Istoria României România frumoasă

10 Iunie în istoria României

Foto: Şcoala Politehnică din Bucureşti


1415 – Prima atestare documentară a dregătoriei de spătar în Ţara Românească

În Evul Mediu, spătarul era un mare dregător de curte din Moldova şi Ţara Românească, cu atribuţii militare. El purta la ceremonii însemnele autorităţii domnului (sabia şi buzduganul). Mai târziu a evoluat în importanţă şi a devenit comandant militar pe câmpul de luptă. Putea comanda cavaleria sau chiar întreaga armată. Ca mare dregător făcea parte din sfatul domnesc. În documentele latine apare cu numele spatharius, supremus ensifer sau armiger

1444 – Tratatul de alianță dintre Iancu de Hunedoara și Stefan Toma împotriva turcilor

 

În contextul în care voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara își pregătea Campania cea Mare, pentru a-și consolida baza politică din Balcani, a intervenit activ în Bosnia, încheind un tratat de alianță cu Stefan Toma, rege care, de altfel, fusese recunoscut și întărit în domnie de Vladislav I, ca urmare a recomandărilor sale

1476 – Armata otomană a lui Mehmed al II-lea a trecut Dunărea şi a înaintat pe valea Siretului

În 1456, Domnul Moldovei, Petru Aron acceptase să plătească otomanilor tribut pentru a-și asigura frontiera sudică, fiind astfel primul domnitor moldovean care suzeranitatea otomană. Succesorul său, Ștefan cel Mare, a respins-o, urmând un șir de războaieprin care Ștefan încerca să aducă și Țara Românească în sfera sa de influență. Au urmat lupte de durată între diferiții domnitori munteni, susținuți de maghiari și otomani și Ștefan. În 1475 a fost trimisă o armată otomană în frunte cu Hadım Ali Paşa pentru a-l pedepsi pe Ștefan pentru amestecul în Țara Românească; otomanii au suferit însă o grea înfrângere în bătălia de la Vaslui. Pentru represalii, Mahomed al II-lea a adunat o mare armată și a intrat în Moldova în iunie 1476. Este vorba de Oastea Mare a lui Mehmed al II-lea, denumită astfel deoarece era compusă dintr-un efectiv de soldaţi care putea să ajungă până la 40.000–50.000 de oameni, care va lupta împotriva lui Ștefan cel Mare la Războieni

1574 – Bătălia de la iezerul Cahulului

A avut loc între oastea domnitorului Moldovei, Ioan Vodă cel Cumplit, și armata otomano–tătărească. Atunci cînd sultanul Selim Han Hazret Liry al II-lea a cerut domnului Moldovei să dubleze suma haraciului, Ion Vodă „cu boierii care-i avea tirani ca și dînsul” (Nicolae Costin), a refuzat să plătească tributul. Turcii l-au mazilit și l-au numit domn pe Petru Șchiopul. Răzvrătindu-se împotriva turcilor, domnitorul a cerut ajutor de la cazaci. Oastea moldoveană condusă de Ion Vodă zdrobește la 14 aprilie 1574 armata turco-valahă în bătălia de la Jiliște. Turcii revin în număr mult mai mare, această bătălie încheiându-se în favoarea turcilor; un mare aport la înfrângerea domnitorului l-au adus trădările din partea boierimii. Ioan Voda cel Viteaz s-a predat şi a fost ucis pe 14 iunie

1853 – S-a născut Ion Pop-Reteganul

(n. 10 iunie 1853, Reteag, Bistrița-Năsăud – d. 3 aprilie 1905, Reteag)

Folclorist, pedagog, prozator, publicist și traducător. A urmat cursurile Preparandiei (Școlii Normale) din Gherla și Deva (1870–1871). Timp de douăzeci de ani (1873–1892) a activat ca învățător în localități din Transilvania, fiind preocupat în același timp și de culegerea folclorului din aceste zone. În 1878 a publicat în revista lui Iosif Vulcan Șezătoarea. Foaia poporului român, povestea Fata mulțumitoare, o încercare de versificare a poveștii Toarceți fete, c-a murit Baba Cloanța, pe care o va introduce în volumul Povești ardelenești din popor adunate, partea 1 (editat în cinci părți), care a cunoscut o deosebită popularitate. A editat culegerile de folclor: Inimioara – adică Floarea poeziei naționale din cei mai buni scriitori români pentru uzul tinerimii române, Trandafiri și Viorele, Chiuituri de care strigă flăcăii la joc, Opșaguri, cât pilite, cât cioplite și la lume împarțite, Starostele sau datinile de la nunțile românilor ardeleni, Povești din popor, Bocete, Românul în sat și la oaste, apreciat din cântecele lui poporale, Pântea Viteazul: tradițiuni, legende și schițe istorice, Zidirea lumii. Adam și Eva. Originea Sfintei Cruci și cele 12 Vineri: după tradiții poporale și manuscrise vechi, De la moară: povești și snoave, etc., volumele de proză Nuvele și schițe (2 vol.), Pilde și sfaturi pentru popor, Nuvele, cât și o Carte de cetire pentru anii din urmă ai școalelor normale, școalele de repetițiune, cursurile de adulți și pentru poporul nostru, un curs practic despre pomicultură. A fost redactor la publicațiile: Cărțile săteanului român Blaj, Dreptatea Timișoara, Deșteptarea (Cernăuți), Revista ilustrată Reteag, Șoimuș, Tribuna, Foaia poporului Sibiu, Gazeta de duminecă Șimleu, a desfășurat și o intensă activitate în domeniul teoretic al culegerii și cercetării folclorului; secretar secund al Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român ASTRA Sibiu (1893–1896)

1860 – S-a născut Hariclea Darclée

(Hariclea Haricli; n. 10 iunie 1860, Brăila – d. 12 ianuarie 1939, București)

Soprană, una dintre personalitățile muzicale cele mai importante ale României. S-a născut într-o familie cu rădăcini elene. În 1886 a plecat la Paris, unde s-a luptat din greu cu neajunsurile, luând lecții de canto. A debutat într-un recital de canto în 1881 pe scena teatrului din Brăila, orașul său natal. A plecat din nou la Paris unde a fost remarcată de Charles Gounod, care i-a încredințat rolul Margaretei din opera Faust, rol cu care își face debutul pe scena Operei, în anul 1888. Se pare că tot Gounod a fost acela care i-a sugerat luarea numelui Darclée. În scurt timp, Hariclea Darclée a cucerit publicul și a devenit preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini a compus, pentru vocea ei, Tosca, Pietro Mascagni, Iris, iar Alfredo Catalani, La Wally. S-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg. La Scala din Milano, scena consacrării sale mondiale, Hariclea Darclée a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Chimène din Cidul de Massenet, aplaudată fiind chiar de Giuseppe Verdi, succesul aducându-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. A cântat până în 1918, încă în deplinătatea mijloacelor sale vocale. Dorința ei de a cânta în România era mare. Românii o iubeau, spectacolele ei erau adevărate sărbători: „Trăiască privighetoarea Carpaților”, îi striga publicul. Regele Carol I i-a oferit ordinul Bene Merente clasa I, iar poeții îi compuneau versuri. A susținut crearea Operei Române din București în 1921. Vocea sa excepțional cultivată i-a permis abordarea unui foarte vast repertoriu în cadrul căruia a interpretat roluri de soprană lirică lejeră, soprană lirică, soprană lirică spinto, soprană dramatică, soprană Falcon, mezzosoprană și contraltă. A avut în repertoriu 58 de roluri din 56 opere compuse de 31 compozitori. Tradiția muzicală a rămas în familie, fiul său, Ion Hartulary-Darclée, devenind dirijor și compozitor. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece românești: Cântecul fluierașului de George Stephanescu și Vai mândruță dragi ne-avem de Tiberiu Brediceanu, înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată, dar la care păstra intacte calitățile naturale și tehnice ale minunatei sale voci. Artista a înregistrat pentru Casa de Discuri Fonotipia arii și scene din Don Pasquale de Gaetano Donizetti, La Traviata de Giuseppe Verdi, Iris de Pietro Mascagni și Tosca de Giacomo Puccini; matrițele acestor înregistrări au fost distruse de bombardamentele celui de al doilea război mondial la Milano; până în prezent, nu s-au identificat încă discurile primelor tiraje efectuate în anul 1903

Cântecul fluierașului de George Stephanescu

1869 – S-a născut Constantin Angelescu

(n. 10 sau 12 iunie 1869, Craiova – d. 14 septembrie 1948, București)

Medic, profesor universitar, politician, membru fondator al Academiei de Științe din România, membru de onoare (din 1934) al Academiei Române. A studiat medicina la Paris, s-a specializat în chirurgie în 1897. Revenit în țară, a lucrat în chirurgie la Spitalul Brâncovenesc, apoi la Filantropia, ajungând profesor universitar (1903) și director al Clinicii universitare de chirurgie. Din 1901, până la sfârșitul perioadei interbelice, a fost deputat sau senator în toate legislaturile; din ianuarie 1914 a fost membru al guvernului în repetate rânduri; a fost ministrul instrucțiunii publice; a fost vreme de patru zile prim-ministru interimar, după asasinarea premierului Ion Duca. A fost cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington, începând cu ianuarie 1918. După cel de al doilea război mondial a prezidat Asociația de prietenie Româno-Americană. A fost vreme de 24 ani președintele Ateneului Român, apoi președinte al Ligii culturale.

1874 – S-a născut Ștefan Gh. Nicolau

(n. 10 iunie 1874, Ploiești – d. 3 noiembrie 1970, București)

Medic dermatolog, membru de onoare (din 1948) al Academiei Române, membru al Academiei de Științe Medicale din România, membru al societăților de dermatologie din Argentina, Bolivia, Cehoslovacia, Franța, Italia, Iugoslavia, Spania, Turcia și Statele Unite. A absolvit Facultatea de Medicină din București și s-a specializat la Paris, fiind apoi profesor la Facultatea de Medicină din Cluj, apoi din București. A fost fondatorul școlii românești moderne de dermatovenerologie. A câștigat o reputație internațională în domeniul histologiei cutanate. A descris un șir de dermatoze care îi poartă numele: scorbutidele foliculare Nicolau, dermatita lividoidă și gangrenoasă Nicolau, exantemul exfoliant generalizat leucemic Nicolau și multe altele. A studiat clinica și epidemiologia leprei, morfopatologia și aspectele imunologice ale infecției sifilitice, patogenia dermatozelor profesionale, leziunile din limfogranulomatoză, contribuții incluse în tratatele mondiale de specialitate. A preparat împreună cu A. Banciu un vaccin (vaccinul Nicolau-Banciu) pentru tratamentul șancrului moale și a fost unul dintre cei mai activi organizatori pe plan internațional și național ai luptei anti-veneriene. În 1928 a fondat Societatea de Dermatologie și Sifilografie din România, director al Centrului Dermato-venerologic, a condus Clinica de Dermatologie din Spitalul Colțea. A fost decorat cu Ordinul Meritul Sanitar clasa I pentru merite deosebite în domeniul ocrotirii sănătății populației din țara noastră

1875 – Semnarea la Viena a Convenţiei comerciale româno-austro-ungare

Act de politică externă românească în urma obținerii independenței de stat, care demonstrat poziţia naţională a României, stat liber şi independent

1896 – S-a născut Alexandru Busuioceanu

(n. 10 iunie 1896, Slatina – 23 martie 1961, Madrid)

Istoric și critic de artă, critic literar, poet, eseist, scriitor și traducător, pedagog, istoric al miturilor, diplomat, autoexilat în Spania. A urmat Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, absolvită în 1920, întreruptă în 1916, când a plecat voluntar pe front. A condus revista Lumina nouă, împreună cu T. Vianu, M. Ralea şi T. Teodorescu-Branişte. A fost redactor la Luceafărul, Lamura şi Dacia. Refugiat din cauza războiului la Iaşi, a editat ziarul Arena, iar la Cluj, unde a profesat în învăţământul secundar, s-a numărat printre fondatorii revistei Gândirea. A urmat studii de estetică şi istoria artei la Viena (1920–1922) şi Roma (1923–1925); a obținut doctoratul în istorie magna cum laude la Bucureşti, cu teza Un ciclu de fresce din secolul al XI-lea: Sant’ Urbano alla Caffarella (1925). A devenit Docent (1929), conferenţiar (1938) şi profesor universitar (1938–1940) la Catedra de istoria artei de la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti; a susţinut prelegeri şi la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti; din 1942, a fost consilier cultural la legaţia română de la Madrid, unde a înfiinţat şi a condus Institutul Român de Cultură. Stabilit în Spania, a predat limba română la mai multe facultăţi. Între anii 1945–1947, a scris (în Spania) studiul Zamolxis sau mitul dacic în istoria şi legendele spaniole, apreciat de M. Eliade ca deschizând perspective nebănuite în înţelegerea şi valorificarea miturilor istoriografice medievale în Europa. Articolele adunate în volumele Figuri şi cărţi şi Ethos l-au impus în critica românească printre eseiştii Gândirii. Postum, studiile de critică şi istoria artei au fost adunate în volumul Scrieri despre artă (1980). În anul 1998, se publică Istoria literaturii române, cuprinzând şi un text programatic (Literatură şi destin)

1905 – S-a născut Paul G. Dimo

(n. 10 iunie 1905, Turnu Severin – d. 17 aprilie 1990, București)

Inginer, membru titular (din 1990) al Academiei Române. A urmat cursurile Şcolii Politehnice din București (1923–1928). A continuat studiile în Franţa, fiind şi inginer diplomat al Şcolii Superioare de Electricitate din Paris. Şi-a început cariera ca proiectant, devenind director tehnic la Societatea de Gaz şi Electricitate din București. A fost de trei ori laureat cu înaltă distincţie Premiul de Stat pentru: Planul de electrificare a ţării (1950); Proiectarea hidrocentralei Moroieni (1954); lucrarea Cauza supratensiunilor prelungite în rețelele cu neutrul izolat. În 1961, Academia Romana i-a acordat Premiul „Traian Vuia” pentru contribuţiile la Studiul stabilităţii statice a sistemelor energetice. S-a făcut cunoscut pe plan mondial în calitate de creator al analizei nodale a sistemelor electroenergetice, cunoscută sub denumirea de Dimo’s Rei Methods. În 1968 a devenit doctor în ştiinţe tehnice al Institutului Politehnic din Bucureşti, cu teza Analiza sistemelor electroenergetice şi doctor docent al aceluiaşi institut în 1970. Din lucrările sale: Tratarea neutrului reţelelor de înaltă tensiune, Analiza nodală a sistemelor electroenergetice, Calculul şi proiectarea sistemelor electroenergetice, Nodal Analysis of Power Systems, REI models and state indicators, şi altele, traduse în limbi de mare circulaţie. A fost membru al Societății Franceze a Electricienilor, distins cu prestigiosul Premiu „Montefiori” care se acordă o dată la cinci ani

1912 – Mitingul aviatic de la Aspern (10–30 iunie)

În fața Curții imperiale de la Viena a avut loc cel mai mare concurs aviatic de până atunci. Erau prezenți 17 austrieci, 12 francezi, 7 germani, 3 italieni, un rus, un belgian și un român. Nu lipsea deja celebrul Roland Garros, care pilota un Bleriot XV, considerat cel mai bun aparat al vremii. Aurel Vlaicu, zburând cu un aparat proiectat şi construit de el, Vlaicu-2, aflat în competiție cu piloți celebri ai timpului, a obținut premiul I pentru aruncarea unui proiectil la țintă, de la o înalțime de 300 metri și premiul al II-lea, pentru aterizarea la punct fix

Mai mult: https://rezistentacrestinablog.wordpress.com/2017/06/15/in-10-iunie-1912-incepea-mitingul-aviatic-unde-aurel-vlaicu-s-a-facut-cunoscut-lumii-intregi-povestea-celor-mai-frumoase-zile-din-viata-lui-aurel-vlaicu/

1920 – A luat fiinţă Şcoala Politehnică din Bucureşti

Tradițiile ei sunt legate de înființarea, în anul 1818, de către Gheorghe Lazăr, a Școlii tehnice superioare cu predare în limba română la mănăstirea Sfântul Sava din București, iar la 1 octombrie 1864, prin ordinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost înființată Școala de Poduri și Șosele, Mine și Arhitectură, care la 30 octombrie 1867 devine Școala de Poduri, Șosele și Mine. Sub conducerea lui Gheorghe Duca, la 1 aprilie 1881, instituția capătă o nouă structură sub denumirea de Școala Națională de Poduri și Șosele, iar la 10 iunie 1920 a fost înființată Școala Politehnică din București, având patru secții: Construcții, Electromecanică, Mine și Metalurgie, Chimie Industrială. Data este aniversată anual, ca Ziua Politehnicii, în sâmbăta din săptămâna care include data de 10 iunie

1921 – S-a născut Virginia Şerbănescu

(n. 10 iunie 1921, Cluj)

Poetă, prozatoare, traducătoare şi autoare dramatică. A urmat Facultatea de Litere şi Filosofie (1942–1945), întreruptă din cauza războiului, în final absolvind Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, la clasa Marioarei Voiculescu. Din cauza originii „nesănătoase”, a fost nevoită să accepte diferite slujbe: curier, translator, secretar-dactilograf, documentarist la Comitetul de Stat pentru Muncă şi Salarii, corespondent comercial la Prodexport Bucureşti, dactilografă la Academia de Ştiinţe Medicale. În 1983 s-a stabilit în R.F. Germania. A debutat în 1941, la Curentul literar, cu proză, şi editorial în 1966, cu traducerea din franceză a Epopeii lui Ghilgameş. A iniţiat sau condus mai multe cenacluri literare: primul, în locuinţa proprie, cu participarea scriitorilor Ion Vinea, Alice Voinescu, Gala Galaction, N.D. Cocea etc.; între 1956–1959 a făcut parte din conducerea cenaclului „Theodor Neculuţă”, a condus cenaclul „Tudor Vianu”, aflat sub egida Uniunii Scriitorilor şi care edita revista Atelier literar. După plecarea din ţară, a participat la şedinţele lunare ale cenaclului Apoziţia din Munchen. Face parte din Asociaţia Româno-Germană a Scriitorilor din Munchen, este din 1999, membră a Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe. A colaborat la Ramuri, Studii de literatură universală, Săptămâna, Manuscriptum, Contemporanul, Tribuna României, Atelier literar, apoi la periodice ale diasporei din Germania: Stindardul, Stindardul românilor, Observator (Munchen). În stagiunea 1969–1970 i s-a jucat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi drama istorică Dacia Felix. Din opera literară: La curțile Hârlăului, Lunga veghe de la Cozia, Lângă tâmpla cerului, Scântei din vatra vremii, Fulger în prag de veac

1931 – S-a născut Dan Constantinescu

(n. 10 iunie 1931, București – d. 6 februarie 1993, București)

Compozitor, profesor universitar. Între 1950–1955 a studiat compoziția la clasa lui Mihail Jora, la Universitatea Națională de Muzică București, unde a rămas ca asistent de armonie și compoziție. Din 1990 a devenit profesor universitar. A scris muzică instrumentală (orchestrală, concertantă, camerală), lieduri și coruri intrepretate în foarte multe țări din lume: Germania, Polonia, Elveția, Canada, Franța, SUA, Olanda, Ungaria, Anglia etc. A avut concerte transmise în direct la radio și TV. A primit premiul Academiei Române pentru Concertul de pian și orchestră mică (1968), a primit două premii de creație din partea Uniunii Compozitorilor (1976 și 1980). A fost inclus în prestigiosul Who’s Who in Europe, în Who’s Who in Music–Cambridge și în Who’s Who in The World – SUA. Și-a petrecut mare parte din viață la Pucioasa, unde a compus cele mai multe dintre creațiile sale muzicale

Concert pentru pian şi orchestră de coarde, Op. 19 (1963) Orchestra de Cameră Radio, Dirijor: Gheorghe Costin, Pian: Emanuela Geamănu

1933 – S-a născut Iordan Datcu

(n. 10 iunie 1933, Băcălești, Teleorman)

Istoric literar, etnolog și lexicograf. După ce a studiat filologia la Universitatea din București, a lucrat ca profesor și apoi ca redactor la Editura pentru literatură, la Editura Minerva, a fost cercetător principal la Institutul de filosofie din București și la Institutul de istorie și teorie literară „George Călinescu”. S-a făcut cunoscut mai întâi ca editor al unor mari folcloriști, ca Artur Gorovei, Grigore Tocilescu, Simion Florea Marian, Petru Caraman, Adrian Fochi, apoi, ca un asiduu și priceput cercetător în domeniu, elaborând Dicționarul folcloriștilor (vol. I,II) și mai ales Dicționarul etnologilor români (vol. I,II), veritabil instrument de lucru, adresându-se atât specialiștilor, cât și celor interesați de creația populară și impactul ei asupra culturii române. Alte scrieri: Un mit – Toma Alimoș, Tradiții din Maramureș, Sub semnul Minervei

1935 – S-a născut Octavian Simu

(n. 10 iunie 1935, Ilișești, Suceava)

Medic, autor de dicționare, eseist, poet, prozator și scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1971). A fost absolvent al Facultății de Medicină din Iași (1952–1958), medic specialist interne la Spitalul Sfântul Luca din București, specialist în cultura și civilizația Extremului Orient, membru fondator al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști, membru fondator și președinte al Societății Române de Niponologie. Opere: Mandala, geometrie și artă sacră, Exotice – Fantasticul mileniului III, Mic dicționar japonez-român, Mitologie chinezǎ, Eternul feminin japonez

1939 – S-a inaugurat Muzeul Ceferiştilor

Organizat în cadrul serbărilor Ceferiadei, care aniversau 70 de ani de la deschiderea liniei de cale ferată Bucureşti Filaret–Giurgiu. Locaţia iniţială a fost în parcul şi arenele Stadionului Giuleşti

Mai mult: https://www.trecator.ro/europa/romania/muntenia/muzeul-cfr-gara-de-nord/

 

Ziua Parașutiștilor Militari

1941 – A fost înfiinţată Şcoala de Paraşutişti

În baza Ordinului D.M. 93 din 10 iunie 1941, a fost înființată prima subunitate de paraşutişti, Compania de Misiuni Speciale, comandată de lt. Ștefan Soverth. Înfiinţată, pe lângă Centrul de Instrucţie al Aeronauticii, pe aerodromul Popeşti-Leordeni, în cadrul Flotilei I Aerostaţie. A fost denumită ulterior Compania de paraşutişti

 

1947 – Legea nr. 205 din 10 iunie 1947 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale

Prin această lege, conducerea armatei a fost reorganizată după modelul sovietic

1948 – Căsătoria dintre regele Mihai I și Ana de Burbon-Parma, în exil, la Atena

În noiembrie 1947 regele Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe prințesa Ana de Bourbon-Parma, cei doi logodindu-se înainte de întoarcerea regelui în România. După întoarcerea sa în România, regele a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947, iar la 3 ianuarie 1948, a fost silit să părăsească țara. Cuplul s-a căsătorit anul următor, în ciuda opreliștilor de natură religioasă. Fiind de religie catolică, Principesa Ana avea nevoie de o dispensă papală pentru a se căsători cu regele României, care era creștin-ortodox. La acel moment o astfel de dispensă era considerată normală numai dacă soțul/soția non-romano-catolic ar fi îngăduit ca eventualii copii rezultați din căsătorie să fie botezați și crescuți în religia romano-catolică. Regele Mihai a refuzat să facă o astfel de promisiune din moment ce ar fi violat statutul constituțional al monarhiei românești. La cererea papei Pius, Xavier ducele de Parma a emis o declarație prin care obiecta împotriva oricărei căsătorii fără acordul papei sau a familiei miresei, interzicându-le părinților miresei să participe la ceremonie. În aceste circumstanțe familia miresei a fost reprezentată de unchiul matern al principesei, Erik al Danemarcei, care a condus mireasa la altar. La ceremonie au fost prezenți, printre alții, regina-mamă Elena a României, Irina ducesa de Aosta, Katherine principesă a Greciei, Regina Alexandra a Iugoslaviei, Regina Frederika a Greciei alături de regele Paul al Greciei, gazdele evenimentului, Amedeo duce de Aosta, principele Erik al Danemarcei, unchiul reginei Ana, și rude din partea familiilor de Hanovra și Hesse. Tatăl regelui Mihai, Carol, și surorile acestuia, Maria, fostă regină-mamă a Iugoslaviei, Elisabeta, fostă regină a Greciei, și Ileana, arhiducesă de Habsburg-Toscana au fost înștiințați de eveniment însă nu și invitati. La început, au trăit în Italia și în Marea Britanie, apoi s-au mutat în Elveția

Fotografia de familie

1960 – S-a născut Mircea Anca

(n. 10 iunie 1960, Fărcașa, Maramureș – d. 28 noiembrie 2015, București)

Actor de teatru și film și regizor. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, specializarea Actorie, promoția 1989, clasa profesor Sanda Manu, Adriana Popovici, continuată cu specializarea Regie de Teatru, promoția 2003, clasa profesor Cătălina Buzoianu. A fost actor al Teatrului Național București și profesor de actorie la Facultatea de Arte din cadrul Universității Hyperion din București. Filme: Dragoste pierdută, Patul lui Procust, Passion Mortelle, Balanța, Maria și marea, Moromeții, piese regizate: Cu ușile închise la Teatrul Național București, Adunarea femeilor, Emigranții, Regele Lear la Teatrul Tineretului

Dragoste pierdută

1967 – S-a născut Pavel Badea

(n. 10 iunie 1967, Craiova)

Fost fotbalist român care și-a petrecut o mare parte din cariera sa de fotbalist, în postul de mijlocaș, la echipa FC Universitatea Craiova, echipă al cărei antrenor a fost în sezonul 2003–2004 al Diviziei A, pentru 7 etape

1969 – S-a născut Cosmin Olăroiu

(n. 10 iunie 1969, București)

Fost fotbalist și antrenor. Ca jucător, fundaș central, Olăroiu nu a avut performanțe notabile (cu excepția unei duble marcate din lovituri libere împotriva Gloriei Bistrița pe vremea cînd juca la FC Național), dar ca antrenor a câștigat campionatul și Supercupa României cu Steaua București, ambele în 2006, și a calificat echipa în semifinalele Cupei UEFA

1970 – S-a născut Loredana Groza

(n. 10 iunie 1970, Onești, Bacău)

Cântăreață de muzică ușoară, actriță, compozitoare, prezentatoare TV, autor, dansator, antrenoare în show-ul muzical Vocea României, precum și imaginea unor produse cosmetice. A început să cânte de la vârsta de 3 ani, pasiunea sa continuând în timpul școlii primare și al liceului. Și-a început cariera la Onești. La nici 14 ani, la faza națională a concursului Cântarea României de la Focșani, a fost remarcată de Dumitru Moroșanu și Zsolt Kerestely, care au chemat-o la București să participe la preselecția concursului Steaua fără nume, deși vârsta minimă acceptată prin regulament era de 17 ani. A câștigat Steaua fără nume în toate fazele, ultima etapă fiind în 1986. La 16 ani, a participat pentru prima oară la Festivalul de Muzică Ușoară de la Mamaia (1986), unde a câștigat Marele Premiu, fiind atunci cea mai tânără participantă și câștigătoare din istoria Festivalului. În următoarea perioadă (’86 –’87), Marius Țeicu i-a încredințat spre interpretare melodiile Când iubești, Să nu-mi spui bun rămas, Nu pot trăi fără dor, Cine crede în iubire?, toate devenind șlagăre. Aparițiile la emisiunile de la Radio și Televiziunea Română au fost tot mai frecvente, a început seria înregistrărilor la Radio și Electrecord. Până în 1990 a imprimat aproximativ 100 de piese, care aparțin unor compozitori precum: Marius Țeicu, Adrian Enescu, Dan Beizadea, Marcel Dragomir, Jolt Kerestely, Mihai Pocorschi, Dani Constantin, Alexandru Simu, Aurel Manolache, Ion Cristinoiu, Mihai Grigoriu, Octav Firulescu, Cornel Fugaru, Mircea Drăgan, etc. Seria turneelor externe a început în 1987, în Israel, unde a avut, alături de Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, peste 20 de concerte în săli de peste cinci mii de locuri. Albumul său de debut, Bună seara, iubito, a fost lansat în 1988, piesa cu același nume fiind una din cele mai cunoscute piese ale ei

Loredana – Îngeri

1979 – A încetat din viaţă Aurel Baranga (Aurel Leibovici; n. 20 iunie 1913, București – d. 10 iunie 1979, București)

Poet și dramaturg, fondator și redactor-șef la Urzica, membru în CC al PCR

1982 – A încetat din viaţă Geo Barton (n. 25 martie 1912, Piatra Neamț – d. 10 iunie 1982, București)

Actor de teatru și film, a jucat la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, Teatrul Național din Craiova, Teatrul Național București, Burgtheater Viena

1989 – S-a născut Alexandra Stan

(n. 10 iunie 1989, Constanța)

Cântăreață de muzică ușoară, actriță, compozitoare, prezentatoare TV, autoare, dansatoare, antrenoare în show-ul muzical Vocea României, precum și imaginea unor produse cosmetice. A jucat și în filme: Cuibul de Viespi, A doua cădere a Constantinopolului, Asphalt tango, Modigliani, Supraviețuitorul, #Selfie 69

Alexandra Stan – Mami

2012 – Alegeri locale în România

S-a folosit sistemul de alegere dintr-un singur tur al președinților CJ și a primarilor. Au participat 97 de partide politice, alianțe politice, alianțe electorale și organizații ale cetățenilor care aparțin minorităților naționale. Conform Biroului Electoral Central, la vot au fost așteptați aproximativ 18.313.440 de votanți români. Au fost votați președinții a 41 de consilii județene, 3.187 de primari, 1.338 membri ai consiliilor județene și 40.311 de membri ai consiliilor locale

 

#Romaniafrumoasa  #istoriaRomaniei

0 comentarii la „10 Iunie în istoria României

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: