2 Iulie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Ștefan cel Mare (1438-1439 – 2 iulie 1504)

 

133 – Prima mențiune a provinciei Dacia Porolissensis

La a doua reorganizare, provincia Dacia Romana, a fost împărțită în trei unități teritorial-administrative, Dacia Inferior, Dacia Superior și Dacia Porolissensis care conținea acum partea septentrională a Transilvaniei, bucată desprinsă din anterioara Dacia Superior. Mențiunea a apărut într-o diplomă militară a lui Hadrian, descoperită în ruinele castrului roman de la Gherla.

1431 – Prima mențiune documentară a Ținutului Vrancei – Varancha

Numele a apărut prima dată într-o scrisoare în limba latină (document descoperit de Constantin C. Giurescu) în care voievodul Transilvaniei, Ladislau Apor anunță pe judele Brașovului că Alexandru cel Bun a concentrat trupe spre Putna – „versus Puttnam”. Voievodul Apor a aflat știrea de la câțiva locuitori din Transilvania care „au ieșit pe drumul Vrancei” – „per viam Varancha”.

B.P. Hasdeu a emis opinia că termenul aparține fondului lexical de origine traco-dacică (Vran ar însemna pădure, munte).

1504 – Letopisețul de când cu voia lui Dumnezeu s-a început Țara Moldovei

S-a încheiat scrierea lucrării Letopisețul de când cu voia lui Dumnezeu s-a început Țara Moldovei, prima scriere laică a culturii române, cea mai veche scriere istoriografică românească, alcătuită în limba slavonă, la curtea lui Ștefan cel Mare și a fiului său, Bogdan.
Ultima referire fiind despre moartea domnitorului, s-a tras concluzia că însemnările s-au încheiat la 2 iulie 1504.

Mai mult: Letopisețul de când s-a început Țara Moldovei (Letopisețul de la Bistrița) [Tipărituri vechi românești] 

1504 – A încetat din viață Ștefan cel Mare

1438-1439, Borzești – 2 iulie 1504, Suceava

Domn al Moldovei între anii 1457–1504, fiul lui Bogdan al II-lea. A domnit timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române, fiind considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar.

„Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fără giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: din pom bun roade bune or să iasă” [Grigore Ureche].

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Ștefan cel Mare și Sfânt, după canonizarea sa în 1992, în ziua morții sale, 2 iulie 1504.

1504 – Bogdan al III-lea a devenit Domn al Moldovei

Bogdan al III-lea cel Chior (18 martie 1479 – 30 aprilie 1517), fiul lui Ștefan cel Mare și al doamnei Maria Voichița, a fost domn al Moldovei între 2 iulie 1504–20 aprilie 1517. A fost asociat la domnie încă din 1497. A moștenit de la părintele său calități de luptător curajos, iute în acțiuni și ambițios, dar nu și pe cele de a fi chibzuit, de a prevedea mersul lucrurilor. Împins de boieri, Bogdan cel Chior, de acum după un an de domnie, s-a implicat într-un război cu Polonia, care a durat pînă în 1509. Va fi succedat la domnie de fiul său, Ștefăniță Vodă.

1752 – A început construcția Bisericii Sfântul Spiridon din Iași

La inițiativa unui mic boier cărturar, pe la 1752, în Târgul de Sus se ridica o biserică și o bolniță destinată nevoiașilor care aveau nevoie de îngrijire medicală. Jitnicerul Ștefan Bosie a cumpărat toate casele de pe ulița Hagioaiei din Iași, pentru a ridica o mănăstire în cinstea Sfântului Ierarh Spiridon Făcătorul de Minuni, prăznuit la 12 decembrie.

Acestuia i s-au alăturat apoi hatmanul Vasile Ruset și negustorul Anastasie Lipscanul din Corfu. Inițiativa a fost susținută de domnitorul Constantin Cehan Racoviță, dezvoltând în jurul ei ospiciul sau așezământul spitalicesc Sfântul Spiridon (1757) căruia i-a dat pentru întreținere moșia domnească de la Târgu Ocna cu vreo 16.000 de hectare și Dealul Sării, la care urmașul său, Scarlat Ghica a adăugat alte vreo 1.200 de hectare.

1838 – A apărut, la Brașov, Foaie pentru minte, inimă și literatură

Revistă românească cu caracter cultural, supliment al Gazetei de Transilvania, condusă de George Bariț, iar începând cu 1850 de Iacob Mureșanu. Publicația a apărut săptămânal între 2 iulie 1838–1 martie 1849; 5 decembrie 1849–13 februarie 1850; 9 septembrie 1850–7 august 1856 și 6 martie 1857–24 februarie 1865.

În paginile revistei au fost publicate articole de istorie, social-politice, filologice și lingvistice, versuri, proză, teatru, teorie și critică literară, folclor și etnografie, traduceri, note, recenzii, bibliografii, îndeplinind un rol important în dezvoltarea culturii românești. Au fost dezbătute, în spirit iluminist, probleme legate de emanciparea culturală și politică a poporului român, de afirmarea individualității prin limbă și cultură, de organizare a teatrului și învățământului românesc, publicația realizând o legătură mai strânsă între scriitorii români de pe întregul cuprinsul țării. A sprijinit lupta de emancipare politică și culturală a românilor transilvăneni, a dus o îndrăzneață campanie împotriva despotismului și a salutat cu entuziasm revoluția de la 1848. Au colaborat la ea personalități din toate provinciile locuite de români: Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Ionescu de la Brad, Andrei Mureșanu.

1865 – A încetat din viață Dionisie Pop Marțian

1829, Ponor, Alba – 2 iulie 1865, München

Statistician și economist, inițiator al școlii economice protecționiste. A participat la Revoluția de la 1848, fiind unul din prefecții lui Avram Iancu. A urmat apoi studii superioare la Viena, la Facultatea de Drept și Filosofie cu o bursă din partea Arhiepiscopiei Greco-Catolice din Blaj. După absolvire a candidat la București pentru ocuparea unei catedre universitare. A pus bazele primelor publicații românești în domeniul economic: Analele Statistice și Analele Economice, care au apărut periodic începând din 1860. A fost șef al Serviciului statistic central din Țara Românească, apoi primul director al Oficiului Central al Statisticii din România. Ca membru al Comisiei de verificare a legilor din Principatele Unite, a contribuit la întocmirea legislației românești privind organizarea municipiilor și comunelor orășenești, referitoare la organizarea învățământului, legea reformei agrare, legea secularizării averilor mănăstirești, legea vămilor, legea navigației pe Dunăre, legea poștei și a circulației pe drumurile publice, legea reformei monetare etc. A organizat primul recensământ modern din România.

1868 – S-a născut Traian Moșoiu

2 iulie 1868, Tohanul Nou, Brașov – 15 august 1932, București

General în Armata Română, care a participat la eliberarea Transilvaniei. În 1889 și-a finalizat cursurile Școlii Militare Wiener Neustadt, pe care a absolvit-o cu gradul de sublocotenent în armata austro-ungară și a fost repartizat la un regiment din garnizoana Sibiu. În 1891 a trecut Carpații și s-a înrolat în armata română. A publicat în 1909–1910 două lucrări de teorie: Spiritul ofensiv al infanteriei, Instructorii recruților de infanterie. A participat la campania militară din Bulgaria (1913), comandant de regiment, cu gradul de locotenent-colonel. Declarația de război a României contra Austro-Ungariei (14/27 august 1916) l-a găsit în postul de comandant al Regimentului 2 Vâlcea, și comandant al grupului operativ Olt–Lotru. A fost avansat la gradul de general de brigadă și numit la comanda Diviziei 12 Infanterie, iar Marele Cartier General l-a numit Guvernator Militar al Transilvaniei la 12 martie 1919. Peste o lună, a fost numit la comanda Grupului de Armate Nord, contribuind la eliberarea părții de vest a țării (Șimleul Silvaniei, Beiuș, Oradea, Salonta, Carei, Satu Mare). Continuând luptele până la Budapesta, a condus Grupul de Manevră General Moșoiu. După ofensiva declanșată de armata roșie maghiară, în noaptea de 19/20 iulie 1919, grupul a reușit să stăvilească pătrunderea unităților maghiare peste Tisa, și să creeze condiții pentru trecerea la ofensivă a armatei române. După pătrunderea în Budapesta (3 august 1919) a altor efective ale armatei române, generalul Moșoiu a fost numit Comandant al Garnizoanei militare Budapesta și Guvernator Militar al teritoriilor ungare de la vest de Tisa. În 1919 a trecut în rezervă, la cerere, și s-a înscris în Partidul Liberal, fiind numit ministru de Război în guvernul Alexandru Vaida-Voevod, a fost senator, titular la Ministerul Comunicațiilor în guvernul Ion C. Brătianu și a condus comisia pentru organizarea încoronării Regelui Ferdinand I la Alba Iulia (15 octombrie 1922).

1875 – Demisia deputaților liberali din Parlament

La 22 iunie la Viena s-a semnat și aprobat Convenția comercială cu Austro-Ungaria, prin care părțile își acordau reciproc clauza națiunii celei mai favorizate. Convenția avea o importanță politică majoră, Guvernul Lascăr Catargiu urmărind recunoașterea de stat a României pe căi ocolite, eludând suzeranitatea Porții. Pentru a intra în vigoare, la 27 iunie, convenția a fost supusă spre aprobare Adunării Deputaților, stârnind mari proteste. După dezbateri furtunoase timp de două zile, Camera a adoptat proiectul de convenție la 29 iunie și Senatul la 2 iulie. A doua zi după votul Camerei, ziarul liberal Românul a apărut în chenar de doliu, iar în ziua când Senatul a aprobat convenția, unsprezece deputați liberali, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, au demisionat din Cameră.

1888 – Ion Luca Caragiale – director al Teatrului Național din București

Titu Maiorescu, ministrul Instrucțiunii Publice, după mai multe consultări a hotărât: „Director al primului nostru teatru va fi tânărul dramaturg Ion Luca Caragiale”. Dramaturgul a fost numit director, prin Decret Regal, cu ajutorul Reginei Elisabeta. Nu i-a înșelat așteptările și s-a dovedit un excelent organizator. Conștiincios, venea primul la muncă, de la 8 dimineața și pleca ultimul, la 10 seara. A reușit să gospodărească eficient bugetul relativ modest al instituției și a încheiat contracte de colaborare cu artiști celebri ca Sarah Bernhardt și Ernesto Rossi. În vârstă de numai 36 de ani, a deschis stagiunea, la 1 octombrie 1888, cu comedia Manevrele de toamnă de Paul Gusty, în care interpreții au obținut succese remarcabile. Stagiunea din 1888–1889 fiind criticată vehement, nefiind sprijinit de câțiva marii actori dramatici ai timpului (Aristizza Romanescu, Grigore Manoilescu și Constantin Nottara) și sabotat de unele ziare bucureștene, Caragiale s-a văzut nevoit să demisioneze în 1889, înainte de începerea stagiunii următoare, deschizându-și mai târziu berăria Gambrinus, peste drum de teatru după ce dovedise, totuși, evidente resurse de organizator și o nebănuită energie.

1893 – S-a născut Mihai Tican-Rumano

Mihai Tican; 2 iulie 1893, Berevoiești, Argeș – 20 martie 1967, București

Scriitor, publicist, faimos călător din perioada interbelică și colecționar de artă. La 15 ani, a ajuns băiat de prăvălie la un negustor din Câmpulung-Muscel, apoi a fugit la București, de unde a luat drumul Brăilei, ajungând la Constanța. De aici a călătorit și a scris, aproape patru decenii, pe tot Globul. În 1934, la Addis Abeba, Tican Rumano a fost primit de împăratul Haile Selassie I al Etiopiei, după care și-a consemnat experiențele sale abisiniene, vechea denumire a etiopienilor, în cartea Abisinia, apărută în anul 1935 cu o prefață de Radu D. Rosetti, tradusă imediat în limba spaniolă, cu titlul: Viaje a traves de la Etiopia de hoy. Recunoscător față de contribuția avută de Mihai Tican-Rumano în răspândirea cunoștințelor de istorie și civilizație ale poporului etiopian, în contextul agresiunii comise de Benito Mussolini împotriva Abisiniei, împăratul Haile Selassie i-a conferit scriitorului român Ordinul Steaua Etiopiei, în grad de ofițer. Pasionat colecționar de opere de artă, în 1959 a donat 170 tablouri în ulei, acuarele, cărbune, tuș, desene și gravuri și 27 lucrări de sculptură Muzeului orășenesc Câmpulung, donația sa, făcută „ca o recunoștințǎ pentru oamenii și locurile natale”, a constituit nucleul Secției de artă plastică a acestui muzeu, inaugurată în anul 1960. În clădirea vechii școli din satul său natal, Berevoiești, a fost organizată în 1965 o galerie de artă, care cuprinde 120 de tablouri în ulei, gravuri, acuarelă, cărbune, tuș etc. donate de Mihai Tican-Rumano. Din scrierile sale: Viața albului în țara negrilor, Lacul cu elefanți, Peisaje iberice, Dansul canibalilor, Icoane dunărene, Dunărea, Delta și taina bălților, Spania de azi, Sub soarele Africii răsăritene, Peste mări și țări, Hoinărind prin țară.

1893 – A încetat din viață Georg Daniel Teutsch (12 decembrie 1817 – 2 iulie 1893)

Teolog, episcop evanghelic sas din Transilvania, dascăl, istoric și politician.

1901 – A încetat din viață Theodor Șerbănescu (29 decembrie 1839 – 2 iulie 1901)

Poet, publicist și traducător din cercul societății literare Junimea; membru corespondent al Academiei Române.

1908 – Universitatea Populară de la Vălenii de Munte

Nicolae Iorga a inaugurat Universitatea Populară de la Vălenii de Munte la 2 iulie 1908.

La cursuri participau intelectuali din ținuturile locuite de români, dar despărțite de patria mamă. Lectorii predau Istorie, Istorie literară, Economie națională, Geografie. În primii ani au fost susținute de profesori ca: Gheorghe Munteanu-Murgoci, Vasile Bogrea, Alexandru Lapedatu, Ștefan Bogdan. În anul 1922, Universitatea Populară a luat denumirea Universitatea Populară „Nicolae Iorga”.

1908 – S-a născut Valentin Al. Georgescu

Valentin Alexandru Georgescu; 2 iulie 1908, Corabia, Olt – 9 octombrie 1995, București

Jurist, istoric al dreptului, scriitor, membru titular (din 1992) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Drept (1929), dar și Facultatea de Litere din București. A devenit Doctor în Drept roman și Istoria dreptului la Facultatea de Drept din Paris (1932). A predat Drept roman – profesor suplinitor la Universitatea din Cernăuți, șef de lucrări practice la Facultatea de Drept din București, privat-docent și charge de cours un an la Universitatea din Lausanne (Elveția), profesor titular la Universitatea din Iași. În 1951 a fost scos abuziv din învățământ. Din 1953 a fost cercetător științific la institutele de Istorie din Iași, de Drept din București, de Istorie din București; cercetător științific principal și șef de secție la Institutul de Studii Sud-Est Europene (1966–1975). A fost membru al unor importante instituții din țară și de peste hotare: Academia din Atena, Academia de Legislație din Toulouse, Academia de Istorie din Lisabona. A fost un apreciat poet, eseist. A debutat cu poezia Itinerar citadin în revista Meridian și a colaborat cu poezii și eseuri la Arhivele Olteniei, Meridian etc. Lucrări științifice: Originile și evoluția generală a proprietății în dreptul roman, Dreptul roman al lui Iustinian în Principatele danubiene în secolul XVIII, Legislația urbană a Țării Românești, Judecata domnească 1611–1831 (2 vol.).

1914 – A încetat din viață Emil Gârleanu (5 ianuarie 1878 – 2 iulie 1914)

Prozator, regizor, scenarist de film, jurnalist și traducător.

1915 – S-a născut Dumitru D. Stancu

2 iulie 1915 – 8 decembrie 2005

Compozitor, dirijor și memorialist. A desfășurat o bogată activitate dirijorală și didactică. A fost inspector general în Ministerul Învățământului din București (1966–1969). A înființat și dirijat Formația de instrumente populare de suflat (1980). A cules și prelucrat folclor. A compus muzică pentru ansambluri populare: Suită de cântece și jocuri din Cislău, muzică corală: Cântările Sfintei Liturghii; a scris lucrări didactice: Antologie de cântece pentru școlari. A scris memorialistică: În slujba cântecului românesc, Șase decenii de colaborare radio și versuri: Între mine și lume.

Dumitru D. Stancu – Povestea unui ciobănaș • Corul de Copii Unison – Cadeții, Dirijor George Dumitrașcu

1919 – Teatrul Cărăbuș din București

La 2 iulie 1919 și-a început activitatea Teatrul Cărăbuș din București, primul teatru de revistă românesc.

La inaugurare s-a jucat premiera revistei Pisica pe orez scrisă de Constantin Solomonescu și Mircea Rădulescu, în care Constantin Tănase interpreta cupletul „Cotoiul e pe varză, pisica-i pe orez”.

Aici, alături de Tănase, au evoluat vedetele sale: Lisette Verea, Lulu Savu, Lizica Petrescu, Mia Steriadi, dar și un mare cântăreț care a traversat secolul împreună cu revista românească, Gică Petrescu.

Constantin Tanase – Cu ce? Pen’ce?

1919 – S-a născut Ștefan Fay

Ștefan Vasile Andrei de Fay; 2 iulie 1919, Seuca, Mureș – 26 iunie 2009, Nisa, Franța

Scriitor și genealogist francez, originar din România. A urmat doi ani la Academia de Arte Frumoase din București (Desen și Sculptură) cu practica în atelierul sculptorului lon Jalea. A fost audient la câteva cursuri universitare (Sociologie, Filosofie, precum și Anatomie la Facultatea de Medicină). A debutat în literatură cu reportaje și povestiri, iar în 1952 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor (a demisionat în 1956). A fost redactor la Editura CCS, de unde a fost disponibilizat în 1958. După un timp de șomaj greu, a exercitat diverse ocupații, a pictat decoruri de teatru, afișe; a participat in echipa pictorului Vasile H. Rudeanu la pictarea și renovarea bisericilor Ghighiu, Titu, Patriarhie, Capela Ghencea-Militari, Sf. Elefterie etc. În 1959 a fost angajat bibliotecar tehnic la ICSIM, de unde va ieși la pensie. În aceasta perioadă a urmat Școala Populară de Artă din București, secția Pictură. A colaborat la publicații din țară și străinătate (Franța, USA, Canada) cu materiale de cultură. A fost, din nou, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania și membru al Academiei Româno-Americane. Opere: Noul oraș, Fata plutașului, Caietele locotenentului Florian, Moartea baroanei, Bal la castel, Caietele unui fiu risipitor. Jurnal, Sub casca de aur a Iw. Mambrino. La 31 mai 2009 i s-a conferit în România Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer, pentru literatură.

1921 – S-a născut Iosif Petschovschi

2 iulie 1921, Timișoara – 6 octombrie 1968, Arad

Fotbalist care a jucat pe postul de mijlocaș central ofensiv. A debutat în Divizia A la CAM Timișoara (1940), evoluând la CA Oradea, UTA Arad, CCA București etc. A jucat în 273 de meciuri în Divizia A, marcând 86 de goluri. A jucat în 32 de meciuri la Echipa națională de fotbal a României, marcând 32 de goluri. A jucat și în Campionatul ungar în perioada 1941–1944, sub numele József Perényi. A fost primul fotbalist care a fost numit Maestru Emerit al Sportului și căruia i s-a conferit Ordinul Muncii cl.II, în 1952.

1922 – Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, Paris

S-a inaugurat oficial Școala Română de la Fontenay-aux-Roses de lângă Paris, fondată (în 1920) și condusă de Nicolae Iorga, unde tinerii absolvenți ai Universităților din București, Iași, Cluj și Cernăuți își desăvârșeau pregătirea în specialitățile Istorie, Filologie și Artă. A fost înființată în același timp cu Școala Română de la Roma (Accademia di Romania).

Ambele Școli, de la Paris și Roma, au putut să reziste unui fenomen cum a fost cel de-al doilea război mondial, dar au fost închise la doi ani după încetarea războiului, în anul 1947, prin dispoziția ministrului de Externe, Ana Pauker.

1922 – S-a născut Petru C. Baciu

2 iulie 1922, Bacău – 21 august 2017

Luptător anticomunist, legionar, unul dintre ultimii supraviețuitori ai rezistenței anticomuniste. A absolvit Liceul Comercial, devenind contabil, iar în 1937 a intrat în rândurile Mișcării Legionare. În timpul guvernării mareșalului Ion Antonescu a fost arestat de mai multe ori de către Siguranța Statului și judecat pentru activitate în cadrul Frățiilor de Cruce. După eliberare, a participat la luptele de eliberare a Ardealului de Nord. După război, a urmat Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București. În mai 1948, când au început marile arestări, s-a retras în munți, în regiunea Solonț-Uturea, unde a organizat un punct de rezistență armată. În noiembrie a coborât din munți pentru a pleca spre Trieste, dar la București grupul a fost arestat. Condamnat la 10 ani de temniță grea, a fost eliberat după 13 ani. S-a căsătorit cu Aurica Munteanu. În 1975 a fost din nou arestat pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste”, fiind eliberat în 1977. A trecut prin închisorile Văcărești, Galați, Suceava, Rahova, Iași, Bacău, Pitești, Craiova, Jilava, Aiud, Poarta Albă, Peninsula, Capul Midia, Grindu, Periprava-Bac, Borzești, Constanța, Onești. A scris volume de versuri: Cine? și Inimi Zăvorâte și memorialistică: Răstigniri ascunse (2 vol.).

1923 – Accidentul feroviar de la Vintileanca

Un tren accelerat pe direcția București–Iași s-a ciocnit, în jurul orelor 11:00, în gara Vintileanca (acum, Săhăteni),  județul Buzău cu un tren de marfă, provocând moartea a 66 de oameni și rănirea a 105 persoane.

Ancheta care a urmat a stabilit că numeroși călători au murit deoarece călătoreau pe acoperișuri, scări și tampoane și că vinovat de producerea accidentului a fost acarul Ion Păun. Responsabilii pentru sistemul care a făcut posibil accidentul au fost dezvinovățiți, iar de atunci acarul Păun indică persoana asupra căreia se aruncă greșelile altora…

1926 – S-a născut Octavian Paler

2 iulie 1926, Lisa, Brașov – 7 mai 2007, București

Eseist, scriitor, publicist, reputat jurnalist și editorialist. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie și simultan și pe cele ale Facultății de Drept din București. Între 1949–1961 a fost redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română (primul organizator al festivalului de muzică ușoară Cerbul de aur de la Brașov), vicepreședinte al Comitetului de Radiodifuziune și Televiziune, Președinte al Consiliului Ziariștilor, Membru supleant al CC al PCR, deputat în Marea Adunare Națională – activități în cadrul statului comunist puternic politizate. După evenimentele din decembrie ’89, a fondat, împreună cu Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu etc. Grupul de Dialog Social, care s-a evidențiat prin pozițiile sale anti-comuniste. A devenit, pe rând, director onorific și editorialist al ziarului România liberă, apoi editorialist la Cotidianul și Ziua. A rămas un jurnalist și comentator apreciat. A participat la talk-show-ri, pe teme de politică, de moralitate etc., la diferite posturi de televiziune. În ultimii ani de viață, a devenit un critic acerb al clasei politice românești. Din scrierile sale: Umbra cuvintelor, Drumuri prin memorie (2 vol.), Mitologii subiective, Apărarea lui Galilei, Viața pe un peron, Polemici cordiale, Viața ca o coridă, Rugați-vă să nu vă crească aripi, Deșertul pentru totdeauna, Autoportret într-o oglindă spartă, Eul detestabil: o istorie subiectivă a autoportretului, Calomnii mitologice, Poeme.

1929 – S-a născut Aurel Baghiu

2 iulie 1929, Gheja, Mureș – 3 martie 2010

Inginer, liderul primei mișcări anti-comuniste din România. Fiind student la Institutul Politehnic din Timișoara, a fost arestat la 30 octombrie 1956. Fiind considerat unul dintre liderii mișcărilor studențești din Timișoara, alături de alți șapte colegi, la 16 noiembrie 1956, Baghiu a fost condamnat la 8 ani închisoare corecțională pentru „agitație publică”. În cei șapte ani de detenție, a trecut prin penitenciarele Timișoara, Gherla, Stoenești, Periprava, Strâmba, Salcia, Văcărești. A fost eliberat la 6 februarie 1963, în urma unui decret de grațiere generală. Încă din decembrie 1989 a desfășurat o complexă activitate, fiind printre membrii fondatori ai Ligii Foștilor Deținuți Politici. A fost ales vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) Cluj, membru în Consiliul Județean Cluj, președinte al Frontului Democratic Antitotalitar (FDA) Cluj, și vicepreședinte al FDA pe țară. A fost autor al unor importante scrieri memorialistice: Printre gratii (2 vol.) și Fragmente de biografie și cugetări.

1933 – S-a născut Floare Finta

Flore Codrojii; 2 iulie 1933, Negrești-Oaș, Satu Mare

Creatoare de costume și podoabe populare, vindecătoare cu plante și deținătoare a titlului de Tezaur Uman Viu. De la mama sa a învățat modalitățile tradiționale de confecţionare a costumelor tradiţionale oşeneşti, însă după căsătorie a început să le confecţioneze pentru membrii familiei. Tot din copilărie, și-a ajutat mama la culegerea plantelor şi prepararea leacurilor, însă prin anul 1950 a început să practice singură această îndeletnicire, vindecând pe cei care-i solicitau ajutorul. Confecţionează cu precădere podoabe femeieşti (zgărzi, zgărdane şi fodre) şi obiecte miniaturale (clopuri şi straiţe). Pasionată fiind de tradițiile și obiceiurile Țării Oașului, încă din tinerețe, alături de copiii săi, a colaborat cu casa de cultură din localitate, participând la spectacole în țară și străinătate. Mătușa Floare a mai păstrat în casa dumneaei, chiar dacă după 1989 întreaga comunitate s-a modernizat, gospodăriile tradiționale fiind înlocuite cu altele noi, o încăpere mobilată și amenajată în stil tradițional. Aici a a adunat bogățiile lăzii de zestre specifice Oașului: costume populare, oluri și blide, ștergare, desagi etc. I-a fost conferită Medalia Meritul Cultural, fiind declarată Tezaur Uman Viu în 2015.

Biografie ilustrată: Floarea Finta, maestra costumelor populare oșenești [Vatra MCP]

1937 – S-a născut Mihai Andrei

2 iulie 1937, Hotarele, Ialomița – 27 decembrie 2006, București

Jurnalist, redactor, crainic al Jurnalului Radiodifuziunii Naționale, primul redactor-șef al Agenției de presă Rador. A urmat o școală postliceală de bibliotecari și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ din București, secția Actorie. A fost, de-a lungul anilor: secretar de școală, pedagog, bibliotecar, redactor la o stație de radioficare din Câmpina, actor la Bârlad, pentru ca apoi să se angajeze la Radiodifuziune, fiind mai întâi crainic, apoi redactor – una dintre cele mai mari voci ale Jurnalului – o perioadă, realizator de programe didactice la televiziunea cu circuit închis a Universității din Constantine (Algeria). După 1989, a organizat și condus, la solicitarea directorului de atunci al Radioului, Eugen Preda, Agenția de presă Rador a Societății Române de Radiodifuziune, fiind redactor-șef până în 1996.

1938 – S-a născut Szilágyi Domokos

2 iulie 1938, Șomcuta Mare – 27 octombrie 1976, Cluj

Poet și eseist român de etnie maghiară. A urmat cursurile secției de Limba și literatura maghiară a Universității „Bolyai”, dar la finele studiilor nu și-a susținut examenele de licență. A fost colaborator al revistei Igaz Szó, colaborator intern al cotidianului bucureștean Előre. A debutat cu poezie în revista Utunk (1956). Volumul de debut, Álom a repülőtéren (Vis pe aeroport) a fost publicat în 1962. Prin poezii, traduceri din autori români și englezi, poezii pentru copii a fost o prezență permanentă în viața literară. A locuit în București cu prima soție, poeta Hervay Gizella și fiul Attila (Kobak), care va deveni victima cutremurului din 1977. De la mijlocul anilor ’60 se întreținea din onorarii, fiind nevoit să se interneze de mai multe ori din cauza unei bolii care recidiva, în final s-a pensionat medical. Din 1972 a revenit la Cluj, unde, din cauza agravării bolii și-a pus capăt zilelor. Dintre volumele sale: A láz enciklopédiája (Enciclopedia febrei), Történetek húsz éven felülieknek (Povestiri pentru adulți), Búcsú a trópusoktól (Adio ecuatorului), Sajtóértekezlet (Conferință de presă), Felezőidő (La jumătate de timp), Sz. D. legszebb versei (Poeziile cele mai frumoase al lui Sz. D.), Tengerparti lakodalom. Hátrahagyott versek (Nuntă la malul mării. Poezii, postum), Összegyűjtött versek (Aterizare forțată. Poezii alese), etc. În 1992 a primit postum premiul Uniunii Scriitorilor din România.

1940 – Incidentul armat de la Giurgiulești

Ultimatumul sovietic a cerut ca Armata Română să evacueze teritoriile basarabene și nord-bucovinean în patru zile, începând cu data de 28 iunie. Chiar și în aceste condiții, trupele ruse au invadat teritoriile clamate încă din noaptea de 27/28 iunie, unitățile motorizate și cele de cavalerie înaintând rapid spre Prut și devansând formațiunile militare românești aflate în curs de evacuare. Sovieticii au aplicat tactici foarte agresive, instalând puncte de control, punând soldații români – în special pe cei din Basarabia, în situații foarte periculoase sau fatale, dezarmându-i, umilindu-i și uneori arestându-i. A existat un număr mare de incidente și cazuri numeroase de morți și răniți din rândul trupelor române. Incidentul menționat a fost o acțiune militară, desfășurată la 2 iulie 1940, constând într-un schimb de focuri de artilerie între Compania a V-a din Regimentul V Care de Luptă din Galați, comandată de căpitanul Napoleon Alexandru Popescu și o coloană de blindate sovietice. A avut loc în capul de pod de peste râul Prut de la Galați–Giurgiulești, cu șase ore înainte de termenul de evacuare oficială. Compania de tancuri română avea misiunea de a asigura evacuarea în siguranță a trupelor române la intrările dinspre nord și est ale satului Giurgiulești și la capătul podului rutier și feroviar de peste Prut. Compania a angajat lupta cu o coloană blindată sovietică, care nu a nerespectat graficul de deplasare a unităților militare ruse și nici limita de minim patru kilometri între trupele Armatei Roșii, aflate în curs de înaintare în mod agresiv și cele românești, schimbul de focuri de artilerie s-a soldat cu distrugerea a patru mașini de luptă rusești. A fost urmat de retragerea organizată a subunităților române din capul de pod și de distrugerea ulterioară a podului.

1941 – Luptele Armatei Române pentru eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei de sub ocupația sovietică – Traversarea Prutului

Operațiunea München este numele de cod al ofensivei armatelor română și germană din al doilea război mondial pentru eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei de sub ocupația sovietică. Operațiunea a început la data de 2 iulie și s-a încheiat victorios la 26 iulie 1941. Inițial, acțiunile militare desfășurate pe frontul românesc până la 2 iulie 1941 (împotriva armatelor 9, 18 și independentă de Litoral) au avut un caracter de acoperire strategică, fiind concretizate prin constituirea unor capete de pod la est de Prut, în Basarabia, și prin mici pătrunderi realizate în partea de nord a Bucovinei. În prima zi au trecut Prutul, întâmpinând rezistență din partea trupelor sovietice, Divizia 7 Infanterie, Corpul de Cavalerie al Armatei a 11-a, Brigada 6 Cavalerie, Armata a 3-a, Divizia 6 Infanterie, Regimentul 27 Dorobanți Bacău, Divizia 1 Blindată, Divizia 35 Infanterie Rezervă, Regimentul 67 Infanterie, Regimentul 6 Infanterie Gardă „Mihai Viteazul”. A avut loc o pregătire de artilerie care trebuia să neutralizeze artileria grea sovietică din zonă, să distrugă fortificațiile și să dezorganizeze apărarea, însă datorită alocării unei cantități insuficiente de muniție, aceasta nu și-a atins scopul.

1941 – A încetat din viață George Valentin Bibescu (3 aprilie 1880 – 2 iulie 1941)

Prinț, nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu, unul dintre cei mai buni piloți români, a înființat Automobil Clubul Român, Clubul Aviatic Român și Liga Națională Aeriană. 

1945 – A încetat din viață Constantin Pârvulescu (21 iulie 1890 – 2 iulie 1945)

Astronom, astrofizician, profesor universitar; a dat numele său unei mici planete; ales post-mortem membru de onoare al Academiei Române.

1950 – S-a născut Liviu Vasilică

2 iulie 1950, Plosca, Teleorman – 19 octombrie 2004, București

Medic pediatru, cântăreț de muzică populară din județul Teleorman. A învățat primele cântece de la rapsodul teleormănean Gogu Ivașcu. Și-a început activitatea artistică de solist vocal de muzică populară încă din perioada studenției (la Medicină, 1974–1980), clasându-se pe primul loc la toate etapele naționale ale Festivalurilor Artei Studențești, pentru originalitatea repertoriului și a stilului de interpretare. A debutat în cadrul emisiunii TV Tezaur folcloric de pe postul național TVR1. A făcut primele înregistrări la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”. Pasiunea pentru folclor l-a determinat să colecționeze costume populare autentice teleormănene, realizând, în numai câțiva ani, o bogată colecție care se află în prezent în patrimoniul Ansamblului de Cântece și Dansuri Burnasul din Alexandria.

Pe la noi pe Teleorman

1950 – S-a născut Ilie Micolov

2 iulie 1950, Suceava – 21 iulie 2018, Oglinzi–Răucești, Neamț

Cântăreț de muzică ușoară. De profesie economist, a fost consilier pe teme muzicale al Radio România Actualități, a apărut în cadrul spectacolelor Teatrului „Constantin Tănase” din București și a susținut turnee alături de formația Romanticii. Din înregistrările sale: Dragoste la prima vedere, Cine te iubește, Muzică ușoară de la țară.

Dragoste la prima vedere

1951 – S-a născut Mariea Crâșmaru

2 iulie 1951, Vetrișoaia, Vaslui

Călătoare intrată în Cartea Recordurilor la capitolul globetrotter, pentru cea mai lungă călătorie efectuată vreodată de o femeie. În 1997–2000, ea a facut pe jos turul României, parcurgând o distanță de 3.510 de kilometri în 114 zile, apoi, a plecat prin toate țările Europei, urmând turul lumii, fiind singura femeie din lume care a străbătut 120 țări, a atins cei doi poli ai Terrei, cele șapte continente, din care a rezultat cel mai lung pașaport din lume înscris și el în GUINNESS (154 de pagini și o lungime de 19m), în 3 ani și 5 luni. În efortul său, românca a parcurs peste 300.000 de kilometri, a urcat la înălțimi de peste 6.000 de metri și a îndurat temperaturi de minus 38 de grade (în Antarctica) sau de plus 60 de grade (în Emiratele Arabe Unite, în deșert).

1951 – S-a născut Isabela Vasiliu-Scraba

Isabela Scraba; 2 iulie 1951, București

Eseistǎ, istoric al filosofiei, publicistă, profesoară, membrǎ a Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Inginerie Chimică a Institutului Politehnic București, după care a lucrat cinci ani ca ingineră chimistă la un institut de cercetare. A urmat studii post-universitare de Filosofie la Sorbona (1988, 1991), la Universitatea Liberă din Bruxelles (1988), la Universitatea din München (1990) și la Universitatea din Nisa (1991). A fost profesor-invitat la Universitatea din București, profesor suplinitor de Limba germană la Liceul „Lucian Blaga” din București. A publicat peste 200 de studii, articole și eseuri de istoria ideilor, critică literară, filosofie și istoria filosofiei în diferite reviste de cultură: Viața Românească, Contemporanul–Ideea Europeană, România liberă și Revista de filosofie (București), Tribuna și Steaua (Cluj-Napoca), Convorbiri literare (Iași), Familia (Oradea), Acolada (Satu Mare), Discobolul (Alba Iulia), Oglinda Literară (Focșani), Vatra Veche (Târgu Mureș), Constelații diamantine (Craiova), Nord Literar, Archaeus și Poesis (Baia Mare), Asachi (Piatra Neamț), Argeș (Pitești), Origini/Romanian Roots și Clipa (SUA), Observatorul și Alternativa (Canada) etc. Cenzurate de presa comunistă, studiile sale critice asupra filosofiei lui Constantin Noica, Anton Dumitriu, Lucian Blaga, Petru Comarnescu, Platon, Kant, Heidegger și Jaspers au putut fi publicate abia după anul 1990. Dintre lucrările sale: Atena lui Kefalo, Filosofie acroamatică la Platon, Configurații noetice la Platon și la Eminescu, Mistica platonică, Metafizica lui Nae Ionescu, în unica și în dubla ei înfățișare, În labirintul răsfrîngerilor, Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Țuțea, Emil Cioran, C-tin Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Propedeutică la eternitate. Alexandru Dragomir în singurătatea gândului etc. Este inclusă în International Who’s Who of Professional & Business Women, ABI 2001 și în Who’s who in Romania 2002.

1951 – S-a născut Gheorghe Visu

2 iulie 1951 în București

Actor de teatru și film. În adolescență a avut mai multe pasiuni, precum desenul și chitara, dar la maturitate a ales să studieze Arta actorului, la Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. În teatru a debutat de foarte tânăr, ca elev și apoi ca student al IATC, la Teatrul Național din București, iar după absolvirea facultății (1974), a devenit angajatul Teatrului Mic din București. A fost admirat în cinematografe și aplaudat în sălile de teatru, dar a fost adulat de publicul Teatrului Radiofonic, căruia, cu devotament, îi oferă momente unice, de neuitat. Din filmele sale: Singurătatea florilor, Comoara din deal, Toate pînzele sus, Un om în Loden, Mireasa din tren, Bietul Ioanide, Un echipaj pentru Singapore, Anotimpul iubirii, Înnebunesc și-mi pare rău, Balanța, Terminus paradis, Turnul din Pisa, Visul lui Liviu, Challenge Day, Moromeții 2.

Turnul din Pisa (2002) • Regia Șerban Marinescu. Cu: Ioana Flora, Gheorghe Dinică, Dorel Vișan, Valentin Uritescu, Gheorghe Visu, Mihai Mălaimare, Mitică Popescu, Șerban Pavlu, Marius Florea Vizante etc.

1953 – S-a născut Irineu Pop

Ionel Pop; 2 iulie 1953, Băsești, Maramureș

Teolog, Arhiepiscop ortodox de Alba Iulia. A absolvit în 1974 Seminarul Teologic Ortodox din Cluj, a urmat apoi Institutul Teologic din Sibiu, pentru un singur an de studii, continuând la Institutul Teologic din București, de unde a luat licența în Teologie cu calificativul Excepțional, fiind șef de promoție (1978). La 25 de ani a intrat în obștea Mănăstirii Sinaia ca frate, în același an fiind tuns în monahism de sărbătoarea Sfintei Parascheva, primind la călugărie numele de Irineu. Peste doi ani, la aceeași sărbătoare, a fost hirotonit ieromonah. Între anii 1985–1988 a beneficiat de o bursă de studii în America, la Institutul Teologic Prezbiterian din Princeton, statul New Jersey, unde s-a specializat în Etică socială. Din 1989 a fost preot slujitor la Catedrala Patriarhală din București, arhimandrit, apoi superior al Așezămintelor ortodoxe românești de la Ierusalim și Iordan și reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului. În 1990, a devenit Doctor în Teologie cu teza Chipul lui Hristos în viața morală a creștinului, cu calificativul „Excepțional”. La scurt timp, în urma recomandării Arhiepiscopului Teofil Herineanu și la propunerea Sinodului Permanent al Mitropoliei Ardealului, a fost numit de Sfântul Sinod al BOR Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titlul Bistrițeanul și a fost hirotonit și instalat în Catedrala Ortodoxă din Cluj, la 21 noiembrie 1990.

1954 – S-a născut Ioan Holban

2 iulie 1954, Fălticeni, Suceava

Scriitor, critic, filolog, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, sectia Română–Franceză (1978). Este Doctor în Științe Umaniste din 1998. Printre alte activități a fost profesor de Limba franceză la Pașcani, profesor de Limba română la Iași, filolog la Institutul de Filologie Română „Al. Philippide”, redactor-șef al revistei Cronica, secretar al Uniunii Scriitorilor din România, director general al Teatrului National „Vasile Alecsandri” (1996–2006). Din 2006 este director al Teatrului pentru copii și tineret Luceafărul din Iași. Din opera sa: Proza criticilor, Profiluri epice contemporane, Literatura subiectivă, Salonul refuzaților, Istoria literaturii române. Portrete contemporane (3 vol.), Cortina de sticlă, Literatura română subiectivă de la origini pînă la 1990, Literatura română de azi. Poezia. Proza.

1954 – S-a născut Maria Mardare-Fusu

2 iulie 1954, Razdolie, Armizon/Tiumeni, Rusia

Pictoriță, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova din 1989. A studiat Pictura la Școala Republicană de Arte Plastice „Ilia Repin” (actualmente Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”) din Chișinău (1971–1974). A fost pictor decorator la Teatrul Republican Luceafărul din Chișinău și la Comitetul de Stat pentru Televiziunea de Stat și Radiofuziune, cât și pictor la Academia de Științe din RSSM și la Fondul Plastic al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova. A participat la expoziții de grup la Casa Scriitorilor, la Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” și la Muzeul Național de Artă. În expozițiile personale a debutat în iulie 1971 la Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, cu lucrări pictate în satul în care s-a născut, urmând alte expoziții la Biblioteca Transilvania și „A Treia Zi de Sfintele Paști – Cina Cea de Taină” la Casa Cărții „Petru Movilă” (Chișinău, 1988); „2000 de ani de la Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos” la Muzeul Național de Artă al Moldovei (decembrie 1999–ianuarie 2000); „Cina Cea de Taină” la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” Chișinău (27 aprilie – 7 mai 2002); „Cina Cea de Taină” la sediul OSCE din Chișinău (martie–aprilie 2007); „Raza Ta, Doamne” la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” (2015). A fost distinsă cu Premiul Special al Mitropoliei Chișinăului pentru pictura Din Memoria Lunii, Ducerea Crucii (1996).

Interviu: Artista plastică Maria Mardare-Fusu: „Crăciun fericit tuturor, celor mari și celor mici!” de Irina Nechit [Gazeta de Chișinău]

1963 – A încetat din viață Romulus Vuia (28 ianuarie 1887 – 2 iulie 1963)

Etnolog, etnograf, antropolog și folclorist; a întemeiat Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Parcul Etnografic Național din Cluj, care îi poartă astăzi numele.

1968 – A încetat din viață Dan Bădărău (6 decembrie 1893 – 2 iulie 1968)

Filosof; profesor al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași; director al Institutului de Istorie al Academiei Române; membru corespondent al Academiei Române.

1970 – A încetat din viață Alice Cocea (28 iulie 1899 – 2 iulie 1970)

Actriță franceză de teatru și film de origine română; pictoriță; directoarea teatrului Théâtre des Ambassadeurs; sora avocatului, scriitorului și temutului pamfletar N.D. Cocea.

1988 – S-a născut Nicoleta Dincă

Elena Nicoleta Dincă; 2 iulie 1988, Slatina

Jucătoare de handbal care evoluează în postul de extremă stânga. A început să practice handbalul la Liceul cu Program Sportiv din Slatina, iar prima echipă de senioare la care a evoluat a fost Rapid CFR București. A jucat pentru Universitatea Jolidon Cluj, SCM Craiova, Corona Brașov, CSM Bistrița, în prezent, Gloria Bistrița. A evoluat la Echipa Națională: 37 de apariții la junioare (2004–2006), 45 la tineret, unde a fost căpitanul echipei (2006–2008), 28 la senioare. A câștigat, cu echipa: o medalie de argint la Campionatul European pentru Junioare Austria 2005; o medalie de bronz la Campionatul Mondial pentru Junioare Canada 2006 (a fost desemnată atunci Cea mai bună extremă stânga); o medalie de bronz la Campionatul European pentru Tineret Turcia 2007, o medalie de argint la Campionatul Mondial Universitar Ungaria 2010.

1995 – A încetat din viață Mircea Mancaș (2 martie 1905 – 2 iulie 1995)

Estetician, critic literar și profesor universar.

1999 – Firma franceză Renault a preluat Uzinele Dacia Pitești

Louis Schweitzer, președintele Renault din acea perioadă, alături de Radu Sârbu, președinte al Fondului Proprietatății de Stat și de Pierre Ménat, ambasador al Franței la București au semnat contractul de privatizare Dacia, schimbând radical destinul mărcii de la Mioveni.

2003 – A încetat din viață Ghelasie de la Frăsinei (Gheorghe Teodor Popescu; 18 martie 1944, Sălătrucel Loviștea, Vâlcea – 2 iulie 2003, Mănăstirea Frăsinei)

Părinte duhovnic; autor a numeroase scrieri de mistică isihastă

2015 – A încetat din viață Dan Tulbure (21 ianuarie 1944 – 2 iulie 2015)

Medic și profesor; director general al Institutului Clinic Fundeni (2000–2005); director al Centrului ATI din același institut; a pus bazele anesteziei și terapiei intensive moderne în România.

2016 – A încetat din viață Elie Wiesel (30 septembrie 1928 – 2 iulie 2016)

Scriitor, ziarist eseist și filosof umanist; activist în domeniul drepturilor omului american, născut într-o familie de evrei din România, supraviețuitor al Holocaustului, distins cu Premiul Nobel pentru Pace, membru de onoare al Academiei Române.

2021 – A încetat din viață Ion Ciocanu (18 ianuarie 1940 – 2 iulie 2021)

Critic literar, filolog, pedagog, scriitor; cunoscut și recunoscut mai ales pentru atitudinea sa intransigentă față de politica de deznaționalizare a românilor basarabeni și de subminare a limbii române în Republica Moldova.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită