Istoria României România frumoasă

23 Mai în istoria României

Foto: S-a înființat Teatrul de revistă Cărăbuș


205 – Prima atestare documentară a Municipium Septimium Apulense

Orașul dezvoltat din vechile canabae ale Legiunii a XIII-a Gemina, lângă cetatea Alba Iulia. Așezare civilă în care locuiau veterani lăsați la vatră, negustori, artizani, coloniști veniți din lumea romană atrași de bogățiile Daciei. Orașul dobândind rangul de municipiu a primit automat ius italicum. Conform specialiștilor, Municipium Septimium Apulense, ce și-a luat numele de la împăratul Septimius Severus (193–211d.Hr.), se întindea pe o suprafață de aproximativ 140 ha de jur împrejurul castrului. La jumătatea secolului al III-lea, în timpul domniei lui Traianus Decius (249–251 d.Hr.), municipiul va mai urca o treaptă în rândul orașelor devenind Colonia Nova Apulensis pentru a o deosebi de orașul de la Partoș care fusese ridicat la rangul de Colonia Aurelia Apulensis la sfârșitul secolului II

1400 – A început domnia voievodului Alexandru cel Bun în Moldova

Alexandru cel Bun (n. sec. al XIV-lea – d. 1 ianuarie 1432, Suceava), fiul lui Roman I, a fost domnul Moldovei între anii 1400–1432. A venit la domnia Țării Moldovei susținut militar de Mircea cel Bătrîn, care își dorea un aliat în scaunul de la Suceava. S-a proclamat domn la 23 aprilie 1399, domnind efectiv din 29 iunie 1400–1 ianuarie 1432. Potrivit lui Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, a obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. Lunga sa domnie (32 de ani) a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia

1660 – S-a încheiat reconstrucția bisericii Mănăstirii Golia din Iași, de către voievodul Ștefăniță Lupu

Mănăstirea Golia, cu hramul Înălțarea Domnului, este un lăcaș de cult important al Iașiului, numit după marele logofăt Ioan Golia, primul ctitor. Actuala biserică a lui Vasile Lupu, refăcută între anii 1650–1653 și terminată în 1660 de fiul său Ștefăniță, se deosebește în totalitate de specificul bisericilor ortodoxe moldovenești, atât ca formă de construcție cât și ca arhitectură. Reprezintă o îmbinare de stiluri, îndeosebi baroc și bizantin, planul exterior este rectangular, cu ziduri înalte, care se sprijină pe epifaștri, de factură corintică, de peste 12 metri înălțime, ancorați într-o cornișă. Conform pisaniei din 24 mai 1660, fixată în pridvor, deasupra ușii naosului, lucrările au fost duse la bun sfârșit de fiul său, Ștefăniță Lupu Vodă

Mai mult: http://www.monumentul.ro/pdfs/manastirea%20golia.pdf

1871 – S-a născut Garabet Ibrăileanu

(n. 23 mai 1871, Târgu Frumos – d. 12 martie 1936, București)

Critic, istoric și teoretician literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier. Între 1890–1895, a frecventat la Universitatea din Iași cursurile Facultății de Filosofie, istorie și literatură, concomitent a urmat școala normală superioară; în anul întâi a frecventat cursuri la toate facultățile, negăsindu-și locul. Atras de febra publicistică și de ideile socialiste, a lăsat studiile superioare pe plan secundar, trecându-și examenele cu întârziere. Între 1890–1894 a colaborat la săptămânalul bucureștean Munca cu articole politice, la Adevărul și Critică socială cu articole de critică, la Evenimentul literar, Lumea nouă, fiind și redactor. A fost profesor la Liceul Internat „Costache Negruzzi”, a suplinit catedra de Filozofie de la Liceul Național din Iași, susținând examenul de capacitate pentru a deveni profesor titular. Din 1908 a ocupat catedra de literatură modernă de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pe care a servit-o până în 1934. A reluat strălucita tradiție a societății Junimea și a revistei Convorbiri literare prin reunirea în jurul revistei Viața românească, al cărei principal redactor a fost, a celor mai însemnați scriitori ai epocii și prin orientarea mișcării literare a vremii în direcția creației cu caracter specific, legată de realitățile naționale contemporane, permițând scriitorilor importanți ai epocii, Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Gala Galaction, Octavian Goga, Tudor Arghezi etc. să-și dezvolte liber activitatea

1883 – S-a născut Dimitrie Leonida

(n. 23 mai 1883, Fălticeni – d. 14 martie 1965)

Inginer specialist în energetică, membru titular (din 1935) al Academiei de Științe din România. Pasiunea pentru tehnică a fost hotărâtoare atunci când și-a ales profesia, el dorind să devină inginer. A studiat electricitatea la Politehnica din Charlottenburg. În anul IV a conceput proiectul Metropolitanului din București, cu linia principală Gara de Nord–Sf. Gheorghe–Calea Moșilor și ramificația Sf. Gheorghe–Filaret, fiind printre cei dintâi care au propus construirea unei rețele de metrou în București, iar proiectul de diplomă a avut tema Complexul hidrotehnic și hidroenergetic al Bistriței din regiunea Bicaz. Deși a avut oferte de serviciu de la firma Siemens și de la Școala Politehnică din Charlottenburg, s-a întors în România în 1908, cu titlul de Elektroingenieur și s-a angajat la Primăria capitalei, unde s-a ocupat de verificarea instalațiilor electrice noi,care urmau să fie racordate la rețea, de problema tramvaielor, a abordat problema metroului al cărui prim proiect îl făcuse și construirea unui canal navigabil Argeș–București–Dunăre, cu port la București și centrale hidroelectrice la București, Orăști, Budești, Fundeni. A înființat prima Școală de Electricieni și Mecanici din România, care va funcționa peste 45 de ani, iar în 1909, a înființat primul muzeu tehnic din România, actualul Muzeu Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, pe care l-a donat în 1951 statului român prin Ministerul Energiei Electrice și Industriei Electrotehnice. A proiectat centrala termoelectrică de la Grozăvești (1912) și Centrala de la Botoșani (1914). A organizat în Parcul Carol I Prima Expoziție a Electricității din România (1928). A fost profesor universitar la Timișoara și București, a participat la planul de electrificare a României. A fost membru al American Institute of Electrical Engineers, al American Associations for the Advencement of Science, și al Royal Society of Arts din Londra. A fost laureat al Premiului de Stat clasa I și titlul de Laureat la Premiului de Stat pentru întreaga sa activitate științifică didactică și pentru pregătirea de cadre în domeniul energetic (1954). În anul 1961 i s-a oferit Ordinul Muncii clasa I

1891 – S-a născut Victor Slăvescu

(n. 23 mai/5 iunie 1891, Rucăr – d. 24 septembrie 1977, București)

Economist, om politic liberal, membru titular (din 1938) al Academiei de Științe din România, membru titular (din 1939) al Academiei Române. S-a înscris în 1911 pentru cursurile Facultății de filosofie din Göttingen, le-a continuat la Universitatea din München, unde a studiat timp de două semestre științele economice, a făcut o călătorie la Paris, continuând studiile la Universitatea din Halle și obținând în anul 1914 titlul de doctor în științe economice. A fost director la Banca Românească, profesor la catedra de Monedă credit și schimb și Studiul și tehnica băncilor, catedra de economie politică și economie națională și rector al Academiei de înalte Studii Comerciale și Industraiale din București. A fost ministru de finanțe și ministru ad interim la Industrie și Comerț, ministru de Înzestrarea Armatei, președinte al Uniunii generale a Industriașilor din România. A inițiat revista Independența economică (1918) și a condus Anale economice și statistice. A fost distins cu Marea cruce Coroana României, Marea cruce Orange Nassau, Mare ofițer Legiunea de Onoare. Ca urmare a activtății politice, a fost întemnițat la închisoarea Sighet (1950–1955)

1897 – S-a născut Mihai Konteschweller

(n. 23 mai 1897, Craiova – d. 1947, București)

Inginer specialist în radiocomunicații. În 1914, la vârsta de 17 ani, a făcut mai multe fotografii aeriene ale Craiovei, folosind un zmeu, pe care a fixat un aparat de fotografiat, pe care îl declanșa de la sol cu ajutorul unei sfori. S-a specializat în domeniul electric la universități din Bristol și Paris, iar după Primul Război Mondial s-a alăturat firmei Dr. Titus, deschise la Paris de fratele său, unde se fabricau aparate de radio cu superreacție. Alături de fratele său, Mihai Konteschweller a fost autor al mai multor invenții din domeniul radioului și al automobilului. După moartea lui Titus, survenită în 1931, Mihai a revenit definitiv în România, unde realizat lucrări de radiotehnică de largă circulație. În 1934 a efectuat prima experiență de teleghidaj din România. Este vorba despre un vaporaș, al cărui nume era Nimfa, prezentat la Expoziția Târg a Industriei Românești, desfășurată în Parcul Carol I în perioada 9–10 octombrie 1934. Vaporașul naviga pe lacul din parc, fiind comandat de pe mal, prin unde radio și putea să execute șase comenzi, respectiv: înainte, înapoi, stânga, dreapta, stop și sirenă. Din 1945 fost profesor universitar la catedra de curenți slabi de la Facultatea de Electromecanică din cadrul Politehnicii „Gheorghe Asachi” din Iași. Din lucrările publicate: Radio pentru toți, Actualități radiofonice, Telemecanica, Televiziunea și alte înfăptuiri în legătură cu electricitatea, Radioelectricitatea

1899 – S-a născut George Matei Cantacuzino

(n. 23 mai 1899, Viena – d. 1 noiembrie 1960, Iași)

Arhitect, pictor și scriitor, profesor universitar, un reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România. A participat la Primul Război Mondial ca voluntar (1917–1918). Între 1920–1929 a studiat arhitectura la École des Beaux Arts la Paris. A fondat, împreună cu Matila Ghyka, Paul Emil Miclescu și Octav Doicescu revista Simetria. Caiete de artă și critică. În 1948 a fost arestat și condamnat la cinci ani de închisoare, pe care a executat-o la Jilava și Aiud, fiind eliberat la 29 iulie 1953 și încarcerat din nou, la sinistrul canal Dunăre-Marea Neagră. A fost încadrat la București la Direcția Monumentelor Istorice, apoi concediat, având origine nesănătoasă și concepții învechite, iar după cea de a doua arestare, a lucrat la Mitropolia Moldovei, tolerat de autorități, dar protejat de mitropolitul Iustin Moisescu. A pictat și desenat mult, a participat la Salonul oficial, la expoziții de grup sau expoziții personale, postbelic a avut o expoziție în București la Parcul Herăstrău. După planurile sale au fost construite următoarele clădiri, în stil renascentist: Palatul Băncii Crissoveloni, imobilul Crețulescu din Calea Victoriei, clădirea de birouri din Piața Universității și arhitectura modernă, având la bază principii clasice de compoziție și volumetrie, poate fi regăsită în următoarele construcții: hotelul Belona și vile la Eforie Nord, hotelul Rex din Mamaia, complexul industrial al uzinelor IAR din Brașov, postul de radio din Bod, etc.

1902 – S-a născut Vladimir Streinu

(Nicolae Iordache; n. 23 mai 1902, Teiu, Argeș – d. 26 noiembrie 1970, București)

Critic și istoric literar, estetician, pedagog, eseist, poet și traducător, om politic, membru post-mortem (din 2006) al Academiei Române. În aprilie 1917, la 15 ani, declarându-se mai mare ca vârstă, se înscrie voluntar în armată. Va fi repartizat la Regimentul 29 infanterie, compania 10, Dorohoi. A absolvit Facultatea de litere și filosofie din București, specialitatea Filologie modernă (Franceză), a fost angajat secretar de redacție la revista Cugetul românesc, scoasă de Tudor Arghezi și Ion Pillat. În același timp, a frecventat cenaclul Sburătorul, și a fost angajat redactor la revista Sburătorul, în paginile căreia a publicat cea mai mare parte din poeziile sale. În 1927, a fost numit profesor la Găești, unde, peste un an, a scos revista Kalende, împreună cu Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu și Tudor Șoimaru. Din 1938 s-a stabilit definitiv în București, fiind profesor, mai întâi la Școala normală de băieți și apoi la Liceul „Mihai Viteazul”. Făcând politică țărănistă, a fost pentru scurtă vreme (1932–1933) deputat. A fost redactor-șef la Gazeta, redactor la Viața literară și la Revista Fundațiilor Regale, unde a rămas până în 1941, când noua conducere (Dumitru Caracostea) l-a concediat, împreuna cu Tudor Vianu, George Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Șerban Cioculescu, din cauza orientării lor democratice. Totodată, a fost dat afară din învățământ din cauza vederilor sale politice anticomuniste. Încă din 1945, figura printre membrii fondatori ai Asociației de rezistență culturală Mihai Eminescu. Din 1955, a fost cercetător științific principal la Institutul de lingvistică al Academiei, până în 1959, când înscenându-i-se o listă de fapte imaginare, a fost arestat (alături de alți intelectuali de forță interbelici, precum Constantin Noica) și condamnat la 7 ani închisoare pentru motive, evident, politice. Eliberat în 1962, a devenit cercetător științific principal la Institutul de Istorie și Teorie Literară (în 1965) la propunerea lui George Călinescu. Reabilitat, în 1969 a fost numit director la Editura Univers, profesor onorific la Facultatea de limbă și literatură română a Universității din București, unde ține un curs despre Estetica poeziei românești

1913 – S-a născut Olga Caba

(n. 23 mai 1913, Valeva, Ucraina – d. 20 iulie 1995, Sebeș)

Poetă, prozatoare și profesoară. A absolvit Facultatea de Litere și Filozofie din Cluj-Napoca unde s-a specializat în limba engleză (1934). A predat limba engleză la Botoșani, Focșani, Oradea, București și Sebeș. A debutat literar în 1933 în revista Abecedarul din Turda. Ulterior a mai publicat în reviste precum Gândirea, Herald, Gând românesc, Revista Fundațiilor Regale. Din opera sa: Vacanță sentimentală în Scoția, Cumpăna din cetate, Nuvele fantastice, Zodia varsătorului de apă, Victor Papilian și cenaclul său

1918 – Actul renunțării Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii la Biserica Basarabeană

La 23 mai 1918 patriarhul Tihon al Moscovei și al întregii Rusii a dat deplină libertate Bisericii Basarabene ca, printr-un congres eparhial, să aleagă cu ce biserică autocefală și în ce legături vrea sa fie pe viitor, și a expediat mitropolitului Pimen al Moldovei Actul renunțării la Basarabia

1919 – S-a înființat Teatrul de revistă Cărăbuș

Pe strada Academiei, pe locul unde funcționase Grădina de Vară Amicii orbilor a fost pusă piatra de temelie a Grădinii Cărăbuș. A fost de față multa lume bună: actori, ziariști, prieteni. La inaugurare s-a băut vin negru și s-au ciocnit cupe de șampanie. Actorul Constantin Mărculescu, de la Teatrul Național, a desfășurat ceremonios un pergament de pe care a citit versurile scrise cu acest prilej de catre George Ranetti:

Se-ntemeiaza Templul Comediei

Și-or pune-ntâia piatra a temeliei

Tănase, care-i un vestit ghiduș

Cu nasu-i lung, de-aici și pân-la Huși

Si Grigorescu, negru ca un tuș…

De ce-l numiși tu Teatru „Cărăbuș”

O, nasule-arhitect care-l făcuși?

Eu nu pricep – da-i treaba meseriei

Iar eu-s doar gramaticul trepăduș

Ce-așterne azi pe luciul hârtiei

Mai alb ca florile de corcoduș

O slova ce-i menită veșniciei!

A urmat apoi ceremonialul introducerii papirusului într-o sticlă goală de șampanie și îngroparea acesteia la temelia scenei. (Monografia lui Aurel Storin: Teatrul de Revistă «Constantin Tanase» 1919–2000. De la Cărăbuș la Savoy)

1923 – Fizicianul Hermann Oberth a susținut examenul de diplomă la Universitatea din Cluj

Lucrarea sa, Rachetă spre spațiile interplanetare, a fost refuzată la publicare în Germania, conținând printre altele „prea multă matematică pentru o carte de fizică și prea multă fizică pentru o carte de matematică”. A fost însă acceptată de profesorul Augustin Maior în 1922 la Universitatea din Cluj, în România, ca dizertație pentru acordarea lui Hermann Oberth a titlului de profesor de matematică și fizică. Lucrarea avea să devină o operă de bază în tehnica rachetelor și teoria zborului cosmic

Mai mult: http://www.tribuna.ro/stiri/cultura/un-transilvanean-in-drum-spre-stele-hermann-oberth-101490.html

1931 – S-a născut Lucian Mureșan

(n. 23 mai 1931, Firiza, Satu-Mare)

Cardinal, arhiepiscop major al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia, întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, membru de onoare (din 2012) al Academiei Române. Biserica Română Unită fiind scoasă în afara legii din 1948, dorința sa de a deveni preot greco-catolic s-a realizat anevois. A urmat studii la Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Alba Iulia, cu episcopul romano-catolic Áron Márton, care a primit cinci tineri greco-catolici (câte unul pentru fiecare eparhie a Bisericii Române Unite). Când acest grup era în anul IV, Departamentul Cultelor a aflat de existența lor, cei cinci studenți părăsind Institutul Teologic sub presiunea autorităților comuniste, fiind apoi urmăriți de Securitate. Timp de un an nu a fost angajat nicăieri, nici chiar în mină. Abia după un an s-a angajat muncitor necalificat la o carieră de piatră, și mai târziu la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Maramureș, întreprindere la care a lucrat până la pensionare. A continuat studiile teologice și și-a susținut examenele în clandestinitate cu profesori de la fostele academii teologice desființate, care mai erau în libertate, și-a susținut examenul de licență, după care a lucrat în continuare ca funcționar. În 1964, după eliberarea din închisoare a episcopilor greco-catolici care au supraviețuit, a fost hirotonit preot de episcopul Ioan Dragomir al Maramureșului. După hirotonire, a început pastorația clandestină, ocupându-se cu predilecție de tineret, cu deosebire de cei ce doreau să devină preoți. După Revoluție și re-legalizarea Bisericii Române Unite, la 3 martie 1990, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Episcop de Maramureș. Prin grija sa, a fost deschis la Baia Mare un institut teologic de grad universitar. În 2012, papa Benedict al XVI-lea l-a ridicat în demnitatea de cardinal și i-a acordat Biserica Sf. Atanasie cel Mare ca biserică titulară la Roma și a fost membru al Congregației pentru Bisericile Orientale

1937 – S-a născut Octavian Georgescu

(n. 23 mai 1937, Constanța)

Poet, prozator, jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea, din anul 1975. Licențiat al Facultății de Filosofie și Istorie a Universității din Cluj-Napoca, a fost redactor la Dobrogea nouă, la revista Tomis, bibliograf la Biblioteca Județeană Constanța, muzegraf la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie. A colaborat la Tomis, Luceafărul, Tribuna, Steaua, România literară, Contemporanul, Orizont, Ateneu, Cronica, Ramuri, A Hét, Analele Dobrogei (serie nouă), etc. A fost cuprins în antologia de poezie contemporană Fereastra dinspre mare (1995). Cărți publicate: Peisaje pontice, Silabele străzii, Anemone, Ora epavelor, Ochiul iubirii, Presa dobrogeană (1879–1980), Muzele neliniștitoare

1942 – S-a născut Gabriel Liiceanu

(n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea)

Filozof, scriitor, editor, cercetător, memorialist, interpret, realizator de televiziune, profesor universitar, editorialist, eseist. Absolvent al Facultății de Filozofie și al Facultății de Limbi Clasice București, în 1976 a obținut doctoratul în filozofie cu teza Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii. Tânăr cercetător la Institutul de filozofie în anii ’70, a început să frecventeze, alături de Andrei Pleșu, Școala de la Păltiniș, unde filozoful Constantin Noica își desfășura, prin seminarii private, împreună cu câțiva discipoli, proiectul cultural de recluziune formativă voluntară în fața realității regimului comunist. Volumele Jurnalul de la Păltiniș și Epistolar, mărturii ale acestui parcurs formativ, au un rol important în epocă. În 1990 a devenit director al Editurii Humanitas, și în această calitate a reeditat o multitudine de autori români interziși (în totalitate sau parțial) în perioada comunistă. Spectrul acestora acoperă diferite domenii, precum filozofia (Emil Cioran, Mircea Eliade, Nae Ionescu), literatura (Eugen Ionescu, Lucian Blaga) și istoria (memoriile lui Constantin Argetoianu, I.G. Duca). Un eveniment editorial de excepție a fost publicarea în 1996 a ediției princeps a jurnalului scriitorului român cu origini evreiești Mihail Sebastian, carte care supraviețuise în manuscris de la moartea autorului (în 1945), prima mărturie din interior a fascizării și antisemitismului generației ’27. Din 1992 a fost profesor la Facultatea de Filozofie a Universității din București. A fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, membru în consiliul științific al New Europe College și Președinte al Asociației Editorilor din România. Dintre scrierile sale: Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii, Încercare în politropia omului și a culturii, Cearta cu filozofia, Apel către lichele, Despre limită, Declarație de iubire, Ușa interzisă (Jurnal), Despre minciună, Despre ură, Despre seducție, Scrisori către fiul meu, Întâlnire cu un necunoscut, Estul naivităților noastre: 27 de interviuri 1990-2011: oare ne putem apăra prin cuvinte?, Dragul meu turnător, Nebunia de a gândi cu mintea ta, România. O iubire din care se poate muri, Continentele insomniei

1946 – S-a născut Sorin Ilfoveanu

(n. 23 mai 1946, Câmpulung Muscel)

Pictor și desenator contemporan, recunoscut în țară și peste hotare, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 1971). A urmat cursurile Universității de Artă din București la clasa maestrului Corneliu Baba, asistent Liviu Lăzărescu. A fost profesor al catedrei de pictură, decan al Facultății de Arte Plastice, rector al Universității de Arte București. A participat la numeroase expoziții de grup și personale, la simpozioane și festivaluri de artă. „Singurătatea personajelor lui Sorin Ilfoveanu, tristețea lor venită parcă din alte vremuri. Lumea fără timp, dar nesfârșită tocmai din cauza asta. Gesturile încremenite într-un ceremonial al morții, când nimic nu mai e tragic, ci numai un moment a ceea ce suntem” – Ștefan Agopian

Biografie ilustrată: http://artindex.ro/2012/05/16/ilfoveanu-sorin/

1946 – S-a născut Valeriu Armeanu

(n. 23 mai 1946, Giroc, Timiș – d. 16 august 2015, Drobeta-Turnu Severin)

Scriitor și gazetar, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Între 1964–1970 a urmat cursurile Universității de Artă din București la clasa maestrului Corneliu Baba. A fost muncitor, apoi bibliotecar la Biblioteca Casei de Copii din Drobeta Turnu Severin. Începând din 1990 a editat, timp de doi ani, ziarul Scorpion. În 1994 a devenit instructor la Centrul Județean Drobeta Turnu Severin al Creației Populare. A debutat în 1963, cu versuri, în revista Ramuri. A mai colaborat la Tribuna, Orizont, Luceafărul, România literară, Contemporanul, Vatra, etc. A debutat editorial cu placheta Să visăm (1970), urmată de: Imn la Cetatea Luminii, Odihna lacrimii, Lanul cu vedenii, Neguțătorii de triluri, Azilul de cuvinte, Poeme, Repulsii, Trei basme pentru Măriuca

1949 – S-a publicat Decretul nr. 218/1949 privind organizarea Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor (DGPT) de pe lîngă Consiliul de Miniștri

Sub această denumire au funcționat, până în anul 1975, cenzura presei și a tipăriturilor (adică nimic nu putea fi imprimat fără viza, pe fiecare pagină, a pomenitei instituții)

1959 – Prima transmisie în direct a unui spectacol de teatru la Televiziunea Română

Spectacolul a fost preluat de la Teatrul Național din București

1969 – Filmul documentar Cântecele Renașterii a primit Palme d’Or

Documentar despre activitatea corului Madrigal, în regia lui Mirel Ilieșiu, realizat cu concursul corului Madrigal, a obținut Marele Premiu pentru scurt metraj la Festivalul de la Cannes (8–23 mai 1969), din Franța

Cântecele Renașterii

1971 – A fost inaugurat Hotelul Intercontinental din București

Clădirea a fost construită între anii 1968–1970, după planurile arhitecților Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, I. Moscu, și este una dintre cele mai înalte clădiri din oraș și din România. Cu 24 de etaje și 87 de metri înălțime, a devenit a doua cea mai înaltă clădire din București în acea perioadă. Hotelul a fost deschis cu 423 de camere și apartamente, centru de sănătate la etajul 22, Restaurantul Balada, cu specific românesc și Luna Bar, la etajul 21, Belvedere Bar la etajul 2, cu terasa spre Piața Universității, Sala Rondă la etajul 1, Picolo Bar și cazino la etajul 1, Braseria Corso, Restaurantul Madrigal și Self la parter. De asemenea inaugurarea a avut loc concomitent cu primul zbor Pan Am la București

Mai mult: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-s-a-construit-primul-hotel-de-cinci-stele-din-romania

1991 – Numele Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a fost schimbat în Republica Moldova

Aceasta își va proclama independența pe 27 august 1991

2000 – Vizita oficială a Reginei Margareta a Danemarcei, împreună cu soțul ei, prințul Henrik, în România

Regina Margareta a Danemarcei, impreuna cu sotul ei, printul Henrik, a efectuat, in perioada 23–25 mai, o vizită oficială în România, la invitația președinției române. Însoțită de un grup de oameni de afaceri și de șeful diplomației de la Copenhaga, Niels Helveg Petersen, Majestatea Sa a vizitat Bucureștiul, precum și câteva localități din Moldova. Vizita Reginei este prima a unui Suveran danez în România

2003 – A încetat din viață Ion Drăgănoiu (n. 6 ianuarie 1943, Brașov – d. 23 mai 2003, București)

Poet și jurnalist, redactor la Radioteleviziunea Română, redactor la România liberă, discipol literar și prieten al lui Nichita Stănescu

2006 – A încetat din viață Iordan Chimet (n. 18 noiembrie 1924, Galați – d. 23 mai 2006, București)

Eseist, prozator, poet, scenarist și traducător, autorul unor apreciate eseuri și cărți pentru copii

 

#Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „23 Mai în istoria României

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: