Istoria României România frumoasă

10 Mai în istoria României

Foto: Încoronarea lui Carol I și a Elisabetei de România


Ziua națională a României / Ziua Regelui / Ziua Regalității

(1866–1916; 1918–1947; 2015–…)

Marcată la 10 mai, dată la care, în 1866, Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a ajuns la București, în 1877 s-a proclamat independența României față de Imperiul Otoman, Ziua Regalității - Coroana De Oțeliar în 1881, Carol I a fost încoronat ca rege al României. În 1917 a fost interzisă ca urmare a ocupației germane a României și în 1947 a fost interzisă definitiv de regimul comunist. Legea nr. 103 din 14 mai 2015 hotărăște: „Ziua de 10 Mai va fi sărbătorită în fiecare an ca sărbătoare națională” prin organizarea de manifestări cultural-artistice. În textul actului normativ nu apare explicit denumirea sărbătorii, dar în media este denumită „Ziua Regalității

Ziua Independenței României

Data proclamării Independenței României față de Imperiul Otoman

Ziua Păsărilor și a Arborilor în România

Creată de către iubitorii de natură, implicați direct în serviciile de protecție și conservare a mediului, care au dorit să facă public faptul că a ne întoarce la natură și a fi mai generoși cu aceasta nu reprezintă un efort prea mare din partea noastră

 

1838 – Adunarea Obştească a Ţării Româneşti a votat introducerea articolului adiţional în Regulamentul Organic

Imediat după confirmarea Regulamentului, Rusia a început să reclame celor două Adunări aprobarea unui nou articol care să stipuleze că textul Regulamentului nu poate fi modificat fără acordul comun al curților de la Istanbul și Sankt Petersburg. Faptul a semnificat o restrângere a autonomiei Ţării Româneşti şi o întărire a protectoratului Rusiei asupra acesteia

1848 – În Ţara Românească s-a constituit Comitetul Revoluţionar

Compus din Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Constantin Bălcescu, Al. C. Golescu (Negru), C.A. Rosetti, Dumitru Brătianu, Ion C. Brătianu, Cezar Boliac (Albu), Radu Golescu, Ion Heliade Rădulescu și Ion Câmpineanu la 10/22 mai, Comitetul Revoluţionar a alcătuit un program şi o proclamaţie către popor, având la bază programul elaborat de Bălcescu la Paris, şi a ales o comisie executivă, compusă din N. Bălcescu, C.A. Rosetti şi A.G. Golescu. Noul program cuprinde, în 22 de articole, toate schimbările cerute de popor în general şi de burghezie şi boierimea liberală în special, adică exprimă interesele claselor şi păturilor sociale preocupate de schimbarea orânduirii feudale şi de obţinerea independenţei ţării, pentru cucerirea puterii politice, prevederea cea mai înaintată fiind cuprinsă în articolul 13 (emanciparea și împroprietărirea clăcașilor prin despăgubire) și se stabilește ziua de 9/21 iunie, pentru declanșarea revoluției din Valahia

1854 – S-a născut Carol Storck

(n. 10 mai 1854, București – d. 1926)

Sculptor, fiul sculptorului Karl Storck și frate al lui Frederic Storck. Din 1871 a studiat la Academia Regală de Artă din Florența, cu sculptorul Augusto Rivalta, apoi în SUA, la Philadelphia, unde a și expus lucrările sale. Printre operele sale se numără statuile alegorice pentru Palatul de Justiție din București; Statuia dr. Carol Davila, ridicată la inițiativa Primului Congres Medical Național, care a avut loc la București, în 1884 (turnată în bronz în atelierele Școlii de Arte și Meserii din București și inaugurată în ziua de 12 octombrie 1903, odată cu clădirea Facultății de Medicină, la intrarea căreia este amplasată), monumentul funerar al generalului Matei Vlădescu, erou al Războiului de Independență al României și cel al profesorului Vasile Vizante, apărătorul răsculaților bivolari din Giurgiu la 1873 – ambele în cimitirul mânăstirii Viforâta, din comuna Aninoasa, Dâmbovița; portretul Iuliei Hasdeu, realizat în 1903 și expus în prezent în Castelul Iulia Hasdeu, din Câmpina, numeroase busturi și sculpturi funerare

Biografie selectivă: http://artindex.ro/2012/05/16/storck-karl/

1858 – A început Conferinţa de la Paris

Conferinţă a reprezentanţilor celor şapte puteri, Marea Britanie, Franţa, Austria, Prusia, Rusia, Turcia şi Regatul Sardiniei, întrunită în baza hotărârilor Congresului de la Paris din 1856, între 10/22 mai–7/19 august 1858, privind organizarea Principatelor Române. Va adopta documentul final intitulat Convențiunea pentru organizarea definitivă a Principatelor Dunărene ale Moldaviei și Valahiei, prin care se stabileşte viitorul statut politic, social şi administrativ al Moldovei şi Ţării Româneşti

1859 – Încep la Focșani, lucrările Comisiei Centrale

Primul parlament al celor două Principate, Comisia Centrală a fost adunarea legislativă care avea ca scop unificarea legislației celor două Principate, elaborarea legilor de care avea nevoie noul stat astfel încât Mica Unire să fie consolidată. Lucrările comisiei s-au desfășurat între 10 mai 1859–12 februarie 1862

1864 – Al.I. Cuza a organizat un plebiscit pentru aprobarea unei noi Constituţii

Numită prudent Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris, în realitate, nu dezvolta, ci modifica dispoziţiile Convenţiei, sporind drepturile puterii executive în dauna celei legislative. Au fost chemaţi la urne, între 10/22–14/26 mai, circa 754 mii de alegători, din care s-au prezentat 90,7%. Dintre aceştia, 99,8 au votat favorabil propunerea domnitorului. Statutul prevedea înfiinţarea unei noi camere parlamentare, Senatul, alături de Adunarea Deputaţilor, instituindu-se astfel sistemul bicameral care a permis înfăptuirea reformei agrare

1866 – Carol I a fost proclamat principe suveran al Principatelor Unite

După ce a pășit pe teritoriul țării, punând prima dată piciorul pe pământ românesc în localitatea Drobeta-Turnu Severin, Carol a călătorit împreună cu Ion C. Brătianu, pe vechiul drum al țării, păstrat mai târziu în memorie drept Drumul lui Carol. A intrat în București pe 10 mai. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf și a fost întâmpinat de o mulțime entuziastă de circa 30.000 de oameni, dornici să cunoască noul conducător. La Băneasa i s-a înmânat cheia orașului. Cuplul regal a fost binecuvântat în aceeași zi în Dealul Mitropoliei de către Nifon, mitropolitul Ungrovlahiei, care l-a invitat să depună jurământul pe legile țării. Principele Carol, cu mâna dreaptă pe Evanghelie, și-a rostit jurământul în fața Parlamentului: „Jur să păzesc legile României, să-i apăr drepturile și integritatea teritorială”. Din acest moment a început domnia lui Carol I. Proclamat domnitor al României în ziua de 10/22 mai 1866, a rămas cu acest titlu până în 1881, când a fost proclamat rege, devenind astfel primul rege al României

1876 – S-a născut Paul Menu

(n. 10 mai 1876, Paris, Franța – d. 27 iulie 1973, Paris)

Fotograf şi operator de film de origine franceză, autorul primelor filmări din România (realizate în intervalul 10 mai–20 iunie 1897). Toată cariera de operator a lui Paul Menu a durat 40 de zile. Vederile (filmulețe de câte un minut fiecare) realizate de el au fost filmate cu aparatul bivalent, de înregistrare și proiecție, existent în redacția ziarului „L’Independance Roumaine”, aparat care, până la acea dată, încă nu fusese niciodată utilizat pentru filmări. Primele trei subiecte de actualități românești, filmate de operatorul Paul Menu, din inițiativa ziarului L’Indépendence Roumaine au fost prezentate la data de 8 iunie 1897 la Cinematograful Lumière: Defilare de 10 mai, Târgul Moșilor, Terasa cafenelei Capșa, Exercițiile marinarilor flotiliei de pe Dunăre

1877 – Principatul României și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman

În urma votării Declarației de independență în cele două Camere în 9 mai, Actul Unirii a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către Principele Carol I, care a proclamat solemn independenţa de stat a României. La ora 11, s-a oficiat un Te Deum la Mitropolie. Guvernul român a hotărât încetarea plății tributului de 914.000 lei, suma fiind direcționată către bugetul apărării. Independența a fost recunoscută prin Tratatul de la Berlin din 1878

1877 – S-a instituit prima decorație românească – Steaua României

Este cel mai vechi ordin național; a fost creat în 1864 de Cuza Vodă; denumirea originală, propusă de domnitor era Ordinul Unirii. Cum cadrul legal nu permitea instituirea ordinului, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a limitat la a oferi decorația doar câtorva prieteni apropiați, majoritatea însemnelor rămânând în pivnițele palatului. Pe fundalul izbucnirii conflictului cu Imperiul Otoman, discuțiile pentru înfințarea unui ordin național s-au redeschis. Sub guvernarea lui Ion C. Brătianu s-a decis instituirea legală a distincției în forma ei de bază, fiind aprobată și noua denumire a ordinului care, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, a devenit Steaua României. După proclamarea independenței, Camera Deputaţilor a votat proiectul de lege privind instituirea ordinului, în 9 mai, iar domnitorul Carol I-a promulgat în 10 mai. A fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998

1881 – Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen a fost încoronat Rege al României

Constituția din 1866 îi conferă domnului României dreptul de a numi titularii tuturor funcțiilor publice, de a conferi gradele militare, de a comanda armata, de a bate monedă, de a sancționa legile sau de a le refuza semnarea, de a amnistia condamnați sau de a le comuta pedepsele, fiind una dintre cele mai avansate constituții ale timpului. Pentru consolidarea prestigiului personal și al țării, pe 9 septembrie 1878 Carol I a primit titlul de Alteță regală, iar pe 15 martie 1881, Constituția a fost modificată pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment șeful statului va fi numit rege. Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881. Regele însuşi a cerut să fie încoronat cu o coroană din oţel, fabricată din metalul topit al unui tun de război capturat la Plevna. Între 10–13 mai vor fi organizate numeroase manifestări omagiale, consacrate evenimentului. Solemnitatea încoronării a avut loc la Mitropolie, de unde cortegiul se reîntors la Palatul Cotroceni. La ceremonii a participat şi prinţul Leopold, fratele lui Carol I şi tatăl prinţului Ferdinand, viitorul rege. La serbările din Cişmigiu au fost fi instalate fântâni luminoase care foloseau proiectoare cu arc electric, acţionate de primul motor cu ardere internă adus în ţara noastră

1894 – S-a născut Elvira Popescu

(n. 10 mai 1894, București – d. 11 decembrie 1993, Paris)

Actriță franceză de origine română. A dat dovadă încă din copilărie de talente scenice: grație în mișcări, prestanță la mers, vioiciune și limpezime în grai, un dar de imitație ascuțit și plin de haz. A absolvit cu brio Conservatorul de Artă Dramatică din București și a fost angajată la Teatrul Național, unde i s-au dat încă de la începutul carierei sale roluri principale. A întemeiat Teatrele Mic și Excelsior, împreună cu actorii Ion Manolescu, respectiv Ion Iancovescu. Autorii francezi au ocupat un loc de predilecție în repertoriul ei; Louis Verneuil, la vremea aceea unul din cei mai spirituali și în vogă autori de vodeviluri, a fost favoritul ei. Același Verneuil, care va scrie mai târziu special pentru Elvira Popescu numeroase piese de teatru, a jucat de fapt un rol decisiv în viața și cariera talentatei actrițe. El a angajat-o pentru prima dată în 1923 la Teatrul De la Michodière din Paris, în rolul principal din piesa Ma Cousine de Varsovie, în care a debutat cu un succes extraordinar, deși nu stăpânea perfect limba franceză. Aproape instantaneu, ”L’accent d’Elvira Popescu” a devenit proverbial. Critica a elogiat-o in corpore, fapt care este foarte rar întâlnit în Franța, supranumindu-o ”Reine du Boulevard”, ”Notre Dame du Théâtre”, ”Monstre Sacré” etc. Cariera sa teatrală a durat neîntrerupt timp de 65 de ani, repertoriul pieselor interpretate fiind totuși relativ restrâns; toate piesele în care Elvira Popescu era protagonistă țineau afișele cu anii, fiind extrem de solicitată de public. Unele dintre ele au depășit 2000 de spectacole, ceea ce rămâne o performanță rareori egalată de alți actori. Cariera cinematografică a actriței s-a întins între anii 1920–1970; actrița a creat pe memoria de celuloid personaje remarcabile în: La Présidente, Ils étaient neuf célibataires, Austerlitz, Plein Soleil. Și-a asumat și răspunderea conducerii unor companii teatrale, fiind co-directoare alături de actorul Hubert de Malet, la Théâtre de Paris și Théâtre Marigny. A fost distinsă cu premiul Molière pentru cea mai bună actriță, decernat de asociația actorilor francezi, și de două ori cu ordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte dinstincții ale statului francez (d. 1993)

Vocea Elvirei Popescu la Radio România Cultural

1897 – S-a născut George Lövendal

(George Baron de Lövendal; n. 10 mai 1897, Sankt Petersburg – d. 18 februarie 1964, București)

Pictor, grafician, pedagog și maestru al primelor generații de artiști plastici din România postbelică, cunoscut prin arta sa ca Pictorul Bucovinei și al țăranului român. A urmat școala de Belle Arte la Sankt Petersburg dovedind un mare talent de portretist. După absolvire, a profesat la Soroca și Chișinău, în Basarabia. În 1918, când Basarabia s-a unit cu România, Lövendal a continuat să profeseze în noua sa patrie, inițal ca scenograf la teatrul din Chișinău. A creat la București Academia liberă de arte plastice (1938), fiind totodată unul dintre membrii fondatori ai Fondului Artiștilor Plastici din România (1945). A fost directorul tehnic al Teatrului Național din Cernăuți, al Teatrului Național din Craiova, a desfășurat și o bogată activitate la teatrele „Lucia Sturdza Bulandra” și „Constantin Tănase”. A fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. A fost un artist multilateral, afirmându-se în multe domenii ale artei, între care designer, creator de cosume, a lucrat în teatru, operetă, gazetărie, actorie, balet, regie artistică și a fost și arhitect. Tot el a creat primul teatru de păpuși din țară

Biografie selectivă: http://artindex.ro/2012/05/16/von-lowendal-george-2/

1906 – A apărut la București Neamul Românesc

Revistă bisăptămânală fondată de Nicolae Iorga la 10 mai 1906. Era ilustrată cu portrete ale țăranului român în ipostaze idealiste și populară printre învățații de la țară (pentru care era distribuită gratuit). Era prezentată ca ziar politic de orientare națională și de atitudine democratică. Publicația, care în decursul timpului a apărut cu o periodicitate diferită, a fost principala tribună prin care Iorga și-a exprimat atitudinea față de fenomenele sociale, politice, culturale, din țară și străinătate. Și-a încetat apariția în 1940, când la putere a ajuns Horia Sima, adversar declarat al lui Iorga

1912 – S-a născut Olga Bancic

(n. 10 mai 1912, Chișinău – d. 10 mai 1944, Stuttgart)

Activistă comunistă, luptătoare antifascistă, eroină a Rezistenței franceze din perioada ocupației naziste a Franței. Între 1933–1939 a fost membră activă a organizației muncitorești locale. A fost arestată de atâtea ori, încât a început să considere arestul ca un accident de muncă. În 1938, a plecat în Franța, unde i-a ajutat pe stângiștii francezi să transporte arme brigăzilor republicane din Spania, pentru a lupta împotriva fascismului. În 1940, Franța a fost ocupată de armata germană. Membră a Partidului Comunist Francez, Olga și-a lăsat fiica la o familie franceză, pentru a o proteja, în timp ce ea s-a alăturat grupului de rezistență _Francs-tireurs et partisans – Main-d’œuvre immigrée_ din regiunea Parisului, pentru a lupta împotriva germanilor. A adoptat pseudonimul _Pierrette._ A asamblat bombe și a transportat explozive folosite pentru sabotarea trenurile germane care transportau trupe și provizii. În 1943 a fost arestată de Gestapo. Deși a fost torturată, nu și-a demascat complicii. Pe data de 21 februarie 1944 a fost condamnată la moarte, împreună cu 22 de tovarăși din celebra grupare _Afișul roșu._ Dat fiind că o lege din Franța interzicea împușcarea femeilor, a fost transferată de germani într-o închisoare din Stuttgart, unde a fost rejudecată și condamnată din nou la moarte. Interogările și torturile au continuat și după ce a fost condamnată la moarte. A fost decapitată de ziua ei de naștere, pe 10 mai 1944, când împlinea 32 de ani

1918 – Legea de organizare poştală din România, prin decret regal, a fost extinsă și în Basarabia

Dupa votarea de către Sfatul Ţarii a actului unirii Basarabiei cu România, Legea din 1871, Legea de organizare a personalului administrației poștelor, telegrafelor și telefoanelor din România se aplică și în Basarabia, iar Ministerul Căilor de comunicaţie, Poştelor, Telegrafelor și Telefoanelor din Basarabia s-a transformat în Directoratul Lucrărilor Publice

1925 – A încetat din viaţă Alexandru Marghiloman (n. 4 iulie 1854, Buzău – d. 10 mai 1925, Buzău)

Om de stat conservator, prim-ministru al României în anul 1918, cu un rol decisiv în timpul Primului Război Mondial

1927 – S-a semnat Concordatul dintre România și Vatican

Acord între Regatul României pe de o parte Sfântul Scaun pe de cealaltă parte, care a permis reorganizarea Bisericii Catolice de rit latin și a garantat credincioșilor exprimarea libertății religioase, așa cum fusese recunoscută, în Constituția din 1923, pentru ortodocși și greco-catolici. Din partea României a semnat ministrul Vasile Goldiș, ministru al Cultelor în guvernul Averescu, iar din partea Sfântului Scaun a semnat cardinalul Pietro Gasparri, cardinal secretar de stat

1929 – S-a născut Ion Horea

(n. 10 mai 1929, Petea de Câmpie, județul Mureș – d. 5 aprilie 2019)

Poet și traducător, secretar al Uniunii Scriitorilor. A urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, întrerupându-şi studiile din cauza dosarului (părinţii i-au fost declaraţi „chiaburi”). În 1951 a intrat la Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu”, după ce debutase cu versuri în Ardealul nou şi publicase în Almanahul literar de la Cluj, Contemporanul şi Flacăra de la Bucureşti. A fost redactor la Viaţa Românească, Gazeta literară, România literară, secretar la Uniunea Scriitorilor. A debutat cu versuri în manieră tradiționalistă în ziarul Lupta Ardealului (1949) și editorial cu volumul Poezii (1956). A mai publicat: Coloana în amiază, Flori de păpădie, Umbra plopilor, Măslinul lui Platon, Un cântec de dragoste pentru Transilvania, Podul de vamă, Drumuri și fântâni

1936 – Inaugurarea oficială a Muzeul Satului din Bucureşti

Pe baza rezultatelor în cercetările monografice interdisciplinare în sate din diferite regiuni ale țării, încheiate de fiecare dată cu o expoziții temporare (Goicea, Dolj; Rușețu, Brăila; Nereju, Vrancea; Fundu Moldovei; Drăguș,Făgăraș; Runcu, Gorj; Cornova, Basarabia), prof. Dimitrie Gusti, realizând că expozițiile temporare organizate aveau un caracter de improvizație, a propus organizarea Muzeului Satului Românesc din București. La înfăptuirea și concretizarea acestei idei și-a adus contribuția un grup de specialiști, care au coordonat cercetările monografice: Henri H. Stahl, Victor Ion Popa, Mihai Pop, Mac Constantinescu, Traian Herseni etc. Primăria Municipiului București a oferit o suprafață de 4.500 de metri pătrați, la marginea Lacului Băneasa, în Parcul Național Carol al II-lea (astăzi Parcul Regele Mihai). Lucrările de amenajare a terenului au început în martie 1936. Construcțiile, selectate în timpul cercetărilor după criteriul reprezentativității, au fost demontate și aduse la București în 56 de vagoane de tren. Odată cu materialele de construcție, au sosit și 130 de meșteri, cunoscători ai tehnicilor tradiționale de lucru, care urmau să refacă monumentele într-un timp scurt.

Ceremonia inaugurării oficiale a avut loc în prezența regelui Carol al II-lea al României, ca manifestare în cadrul Festivalului Luna Bucureștiului. Pentru public, deschiderea a avut loc pe 17 mai

1939 – S-a dezvelit la București statuia ecvestră a regelui Carol I, realizată de sculptorul Ivan Mestrovic

Statuia regelui Carol I a fost înălțată, în fața Fundațiilor Regale, pe un soclu de 80 m de granit roșu și cântărea 1200 kg. A fost inaugurată de Ziua Națională a României, în prezența Regelui Carol al II-lea al României și a Marelui Voevod Mihai, când se împlineau și 100 de ani de la nașterea lui Carol I. În noaptea de 30/31 decembrie 1947, imediat după ce Regele Mihai a semnat abdicarea forțată și România a devenit Republica Populară Română, comuniștii au dat jos de pe soclu statuia, monumentul a fost distrus, iar statuia tăiată și topită, iar din bronzul ei a fost turnată Statuia lui Lenin.

1944 – A încetat din viaţă Olga Bancic (n. 10 mai 1912, Chișinău – d. 10 mai 1944, Stuttgart)

Activistă comunistă, luptătoare antifascistă, eroină a Rezistenței franceze din perioada ocupației naziste a Franței

1945 – S-a născut Șerban Codrin

(Șerban Ioan Denk; n. 10 mai 1945, București)

Poet, dramaturg, prozator, eseist, editor, antologator, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de limba și literatura română la Universitatea București, promoția 1968. A lucrat ca profesor sublinitor de limba și literatura românǎ în comunele Giurgeni, Bucu, și municipiul Slobozia, consilier la Inspectoratul pentru Culturǎ al județului Ialomița, director al Centrului Cultural „Ionel Perlea” Ialomița, director al Bibliotecii județene „Ștefan Bănulescu”. A debutat în revista Contemporanul (1962). A publicat: Imnuri către soare, Între patru anotimpuri, Carte dintr-un exil interior, O sarbatoare a felinarelor stinse, Marea tăcere, Baladierul. A editat revistele de poezie scurtă/zen, tanka, renku, haiku Orion, Micul Orion, reeditate pe internet, și a fondat Școala de poezie tanka, renku, haiku de la Slobozia

1945 – S-a născut Sorin Postelnicu

(10 mai 1945, in Brasov)

Actor de teatru şi film, stabilit în Germania din 1990. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din București în 1967. Încă din ultimii ani de facultate a jucat pe scena Studioului Cassandra, a fost repartizat la Teatrul din Bacău, unde a jucat în Vicleniile lui Scapin de Moliere, Câinele grădinarului de Lope de Vega, Pogoară iarna de Maxwell Anderson, etc. A recitat în spectacolul de poezie Clavirele plâng în oraș versuri ale lui George Bacovia, fiind laureat al festivalului dedicat marelui poet. În 1972 s-a transferat la Teatrul de Stat din Arad; a jucat în O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, Antigona de Sofocle, Intrigă și iubire de Schiller, Baronul de Constantin Paraschivescu. Din 1975 a jucat la Teatrul „Ion Vasilescu”, în Un tânăr mult prea furios de Virgil Stoenescu, Grăbește-te încet de Angela Bocancea, Nevestele Vesele din Winsor de W. Shakespeare, etc., apoi a jucat la Teatrul Giulești. A debutat în cinematografie în 1964, cu filmul Cartierul veseliei. A jucat și în Zodia Fecioarei, Profetul, aurul și Ardelenii, Stop cadru la masă, Exista joi?

Stop cadru la masă

1946 – S-a născut Rică Răducanu

(Răducanu Necula; n. 10 mai 1946, Vlădeni, Județul Ialomița)

Fost fotbalist român, portar la Rapid, Sportul Studențesc, Steaua, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal 1970 din Mexic, performanță pentru care a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a.

A rămas în memoria microbiştilor drept portarul care salva goluri imposibile şi încasa goluri simple, din cauza neatenţiei. Ultimul portar boem din fotbalul nostru are în palmares primul gol înscris în meci oficial de un ultim apărător din acţiune, şi totodată primul goalkeeper surprins în off-side. Stilul său spectaculos, dar inconfundabil, de a sta în poartă a creat multe atacuri de panică în rândul antrenorilor pe care i-a avut pe bancă, dar şi în tribune între fani. A jucat și în filme: Totul pentru fotbal, Legiunea străină

1947 – Regele Mihai I a fost decorat de Statele Unite cu Legiunea de Merit în rang de Chief Commander

Preşedintele american Harry Truman i-a conferit regelui Mihai cea mai înaltă distincție americană, ca recunoaştere a contribuţiei României la mutarea frontului cu 500 km spre Vest şi, implicit, la scurtarea celui de-Al Doilea Război Mondial cu cel puţin şase luni

 

1950 – A încetat din viaţă Vasile Aftenie (n. 14 iulie 1899, Lodroman, Alba – d. 10 mai 1950, închisoarea Văcărești)

Episcop greco-catolic, ucis în bătaie în temnițele regimului comunist pentru refuzul de a abandona credința sa greco-catolică și Biserica Română Unită. Procesul său de beatificare este în curs de finalizare

1962 – A încetat din viaţă Dumitru Mihăilescu-Toscani (n. 1 octombrie 1888, Bucureşti – d. 10 mai 1962, Bucureşti)

Tenor, Prim tenor la Opera Română din București

1963 – S-a născut Cecilia Bârbora

(n. 10 mai 1963, Crivina, județul Mehedinți)

Actriță de teatru şi film. Este absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” (promoţia 1988, clasa Olga Tudorache, Florin Zamfirescu). A jucat la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, iar din 1990 este actriță la Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, unde a apărut în: Un anotimp fără nume de Sorana Coroamă Stanca, Livada de vişini, Trei surori de A.P. Cehov, Casa Bernardei Alba de Federico Garcia Lorca, Inimă de câine de Mihail Bulgakov, Burghezul gentilom după Molière, Sâmbătă, duminică, luni de Eduardo De Filippo, Bârfe, zvonuri și minciuni de Neil Simon, etc. În filme: Pădurea de fagi, Iacob, Senatorul melcilor, Sistemul nervos, Marilena

Marilena

1971 – A încetat din viaţă Mihail Jora (n. 2 august 1891, Roman, Neamț – d. 10 mai 1971, București)

Compozitor, pianist și dirijor, profesor și Rector al Academiei Regale de Muzică din București, membru titular al Academiei Române

1981 – A încetat din viaţă Octav Doicescu (n. 9 ianuarie 1902, Brăila – d. 10 mai 1981, București)

Arhitect, profesor universitar, membru titular al Academiei Române, cetățean de onoare al orașului New York

1994 – A încetat din viaţă Radu Albala (n. 20 februarie 1924, Bucureşti – d. 10 mai 1994, Bucureşti)

Prozator, traducător, critic şi istoric literar

2011 – Transformarea Casei Regale a României în Dinastie cu caracter naţional şi independent

Regele Mihai I a anunțat că toate legăturile istorice și dinastice dintre Casa Regală a României și Casa Princiară de Hohenzollern iau sfârșit, renunţând la titlurile conferite de capii familiei princiare și anulând astfel şi orice drept sau pretenţie a acestei dinastii asupra Casei Regale a României

2012 – Un accident grav în Pasajul Lujerului

Un tramvai pe linia 41 a lovit alt tramvai, oprit în spatele unui tramvai defect. Bilanțul accidentului s-a ridicat la 92 de răniți, 23 fiind răniți grav

 

#Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

2 comentarii la „10 Mai în istoria României

  1. Bunicuțo, iar lipsește butonul like. Ziua Regelui, Independenței, zi Națională.

  2. Bunicuţa Virtuală

    Nu iar, în continuare…
    Mulțumesc!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: