2 Mai în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Expoziția artiștilor independenți

 

Ziua Națională a Tineretului

Este sărbătorită în fiecare an, la 2 mai, fiind instituită prin Legea nr. 425/25 octombrie 2004 privind instituirea Zilei Naționale a Tineretului. Cu prilejul acestei zile, sunt organizate și prezentate, prin mijloacele de informare în masă, activități sociale, culturale, artistice și sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului. Autoritățile administrației publice centrale și locale care au atribuții în domeniul tineretului acordă sprijin material, financiar și organizatoric evenimentelor prilejuite de marcarea acestei zile. De asemenea, legea prevede ca Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune să difuzeze, în perioada 26 aprilie–2 mai, emisiuni despre problematica tineretului.

Acum… eu mi-amintesc de Ziua Tineretului dinainte de ’89, unii zic că era și liberă…

1600 – Campania lui Mihai Viteazul în Moldova

La 2/11 mai, Mihai Viteazul se găsea la Roman, de unde le scria bistrițenilor, cu poruncă strașnică, să trimită hrană. În zilele următoare s-a îndreptat spre cele două cetăți – Neamț și Suceava – apărate de polonezi, care i s-au închinat. Cetatea Neamțului și-a deschis porțile în fața armatelor lui Mihai Viteazul. La 7/16 mai, Mihai Viteazul a ajuns la Suceava. Documentele consemnează o răscoală a ostașilor moldoveni care, după ce au omorât 400 de poloni, au trecut de partea lui Mihai. Apărătorii Cetății Sucevei i-au deschis porțile și s-au predat fără luptă. Unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul, Ioan Kapturi, a fost numit noul pârcălab al cetății. La 20/29 mai 1600, el a jurat credință, în calitate de pârcălab, noului domnitor. Mihai Viteazul a lăsat în cetate o garnizoană.

1667 – Prima atestare documentară a orașului Chișinău

Un ispisoc al lui Duca Vodă al Moldovei a pomenit pentru prima oară despre „târgoveții din Chișinăi”. Prima atestare ca așezare rurală, Chișinăul lui Acbaș, a fost într-un document din 17 iulie 1436. A doua mențiune documentară datează din 1466, în documentul de proprietate, eliberat de Ștefan cel Mare, prin care confirmă unchiului său Vlaicu Pârcălab de Cetatea Albă „seliștea Chișinăului„ de pe rîul Bîc, cu întreaga moșie și cu moară. Întemeietorul satului a fost Vlaicu, fostul pîrcălab al ținuturilor Hotin, Orhei și Cetatea Albă, nimeni altul decît unchiul lui Ștefan cel Mare. La 25 aprilie 1576, moșia Chișinăului a fost vândută de Vașutca, strănepoata lui Vlaicu, fostului ureadnic de la Iași, Dragoș, pentru 500 de zloți tătărești, apoi a lui Hodor, Crețu și Roșca, Chirița Dumitrachi (1640). Mai tîrziu, în 1641, găsim satul ca fiind închinat mănăstirii Sfânta Vineri Galata din Iași. Și Dimitrie Cantemir, enumerînd localitățile mai importante ale Principatului Moldovei, vorbește despre Chișinău ca despre un „târgușor de puțină însemnătate” din ținutul Lăpușnei, avînd o populație compusă „din creștini, armeni și jidovi” și fiind cârmuit de un șoltuz și mai mulți pârgari, cum se obișnuia în toate orașele Moldovei. Pe timpul domniei lui Vasile Lupu, localitatea a fost cunoscută ca principal centru economic pe noul drum comercial moldovenesc Suceava–Iași–Tighina–Cetatea Albă (1650).Chișinăul a fost menționat documentar ca târg în ținutul Lăpușna, iar locuitorii ei ca târgoveți la 2 martie 1666. În 1677, Cronica polonă a lui Miron Costin inserează Chișinăul printre orașele din Țara de Jos a Moldovei. Cronicarul precizează că în ținutul Lăpușna se aflau orașul Lăpușna și orășelul Chișinău. Prima atestare a Chișinăului ca oraș datează din 2 mai 1677.

1859 – Relații diplomatice Principatele Unite – Austria

Austria a recunoscut de facto, printr-o notă scrisă la 2/14 mai 1859, dubla alegere drept domn al Moldovei și Țării Românești a lui Alexandru Ioan Cuza și a restabilit legăturile diplomatice cu cele două guverne românești de la Iași și București.

1864 – Dizolvarea Adunării Legiuitoare

Alexandru Ioan Cuza a sperat să îmbunătățească situația din țară prin reforme agrare. El a încercat secularizarea terenurilor mănăstirești și, de două ori, să anuleze iobăgia și să reducă terenurile marilor proprietari, dar majoritatea parlamentară era formată din boieri, care se opuneau. Această parte a reformei sale nu a fost aprobată în Adunarea Legiuitoare (Națională). Cabinetul a primit vot de blam, însă Domnul a refuzat demisia primului ministru, Mihail Kogălniceanu, dizolvând prin decret Adunarea Legiuitoare la 2/14 mai, deputații fiind evacuați din sală de un detașament militar. Evenimentul este cunoscut în istorie drept Lovitura de stat de la 2 mai. Totodată, Domnitorul a inițiat o nouă constituție și o nouă lege electorală, în urma Convenției de la Paris, pe care a supus-o aprobării populare, organizând un plebiscit între 10/22 mai–26 mai/7iunie.

1877 – Întîlnirea dintre domnitorul Carol I al României și Marele Duce Nicolae al Rusiei la Ploiești

În timpul întrevederii, și Marele Duce Nicolae a solicitat participarea armatei române la operațiuni militare împotriva Imperiului otoman și Domnitorul Carol I i-a declarat marelui duce că armata română, ca forță de sine stătătoare, va intra în luptă de îndată ce condițiile cooperării cu armata rusă vor fi puse la punct.

1879 – Legea asupra responsabilității ministeriale

Actul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 98/2 mai 1879. Legea era aplicabilă funcționarilor publici în exercițiul funcțiunii și miniștrilor.

1881 – S-a născut Grigorie Leu

2 mai 1881, Țuțcani, Covurlui/Vaslui – 1 martie 1949, Huși

Cleric ortodox care a ocupat mai întâi scaunul episcopal al Argeșului (1936–1940), apoi pe cel al Hușilor (1940–1949), unul dintre numeroșii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române care au intrat în conflict cu regimul comunist. Fiu al unei vechi familii de preoți din părțile Covurluiului, după ce a urmat cursurile Seminariilor din Roman și Iași, a fost hirotonit preot pentru comuna Oancea, Galați, urmând în paralel cursurile Facultății de Teologie din București. A fost directorul Seminarului din Ismail (1916–1918), vicar al Mitropoliei Iașilor din 1924, fiind sfințit arhiereu în același an. La 30 aprilie 1936 a fost ales episcop al Argeșului și înscăunat la 7 iunie 1936. iar după patru ani, la 11 iunie 1940, a fost ales episcop de Huși, înscăunat la 28 iulie 1940. A rămas în funcție până la 5 februarie 1949. În același an, Episcopia Hușilor a fost desființată, teritoriul ei fiind împărțit între Episcopia Romanului și Episcopia de Galați, iar episcopul Grigore Leu a fost pensionat. A murit la Huși, după câteva săptămâni și a fost înmormântat în spatele altarului Catedralei Episcopale din Huși.

1888 – S-a născut Ioan Andrieșescu

2 mai 1888, Iași – 17 decembrie 1944, București

Arheolog, specialist în istoria Comunei primitive, membru corespondent (din 1928) al Academiei Române. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din Iași. După susținerea tezei de doctorat la Iași, a studiat la Berlin istoria antică și preistoria. Împreună cu Vasile Pârvan este considerat creatorul școlii arheologice românești. A pus bazele unei noi specialități în istoriografia română, preistoria. Muzeul Național de Antichități, bazat pe săpăturile de la Histria și din alte zone ale Dobrogei (Scythia Minor) și Institutul de Istoria Artei au fost fondate de Ioan Andrieșescu împreună cu alți mari specialiști. Cu o bogată activitate arheologică și didactică, a publicat peste 50 de lucrări științifice originale, printre care: Asupra epocei de bronz din România, Din preistoria Olteniei, De la Preistorie la Evul-Mediu, Contribuții la Dacia înainte de romani, Considerațiuni asupra tezaurului de la Vâlci-Trân de lângă Plevna, Vasile Pârvan.

1893 – A încetat din viață Gheorghe Bariț (12/24 mai 1812 – 2 mai 1893)

Istoric și publicist transilvănean; întemeietorul presei românești din Transilvania, om politic, participant la revoluția din 1848.

1896 – S-a deschis la București Expoziția artiștilor independenți

Ștefan Luchian, alături de un grup de prieteni, artiști reprezentativi precum Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Alexandru Bogdan-Pitești, Nicolae Petrescu-Găina, Nicolae Grant, Nicolae Gropeanu, au inițiat organizarea Expoziției artiștilor independenți, ca un protest artistic față de Salonul Oficial, după modelul parizian al Salonului Independenților. Vernisajul a avut loc simultan cu inaugurarea Salonului Oficial, într-o clădire învecinată. Manifestul expoziției era semnat de Ștefan Luchian, Nicolae Vermont, Constantin Artachino și Alexandru Bogdan-Pitești.

1907 – S-a născut Bob Bulgaru

Gheorghe Bulgaru; 2 mai 1907, Mălăiești, Vaslui – 31 martie 1939, București

Filolog, pictor și grafician, supranumit pictorul copiilor. Între 1929–1933, a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie – Filologia latină și germană. În 1929 fost editorul revistei Lumea nouă. În 1933 a renunțat la cariera filologică și, deși doar autodidact, s-a dedicat picturii. Portretele sale de copii surprind emoții și stări subtile, folosindu-se de tehnici diferite și de o paletă cromatică vie. A expus, din 1935, la Salonul Oficial din București, statul român cumpărându-i lucrarea Adolescență. A participat, alături de Victor Eftimiu, Alexandru Philippide, Alexandru Sahia, Victor Brauner, Alexandru Ciucurencu, la înființarea Asociației Independente a Scriitorilor și Artiștilor care a funcționat în anii 1935–1936 la București, fiind organizată în general de scriitori de stânga, cu scopul de a crea o alternativă la Societatea Scriitorilor Români, care îi respingea din pricina orientării lor ideologice.

Galerie de portrete Bob (Gheorghe) Bulgaru [artnet.de]

1924 – A încetat din viață Ioan G. Bibicescu (8/20 noiembrie 1848 – 2 mai 1924)

Publicist, economist, om politic; membru al Partidului Național Liberal; guvernator al Băncii Naționale a României; parlamentar.

1928 – A încetat din viață George Ranetti (George Ranete; 19 octombrie 1875 – 2 mai 1928)

Scriitor, publicist; a colaborat la ziare și reviste de umor; a înființat revistele de satiră Furnica, Moș Teacă, Zeflemeaua, Greerul.

1929 – S-a născut Eugen Lozovan

2 mai 1929, București – 3 decembrie 1997, Copenhaga, Danemarca

Poet, lingvist, istoric, filolog și istoric literar. Ca student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a studiat în paralel Franceza-Italiana, Engleza-Germana, Romanica și Lingvistica generală. În noiembrie 1950, cu ocazia unei delegații studențești la Viena, nu s-a mai întors în țară. Cu burse de la Fundația Regală Universitară „Carol I” din Paris și de la Colegiul Europei Libere din Munchen, a studiat la Sorbona – Ecole Pratique des Hautes Etudes din Paris și la Universitatea din Strasbourg, obținând licența în Litere și Limba italiană și „diplome d’etudes superieures„. A debutat în 1954 la revista Orbis (International Journal of General Linguistics and Linguistic Documentation, publicația oficială a International Centre of General Dialectology) condusă de Sever Pop, din Louvain (Belgia). În 1957 a fost angajat la Institutul de Romanistică al Universității din Copenhaga, unde a lucrat patru decenii, până la pensionare. A fost co-fondator al Societății Academice Române de la Roma și membru al Academiei Internaționale Libere de Știință, redactor la revista Bibliographie linguistique din Utrecht (Olanda), din 1968 fiind cooptat în colegiul de redacție la Revue des etudes roumaines. A colaborat la ziarul Stindardul (Germania) și revista Dorul (Danemarca). A publicat cercetare și istorie literară: Studii ovidiene, Studii despre D. Cantemir și Articole românești din diverse publicații; istorie și lingvistică: Dacia fără Roma, Miscellanea / Pătimirea moldovenilor.

1930 – S-a născut Vitalie Belousov

2 mai 1930, Bălți, România/R. Moldova – 4 august 2015, Iași

Inovator, inventator, profesor universitar, doctor inginer. După cedarea Basarabiei Uniunii Sovietice din 1940, tatăl său a fost arestat de autoritățile sovietice și deportat într-un lagăr de exterminare din regiunea Kiroviar, iar mama a murit, cei patru copii rămânând orfani. A învățat primele clase la Liceul de băieți „Ion Creangă” din Bălți, în 1944 s-a refugiat peste Prut și a continuat studiile la Liceul „Roman Vodă” din Roman, apoi la Institutul Politehnic din Iași, Facultatea de Mecanică. A fost angajat la Institutul Politehnic din Iași în 1954, parcurgând ierarhia universitară: asistent, șef de lucrări, conferențiar, profesor (1972–2015), prodecan al Facultății de Mecanică (1974–1975). A fost Șef al Catedrei de Mașini Unelte și Scule și rector al Universității Tehnice din Iași (1990–1996), a fost director general al Institutului Național de Inventică Iași, președinte al Comisiei de Inventică a Academiei Române, președinte de onoare al Societății Inventatorilor din România. A realizat 128 de invenții, 40 de lucrări științifice, 12 manuale de inventică. Dintre invențiile medaliate cu aur: Frână centrifugală autoreglabilă; Procedeu de ascuțire a burghielor elicoidale; Freză ROMASCON; Aparat de zbor fără motor; Freză frontală cu plăcuțe metalo-ceramice; Turbină eoliană; Mașină de ascuțit freze cu dantură curbilinie; Cuțit armat cu răcire internă. A obținut 71 de medalii de aur, 7 ordine europene și de stat și 9 titluri internaționale: Crucea de Cavaler al ordinului Meritul Inventiv al Belgiei (1995), Crucea de Comandor al ordinului Meritul Inventiv al Belgiei (1996), Crucea de Ofițer al Ordinului Meritul Belgo-Spaniol (1996), Ordinul Meritul European (1996), Ordinul Curtoazie Europeană (1996), Ordinul Național Steaua României în grad de cavaler (2002), Ordinul Muncii cl.III (1972), Ordinul Muncii cl.II (1983).

1930 – S-a născut Dorli Blaga

Ana-Dorica Blaga; 2 mai 1930, Berna, Elveția – 15 noiembrie 2021, Alba-Iulia

Intelectuală, fiica filosofului, poetului și dramaturgului Lucian Blaga și a Corneliei Brediceanu. S-a înscris la Facultatea de Fizică din Cluj, transferându-se și absolvind aceeași facultate a Universității din București. În 1957 s-a măritat cu profesorul Tudor Bugnariu. A lucrat la Institutul de Documentare Tehnică, la Consiliul Național al Cercetării Științifice în Comisia Plan Sinteză, a fost redactor responsabil pentru publicația Cercetare științifică–dezvoltare tehnologică, realizată pe baza documentelor UNESCO și ONU. Din 1991 a fost expert cu documentația privind NATO la Senatul României. A contribuit la editarea operei complete a tatălui său, implicându-se puternic, în special după 1990, în munca de recuperare și valorificare a operei poetului. A contribuit la editarea romanului postum al lui Lucian Blaga, Luntrea lui Caron, a colaborat cu monograful Ion Bălu la redactarea celei mai complete biografii, Viața lui Lucian Blaga (4 vol.), a coordonat publicarea ediției critice a operei complete a lui Lucian Blaga și a scris volumul de memorii Tatăl meu, Lucian Blaga.

1933 – S-a născut Neculai G. Iorga

2 mai 1933, Galați

Pictor. Este absolvent al Institutului „Nicolae Grigorescu” din București. Din 1958 a deschis o serie neîntreruptă de expoziții în țară și străinătate (Anglia, Lituania, Germania, Austria, Italia Franța, Bulgaria). S-a stabilit la Sibiu, unde a marcat arta plastică din Transilvania. S-a mutat la București și a continuat cariera didactică și artistică. Operele sale se găsesc în colecții publice (MNAR, Muzeul Brukenthal, Muzeul de Artă Craiova, Galeria Guggenheim din Londra etc.) dar și particulare.

Galerie și critică: Neculai G. Iorga – Călărețul cu șevalet [Artindex]

Amintiri cu şi despre artişti plastici: Neculai Iorga Galeria Artelor 2023 retrospectiva

1936 – S-a născut Eugen Bartha

Bartha Jenő; 2 mai 1936, Alba Iulia – 22 iulie 1987, Târgu Mureș

Antrenor de handbal maghiar din România, multiplu câștigător al campionatului republican. A absolvit Institutul de Cultură Fizică din București în 1958 cu specializarea Fotbal, fiind repartizat antrenor la echipa de fotbal Jiul Petrila, care evolua în Divizia C. A fost antrenor secund al echipei de fotbal Jiul Petroșani, apoi directorul Școlii Sportive pentru Elevi din Petroșani, unde a pus bazele unei echipe de handbal feminin. Aici i-a avut colegi pe Béla și Márta Károlyi, antrenori de handbal pe atunci. A antrenat echipa de handbal feminin Textila Buhuși (locul 3 în Campionatul Republican 1974). A fost profesor la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității din Bacău, unde a înființat echipa de handbal feminin a universității, CSU Știința Bacău, alcătuită din handbaliste de la Textila și din câteva handbaliste de la Clubul Sportiv Școlar Bacău. În 1979, Știința Bacău a obținut primul titlu național, până în 1985, câștigând de șase ori campionatul, de trei ori Cupa României și a ajuns în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni (1985). Diagnosticat cu cancer la plămâni, s-a mutat la Târgu Mureș, pentru a se trata și și-a continuat activitatea: a antrenat echipa Mureșul Târgu Mureș (Cupa României și locul 2 în campionatul național în 1987), a fost antrenor secund sau principal diverse selecționate ale României: echipa de tineret, selecționata de senioare B, respectiv echipa națională de senioare a României, participante la diferite competiții internaționale.

1939 – A încetat din viață Matei Drăghiceanu (15 mai 1844 – 2 mai 1939)

Inginer, geolog, profesor; membru de onoare al Academiei Române.

1940 – S-a născut Ion Lotreanu

Ion Lăbușcă; 2 mai 1940, Alimpești, Gorj – 22 mai 1985, București

Poet, prozator și eseist, ofițer de carieră (1960–1973). A urmat Școala Militară de Ofițeri Activi din Sibiu (1957–1960) și Facultatea de Filologie a Universității din București (1966–1970). A fost redactor la revista Viața militară și secretar de redacție la revista Săptămâna. A debutat în ziarul Apărarea patriei (1959), iar editorial cu volumul de versuri Azimut (1971). Alte volume de poezii: Aerul de sub fluturi, Punctul sensibil, Acordul cu lumea, Ochiul mierlei. A colaborat la Ateneu, Contemporanul, Luceafărul, România literară, Tribuna etc.

1940 – S-a născut Mircea Costache

2 mai 1940, București – 16 februarie 2016, București

Handbalist și profesor. A urmat cursurile Liceului „Matei Basarab” din București, unde a început și activitatea de handbalist sub îndrumarea profesorului Constantin Popescu, antrenorul echipei naționale de handbal feminin. A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport (IEFS) în 1967. A fost campion mondial la handbal în 1961 (autorul golului victoriei în finala competiției) și 1964, vice campion mondial Universitar (1968), câștigător al Cupei Campionilor Europeni (1965) cu echipa Dinamo București, cu care a cucerit de 8 ori Campionatul National de handbal. A fost apoi antrenor al echipei naționale masculine de handbal a Algeriei (1971–1976), al echipei naționale de handbal masculin a Portugaliei (1988–1995) și al echipei României de Tineret (masculin) (1976, 1980). A fost distins cu Ordinul Muncii (1961), medalia Meritul Sportiv (1964). medalia Serviciu Credincios (2001), medalia Bune Servicii Sportive (Portugalia, 1993), Ordinul Meritul Sportiv cl.2 cu baretă (2009), titlul de Campion de Legendă al României (2009), Maestru Emerit al Sportului (1961), Sportiv internațional de Excelență pentru România, Handbalist internațional de Excelență pentru România, Membru de onoare al Federatiei Romane de handbal.

1942 – S-a născut Tudor Cătineanu

2 mai 1942, Ocnița, Bistrița-Năsăud – 1 aprilie 2022, Cluj-Napoca

Eseist, filosof, profesor universitar; jurnalist, președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune (SRR). Absolvent al două facultăți, de Filologie (1964) și de Filosofie (1971) la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca și Doctor în Filosofie (din 1979), a fost profesor de școală generală la Sighișoara, secretar literar la Teatrul de Stat din Turda, redactor la Editura Dacia, apoi lector, profesor și șef al Catedrei de Filosofie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde a predat cursuri de Etică, Estetică, Filosofia Culturii, Axiologie, Introducere în teoria și practica presei. În paralel cu activitatea didactică, a înființat și a condus revista Napoca Universitară (redactor șef între 1972–1976), fiind și titular al rubricii Unghiuri și antinomii la revista Steaua. La București, a fost consilier al directorului general al SRR, apoi primul președinte-director general al SRR de după reînființarea instituției prin Legea nr. 41/1994 (27 septembrie 1995–15 noiembrie 1999). În această calitate, a început, împreună cu întreaga echipă de profesioniști, modernizarea Radioului Public și așezarea sa pe coordonatele europene ale serviciilor publice de radio. Una dintre cele mai importante realizări de care și-a legat numele este înființarea, în 1997, a postului Radio România Muzical. După 1999, a redevenit profesor, la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București, predând cursuri de Retorică și Deontologia mass-media, și fiind conducător de doctorate în domeniul Științele Comunicării. A conceput cursuri universitare, a publicat în reviste de specialitate peste 200 de studii și a ținut circa 75 de conferințe publice, făcând proba unui talent oratoric deosebit. A publicat numeroase volume, dintre care: D.D. Roșca și filosofia românească, Structura unei sinteze filosofice (1981, Premiul revistei Amfiteatru pentru cea mai bună lucrare social-politică a anului; Premiul „Vasile Conta” al Academiei Române), Elemente de etică (2 vol.), Constructe, Echilibru și dezagregare. Antinomia eminesciană, Deontologia Mass-media, Configurații „fizice” și exerciții metafizice, Deontologia Opiniei între Etică și Retorică etc.

1944 – A doua bătălie de la Târgu Frumos

În 1944 au fost două bătălii la Târgu Frumos. Prima s-a desfășurat între 6–12 aprilie, iar a doua între 2–7 mai, între trupele aliate ale Germaniei Naziste și României care s-au opus Armatei Roșii a Uniunii Sovietice. În ambele bătălii, sovieticii au încercat să intercepteze șoseaua Iași–Târgu Frumos–Pașcani și să înainteze cât mai mult spre sud și spre Iași, în cadrul ofensivei din primăvara anului 1944. Forțele germane au respins prima ofensiva sovietică din aprilie, provocând pierderi serioase în rândurile Frontului II Ucrainean. A doua bătălie de la Târgu Frumos, din luna mai 1944, a fost o luptă confuză în care sovieticii au fost din nou respinși. Ca și în prima bătălie, rolul hotărâtor l-au avut blindatele germane care au restabilit mereu linia frontului.

1944 – S-a născut Viorel Munteanu

2 mai 1944, Reuseni, Suceava

Compozitor, muzicolog, profesor, ziarist. A studiat vioara la Școala Populară de Artă din Suceava și a continuat pregătirea muzicală la Conservatorul de Muzică „George Enescu” din Iași, Facultatea de Compoziție, Muzicologie, Dirijat și Pedagogie, secția Profesor de Muzică (1964–1969), cu Constantin Constantinescu, Vasile Spătărelu, Gheorghe Ciobanu; Secția compoziție (1971–1975) cu Anton Zeman, Ion Baciu. A urmat un curs de specializare la Conservatorul ieșean și un stagiu de documentare și specializare în contrapunct și compoziție la Accademia Musicale di Santa Cecilia la Universitatea Națională de Muzică din București (2000) cu teza Roman Vlad, modernitate și tradiție. A fost redactor muzical și șef al secției muzicale la Radio Iași. A urmat o carieră didactică fiind asistent la disciplina Contrapunct, lector la Tehnica contrapunctului și a Fugii, Teoria instrumentelor, profesor universitar la disciplinele Principii de contrapunct și Fugă, Compoziție muzicală la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. A fost profesor invitat la Conservatoarele din Roma, Milano Pescara. Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, al Societății Italiene a Autorilor și Editorilor, al Fundației „Sigismund Toduță” din Cluj Napoca și The American Biographical Institute.

Viorel Munteanu – Glasurile Putnei • Filarmonica „George Enescu”, Dirijor Mihail Agafița

1946 – S-a născut Octavian Andronic-Ando

2 mai 1946, Sânnicolau Mare, Timiș – 11 decembrie 2020, București

Caricaturist și jurnalist. În anul 1969 a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității București și a debutat în presă, lucrând timp de douăzeci de ani la ziarul Informația Bucureștiului. În 22 decembrie 1989 a fondat ziarul Libertatea, al cărui redactor-șef și director a fost până în 1998. De asemenea, a condus proiectul ziarului Informația de prânz la grupul MediaPro și a fost, vreme de un an, directorul general adjunct al postului Tele7abc. Din 2002 a condus Agenția de presă Amos News, pe care a înființat-o.

Imagini: Ziarul personal al lui Octavian Andronic – ANDO 

1951 – S-a născut Mihai Antonescu

2 mai 1951, Turnu-Severin

Poet, prozator, jurnalist, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat literar în 1977 cu Sticla de șampanie, povestire apărută în Mehedințiul literar ’77 – culegere de poezie, eseu, proză, reportaj, teatru sub coordonarea poetei Ileana Roman. A debutat editorial în 1988 cu romanul Cinci căpitani.
A fost distins cu Premiul I la Festivalurile de poezie Primăvara bucureșteană (1984) și „Daniel Turcea” (1985); Premiul Liter-Art XXI (SUA) pentru volumul de versuri în manuscris Poeme de dor și de sabie (1997); Premiul special al Revistei Luceafărul pentru romanul Viitorul în genunchi (1998), Premiul Festivalului de Literatură Sensul iubirii pentru romanul Îngerul pisicii negre (2007), Premiul „Mihai Eminescu” pentru literatură la Festivalul Internațional de Literatură „Mihai Eminescu” Drobeta Turnu Severin (2009) etc. A colaborat la revistele literare: Amfitrion, Luceafărul, Literatorul, Sud, Oglinda Literară, Cafeneaua Literară, Meandre, Viața de Pretutindeni, Dor de Dor, Poarta Sărutului, Viața Românească, Tribuna etc. Este membru al Societății Liter-Art XXI, al Societății Scriitorilor Danubieni, al Academiei de Poezie Contemporană Ploiești, al Societății Scriitorilor Târgovișteni.

1954 – S-a născut Virgiliu Parghel

2 mai 1954, Iași

Pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A fost orfan de tată de la 5 ani. Mama sa, având preocupări artistice, pictoriță amatoare, l-a încurajat și l-a ajutat să-și fructifice talentul. După ce a absolvit Liceul de Muzică și Arte Plastice „Octav Băncilă„ din Iași, a continuat studiile la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, Secția Pictură (1975–1979) la clasa maestrului Corneliu Baba.

A fost profesor de desen la Suceava, asistent la Conservatorul de Muzică și Arte Plastice „George Enescu” din Iași, lector la Universitatea Națională de Arte din București. Din anul 2006 este pictor liber-profesionist. A fost căsătorit cu Anca Parghel, cântăreață și profesoară de jazz. Din 1974, artistul are numeroase expoziții personale și de grup în țară și străinătate. Lucrările sale se regăsesc în colecții publice și private: Muzeul de Artă Suceava, colecții particulare din România: București, Suceava, Bacău, Iași, Lăzarea, Târgoviște, Ploiești; colecții particulare din străinătate în: Germania, Franța, Belgia, Austria, Suedia, Italia, Anglia, SUA, Canada. În 2002 a lucrat prima sa pictură murală, realizând împreună cu cinci studenți un decor de 120 m² pe un calcan al Institutului Francez din București, inspirat din opera pictorului francez de origine islandeză Erro.

Biografie ilustrată; O invitaţie în atelierul lui Virgiliu Parghel de Daniela Plopeanu [Artindex]

1956 – S-a nascut Vasile Pușcașu

2 mai 1956, Bârsănești, Bacău

Sportiv, campion olimpic la lupte libere. A practicat lupte libere la categoria 100 kg, la clubul Steaua București. A participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice: în 1984, la Los Angeles, unde a obținut medalia de bronz și în 1988, la Seul, unde a cucerit titlul olimpic, cea mai valoroasă performanță din cariera sa. În palmares mai are 12 centuri de campion național, o medalie mondială de argint (1987), două medalii mondiale de bronz (1977 și 1979), o medalie de argint la CE din 1987 și doua locuri trei la CE din 1978, respectiv 1979. A fost secretar general al Federației Române de Lupte, fiind ultimul campion olimpic al României la lupte libere. A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, iar în 2000 i-a fost conferit Ordinul național Pentru Merit în grad de cavaler.

1957 – Premiera poemului coregrafic Călin (File de poveste)

La 2 mai 1957 a avut loc, la Teatrul de Operă și Balet din București, premiera poemului coregrafic Călin (File de poveste) de Alfred Mendelsohn, pe un libret semnat de Tilde Urseanu, inspirat de poemul eminescian omonim.

1968 – Lansarea programului TVR 2

Al doilea canal al Societății Române de Televiziune a fost înființat sub numele de Programul 2 iar programul consta în filme și muzică. La început, acesta emitea doar o zi pe săptămână, joia, din 16 iunie 1968 a început să transmită de două ori, joia și duminica, iar din 20 iulie 1968, de trei ori: joi, sâmbătă și duminică. ♣

1977 – S-a născut Bogdan Dumitrache

2 mai 1977, București

Actor de teatru, voce, film și televiziune, cunoscut publicului larg în special pentru rolurile sale de pe marele ecran. A absolvit Facultatea de Teatru a Academiei de Teatru si Film din București în anul 1999, la clasa profesorului Mircea Albulescu, debutând la teatrul „Constantin Nottara” în anul 2000 cu piesa Trilogie Belgrădeană. În 2002 a înființat împreună cu actorul Dragoș Bucur agenția de casting ExitFilms. Dintre filmele în care a jucat: Trafic (Premiul pentru Cel mai bun actor, Lenolafilmfestival), Moartea domnului Lăzărescu, Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii, Portretul luptătorului la tinerețe (Premiul Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar), Loverboy, Din dragoste cu cele mai bune intenții (Premiul Cel mai bun actor într-un rol principal la Festivalul Internațional de Film de la Locarno), Poziția copilului, Sieranevada, Pororoca, Heidi, Spirala, Om câine etc.

Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011) • Bogdan Dumitrache, Natașa Raab, Marian Râlea, Alina Grigore

1979 – A încetat din viață Letiția Pappu (20 noiembrie 1912 – 2 mai 1979)

Prozatoare, poetă și traducătoare, profesoară.

1989 – S-a născut Raluca Băcăoanu

2 mai 1989, Constanța

Handbalistă care joacă pe postul de pivot. A început să joace handbal la Clubul Sportiv Școlar nr.1 din Constanța. Din 2008 a jucat în prima ei echipă de senioare, CSM Slobozia, unde a evoluat timp de 8 ani. A jucat la CS Măgura Cisnădie, HCM Râmnicu Vâlcea (Supercupa României 2018, Liga Națională 2019), Gloria Bistrița, în 2021 revenind la Măgura Cisnădie. Este și componentă a echipei naționale a României din septembrie 2017, având 21 de apariții și 14 goluri.

1990 – Fenomenul Piața Universității

Studenți de la universitățile Cambridge, Harvard, Sorbona și Oxford s-au declarat golani, solidarizându-se cu studenții români.

Solidari cu studenții din Piața Universității, Liga Studenților din București se implicase deja în manifestația-maraton, una din vocile esențiale fiind cea a lui Marian Munteanu.

1991 – A încetat din viață Virgiliu Monda (Zeilic Moscovici; 23 decembrie 1898 – 2 mai 1991)

Prozator, medic; membru și medic al Societății Scriitorilor Români.

2001 – A încetat din viață Irene Nagy-Klimovski

1936, Târgu Mureș – 2 mai 2001

Handbalistă care a jucat în postul de portar, considerată cea mai titrată handbalistă din lume în anii ‘50–’60. A debutat la juniori, la clubul Ilefor Târgu Mureș, jucând apoi pentru Progresul Târgu Mureș, Știința București, Rapid București. A câștigat de două ori Cupa Campionilor EHF, cu Știința și Rapid. A jucat pentru echipa națională a României, având 152 de selecții, dintre care 136 la naționala de senioare, pentru care a și înscris două goluri (1953–1971). A fost deținătoare a două titluri mondiale la handbal în 11 jucătoare (1956, 1960) și a unui titlu mondial la handbal în 7 jucătoare (1962). A fost nominalizată cel mai bun portar și selecționată în All-Star Team la Campionatele Mondiale din 1956 și 1960. A fost declarată Maestru al Sportului (1956) și Maestru Emerit al Sportului (1960). După retragerea din activitate, a făcut parte din Comitetul Federal al Federației Române de Handbal și din Comisia Centrală de Juniori.

2003 – A încetat din viață George Țărnea (10 noiembrie 1945 – 2 mai 2003)

Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1972, supranumit „poetul iubirii”.

2010 – A încetat din viață Friedrich Bömches (Baronul Friedrich Ritter von Boor Bömches; 27 decembrie 1916 – 2 mai 2010)

Pictor, grafician și fotograf sas; membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România; stabilit în Germania din 1978.

2018 – Capitala Tineretului din România

Capitala Tineretului din România este un program-cadru de tineret, creat la nivel național, care funcționează pe principii similare cu cele ale Capitalei Europene a Tineretului (European Youth Capital). Programul este destinat exclusiv tinerilor și pune accent pe dezvoltarea ecosistemelor de tineret din zonele românești și pe dezvoltarea ecosistemelor de tineret urbane. De-a lungul timpului, au fost desemnate Capitale ale Tineretului din România: Timișoara (ediția pilot 2016-2017), Bacău, Baia Mare, Iași, Constanța, Târgu Jiu (2022-2023).

2019 – Numărul unic 1911

În România a fost lansat oficial numărul unic 1911, la care persoanele fizice, juridice și instituțiile publice din România vor putea raporta incidentele de securitate cibernetică constatate, costul proiectului fiind de un milion de euro. Serviciul este disponibil non-stop, iar datele colectate privind incidentele de securitate cibernetică vor contribui la elaborarea de strategii naționale în domeniu.

2019 – A încetat din viață Ilinca Tomoroveanu (21 august 1941 – 2 mai 2019)

Actriță de teatru și film; directoare artistică a Teatrului Național „I.L. Caragiale” București.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită