură filosofică. Prin tată, era nepotul generalului de la 1848, Gheorghe Magheru. Orfan de tată de la patru ani, a fost crescut la moșia familiei Ghica, de la Ghergani, unde a primit o bogată educație artistică (muzicală, literară). A urmat Facultatea de Medicină din București (1911–1920). Izbucnirea războiului l-a prins în anul VI de facultate; a plecat pe front ca medic sublocotenent, s-a îmbolnăvit de febră recurentă și tifos exantematic, dar a rămas în Moldova până la demobilizare. Doctor în Medicină din 1920, a început activitatea de cercetător la Institutul „Cantacuzino”, unde a funcționat până la moarte, A fost autor, în colaborare cu soția sa Alice, medic microbiolog, a numeroase lucrări de specialitate. În plan literar, deși scria versuri de la 14 ani, a debutat târziu, consacrându-se creației literare după 1923, când, bolnav, s-a retras o vreme la Sinaia. A debutat editorial cu drama Tudor Ardeleanu (1926), urmată de O legendă (1927), ambele formând ciclul Latinii la Dunăre. A publicat volume de versuri: Capricii, Poezii antipoetice, Poeme în limba păsărească, Coarde vechi și noi, Poeme balcanice, apoi piesele: Piele de cerb, Domnul Decan, Egoistul, Oglinda fermecată sau Divina re-creațiune. Nu a propus nici unui teatru piesele sale, deși au o viziune modernă în dramaturgie și reale calități moral-filosofice. De altfel, scriitorul a dus o existență retrasă fără a participa la mișcarea literară a epocii interbelice. Izolat între laborator și un cerc de prieteni din elita artistică a vremii (George Enescu, pictorii Jean Al. Steriadi, Pallady, Henri Catargi, Dumitru Ghiață, Iosif Iser etc.), el a continuat să scrie și după 1944, fără a mai publica însă nimic. Opera lui postumă rămâne încă a fi studiată și editată.

1893 – S-a născut Dimitrie Bagdasar

17 decembrie 1893, Roșiești, Vaslui – 16 iulie 1946, București

Medic neurochirurg, profesor universitar, membru post-mortem al Academiei Române. Din 1913 a urmat Facultatea de Medicină din București, cu mari greutăți materiale, fiind nevoit să-și câștige singur existența. La sfârșitul anului III s-a angajat la Institutul Medico-Militar, iar în primul război mondial, a fost mobilizat și trimis pe front ca medic militar. Din 1918, a continuat studiile medicale până în 1922, când a obținut titlul de Doctor în Medicină, cu teza Contribuțiuni la studiul sindromului parkinsonian postencefalitic. S-a pregătit în neurologie la clinica Dr. Gheorghe Marinescu. A devenit medic secundar la Spitalul Militar, unde s-a specializat în neurologie, și în chirurgie generală, frecventând și Laboratorul Catedrei de Histologie, Anatomie patologică București. În 1927 și-a dat demisia din armată, s-a căsătorit cu Dr. Florica Ciumetti, iar în loc de voiaj de nuntă, cu resurse foarte modeste, au mers împreună la specializare la Boston. Aici, s-a specializat în neurochirurgie la vestita clinică Peter Bent Brigham a Dr. Harvey Cushing (1927–1929). Împreună cu Dr. Percival Bailey, a publicat două lucrări privind Tratamentul gomelor cerebrale și Cordoblastoamele intracraniene. Întorși în țară în 1929, Doctorii Bagdasar au întâmpinat greutăți din partea oficialităților. Primele intervenții neurochirurgicale le-a realizat, în condiții improvizate, precare, în Spitalul din Jimbolia, apoi în Spitalul de Boli Nervoase din Cernăuți. Din 1933 a revenit la București, a continuat să facă intervenții neurochirurgicale la Spitalul de Urgență, ca și la alte spitale, în mod improvizat, aducându-și propria trusă cu instrumente chirurgicale și recrutând de fiecare dată personalul de care avea nevoie în sala de operație. În toată această perioadă de pionierat el a avut în soția lui un sprijin indispensabil: ea a fost aceea care l-a secondat în sala de operație și i-a fost constant alături. În 1935, a obținut înființarea unui mic serviciu de neurochirurgie, cu zece paturi și o singură sală operatorie, în Spitalul Central de Boli Nervoase și Mintale din București, nucleul viitoarei Clinici de Neurochirurgie a Facultății de Medicină, de unde se va dezvolta școala românească de neurochirurgie; și-a format propria echipă de aur de neurochirurgie, în primii ani din: doctorii Constantin Arseni, Ion Ionescu și Sofia Ogrezeanu-Ionescu. Între 1931–1941 a efectuat 1.800 de operații pe sistemul nervos. Împreună cu State Drăgănescu și Constantin Arseni, a dezvoltat o metodă originală de tratament al craniostenozelor. A fost ministru al Sănătății în primul guvern Petru Groza, a creat Institutul de Endocrinologie București, a fost profesor de Neurochirurgie la Facultatea de Medicină din Capitală.

1893 – S-a născut Petre Sergescu

5/17 decembrie 1893, Turnu-Severin – 21 decembrie 1954, Paris

Matematician și istoric al științelor, membru corespondent (din 1937) al Academiei Române. A studiat la Universitatea din București și la Facultatea de Științe din Paris, toată viața fiind animat de dorința de a ajuta România să devină o țară europeană avansată. A participat la războiul pentru întregirea României, luat ostatic de germani și trecând prin mai multe lagăre. Din 1926 a fost profesor de Geometrie analitică la Universitatea din Cluj, unde a fondat revista Mathematica și a organizat primul congres al matematicienilor români. Implicat în mișcarea politică a lui Nicolae Iorga, a fost ales deputat de Sălaj în 1931. În 1945 a devenit rector al Școlii Politehnice din București, dar în 1946 s-a exilat la Paris împreună cu soția, Marya Kasterska. A fost Secretar Perpetuu al Academiei Internaționale de Istoria Științelor, fondator și secretar general al Uniunii Internaționale a Istoriei Științelor, director al revistei Archives Internationales d’Histoire des Sciences. A susținut conferințe lunare asupra istoriei științei la Palais de la Découverte din Paris, celebre în epocă. Guvernul Francez i-a comandat o monografie pentru Pavilionul Franței la Expoziția Universală de la New York din 1939: Quelques données importantes dans l’évolution des mathématiques française, fiind motorul colaborării internaționale în domeniul istoriei științelor și, în particular, al colaborării franco-române. A lucrat mult pentru unificarea forțelor culturale românești din afara țării. A acceptat propunerea Regelui Mihai I de a conduce Fundația Regală Universitară Carol I, activitate căreia i s-a dedicat cu mare abnegație. A fost distins cu Ordinul Polonia Restituta în gradul de Cruce a Comandorului, acordat de autoritățile poloneze în semn de recunoaștere a meritelor sale, distincția Chevalier de la Légion d’Honneur acordat de autoritățile franceze.

1897 – S-a născut Vasile Lișman

17 decembrie 1897, Hârlău, pl.Coșula, Botoșani – 23 martie 1996, Hârlău, Iași

Prozator. A studiat la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași, la Școala militară de ofițeri din Roman și a urmat cursuri de specializare la Limba română și Științele naturii. A fost învățător, profesor la Liceul din Hârlău, director al Școlii de băieți Hârlău, primar al orașului Hârlău. A fost fondator și președinte al Societății culturale „Petru Rareș” (1925–1940). A publicat articole și studii pe teme de învățământ și cultură în ziare și reviste.

1898 – George Enescu a cântat prima dată pe vioara Stradivarius

George Enescu a cântat la un concert de binefacere de la Ateneul Român, la care au participat Elena Bibescu, Dimitrie Dinicu, E. Loebel, Th. Fuchs; vioara a fost cumpărată la Stuttgart de Ministerul Instrucțiunii Publice, condus atunci, de Spiru Haret, cu bani obținuți în parte prin subscripție publică.

George Enescu – Balada pentru vioară și orchestră, op. 4a

1912 – A încetat din viață Spiru Haret (15 februarie 1851, Iași – 17 decembrie 1912, București)

Savant, matematician, sociolog și om politic liberal; ministru de mai multe ori; organizatorul învățământului românesc de după 1864; membru titular și vicepreședinte al Academiei Române

1917 – Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului

A fost o consecință directă a Congresului Ostașilor Moldoveni din 20–27 octombrie 1917 de la Chișinău, la care a fost proclamată autonomia fostei Basarabii țariste. La Congresul Moldovenilor din stânga Nistrului (Tiraspol, 17–18 decembrie), au participat delegați reprezentanți a circa 20 de localități din județele Tiraspol și Balta, 47 ostași din garnizoana locală și alte orașe din regiune și o delegație oficială a Sfatului Țării din care făceau parte Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Gheorghe Mare și Vasile Gafencu. De asemenea, în calitate de ziarist, a participat și Onisifor Ghibu, pe atunci redactor al gazetei Ardealul. Dezbaterea principală s-a axat în jurul deciziei privind viitorul moldovenilor din stînga Nistrului și anume, rămânerea în componența Ucrainei sau unirea cu Moldova. Congresul de la Tiraspol s-a rezumat la ideea unirii regiunilor românești din stânga Nistrului cu Basarabia și pe cale de consecință cu România.

1925 – S-a născut Horea Popescu

17 decembrie 1925, Putineiu, Ilfov/Giurgiu – 24 ianuarie 2010, București

Regizor, pictor de costume, scenograf de teatru și operă. A urmat, în paralel, Facultatea de Drept și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, absolvindu-le pe ambele în 1953. S-a specializat apoi în regie de cinema la Institutul de Înalte Studii Cinematografice din Paris. A început să regizeze spectacole la teatrul Giulești, apoi la Teatrul Național. Printre realizările sale se numără: Moștenirea de Titus Popovici, Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller, Domnișoara Nastasia de G.M. Zamfirescu, Rivalii de Richard Sheridan, Tărâmul celălalt de Dusan Kovacevic, Moartea lui Tarelkin de Suhovo Kobilin, Cabala Bigoților de A. Bulgakov, Doamna ministru de Branislav Nușici, Danton de Camil Petrescu, Caligula de Albert Camus, Zbor deasupra unui cuib de cuci după Dale Wasserman, Baia și Ploșnița de V. Maiakovski, Richard al III-lea de W. Shakespeare, Becket de J. Anouilh, Titanic vals de Tudor Mușatescu, Coana Chirița după Vasile Alecsandri, Tache, Ianke și Cadâr de Victor Ion Popa etc. A regizat filmele Moartea unui artist, Cuibul de viespi, De trei ori București, O dragoste lungă de-o seară, a scris scenariile filmelor De trei ori București, Cuibul de viespi, Moartea unui artist. A apărut ca actor în filmele Maiorul și moartea, Răutăciosul adolescent, Realitatea ilustrată – serial TV, Dimitrie Cantemir, Comedie fantastică, Actorul și sălbaticii, Crucea de piatră.

Cuibul de viespi (1986) • Tamara Buciuceanu, Coca Andronescu, Ileana Stana Ionescu, Gheorghe Dinică, Tora Vasilescu, Constantin Diplan, Maria Ploae, Ovidiu Iuliu Moldovan etc. 

1928 – S-a născut Felicia Marinca

Felicia Crișan; 17 decembrie 1928, Bicazul Ardelean, Neamț – 6 februarie 2012, București

Scriitoare și pictoriță, membră titulară a Uniunii Scriitorilor și a Fondului Plastic al Uniunii Artiștilor Plastici și membră activă a Societății Poeților și Artiștilor din Franța (SPAF). A fost sora criticului Constantin Crișan. A absolvit Facultatea de Filosofie, secția Ziaristică (1955) și Facultatea de Filologie (1963). În 1954 s-a căsătorit cu Ion Marinca, jurnalist de radio și prozator. A luat lecții de desen și pictură cu Teodor Varahil Moraru, fost student și colaborator al lui Nicolae Tonitza (1946–1948) și, peste ani, și-a îmbogății teoria și practica artistică în atelierul unei prietene ilustre: sculptorița Milița Petrașcu. A fost profesoară la Liceul „Elena Cuza” din Craiova, redactor la Gazeta învățământului, la ziarul Înainte din Craiova, la Editura pentru Literatură și la Editura Albatros. A debutat editorial cu volumul Freamăt, apărut în 1967. A fost distinsă cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1985) și cu Grand Prix de Poesie de l’Enclave des Papes din Valreas. Din scrierile sale: Povestea neauzită, Fiica lui Janus, Bună ziua, istorie, O fată imposibilă, Lacrima incașului, Jurnal absurd. A avut expoziții personale la Galeriile Hanul cu Tei (1984), Sala ARCUB (1991), Muzeul Literaturii Române (1993), Academia Română (1996) în București, la Chasseneuil du Poitou, Maison du Poète (Franța, 1991), Millbrooks Werkstattgalerie din Köln (2008), a participat la numeroase expoziții de grup etc.

1928 – S-a născut Aurel Gh. Iancu

17 decembrie 1928, Răcoasa, Vrancea

Economist, membru titular (din 2001) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Științe Economice a Academiei de Studii Economice din București în 1952 și a obținut titlul de Doctor în Economie în 1972. În anul academic 1970/1971 a obținut, prin concurs, o bursă de studii în SUA; ca visiting-scholar efectuând documentare și cercetare privind modele de creștere economică la Massachusetts Institute of Technology, la Massachusetts Institute of Technology, la Harvard University și California University din Berkeley, a participat la seminarii conduse de W. Leontief, Paul Samuelson, Robert Solow, Kenneth Arrow, Gerard Debreu, Gregory Grossman etc. A fost economist principal în Ministerul Industriei Grele, din 1960 a intrat prin concurs la Institutul de Cercetări Economice al Academiei Române, ocupând diferite poziții: cercetător principal, șef de sector, director științific, director de proiecte, apoi conducător de doctorat în Institutul Național de Cercetări Economice al Academiei Române. A participat la conferințe și colocvii științifice internaționale în Italia, Germania, Franța, Bulgaria pe probleme privind aplicații matematice în economie, relații economice internaționale, resursele naturale și creșterea economică.

1933 – S-a născut Eugenia David

17 decembrie 1933, Fântânița, Drochia, Basarabia/R. Moldova

Traducătoare, publicistă și redactor de carte, membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova. A absolvit Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău în 1955, după care a urmat aspirantura la același institut (1957–1959). A fost profesoară de Limba și literatura română la Școala medie din Boieni, Cernăuți, redactor și șef de redacție la Editura Cartea moldovenească și de șef de secție la revista Nistru. A colaborat cu Studioul Moldova-film în calitate de traducătoare a scenariilor pentru dublarea filmelor Nici n-ați visat, A opta minune a lumii, Momâia, Vitea Glușakov – prietenul apașilor etc. A fost consultant literar la Uniunea Scriitorilor din Moldova și consilier la Departamentul de Stat pentru Edituri, Poligrafie și Comerțul cu Cărți (1997–1998). A tradus romane și povestiri din literatura rusă și cea universală, inclusiv cărți pentru copii. În 2003, a editat volumul de miniaturi, dialoguri și traduceri Viața ca o iluzie. A fost distinsă cu titlul de Lucrător Emerit al Culturii și Ordinul Gloria Muncii.

1940 – S-a născut Culae Lupescu

Nicolae Lupescu; 17 decembrie 1940, București – 6 septembrie 2017, București

Fost fotbalist și antrenor de fotbal. A jucat pe postul de fundaș dreapta sau libero la echipe ca: Olimpia București, Rapid București (cu care a câștigat Campionatul Romaniei – 1966–1967, Cupa României – 1972), Admira Wacker Wien. A evoluat în echipa națională de fotbal a României în 21 de meciuri (1964–1972), participând la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970, performanță pentru care, în martie 2008, a fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv cl.III. A fost tatăl fotbalistului, Ionuț Lupescu. A antrenat echipele Rapid București și Gloria Buzău.

1941 – S-a născut Liviu Petrescu

17 decembrie 1941, Râmnicu Sărat, Buzău – 5 iulie 1999, Cluj

Critic și istoric literar, eseist; profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. După absolvirea Liceului „George Barițiu” din Cluj (1959), a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1959–1964). A devenit Doctor în Literatură comparată în 1977, cu teza Romanul condiției umane. Debutul absolut s-a produs în revista Tribuna (1966). A fost profesor de Literatură comparată la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, decan al facultății și director al Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj. A fost căsătorit cu Ioana Em. Petrescu. A publicat volumele: Realitate și romanesc, Dostoievski (eseu), Scriitori români și străini, Romanul condiției umane, Vârstele romanului, Poetica postmodernismului, Studii transilvane. Coduri etice și estetice la scriitorii transilvăneni.

1942 – S-a născut Toni Iordache

17 decembrie 1942, Bâldana, Ilfov – 1 februarie 1987, București

Virtuoz instrumentist, interpret de muzică populară și lăutărească. I s-a spus și Regele țambalului. A început să învețe țambalul de la vârsta de 4 ani, ulterior devenind ucenicul lui Mitică Ciuciu, un cunoscut țambalist al vremii. În 1958 a câștigat medalia de aur la Welt Jugend Feier în Viena, iar în 1960 a fost solicitat și ulterior angajat de Orchestra ansamblului de muzică populară Ciocârlia, cu care a avut concerte în toată țara și turnee la Londra și la Moscova. În 1968 a câștigat medalia de aur la Festivalul Tinerilor Muzicieni la Sofia. În 1969 a participat la un turneu la Paris împreună cu Gheorghe Zamfir și formația sa, apoi a renunțat la contractul cu Ansamblul Ciocârlia, și din 1970 a colaborat numai cu taraful lui Gheorghe Zamfir, cu care a ajuns în Berlin și în Budapesta. A colaborat în 1973 cu Orchestra de muzică simfonică NHK Orchestra din Tokyo și a interpretat, ca invitat, suita Hary Janos pentru țambal a lui Zoltán Kodály. După 1970 a cântat și împreună cu fiul său, Leonard Iordache.

Toni Iordache – Cântec de dragoste

1942 – A încetat din viață Ernest Abason (6 ianuarie 1897, București – 17 decembrie 1942, București)

Matematician și inginer constructor român-evreu, profesor la Politehnica din București; a contribuit la dezvoltarea domeniului funcțiilor periodice, în matematică și electricitate

1944 – A încetat din viață Ioan Andrieșescu (2 mai 1888, Iași – 17 decembrie 1944, București)

Arheolog; considerat creatorul școlii arheologice românești, împreună cu Vasile Pârvan; a pus bazele unei noi specialități în istoriografia română: preistoria; membru corespondent al Academiei Române

1948 – A fost înființată Opera Maghiară de Stat din Cluj

Companie națională de operă. Clădirea s-a construit între anii 1909–1910, în locul unui teatru de vară care data din anul 1874. Primul director a fost Mihály Eisikovits (1948–1949).

Verdi – Traviata Actul I • Opera Maghiară de Stat din Cluj

1949 – S-a născut Ioan Hațegan

17 decembrie 1949, Cenad

Istoric, specializat în istoria Banatului. Este absolvent și Doctor în Istorie al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este cercetător științific principal I la Institutul de Științe Socio-Umane „Titu Maiorescu” al Academiei Române, filiala Timișoara. A publicat numeroase cărți, studii de specialitate și articole, prinre care: Harta turistică a județului Timiș, Din vremea lui Dracula – fiul morarului din Satchenez, Cultură și civilizație medievală la Mureșul de Jos, Habitat și populație în Banat (secolele XI-XX), Filippo Scolari – Un condotier italian pe meleaguri dunărene.

1951 – S-a născut Rozina Cambos

17 decembrie 1951, Bacău – 4 decembrie 2012 Beit Dagan, Israel

Actriță română și israeliană de teatru, film și televiziune. Tatăl, Vasile C.Cambos a fost director al Casei de cultură și regizor tehnic la Teatrul Municipal „Bacovia” și mama, Lori Cambos, actriță la Teatrul „Bacovia”, iar fatele ei mai mare, Genu Cambos este cântăreț și instrumentist de muzică pop și rock. În copilărie Rozina a apărut în câteva spectacole teatrale pe scena Teatrului „Bacovia”, de exemplu în piesele lui Aleksei Arbuzov, Căsuța de la marginea orașului și Poveste din Irkutsk. A studiat la Institutul de Artă teatrală și cinematografică „I.L.Caragiale”, absolvind în 1975. A jucat vreme de opt ani în România, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul Giulești, în numeroase spectacole, între care Macbeth de Shakespeare (Lady Macbeth), Troienele de Euripide (Hecuba), Slugă la doi stăpâni de Goldoni, Dragoste periculoasă de Th. Mănescu. S-a distins ca „actriță de caractere”, atât în roluri comice cât și dramatice. A jucat în filmele: Zestrea, Cercul magic, Înghițitorul de săbii. În 1983 a emigrat în Israel împreună cu fiul ei în vârstă de 4 ani. A avut o prestigioasă carieră de actriță în limba ebraică. A interpretat pe scenă circa 200 de roluri, a participat la numeroase seriale și programe israeliene de televiziune și în multe filme artistice, primind numeroase premii și distincții.

Înghițitorul de săbii (1982) • Mircea Albulescu, George Constantin, Victor Rebengiuc, Ștefan Iordache, Mitică Popescu, Octavian Cotescu, Rozina Cambos, Dinu Manolache etc.

1962 – A încetat din viață Aurelia Cionca (16 mai 1888, București – 17 decembrie 1962, București)

Pianistă și profesoară de pian; copil-minune; Artist Emerit

1963 – Relații diplomatice România – Franța

Relațiile diplomatice între cele două state au fost stabilite din 1880, dar după începerea celui de-al doilea război mondial au fost întrerupte (1940). În septembrie 1944, Guvernul român a recunoscut Guvernul provizoriu al generalului Charles de Gaulle și la 1 martie 1945, relațiile la nivel de reprezentanță politică au fost restabilite. Ulterior, reprezentanțele politice au fost transformate în legații, iar de la 17 decembrie 1963, s-au stabilit relații la nivel de ambasadă.

1971 – Reglementarea cetățeniei române

Legea nr. 24/17 decembrie 1971, a cetățeniei române, adoptată la 17 decembrie de Marea Adunare Națională și promulgată în aceeași zi, a intrat în vigoare la 16 ianuarie 1972. Prevedea pierderea cetățeniei române de către cei care pleacă din țară în mod clandestin sau fraudulos și de către cei care, aflându-se în străinătate, se fac vinovați de fapte ostile: „cel care, rupându-se de țara, își încalcă îndatorirea de fidelitate față de patrie, trădează interesele poporului, acționează împotriva unității, suveranității și independenței statului sau săvârșește orice alte acte dușmănoase sau de natura a știrbi bunul renume al României”.

1971 – Reglementarea secretului de stat

Legea nr. 23/17 decembrie 1971, privind apărarea secretului de stat în Republica Socialistă România, adoptată la 17 decembrie de Marea Adunare Națională și promulgată în aceeași zi, a intrat în vigoare la 15 februarie 1972. Prevedea interzicerea legăturilor cu străinii pentru cetățenii care lucrau cu secrete de stat, toți cetățenii fiind obligați să-și declare legăturile și convorbirile cu străinii.

1985 – A încetat din viață Liviu Rusu (9 noiembrie 1901, Sărmașu, Austro-Ungaria/Mureș – 17 decembrie 1985, Cluj-Napoca)

Psiholog, estetician, cercetător și istoric literar; profesor universitar la Universitatea din Cluj; membru post-mortem al Academiei Române

1989 – Revoluția anticomunistă și anticeaușistă din România – Ziua a doua

Timișoara, 17 decembrie 1989

A fost una dintre cele mai sângeroase zile ale Revoluției. Pe parcursul întregii zile au avut loc ciocniri între forțele de ordine și manifestanți. Grupuri de manifestanți au încercat să dialogheze cu autoritățile în cursul zilei, dar au fost întâmpinați de militari, scutieri și tunuri de apă. Militarii au fost huiduiți și loviți cu pietre, protestatarii atacând sediul Consiliului Județean al PCR. În confruntare, demonstranții au ieșit victorioși. Forțele de represiune s-au retras. Apoi, noi trupe de securitate au obligat oamenii să se retragă în alte puncte ale orașului unde au avut loc alte confruntări. La București, Ceaușescu a hotărât, în cadrul unei ședințe a CPEx, folosirea forței la Timișoara. Au fost trimiși Secretarul Comitetului PCR, Ion Coman, membri din conducerea partidului, armatei, securității (generalii Ștefan Gușe, Mihai Chițac și Victor Atanasie Stănculescu), pentru a pune capăt revoltei. Ion Coman a fost numit comandant unic pentru Timișoara. Nicolae Ceaușescu a organizat de urgență o teleconferință cu factorii de decizie de la Timișoara, cu activul de partid și de stat din toate județele țării. În jurul orei 17.30, dictatorul avea să dea ordin să se deschidă foc împotriva civililor. Ordinul a fost dus la îndeplinire și la Timișoara au căzut primele victime în după-amiaza aceleiași zile. Cei care au deschis foc asupra mulțimii au fost atât forțele MApN, cât și cele ale ale MI și ale Securității, care au pus în aplicare ordinul Radu cel Frumos, trupele trăgând în manifestanți în mai multe zone din oraș: Catedrală, Piața Libertății, Piața 700, Podul Decebal, Calea Girocului, Calea Lipovei, Calea Aradului. Mii de persoane au protestat după-amiază pe Calea Girocului. La intersecția Căii Girocului cu strada Lidia, au fost oprite cinci tancuri ale UM 01115 Timișoara. Conducătorii tancurilor au fost molestați de timișoreni. Tancurile ar fi trebuit să ajungă în centrul orașului pentru a-i împrăștia pe demonstranți. Aveau 275 de obuze. Revoluția eliberatoare a fost trăită ca un război de timișorenii din Calea Girocului.

Timișoara – 17 decembrie 1989 Partea I

În această zi s-au înregistrat cele mai multe victime – la Procuratura Militară Timișoara au fost înregistrați 66 de morți și 268 de răniți, dintre care 224 prin împușcare. Alte 44 de persoane au fost rănite în altercațiile cu forțele de ordine, care au reținut 200 de persoane, depuse la Penitenciarul Timișoara, fără nicio formă legală. Tab-urile au blocat intrările în oraș, elicopterele au efectuat zboruri de supraveghere. Timișoara a fost izolată.

Timișoara – 17 decembrie 1989 Partea a II-a

1989 – A încetat din viață Franz Liebhardt (Robert Reiter; 6 iunie 1899, Timișoara – 18 decembrie 1989, Timișoara)

Inițial poet de limba maghiară, ulterior scriitor de limba germană, traducător, publicist

1991 – România a semnat la Haga Carta Europeană a Energiei

Act politic care a pus bazele unei cooperări multilaterale în domeniul energetic între statele semnatare. Delegații din peste 60 de țări, inclusiv oficiali ai Uniunii Europene, au participat în perioada 20–21 mai 2015, la Haga (Olanda), la Conferința Ministerială în domeniul Energiei și a fost semnată Carta Internațională a Energiei. România a fost reprezentată de ministrul de resort, Andrei Gerea. Adoptarea și semnarea Cartei Internaționale a Energiei reprezintă „o declarație de intenție politică în scopul întăririi cooperării din domeniul energiei între semnatari”, fără a avea însă implicații juridice.

1991 – Aderarea României la Convenția culturală europeană

Convenția Culturală Europeană, instrument juridic al Consiliului Europei, semnată la Paris la 19 decembrie 1954 de Guvernele membre ale Consiliului Europei, a intrat în vigoare în 1955. România a aderat la această Convenție după intrarea în Consiliul Europei, prin Legea nr. 77/17 decembrie 1991 pentru aderarea României la Convenția culturală europeană, publicată în Monitorul Oficial nr. 258/20 decembrie 1991. A intrat în vigoare de la 20 decembrie 1991.

1991 – Relații diplomatice România – Armenia

România a recunoscut independența Republicii Armenia la 11 octombrie 1991, iar relațiile diplomatice au fost stabilite pe 17 decembrie 1991. Ambasada Armeniei la București a fost deschisă la 24 aprilie 1994.

1997 – A început să emită Prima TV

Canal de televiziune privat comercial. Începând cu 17 decembrie 1997, postul TV Canal 38, care activa din 1994 ca post local pentru București, s-a transformat în Prima TV, post cu acoperire națională.

De-a lungul anilor, acesta a adus în România formate care au înregistrat recorduri de audiență în țările în care au fost difuzate: de la emisiuni-concurs: Vrei să fii milionar?, la reality show-uri: Big Brother, Star Factory, emisiuni de divertisment: Cronica cârcotașilor și muzică: Megastar.

1999 – Dezvelirea Monumentului Pietà la Timișoara

Ridicat în memoria eroilor Revoluției anticomuniste din decembrie 1989, monumentul este opera lui Peter Jecza, realizat din bronz. Monumentul aduce un omagiu tuturor femeilor care au murit în zilele revoluției. Lucrarea renunță la metafora modernă a soldatului căzut în brațele patriei-mamă, ea redă silueta unei femei sprijinite pe umărul unui bărbat. În acea zonă, în 17 Decembrie, au căzut primele victime, bărbați, femei, copii, iar monumentul reproduce o ipostază reală, aceea a unui bărbat care-și purta pe brațe soția împușcată.

2000 – A avut loc re-inaugurarea Coloanei fără sfârșit

Între anii 1998–2000, Coloana fără sfârșit, operă a sculptorului Constantin Brâncuși, a fost restaurată prin intermediul unei colaborări dintre Guvernul României, Fondul Mondial al Monumentelor, Banca Mondială și alte grupuri românești.

2007 – A început demolarea Stadionului Național

Stadionul Național a fost inaugurat pe 31 iulie 1953 și, până la demolare, a rămas cel mai mare stadion din România, cu o capacitate de 60.000 de locuri. Primele lucrări de modernizare de mare amploare s-au desfășurat după 28 de ani de la înființare, cu ocazia Universiadei, în anul 1981. După meciul România–Albania, ultima partidă a naționalei în cel mai mare complex sportiv din țară, a început demolarea celei mai mari arene sportive din țară. Mai multe scaune de la peluza I au fost demontate și o bucată de beton a fost desprinsă din Stadionul Național, pentru a marca începutul reconstrucției. La finalul partidei a fost organizat un foc de artificii. Stadionul s-a demolat între 18 decembrie 2007–20 februarie 2008, pentru lucrări la noul stadion, Arena Națională.

2007 – A încetat din viață George Zaharescu (1927, Brăila – 17 decembrie 2007, București)

Regizor de operă, operetă și musical; regizor artistic și director artistic al Operei Române din Iași; regizor artistic și cel mai longeviv director al Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian”; profesor la Universitatea de Muzică din București

2009 – Ceremonialul de învestire a celui de-al doilea mandat al președintelui Traian Băsescu

La Palatul Cotroceni, în data de 17 decembrie 2009, Președintele Traian Băsescu a depus jurământul de învestire pentru cel de-al doilea mandat, în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României.

2010 – A încetat din viață Ciupi Rădulescu (Gheorghe Ciupercă; 3 septembrie 1930, Bacău – 17 decembrie 2010, București)

Actor de film, radio, teatru, televiziune, voce și al teatrului de revistă din România; autor, poet, tenor, libretist și cântăreț

2010 – A încetat din viață Dan Ștefănică (8 ianuarie 1944, Câmpina – 17 decembrie 2010, București)

Compozitor, instrumentist, orchestrator și dirijor

2014 – S-a instalat Guvernul Victor Ponta (4)

A fost executivul României în perioada 17 decembrie 2014–4 noiembrie 2015. A fost aprobat de Parlamentul României în 15 decembrie 2014 și a depus jurământul în fața președintelui în exercițiu, Traian Băsescu pe 17 decembrie 2014. În timpul mandatului acestui guvern s-a produs o relaxare fiscală cu scopul declarat de a impulsiona mediul de afaceri. Primului ministru Ponta, urmărit penal pentru fapte de corupție i s-a cerut repetat demisia de către președintele Klaus Iohannis și PNL, a trecut printr-o moțiune de cenzură la începutul lui septembrie 2015, respinsă. În urma trimiterii sale în judecată, Victor Ponta a demisionat din funcția de președinte al PSD, fiind înlocuit cu Liviu Dragnea. În luna octombrie 2015, au avut loc o serie de evenimente care au dus la căderea Guvernului – moartea polițistului Bogdan Cosmin Gigină în timp ce escorta coloana oficială a ministrului de interne Gabriel Oprea (deși acesta nu avea drept la coloană oficială), un grav incendiu în clubul Colectiv din București soldat cu zeci de morți. Pe 4 noiembrie, prim-ministrul Victor Ponta și-a depus mandatul, asigurând interimatul cu ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, premier interimar. La cinci zile după demisia lui Victor Ponta, și ministrul de interne Gabriel Oprea a demisionat.

2015 – A încetat din viață George G. Potra (9 februarie 1940, București – 17 decembrie 2015)

Istoric, politolog, scriitor, cercetător, arhivist, editor și jurnalist

2016 – A încetat din viață Constantin Stroe (24 martie 1942, Hulubești, Dâmbovița – 17 decembrie 2016, București)

Inginer; director general și membru al Consiliului de Administrație al companiei Dacia Automobile

2018 – A încetat din viață Anca Pop (22 octombrie 1984, Moldova Nouă – 16 decembrie 2018, Svinița)

Cântăreață română-canadiană; a decedat într-un accident auto

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită