Declaraţia De Independenţă A Transilvaniei, 1918 -cover
Istoria românilor

18 Octombrie în istoria românilor

Declarația de independență a Transilvaniei, Nicolae Teclu, Elena Bibescu, Mihail Sebastian, Carol Litvin, Dinu Cernescu, Horia Andreeescu, Ovidiu Bădilă, Cristian Iacob

~ Amintirile zilei – Today’s Memories* ~

 

Foto: Declarația de independență a Transilvaniei, prezentată în Parlamentul de la Budapesta

 

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca

(Biserica Creștin-Ortodoxă, Biserica Română Unită cu Roma, Biserica Romano-Catolică)

1 Scene Din Viața Sf. Ap. și Ev. Luca. Autor Claudiu Victor Gheorghiu
Scene din viața Sf. Ap. Ev. Luca. Autor Claudiu Victor Gheorghiu

 

Sfântul Luca s-a născut în Antiohia siriană și era medic. Este autorul Evangheliei după Luca, însoțitorul Sfântului Apostol Pavel și este numărat printre Cei Șaptezeci de Apostoli, considerat a fi fondatorul iconografiei, el fiind cel care a pictat primele icoane ale Maicii Domnului, purtând în brațe pe Hristos și prima icoană a Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

 

Sărbătoarea Breslei Artiștilor Religioși și a Restauratorilor din România

2 Sărbătoarea Breslei Artiștilor Religioși și A Restauratorilor. 2016

Eveniment care are loc cu prilejul zilei patronului și ocrotitorului lor, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca.

 

1409 – Prima menționare a familiei Huniazilor

Actul prin care Sigismund de Luxemburg l-a înnobilat pe Voicu, fiul lui Șerb, din familia Huniazilor a fost cel mai timpuriu document care certifică prezența familiei Huniazilor pe scena istoriei. La acea vreme, familia Huniazilor făcea parte din mica nobilime din Transilvania, iar actul de danie a domeniului regal, care cuprindea castelul și 40 de sate era o răsplată pentru faptele de arme prin care s-a remarcat familia lui Voicu. „Primele date despre această familie le găsim într-un document din 1409, prin care regele Sigismund donează cetatea Hunedoarei lui Voicu, fiul lui Șerb, fraților săi și fiului său Ioan, fiind întâia informație indirectă despre cetatea din Hunedoara, care intra în anul 1409 în proprietatea Huniazilor” [istoricul Virgil Vătășianu]. 1409 Blazon Familia HuniazilorHuniazii au intrat astfel în rândul nobilor, având drept blazon un corb cu aripile ușor desfăcute și purtând în plisc un inel. Familia Huniade mai este cunoscută și sub numele de Corvin, Corvinus sau Corvinești. Din anul 1430, potrivit istoricilor, Iancu de Hunedoara a intrat în slujba directă a lui Sigismund de Luxembourg, împărat al Sfântului Imperiu Roman și rege al Ungariei și Croației, iar după 1437, la încoronarea regelui Albert, Iancu de Hunedoara și fratele său Ioan cel Tânăr au fost numiți bani ai Severinului. Un an mai târziu, la 10 februarie 1410, regele a confirmat această donație, după cum cerea cutuma medievală.

1495 – A fost sfințită Biserica Domnească din Dorohoi

Biserica a fost ctitorită în anul 1495, de către Șfefan cel Mare, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae și târnosită la data de 18 octombrie 1495. 1495 Sfințire Biserica Domnească DorohoiEdificiul a fost restaurat de câteva ori în perioada 1896–1921 și își păstrează în întregime formele originale și zidurile inițiale, înfățișându-se ca un monument bogat decorat. Se încadrează în stilul arhitectonic tradițional moldovenesc.

1541 – Dieta de la Debrețin a recunoscut suzeranitatea Porții Otomane asupra Transilvaniei

La 29 august 1541, turcii au ocupat capitala Ungariei, care a fost împărțită în trei părți: partea de vest și de nord, cu Slovacia, Slovenia și Croația, au rămas sub stăpânirea habsburgică; centrul, transformat în pașalâc, a fost stăpânit de turci aproape 150 de ani; Transilvania, împreună cu Partium (regiunea vestică și Banatul) a devenit principat autonom, sub suzeranitatea turcească, pentru tot atâta vreme. 1541 Transilvania Hartă MedievalăSultanul Soliman a recunoscut ca principe al Transilvaniei pe copilul Ioan Sigismund, sub regența mamei sale Isabella, precum și cârmuirea reală a episcopului-vistier Gheorghe Martinuzzi. Dieta – întrunită din porunca acestuia, la Debrețin (18 octombrie 1541), la care au luat parte și reprezentanții nobilimii din Transilvania – a recunoscut suzeranitatea Porții.

1663 – S-a născut Eugen de Savoia

Eugen de Savoia-Carignano; 18 octombrie 1663, Paris – 21 aprilie 1736, Viena

Cunoscut și ca Eugeniu de Savoia sau Prințul Eugen, a fost unul din cei mai străluciți feldmareșali ai Sfântului Imperiu Roman, eliberatorul Ungariei și Transilvaniei de sub turci și guvernator al Banatului. 1663-1736 Eugeniu De Savoia. Portret Jacob Van SchuppenA crescut în anturajul regelui Ludovic al XIV-lea, însă fiind mic de statură, cariera militară i-a fost blocată în Franța, drept pentru care a emigrat la Viena, unde a intrat în serviciul Casei de Habsburg și a devenit ofițer al Sfântului Imperiu Roman. Lui i se datorează, în bună măsură, ridicarea Austriei ca mare putere în cadrul Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, iar apoi, întărirea poziția hegemone a Țărilor Ereditare Austriece (ale Casei de Habsburg) în plan european. Prin victoriile împotriva turcilor de la Petrovaradin, Zenta și Belgrad a securizat Ungaria împotriva otomanilor. A fost un mare colecționar de artă – a construit Palatul Belvedere la Viena, o casă care îi poartă numele la Timișoara, pe locul unde se afla Poarta Forforosa, pe care prințul intrase pe 18 octombrie 1716, după cucerirea cetății otomane Timișoara și Palatul de iarnă care se află chiar în centrul Vienei.

1716 – Asediul Timișoarei s-a încheiat

Cetatea Timișoarei, aflată de 164 de ani sub ocupație otomană a fost asediată de armata habsburgică între 31 august–12 octombrie 1716. Anterior, la 5 august, feldmareșalul Eugeniu de Savoia a obținut o victorie împotriva armatei otomane la Petrovaradin. Dispunând de resurse suficiente (circa 45.000 de oameni, peste 23.000 de cai, 50 de tunuri de câmp și 87 de tunuri de asediu), s-a îndreptat spre Timișoara. 1716 Asediul Timișoarei. Eugeniu De SavoiaGarnizoana otomană, comandată de Bodor Mustafa Pașa, avea circa 16.000 de oameni și 150 de tunuri. În jurul cetății s-au adunat trupele habsburgilor începând cu 21 august, au înconjurat-o, au făcut lucrări genistice. Din 16 septembrie bombardamentele s-au generalizat pe tot frontul. În 25 septembrie bombardamentul reciproc a fost foarte intens. La 26 septembrie trupele otomane sosite de la Belgrad în ajutorul cetății cu misiunea de a aproviziona cetatea au atacat de trei ori dinspre sud pentru a străpunge încercuirea. Nu s-au coordonat cu apărătorii cetății, care trebuiau să atace și ei, fiind respinși. La 30 septembrie a fost cucerită contragarda, între 1–10 octombrie s-au executat noi lucrări genistice și s-au reamplasat tunurile. La 11 octombrie a început un bombardament masiv pentru distrugerea fortificațiilor, executat de 43 de piese de artilerie grea. Bombardamentul a continuat toată noaptea, iar la 12 octombrie ora 11 și jumătate pe un bastion a apărut steagul alb, al capitulării. După negocieri, otomanii au plecat din cetate la 17 octombrie, iar la 18 octombrie trupele habsburgice, conduse de prințul Eugeniu de Savoya, victorioase împotriva Imperiului Otoman, au intrat în Cetatea Timișoara. Finalul asediului a fost victoria decisivă a habsburgilor, în urma căreia Timișoara, eliberată de otomani, a intrat sub controlul habsburgilor până în anul 1867 (151 de ani). Considerată de mulți bănățeni ca una din cele mai importante zile din istoria Timișoarei, 18 octombrie a fost declarată zi de importanță locală, prin hotărârea Consiliului Local Timișoara nr. 359/25 octombrie 2011.

1802 – S-a născut Damaschin Bojincă

18 octombrie 1802, Gârliște, Caraș-Severin – 18 august 1869, Dumbrăveni, Suceava

Jurist, istoric, publicist, profesor de Drept, om politic, ministru al justiției. Între 1824–1826 a fost student la Academia de drept din Oradea. Apoi a mers la Pesta, unde s-a întâlnit cu intelectualitatea românească, împreună cu care a pus bazele unui curent național românesc, desfășurând o bogată activitate publicistică și culturală în capitala Ungariei (1827–1833). În 1829 a obținut diploma de avocat. 1801-1869 Publicist Damaschin BojincăActivitatea sa majoră s-a desfășurat în Moldova, ca al doilea jurisconsult al statului, alături de Cristian Flechtenmacher. A participat la pregătirea ediției românești din 1833 a Codului Calimachi, în care a introdus principii din codul austriac, participând în 1847 la comisia care a revizuit același cod. A fost ridicat la rang de căminar, apoi a devenit ban. A fost profesor de drept civil și, de două ori, rector al Seminarului teologic „Veniamin Costache” și profesor la Academia Mihăileană, unde a ținut cursurile de Regulament Organic, Condica Civilă, Condica criminală, Dreptul roman. După 15 ani de activitate în slujba Moldovei, a primit diploma de împământenire (30 decembrie 1848). A fost ministru al Justiției în guvernul Mihail Kogălniceanu, sub Alexandru Ioan Cuza. Continuator al mișcării culturale promovate de Școala Ardeleană, a susținut tezele școlii latiniste despre originea și dezvoltarea poporului român, l-au preocupat problemele educației și răspândirea cărților. A editat și tradus manuale pentru folosul învățământului ieșean. Dintre scrierile sale: Istoria românilor și monografiile de domnitori: Dimitrie Cantemir, Radu Șerban, Mihai Viteazul etc.

1839 – S-a născut Nicolae Teclu

18 octombrie 1839, Brașov – 13/26 iulie 1916, Viena, Austria

Savant, chimist de renume internațional, membru titular (din 1879) al Academiei Române. Inițial a studiat ingineria, a terminat Institutul Politehnic din Viena, secția Chimie, și Academia de Arte Frumoase din München, secția Arhitectură. 1839-1916 Chimist Nicolae TecluA devenit profesor de Chimie la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, și-a continuat cariera fiind profesor de Chimie generală și Chimie analitică la Viena. A avut o contribuție substanțială la dezvoltarea chimiei mondiale. Unul dintre subiectele cercetate de el a fost flacăra, realizând un arzător (bec) performant, ce a păstrat numele de Bec (arzător) Teclu. În 1890 a obținut brevet pentru realizarea invenției sale, „arzătorul cu mecanism de reglare a raportului dintre aer și gaz”. Becul său produce o flacără mai fierbinte decât Becul Bunsen; folosirea acestui tip de arzător a fost răspândită în România, dar și în întreaga lume. A studiat rezistența hârtiei și a fibrelor lemnoase, pigmenții minerali, uleiurile utilizate în pictură și combustia gazelor. A fost totodată susținător al ideii de eliberare națională a românilor din Transilvania. A fost distins cu titlul Cavaler al Ordinului Franz Joseph, a primit Medalia Bene Merenti.

1878 – Rusia a luat în stăpânire totală Basarabia

La conferința de pace de la Berlin din 1878 s-a decis ca Rusia să recunoască României independența, să cedeze teritoriile Dobrogei și Deltei Dunării, inclusiv portul Constanța, și mica Insulă a Șerpilor. 1878 Ținuturile Guberniei Basarabia în 1883În schimb, Rusia prelua județele din sudul Basarabiei (Bugeacul: Cahul, Ismail, Bolgrad), care reintraseră în componența Moldovei după războiul Crimeii, prin prevederile Tratatului de la Paris din 1856. Principele Carol I a fost profund nemulțumit de turnura nefavorabilă a negocierilor. Sud-vestul Basarabiei a fost reîncorporat Rusiei. S-a suprimat legătura românilor cu țara, s-a interzis alfabetul latin și apelativul de român, Episcopia Dunării de Jos a fost retrasă la Galați, slujbele bisericești au fost admise doar în rusește, în învățămînt au fost închise iarăși toate școlile românești, adică liceul clasic complet de la Bolgrad, o școală normală, un gimnaziu cu seminar, două gimnazii de fete, 7 școli primare urbane, 124 școli primare rurale. Până la prăbușirea Imperiului țarist, în 1917, nici o oră de curs nu s-a mai ținut, de altfel ca în toată Basarabia, în limba română.

1881 – Inaugurarea liniei ferate Buzău–Mărășești

A fost prima linie de cale ferată construită de inginerii români.

1881 Cf Buzău–mărășești, Gara Buzău
Gara Buzău

Primele măsurători topografice au fost începute la 13 mai 1879, iar munca efectivă în noiembrie 1879. La 13 iunie 1881 au trecut primele trenuri de călători și la 1 septembrie 1881 primele trenuri de marfă.

1881 Cf Buzău–mărășești, Gara Mărășești
Gara Mărășești

Inaugurarea oficială a liniei Buzău-Mărășești s-a făcut la 18 octombrie 1881 la Focșani, în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta, a primului-ministru Ion Brătianu, a membrilor guvernului, a conducătorilor Direcției Generale CFR și a unui numeros public.

1897 – A fost inaugurat Viaductul Caracău

Viaduct de cale ferată pe tronsonul Miercurea Ciuc–Ghimeș, dat în folosință la 18 octombrie 1897, conform convenției de interconectare a rețelelor feroviare române cu cele austro-ungare. 1897 Inaugurare Viaductul CaracăuAre o lungime de 264 m, fiind aflat la 64 metri înălțime față de valea străbătută, fiind cea mai mare construcție de cale ferată executată din beton armat din România.

1902 – A încetat din viață Elena Bibescu

Elena Epureanu; 1855, Bârlad, Moldova – 18 octombrie 1902, Iași

Pianistă, fiica liderului conservator Manolache Costache Epureanu şi a Mariei Sturdza Bârlădeanu. A studiat pianul doi ani la Conservatorul Imperial din Viena, fiind distinsă cu o medalie şi o diplomă de onoare, apoi cursuri cu Anton Rubinstein şi cu Marc de la Nux, la Paris. 1902 Pianistă Elena Bibescu (1855-1902)A debutat în 1873, într-un concert pentru săraci, pe scena Teatrului Mare din București, tot atunci, prințul Alexandru Bibescu, fiul fostului domnitor Gheorghe Bibescu, i-a cerut mâna şi a primit-o. Saloanele ei muzicale, la București sau Paris, erau frecventate de cei mai importanți artiști ai timpului: Franz Liszt, Richard Wagner, Ignacy Jan Paderewski, Anatole France, Ambroise Thomas, Camille Saint-Saëns, Claude Debussy, Edouard Vuillard, Jules Massenet, Henri Vieuxtemps, Vincent d’Indy, Anton Rubinstein, Sternfeld Heller, Charles Gounod sau Marcel Proust, dar și de aristocrația europeană. A fost marea prietenă a reginei Elisabeta, pe care a influenţat-o în multe privinţe. A avut un rol foarte important în impunerea în conştiinţa publică franceză a lui George Enescu, care o considera a doua sa mamă, închinându-i întreaga operă de până la Oedip. În salonul principesei şi acompaniat de ea, Enescu a interpretat un şir de concerte, cunoscând mulţi muzicieni celebri, tânărul muzician fiind astfel consacrat, iar meritul protectoarei sale recunoscut. În scandalul creat de idila dintre principele moştenitor Ferdinand şi Elena Văcărescu, Carol I a privit-o pe Elena Bibescu ca pe o complice activă în ţesătura de intrigi şi a obligat-o să părăsească ţara.

1903 – S-a născut Sandu Tzigara-Samurcaș

18 octombrie 1903, București – 23 aprilie 1987, București

Poet, publicist și traducător, membru al Societății Scriitorilor Români din 1944. Fiul Mariei (născută Cantacuzino, văduva prințului Grigore Gr. Sturdza) și al lui Alexandru Tzigara-Samurcaș, pionier al muzeografiei românești, s-a format într-o ambianță culturală și artistică, în care colecțiile numismatice, cărțile rare, tablourile marilor pictori moderni, arta țărănească și muzica se întâlneau în chip insolit. Surorile, Maria (Berindei) și Ana (Beza), vor deveni prima violonistă, cea de-a doua pictoriță, poetul fiind el însuși și un talentat pianist. A debutat cu versuri și critică literară în studenție, la revista Paris-Bucarest, în 1924. Proaspăt licențiat în Drept la București, în 1925 a întreprins cea dintâi călătorie la Paris, cu ecouri în volumul Preambules. În 1932 a devenit Doctor în Drept la Universitatea din Cernăuți. A fost judecător supleant la Tribunalul Ilfov, avocat și consilier juridic al Fundației Universitare „Carol I”. A debutat editorial în 1941 cu Recital de pian, trezind curiozitatea criticii și interesul unor poeți ca Ion Barbu și Anna de Noailles. A colaborat cu poezie, cronici de carte, articole pe teme de artă etc. la Convorbiri literare, Gândirea, Siluete creștine, Decalogul, Curentul literar, Vremea, Ramuri, Pământul românesc. În limba franceză a semnat eseuri și articole la publicațiile Paris-Bucarest, Le Moment, Phalange (fiind și delegat general al acesteia din urmă) și încă un volum, Invocations. Alte volume de versuri: Culesul de apoi, Măștile gândului, Oglindiri, Recital de pian, Răsunete.

1907 – S-a născut Mihail Sebastian

Iosif Hechter; 18 octombrie1907, Brăila – 29 mai 1945, București

Om de litere, a scris roman, dramaturgie și critică literară, a fost publicist, ținând printre altele și cronică muzicală și memorialist. A urmat studii universitare de Drept și Filosofie la București. A avut o tentativă de a-și da doctoratul în drept la Paris, soldată cu un eșec. A fost apoi secretar la o importantă casă de avocatură din epocă, fiind și avocat pledant. 1907-1945 Prozator Mihail SebastianDescoperit de Nae Ionescu, președintele comisiei sale de bacalaureat, a fost invitat de acesta să colaboreze la revista Cuvântul, unde l-a cunoscut pe Mircea Eliade, unul din viitorii săi prieteni. A debutat în literatură cu un volum foarte scurt, Fragmente dintr-un carnet găsit (1932), urmat de un volum de nuvele, Femei, a publicat mai multe romane: Orașul cu salcâmi, Accidentul, influențate de Proust, Flaubert și alți romancieri francezi. În anul 1934 a publicat un alt roman, De două mii de ani, despre ce înseamnă să fii evreu în România. S-a impus în literatura română ca dramaturg cu piesele de teatru Steaua fără nume, Jocul de-a vacanța, Ultima oră; piesa Insula a rămas neîncheiată. Prin legislația antisemită de la începutul anilor ’40, i s-a interzis să lucreeze ca jurnalist și i s-a retras și licența de avocat pledant. Reprezentarea pieselor sale a fost interzisă din aceeași cauză. Jocul de-a vacanța a fost interzisă, pentru a putea reprezenta Steaua fără nume a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu. Piesa Ultima oră s-a jucat după moartea sa, la Teatrul Național București, sub direcția lui Zaharia Stancu. Jurnalul său intim, ținut în anii unei sălbatice resurecții a antisemitismului (1935–1944), a fost publicat postum, abia în 1996. Originalul a fost scos din țară prin curier diplomatic de fratele său mai mic, Andrei Benu Sebastian, și a ajuns la Ierusalim. În prezent originalul se găsește la Universitatea din Ierusalim, frații săi aflându-se în posesia unor copii fotografice.

Steaua fără nume Teatru radiofonic • Radu Beligan, Simona Bondoc, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Sandu Sticlaru, Silvia Dumitrescu-Timică, Ion Iliescu, Rodica Suciu-Stroescu, Florin Scărlătescu, Nucu Păunescu, Marcel Anghelescu, Constantin Brezeanu

1909 – A fost realizat filmul Bleriot zburând la București

Film-reportaj realizat de Casa Pathe în București, în perioada 18–31 octombrie 1909, pe hipodromul Băneasa, unde celebrul aviator francez, Louis Blériot (1872–1936), a prezentat zboruri demonstrative, „în fața Familiei Regale, a Primului Ministru Ion C. Bratianu și a peste 10.000 de bucureșteni și din provincie”. 1909 Filmul BleriotA fost regizat de Hugues d’Eywo, fiind cea mai veche actualitate pe peliculă cu subiect românesc. A fost prima peliculă românească cu subiect sportiv, din care s-au păstrat câteva fragmente, încadrate ulterior în documentarul Scene din viața și domnia Regelui Carol I realizat de Tudor Posmantir în 1933.

1909 – S-a născut Otto Ackermann

18 octombrie 1909, București – 9 martie 1960, Wabern bei Bern, Köniz, Elveția

Dirijor elvețian de origine română. A studiat la Hochschule din Berlin. 1909-1960 Dirijor Otto AckermannA dirijat Opera Regală Română în turneu la vârsta de doar 15 ani, apoi a ocupat numeroase posturi importante ca dirijor de operă, începând cu Opera din Düsseldorf (1928–1932, la 18–23 de ani), apoi la Brno, Berna și Viena, cu multe turnee și concerte în toată Europa, și înregistrări realizate cu Filarmonica din Viena, Filarmonica Olandeză și Orchestra Zurich Tonhalle. A fost prieten apropiat al lui Franz Lehár, realizând înregistrări ale operetelor sale la Columbia Records, care se disting prin ritmul și frazarea tipic vieneze, în ciuda faptului că au fost făcute cu o orchestră engleză (Orchestra Philharmonia). A dirijat prima înregistrare a Ultimelor Patru Cântece ale lui Richard Strauss, cu Elisabeth Schwarzkopf.

Richard Strauss – 4 letzte Lieder • Soprano Elisabeth Schwarzkopf, Philharmonia Orchestra, Conductor Otto Ackermann

1918 – Declarația de independență a Transilvaniei prezentată în Parlamentul de la Budapesta

1918a Declaraţia De Independenţă A Transilvaniei Prezentată La BudapestaDeclarația de independență a poporului român din Transilvania, Banat și părțile ungare, în conformitate cu principiul autodeterminării și cu cel al egalității în drepturi pentru toate națiunile, a fost adoptată de Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania în ședința din 29 septembrie de la Oradea. Desfășurată în cel mai mare secret, ședința convocată la Oradea de către Comitetul Executiv al Partidului Național Român, a avut ca rezultat elaborarea Declarației de autodeterminare a românilor din Ardeal și Ungaria, cunoscută și sub numele de Declarația de la Oradea. Întrunirea s-a ținut în casa avocatului Aurel Lazăr și a întrunit un comitet lărgit din care făceau parte dr. Teodor Mihali, dr. Alexandru-Vaida Voevod, dr. Ștefan Cicio Pop, Vasile Goldiș, Ioan Suciu, dr. Gheorghe Popovici, Gheorghe Crișan, Nicolae Ivan, dr. Ioan Ciordaș, Ioan Nedelcu, Gheorghe Dobrin, dr. Nicolae Cornean, Sever Dan. Comitetul era format din opt membri: dr. Teodor Mihali, dr. Alexandru-Vaida Voevod, dr. Ștefan Cicio Pop, Vasile Goldiș, Ioan Suciu, Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Ioan Ciordaș și trei invitați: Sever Dan, Gheorghe Popovici și Gheoghe Crișan.

Reprezentantul Partidului Național Român în Parlamentul de la Budapesta, deputatul Alexandru Vaida-Voevod, a citit la 5/18 octombrie în plenul adunării Declarația de la OradeaDeclarația de autodeterminare a românilor din Imperiul habsburgic, în conformitate cu principiul autodeterminării și cu cel al egalității în drepturi pentru toate națiunile, adoptată de Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania în ședința din 29 septembrie/12 octombrie de la Oradea. Declarația a fost publicată în America, ziar românesc care apărea în SUA.

Iată textul declarației de independență, după o copie legalizată de notarul Adunării Naționale de la Alba Iulia:

Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Ardeal și Ungaria, ca organ politic al națiunii române din Ardeal și Ungaria, constată că urmările războiului îndreptățesc pretențiunile de veacuri ale națiunii române la deplina libertate națională.

Pe temeiul dreptului firesc, că fiecare națiune poate dispune, hotărî singură și liber de soarta ei, un drept oarecare, a fost acum recunoscut și de către guvernul ungar prin propunerea de armistițiu a monarhiei, națiunea română din Ungaria și Ardeal dorește să facă acuma uz de acest drept și reclamă în consecință și pentru ea dreptul, ca liberă de orice înrâurire străină, să hotărască singură așezarea ei printre națiunile libere, precum și stabilirea legăturii de coordonare a ei cu celelalte națiuni libere.

Organul național al națiunii române din Ungaria și Ardeal nu recunoaște îndreptățirea acestui parlament și acestui guvern să se considere ca reprezentante ale națiunii române, ca să poată reprezenta la congresul general de pace interesele națiunii române din Ungaria și Ardeal, căci apărarea intereselor ei națiunea română o poate încredința numai unor factori designați de propria lor adunare națională.

Afară de organele delegate de adunarea națională sau alese din mijlocul său, așadar afară de comitetul executiv al Partidului Național Român, nimeni nu poate fi îndreptățit să trateze și să hotărască în treburi care se referă la situația politică a națiunii române.

Toate deciziunile și acordurile, care s-ar lua și s-ar face fără aprobarea acestor organe, le declarăm ca nule și fără valoare, care nu leagă întru nimic națiunea română.

Națiunea română care trăiește în monarhia austro-ungară așteaptă și cere – după multe suferințe de veacuri – afirmarea și valorizarea drepturilor ei nestrămutate și inalienabile, la viață națională.”

În urma acestei decizii extrem de importante, în data de 30 octombrie s-a constituit Consiliul Național Român, care, prin atribuțiile pe care le-a avut, a devenit unicul organism central recunoscut de către români pentru a-i reprezenta, în toamna anului 1918, fiind recunoscut de guvernele de la Viena și Budapesta.

După ce declarația a fost adoptată în unanimitate, s-a constituit un comitet de acțiune cu sediul la Arad format din șase persoane, care a ales modalitatea de a face cunoscută Declarația. S-a preferat citirea Declarației în Parlamentul de la Budapesta și apoi difuzarea acesteia în presa românească și străină. 1918b Declaraţia De Independenţă în PresăDeclarația de autodeterminare a fost citită de Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul de la Budapesta la 5/18 octombrie 1918 acesta fiind ultimul pas până la Marea Unire de la 1 Decembrie.

1921 – S-a născut Andrei Timuș

18 octombrie 1921, Molovata Nouă, Dubăsari, R. Moldova – 11 februarie 2018

Profesor, specialist în domeniul socio-economiei și fondator al Școlii de Cercetări Sociologice în Republica Moldova, membru corespondent (din 1984) al Academiei de Ştiințe a Moldovei. A absolvit Colegiul Cooperativ de Economie în 1938, Școala republicană de partid (1951), Facultatea de Jurnalistică a Școlii superioare politice din Moscova (1954), devenind Doctor în Economie în 1966 și Doctor Habilitat în Economie în 1979. A fost revizor la Cooperaţia de consum Dubăsari, a luptat pe Frontul de Vest fiind grav rănit; a rămas invalid pe viață. Ulterior a fost auditor la cursurile CC al PCM, oraşul Buguruslan, regiunea Orenburg, a lucrat în organele de partid şi comsomoliste din raioanele Orhei şi Teleneşti – dar s-a luat în piept cu un partgruporg, incident de care s-a interesat şi NKVD-ul,  a activat în mai multe organe de presă, a fost primul director fondator al Televiziunii Moldoveneşti (1958-1961), redactor-şef adjunct al Redacţiei Principale a Enciclopediei Moldoveneşti, şeful sectorului sociologie la Institutul de Filosofie, Sociologie şi Drept al AŞM, în paralel şi redactor-şef al Redacţiei Principale a Enciclopediei Moldoveneşti, colaborator ştiinţific principal al Institutului de Filosofie, Sociologie şi Drept al AŞM. A scris 25 de monografii pe teme economice şi sociologice, din care 15 în colaborare cu alţi autori, a publicat peste 200 de articole ştiinţifice; a pregătit 26 de doctori în sociologie. A primit trei ordine de luptă şi de muncă și opt medalii, a primit titlul Om emerit în ştiinţă (1982), laureat al Premiului de Stat al R. Moldova (1986).

1923 – S-a născut Mirel Ilieșiu

18 octombrie 1923, București – 23 martie 1985, Târgu Mureș

1923-1985 Regizor Mirel Ilieșiu. Foto Aurel Mihailopol
Foto Aurel Mihailopol

Regizor și scenarist de film documentar. Din 1951 a fost redactor și apoi regizor la Studioul „Alexandru Sahia”. A realizat peste 1.000 de filme de mediu și scurtmetraj la care a semnat, de regulă, și scenariul. A creat, ca regizor și scenarist: Viscolul (1954), Lumina și piatra, Trei strigăte pe Bistrița, Cântece românești de altădată, Dunărea – o legendă în formă de fluviu, Jocul cu lutul, cu apa și cu focul, Glasul roților de tren, Sfârșit de veac în sunet și imagini. A jucat în filmul artistic Aventuri la Marea Neagră. Bogata sa activitate a fost recompensată cu mai multe premii: Karlovy Vary (Viscolul, 1954), Mamaia (Tăbăcarii, 1964), Bilbao (Tensiune înaltă la Bechet, 1968), Marele Premiu Palme d’Or, Cannes (Cântecele renașterii, 1969), ACIN (1977, 1979, 1981, 1982, 1984).

Cântecele renașterii (1969)

1926 – A încetat din viață Ioan Ciorănescu (27 mai 1905, Moroeni, Dâmbovița – 18 octombrie 1926, Sibiu)

Poet și traducător; a lăsat o operă relativ bogată în ciuda morții sale timpurii

1931 – S-a născut Viorel Morariu

18 octombrie 1931, Cuciulata, Brașov – 23 mai 2017, București

Rugbyst și antrenor de rugby. De profesie inginer, a absolvit Institutul de Căi Ferate (Construcții) și a avansat în profesia de bază până la nivelul de cercetător științific principal, gradul I. 1931-2017 Rugbyst Viorel MorariuÎn rugby a debutat la 15 ani, în echipa Liceului „Dimitrie Cantemir”. În anul 1947 a fost legitimat la clubul din prima divizie națională Locomotiva–Grivița Roșie București, cu care a cucerit 10 titluri naționale, a jucat, în 1961, finala Cupei Campionilor Europeni și a devenit campion continental, în 1964. A debutat în echipa națională la doar 20 de ani. Timp de 14 ani, pe postul său specializat de joc – linia a III-a, flanker – a înregistrat 37 prezențe și a fost o vreme căpitan al echipei. A antrenat Grivița Roșie, iar în perioada 1965–1968, echipa națională. A fost și președinte al Federației Române de Rugby.

1932 – S-a născut Carol Litvin

18 octombrie 1932, București

Dirijor. A studiat la Conservatorul „Piotr Ilici Ceaikovski” (1951–1958), avându-i profesori pe Boris Haikin, Vladislav Sokolov, și Regal Levițki. Încă din anii studenției, a dirijat cu succes orchestrele filarmonice din Moscova, Leningrad, Kiev, Odessa, iar la Teatrul „Stanislavski” din Moscova a condus spectacolul Lacul lebedelor de Ceaikovski. 1932 Dirijor Carol LitvinRevenit în România în anul 1958, a devenit dirijor al Orchestrei Simfonice de Studio a Radioteleviziunii din București, ocupând și postul de director artistic al Corului Radioteleviziunii și de director adjunct al Direcției Muzicale. Din 1959 a debutat cariera sa pedagogică la Conservatorul din București. Din anul 1958 a trecut la pupitrul Operei Române din București, unde a diijat opere de Giuseppe Verdi, Georges Bizet, Gaetano Donizetti, Gioacchino Rossini, Charles Gounod și primele audiții absolute ale operelor Vedere pe pod de Renzo Rossellini, Miorița și Orfeu de Gheorghe Dumitrescu, Interogatoriul și Noaptea cea mai lungă de Doru Popovici, Micul prinț de Vlad Opran. Diversului său repertoriu i s-au adăugat și spectacolele Copilul și vrăjile de Maurice Ravel, Vocea umană de Francis Poulenc, Privighetoarea de Igor Stravinski, La vida breve de Manuel de Falla, Aleko de Serghei Rahmaninov, Povestea unei mame de Roman Vlad. A realizat un număr impresionant de înregistrări pentru Radioteleviziune și Electrecord, o mare parte fiind dedicată genului dramatic: Turandot de Giacomo Puccini, Andrea Chénier de Umberto Giordano, Puterea destinului și Ernani de Giuseppe Verdi. A întreprins numeroase turnee în orașe din Olanda, URSS, Luxemburg, Franța, Anglia, Elveția și Italia, iar în anul 1974 a condus Baletul din Berlinul federal într-un turneu prin RFG.

Florin Comișel – Culegătorii de stele • Orchestra Simfonică de Studio a Radioteleviziunii, dirijor Carol Litvin, Tenor Nicolae Țăranu

1933 – S-a născut Coman Șova

18 octombrie 1933, București

Poet și dramaturg. Licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București (1960), 1933 Poet Coman Șovaa fost secretar literar al Teatrului „Barbu Delavrancea” din capitală, secretar general de redacție la revista Amfiteatru, secretar general de redacție la România liberă și redactor-șef adjunct la revista Magazin, comentator publicist la România liberă. A colaborat la România literară, Contemporanul, Luceafărul, Cronica, Tomis etc. A debutat cu un grupaj de poezii în Gazeta literară (1958), în dramaturgie în revista Teatrul, cu piesa Iubesc pe al 7-lea (1964) și editorial cu volumul de versuri Astrul nimănui (1970). S-a impus ca poet. Din volumele de versuri: Marival, Cuvinte de reazem, Unul cu altul, Căderea fructului.

1935 – S-a născut Dinu Cernescu

18 octombrie, 1935, București

Regizor de teatru. A absolvit în 1957 secția Regie teatru a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. A fost asistent de regie pentru Ion Șahighian, Marietta Sadova, Vlad Mugur, Sică Alexandrescu și Moni Ghelerter. A debutat în 1957 pe scena Teatrului National „Marin Sorescu” din Craiova, cu spectacolul Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu. 1935 Regizor Dinu CernescuA mai montat aici Gâlcevile din Chioggia de Carlo Goldoni, Peripețiile bravului soldat Svejk după Jaroslav Hasek sau Judecatorul din Zalameea de Calderon de la Barca. A colaborat cu Teatrul „Nottara” din București peste 50 de ani, timp în care a realizat montări de referință: Hamlet de William Shakespeare, Tigrul de Murray Schisgal, Viziuni flamande de Michel de Ghelderode (1968, prezentat în turneu în Danemarca și Finlanda). A montat pe scenele celor mai importante teatre din țară spectacole de referință precum: Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt (Teatrul de Stat Brașov), Amoor de Murray Schisgal (Teatrul Mic București), Tristan și Isolda de Jean de Beer (Teatrul Tineretului Piatra Neamț), Mătrăguna de Niccolo Machiavelli (Teatrul de Comedie București), Măsură pentru măsură de William Shakespeare și Amadeus de Peter Shaffer (Teatrul Giulesti), Falstaff de Giuseppe Verdi (Opera Română Cluj), Porțile pădurii de Elie Wiesel (Teatrul Evreiesc de Stat), Generația de sacrificiu de I. Valjan și Sâmbătă, duminică, luni de Eduardo de Filippo (Teatrul Național București), Mamouret de Jean Sarment și Voiajul domnului Perrichon de Eugene Labiche (Teatrul „Bulandra”), Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams (Teatrul Odeon). De-altfel, Dinu Cernescu a fost invitat sa monteze pe marile scene ale lumii, in teatre din Budapesta, Bruxelles, Copenhaga, Tel Aviv, Haga, Praga. Palmaresul sau include peste 100 de spectacole de teatru, a organizat turnee ale teatrelor „Nottara”, Giulești etc. De asemenea, a publicat un volum de memorii intitulat Regizor (2009). A primit Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol TV (Ce zi frumoasă! de Michel de Ghelderode. 1993), Premiul APTR pentru cel mai bun spectacol TV (Ce zi frumoasă!. 1993), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2006).

Amadeus Teatru TV (1990) • Regia Dinu Cernescu, Cu: Radu Beligan, Răzvan Vasilescu, Irina Mazanitis, Paul Ioachim, Alfred Demetriu, Teodor Danetti, Nicolae Dinica, Mihai Stan, Jorj Voicu

1936 – S-a născut Ion Aramă

18 octombrie 1936, București – 26 septembrie 2004, București

Scriitor, prozator, publicist și ofițer de marină, unul dintre cei mai prolifici scriitori militari de la sfârșitul secolului trecut, membru al Uniunii Scriitorilor (din 1972). În anii de liceu a trimis reportaje și poezii la Flota patriei, gazeta Marinei Militare editată pe atunci la Constanța, fiind remarcat de Constantin Lambă, care l-a cooptat în echipa redacțională. de la Flota patriei, unde a fost redactor (1955–1968). 1936-2004 Scriitor Ion AramăA debutat în 1956 cu volumul de versuri Marinar de Frunte. A urmat cursurile Facultății de Limba și literatura română de la Universitatea București; a absolvit în 1964 și a susținut examenul de licență în 1969. S-a mutat la București și a fost redactor la redacția de literatură beletristică a Editurii Militare a Ministerului Apărării Naționale. A fost redactor a peste 150 de cărți – a lucrat cu Nichita Stănescu la volumul Un pămînt numit România, cu D.R. Popescu la Prea mic pentru un război atît de mare, cu Virgil Carianopol, Laurențiu Fulga, Gheorghe Tomozei, Marin Preda, Ion Grecea și alții. A făcut eforturi pentru promovarea literaturii militare participând la numeroase cenacluri literare, întâlniri cu cititorii și simpozioane. A fost decorat cu medalia Meritul militar cl.II (1973). Din scrierile sale: Marinar de frunte, Ne-așteaptă marea, Cu Bricul Mircea în jurul Europei, Rapsodie albastră, Furtuna albă, Luntrașii lui Vlad Vodă, Tărm fără catarge, Ultima redută, Câmpia de foc, Stânca speranței, Am fost cu toții soldați, Detașamentul Călina, Singur împotriva lui Ceaușescu, Mareșalul și soldatul român, Soldații ultimei șanse.

1938 – S-a născut C. Stănescu

Constantin Stănescu; 18 octombrie 1938, Bărcănești, Ialomița

Critic literar. A urmat Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1957–1962), iar în 1971 a obținut titlul de Doctor în Filologie la Universitatea din București cu teza Dezvoltarea sonetului în Renașterea italiană. A fost șef de secție și redactor-șef adjunct la ziarul Scînteia tineretului, apoi redactor și șeful secției culturale la ziarul Scînteia și șeful departamentului cultural al ziarului Adevărul. În anul 1990 a fondat, împreună cu Mihai Caranfil și Victor Vântu, suplimentul Adevărul literar și artistic, pe care l-a condus până în 2005, când s-a transferat la ziarul Gândul. A debutat în anul 1961 cu critică literară în ziarul Scînteia tineretului, unde a susținut din 1963 cronica literară. Cronicile sale literare au fost incluse în mai multe volume. Volumul său de debut, Cronici literare (1971, Premiul Asociației Scriitorilor din București), a fost urmat de Poeți și critici, Jurnal de lectură: studii critice, Interviuri din tranziție, Accente. Jurnal indirect etc.

1938 – S-a născut Irina Borovski

18 octombrie 1938, Chișinău – 10 martie 1986, București

Pictoriță-scenografă și graficiană. A studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Scenografie, clasa Alexandru Brătășanu. A fost o remarcabilă scenografă și graficiană; a lucrat la Teatrul de Păpuși din Ploiești (1965–1986), a fost și profesoară la cursurile de perfecționare CSPC. A realizat scenografia spectacolelor Snoave cu măști (1974, regia Ion Lucian), Unde fugim de acasă, (1975, Teatrul de Păpuși Ploiești, regie și scenografie), L’histoire du Păcală (1978, regia Ion Lucian, la teatrul din Caen – Franța), Secretul Pădurii bătrâne de Paul Silvestru după Dino Buzzatti (Ploiești, 1983, regia Cristian Pepino), Drum de stele de Alexandru Popescu (1985, regia Cristian Pepino), Elefănțelul curios (Ploiești, 1984, regia Cristian Pepino), Povestea lui Hakim (1981, regia Radu Popovici, Teatrul de Animație Bacău) etc. A primit numeroase premii de scenografie, a expus la saloanele anuale de grafică ale Uniunii Artiștilor Plastici, a avut o expoziție personală în 1968 la București (pictură și măști), a participat la expozițiile de la Cracovia (1968), Damasc (1968), Tel-Aviv, Torino, Beirut, Memphis-Tenesee (1969), Lodz, Varșovia (1970), Quadrienala de păpuși și teatru pentru copii de la Praga (1981). A realizat păpuși și pentru Televiziunea Română.

1939 – Relații diplomatice România – China

Primele contacte oficiale româno-chineze au avut loc la Paris, în anul 1880, între Mihail Kogălniceanu și reprezentantul Chinei în Franța. Relațiile diplomatice la nivel de legație au fost stabilite la data de 18 octombrie 1939, între România și Republica China. Au fost întrerupte în 1941, ca urmare a recunoașterii de către guvernul român a guvernului de la Nanjing, format din elemente pro-japoneze. România a fost a treia țară care a recunoscut RP Chineză în octombrie 1949, ulterior, relațiile diplomatice fiind ridicate la rang de ambasadă (1949).

1939 – S-a născut Efim Junghietu

18 octombrie 1939, Petrești, Ungheni, România/Moldova – 5 ianuarie 1993

Folclorist din Republica Moldova. A învățat la școală și a copilărit în anii grei de după război, ani de foamete și muncă grea în colhoz. A urmat Facultatea de Istorie și Filologie a Universității de Stat din Chișinău (1958–1963). 1939-1993 Folclorist Efim JunghietuA fost laborant, cercetător științific inferior, secretar științific, cercetător științific superior în sectorul de folclor al Institutului de Limbă și Literatură (astăzi Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei), șef al secției de Muzicologie și Coregrafie a Institutului de Etnografie și Folclor al Academiei de Științe. Preocupări de bază: culegerea operelor populare pe teren, îngrijirea și publicarea lor, studierea acestora. A contribuit esențial alături de colegii săi, la completarea și îmbogățirea fondului de folclor al Arhivei Științifice Centrale a AȘM. S-a ocupat cu predilecție de cântecele populare lirice, genurile folclorice scurte ( proverbe, zicători, ghicitori), strigături, scrisori versificate. A întocmit culegeri de opere populare: Vorbe cu tâlc: Proverbe și zicători (în colaborare), Cine joacă și nu strigă, Doine și cântece, Hai să cimilim, Frumos e la șezătoare (în colaborare), Folclor păstoresc (în colaborare). În total, a întocmit și a editat, personal sau în colaborare, peste 20 de culegeri de folclor.

1940 – S-a născut Sergiu Chiriacescu

Sergiu Tiberiu Chiriacescu; 18 octombrie 1940, Unirea, Călărași – 19 ianuarie 2010, Brașov

Inginer specialist în dinamica mașinilor, profesor universitar, politician, membru corespondent (din 1999) al Academiei Române. 1940-2010 Inginer Sergiu ChiriacescuA absolvit, ca șef de promoție, Institutul Politehnic Brașov, Facultatea de Tehnologie a Construcțiilor de Mașini în 1965. Din 1966 a devenit cadru didactic la Universitatea Transilvania din Brașov și Doctor în Știinte inginerești, specialitatea Mecanică Tehnică în 1971. A fost rector al Universității Transilvania Brașov (1990–2004), președinte al Consiliului Național al Rectorilor (1996–2004), senator. A primit în 1987 Premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române și distincția Serviciu credincios cu grad de Comandor (2001). A fost membru de onoare al European Academy for Cultural and Scientific Developments.

1941 – S-a declanșat operațiunea militară antisovietica germano-română, pentru cucerirea Peninsulei Crimeea

Bătalia pentru Crimeea a început pe 24 septembrie 1941 cu atacul în zona îngustă a istmului, cu victoria trupelor germano-române. A doua fază a cuceririi Crimeii a fost reprezentată de atacul spre Perekop, din 18 octombrie, operațiune desfășurată de-a lungul a 10 zile de lupte grele. Șase divizii germane luptau acum împotriva a opt divizii de infanterie și a patru divizii de cavalerie sovietică, unele aduse pe calea apelor din Odessa. Trebuie subliniat faptul că o divizie sovietică, chiar cu efectivul complet, număra doar jumătate din efectivul unei divizii germane, iar unele dintre unitățile sovietice avuseseră pierderi importante în timpul luptelor de la Odessa. Datorită terenului, von Manstein a trebuit să atace frontal pozițiile sovietice întărite, în condițiile superiorității aeriene, în soldați și în blindate ale apărătorilor. Cu toate aceste, pe 28 octombrie, defensiva sovietică a cedat, iar Crimeea a fost cucerită aproape în întregime. Până pe 16 noiembrie, întreaga Crimee, cu excepția Sevastopolului, era în mâinile germanilor.

1946 – S-a născut Horia Andreeescu

18 octombrie 1946, Brașov

Dirijor. A absolvit Conservatorul din București, urmând apoi cursuri la Academia de Muzică din Viena sub îndrumarea lui Hans Swarowsky și a lui Karl Österreicher și la Trier și Munchen cu Sergiu Celibidache. Între 1974–1987 a fost dirijor la Orchestra Filarmonicii din Ploiești, în anul 1987 a devenit dirijor, director adjunct artistic (1987–1990) la Filarmonica „George Enescu”. A fondat şi dirijat Orchestra de Cameră Virtuozii din București și a fost profesor de Dirijat la Conservatorul din Bucureşti (1987–1991). 1946 Dirijor Horia AndreeescuA fost dirijor-oaspete permanent la Mecklenburgische Staatskapekke Schwerin, la Orchestra Simfonică Radio Berlin și Filarmonica din Dresda, a fost director artistic al Formațiilor Muzicale Radio din București (1992–1999), dirijor șef al orchestrelor radio (1999–2010). A susținut numeroase concerte în peste 20 de țări europene, fiind invitat de orchestre de mare renume internațional, printre care: London Symphony Orchestra, Wiener Symphoniker, Royal Philarmonic Orchestra, BBC Scottish, orchestrele simfonice din Ierusalim, Nagoya, Madrid și Leipzig. A fost distins cu premiul Criticii la Bienala Muzicii Contemporane în 1981 la Berlin. În 1997, Uniunea Criticilor Muzicali l-a numit Dirijorul anului. A primit Ordinul Național Pentru Merit în grad de Ofiţer (2000) și în grad de Mare Cruce (2006), Premiul Comitetului Național UNESCO Pentru Dezvoltare Culturală (2002), Premiul UNESCO pentru promovarea artei româneşti în lume (2003), Premiul Uniunii Compozitorilor din România (2006), i-a fost acordată Decorația regală Nihil Sine Deo (2012), Diploma Meritul Academic a Academiei Române (2010), iar la cea de a V-a ediție a Galei Premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreți din România i-a fost decernat un premiu de excelență pentru întreaga activitate (2015).

Piotr Ilici Ceaikovski / Serghei Rachmaninov – Concerte pentru pian • Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Dirijor Horia Andreescu

1955 – A fost arestat luptătorul anticomunist Gavril Vatamaniuc

Grupul de partizani Gavril Vatamaniuc a fost o grupare de partizani anticomuniști români din Bucovina care a acționat în perioada 1949–1955. În anul 1948, sergentul major de jandarmerie Gavril Vatamaniuc din Constanța, fratele partizanului Ion Vatamaniuc (1903–1992), a intrat în conflict cu locțiitorul politic și a fost dat afară din armată și pus sub urmărirea Securității; 1955 Partizan Anticomunist Gavril Vatamaniucs-a refugiat la 25 noiembrie 1949 în pădurile din zona Suceviței. În vara anului 1950, i s-au alăturat doi consăteni, frații Ion și Gheorghe Chiraș, urmăriți și ei de Securitate, aducând cu ei arme. Activitatea grupului s-a limitat doar la acțiuni de apărare, tipărind și distribuind manifeste anticomuniste, distrugând manifestele comuniste și încercând să-i convingă pe muncitorii forestieri să lupte împotriva comuniștilor. Deși Securitatea a reușit să-și infiltreze informatori printre pădurari, majoritatea acestora i-au ajutat pe partizani. În 1954 s-a alăturat grupului partizanul Vasile Motrescu, venit din Munții Făgăraș. La 18 iulie 1955, Securitatea a aflat ascunzătoarea fraților Chiraș. În lupta de la Ursoaia Mare, cei doi frați au fost împușcați. Vasile Marciuc, gazda celor doi frați, a fost capturat la 17 octombrie 1955 și constrâns să dezvăluie ascunzătoarea lui Gavril Vatamaniuc. Astfel, a doua zi a fost prins și Vatamaniuc în satul Voievodeasa.

1958 – Iolanda Balaș a stabilit al șaptelea record mondial

Între 1957–1967, Iolanda Balaș a învins în 150 de întreceri consecutive, depășind recordul său mondial de 14 ori, purtîndu-l de la 1,75 m la 1,91 m. 1958 Record 7 Iolanda BalaşÎn data de 18 octombrie 1958 la București, Iolanda Balaș a sărit în înălțime la 1,83 de metri.

1961 – S-a semnat Carta Socială a Consiliului Europei

Adoptată la Torino, la 18 octombrie 1961, a intrat în vigoare în anul 1965. Consiliul Europei a revizuit Carta, fiind semnată la Strasbourg în 3 mai 1996. România a semnat, în această formă, Carta socială la 14 mai 1997 și a aderat la Carta Socială prin Legea nr.74/3 mai 1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996.

1962 – S-a născut Ovidiu Bădilă

18 octombrie 1962, Constanța – 21 martie 2001, Trieste, Italia

1962-2001 Contrabasist Ovidiu BădilăContrabasist de renume internațional, profesor universitar. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” București, iar în 1987 a emigrat în Europa de Vest, unde a studiat cu Sergiu Celibidache, Enzo Ferrari, Franco Petracchi și Jean Marc Rollez. Din 1992 a devenit profesor la Universitatea din Trossingen și din 1997, la Academia de Muzică din Basel. A realizat înregistrarea completă a lucrărilor lui Giovanni Bottesini.

Bottesini – Grand Duo (1998) • Double-bass Ovidiu Bădilă, Violin Keng-Yuen Tseng, Piano George Vatchnadze

1964 – A încetat din viață Maria Antonescu (3 noiembrie 1892, Calafat, Dolj – 18 octombrie 1964, București)

A doua soție a mareșalului Ion Antonescu; președintă a Consiliului de Patronaj al Operelor Sociale; deținută politic

1967 – S-a născut Ștefan Bănică jr.

18 octombrie 1967, București

Actor, compozitor, interpret, regizor, producător și moderator TV, cu o carieră de peste 30 de ani. A lansat 15 albume de autor, zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film și teatru, mii de concerte.

Ștefan Bănică jr. – Să zbor

1968 – S-a născut Cristian Iacob

18 octombrie 1968, Galați

Actor de teatru și film. A absolvit Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, promoția 1992. A fost prezentator TV al emisiunilor Riști și câștigi, Cartea TVRecordurilor. A jucat în seriale TV: Cu un pas înainte, Martor fără voie, Băieți buni. Pe scenă a jucat în: Pescărușul, Peer Gynt, Cum vă place, Școala femeilor, Neguțătorul din Veneția, Colonia îngerilor, și în film: Șobolanii roșii, Pepe & Fifi, Eu sunt Adam, Entre chiens et loups, Le domaine perdu, Nunta mută. A primit premii: Premiul Cel mai bun actor în rol principal al Festivalului Național de Comedie Galați (2015, Trei gemeni veneţieni de Antonio Collalto), Premiul pentru interpretare masculină (pentru rolul Matei din filmul În film la Nașu’, Dublin 2013), Premiul Makhila de bronz, Premiul de interpretare (pentru rolul Pepe din Pepe și Fifi, Aracachon 1995), Premiile UCIN și Pro Victoria pentru rolul Pepe (1994, 1995).

Cristi Iacob citește din Noaptea de foc de Eric-Emmanuel Schmitt

1969 – Relații diplomatice România – Bolivia

Relațiile diplomatice dintre cele două state au fost stabilite la 18 octombrie 1969, la nivel de ambasadă. România a închis Ambasada din La Paz, cu caracter temporar, la 1 aprilie 2000. După 4 ani de funcționare, Bolivia a închis Ambasada de la București, la 21 iulie 2000.

1980 – A încetat din viață Teodor Mazilu (11 august 1930, București – 18 octombrie 1980, București)

Dramaturg, autor de piese de teatru și scheciuri pentru televiziune; cel mai original comediograf al teatrului românesc postbelic

2002 – A încetat din viață Iancu Fischer (4 decembrie 1923, Iași – 18 octombrie 2002, București)

Specialist în filologie clasică; profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București

2003 – Referendumul național de modificare a Constituției postcomuniste a României

Între 18–19 octombrie a avut loc referendumul național de modificare a Constituției României, publicată în Monitorul Oficial nr. 233/21 noiembrie 1991. Întrebarea a fost „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?”. 2003 Referendum Constituţional2003 – A încetat din viață Mihai Cismaru (21 august 1943 – 18 octombrie 2003)

Pictor, membru al Grupului Celor Patru

2006 – Alpinistul Ticu Lăcătușu a escaladat cel mai înalt vârf din masivul himalayan Tsartse

2006 Vârful Europa. Ticu LăcătușuLăcătușu și doi colegi germani au urcat în premieră absolută cel mai înalt vârf (6.403 metri) din masivul himalayan Tsartse, pe care l-au botezat Peak Europa, deoarece acesta nu avea nume pe hărți.

2007 – A încetat din viață Olimp Vărășteanu (17 februarie 1929, Gratia Teleorman – 18 octombrie 2007, București) Regizor de film de animație, specializat în tehnica cartoanelor decupate

2009 – A încetat din viață Ion Cojar (9 ianuarie 1931, Recaș, Timiș – 18 octombrie 2009, București)

Profesor de actorie, cercetător, regizor de teatru și, ocazional, actor de film; fondatorul unei metode unice care a revoluționat școala românească de actorie

2011 – A încetat din viață Paul Everac (Petre Constantinescu; 23 august 1924, București – 18 octombrie 2011, București)

Dramaturg; director general al Televiziunii Române; director al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistă „Nicolae Iorga” de la Veneția; a scris peste 140 de piese de teatru

2013 – A încetat din viață Olga Zaicik (8 noiembrie 1921, Łódź, Polonia – 18 octombrie 2013)

Traducătoare din literatura poloneză și polonistă, editor

2017 – A încetat din viață Olga Tudorache (11 octombrie 1929, Oituz, Bacău – 18 octombrie 2017, București)

Actriță de scenă, film, radio și televiziune și profesor universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București; Marea Doamnă a teatrului românesc

2022 – A încetat din viață Eugen Simion (25 mai 1933, Chiojdeanca, Prahova – 18 octombrie 2022, București)

Critic și istoric literar, eseist, filolog, editor, profesor universitar, membru titular (din 1992) și președinte (1998–2006) al Academiei Române

 

#amintirilezilei #istoriaRomaniei #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită

1 comentariu la „18 Octombrie în istoria românilor