Istoria României România frumoasă

Din Bucureștiul Vechi – Pe Calea Victoriei

CaleaVictoriei - Galeriile-Lafayette

În poveștile anterioare, am vorbit despre Palatul Poștelor, Biserica Zlătari, Hotelul Lafayette, Palatul CEC, Cercul Militar National, Biserica Sărindar, Terasa Oteteleșanu…


Nu putem merge mai departe, până nu amintim și alte câteva edificii ale zonei. Calea Victoriei-Casa Prager Am lăsat în urmă, din grabă, Casa Prager (astazi sediul Loteriei Nationale – frumos renovat). A fost construită în 1888, după planurile arhitectului George Mândrea, pentru negustorul de blănuri Sigmund Prager, furnizor al Curţii Regale, care a deschis aici un magazin de blănuri de lux, faimos în epocă.

În Casa Prager a locuit, mai bine de 50 de ani și poetul, istoricul și filologul Ienăchiță Văcărescu.

Blocul Prager - AgricolaAlături s-a construit în 1912, de-a lungul Strǎzii Marconi, o clădire pentru Societatea de Asigurǎri Agricola, un imobil masiv, în stilul epocii, dupǎ proiectul arhitectului Paul Smǎrǎndescu, cunoscut ulterior ca Blocul Prager sau Blocul Agricola. Aici au funcţionat, în perioada interbelică, Magazinul Universal Sora şi ulterior Magazinul Universel, iar după naţionalizare, Magazinul Fortuna. Iar acum este CEC-Bank.

Am amintit, tangențial de Galeriile Lafayette (astăzi, Magazinul Victoria).

Inițial în acest loc a fost Librăria SocecI.V. SOCEC&CO – editură, tipografie, litografie, legătorie și librărie, cel mai important centru de carte din țară, înființat în 1856, de către librarul Ion V. Socec. Originar din Săcele, acesta a fost chemat la București în 1848 de George Ioanid, un mare librar al vremii, iar după zece ani de ucenicie și-a cumpărat un teren pe care și-a deschis propria lui librărie. Librăria SocecÎn timp, Socec a adăugat librăriei tipografia, o fabrică de cartonaje, o litografie, zincografie, iar în 1880, editura. Ca fapt divers, prima linie telefonică din București lega sediul editurii Socec de tipografia proprie. Aici au fost publicați marea majoritate a scriitorilor importanți ai anilor 1850–1940, nume ca Mihail Eminescu, Titu Maiorescu, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Barbu Delavrancea, George Coșbuc, Eugen Lovinescu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Anton Holban, etc. Editura colabora direct cu Academia Română, fiind un reprezentant oficial al acesteia. Clădirea a fost înălțată pe mai multe nivele în 1907.

Galeriile LafayetteConstruit în 1928 în stilul Art Deco, după planurile arhitectului Herman Clejan, pe locul unde își avusese sediul cunoscuta librărie Socec, magazinul a fost denumit atunci Galeries Lafayette, după numele celebrului magazin din Paris. A fost primul mare magazin universal din România cu spații mari de expunere, prin comparație cu prăvăliile mici, tradiționale, din București. Era un magazin modern, luxos, dotat cu lift, având în interior coloane și pe jos marmură. După naționalizare, în 1948, magazinul a primit numele Victoria, iar mai târziu a devenit cunoscut prin sloganul „Magazinul Victoria, 50 de magazine într-unul singur”, iar după incendiul din 1979, bucureșteanul hâtru a adaptat sloganul: „Magazinul Victoria, 50 de magazine dintr-un foc

Nu sunt multe locuri în Bucureşti cu o istorie atât de bogată ca Pasajul Macca-Villacrosse. Pasajul Macca-VillacrossePe la 1655, în urma unor vânzări succesive, locul era în proprietatea mănăstirii Mihai-Vodă, care l-a vândut armaşului Bunea Grădişteanu. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, la intersecția dintre Podul Mogoșoaiei și Lipscani se afla Hanul Câmpineanu. Pe la începutul secolului al XIX-lea, marele vornic Scarlat Câmpineanu zideşte acolo un han pentru muşterii înstăriţi.  După moartea vornicului, hanul va fi condus cu mână de fier de vorniceasa Luxandra, mama marelui revoluţionar Ion Câmpineanu, iar la moartea ei fetele moştenesc casele părinteşti, situate – cu aproximaţie – pe actuala stradă E. Carada, hanul revenindu-i lui Ion Câmpineanu, boier cu vederi liberale şi membru fondator al Societăţii Filarmonice. El dorea să transforme hanul părintesc într-un Palat Filarmonic cu bibliotecă, săli de conferinţe şi o sală de teatru, în vederea găzduirii Teatrului Naţional. Proiectul său prefigura în detaliu Ateneul Român, înfiinţat, ca multe alte instituţii care vizau emanciparea românilor, abia peste trei decenii, când ruşii îşi pierduseră calitatea de putere protectoare în urma Războiului Crimeii. Hanul Câmpineanu a suferit câteva avarii majore din cauza cutremurului din 1838 și a fost în parte renovat, construindu-se o intrare din strada Doamnei, permițând întoarcerea trăsurilor cu mușterii. Aceștia traversau o zonă cu prăvălii de lux, proprietatea lui M. Macca, învecinate cu hanul, cu acces numai din Calea Victoriei. În 1843, apare în zonă și Xavier Villacrosse, un arhitect catalan care fusese numit arhitect șef al orașului București – s-a însurat cu Polixenia, fiica dragomanului Petros Serafim, care i-a adus ca zestre partea din spre Strada Caraghiorghevici (azi, Eugen Carada), care cuprindea hanul. Numit acum Hanul Villacrosse, a funcționat ca atare până la realizarea pasajului. La sfârșitul secolului, hanul Villacrosse a fost demolat, fiind înlocuit cu un ansamblu de clădiri mai moderne. Între aceste clădiri s-au construit pasaje acoperite după modelul pasajelor care existau în alte orașe din Europa și care începuseră să apară și în București. Deoarece partea centrală era ocupată de Hotelul Pesht, pe care proprietarul a refuzat să îl vândă, pasajul a fost executat cu două aripi în jurul celor două laturi ale hotelului. Toată zona a devenit centru comercial de lux. De exemplu, prăvălia anticarului M. Boitiţi anunța în 1846: „M.Boitiţi are cinstea de a da în cunoştinţa înaltei nobilimi şi cinstitului public că a adus felurimi de giuvaericale şi lucruri de aur de la Viena şi Paris pentru cavaleri şi dame, precum şi feluri de obiecte de rococo şi, fiindcă nu va zăbovi aci multă vreme, are cinstea a se recomanda la prăvălia sa ce este pe Podul Mogoşoaiei, în casele domnului Macca, împotriva de casele lui Baron Meitani”. Sau: micul hotel numit Stadt Pesth (oraşul Pesta) cu 9 camere la etaj, iar la parter cu o cafenea cu şantan despre care Gh. Crutzescu spune în volumul Podul Mogoşoaiei că „a fost locul de întâlnire a tot ce era femei de viaţă şi «jeunesse dorée» în Bucureşti, iarna, într-o sală lungă şi joasă, vara într-o grădină aflată între pasagiile de azi cântau şi jucau artiste ungare şi germane”. Deși Hanul Câmpineanu-Villacrosse mergea bine, având clientelă subțire, arhitectul Villacrosse murea sărac şi de inimă rea în casa sa din dosul Grădinii Cişmigiu, în 1855.

Pasajul Macca

Pasajul, acoperit cu sticlă și în formă de potcoavă alungită, proiectat de arhitectul Felix Xenopol, a fost terminat în 1891, făcând legătura între calea Victoriei și Strada Caraghiorghevici.

Pasajul Macca-Villacrosse

 

Scopul principal al pasajului era de a crea spații comerciale la parter, fiind totodată sediul primei burse de valori din București. Imagini ale actualului pasaj, aici. În timpul regimului comunist denumirea i-a fost schimbată în Pasajul Bijuteria, revenindu-se la numele original după 1989.

Vis-a-vis de Pasajul Macca-Villacrosse se găsea Casa Meitani. Casa pe locul căreia se află astăzi Poliţia Capitalei, a aparținut lui Dumitraşco Racoviţă, tânăr de doar 18 ani, care a intrat în posesia ei în 1758 moştenită de la bunica sa Ilinca, fiica spătarului Mihai Cantacuzino. În secolul al XVIII-lea a aparţinut vornicului Ioniţă Damaris (căsătorit cu Elenca Ipsilanti), a fost cumpărată apoi de fostul mare ban Dumitrache Racoviţă în 1796. În casa banului Dumitrache Racoviţă au instalat ruşii în 1806 Comitetul poliţiei (Administraţia oraşului), iar casa a ars şi nu a mai fost refăcută până prin 1821. Următorul cumpărător, marele logofăt Ştefan Bellu, împarte terenul în două parcele și vinde o parte lui I.V. Socec și o parte baronului George Meitani, undeva între 1830–1852. Casa MeitaniGeorge

Meitani fiind bancher, a iniţiat prin 1810, împreună cu fratele său Ştefan, prima instituţie de tip bancar din Ţara Românească numită Casa Meitani. Fraţii s-au despărţit, Ştefan, care a rămas cu banca, dând faliment în preajma anului 1835, când s-a stins din viaţă.

După mai multe mutări ale sediului Agiei bucureştene (în casele Fălcoianu de la poalele Mitropoliei, în clădirea proprie de lângă Podul Mihai Vodă, în casa col. Ion Voinescu, în hanul Iordache Golescu etc.), de prin 1831 sediul Agiei se stabileşte în Casile lui Constantin Racoviţă. Prefectura Poliţiei BucureştiuluiÎn 1851, în timpul domniei lui Barbu Dimitrie Ştirbei, în această clădire se stabileşte sediul Şcolii Militare de Infanterie. Prin 1859, clădirea intră în proprietatea Ministerului de Resbel, „pe Calea Victoriei, în casele baronului Meitani, actualmente Prefectura Poliţiei”. În primul an al domniei lui Carol I, sediul Prefecturii Poliţiei Bucureştiului este stabilit definitiv în clădirea de pe Podul Mogoşoaiei, exact unde se află acum Poliţia Capitalei

Inevitabil,

Va urma

#Romaniafrumoasă #istoriaRomâniei

0 comentarii la „Din Bucureștiul Vechi – Pe Calea Victoriei

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: