România frumoasă Romanian Visual Art

~ Din România frumoasă ~

Tabăra de sculptură Măgura

 

Este la mică distanță de Mănăstirea Ciolanu, pe care am vizitat-o ieri.


 

A fost organizată în perioada 1970–1985.

Inițiativa a aparținut sculptorului Gheorghe Coman, sprijinit de Uniunea Artiștilor Plastici din România, pentru a marca 16 secole de la prima atestare documentară a orașului Buzău.

Programul prevedea ca vreme de 16 ani, câte 16 sculptori, în fiecare an în majoritate alții, să vină la tabăra Măgura, în județul Buzău, unde, timp de două luni (august și septembrie), să creeze o sculptură, pe o temă la alegere, într-un bloc de piatră pe care îl primea prin tragere la sorți.

Sculptorii erau, la acea vreme, elevi ai liceelor de artă din țară sau proaspeți absolvenți ai Academiei de Arhitectură din București.În cei 16 ani, la Măgura au lucrat 163 de sculptori, în urma cărora au rămas 256 de lucrări în piatră, donate județului de către creatori, în cadrul unei festivități, reprezentând cel mai mare ansamblu național de sculptură în aer liber din țară.

Din păcate, sculpturile nu sunt marcate pentru ca vizitatorii să poată cunoaște autorul și titlul lucrării…

Mai mult: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tab%C4%83ra_de_sculptur%C4%83_M%C4%83gura

 

 

 

 

 

#Romaniafrumoasa #Romanianvisualart

0 comentarii la „~ Din România frumoasă ~

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: