17 Iulie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Manifestări la Eliberarea Chișinăului

 

1393 – Imperiul Otoman a ajuns vecin cu Țara Românească

Prin cucerirea Țaratului bulgar de Tîrnovo, stăpânit de Ivan Șișman, Imperiul Otoman ajungea vecin cu Țara Românească, pe Dunăre. Cu acest prilej, a fost cucerită, în urma unui asediu, cetatea Silistra, aflată în stăpânirea lui Mircea cel Bătrân. Acesta, alipise Țării Românești Dobrogea în 1388–1389. În 1393, Baiazid I a cucerit sudul Dobrogei și l-a atacat pe Mircea în Țara Românească, dar fără succes, iar în 1395 Mircea a recucerit teritoriile pierdute cu ajutorul aliaților săi, în principal Regatul Ungariei.

1436 – Prima atestare documentară a localității Chișinău

Încă din sec. VI î.Hr.–sec. IV î.Hr., pe locul actualului oraș erau mici localități în care locuiau autohtonii daco-geți, fapt confirmat de vestigiile arheologice descoperite pe teritoriul orășelului Durlești, în Valea Gâștelor, la hotarele satului Revaca și în sectorul Mălina Mică. Între 1241–cca 1360, teritoriul orașului a fost sub stăpânirea tătarilor din Hoarda de Aur, pentru ca, începând cu finele sec. al XIV-lea, populația autohtonă și teritoriul amintit să treacă sub oblăduirea permanentă a domnitorilor moldoveni. Chișinăul a fost menționat prima dată în Hrisovul emis de domnitorii Ilie și Ștefan pentru Oancea-logofăt, în care se semnalează o danie „pentru dreapta și credincioasa lui slujbă”, fiind printre reperele naturale ale hotarului moșiei lui Oancea Logofătul, „[…] lîngă Bîc, […] în dreptul Chișinăului lui Acbaș, la Fîntînă, unde este seliștea tătărească”.

1602 – A început a doua domnie a lui Radu Șerban în Țara Românească

Radu Șerban (? – 13 martie 1620), după unele surse istorice, nepot al lui Neagoe Basarab a fost domnul Țării Românești în perioadele: 7/17 octombrie–22 octombrie/1 noiembrie 1601, 17/27 iulie 1602–11/21 decembrie 1610 și 19/29 mai–19/29 septembrie 1611. A fost un continuator al politicii de independență a Țării Românești, dusă de Mihai Viteazul. Având de luptat cu mari greutăți înăuntrul și în afara țării, a reușit să le facă față cu succes în cei aproape zece ani de domnie. În tot acest timp, s-a remarcat printr-o deosebită abilitate politică și pricepere militară, dovedindu-se a fi unul dintre voievozii de seamă ai țărilor române.

1603 – Prima bătălie de la Brașov

Luptă între oastea Țării Românești condusă de Radu Șerban și oastea Imperiului Habsburgic pe de o parte și oastea Transilvaniei condusă de Moise Székely pe de altă parte. Radu Șerban a intervenit în Transilvania împotriva coaliției magnaților maghiari, conduși de Moise Székely, filoturci, care încercau să-i alunge pe Habsburgi din Ardeal. „Radu Șerban nu putea admite prinderea Țării Românești într-un clește de către Imperiul Otoman de la sud de Dunăre și un Ardeal supus acestora” [A.D. Xenopol]. Lupta decisivă s-a dat în dimineața zilei de 17 iulie: atacul impetuos al românilor a reușit să străpungă apărarea maghiarilor și să-i pună pe fugă. Cavaleria lui Radu Șerban i-a urmărit pe fugari făcând prăpăd în rândurile acestora; însuși Moise Székely a fost ucis în timp ce încerca să scape cu fuga.

1633 – Prima convenție de ajutor între Matei Basarab și Gheorghe Rakoczy I

Cu prilejul trecerii unui ambasador ardelean spre Stambul, la 17/27 iulie 1633, s-a realizat o convenție între cei doi principi, prin care își promiteau ajutor în luptă.

1803 – S-a născut Iosif Romanov

17 iulie 1803, Bendorf/Benești, Sibiu – ?

Librar, editor, tipograf. Ca și frații săi mai mari, Ana și Ioan, a învățat carte la școlile românești din Transilvania, care i-au imprimat conștiința latinității poporului român. La Sibiu, împreună cu un alt ardelean, Iosif Popovici, a cunoscut activitatea tipografică a sașilor, cu care va păstra strânse legături mai târziu. S-a stabilit în capitala Țării Românești, fiind supus cezaro-crăiesc (austriac) și având actul de suditare nr. 46 – statut care conferea o serie de privilegii celor care se stabileau și își desfășurau comerțul în Principatele române. A înființat prima Companie de carte românească cu sediul în București, în tovărășie cu Ștefan Rasidescu, fostul director al Tipografiei Mitropoliei, în centrul negustoresc din mahalaua Sfântul Gheorghe Nou, ulterior cu reprezentanțe la Viena, Constantinopol și Cairo. Librăria a devenit un centru de desfacere a gazetelor și cărților tipărite, începând din 1829, de către Ion Heliade Rădulescu. Iosif librarul s-a implicat și în procesul educațional al noilor generații, întreținând strânse relații cu profesori ca Ion Heliade Rădulescu, Simion Marcovici, Florian Aaron, Ioan Gherasim Gorjan, Nicolae Simonide, Grigore Pleșoianu, Ioan Maiorescu, Dionisie Romano etc. Pentru contribuția sa la înzestrarea bibliotecii Colegiului de la Sfântul Sava, Obșteasca Adunare a Țării Românești poruncea ca „pe leatul 1834 să se achite domnului Iosif Romanov, pentru cărțile în limba românească suma de 1326,60 lei”. Unele din aceste cărți fuseseră oferite ca premii elevilor la finele anului școlar. În anii următori, numele său a fost menționat din nou pentru plata cărților românești destinate elevilor, precum și a abonamentelor la periodicele din Transilvania și Moldova. Începînd cu 1833, a editat primele cataloage de librărie. Pe lângă activitatea de librărie, s-a făcut remarcat și ca editor. Dintre cărțile pe care le-a editat pot fi amintite Fabulele lui Dimitrie Țichindeal, Pildelele lui Esop și Genoveve de Brabant. Acestora li s-au adaugat cărțile religioase, tipărite la Sibiu în tipografia lui George de Klosius pe cheltuiala sa, ca Alfavita sufletească, Cazania, diverse Ceasloave, precum și altele scoase la Brașov în tipografia lui Iohann Gott.

1810 – S-a născut August Treboniu Laurian

Augustin Trifan; 17 iulie 1810, Fofeldea, Nocrich, Sibiu – 25 februarie 1881, București

Filolog, istoric, publicist și om politic, om de cultură marcant al secolului al XIX-lea, membru fondator al Academiei Române. După studiile de filosofie de la Cluj, a studiat științele fizice, Matematica și Astronomia la Institutul Politehnic din Viena și apoi la Göttingen. A fost profesor la Colegiul Sf. Sava, apoi la Universitatea din București, unde l-a întâlnit pe Nicolae Bălcescu, împreună cu care a publicat în 1845 prima revistă de istorie românească, Magazin istoric pentru Dacia, adresată românilor din toate cele trei principate. S-a înscris în Frăția în 1843, fiind un participant activ la Revoluția de la 1848. La îndrumarea lui Nicolae Bălcescu, s-a întors în Transilvania și a contribuit la organizarea mișcării revoluționare, ca mobilizator și conducător. În plan filologic, din dorința de a purifica limba română de influențele vecine, a încercat să reconstituie limba română din secolul al XIII-lea, dinaintea ocupației maghiare. În colaborare cu Ion C. Massim, a publicat, din însărcinarea Societății Academice Române, Dicționarul limbii române, în două volume (1871–1875), în care au încercat să prezinte o limbă purificată de elementele nelatine. Autorii dicționarului își descriu lucrarea astfel: „Glossariu care coprinde vorbele d’in limb’a româna străine prin originea sau form’a loru, cumu și celle de origine indouiosa. Dupo însărcinarea dată de Societatea academică română”. A fost secretar general și președinte al Societății Academice Române și președinte al Secțiunii Literare.

1815 – S-a născut Iuliu Barasch

17 iulie 1815, Brody, Galiția, Ucraina – 31 martie 1863, București

Medic, filozof, pedagog și animator al culturii și științei, evreu maskil, fondatorul iluminismului evreiesc în România. A studiat Medicina la Berlin și la Leipzig. În 1841, la Berlin, a primit titlul de Doctor în Medicină, susținând teza Sinopsis impetiginum sau Conspectus omnimium morborum cutis chronicorum. Stabilindu-se în Țara Românească, a devenit medic al carantinei de la Călărași, apoi al județului Dolj, medic în București și profesor de Istorie naturală la Colegiul Sf. Sava, la Școala de Agricultură și la Școala militară, medic la Școala națională de medicină și farmacie din București. A înființat mai întâi un dispensar, iar mai apoi un spital pentru copii (1858), după modelul instituțiilor europene, primul spital de copii din București, în acest fel punând bazele asistenței pediatrice din România. În 1856 a fondat și a fost redactor al revistei Isis (din 1862 Natura), tipărită în primul an al apariției sale la Tipografia Națională a lui Iosif Romanov. S-a remarcat ca fiind unul din cei mai activi popularizatori ai științei din România, în acest sens a susținut lecții publice și a editat mai multe manuale. A scris și câteva lucrări filozofice în limba germană.

1821 – Lupta de la Slobozia

La peste o lună de la moartea lui Tudor Vladimirescu, ultimele trupe de panduri, care se îndreptau spre Brăila, au fost așteptate de otomani la Slobozia în 17 iulie, atacate și risipite. Totodată s-a sfârșit ultima încercare armată de eliberare a Valahiei. Mai multe căpetenii ale pandurilor, printre care și Papa Vladimirescu (fratele lui Tudor Vladimirescu) au căzut prizonieri și au fost duși la sud de Dunăre. Acesta a fost sfârșitul revoluției.

1856 – Alexandru Dimitrie Ghica – caimacam al Țării Românești

Alexandru Dimitrie Ghica (1 mai 1795, Țara Românească – ianuarie 1862, Napoli, Italia) a fost primul domnitor regulamentar al Țării Românești, între aprilie 1834–7 octombrie 1842, iar mai târziu caimacam, între 17 iulie 1856–29 octombrie 1858. Expirând cei șapte ani de domnie ai domnului Barbu Știrbei a fost numit caimacam. S-a preocupat de dezvoltarea învățământului – a înființat în 1856 Școala de felceri civili și militari de la Mihai Vodă, transformată în anul 1858 în Școala Națională de medicină și farmacie; a dispus trimiterea în străinătate în călătorie de studii a directorului școlilor publice profesor Gheorghe Costaforu pentru cercetarea situației din „centrele de învățătură” din Germania, Franța și Elveția. A luptat pe față pentru unire și a reușit să submineze aspirațiile la tronul Principatelor Unite ale lui Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei. S-a implicat în problema provocată de alegerile pentru divanurile ad-hoc. A îngăduit revenirea din exil a pașoptiștilor și astfel a facilitat formarea partidei naționale condusă de fostul său colaborator, generalul Nicolae Golescu. În 1858, Convenția de la Paris a admis o parte dintre punctele acestor divanuri, a instituit căimăcămii de trei până la alegerea noilor domnitori, iar Alexandru Dimitrie Ghica a fost eliberat din funcție.

1867 – S-a născut Dimitrie Gerota

17 iulie 1867, Craiova – 3 martie 1939, București

Medic radiolog și urolog, profesor, membru corespondent (din 1916) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Medicină din București (1886–1892), apoi, timp de 4 ani, și-a continuat studiile la Paris. Întors în țară, a început să practice medicina, în paralel fiind și cadru didactic. Începând cu octombrie 1897, a predat Anatomia la Școala Națională de Arte Frumoase din București, unde l-a avut student pe Constantin Brâncuși, care îi fusese recomandat doctorului de tatăl său. Jupuitul, una din lucrările lui Brâncuși, a fost rodul învățăturilor lui Gerota, care va păstra un exemplar până la sfârșitul vieții. Profesorul Gerota l-a ajutat pe Brâncuși să plece la Paris și i-a asigurat chiar un venit lunar. A efectuat cercetări privitoare la anatomia și fiziologia vezicii urinare și a apendicelui, a preconizat o tehnică de injectare a vaselor limfatice, cunoscută în literatura de specialitate drept Metoda Gerota, fiind considerat totodată cel dintâi radiolog român. A înființat, în 1907, la București, un spital (Sanatoriul Dr. Gerota) în care erau operați și îngrijiți numeroși bolnavi, precum și un muzeu de mulaje anatomico–chirurgicale lucrate în întregime de el. A descris pentru prima dată fascia pararenala, care îi poartă astăzi numele. În orice tratat de urologie contemporan fascia este denumită fascia Gerota.

1867 – S-a născut Ludovic Mrazek

17 iulie 1867, Craiova – 9 iunie 1944, București

Om de știință român de origine cehă, specialist în geologie și în exploatarea petrolului, profesor universitar, membru titular (din 1905) și președinte (1932–1935) al Academiei Române. S-a înscris la Facultatea de Farmacie din București unde l-a avut profesor pe Victor Babeș. În 1889 și-a luat licența în Farmacie și interesul i-a fost atras de domeniul cercetărilor în aer liber, specializându-se în mineralogie. În acest sens, a plecat la Geneva unde profesorul L. Duparc l-a inițiat în metodele teoretice și practice în studiul pământului. A îmbinat în mod creator mineralogia cu științele fizico-chimice, tectonica și petrografia. În anul 1891 a luat licența și în 1892 titlul de Doctor în Geologie cu teza La protogine du Mont-Blanc et les roches éruptives qui l’accompagnent. Din 1894, a fost profesor de Cristalografie, Mineralogie și Petrografie la Universitatea din București, deținând până în 1937 funcția de șef al Catedrei de Mineralogie. A predat același curs la Facultățile de Științe și Științe Naturale (Universitatea din București), la Facultatea de Farmacie și la Facultatea de Chimie Industrială (Institutul Politehnic). Direcțiile de cercetare pe care le-a abordat s-au înscris într-un spectru foarte larg: mineralogie, petrologie metamorfică, petrologie magmatică, cartografie și geologie structurală, geologia petrolului, petrografie sedimentară, zăcăminte de minereuri. A fost primul geolog român care a susținut originea organică a petrolului. A înființat Institutul Geologic al României al cărui director a fost (1906–1928). A fost președinte al Congresului Internațional al Petrolului. Sub conducerea sa, în 1920 a fost elaborată prima hartă geologică a României. Este autorul a peste 100 de lucrări științifice, susținând de asemenea conferințe în numeroase domenii: minele de aur din România, clasificarea flișului românesc, depozitele de sulf din România, originea lacurilor sărate, originea loessului, exploatările miniere din România etc. Ludovic Mrazec este personalitatea care și-a pus amprenta asupra dezvoltării extraordinare înregistrate de geologia românească la începutul secolului al XX-lea.

1868 – Prima lege de organizare a armatei

Legea pentru organizarea puterii armate din 17/29 iulie a introdus categorii noi în structura militară a țării, care au lărgit baza socială a oștirii, sporindu-i totodată, substanțial efectivele, cu pregatire ostășească sistematică. Astfel, numărul elementelor componente ale puterii armate a ajuns la cinci: 1. Armata permanentă și rezerva ei; 2. Corpul dorobanților și grănicerilor (armata teritorială) cu rezerva lor; 3. Milițiile (cetățenii între 20 și 50 de ani care nu erau încorporați în cele două elemente, precum și tineri voluntari, de la 17 ani în sus), organizate pe principiu teritorial, câte un batalion de județ; 4. Garda orășenească, creată în 1866; 5. Gloatele, pentru comunele rurale. Conform legii, toți locuitorii țării, români sau străini fără cetățenie, între 20–50 de ani, erau datori să facă armata.

1882 – A încetat din viață Pantazi Ghica (15 martie 1831 – 17 iulie 1882)

Scriitor, critic literar și publicist; participant la Revoluția română de la 1848, fapt pentru care a fost condamnat la exil.

1896 – S-a născut Irina Codreanu

Irina Codreanu-King; 17 iulie 1896, București – 12 ianuarie 1985, Nogent-sur-Marne, Franța

Sculptoriță și desenatoare care a trăit în Franța. A absolvit în 1918 Școala de Belle-Arte din București, împreună cu Dimitrie Serafim, Ipolit Strâmbulescu și Cecilia Cuțescu-Storck, iar în 1919 s-a mutat la Paris, împreună cu sora ei, Lizica Codreanu, balerină. A urmat cursurile Academiei La Grande Chaumière, sub îndrumarea sculptorului Émile Antoine Bourdelle, apoi în atelierul lui Constantin Brâncuși, evoluând stilistic în spiritul maestrului. A expus la Salon d’Automne, Salon des Indépendents, Salonul artelor decorative din Paris, oraș unde și-a organizat prima expoziție proprie la începutul anilor ’20. În 1928, lucrările sale au putut fi admirate la Salon Triénal din Liège, unde Muzeul Municipal i-a achiziționat Fecioara, dar și la Bruxelles. A continuat să producă și să expună la Berlin, în 1927, și la București, în 1929, când Pinacoteca i-a reținut lucrările în bronz Chinezoaica și Daria. Până în anul 1934, când a renunțat la sculptură, din motive de sănătate, dedicându-se picturii, a mai expus la Salonul Oficial din București și la mai multe expoziții pariziene. Portretistica a deținut un loc de seamă în ansamblul operei sale.

Biografie ilustrată: Irina Codreanu (Irène Codreano) [AWARE]

1913 – A început Conferința de Pace de la București

Conferința a marcat încheierea celui de al doilea război balcanic. Negocierile s-au purtat la București, între 17/30 iulie–28 iulie/10 august, la Grand Hotel du Boulevard. Au participat Grecia, Muntenegru, Serbia, Bulgaria, Turcia și România. Președinte al Conferinței a fost Titu Maiorescu, acesta cerând, încă din prima cuvântare adresată reprezentanților, să se încheie orice ostilități între statele balcanice. Negocierile au însemnat de fapt pretenții teritoriale din partea învingătorilor, la care Bulgaria a achiesat automat, cu oarecare proteste nebăgate în seamă de statele victorioase. Astfel, lucrările au decurs foarte repede, reprezentanții statelor beligerante fiind toți prezenți. La finalul negocierilor s-a încheiat Tratatul de pace de la București. 

Conform prevederilor tratatului de pace, Bulgaria ceda României porțiunea cunoscută ca Dobrogea de Sud (Cadrilaterul), de la vest de Tutrakan (Turtucaia) până la malul vestic al Mării Negre, la sud de Kranevo (Ecrene). Cadrilaterul avea o suprafață de aproximativ 6.960 km², o populație de circa 286.000 de locuitori și includea fortăreața Silistra și orașele Turtucaia (port la Dunăre) și Balcic (port la Marea Neagră). În plus, Bulgaria se obliga să distrugă toate fortărețele existente și să nu construiască altele de la Ruse până la Șumen, sau pe o rază de 20 km în jurul Balcicului.

1920 – S-a născut Cristofor I. Simionescu

17 iulie 1920, Dumbrăveni, Botoșani/Suceava – 6 august 2007, București

Inginer chimist, membru titular (din 1963) al Academiei Române, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. A urmat Facultatea de Chimie Industrială la Iași. În 1948, cu teza Contribuții la cunoașterea uleiurilor vegetale indigene, a obținut titlul de Doctor Inginer în Științe Chimice. A fost preparator, asistent, conferențiar, profesor și șef de catedră, director de studii, prorector și rector (1953–1976) la Institutul Politehnic „Gh. Asachi” din Iași; șef al Secției de Chimie Macromoleculară și director al Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iași. În paralel cu activitatea didactică, a desfășurat o bogată muncă științifică, efectuând și conducând numeroase cercetări în domenii ale chimiei organice și macromoleculare, chimiei lemnului și stufului, chimiei și tehnologiei celulozei, chimiei polizaharidelor, mecanochimiei polimerilor, plasmochimiei, sintezei și studiului unor precursori ai materiei vii etc.

1922 – S-a născut Paul Bortnovschi

17 iulie 1922, Sinaia, Prahova – 12 octombrie 2007, București

Arhitect, scenograf și designer. A absolvit Institutul de Arhitectură (promoția 1949). Din 1951 a colaborat cu Liviu Ciulei, iar din 1953 a fost scenograf la Teatrul Municipal (Teatrul „Bulandra”) și Teatrul Național, unde a fost numit prim scenograf în 1974. A debutat în scenografia de film în echipă cu Liviu Ciulei și Mircea Bodianu. A realizat decorurile la montarea lui Lucian Pintilie a piesei Revizorul de Gogol (1971) de la Tearul „Bulandra”, interzisă de cenzura comunistă la cererea ambasadei Rusiei. A fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, șef de catedră din 1967. Promotor al înființării învățământului de design, a reușit înființarea secției în anul universitar 1969–1970. A fost membru al Comisiei Internaționale OISTAT UNESCO pentru arhitectură teatrală, vicepreședinte al Centrului Român al OISTAT, membru al Design History Society, președinte al Comisiei Române de Arhitectură Teatrală, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, membru UNITER. A fost distins cu Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Scenografie (1975), Ordinul Meritul Cultural cl.IV, Premiul Academiei Române pentru întreaga activitate (2003) etc. În 1964 a apărut lucrarea Scenografia românească, scrisă de Paul Bortnovschi, Liviu Ciulei, Jules Perahim și Eugen Schileru. A realizat scenografie și decoruri pentru: Mitrea Cocor, Nepoții gornistului, Erupția, Poveste sentimentală, De ce trag clopotele, Mitică?, O vară de neuitat etc.

Erupția (1957) • Regia Liviu Ciulei, decoruri Paul Bortnovschi. Cu: Eva Christian, Lucia Mara Dabija, Lica Gheorghiu, Jean Bart, Benedict Dabija, Ștefan Ciubotărașu, Mihai Mereuță

1923 – S-a născut Traian Ionescu

17 iulie 1923, Văleni, Argeș – 4 octombrie 2006, București

Fotbalist și antrenor. A fost legitimat ca fotbalist la vârsta de 13 ani. A jucat pe postul de portar la FC Târgoviște, Sporting Pitești, Juventus București, CCA București, a câștigat cu echipa CCA București Campionatul Național de fotbal în 1951 și Cupa României (în edițiile 1948, 1949, 1950, 1951). În Echipa Națională a jucat în perioada 1948–1949, având doar 5 apariții. A antrenat Petrolul Ploiești, Dinamo București, Sportul Studențesc, Jiul Petroșani, Sport Club Bacău, Petrolul Ploiești, Steaua București, Chimia Râmnicu Vâlcea. A fost antrenor emerit, fiind considerat unul dintre cei mai valoroși tehnicieni din istoria fotbalului românesc.

1923 – A încetat din viață Theodor Rosetti (4 mai 1837 – 17 iulie 1923)

Publicist și politician; prim-ministru, ministru de Finanțe și Președinte al Senatului; guvernator al Băncii Naționale; membru de onoare al Academiei Române.

1924 – S-a născut Florea Fătu

17 iulie 1924, Ciocile, Brăila – 11 decembrie 1995

Fotbalist care a jucat pe postul de atacant. A activat la Juventus București, ASA București, Petrolul București, Flacăra Ploiești etc. A câștigat primul meci din istoria echipei Steaua alături de: Gheorghe Lăzăreanu, Romeo Catană, Aurel Cernea, Ioan Jivan, Eugen Mladin, Stere Zeană, Mircea Crețu, Gheorghe Popescu, Florin Marinescu și T. Balaș, în echipa antrenată de Coloman Braun Bogdan. A reprezentat România într-un singur meci, cu Polonia (1947).

1927 – S-a născut Paul D. Popescu

17 iulie 1927, Ploiești – 19 noiembrie 2012

Istoric, profesor, scriitor și publicist. A urmat cursurile Facultății de Filosofie și Litere, Secția Istorie din cadrul Universității București. În urma examenului de licență, promovat cu brio, în 1949, a fost repartizat profesor de istorie la Școala Medie Tehnică de Petrol Ploiești. A fost apoi profesor de Istorie și director la Liceul Seral, profesor titular de Istorie de la Școala Medie Nr. 1 „I.L. Caragiale”, inspector școlar. A fost ales secretar al Filialei Prahova a Societății de Științe Istorice și Filologice din România, vicepreședinte și președinte al acestei instituții științifice. Încă din primii ani de învățământ, s-a implicat în activitatea de cercetare a fenomenului istoric și cultural din zona Prahovei, cu deosebire din perioada modernă și contemporană. Rezultatele acestei vaste activități științifice au fost prezentate în sute de conferințe, expuneri, comunicări și referate, eseuri, studii etc, care au văzut lumina tiparului în reviste de specialitate și în presa cotidiană: Curierul liceului, Flamura Prahovei, Școala Prahovei, Revista de pedagogie, Revista învățământului liceal, Buletinul Monumentelor Istorice, Revista muzeelor, Argus etc, precum și în volume de referință: Istoria regiunii Ploiești, Nicolae Grigorescu: bibliografie, Documente de piatră și bronz ale municipilui Ploiești, Vălenii de Munte: monografie, Prahova în creația literară: bibliografie adnotată, Soldatul Ion Grigore etc.

1927 – S-a născut Sorin Comoroșan

17 iulie 1927, Teregova, Caraș-Severin – 24 februarie 2021, București

Biochimist și fizician, profesor universitar, eseist și prozator, membru de onoare (din 1992) al Academiei Române. Și-a început activitatea științifică în calitate de cercetător-asociat la Institutul „Ioan Cantacuzino” din București, predând concomitent și în învățământul superior la Centrul de Studii Chimice, Facultatea de Medicină București, Laboratoarele Clinice de la Spitalul Clinic Fundeni din București. În deceniul al optulea a făcut o observație experimentală care a intrat în literatura de specialitate sub denumirea efectul Comoroșan, ceea ce i-a deschis o carieră internațională desfășurată în universitățile și laboratoarele din Europa, Statele Unite și America Latină. A fost profesor invitat la University of Tennessee Memphis, University of California San Francisco, University of California Berkeley, University of Miami Florida din SUA, University of Buenos Aires Argentina, Universidad Mayor Santiago, Chile. A debutat în literatură cu volumul de povestiri și eseuri Exerciții de naivitate, fiind conceput ca un dialog cu spiritul filosofului Constantin Noica (1993). Alte opere literare: România. Societate cu răspundere limitată, Treisprezece metamorfe, Oglinzile sparte, Nedespărțirea de Borges, Hearst II.

1931 – Legea privind autonomia universitară în România

În 1931, principiul autonomiei universitare a fost consolidat printr-o lege propusă de Nicolae Iorga. În baza acestui act, statul – prin Ministerul Instrucțiunii Publice – trebuia să asigure resursele financiare pentru buna desfășurare a activității didactice, în timp ce învățământul superior devenea „absolut autonom” în privința organizării studiilor și a conducerii interne.

Pe baza aceleiași legi, Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică a devenit Academia de Muzică și Artă Dramatică, data de 17 iulie 1931 fiind momentul de răscruce când au fost îndeplinite toate condițiile pentru a-l transforma într-o instituție de grad superior, Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică.

1932 – S-a născut Gheorghe Buzoianu

17 iulie 1932, Sinaia – 1999

Scriitor cunoscut publicului ca autor de romane polițiste. A publicat: O seară pentru mai târziu (debut, 1966), Pensiunea Camelia, Agenda cenușie, Lângă colina albastră, Cadouri pentru o mătușă, Capcana, Prin labirint, Operațiunea „Ghințurești”, Agenția Academus etc. A primit în 1983 Premiul Uniunii Scriitorilor.

1936 – S-a născut George Almosnino

17 iulie 1936, București – 24 noiembrie 1994, București

Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Din cauză că tatăl său a fost arestat (pe nedrept, eliberat cu scuzele de rigoare), fiind dat afară din facultate în ultimul an, nu și-a mai găsit serviciu nicăieri și a fost nevoit să lucreze pe un șantier de construcții, ca fierar-betonist, vopsitor, sau librar la Centrul de librării și difuzare a cărții. A absolvit în 1959 Facultatea de Istorie a Universității București. A debutat cu versuri în 1966 în Povestea vorbei, suplimentul literar al revistei Ramuri. Editorial, a debutat în 1971, cu volumul Laguna. A colaborat la reviste literare din țară și din străinătate: Podium, Pannonia, Log din Viena, Cahiers luxembourgeois, Drehpunkt din Basel. A publicat rar în presa literară, dar cu sprijinul lui Florin Mugur, i-au apărut câteva volume de versuri la editura Cartea Românească, antume: Laguna, Nisipuri mișcătoare, Omul de la fereastră, Poeme din fotoliul verde și postume: Marea liniște, Fotoliul verde. Antologie de poezie 1971–1995. În colaborare cu soția sa, poeta Nora Iuga, a realizat traduceri din Knut Hamsun, Barbara Bronnen și Dieter Wellershoff.

1938 – S-a născut Pavel Bălan

1938, Hâncești, Fălești, R. Moldova

Operator, regizor de film, cineast, fotograf și scriitor. În 1965 a absolvit Facultatea de Operatori de Imagine a Institutului Unional de Cinematografie din Moscova (VGIK), clasa Boris Volcek. Din 1964, a lucrat la Studioul Moldova-film, mai întâi în calitate de operator de filme documentare. În anii ’80, a debutat ca regizor și scenarist, cu mai multe pelicule documentare, în care a evocat datinile și obiceiurile populare, istoria neamului și importante personalități moldovenești: Varlaam, Anastasie Crimca, Petru Movilă, Vasile Lupu etc. A scris volumele Poliptic Moldav, Icoana sufletului nostru, Ștefan cel Mare și Sfânt, Tradiții populare în arhitectura moldovenească, Biserica Adormirea Maicii Domnului de la Căușeni, Cetățile sufletului. Mănăstiri și schituri basarabene și Rugă pentru neam, ilustrate cu fotografiile proprii. A primit, în 1983 premiul „Boris Glăvan” și în 1988, Premiul de Stat al RSSM. De asemenea, a fost distins cu Ordinul Republicii, cu titlul Maestru Emerit al Artei, ordinul Gloria Muncii, medaliile „Mihai Eminescu”, „Dimitrie Cantemir” etc.

1940 – Scrisoarea liderului nazist Adolf Hitler către regele Carol al II-lea al României

Adolf Hitler a adresat regelui Carol al II-lea al României, la 17 iulie 1940, o scrisoare în care, pe un ton ultimativ, cerea să se facă unele concesii Ungariei horthyste și Bulgariei, amenințând că, în caz contrar, sfârșitul va fi distrugerea României: „După războiul mondial, România, favorizată de o șansă excepțională, a dobândit de la trei state teritorii pe care, după părerea mea, nu le mai poate păstra mult timp din punctul de vedere al politicii de forță […] Dacă România este astăzi silită pe calea concesiei să înapoieze teritoriile pe care le-a dobândit, aceasta nu reprezintă altceva decât ceea ce previziunea omenească trebuia să se aștepte a se întâmpla într-o zi […] Eu am făcut însă și guvernului ungar următoarea declarație clară: În eventualitatea că nu ar exista nici o posibilitate de înțelegere pașnică între România, Ungaria și Bulgaria, Germania la rândul ei ar putea anunța în mod clar că de acum înainte ea se va dezinteresa total față de viitoarea evoluție în sud-estul Europei […]”.

Textul integral: Scrisoarea lui Adolf Hitler către regele Carol al II-lea [Historia.ro]

1940 – S-a născut Melania Herdeanu

17 iulie 1940, Fălticeni – 7 decembrie 2017, Iași

Soprană, solistă a Operei Naționale Române Iași. A urmat liceul „Nicu Gane” din Fălticeni, în ultimii 2 ani de liceu studiind Canto la Iași la Școala de muzică și arte plastice „Octav Băncilă”. După absolvire, a urmat Conservatorul de muzică George Enescu, la secția Canto, fiind eleva artistei Ella Urmă (1961–1966). A fost repartizată la Opera de Stat din Iași, unde a fost apreciată de la început, fiindu-i încredințate roluri din ce în ce mai dificile. Pe parcursul carierei a cântat cu soliști consacrați ai scenei lirice precum Nicolae Herlea sau Magda Ianculescu. A performat pe scene prestigioase din țară și din străinătate, precum Germania, Italia și Bulgaria. Spre finalul activității scenice a avut o colaborare fructuoasă cu Universitatea de muzică și artă dramatică „George Enescu” din Iași, clasa Dioniosie Vitcu și Emil Coșeru.

Emmerich Kálmán – Silvia • Opera Nationala Romana Iasi. Cu: Magda Constantinescu, Cristina Sandu Simionescu, Gabriel Birjovanu, Nicolae Filimon, Melania Herdeanu, Gelu Popa, Laurentiu Grigorescu

1941 – Eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică

Căderea Chișinăului și a Masivului Cornești din vestul său a însemnat practic sfârșitul luptelor importante pe frontul din Basarabia. În dimineața zilei de 17 iulie, majoritatea așezărilor au îmbrăcat straie de sărbătoare, toate edificiile publice erau poavazate cu drapele române și germane. La catedrale s-au ținut slujbe TE-deum. Populația a ascultat la radio cuvîntarea Regelui Mihai I: „Împreună cu mama mea, țara întreagă, ne închinăm cu smerenie înaintea ofițerilor, subofițerilor și trupei române și germane, care și-au jertfit viața pentru dezrobirea pămîntului strămoșesc. Iar vouă ostași care v-ați vărsat sîngele pentru țară, pentru onoarea neamului și pentru tron vă închin recunoștința noastră caldă și mărturia de griji ce v-o purtăm. Prin faptele voastre ne-a spălat umilirea și ne-a deschis mândru drumul viitorului. Trăiască România și toți cei ce-au luptat și sîngerat pentru ea!”.

Comandamentul trupelor Axei din regiune a fost reorganizat. Grupul de Armate Gen. Antonescu a încetat să existe, Armatei a 11-a germane subordonându-se numeroase trupe române. Sub comanda Marelui Cartier General și a generalului Antonescu au rămas câteva divizii. De cealaltă parte, STAVKA a decis să înceapă retragerea Armatei a 9-a din sudul Basarabiei, fiind în pericol de a fi încercuită, în condițiile în care trupe germane și române au forțat trecerea Nistrului în această zi, iar aripa nordică a Grupului de Armate Sud înainta în adâncul Ucrainei. Grupul Gen. Rozin a dus lupte defensive la Alexeni, respingând toate atacurile sovietice, iar în sudul frontului, Corpurile 11 și 2 au început incursiunile pe malul basarabean, pentru a pregăti traversarea.

1945 – S-a născut Daniel Dimitriu

17 iulie 1945, Simeria, Hunedoara – 11 ianuarie 2017, Iași

Critic literar și traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Iași, secția Română-Franceză în 1968. A fost profesor de liceu, ulterior redactor al revistei Convorbiri literare aproape două decenii, a condus, până în 1990, cenaclul Junimea al Muzeului Literaturii Române din Iași. După Revoluție a făcut carieră universitară, la Catedra de Literatură română și comparată a Universității din Iași. A colaborat la reviste de tradiție, de la Cronica și Ateneu la România literară, Tribuna sau Tomis. Pentru debutul editorial cu Ares și Eros (1978), a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Alte scrieri: Singurătatea lecturii, Introducere în opera lui Ion Minulescu, Grădinile suspendate. Poezia lui Alexandru Macedonski, Nichita Stănescu. Geneza poemului. Un subiect special de analiză și reevaluare a fost George Bacovia, căruia i-a dedicat două cărți. A tradus Mituri și mitologii politice de Raoul Girardet, cu o prefață de Gabriela Adameșteanu.

1945 – S-a născut George Sânpetrean

17 iulie 1945, Brașov

Poet, critic literar, traducător, publicist. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității București (1968). A fost profesor la Doicești și Târgoviște până la pensionare. A debutat cu poezie în Astra (1969) și a colaborat la Vatra, Amfiteatru, Astra, Luceafărul, Flacăra, Dâmbovița, Târgoviștea, Litere cu poezie, proză, cronici literare, traduceri, în special din literatura rusă, sau basme japoneze. I-a fost publicată proză în antologiile târgoviștene Culorile pământului, Poezia cetății, Eminescu, Pe o coajă de vocală și Se căsătoresc dovlecii – antologie satirică editată de revista Astra. A fost prezent în emisiunile Radiodifuziunii Române. A scris literatură originală pentru copii în almanahuri și reviste destinate acestora, debutând editorial cu Traista cu ghicitori (1999), urmat de volumul Migrația umbrelor. A tradus din rusă și germană. Este membru fondator al Societății Scriitorilor Târgovișteni (2005).

1947 – S-a născut Nicu Crețu

Ion Crețu; 17 iulie 1947, Măceșu de Sus, Dolj – 13 ianuarie 2017, Craiova

Reputat dirijor, compozitor, aranjor și violonist virtuoz. În timpul facultății, pe care a urmat-o la Timișoara, a făcut parte din Ansamblul Studențesc Doina Timișului și din Ansamblul Folcloric Timișu. Întors acasă, la Craiova, în 1970, a preluat Ansamblul Mugurelul. A condus orchestra Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” încă din primul an de la înființare (1992), fiind unul dintre oamenii care au pus bazele ansamblului. A dirijat ansamblul timp de 25 de ani, iar în perioada 2003–2009, a fost directorul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”.

Nicu Crețu – Horă oltenească

1947 – S-a născut Octavian Ursulescu

17 iulie 1947, Câmpul Cetății–Eremitu, Mureș

Jurnalist, prezentator de televiziune. În 1970 a absolvit Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic București. Și-a început cariera de jurnalist încă din liceu, publicând și poezii în revista liceului și ulterior a colaborat cu ziarul Scînteia tineretului. În 1983 a prezentat pentru prima oară Festivalul de la Mamaia. În continuare, a prezentat 13 ediții ale Festivalului de la Mamaia și numeroase concursuri și evenimente. Din 1990 a fost redactor la revista Actualitatea Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor. În prezent, s-a retras din lumina reflectoarelor și îngrijește grădina casei.

1948 – România a denunțat Concordatul semnat cu Vaticanul în anul 1927

A fost publicat Decretul nr. 151/17 iulie 1948 prin care guvernul român, instalat de comuniști, denunța Concordatul cu Vaticanul, odată cu începerea represiunilor contra Bisericilor Romano-Catolică și Greco-Catolică. Concordatul, încheiat în data de 10 mai 1927 între Regatul României pe de o parte și Sfântul Scaun pe de cealaltă parte, a permis reorganizarea Bisericii Catolice de rit latin și garanta credincioșilor exprimarea libertății religioase, așa cum fusese recunoscută, în Constituția din 1923, pentru ortodocși și greco-catolici.

1948 – S-a născut Dan Drosu Șaguna

17 iulie 1948, Pantelimon, Constanța

Jurist, profesor universitar de origine macedo-română. A urmat Facultatea de Drept a Universității București (1969–1973), obținând apoi titlul științific de Doctor în Drept (1983). A fost încadrat asistent universitar la catedra de Drept public a Facultății de Drept din București, la disciplinele Drept financiar, Drept administrativ și Relații și Organizații Economice internaționale. A fost avansat în gradele didactice de lector, titular al cursului de Drept financiar, conferențiar, titular la disciplinele Drept financiar și fiscal și Drept bancar și valutar și apoi profesor universitar, titular la aceleași discipline. A fost președinte al Curții de Conturi a României (2002–2008), decan al Facultății de Drept a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, prorector al Universității „Andrei Șaguna” din Constanța, membru în Comisia de Drept, Științe Administrative a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, profesor asociat la mai multe universități și instituții universitare: Universitatea Ecologică, Universitatea „Titu Maiorescu”, Universitatea Româno – Americană din București. A scris studii și articole publicate în reviste de specialitate, a susținut comunicări la colocvii, simpozioane și sesiuni științifice naționale și internaționale, comentarii, note, cronici și recenzii la acte normative, documente și lucrări de specialitate.

1966 – S-a născut Alexandru Gafton

17 iulie 1966, Cavnic, Maramureș

Lingvist și filolog, profesor universitar. A fost licențiat în Filologie la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași (1994). În 1995 a devenit preparator la Catedra de Limba română și Lingvistică generală a Facultății de Litere la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În 2000 a obținut titlul de Doctor în Filologie, elaborând o teză de Istorie a limbii române vechi. Din 2005 este profesor universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, a fost profesor-invitat la Universitatea Zürich, Elveția. Preocupat de cercetarea științifică în domeniul lingvisticii diacronice (fonetică și fonologie istorică, etimologie, formarea limbii literare, dinamica limbii), a elaborat peste 30 de studii și recenzii, fiind autor al mai multor volume: Hipercorectitudinea, Elemente de istorie a limbii române, Introducere în paleografia româno-chirilică.

1967 – S-a născut Oana Ioachim

17 iulie 1967, Râmnicu Sărat – 11 septembrie 2015, București

Actriță de teatru și film, fiica actorului și dramaturgului Paul Ioachim. A jucat două decenii pe scena Teatrului Mic, în piese ca: Mătrăguna, Regăsire, Trei jobene, Desculți în parc, Popcorn, Cum iubește cealaltă jumătate etc. și a avut roluri în câteva filme: Neînțelegerea, Amen, Alexandra, Caviar, America, venim!. A fost căsătorită cu regizorul, scenaristul și producătorul Răzvan Săvescu.

Telefon (Film scurt) • Regia Florin Babei. Cu: Cosmin Șofron, Oana Ioachim, Răzvan Teodorescu

1969 – Relații diplomatice România – Israel

România a recunoscut Statul Israel și a stabilit relații diplomatice cu acesta la 11 iunie 1948. Deschiderea oficiilor diplomatice (legații), conduse de miniștri plenipotențiari, a avut loc în același an. În timpul războiului de Șase Zile (iunie 1967) și în perioada imediat următoare, marcată de tensiuni diplomatice intense, România a fost singura țară din blocul răsăritean care a menținut relațiile diplomatice cu Israelul. Ca urmare, consecință directă a conturării unei politici externe proprii, separată de cea a Moscovei, în 1969, nivelul de reprezentare a fost ridicat la rang de ambasadă.

1976 – A început a XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară

Desfășurate în perioada 17 iulie–1 august la Montreal. Au participat 92 de țări și 6.028 de sportivi.

Gimnasta Nadia Comăneci a obținut trei medalii de aur, iar România a ocupat locul nouă pe națiuni, cu patru medalii de aur, nouă de argint și 14 de bronz.

1979 – S-a născut Marius Boloș

17 iulie 1979

Bas, teolog, solist al Operei Naționale București. Absolvent al Universității din Oradea cu două specializări, Muzică și Teologie, a urmat cursuri de măiestrie artistică cu basul Ionel Pantea, soprana Nelly Miricioiu, mezzosoprana Viorica Cortez, soprana Mariana Nicolesco, soprana Leontina Văduva, a fost bursier al Studioului de Operă din cadrul Operei Naționale din Budapesta și a luat lecții particulare de Canto cu maestrul Pompeiu Hărășteanu. A debutat pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca în opera Don Giovanni de Mozart în anul 2004. În 2007 a obținut Premiul Special al Juriului la Concursul Internațional de Canto „Hariclea Darclée” Brăila. La Opera Națională București a debutat în Rigoletto de Verdi în 2006, iar de-a lungul timpului a colaborat cu Opera Națională Română din Cluj-Napoca și Filarmonica „George Enescu” din București.

Giuseppe Verdi – Messa da Requiem • Filarmonica din Iași, Dirijor: Vlad Conta, Dirijorul corului: Doru Morariu, Soliști: Diana Țugiu–soprană, Liliana Mattei Ciucă–mezzo-soprană, Mihail Mihaylov–tenor, Marius Boloș–bas

1980 – A încetat din viață Traian Herseni (20 februarie 1907 – 17 iulie 1980)

Personalitate marcantă a sociologiei, antropologiei și etnologiei românești.

1981 – A încetat din viață Marietta Sadova (Maria Bârsan-Sadoveanu; 14 iulie 1897 – 17 iulie 1981)

Actriță și regizoare cu o prestigioasă activitate teatrală.

1982 – S-a născut Mihai Pătrașcu

17 iulie 1982, Craiova – 5 iunie 2012, New York

Cercetător în informatică teoretică. Ca elev la Colegiul Național „Carol I” din Craiova și membru al echipei României, a obținut numeroase medalii la diverse olimpiade internaționale de informatică. A rămas în continuare concurentul român cu cele mai multe medalii la Olimpiada Internațională de Informatică și printre primii 20 de pe glob. A urmat studiile superioare la Massachusetts Institute of Technology (MIT), SUA. Cu lucrarea de doctorat a obținut premiul pentru cea mai bună teză de la MIT, cea mai prestigioasă universitate de profil de pe glob. A propus probleme pentru olimpiadele de informatică fazele naționale, balcanice, europene și internaționale, fiind membru în comitetele științifice. A fost membru ales al Comitetului Științific al Olimpiadei Internaționale de Informatică, președintele Comitetului științific al Balcaniadei de Informatică (2011) și al Olimpiadei Europene de Informatică (2009). A predat la MIT, Berkeley, Copenhaga etc. și a susținut numeroase conferințe la universități de prestigiu din lume. Și-a desfășurat ultima parte a activității la Massachusetts Institute of Technology în Boston, Massachusetts, având multiple lucrări în informatică teoretică.

1985 – A fost fondată EUREKA

În cadrul unei conferințe a miniștrilor din 17 țări și a membrilor Comisiei Comunității Europene, întruniți la Paris în data de 17 iulie 1985, a fost fondată European Research Co-ordination Agency (Agenția de Coordonare a Cercetărilor Europene), EUREKA, creată ca o inițiativă inter-guvernamentală cu scopul de a crește productivitatea și competitivitatea industriei și economiei țărilor europene pe piața mondială, printr-o strânsă cooperare în domeniul tehnologiilor avansate, între întreprinderi industriale, universități și institutele de cercetare.

România este membră a inițiativei EUREKA începând cu anul 1997, Secretariatul român Eureka funcționând în cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării – Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS).

1988 – S-a inaugurat Muzeul Etnografic din Toplița

Inaugurarea muzeului pentru public și primele vernisări au avut loc la 17 iulie 1998. Muzeul este adăpostit într-un fost conac al urmașilor familiei nobiliare Urmanczy, din 1906.

Deține obiecte care ilustrează aspecte privind structura ocupațiilor tradiționale în zona Toplița, Harghita: agricultura, creșterea animalelor, păstoritul, pădurăritul, meșteșuguri tradiționale, vânătoarea, pescuitul, culesul din natură; obiecte care ilustrează portul popular, amenajarea și împodobirea locuinței; instalații tradiționale; obiecte care ilustrează aspecte ale vieții spirituale, de cult, credințe etc.

1995 – România a aderat la Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare

Convenția Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare a fost adoptată la 5 noiembrie 1992. România a semnat Carta la Paris, la 17 iulie 1995 și a ratificat-o prin Legea nr. 282/24 octombrie 2007 pentru ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992, reglementarea intrând în vigoare la 1 mai 2008.

2002 – A încetat din viață Gabriela Manole-Adoc (14 noiembrie 1926 – 17 iulie 2002)

Sculptoriță, autoare a mai multor lucrări de artă monumentală, distinsă cu Premiul Academiei Române.

2008 – A încetat din viață Nicolae Adam (20 februarie 1938 – 17 iulie 2008)

Sculptor și muzeograf; membru al Uniunii Artiștilor Plastici, Filala Deva.

2011 – A încetat din viață Ștefan Sameș (14 octombrie 1951 – 17 iulie 2011)

Fotbalist care a jucat pe postul de fundaș central pentru echipa națională de fotbal a României și a fost căpitanul FC Steaua București.

2017 – Acord de colaborare Radio România – Biroul de Informare al Parlamentului European în România

Acordul de colaborare dintre Radio România și Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE) a fost semnat la sediul SRR, de către directorul general al SRR și reprezentantul BIPE în România. Principalele obiective vizate în cadrul parteneriatului sunt informarea cetățenilor cu privire la activitatea Parlamentului European, a membrilor PE, temele prioritare aflate pe agenda PE, dezbateri pe marginea politicilor europene, informarea cetățenilor cu privire la activitatea și acțiunile pe care le derulează BIPE în România.

2023 – A încetat din viață Valentin Gheorghiu (21 martie 1928 – 17 iulie 2023)

Muzician, pianist și compozitor; a susținut  recitaluri de muzică de cameră, solo sau ca partener la pian al fratelui său, violonistul Ștefan Gheorghiu.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită