Istoria României România frumoasă Romanian Visual Art

~ Bună dimineața din România frumoasă ~

Bună dimineața, dragi prieteni, duminică binecuvântată! Astăzi, de ziua Sfântului Simon Zelotul,


Saint Simon the Zealot
Sf. Simon Zelotul Portret de Peter Paul Rubens (c. 1611) – Seria 12 Apostoli de la Muzeul Prado, Madrid

vă invit într-un loc cu o istorie și frumusețe aparte…

Mănăstirea Antim

 

Ctitorită de marele ierarh Antim Ivireanul, a fost ridicată în perioada anilor 1713–1715 pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae, în care se păstra Mirul, nu departe de dealul Mitropoliei.

Mănăstirea Antim - Clopotnița

Inițial, mănăstirea avea forma unei cetăți, cu biserica în centru; pe laturi erau chiliile, iar în fiecare colț era câte un turnuleț.

Mănăstirea Antim - Biserica

Realizarea artistică a mănăstirii reprezintă o mărturie elocventă a vieții culturale bucureștene de la începutul secolului XVIII-lea. Întregul complex – biserică, chilii, paraclis, clopotniță, case egumenești – a fost executat, atât arhitectonic cât și pictural, potrivit planurilor întocmite de marele ierarh.

Mănăstirea Antim

Toate sculpturile din piatră ale tâmplei, ale picioarelor coloanelor și ale ancadramentelor, ca și pictura din biserica mare și din paraclis, au fost executate după schițele mitropolitului ctitor, care a și pictat câteva icoane pe fresca zidurilor, alături de Preda Zugravul.

Antim

Sculptată de Sfântul Antim însuși, ușa masivă de lemn de stejar de la intrarea în biserică, depășind în frumusețe toate realizările artistice de același gen din vremea sa, capătă strălucirea unei taine duhovnicești: nu putem intra în biserică decât prin lucrarea Păstorului care are ca „descuietoare” credința și smerenia.

Antim

Tâmpla de piatră, originală, a fost remontată în anul 1966, adăugându-i-se icoanele împărătești și cele praznicale, executate din mozaic.

Antim

În prezent, ansamblul mănăstiresc, monument istoric valoros, găzduiește, în afara mănăstirii propriu-zise, o parte a administrației patriarhale, biblioteca Sfântului Sinod și este reședință a episcopilor vicari patriarhali.

Antim

 

Good morning, dear Romania’s friends, blessed Sunday! Buongiorno, cari amici della Romania, benedetta domenica! Bonne journée, chers amis de la Roumanie, dimanche béni! ¡Buenos dias queridos amigos de Rumania, bendito domingo! Guten Morgen liebe Freunde von Rumänien, Gesegneter Sonntag! Jó reggelt, kedves barátaim Romániában! Áldott vasárnapot!

 

#Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #MănăstireaAntim

0 comentarii la „~ Bună dimineața din România frumoasă ~

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: