17 Ianuarie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Tudor Vladimirescu – Cererile norodului românesc

 

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare

Sfântul Antonie cel Mare (251-356), părintele monahilor, este poate cel mai popular ascet și socotit a fi începătorul vieții călugărești. Este considerat de tradiția monastică drept întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare. Prăznuirea lui se face la data de 17 ianuarie în toate tradițiile creștine (calendarul creștin-ortodox; greco-catolic; romano-catolic).

 

17 î.Hr. – A încetat din viață Ovidius (Publius Ovidius Naso; 20 martie, 43 î.Hr., Sulmo/Sulmona, provincia Aquila – 17/18 d. Hr., Tomis/Constanța)

Poet din Roma Antică, unul dintre clasicii literaturii latine; exilat la Tomis (azi, Constanța), motivele exilului au rămas până astăzi învăluite de mister

1749 – Organizarea învățământului din Țara Românească

Grigore al II-lea Ghica, Domnitorul Țării Românești a dat un hrisov de reorganizare a învățământului din țară, care a stabilit și bugetul Academiei Domnești din București. A rânduit ca purtător de grijă al „școalelor” pe Mitropolitul Neofit Cretanul și a stabilit ca salariile profesorilor să fie achitate de către mitropolie, din dajdia clerului, care era astfel scutit de dări față de vistierie, acest principiu rămânând valabil, cu o scurtă întrerupere, până la sfârșitul activității acestei Academii.

1815 – S-a născut Pavel Zăgănescu

17 ianuarie 1815, Râmnicu Sărat – 1 februarie 1897

Ofițer, comandantul detașamentului de pompieri care a luptat, la 13 septembrie 1848, în Dealul Spirii din București, împotriva trupelor turcești sosite în Țara Românească să înfrângă Revoluția de la 1848. A intrat în Miliția Națională de la vârsta de 15 ani, făcând parte din primele generații de tineri care au studiat în limba română. În 1840, a primit gradul de sublocotenent la Batalionul 1 din Regimentul 2, fiind printre primii ofițeri care au condus nou înființata companie de pompieri din București. S-a remarcat în Marele Incendiu din 1847, avansat locotenent, comandantul Roatei de Pompieri a Capitalei. Adept al ideilor prietenului său Nicolae Bălcescu, a luat parte la Revoluția de la 1848. A ajutat la anihilarea acțiunilor contrarevoluționare a coloneilor Solomon și Odobescu. La 13 septembrie, Pavel Zăgănescu, în fruntea Regimentului 2 Infanterie, a ținut piept avangardei coloanei lui Kerim Pașa, pe Dealul Spirii, deși turcii erau în netă superioritate numerică. Într-o confruntare de două ore jumătate, românii au pierdut 48 de ostași și 57 răniți, iar turcii au lăsat 158 de morți și 500 de răniți. Odată cu înăbușirea revoluției, Pavel Zăgănescu și alți ofițeri au fost dați afară din armată, arestați și închiși doi ani la Văcărești. După numeroase demersuri, în 1852, domnitorul Barbu Știrbei a acceptat reprimirea sa în armată la Roata de Pompieri, cu gradul de locotenent, avansat apoi căpitan, maior, iar în 1859 colonel. Doi ani mai târziu, a devenit inspector al frontierei Dunării, iar Domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat cu reorganizarea Corpului Grănicerilor. În 1864 a demisionat din armată, a fost apoi numit prefectul Poliției Capitalei, funcție pe care a deținut-o până în 1870. A rămas unul dintre simbolurile Revoluției de la 1848.

1819 – S-a născut Nicolae Turnescu

1819, București – 1890

Medic, unul dintre precursorii chirurgiei moderne românești. A obținut licența în medicină la Paris, devenind Doctor în medicină cu teza Du pouls (Pulsul; 1853), iar un an mai târziu s-a întors în țară. După întoarcerea în București, a început să profeseze la Spitalul Colțea, fiind numit secundar si apoi medic primar și, în acelasi timp, profesor la Școala Națională de Medicină. Odată cu înființarea Facultății de Medicină (1869) a fost profesor și primul ei decan. A preluat conducerea Clinicii I Chirurgie Colțea. Împreună cu Constantin Dumitrescu-Severeanu, a întemeiat clinica chirurgicală de la spitalul Colțea, a fondat Gazeta Medicală și Societatea medicală din România (1857). A fost reprezentantul vechii școli de chirurgie, înaintea introducerii antisepsiei și asepsiei. Prof. N. Măldărascu scria: „N. Turnescu trebuie considerat ca unul dintre promotorii și susținătorii învățământului medical din țară, în timpurile cele mai grele ale creierii lui„.

1821 – Tudor Vladimirescu a prezentat documentul Cererile norodului românesc

Principalul document-program al mișcării, cu caracter constituțional a fost prezentat de Tudor Vladimirescu în 17 ianuarie 1821. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenția scopul revoluției de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale țării, ca și realizarea unor reforme. Se insista asupra înființării unui stat obștesc, domn pământean, ales de cler și boieri, prevedea înlăturarea domnitorilor fanarioți și reinstaurarea celor pământeni; se considera că înlăturarea grecilor din administrație și biserică reprezenta primul pas pentru cucerirea independenței.

„Cererile norodului rumânesc

17 ianuarie 1821

Domnul țării să nu aducă cu înălțimea sa aicea în țară mai mulți boieri greci decât patru, adică un postelnic mare. un cămăraș, un portar și un grămatic mare.

Toate scaunele arhierești și toate mănăstirile țării să fie apărate cu totul de către călugări greci, rămâind pe sama țării, precum este legat și precum să coprinde în hatișeriful răposatului întru fericire împăratul sultan Selim din anul 1802.

Din șase dăjdii, care s-au întocmit de către măria sa domnul Caragea, două să lipsească cu totul, iar patru să rămâie după aceiași legătură socotindu-se pe trei luni, una.

Toate câte s-au întocmit și s-au făcut de către răposat întru fericire domnul Alexandru Șuțu să strice cu totul, și să rămâie toți streinii și toate cumpăniile precum s-au întocmit de către măria sa domnul Caragea; cum și toate ludile câte s-au mai adăogat pe la județe de către numitul domn Suțu să scază; iar anaforalile1 și întăririle ce s-au făcut de către acel domn asupra arătatelor madele2, în fața norodului, să arză toate; precum și oieritul și dijmăritul și vinăriciu, să nu fie slobod a să mai adăuga măcar un bănuț piste legătura ce s-au făcut de către domnul Caragea.[…]

Toate dregătoriile țării, atât cele politicești, cât și cele bisericești, de la cea mare până la cea mai mică, să nu să mai orânduiască prin dare de bani, pentru ca să poată lipsi jafurile din țară.

Asemenea și toate dările preoțești să scază, după cuviință. Și preoți cu dare de bani să nu mai facă, ci numai care va fi destoinic și unde face trebuință.

Zapcii prin plăși să nu fie slobod a să orândui câte doi, ci numai câte unul, și acela să fie pământean, și prin chezășie că nu va face jaf.

Caftane cu bani să înceteze cu totul de a să mai face, ci numai după slujbă.

Poslușnicii să lipsească cu totul, fiindcă este numai un catahrisis al țării și folos al jefuitorilor; precum și toți scutelnicii.

Dregătoria spătării cei mari, dimpreună cu toți dregătorii și toți slujitorii spătărești, să lipsească cu totul, fiindcă este de mare stricăciune țării, despre partea jafurilor, cu căpităniile lor cele spătărești.

Țara să fie volnică a-ș face și a ținea patru mii de ostași panduri cu căpeteniile lor și două sute arnăuți, scutiți de toate dările, și cu leafă ușoară, a cărora leafă să economisească din veniturile mănăstirilor.

Toate lefile streinilor să lipsească cu totul.

Toți dregători judecătoriilor și ai calemurilor să împuțineze, rămâind numai precum au fost în vechime; și lefile să le fie ușoare.

Asemenea și havaetu jălbilor și cărților de judecată să scază.

Prăvilniceasca Condică a domnului Caragea să lipsească cu totul, nefiind făcută cu voința a tot norodul; iar a domnului Ipsilant să rămâie bună și să urmeze”.

[Documente privind istoria României. Răscoala din 1821, coord. A. Oțetea].

1829 – S-a născut Anton Naum

17 ianuarie 1829, Iași – 28 august 1917, Păcurari, Iași

Poet junimist, traducător, profesor universitar, membru titular (din 1893) al Academiei române. A urmat cursurile Academiei Mihăilene în orașul natal, iar la Paris a frecventat Facultatea de Litere și Collège de France (1858–1865). Întors în țară, a intrat în învățămîntul secundar, profesor de Istorie și Limba franceză în Iași. În 1897 a fost numit profesor de Limba franceză la Universitatea „Al.I. Cuza”, unde a rămas pînă în 1907, cînd s-a pensionat, după o bogată activitate. A predat cursuri de literatură franceză – de la originile sale și pînă în secolul al XIX-lea – și a tipărit pentru studenți manualul Istoria limbii și literaturii franceze. A fost una dintre figurile cele mai îndrăgite ale Societății literare Junimea și colaborator constant al revistei Convorbiri literare, unde și-a publicat aproape toate poeziile, originale sau traduceri. A fost tipul poetului academic, lucrând pe teme generale, inspirat din istorie, studii clasice etc. și având elementul fundamental credința. Apărute mai întîi în Convorbiri literare, toate poeziile sale au fost adunate în volumul Versuri (1890).

1834 – Convenția ruso-turcă de la Sankt-Petersburg

Încheiată între Imperiul Otoman și Imperiul Rus la 17/29 ianuarie 1834. Poarta a recunoscut Regulamentele organice, potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829. S-a prevăzut ca, în mod excepțional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiți de cele două puteri semnatare ale Convenției și nu de Adunările Obștești Extraordinare, așa cum se menționa în Regulamentele Organice.

1834 – S-a născut Alexandru Cernat

17 ianuarie 1834, Vârlezi, Galați – 8 decembrie 1893, Nice, Franța

Militar de carieră, general și politician. Și-a început cariera militară ca sublocotenent în Regimentul 4 Infanterie, la vârsta de 24 de ani și a urcat treptele ierarhiei militare, astfel că în 1873 a fost înaintat la gradul de general de brigadă și a fost numit la comanda Diviziei 3 Infanterie. La 2 aprilie 1877, a fost numit ministru de Război, calitate în care, la 6 aprilie a decretat mobilizarea armatei și a decis apărarea frontierei de sud a țării de atacurile otomane. La 19 august același an, a fost numit comandant de operațiuni al armatei și, patru zile mai târziu, a decis trecerea Dunării și pregătirea luptelor pentru cucerirea redutelor din jurul Plevnei. La 29 august, sub conducerea sa, armata română a cucerit reduta Grivița 1, iar aapoi, una câte una, toate fortificațiile care protejau trupele turcești, astfel că la 28 noiembrie armata lui Osman-pașa a fost nevoită să capituleze. În urma acestui succes, a fost înaintat la gradul general de divizie și decorat cu mai multe ordine și medalii românești și rusești, în cadrul unei ceremonii desfășurate chiar pe câmpul de luptă. Ulterior, a activat în cadrul Partidului Liberal, fiind ales deputat și senator în perioada 1864–1888 și vicepreședinte al Senatului în mai multe sesiuni.

1859 – S-a format Guvernul Vasile Sturdza (Iași)

Consiliu de miniștri care a guvernat Principatul Moldovei în perioada 17 ianuarie–6 martie 1859, după Mica Unire, dar înaintea unirii administrative a Principatelor Române. Domnul ales al Principatelor Române Unite, Alexandru Ioan Cuza, l-a numit prim-ministru și ministru de Interne în primul Consiliu de miniștri de la Iași pe Vasile Sturdza, recunoscut pentru capacitatea sa organizatorică în administrație. Vasile Alecsandri a fost ministru de Externe, Lascăr Rosetti ministrul Finanțelor, Manolache Costache Epureanu ministrul Justiției etc. Ulterior, odată cu formarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (februarie 1862), Vasile Sturdza a fost desemnat să preia președinția acestei instituții juridice.

1880 – S-a născut Haralamb Vasiliu

17 ianuarie 1880, Hoisești–Dumești, Iași – 3 noiembrie 1953, Iași

Agrochimist, profesor universitar; membru titular (din 1942) al Academiei de Științe din România; membru post-mortem (din 1990) al Academiei Române. A absolvit secțiile de Științe fizico-chimice și Matematici ale Universității din Iași în 1901, respectiv 1902. Ca urmare a rezultatelor excepționale, i s-a acordat o bursă de specializare în Germania, unde a urmat cursurile Academiei Agricole din Hohenheim și apoi ale Universității din Breslau, cu specialitatea Agrochimie. La Breslau (azi Wrocław, Polonia) a susținut și Doctoratul, în 1906, după care a revenit în țară. A fost profesor de Chimie agricolă al Universității din Iași. A studiat influența cuprului asupra dezvoltării plantelor și a adus numeroase contribuții la metodele de analiză a solului. Este cel care a descris pentru prima dată structura spiralată a substanțelor proteice (1936–1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling și R. Corey (1948–1953). În urma strădaniilor sale, în 1933 a luat ființă Facultatea de Științe Agricole a Universității din Iași, al cărei prim decan a fost.

1890 – S-a născut Iosif Berman

17 ianuarie 1890, Burdujeni, Dorohoi/Suceava – 17 septembrie 1941, București

Fotograf. Tatăl lui era un evreu naturalizat în urma participării la Războiul de Independență din 1877. A lucrat ca fotoreporter alături de jurnaliștii Brunea Fox și Geo Bogza. Atașat ca reporter-fotograf unui regiment în timpul primului război mondial, a fost surprins la Odessa de Revoluția Rusă. A ajuns în nordul Caucazului, la Novorosiisk, unde a întâlnit-o pe viitoarea lui soție, Raisa; tot aici s-a născut primul lor copil, Luiza. Din cauza mișcărilor revoluționare ruse s-a stabilit la Constantinopol (1920–1923), fiind corespondent-fotoreporter pentru mai multe ziare române și străine. A fost apoi fotoreporterul ziarelor Adevărul și Dimineața, colaborând și la Sportul. A fost fotograf de teren al sociologului Dimitrie Gusti și fotograful oficial al Curții Regale. Iosif Berman nu a fost numai primul fotoreporter autentic din România, ci și fotograful căruia i se datorează cele mai valoroase documente fotografice ale vremii sale.

Bucureștiul în urmă cu aproape 100 de ani! Genialele fotografii ale lui Iosif Berman [Historia]

1895 – S-a născut Grigore Nandriș

17 ianuarie 1895, Mahala, Austro-Ungaria/raionul Noua Suliță, Ucraina – 2 martie 1968, Kew, Marea Britanie

Filolog, lingvist și memorialist, profesor universitar. A început studiile la Facultatea de Litere și Filosofie din București în 1915, întrerupte de primul război mondial. După anul 1919, când a finalizat studiile, s-a specializat în Filologie slavă și indoeuropeană la Universitatea din Viena. A fost lector de Limba română la Universitatea din Cracovia, continuându-și specializarea în slavistică cu profesorii Kazimierz Nitsch, Jan Rozwadowski etc. A fost primul profesor de Limba română la Cracovia, în cadrul lectoratului înființat în anul 1921. A devenit Doctor în Filologie în 1922, cu teza Aspecte verbale în Evangheliarul slav de la Putna. Întors în țară, a fost profesor la Colegiul Pregătitor din Cernăuți, iar în 1923 a primit o bursă de doi ani la École roumaine de Fontenay-aux-Roses. În această perioadă s-a specializat și la École Pratique des Hautes Études și École des Langues Orientales Vivantes. A fost profesor extraordinar la Catedra de Filologie slavă a Universității din Cernăuți, ulterior la București. A fost ales președinte al Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, a devenit membru al Comisiei Dicționarului Academiei de Științe din Cracovia și i s-a acordat Medalia de Argint a Academiei Poloneze pentru Literatură din Varșovia. A fost profesor la Școala de Studii Slavone Sud-Est-Europene din Londra, a ținut prelegeri de filologie slavă la Facultatea de Limbi Medievale și Moderne din Universitatea Oxford. A devenit membru al Societății Universitare Slave de la Cambridge, fiind chemat profesor titular la Catedra de filologie slavă de la Universitatea din Londra, unde a funcționat până la pensionare, în 1963. A fost membru al Societății Academice Române, fondată de Octavian Bârlea, pentru intelectualii români în exil. Din lucrările sale: Documente românești în limba slavonă din mănăstirile Muntelui Athos, Handbook of Old Church Slavonic, Colloquial Rumanian: Grammar, exercises, reader vocabulary, 8 ani din viața României (1940-1948): Pagini de jurnal, O radiografie a exilului românesc.

1897 – A încetat din viață Grigore Silași (27 ianuarie 1836, Beclean, Bistrița-Năsăud – 17 ianuarie 1897, Năsăud)

Preot greco-catolic, filolog, folclorist, profesor; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societății România jună de la Viena; a militat pentru afirmarea națiunii române; membru de onoare al Academiei Române

1901 – S-a născut Anton Balotă

17 ianuarie 1901, Pitești – 24 octombrie 1971, București

Filolog și eseist, specialist în slavistică și albaneză, filolog cu deschidere spre eseu. După studii de Istorie și Filologie la Facultatea de Litere a Universității din București (1919–1922), a devenit asistent la catedra de Slavistică a aceleiași Universități. A obținut titlul de Doctor în Slavistică și Albaneză la Belgrad (1925), fiind apoi profesor secundar la Miercurea-Ciuc, la Colegiul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, iar la București a fost referent științific la Institutul de Istorie al Academiei și Membru al Asociației Slaviștilor din România. A studiat geneza și evoluția baladei populare românești în contextul larg al spațiului sud-est european. A debutat în revista Arhiv din Belgrad (1924) și a colaborat la: Gândirea, Convorbiri literare, Revista de Etnografie și Folclor, Revista Fundațiilor Regale, Romano-Slavica.

1906 – Legea asupra brevetelor de invențiune

În România și înainte de 1906 au existat invenții și brevete. La vremea respectivă, însă, invențiile se numeau născociri iar brevetele privilegii, acordate de domnitori autorilor, în baza Regulamentelor Organice. În decembrie 1905, Ion N. Lahovari, titular la Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor a prezentat Adunării Deputaților, Proiectul de lege asupra brevetelor de invențiune, care a fost adoptat în 21 decembrie 1905. Legea asupra brevetelor de invențiune, prima lege a brevetelor din România, a fost promulgată prin Decretul regal nr. 102/13 ianuarie 1906 și publicată în Monitorul Oficial, intrând în vigoare, la 17 ianuarie 1906. În lege se prevedea că toate chestiunile privitoare la brevetele de invențiune vor fi în atribuțiunile Ministerului agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor, la Serviciul industriei și al brevetelor, creat prin această lege, în cadrul căruia funcționa un birou, numit la început Biroul pentru aplicarea legii brevetelor de invențiune, format, conform art. 40, din trei persoane. Biroul înregistra atât invenții românești, cât și „brevete de importații”.

1907 – S-a născut Ion Țurai

17 ianuarie 1907, București – 21 septembrie 1970, București

Medic chirurg, anatomist, profesor universitar, membru corespondent (din 1955) al Academiei Române. A studiat la Facultatea de Medicină din București, fiind elevul lui Francisc Iosif Rainer. A fost asistent și șef de lucrări de Anatomie, în paralel intern și extern la Spitalul Brâncovenesc, apoi chirurg la spitalele militare din Târgoviște și București, profesor de chirurgie la Spitalul Floreasca (1948–1970), unde a creat o adevărată școală în chirurgia de urgență. A cercetat patologia hipertrofiei de prostată, a făcut investigații clinice și experimentale asupra tensiunii arteriale, a studiat șocul chirurgical din punct de vedere fiziopatologic, clinic, profilactic și din punct de vedere al tratamentului. A fost și deputat în Marea Adunare Națională. Din lucrările sale: Les troubles locaux dus au froid (Tulburări locale datorate frigului, 1946; Premiul Academiei Române), Urgențele medico-chirurgicale, Mica chirurgie fiziopatologică (1955; Premiul de stat), Șocul, Chirurgia stomacului.

1909 – S-a născut Ionathan X. Uranus

Marcel Avramescu; 17 ianuarie 1909, București – 30 august 1984

Preot ortodox, scriitor avangardist. A studiat teologia, find preot ortodox la Jimbolia (în Banat), din 1962 până la pensionare, în 1976. În scrierile sale, a fost influențat de scrierile doctrinare ale lui René Guénon, practicând un soi de ezoterism irațional. A colaborat la revistele: Orizontul, Adam, Ulise, Zodiac, Viața literară, Contimporanul, Floarea de foc, Bilete de papagal etc. În 1931 a înființat la Craiova revista efemeră Radical. Lipsește din mai toate antologiile literaturii de avangardă, deoarece nu a publicat niciodată o carte proprie. Este menționat de Ovid S. Crohmălniceanu în Literatura română între cele două războaie și în celebra Antologie a literaturii de avangardă a lui Sașa Pană în 1969, iar, recent, în Panorama literaturii romane in secolul XX. II Proza lui Marian Victor Buciu. O culegere unică a scrierilor lui Ionathan X. Uranus a fost alcătuită în 2005 de Marina Macri și Dorin-Liviu Bîtfoi sub titlul În potriva veacului. Textele de avangardă (1926–1932).

1908 – S-a născut Medi Dinu

Margareta Wechsler-Dinu; 4/17 ianuarie 1909, Brezoi, Vâlcea – 18 iulie 2016, București

Pictoriță română de origine evreiască, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. A absolvit Institutul de domnișoare „Choisy-Mangâru” din București; încurajată de profesorul de artă, pictorul Costin Petrescu, și-a continuat studiile la Academia de Belle-Arte, avându-i profesori pe Jean Alexandru Steriadi și Ipolit Strâmbu. În același timp, a studiat la Facultatea de Matematică cu Dan Barbilian și la Facultatea de Filosofie, sub conducerea lui Dimitrie Gusti și Nae Ionescu. A debutat în 1932, la Salonul Oficial de Alb și Negru din București cu un autoportret. A pictat la Balcic (1934–1939), unde a intrat în contact cu mari nume ale picturii și literaturii românești: Iosif Iser, Nicolae Dărăscu, Lucian Grigorescu, Victor Brauner, Gellu Naum, Sașa Pană, Geo Bogza; l-a cunoscut aici pe ziaristul și poetul avangardist Gheorghe Dinu/Stephan Roll, care i-a devenit soț. După al doilea război mondial, regimul comunist i-a interzis să-și publice lucrările; a lucrat ca profesoară la o școală evreiască din București. A călătorit și lucrat în diferite orașe din România, Bulgaria și Franța (1940–1986). Operele ei au rămas, în mare parte, necunoscute până în 2003, când a revenit la viața artistică și a participat la expoziția Seniori ai picturii românești contemporane, unde a primit aprecierea criticilor de artă. La 107 ani (2016) a participat la vernisarea expoziției sale, Vârstele Tinereții la Centrul Cultural Casa Artelor din București și a primit placheta de onoare din partea Primăriei Sectorului 3, în semn de recunoștință pentru contribuția remarcabilă pe care a avut-o la dezvoltarea artei și culturii naționale, precum și a patrimoniului artistic universal. Numeroase lucrări sunt în muzee și colecții: Muzeul de Artă din Constanța, Muzeul de Artă din Tulcea, Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, colecția Bibliotecii Metropolitane „Mihail Sadoveanu” din București, colecția Memorialului Eminescu din Ipotești, colecții particulare din România, Bulgaria, Franța, Israel, SUA. A fost decorată cu Premiul de Excelență la Salonul Arte în București (2012).

Galerie picturi [WikiArt]

1914 – S-a format Guvernul Ion I.C. Brătianu (3)

După o guvernare conservatoare, Ionel Brătianu a fost chemat să formeze un Consiliu de miniștri liberal care a guvernat în perioada 4/17 ianuarie 1914–11/24 decembrie 1916. Încă de la începutul primului său mandat, a pledat pentru înfăptuirea reformelor agrară și electorală, revizuirea Constituției, extinderea dreptului de vot prin înființarea colegiului unic. A expus problema revizuirii Constituției după câștigarea alegerilor parlamentare, dar declanșarea primului război mondial a impus scoaterea reformelor de pe ordinea de zi. Ionel Brătianu, poziționat de partea Antantei, a determinat ca România să adopte o poziție oficială de neutralitate în acest conflict; pe perioada neutralității, întreaga coordonare a politicii externe românești fiind preluată de primul ministru, care s-a orientat spre încheierea unor acorduri diplomatice care să constituie garanții pentru statul român. Guvernul a trecut la dotarea armatei, contractând un împrumut pentru cumpărarea de armament și muniție, a semnat tratatele de colaborare cu membrii Antantei, pentru sprijin pe timpul ostilităților și pentru recunoșterea legitimității unirii Transilvaniei și Bucovinei cu România, respectând totodată integritatea teritoriului românesc. Sub același guvern însă, au avut loc înfrângerile dureroase ale Armatei Române, mutarea capitalei la Iași, jaful… În conștiința publică s-a creat un curent împotriva liberalilor, vinovați de „pierderile inutile” din campania anului 1916, ceea ce a dus la demisia guvernului liberal în 24 decembrie 1916 și formarea, la Iași, a unui guvern de uniune națională condus tot de fruntașul liberal.

1916 – S-a născut Antoaneta Bodisco

Antoaneta Iordache; 17 ianuarie 1916, Pitești – 2005, Köln, Germania

Poetă, prozatoare și traducătoare. După ce și-a luat în 1939 licența în Latină și Greacă la Facultatea de Litere și Filosofie din București, a lucrat timp de doi ani (1940–1942) în Ministerul Propagandei Naționale și după aceea la Ministerul Culturii (1943), de unde a fost trimisă la Institutul Român din Madrid. La Madrid s-a căsătorit cu diplomatul lituanian autoexilat Arvid de Bodisco. În 1949, a publicat, la Madrid, un roman intitulat Un puerto en el Mar Negro. În 1962, după decesul soțului ei, s-a mutat la Munchen, unde a lucrat la postul de radio Europa Liberă. Singurul său volum de versuri, intitulat La apus de cuvânt, a apărut în 1970, la Roma, cu o prefață de Mircea Popescu și cu desene și ilustrații de Eugen și Tudor Drăguțescu, fiind dedicat ilustrului latinist N.I. Herescu Între anii 1974–1977, a fost crainică la emisiunile în limba română la Deutschlandfunk din Koln.

1918 – A apărut a doua serie a publicației săptămânale La Roumanie

La Roumanie a fost o publicație a grupării din Partidul Conservator din jurul lui Take Ionescu, care a apărut în trei serii, între 1898–1921, la București și Paris. a avut ca subtitluri: Organe conservateur quotidien (Organ conservator cotidian), până la 21 mai 1899 când a devenit Journal conservateur quotidien (Gazetă conservatoare cotidiană). Prima serie a apărut între 16 octombrie 1898–13 noiembrie 1916 în București, și-a întrerupt apariția ca urmare a ocupației germane a capitalei și plecării grupării din jurul lui Take Ionescu în refugiu la Iași. Ziarul a reapărut la Paris între 17 ianuarie 1918–12 iunie 1919. În această perioadă ziarul a apărut săptămânal, în formatul 53×38 cm. A avut ca subtitluri: „organe hebdomadaire des revendications et des intérêts roumains” până la 17 octombrie, când a devenit „organe hebdomadaire de l’Unite Nationale roumaine”. La Paris, ziarul a avut directori pe Pavel Brătășanu (Pavel Bratashanu), Constantin Banu, Constantin Mille, directorul ziarelor Adevărul, Dimineața, și Emile D. Fagure, redactorul șef al acelorași ziare. Au fost publicate texte aparținând lui: Constantin Xeni, Traian Lalescu, George Murnu, dr. N. Lupu, Octavian Goga, Take Ionescu, Thoma Ionescu etc.

1918 – A încetat din viață Constantin I. Istrati (7 septembrie 1850, Roman – 17 ianuarie 1918, Paris)

Chimist, medic, profesor universitar; împreună cu Petru Poni, a pus bazele școlii românești de chimie; membru titular și președinte (1913–1916) al Academiei Române

1924 – S-a născut Radu Theodoru

17 ianuarie 1924, Ineu, Arad [100 de ani]

Scriitor și politician. Între 1943–1946 a urmat cursuri ale Școlii de Ofițeri de Aviație, ale Școlii Speciale de Aviație, devenind pilot de vânătoare, comandant de escadrilă, instructor de zbor, comandant de companie și profesor de specialitate în cadrul Școlii de Ofițeri de Aviație din Sibiu. Cariera sa militară s-a încheiat cu gradul de maior, în 1952. Inițial comunist, promovat de regimul comunist la gradul de general de aviație, după Revoluția din 1989 a trecut la extrema dreaptă, ca membru fondator al PRM, de unde a fost exclus. Începand cu 1952, a decis să se dedice vieții literare, debutând la Sibiu, la cenaclul Orizonturi noi. A ocupat diverse funcții în domeniul artei și culturii în Sibiu până în momentul în care a decis să se stabilească în Capitală, ocupând funcții în sfera publicistică. Și-a axat scrierile pe teme istorice, alegând episoade reprezentative, pictate în stil realist, lucrările sale servind ca proză-document. A scris romane istorice: Brazdă și paloș, Steaua de mare, Strămoșii, Călărețul roșu, Corsarul, romane cu subiecte contemporane: Muntele, Nopți albastre, Biografie de război, Vâltoarea, romane științifico-fantastice: Popas în Madagascar, Regina de abanos, Călătorie neobișnuită etc.

1928 – Adunarea generală de constituire a Societății de Difuziune Radiotelefonică din România

La sfârșitul anului 1927, s-au pus bazele legale ale constituirii primei societăți naționale de radio din România, cu capital majoritar de stat, Consiliul de Miniștri declarând constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România în Jurnalul nr. 2915/22 decembrie 1927. Prima Adunare generală a Societății de Difuziune Radiotelefonică a avut loc la 17 ianuarie 1928. A fost aprobat Statutul de funcționare, constituindu-se primul Consiliu de Administrație al noului serviciu public Societatea va fi înregistrată oficial la tribunal în martie 1928.

1929 – Prima emisiune Ora veselă s-a transmis la Radio București

Emisiune de divertisment transmisă de Radio România și realizată de Teatrul Național Radiofonic. Deși se numea Ora Veselă, emisiunea avea 10–15 minute. Primele emisiuni au fost scrise și interpretate de actorul Ion Manu. Prima cronică a fost monologul în versuri Limbă și moravuri. Apoi s-a lansat primul duo comic, Stroe și Vasilache. Numeroși actori au colaborat la această emisiune, printre care Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Costache Antoniu, Toma Caragiu, Amza Pellea, Octavian Cotescu, Draga Olteanu-Matei, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Florin Piersic etc.

1936 – A încetat din viață Mateiu I. Caragiale (25 martie 1885, București – 17 ianuarie 1936, București)

Autor, istoric al heraldicii, poet și scriitor; întâiul născut al lui Ion Luca Caragiale

1940 – S-a născut Mircea Snegur

Mircea Ion Snegur; 17 ianuarie 1940, Trifănești, Soroca/Florești, România/R. Moldova – 13 septembrie 2023, Chișinău

Agronom-savant, politician, primul presedinte al Republicii Moldova. În anul 1961 a absolvit Institutul Agricol din Chișinău, a făcut aspirantura la catedra de Fitotehnie a aceluiași Institut, obținând titlul științific de Doctor în științe agricole (1972). A fost agronom și președinte de colhoz în satul Lunga (Florești), director al Stației Experimentale pentru Culturile de Câmp, șef al Direcției principale știință agricolă a Ministerului Agriculturii, director general al Asociației Științifice de Producție Selecția și director al Institutului de Cercetări Științifice în Domeniul Culturilor de Câmp din orașul Bălți. În plan politic, până în 1989 a fost prim-secretar al Comitetului Raional Edineț al Partidului Comunist din RSS Moldovenească (PCM), apoi secretar al Comitetului Central al PCM, deputat în Sovietul Suprem al URSS, deputat în Sovietul Suprem al RSSM. În iulie 1989 a fost ales Președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM, în aprilie 1990, Președinte al Sovietului Suprem al RSSM. În momentul critic din august 1989, a acceptat să susțină proiectul de lege care conferea limbii române dreptul de limbă oficială și revenirea la drapelul tricolor, fapt care i-a atras simpatia universală a moldovenilor. Fost activist al PCM, a susținut proclamarea independenței Republicii Moldova și a acționat pentru recunoașterea noului stat de către Occident. La 3 septembrie 1990 a devenit Președinte al Republicii Moldova, funcție pe care a deținut-o până la 1 decembrie 1996.

1947 – S-a născut Anton Șuteu

17 ianuarie 1947, București – 13 septembrie 2010, București

Compozitor, muzicolog și profesor universitar. Studiile muzicale le-a început la Liceul de Muzică nr. 1 din București cu Emilia Vlangali (Pian), continuându-le la Conservatorul din București (1966–1972) cu Anatol Vieru, Dragoș Alexandrescu, Ion Dumitrescu, Nicolae Buicliu, Tudor Ciortea, Aurel Stroe, Ovidiu Varga. S-a specializat la Academia de Muzică Santa Cecilia din Roma (1972–1974) cu Virgilio Mortari (Compoziție). În 2005, a devenit Doctor în Muzicologie la Universitatea Națională de Muzică din România. A fost asistent, lector, conferențiar și profesor (din 2006) la catedrele de Compoziție și Muzicologie la Universitatea Națională de Muzică din București, coordonatorul secției de Muzică ușoară și Jazz, a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor. A susținut conferințe, prelegeri, emisiuni de radio și televiziune. A publicat articole în revista Muzica. A compus muzică de teatru: Tache, Ianke și Cadâr, Steaua fără nume; muzică vocal simfonică: Preludiul primăverii; simfonică: Simfonia nr. 1 „Chemarea”; muzică de cameră: Rondo pentru violoncel și pian, Sonata pentru trompetă și violoncel; muzică de film: Ultima frontieră a morții, Buletin de București, Șobolanii roșii, Asfalt tango, Omul zilei; muzică ușoară, pop, jazz: Nu uita, vântule!, Deschideți poarta soarelui, Marea, Prima întâlnire, Adagio pentru pian, Orașul amintirilor, Undeva, cândva etc.

Anton Șuteu – Spirala

1949 – S-a născut Mihai Nebeleac

17 ianuarie 1949, Rona de Sus, Maramureș – 18 februarie 2003

Poet și prozator român de origine ucraineană. Între 1967–1971 a fost student al Facultății de Limbi Slave a Universității din București, secția Ucraineană. După absolvire, a lucrat în Institutul de Lingvistică al Academiei Române, apoi a revenit acasă ca profesor de Limbă și literatură ucraineană. A debutat cu versuri în ziarul Novyi vik încă din timpul liceului. Debutul editorial a avut loc în 1972 la Editura Kriterion cu volumul de versuri Krânâți moih ocei (Fântânile ochilor mei), apoi debutul în proză, cu romanul Lorana (1974, Premiul Uniunii Scriitorilor din România). Alte volume: Liubov do blyjnioho (Apropelui dragoste), Nespokii Vesny (Neliniștea primăverii).

1950 – S-a născut Vasile Cojocaru

17 ianuarie 1950, Constanța – 20 ianuarie 2010

Actor, profesor și poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea. A absolvit Institutul de Artă Teatrală „I.L. Caragiale“ în 1974 și a debutat pe scena Teatrului Dramatic constănțean în rolul Andrei din piesa Răsplata, de Ghiță Barbu, în regia lui Silviu Purcărete. Timp de aproape patru decenii, a slujit scena constănțeană interpretând peste 50 de roluri în piese precum: Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă, Rinocerii, Neînțelegerea, Trei jobene, Penthesileea, Visul unei nopți de vară, Căsătoria, Unde-i revolverul? etc. A fost și scenarist pentru spectacolele de teatru antic de mare succes Oedip și Troia în flăcări. De altfel, cercetarea sa doctorală s-a concretizat în lucrarea Covorul de purpură. De la Oreste la Oedip. Teatrul antic în spațiul spiritual dobrogean. Alte scrieri: Expediții în miniatură, Imperfectele melancolii, Vedere din Mirador, Harababuriada.

Vasile Cojocaru – In Memoriam

1953 – S-a născut Mircea Bujor

17 ianuarie 1953, Moinești, Bacău – 1 aprilie 2018, Bacău

Medic, pictor și poet, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Bacău. A fost absolvent al Facultății de Medicină din Iași, promoția 1979. A avut expoziții personale la Galeriile ARTA ale Filialei UAP. Bacău, Galeriile ALFA ale Muzeului de Artă Bacău, Muzeul Literaturii Române, București, expoziții de grup în țară și străinătate, lucrări în muzee și în colecții particulare. Apariții editoriale: Visul unui impiegat de mișcare, Îngerul Combinator, Daimonul din debara. A fost distins cu Diploma de Excelență a Salonului ARTIS din Iași.

Biografie ilustrată [Artindex]

1954 – S-a născut Stela Furcovici

17 ianuarie 1954, Turda – 30 noiembrie 2000, Turda

Actriță de teatru și film. A intrat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa Dem Rădulescu. După primul an de studenție, a fost exmatriculată din cauza absențelor de la pregătirea militară. S-a întors la Turda și a debutat pe scena teatrului din localitate, în rolul Caterina, din Citadela sfărâmată de Horia Lovinescu, deși nu a putut fi angajată decât ca „figurant”. Din 1974 până în 1989, a fost distribuită în 21 de premiere la Teatrul de Stat din Turda. A jucat și pe scenele teatrelor din Baia Mare și Sibiu. Ultimul spectacol pe scena teatrului turdean a fost cel cu piesa Campionul în care a interpretat rolul Ina. Regizorul Dinu Cocea a distribuit-o în trei filme de referință ale cinematografiei românești: Ecaterina Teodoroiu, Iancu Jianu Zapciul și Iancu Jianu Haiducul. Pentru rolul Ecaterinei Teodoroiu a fost selectată din circa 200 de actrițe, printre care Aimee Iacobescu, Violeta Andrei, Irina Petrescu. A murit într-un accident stupid – a încercat să traverseze, se pare că eșarfa de la gâtul ei a fost prinsă de oglinda retrovizoare a unui autoturism, a fost trântită la pământ, a suferit o fractură craniană și a murit în ambulanță, în drum spre spital.

Iancu Jianu, haiducul (1981) • Adrian Pintea, Stela Furcovici, Marioara Sterian, Mihai Mereuță, George Constantin, Radu Beligan, Emanoil Petruț, Dina Cocea etc.

1958 – A încetat din viață Radu Cernătescu (17 august 1894, Huși, Vaslui – 17 ianuarie 1958, Iași)

Chimist cu lucrări în domeniul chimiei fizice, anorganice, analitice și biochimiei; fondator al Institutului de chimie macromoleculară „Petru Poni” din Iași; membru titular al Academiei Române

1973 – S-a născut Mihai-Andrei Aldea

17 ianuarie 1973, Galați

Preot, teolog (specializarea Bizantinologie), etnolog, Doctor în Filologie (specializarea Folcloristică), conferențiar, editor, romancier. Din scrierile sale: Drumul spre Vozia cu vol. 1 – Cei trei și Pădurea cea Mare, vol. 2 – Cei trei și luptele Deralei, vol. 3 – Prin coline și neguri!, autor de studii de specialitate: Tipologia călătoriei inițiatice, Zbor prin vâltoarea vremilor, Lumina Adevărului. Un studiu ortodox asupra adventismului și altor secte apropiate, regizor și scenarist de filme de animație pentru copii: Prâslea cel Voinic și merele de aur, The Story of the Golden Apple. Este totodată sportiv (a practicat, printre altele, atletism, judo și parașutism) și filantrop.

1977 – A încetat din viață Tache Papahagi (6 octombrie 1892, Avdela, Pind, Grecia – 17 ianuarie 1977, București)

Lingvist, etnograf și folclorist de origine aromână; profesor universitar

1977 – A încetat din viață Emilian I. Constantinescu (29 decembrie 1894, Râmnicu Sărat, Buzău – 17 ianuarie 1977, București)

Critic literar; profesor universitar

1981 – A încetat din viață Paul Teodorescu (Pavel Teodorescu; 28 iunie 1888, Bacău – 17 ianuarie 1981, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Vâlcea)

General; comandant al Academiei Militare din București; ministru al Aerului și Marinei; membru titular al Academiei de Științe din România; membru corespondent al Academiei Române; deținut politic al regimului comunist

1985 – A încetat din viață Sorin Titel (7 decembrie 1935, Margina, Timiș – 17 ianuarie 1985, București)

Eseist, romancier și scriitor contemporan; profesor; redactor la revista România literară

1986 – A încetat din viață Nicolae Albu (7 aprilie 1910, Adrian, Gurghiu, Mureș – 17 ianuarie 1986)

Istoric al învățământului românesc din Transilvania epocii moderne și al Școlii Ardelene

1993 – A încetat din viață Niculae Frânculescu (1925 – 17 ianuarie 1993)

Scriitor; a publicat în 1975 primul roman românesc în genul western, Colții șacalului; fondator, alături de Sandu Florea, a revistei Proteus

1995 – A încetat din viață Niculae Stăncioiu (12 octombrie 1939, Romos, Hunedoara – 16 ianuarie 1995, București)

Medic cardiolog și profesor universitar; primul director al Institutului Inimii „Aurel Moga”

1999 – A cincea mineriadă – ziua a șaisprezecea

Greviștii din Valea Jiului au dat guvernului un ultimatum: dacă nu le vor fi satisfăcute cel puțin două dintre revendicări, minerii vor veni la București în ziua următoare. Ministrul Industriilor, Radu Berceanu, a refuzat.

2000 – A încetat din viață Ion Rațiu (Ion Augustin Nicolae Rațiu; 6 iunie 1917, Turda, Comitatul Turda-Arieș, Austro-Ungaria/Cluj – 17 ianuarie 2000, Londra)

Politician, scriitor, gazetar, editor; a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi; vicepreședinte al PNȚCD; deputat de Cluj; a înființat ziarul Cotidianul

2003 – A încetat din viață Cantemir Rișcuția (1923 – 17 ianuarie 2003, București)

Cel mai cunoscut antropolog român; unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România; colaborator apropiat al polițiștilor de la Omoruri; a ajutat, timp de aproape 20 de ani pe anchetatori în rezolvarea unor cazuri deosebit de grele, precum cel al lui Rîmaru

2004 – Statutul de Autonomie a Ținutului Secuiesc

Delegații Consiliului Național al Secuilor (CNS) au adoptat Statutul de Autonomie a Ținutului Secuiesc. Prevedea structuri legislative și executive proprii, legi de autoguvernare a secuilor, înființarea structurilor polițienești proprii. Totodată, se mai prevedea organizarea instituțiilor proprii de autodeterminare și adoptarea de ordonanțe în plan regional. Se preconiza promovarea lui în Parlamentul României, în cursul lunii februarie. Nu a intrat în discuție la Parlament.

2005 – A încetat din viață Maria Albuleț (16 iunie 1932, Brăila – 17 ianuarie 2005, Ploiești)

Șahistă, medic pediatru; prima jucătoare de șah din România care a obținut titlul de maestră internațională

2013 – A încetat din viață Septimiu Roman (9 mai 1956, Sibiu – 17 ianuarie 2013, București)

Jurnalist, corespondent de presă și realizator de programe radio; crainic, realizator, producător, publicist comentator la puncte-fixe, corespondent și trimis special al radioului public

2016 – A încetat din viață Silvia Kerim (15 august 1923, București – 17 ianuarie 2016)

Scriitoare (memorialistică, literatură pentru copii, traduceri), jurnalistă și realizatoare de programe pentru radio și televiziune

2016 – A încetat din viață Silviu Catargiu (8 ianuarie 1939, Capul Codrului, Suceava – 17 ianuarie 2016, Galați)

Sculptor, profesor; membru al Uniunii Artiștilor Plastici și președinte al Filialei din Galați (1974–1990)

2021 – A încetat din viață Ruxandra Garofeanu (9 martie 1944, București – 17 ianuarie 2021)

Istoric și critic de artă; realizatoare de emisiuni de televiziune la TVR; curator de expoziții; s-a aflat în slujba artelor plastice românești timp de peste cinci decenii

2023 – A încetat din viață Teodor Corban (28 aprilie 1957, Iași – 17 ianuarie 2023)

Actor de film, radio, teatru, televiziune şi voce; a evoluat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită