Istoria României

25 Ianuarie în istoria României

25 Ianuarie în istoria României

25 Ianuarie în istoria României


Scrisoarea lui Ștefan cel Mare

25 ianuarie 1475 – Ștefan cel Mare

#Romaniafrumoasa

Originally shared by InfoAzi

#InfoAzi #AstaziInLume #AstaziOnline #AstaziInIstorie

25 ianuarie 1475 – Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei, adresează o scrisoare marilor conducători creștini ai Europei, anunțând victoria în Bătălia de la Podul Înalt împotriva turcilor și prevestind răzbunarea sultanului, solicită sprijinul armat al țărilor creștine.

„Prea luminaților, prea puternicilor și aleșilor domni a toată creștinătatea, cărora această scrisoare a noastră va fi aratată sau de care ea va fi auzită. Noi Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor cărora vă scriu și vă doresc tot binele și vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți, și în fiecare zi se gândește cum ar putea să supuie și să nimicească toată creștinătatea. (…) Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor își puse în gând să-și răzbune și să vie, în luna din mai, cu capul său și cu toată puetrea sa împotriva noastră și să supuie țara noastră, care e poarta creștinătății, și pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poarta care e țara noastră, va fi pierdută, Dumnezeu să ne ferească de așa ceva – atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie. De aceea ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteți pe căpitanii voștri într-ajutor împotriva dușmanilor creștinătății, până mai este vreme (…)”

Întreaga scrisoare o găsiți în articol.

http://infoazi.ro/o-scrisoare-adresata-de-stefan-cel-mare-marilor-conducatori-crestini-ai-europei/

http://infoazi.ro/o-scrisoare-adresata-de-stefan-cel-mare-marilor-conducatori-crestini-ai-europei/

0 comentarii la „25 Ianuarie în istoria României

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: