Istoria României România frumoasă

Din Bucureștiul Vechi – Pe Calea Victoriei

CaleaVictoriei - Palatul-CEC-vedere

Pe Calea Victoriei…

Am văzut până acum Palatul Poștelor, Biserica Zlătari și Hotelul Lafayette… În aceeași zonă, este și Palatul CEC, care a fost construit cam în aceeași perioadă cu Palatul Poștelor, între 1897–1900.


Până în 1875, în acel loc se aflaseră mănăstirea (cu hanul adăugat) Sfântul Ioan cel Mare, ridicată încă de pe timpul lui Mihai Viteazul (secolul al XVI-lea), restaurată de Constantin Brâncoveanu pe la 1700, pentru ca apoi, degradându-se, să fie demolată. În cimitirul bisericii fusese înmormântat Ienachiță Văcărescu – autorul primei cărți de gramatică a limbii române.

În locul mânăstirii a fost inițial primul sediu al Casei de Depuneri, care a devenit rapid neîncăpător, fiind demolat pentru a face loc unei clădiri mai mari.

Palatul CEC a fost realizat după planurile arhitectului Paul Gottereau, cu elemente specifice arhitecturii franceze de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar execuția a fost realizată de arhitectul român Ion Socolescu. Începutul lucrărilor a fost marcat printr-o ceremonie, la 8 iunie 1897, la care au participat familia regală, membri ai guvernului, membri din consiliul de administratie CEC și arhitectul Paul Gottereau. Picturile interioare au fost executate de către Mihail Simonide. Construcția are cinci cupole de sticlă, una în mijloc și patru așezate în colțuri. Acestea nu au doar rol estetic, ci ajută acustica. Sunetul se propagă pe verticală, astfel încât ceea ce se discuta la ghișee nu putea fi auzit de celelalte persoane.

CEC-ul a funcționat în această clădire de la inaugurare până în zilele noastre fără alte modificări importante. Palatul CEC, spre deosebire de clădirile din jur, a rămas intact după cutremurele din 1940 și 1977, bombardamentele sovietice din 1941 și cele anglo-americane din 1944.

Mai multe despre interiorul palatului, în emisiunea Danei Gonț, BON TON: https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=Wjlr4Q7VY0E

Urcând pe Calea Victoriei, ajungem în fosta Piață Sărindar (intersecția cu Bd. Elisabeta). Pe locul unde se află acum Cercul Militar National, mai exact sub acesta, se află încă temeliile unei clădiri emblematice, la vremea sa, pentru București, Biserica Sărindar. Înainte de mănăstire, locul a fost sfintit printr-o biserica din lemn ridicata de boierii Cocorăști. Ajunsă în paragină, a fost dărâmată. Pe locul său, în timpul domniei lui Matei Basarab „a fost ridicată o biserică mare, cu ziduri groase de cărămidă, cu chenare de piatră sculptate la uși și la ferestre, păstrandu-i-se vechiul hram, Adormirea Maicii Domnului”. Biserica SărindarChiar dacă acum locul este în centrul Capitalei, atunci era la marginea orașului, iar mănăstirea care s-a format în jurul Bisericii Sărindar se întindea de la Lacul lui Dura Neguțătorul (Cișmigiu) până spre malul Dâmboviței. În jurul ei s-a dezvoltat Mahalaua Tăbăcarilor (în zona străzii Brezoianu), iar apoi, când orașul s-a extins, au apărut case și grșdini pe o parte din moșia mănăstirii. Prin 1795, aici s-a mutat și visteria statului, acesta fiind atunci cel mai sigur loc din București. Cutremurele și timpul năruie mănăstirea încetul cu încetul; în 1880 este închisă și apoi demolată, iar pe locul său se ridică o fântână pe care o mai vedem și azi. Abia în 1912 încep construcțiile pentru Cercul Militar.

Ideea ridicării unei clădiri monumentale, „ca locaş pentru întruniri şi pentru marile recepţiuni şi solemnităţi militare”, a aparţinut generalului Eraclie Arion care, în anul 1889 exprima dorinţa ofiţerilor din Bucureşti de a avea un local propriu pentru Cercul Militar.

Palatul Cercului Militar Naţional este monument istoric și de arhitectură, făcând parte din edificiile incluse în patrimoniul cultural naţional şi universal. S-a construit între 1911–1923 (cu întreruperi), după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu Victor Ștefănescu și Ernest Doneaud, iar cu execuţia s-a ocupat antrepriza Blekman-Moscovici, toate nume dintre cele mai cunoscute în epocă. Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile. Din cauza solului umed, mlăștinos și nisipos, la recomandarea inginerilor Anghel Saligny și Elie Radu s-a adoptat soluția unei fundații pe piloni de stejar, înfipți în terenul ferm de sub mlaștină. La declanșarea Primului Război Mondial, construcția era terminată „la roșu și învelită„. În  1916, ca urmare a ocupării Capitalei de către trupele Puterilor Centrale, lucrările sunt sistate, muncitorii evacuați, ca la revenirea armatei în București, clădirea să fie găsită devastată în interior.

CCAÎn sfârșit, la 4 februarie 1923, în prezența Regelui Ferdinand I al României și a Reginei Maria a României, a ministrului de război, generalul Gheorghe Mărdărescu, și a comandantului Corpului 2 Armată, generalul Ștefan Holban, are loc inaugurarea oficială, solemnă, a Palatului Cercului Militar.

Construit în stil neoclasic eclectic, dispune de numeroase săli, cinematograf, bibliotecă.

Tot aici era vestita Terasa OteteleșanuTerasa OteteleşanuToată crema culturii noastre începând de la Eminescu, Caragiale şi Macedonski, Vlahuţă sau Coşbuc, ori mai tinerii Ilarie Chendi, Emil Gârleanu, Al. Stamatiad, Minulescu, Sadoveanu sau Rebreanu, pictorii Ressu şi Iser, toţi au trecut prin acest celebru loc al Capitalei. Grădina Casei Oteteleșanu, „frumos accidentată prielnică idilicelor garden-party-uri” (N. Pătraşcu), a fost amenajată pentru spectacole în 1903 de  Mihai Stere și Mitică Georgescu. A fost apoi preluată de Compania de teatru Grigoriu, care a făcut-o faimoasă: „grădina era plină ciucure. Aci se putea vedea nu numai un teatru bun, dar se putea lua şi o masă excelentă. Intrarea, la mesele acoperite cu o pânză de olandă albă ca zăpada, costă 2 lei”. Aici au cântat, s-au lansat, toate numele mari ale epocii: Gabrielescu, Leonard, orchestra lui Rubinstein, a găzduit primul concert de jazz de pe la noi. În locul vestitei terase, se află acum Palatul telefoanelor.

Dar, despre acesta și altele, Va urma

 

#Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „Din Bucureștiul Vechi – Pe Calea Victoriei

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: