Istoria României România frumoasă

Din Bucureștiul Vechi – Pe Calea Victoriei

24 - Cl.Vic_.-1930

În poveștile anterioare, am vorbit despre Calea Victoriei, Palatul Poștelor, Biserica Zlătari și Hotelul Lafayette, Palatul CEC, Cercul Militar National, Biserica Sărindar, Terasa Oteteleșanu, Casa Prager, Blocul Prager, Librăria Socec, Galeriile Lafayette, Pasajul Macca-Villacrosse, Casa Meitani, Prefectura Poliţiei Bucureştiului și Casa Capșa,  Palatul Telefoanelor. Mergem mai departe… la teatru!


Teatrul Odeon, acum

În zona unde este acum Teatrul Odeon se afla în secolul al XVII-lea proprietatea spătarului Dumitrache Ghica. În 1812, casele au fost închiriate de Vodă Caragea, rămas fără casă după un incendiu la Curtea Nouă din Dealul Spirii. Ulterior, Caragea a închiriat şi Casa Slătineanu (actuala Casa Capșa), folosită pentru divanul domnesc. Casele au slujit de palat domnesc vreme de vreo 20 de ani. Erau clădite bătrîneşte, cam otova, şi aveau drept unică podoabă un chioşc turcesc la stradă, la rîndul de sus. În acel chioşc (un geamlîc deasupra Podului Mogoşoaiei) îi plăcea lui Vodă Caragea să stea şi să se uite la trecători, cînd îşi sorbea cafeaua şi îşi fuma ciubucul.

Timp de câteva decenii, în aceste case – reparate, mărite şi transformate – au locuit și alţi domnitori ai Ţării Româneşti: Alexandru Şuţu, Grigore Ghica. Statutul de Curte domnească a fost menţinut până în anul 1825. Casele domnești au și o legendă… Alexandru Suțu a murit pe tron la 19 ianuarie 1821 și îndată s-a raspandit zvonul în târg. Soția Măriei Sale, o femeie aprigă și cu simțul familiei, era distrusă. Nu numai de pierderea soțului, dar și pentru că nu avusese răgazul să aranjeze ca fiul să-i urmeze la tron, moartea Domnului venind pe neașteptate. Ca să convingă sultanul să-l numească Domn pe beizadea, avea nevoie de două lucruri: puțin timp și mulți bani. Bani erau, dar timpul lipsea cu desăvârșire… Inventiva văduvă a poruncit slugilor să-l îmbrace pe răposat, să-l învioreze la față cu niscaiva sulimanuri și să-l așeze binișor pe canapeaua pe care obișnuia să stea în fiecare după-amiază, în geamlîcul dinspre Podul Mogoșoaiei, la vedere, să creadă lumea că zvonul despre moartea Domnului e (vorba lui Mark Twain) exagerat. Fiind iarnă, păstrarea în bune condiții a răposatului s-a asigurat prin lipsa focului în încăperi. Totuși, văduvei nu i-a reuşit stratagema, bucureștenii observând repede că, în toiul iernii, din hornul iatacului domnesc nu iese fum…

Casele Ghica au fost cumpărate în 1860 de Nicolae Lahovary, familia menţinându-şi proprietatea până la naţionalizarea din 1948. Prin târg se bârfea că tânărul Ghica ar fi pierdut casa la cărţi.

Teatrul Odeon, 1911

Din iniţiativa lui Emil Lahovary, pe trenul acesta arhitectul Grigore Cerchez a conceput un ansamblu arhitectural de anvergură: Teatrul Comedia, flancat de două corpuri laterale, către nord magazine şi apartamente şi către sud, Hotel Majestic, configurând astfel cele două pasaje. Teatrul a fost inaugurat pe 25 decembrie 1911, urmat de aripile laterale independente. „Alegerea locului a fost nimerită: pe Calea Victoriei, pe un întins loc viran ce da până în strada Academiei […] clădirea s-a ridicat întrun timp record […] pasajul cu cele două aripi sa numit «Comedia», după numele teatrului, şi «Majestic» după numele varieteului” (Ioan Massoff, Teatrul românesc). Dorina Lazăr menţiona că în acest spaţiu „undeva se afla un tunel care lega sala de teatru de Palatul Regal şi Carol al II-lea cunoştea drumul”.

Teatrul Odeon-interior, 1911

La subsol a funcţionat Teatrul Nostru, înfiinţat la începutul stagiunii 1941–1942 şi condus de Dina Cocea, Fory Etterle, Eugenia Zaharia şi Petre Nove. S-a închis în 1948, când a fost naționalizată proprietatea pe care se afla Teatrul Odeon de la familia Lahovary. În prezent, teatrul are două săli de spectacol: la parter Sala Majestic, una din cele mai frumoase săli de teatru, cu tavan glisant, unică în Europa; la subsol Sala Studio, remodulabilă, redeschisă după 60 de ani în care nu a funcţionat. Nu mă întrebați ce caută statuia lui Mustafa Kemal Atatürk în fața teatrului, nu știu și nici nu încerc să aflu!

 

Chiar vis-a-vis de Teatrul Odeon este Sala Savoy a Teatrului Constantin Tanase.

Teatrul Tănase acum

Pe acest loc a existat Hotelul Oteteleșanu, ridicat pe locul fostelor case Oteteleșanu, și birtul unui bucătar francez Gillet, care avea și localul Frascatti de peste drum. În 1875 hotelul a fost distrus intr-un incendiu, Gillet a cumpărat întreaga clădire, a renovat-o și i-a adăugat un etaj, deschizând hotelulul și restaurantul Frascatti. Numele vine de la finanțatorul lui Papa Gillet, italianul Frascatti.

Cl.vic. Hotel Frascatti

La parter funcționa un cinematograf, Rio, care în iarna 1933–1934 l-a găzduit pe marele Tănase, care juca între spectacole diferite reviste în câte un act. Respectul faţă de public a determinat un standard ridicat al reprezentațiilor, orchestra fiind dirijată de Gherase Dendrino, iar baletul coordonat de Floarea Capsali.

Hotelul celor doi întreprinzători va dăinui încă aproape 60 de ani, până când e „rezidit şi tras la aliniere”. Noua clădire a fost construită în perioada 1934–1940 în stil art déco după planurile arhitectului Jean Monda, găzduind la parter Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.

Cl.vic. Teatrul Tănase

Va urma

#Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „Din Bucureștiul Vechi – Pe Calea Victoriei

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: