Istoria României România frumoasă

26 Mai în istoria României

Foto: S-a încheiat rezidirea Mănăstirii Bistriţa din Neamț


Ziua românilor de pretutindeni

 

1435 – Prima atestare documentară a localităţii Ştefăneşti

Este situat într-un areal locuit încă din neolitic, bine poziţionat la întretăierea drumurilor Iaşi–Hotin şi Soroca–Suceava, postat strategic la vadul Prutului ([n actualul judeţ Botoşani). Una dintre cele mai vechi atestate aşezări din ţinutul Botoşani, târgul Ştefăneşti apare menționat cu numele Gura Başeului într-un document al domnitorului Ştefan cel Mare. Numele Ştefăneşti înseamnă „aşezarea oamenilor lui Ştefan”. Ştefăneşti a fost transformat la începutul domniei lui Ştefan cel Mare într-un orăşel (Ocol Domnesc)

1488 – A început construirea bisericii cu hramul Sf. Gheorghe de la Voroneț, ctitoria lui Ștefan cel Mare

Începutul bisericii mănăstirii este învăluit în legende. Ion Neculce ne spune: Ştefan-vodă, mergând de la cetatea Neamţului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneţ, unde trăie un părinte sihastru, pre nume Daniil, şi bătând Ştefan-vodă în uşa sihastrului să-i descuie, au răspunsu sihastrul să aştepte Ştefan-vodă afară până ce şi-a istovit ruga. Şi după ce şi-au istovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ştefan-vodă şi s-au ispovedit Ştefan-vodă la dansul. Şi au întrebat Ştefan-vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii: închină-va ţară la turci, au ba? Iar sihastrul a dzis să nu o închine, că războiul este a lui, numai, după ce va izbândi, să facă mănăstire acolo, în numele sfântului Gehorghe, să fie hramul bisericii”. La Voroneț, înainte de 1488, exista o biserică din lemn. Prima atestare documentară a Mănăstirii Voroneț datează de la 22 ianuarie 1472, când Ștefan cel Mare dădea călugărilor de la Voroneț, care îl aveau ca egumen pe Misail, o scutire de vamă pentru „două măji de pește care vor fi aduse de la Chilia sau din altă parte”. În locul vechiului schit de lemn, Ștefan cel Mare a ridicat actuala biserică, cu hramul Sfântul Gheorghe. Din pisania bisericii rezultă că lucrările de construcție au durat de la 26 mai până la 14 septembrie 1488, deci mai puțin de patru luni. În august 1488, îmbogățirea lăcașului continuă cu satul Știlbicanii și tot bazinul pârâului Suha Mare, cumpărate cu 160 de zloți tătărești. Celebra pictură exterioară a necesitat o lungă perioadă de înfăptuire, abia în 1547 biserica a căptat forma pe care o putem vedea și azi

1554 – Voievodul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu, a terminat rezidirea Mănăstirii Bistriţa

Unul din principalele monumente istorice, vatră de credință și de cultură românească, ostrov al evlaviei străbune, cu o existență de mai bine de șase sute de ani, adăpostind oseminte domnești și fapte de neuitat din istoria și viața spirituală a neamului nostru, Mănăstirea Bistrița din Neamț este ctitorie a patru voievozi mușatini, Alexandru cel Bun (a zidit-o în anul 1406), Ștefan cel Mare ( a construit clopotnița și biserica din zidul mănăstirii), Petru Rareș (care a renovat-o între anii 1541–1546) și Alexandru Lăpușneanu: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, s-a zidit această biserică din Mănăstirea Bistrița, unde este hramul Adormirii Precistei și Prea Binecuvantatei Stăpanei noastre, Maica Domnului și pururea Fecioara Maria, în zilele blagocestivului și de Hristos iubitorul, Io Alexandru Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, în anul șapte mii 62, luna mai în 26 zile” [1554]. Este locul în care a fost creat cel mai vechi monument al culturii noastre medievale, și anume, Pomelnicul de la Bistrița.

1591 – S-a început construirea Bisericii Mihai Vodă din București, cu Hramul Sfântul Nicolae

Ctitorie a boierului Mihai, pe atunci mare postelnic, după ce fusese deja ban de Mehedinți și mare stolnic, urcând scara demnităților până la rangul de mare ban al Craiovei și devenind apoi domn al țării.Cea mai veche menționare documentară a Mănăstirii Mihai Vodă se găsește în grammata patriarhală din 1591, întocmită de egumenul Evghenie de la Mănăstirea Simonopetra de la muntele Athos. Conform acestui document Evghenie i-a cerut lui Mihai Viteazul să clădească o nouă mănăstire, cea veche, Biserica Albă-Postăvari, metoh al Mănăstirii de la Athos aflându-se în apropierea unei mlaștini aducătoare de boli. Conform unei inscripții de pe fronstispiciul bisericii: „La 1594 s-a zidit această biserică, iar ușa în anul 1711, pe timpul egumenului Iosif din Milos”, se poate deduce că înălțarea edificiul s-a finalizat în anul 1594. Cinci ani mai târziu (august 1599), Mihai, printr-un act păstrat până în zilele noastre, a închinat locașul sfânt Mănăstirii Simonopetra de pe Muntele Athos

1679 – A început construirea ansamblului arhitectural Mănăstirea Cotroceni

În vârful dealului Cotroceni se afla un schit numit de călugări Cotrocenii cei de sus, pentru a face deosebire de Cotrocenii de jos, denumire care se referă la satul de cărămidari care se afla la baza dealului. Ctitorie a lui Șerban Cantacuzino, domn al Munteniei, construcţia mănăstirii a început în primul an de domnie a lui Şerban-Vodă, aşa cum este înscris şi pe pisania din pridvorul bisericii. Planul noii biserici, ridicate pe locul vechiului schit de lemn păstra foarte bine elementele arhitecturale intrate în tradiţia Ţărilor Române, fiind o replică mai mică, dar cu proporţii desăvârşite, a bisericii lui Neagoe Basarab de la Mănăstirea Argeşului, coordonatorul lucrărilor fiind numit Mihai Cantacuzino, care făcuse studii de arhitectură la Padova şi Ravenna. De pictura lăcaşului de cult s-a ocupat celebrul pictor de biserici Pârvu Mutu. Domnul Şerban Cantacuzino a înzestrat-o cu numeroase moşii, mulţi oameni şi obiecte de cult. Mănăstirea a fost complet terminată în anul 1682 şi împodobită de domnitor şi de membrii familiei sale cu icoane, candele, diverse obiecte liturgice, veşminte preoţeşti şi tot acum biserica a primit şi icoana hramului „Adormirea Maicii Domnului“, care a fost adusă de la Muntele Athos, socotită făcătoare de minuni. Biserica mânăstirii a fost demolată în 1984, reconstrucția ei începând în 2003. În octombrie 2009, biserica a fost sfinţită ca lăcaş de cult, intrând şi în traseul de vizitare al Muzeului Naţional Cotroceni

1877 – La Bucureşti, a apărut Socialistul, prima gazetă socialistă din România

Ziar bi-hebdomadar a fost editat de Cercul socialist creat de Nicolae Codreanu. După apariţia a trei numere (26 mai–23 iunie), în urma unui avertisment al autorităţilor, ziarul şi-a schimbat numele în Cuvântul, suprimat de asemenea după un scurt timp de guvern

1885 – La Chişinău a fost inaugurat bustul lui Aleksandr Sergheevici Puşkin

În Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău, bustul este din bronz, așezat pe o coloană de granit, lucrare a sculptorului Aleksandr Opekușin

În anul 1820, la vârsta de doar 21 de ani, Aleksandr Puşkin, unul dintre cei mai importanţi poeţi şi dramaturgi din perioada romantică, considerat fondatorul literaturii ruse moderne, a intrat în conflict cu autorităţile din timpul întunecatei domnii a ţarului Alexandru I. Puşkin avea deja notorietate în ţară şi a scris o epigramă destul de acidă la adresa generalului Aracceev, favoritul ţarului, intitulată Odă a Libertăţii, practic un protest împotriva despotismului şi robiei. Reacţia autorităţilor a fost pe măsură şi au hotărât expulzarea sa în Siberia, dar intervenţia istoricului Karamzin l-a salvat, fiind pedepsit doar cu trimiterea la Chişinău, provincie românească aflată sub dominaţie rusă din 1812. Aici poetul a locuit timp de trei ani şi casa unde a stat este astăzi muzeu, unde se păstrează şi o parte din amintirile poetului.

1896 – S-a născut Aurel Băeșu

(n. 26 mai 1896, Fălticeni – d. 24 august 1928, Piatra Neamț)

Pictor impresionist, portretist și peisagist, stins din viață prea devreme. S-a înscris în 1912 la Școala de Belle Arte din Iași unde a studiat pictura timp de patru ani cu Constantin Artachino și Gheorghe Popovici. Aici s-a remarcat, alături de alți doi tineri, Mihai Onofrei și Adam Bălțatu, fiind distins de către Academia Română, în anul 1915, cu Premiul I „Lecomte de Nöuy” pentru desen. În timpul primului război mondial a fost mobilizat. Spirit cercetător, simțind nevoia unei culturi artistice mai cuprinzătoare, a plecat în Italia pentru a se înscrie la cursul liber de pictură al Institutului de Belle Arte din Roma. A rămas aici pentru doi ani, iar în 1926, a făcut o nouă călătorie în Europa, cu popasuri în Franța, Slovenia și Ungaria, care contribuie la o treptată decantare a impresiilor, la realizarea unor forme noi de expresie, cu tendințe de simplificare decorativă. A murit la 32 de ani

Biografie ilustrată: https://g1b2i3.wordpress.com/2010/05/26/aurel-baesu-pictor-roman/

1897 – Romanul Dracula al autorului irlandez Bram Stoker este publicat la Londra

Personajul principal al romanului este contele Dracula (Graf Dracula), devenit unul dintre cei mai renumiți vampiri din literatură. Romanul gotic se pare că a fost inspirat de cronicile medievale săseşti, adevărate bestselleruri ale vremii lor, care-l prezentau pe Vlad Ţepeş drept un personaj sângeros, de o cruzime ieşită din comun. Bram Stoker a avut ideea să asocieze legenda domnitorului muntean cu liliacul hematofag (Desmodus rotundus) numit și Vampir

 

1916 – S-a născut Vintilă Corbul

(Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu; n. 26 mai 1916, București – d. 30 ianuarie 2008, Franța)

Scriitor contemporan și autor de scenarii de film, care s-a stabilit în Franța în 1979. Visa să devină ambasador, dar la îndemnul părinților, a urmat cursurile Facultății de Drept și a devenit magistrat. În paralel, a urmat și Facultatea de Litere și Filozofie–secția Istorie. A început să scrie încă din adolescență: Babel Palace este scris la 16 ani și Sclavii pământului, la numai 18 ani, este al doilea roman dar și ultima carte publicată înainte de a fi trecut de comuniști pe lista scriitorilor interziși. La doar 23 de ani, imediat după absolvirea facultății, s-a angajat judecător. A participat la Cel De-al Doilea Război Mondial, ca locotenent de artilerie antiaeriană și, ulterior, pilotul comandantului forțelor aeriene române. După război, toate proprietățile familiei au fost confiscate, fiind evacuați și forțați să locuiască în bucătăria unui imobil șubrezit, într-una din cele patru camere locuite de patru familii. Diplomele sale nu mai erau valabile; a fost exclus din magistratură din cauza originii burgheze și a arestării tatălui său de regimul comunist. A fost bibliotecar, la o bibliotecă de cartier, dar a fost dat afară din aceleași motive, după numai 6 luni. Licențiat în istorie și magistrat, a ajuns muncitor necalificat și, ulterior, inginer la Întreprinderea Canal și Apă București, unde a lucrat aproape 15 ani. Din cauza condițiilor grele de muncă, s-a îmbolnăvit de tuberculoză oculară și a intrat în concediu medical. A început din nou să scrie, după aproape 30 de ani. Idolii de aur – Dinastia Sunderland-Beauclair (3 vol.) a dat startul succeselor, cartea fiind editată mai târziu în franceză și poloneză. Nu s-a mai angajat, a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, împreună cu Eugen Burada. S-a stabilit într-un mic orășel lângă Paris, unde a locuit până la moarte. Multe dintre titlurile sale au fost editate în franceză, poloneză, rusă, arabă. Din opera sa: Cavalcadă în iad, Căderea Constantinopolelui, Asediul Romei 1527, Iubirile imposibile ale lui Petronius, Hollywood – infernul viselor, Extaz, moarte și rock’n roll

1917 – S-a născut Mariana Șora

(n. 26 mai 1917, Budapesta – d. 19 decembrie 2011, München)

Scriitoare, critic literar, eseist și traducător. A urmat studii la Universitatea din București, încheiate cu două licențe, una în filosofie și alta în filologie (specialitate principală germana, secundară franceza), având profesori pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu și Mircea Eliade. S-a căsătorit cu filozoful și eseistul Mihai Șora și au plecat în 1939 în Franța, ca bursieri ai statului francez. A obținut o diplomă în limba și literatură franceză la Universitatea Sorbona (1940), apoi a urmat studii de anglistică la Universitatea din Grenoble. S-a împrietenit cu figuri importante ale culturii române, ca Eugène și Rodica Ionesco, Emil Cioran. Soții Șora s-au întors la Paris în 1945, unde au avut o situație materială precară. Aflat într-o vizită în România în 1948, Mihai Șora nu a mai putut să se întoarcă în Franța, astfel încât soția sa s-a repatriat pentru a-i fi alături. A lucrat ca asistentă la Catedra de germană a Facultății de Litere și Filozofie din București, fiind destituită în timpul epurărilor politice din 1952. A fost nevoită apoi să lucreze ca lexicograf (colaborând la elaborarea dicționarului german-român din 1957 și a celui român-german din 1963) și traducător. A realizat numeroase traduceri din literatura română clasică și contemporană în limbile germană și franceză, traducând, de asemenea, din germană, franceză și maghiară în limba română și din literatura maghiară în limba germană. A publicat o carte în două volume intitulată Gândirea lui Goethe în texte alese. A debutat ca publicist în 1964 în Gazeta literară, scriind mai multe articole și studii literare. A colaborat, de asemenea, cu articole în Viața românească, Secolul 20, Manuscriptum, România literară, etc. A scris mai multe volume de eseistică, memorialistică și critică literară precum Heinrich Mann. Omul și opera, Unde și interferențe. Studii, eseuri, articole, Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga, Gândirea lui Goethe în texte alese. În 1977 s-a stabilit în Germania, colaborând la BBC și la ziarul Curentul. Un articol despre Emil Cioran, a fost transformat apoi într-un volum ce a fost publicat la Paris, Cioran jadis et naguère. A mai publicat în România două romane: Rătăcire, Mărturisirile unui neisprăvit, proză scurtă de factură psihologică: Filigrane. Scrisori din Paris și alte proze din cinci decenii, jurnale și memorii: O viață în bucăți, Cenușa zilelor. Jurnal, Două jurnale față în față

1920 – Constantin Brâncuși a participat, la Paris, la Festivalul Dada

A participat alături de cu André Gide, Paul Valéry, F. Léger etc., fiind unul dintre semnatarii manifestului intitulat Contre Cubisme, contre Dadaisme. Tristan Tzara a vrut să editeze un catalog cu ilustrații ale lucrărilor artiștilor dadaiști, cu denumirea Dadaglobe, proiect nefinalizat. Printre lucrările trimise de Brâncuși, se numără și lucrarea Domnișoara Pogany II

 

1921 – A intrat în vigoare Legea asupra sindicatelor profesionale

A fost votată de Adunarea Deputaţilor în 26 martie și de Senat în 17 mai, promulgată de M.S. Regele la 24 mai, a fost publicată în Monitorul Oficial 41 din 26 mai. A creat pentru prima dată un cadru juridic mişcării sindicale, prin recunoaşterea sindicatelor

1922 – A încetat din viaţă Constantin Bobescu (n. 21 mai 1899, Reni, Ucraina – d. 26 mai 1922, Sinaia)

Dirijor, compozitor, violonist, profesor universitar de vioară, muzicolog

1929 – S-a născut Nicolae Holban

(26 mai 1929, Iași)

Scriitor, om de televiziune. A absolvit Facultatea Muncitorească, apoi Facultatea de Filologie a Universității din Capitală. De-a lungul vieții a lucrat ca reporter, colaborator voluntar la ziarul Timpul, redactor la Viata Sindicală, demis și trimis, după obiceiul timpului, la munca de jos; lăcătuș la Fabrica de autobuze „Tudor Vladimirescu” din București; reporter, apoi redactor, șef de secție și realizator de emisiuni la Televiziunea Română, realizator al emisiunii de critică Reflector, extrem de populară în deceniul șapte al secolului trecut; consilier de presă la Jurnalul Național. A debutat literar în 1962 în revista Luceafărul, așteptând peste 20 până la debutul editorial (1981) cu volumul Reporter sentimental. Cărți publicate: Reporter de cursă lungă, Cabina de montaj, De azi în 3 săptămâni, Dramaturgie: Apa vie (în colaborare cu fratele său, Sorin Holban); filme documentare: A doua tinerețe, O vioară pentru mai târziu, Profesiunea de om, etc.

1943 – S-a născut Liviu Grăsoiu

(26 mai 1943, Bucureşti)

Istoric şi critic literar, jurnalist. În timp ce urmează cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr”, scrie poezii, frecventează cenacluri literare, citeşte mult din bibliotecile unde are acces, merge la spectacole de teatru, de operă, la concerte, formându-și o cultură generală remarcabilă. A debutat publicistic, cu poezii şi reportaje în Viaţa militară, în timpul stagiului militar. A urmat Facultatea de Limbă şi Literatură Română și a absolvit, în 1974, cursul postuniversitar al Facultăţii de Ziaristică din Capitală. A primit repartiţie la Radiodifuziunea Română, optând pentru Televiziune, Redacţia culturală (1968). A debutat cu articole de critică şi istorie literară în revista Ateneu din Bacău, în paralel cu munca de redactor al Radioteleviziunii, colaborând cu articole, studii şi recenzii de ordinul sutelor în Viaţa Românească, Luceafărul, Steaua, Tribuna, Tomis, Convorbiri literare, Limbă şi literatură sau prezentându-le în emisiunile de profil ale Radioului şi Televiziunii. A urmat cursuri postuniversitare de ziaristică la Academia „Ştefan Gheorghiu”, lucrarea de absolvire fiind monografia revistei Spicuitorul moldo-român apărută la Iaşi în 1840. Debutul editorial cu volumul Poezia lui Vasile Voiculescu a avut loc în 1977. A realizat emisiuni complexe: Moştenire pentru viitor, Viaţa culturală, Revista literară radio şi Scriitori la microfon. A fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004)

1981 – S-a născut Răzvan Raţ

(n. 26 mai 1981, Piatra Olt, România)

Fotbalist care a evoluat ca fundaș stânga la echipele Rapid București, Șahtior Donețk, West Ham United, Rayo Vallecano și PAOK și fostul căpitan al echipei naționale de fotbal a României. Cele mai mari performanțe le-a obținut la clubul Șahtior Donețk, la care și-a petrecut 10 ani din carieră și a cucerit numeroase titluri

1984 – Inaugurarea oficială a Canalului Dunăre–Marea Neagră

Ideea unui canal navigabil care să lege Dunărea de Marea Neagră, pentru a elimina marele cot al Dunării, se regăsește încă de la începutul secolului al XIX-lea, fiind relevată de numeroase personalităţi ale vremii, ca Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Grigore Lahovary, Basil G. Assan, Nicolae Titulescu, etc. În 1949 a început construcția canalului, unde au lucrat în permanență 50.000 de oameni – deținuți de drept comun, deținuți politici și din rândurile minorităților etnice și religioase – adversarii regimului fiind obligați să sape cu mâinile goale, în condiții aspre specifice climei din Dobrogea. Totodată, această acțiune de reprimare a răpit câteva mii de vieți, Canalul ajungând locul unor tragedii umane. În 1953, după patru ani în care se realizaseră doar câțiva kilometri, activitatea a fost oprită, la câteva luni după moartea lui Stalin, susținător al proiectului. Lucrările sunt valorificate începând cu 1959 în cadrul unui sistem de irigații. Nicolae Ceaușescu decide reluarea lucrărilor la canalul navigabil, care s-au suprapus pe o treime din lungimea canalului de irigații. Reluarea construcției are la bază hotărârea din iunie 1973, în 1975, în paralel cu întocmirea proiectului tehnic, a început organizarea șantierelor, iar în prima parte a lui 1976 au demarat lucrările de bază. În noiembrie 1982, când execuția canalului dintre Cernavodă și portul Constanța Sud era deja în fază avansată, colectivul de proiectare înființat pentru Canalul Dunăre–Marea Neagră a primit sarcina de a trece la întocmirea documentației pentru canalul navigabil Poarta Albă–Midia, Năvodari. Calea navigabilă Cernavodă–Constanța a fost finalizată în 1984, iar ramura de Nord, între Poarta Albă și Midia Năvodari (31 km) a fost realizată în perioada 1983–1987. Canalul, cu lungime totală de 95,6 km, este format din ramura principală, în lungime de 64,4 km și ramura de nord (cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă–Midia Năvodari), în lungime de 31,2 km, scurtând drumul spre portul Constanța cu aproximativ 400 km. Canalul Dunăre–Marea Neagră se înscrie în rândul canalelor interioare care respectă cele mai înalte exigențe internaționale. Din punct de vedere tehnic, proiectul este comparabil cu obiective precum canalele Panama și Suez

Inaugurarea Canalului Dunăre–Marea Neagră

1994 – Conferinţa de lansare a pactului de stabilitate pentru Europa Centrală şi de Est

S-a desfăşurat la Paris, între 26–27 mai

1994 – A încetat din viaţă Tiberiu Utan (n. 21 martie 1930, Văleni, Maramureș – d. 26 mai 1994, București)

Poet contemporan

1995 – A încetat din viaţă Ștefan Bănică (n. 11 noiembrie 1933, Călărași – d. 26 mai 1995, București)

Actor complex de teatru și film, cântăreț, a jucat la Teatrul CFR–Giulești, Teatrul Regional București, Teatrul Bulandra, Teatrul de Revistă și a imprimat la teatrul radiofonic

1996 – A încetat din viaţă Ovidiu Papadima (n. 23 iunie 1909, Sinoe–Mihai Viteazu, Constanța – d. 26 mai 1996, București)

Eseist, istoric și critic literar, folclorist, deținut politic (1952–1955)

1997 – A încetat din viaţă Cezar Baltag (n. 26 iulie 1939, Mălinești, Cernăuți, Ucraina – d. 26 mai 1997, București)

Poet, eseist și tălmăcitor modern, strălucit militant împotriva stalinismului cultural, împotriva proletcultismului, unul dintre cei mai valoroși reprezentanți ai generației resurecției lirismului

2000 – S-a înfiinţat Europa FM

La ora 16:00, George Zafiu transmitea primele cuvinte la primul post privat de radio din România cu acoperire națională în FM: „Ascultați Europa FM, este ora 16:00. Din acest moment suntem împreună. Viața s-a schimbat!”. Prima melodie transmisă la Europa FM: John Lennon – Imagine

2002 – A încetat din viaţă Silvia Irinel Liciu (Silvia Lia Voicu; n. 1928, Cluj – d. 26 mai 2002, București)

Balerină, prim-solistă a baletului Operei Române din București; s-a sinucis la câteva ore de la moartea soțului său, Ștefan Augustin Doinaș

2010 – A încetat din viaţă Jean Constantin (n. 21 august 1928, Techirghiol – d. 26 mai 2010, Constanța)

Actor de teatru și film, interpret de roluri comice, considerat maestrul comediei

 

#Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „26 Mai în istoria României

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: