Istoria României România frumoasă

4 Iulie în istoria României

Foto: S-a înființat Universitatea din București


Ziua Medicului de Familie din România

Stabilită din 1999, prin Statut, de Societatea de Medicină de Familie/Medicină Generală

1456 – A început Asediul Belgradului

Spre sfârșitul anului 1455, Ioan de Hunedoara a început pregătirile pentru o viitoare cruciadă; a aprovizionat și înarmat cetatea Belgradului, lăsând-o sub comanda cumnatului său Mihai Szilágyi și a fiului său mai mare, Ladislau Huniade; a strâns și organizat o armată auxiliară și o flotă de aproximativ două sute de caravele – totul pe cont propriu, nobilii nedorind să-l ajute, temându-se mai mult de influența sa din ce în ce mai mare, în Ungaria dar și în întreaga Creștinătate, decât de amenințarea otomanilor. Călugărul franciscan Ioan de Capistrano, aliat cu Huniade, a predicat atât de convingător despre imperativul existenței unei cruciade antiotomane încât foarte mulți țărani și fermieri slab echipați (majoritatea aveau doar prăștii și coase), dar plini de entuziasm, s-au adunat sub stindardul lui Huniade.

O armată a Imperiului Otoman, condusă de sultanul Mehmed al II-lea, a atacat o armată condusă de Ioan Huniade, pe atunci regent al Regatului Ungariei, care apăra cetatea Belgradului, între 4–23 iulie. Mehmed a început să asedieze cetatea de la baza promontoriului, tunurile sale deschizând focul asupra zidurilor la data de 29 iunie 1456. Asaltul propriu-zis a început în ziua de 4 iulie. Asediul s-a transformat într-o bătălie de mare importanță, în al cărei final Ioan a condus un contraatac spontan care a învăluit tabăra turcească, sultanul însuși fiind rănit și scăpând cu viață cu greutate. S-a spus de atunci că „bătălia de la Belgrad a decis soarta lumii creștine

1541 – Pictorul Dragoș Coman a terminat valorosul ansamblu de picturi murale care decorează Biserica Arbore

În 1503 Luca Arbore, unul dintre marii boieri ai lui Ștefan cel Mare, a ridicat un paraclis la Curtea sa situată pe valea râului Solca. Mănăstirea Arbore a fost construită din cărămidă și piatră din zonă. Lucrările de construcție au început la 2 aprilie 1502 și au fost finalizate, în același an, la 29 august, după cum atestă pisania. Biserica, cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, are un plan dreptunghiular la exterior (fără turlă) și fals-trilobat în interior (absidele sunt două nișe arcuite în grosimea zidurilor laterale), având o formă nemaiîntâlnită până atunci la ctitoriile epocii. Silueta deosebit de elegantă a construcției este accentuată de prelungirea pereților spre vest cu cca 2,5 metri și unirea lor la partea superioară prin arcadă, obținându-se astfel un spațiu semideschis care apare pentru prima dată în arhitectura moldovenească. Pictura exterioară este opera lui Dragoș Coman din Iași chemat la 1541 de Ana, fiica lui Arbore, să zugrăvească biserica

Mai mult: https://www.historia.ro/sectiune/travel/articol/biserica-arbore-ctitoria-unui-boier

1762 – S-a născut Ioan Corneli

(Ioan Buțiu, n.4 iulie 1762, Coch, comitatul Turda/Pădureni–Tritenii de Jos, Cluj – d. 3 septembrie 1848, Oradea?)

Teolog, filolog iluminist. În 1781, la 19 ani, a fost trimis de Episcopia greco-catolică de Oradea cu o bursă de studii la Seminarul Sf. Barbara de la Viena. În paralel a urmat cursurile obligatorii la Universitate. În 1784 toți studenții de la Sf. Barbara au fost transferați la Agria și Liov, astfel că Ioan Corneli a continuat să studieze la Agria apoi la Seminarul din Liov până la 1787 când a izbucnit războiul ruso-turc în care s-au angajat și austriecii. Întors în țară, a fost hirotonisit preot la Blaj (1788), a devenit capelan la Oradea ocupându-se de soldații răniți. După terminarea războiului a fost numit vicearhidiacon în Protopopiatul Crișului și preot în localitatea Deda/Ghida, Bihor. În 1792 a fost chemat la Oradea pentru a prelua directoratul Școlii românești. Timp de 13 ani s-a dedicat cauzei românești. Era prieten bun cu Gheorghe Șincai, pe care l-a sprijinit constant. A fost apoi cenzor al tipografiei de la Buda, din această postură implicându-se în acțiunea de pregătire și redactare a Lexiconului românesc. Din operele sale: Historia ecclesiastica novi testamenti, Raportul ortografic, Moderna orthographia nostra, Lesicon românescu-lătinescu-ungurescu-nemțescu

1854 – S-a născut Victor Babeș

(n. 4 iulie 1854, Viena – d. 19 octombrie 1926, București)

Bacteriolog și morfopatolog, fondator al școlii românești de microbiologie, membru titular (din 1893) al Academiei Române. A fost fiul deputatului Vincențiu Babeș, originar din Banat, și al Sophiei Goldschneider, dintr-o influentă familie vieneză. A studiat medicina la Budapesta, apoi la Viena, unde și-a luat doctoratul. Și-a început cariera științifică în Budapesta ca asistent în laboratorul de Anatomie Patologică. În urma descoperirilor lui Louis Pasteur, a fost atras de microbiologie și a plecat la Paris unde a lucrat un timp în laboratorul lui Pasteur, apoi cu Victor Cornil, împreună cu care a publicat primul tratat de bacteriologie, Les bactéries et leur rôle dans l’anatomie et l’histologie pathologiques des maladies infectieuses (1885), prin care a pus bazele moderne ale acestei științe. În 1881 a primit titlul de conferențiar (docent privat) iar în 1885 postul de profesor asociat de Histopatologie la Universitatea din Budapesta. În 1887 a fost chemat la București, profesor la catedra de Anatomie Patologică și Bacteriologie. Activitatea științifică a lui Victor Babeș a fost foarte vastă, în domenii ca tuberculoza, lepra, vaccinarea anti-rabică și seroterapia anti-difterică, a demonstrat prezența bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave și a pus în evidență peste 40 de microorganisme patogene. În 1892 a publicat împreună cu Gheorghe Marinescu și Paul Blocq un Atlas de Histologie patologică a Sistemului Nervos, a editat timp de mai mulți ani Analele Institutului de Patologie și Bacteriologie din București. Activitatea sa a influențat și dezvoltarea medicinei veterinare, imprimându-i orientări noi, strâns legate de obiectivele medicinei profilactice. Astfel, a introdus vaccinarea antirabică în România, ameliorând metoda prin asocierea, în cazurile grave, cu seroterapia. Prin cercetările sale valoroase asupra antagonismelor microbiene, s-a situat printre precursorii ideilor moderne asupra antibioticelor. Pe lângă activitatea științifică, Babeș a fost preocupat de îmbunătățirea stării sanitare a populației, în special în combaterea și prevenirea pelagrei. Studiind cauzele acestei boli, care (ca și tuberculoza) avea extindere în masă, a subliniat esența socială a acesteia și în 1907 a susținut: „Leacul pelagrei, al acestei boli a mizeriei, al acestei rușini naționale, vi-l dau eu: împroprietărirea țăranilor”

1854 – S-a născut Alexandru Marghiloman

(n. 4 iulie 1854, Buzău – d. 10 mai 1925, Buzău)

Om politic, jurist, lider conservator. A urmat Facultatea de Drept și Înalta Școală de Științe Politice din Paris. După absolvire, în 1879, a fost procuror, apoi judecător la Tribunalul Ilfov. În 1881, a demisionat pentru a deveni avocat, pentru ca trei ani mai târziu să fie numit avocat al statului. În 1884 a fost ales deputat de Buzău. Conservator și germanofil, în preajma Primului Război Mondial, Marghiloman a acceptat să devină prim-ministru într-un moment foarte dificil, în primăvara lui 1918, când, abandonată de principalul aliat din zonă, Rusia bolșevică, România a trebuit să accepte o pace nefavorabilă cu Puterile Centrale. După ce a negociat pacea de la Buftea-București, Marghiloman a trimis trupe române la Chișinău pentru a stabiliza fosta gubernie țaristă devenită atunci Republica Democrată Moldovenească. După ce Sfatul aceasteia a votat Unirea Basarabiei cu România, Marghiloman a primit actul unirii și a acționat pentru recunoașterea acesteia

1864 – S-a înființat Universitatea din București

Prin Decretul domnesc nr. 765 din 4/16 iulie 1864 al domnitorului Al. I. Cuza, Universitatea reunea într-un singur corp facultățile de bază ale instituției: Școala Națională de Medicină și Farmacie, înființată de Carol Davila în 1855, Facultatea de Drept (1859), Facultatea de Litere (1863). Primul rector a fost juristul Gheorghe Costaforu

1864 – A fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 982/1865 pentru organizarea judecătorească

A fost adoptată de Senatul României în ședința din 21 Iunie și promulgată de Alexandru Ioan Cuza la 4 iulie, dată la care a intrat în vigoare

 

Ziua Crucii Roșii Române

1876 – S-a înființat, la București, Societatea națională de Cruce Roșie a României

A fost organizată de principele Dimitrie Ghica, alături de Dimitrie A. Sturdza, Grigore Cantacuzino, Carol Davila, A. Fotino și Panait Iatropol, la data de 4/16 iulie 1876, cu sediul la Spitalul Colțea, unde se afla și Eforia Spitalelor Civile. Primul președinte al Crucii Roșii Române a fost Prințul Dimitrie Ghica, în perioada 1876–1897.La nici trei săptămâni de la înființare, în ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanță a Crucii Roșii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. Pe baza solidarității ce unește Societățile Naționale surori, prima misiune a Crucii Roșii Române avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor răniți, indiferent de tabăra din care făceau parte. La 23 august același an, societatea a fost recunoscută de Comitetul Internațional al Crucii Roșii de la Geneva

Mai mult: https://crucearosie.ro/cine-suntem/istoria-crucii-rosii-romane/istoria-crucii-rosii-romane-1876-1915/

 

1886 – S-a născut Alice Călugăru

(n. 4 iulie 1886, Paris – d. 9 august 1933, Vatra Dornei)

Poetă. A debutat încă din perioada liceului cu versuri în Sămănătorul, (1903), fiind remarcată de Nicolae Iorga. Printre revistele cu care a colaborat sunt Analele literare, politice, științifice, Viața literară, Luceafărul, Ramuri, Convorbiri Literare și Viața Românească. În toamna lui 1906 s-a mutat la Paris, unde s-a stabilit, căsătorindu-se cu jurnalistul Louis Constant Edgar Müller în 1921. De la Paris a menținut colaborarea cu revistele literare din țară, dar a publicat și în franceză sub pseudonimul Alice Orient. Din opera sa: Viorele, La Tunique verte, Versuri, Scrieri

1897 – S-a născut Costică Acsinte

(n. 4 iulie 1897, comuna Perieți, județul Ialomița — d. 7 ianuarie 1984, Slobozia)

Fotograf. Odată cu începerea Primului Război Mondial, s-a înrolat voluntar ca fotograf de război, developînd atât fotografiile sale cît și pe cele ale piloților și observatorilor aerieni români, francezi sau în unele cazuri, ruși, făcând parte din Secția foto a Escadrilei 1 Aviație. Experiențele trăite în această perioadă sunt redate de albumul fotografic personal ce conține 84 de pagini și 327 de fotografii, marea majoritate fiind însoțite de o scurtă descriere dactilografiată (albumul mai include desene/schițe, tăieturi din ziare). Printre cei fotografiați se regăsesc: Regele Ferdinand, Regina Maria, Prințul Carol, Generalul Berthelot sau Generalul Eremia Grigorescu. În 1930 a deschis un studio foto în centrul orașului Slobozia, Foto Splendid Acsinte, unde a lucrat până la pensionare (1960). După 1960, a continuat să fotografieze în împrejurimile Sloboziei, în special în satul Grivița, deplasîndu-se foarte des pe bicicletă. A lăsat în urma sa un număr de aproximativ 5000 de negative fotografice pe plăci de sticlă, un număr mult mai mic de planfilme și un număr necunoscut de printuri fotografice, multe dintre ele aflate la familiile persoanelor ce au fost fotografiate de către Acsinte. Majoritatea printurilor poartă pe verso ștampila studio-ului Foto Splendid Acsinte

1898 – S-a născut Constantin C. Georgescu

(n. 4/17 iulie 1898, Ploiești – d. 14 iunie 1968, București)

Inginer silvic, zootehnolog și fitopatolog, membru titular (din 1943) al Academiei de Științe din România, membru corespondent (din 1948) al Academiei Române. A fost absolvent al Școlii Superioare de Silvicultură din București în 1921. A urmat studii de specializare la München și Viena (1923–1926). A fost profesor la Institutul de Silvicultură din Brașov și la Institutul de Exploatare și Industrializare a Lemnului din București (1931–1959). Din lucrările sale: Atlas de entomologie forestieră, Curs de botanică, Monografia stejarilor din România, Monumente ale naturii din România (în colaborare)

1906 – A fost fondată Uniunea societăților de Ajutor și Cultură din America

Societățile fraternale ale românilor-americani s-au întemeiat folosind experiența adusă de acasă, a societăților civile, alternative, românești din Banat, Ardeal și Bucovina și utilizând ca model practic organizațiile fraternale, religioase ori seculare întemeiate de grupuri etnice ajunse în America înaintea românilor. Astfel, primele două societăți fraternale românești din America au fost înființate în 1902: Carpatina din Cleveland, Ohio și Vulturul din Homstead, Pennsylvania. Numărul acestor societăți a crescut mereu, prin aceasta viața fraternală intrând într-o nouă fază, cea a grupării societăților într-o Uniune: Uniunea societăților de Ajutor și Cultură din America, care a luat ființă la 4 iulie 1906, la inițiativa lui Ilie Martin Sălișteanu din Homstead, Pennsylvania. Scopul ei a fost centralizarea eforturilor societăților locale pentru promovarea scopurilor comune și a bunului exemplu. Dacă în 1902 existau două societăți, în 1911 existau deja 44, pentru ca în 1925 să existe 71 de societăți membre ale Uniunii și altele care au refuzat să adere la ea…

În 1912, din Uniune s-au desprins o parte din societăți, așa-numite ale „domnilor”, adică ale puținilor intelectuali care se găseau în coloniile românești, formând Liga Societăților de Ajutor și Cultură Române Americane. După ani lungi de fricțiuni, insulte și acțiuni contradictorii și ostile cele două organizații centrale, Uniunea și Liga, s-au reunit în anul 1929

1909 – S-a re-organizat Școala Superioară de Medicină Veterinară din România

Prima Școală veterinară s-a înființat printr-un decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza din 1 decembrie 1860, cu începere de la 1 ianuarie 1861. Primul director al școlii a fost doctorul Carol Davila, cel care a determinat organizarea învățământului sanitar și medical din România. La 4 iulie 1909, Parlamentul a votat proiectul Legii pentru reorganizarea Școalei Superioare de Medicină Veterinară, Legea Haret-Athanasiu

1911 – S-a născut Victor Nadolschi

(n. 4 iulie 1911, Chișinău – d. 1996, Bacău)

Astronom, profesor universitar. A studiat la Universitatea din Iași, unde a fost apoi conferențiar până în 1968. Din 1995 a fost profesor la Universitatea din Galați. A fost preocupat de aplicarea statisticii matematice în astronomie, a studiat fotosfera și petele solare, a elaborat o metodă nouă de determinare a orbitelor planetelor, a făcut observații de eclipse. A avut preocupări de astronomie practică și istoria astronomiei, a elaborat câteva cursuri de astronomie, a scris despre asteroizi, comete, planete gigant a scris o biografie a lui Copernic

1919 – S-a născut Nicole Valéry-Grossu

(Nicoleta Valeria Bruteanu, n. 4 iulie 1919, Turnu Măgurele – d. 14 decembrie 1996, Paris)

Scriitoare și jurnalistă, creștină și anticomunistă. Era nepoată, pe linie maternă, a lui Iuliu Maniu. Încă din timpul războiului, a activat, în ilegalitate, în Partidul Național Țărănesc, a fost redactor la ziarul Dreptatea, organ de presă al PNȚ (1945–1947). După instaurarea comunismului și interzicerea PNȚ, a fost arestată, fiind deținută, fără condamnare, timp de 4 ani, cunoscînd ororile din închisorile politice ale României comuniste. În anul 1957 s-a căsătorit cu scriitorul Sergiu Grossu, care a fost arestat și el în 1959, condamnat la 12 ani de închisoare, dar eliberat în 1962 după un decret de grațiere. În anul 1969, cei doi au părăsit România și s-au refugiat în Franța, unde au activat în publicistică și în activități de ajutorare. A editat publicația religioasă Iisus Biruitorul, au fondat asociația La Chaine (Lanțul) și au organizat emisiuni radiofonice, în franceză și în română, Duh și Adevăr. În anul 1976, a publicat cartea autobiografică Benie sois-tu, prison, un mare succes atât în Franța, cât și în alte țări, fiind tradusă în engleză, germană, italiană, norvegiană și română (Binecuvântată fii, închisoare)

Binecuvântată fii, închisoare (2002)

1923 – S-a născut Haralamb Zincă

(Hary Isac Zilberman; n. 4 iulie 1923, Roman – d. 24 decembrie 2008, București)

Scriitor de romane polițiste și cărți-document. Din mărturisirile scriitorului, aflăm că „la nici 22 de ani, a fost unul dintre acei evrei din România care au luptat în cel de-al doilea război mondial…”. A fost bibliotecar la ARLUS și a absolvit Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” (1951). A lucrat ca redactor-șef adjunct la revistele Tânărul scriitor, Luceafărul, redactor la Viața românească, secretar responsabil de redacție la Gazeta literară și director al Casei Uniunii Scriitorilor (din 1967). A fost autorul a peste 50 de cărți polițiste și de spionaj, fiind laureat cu Premiul Asociației Scriitorilor din București (1971) pentru cartea Și a fost ora H (1971) și cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1976). A publicat cărți non-ficțiune: Amintire, Ultima toamnă, Dintre sute de catarge, Dragul meu Sherlock Holmes, Fiecare om cu clepsidra lui, cărți document: Ultima noapte de război, prima zi de pace, „Spion” prin arhive secrete, Noiembrie însângerat, cărți polițiste și de spionaj: Palma lui Hercules, Moartea vine pe bandă de magnetofon, O crimă aproape perfectă, Glonțul de zahăr, Moartea m-a bătut pe umăr, Limuzina neagră

1924 – Regele Ferdinand a promulgat noua Lege a minelor

Apărută în Monitorul Oficial din 4 iulie, este comună pentru aur și pentru petrol și evidențiază orientarea spre exploatarea bogățiilor României prin colaborarea dintre stat și capitalul privat autohton

1926 – S-a născut Vasile Vasilache

(n. 4 iulie 1926, Unțești, raionul Ungheni, Republica Moldova – d. 8 iulie 2008, Chișinău)

Eseist, jurnalist, nuvelist, pedagog, romancier, scenarist de film și scriitor basarabean, cavaler al Ordinului Republicii (1992). A fost învățător în satul natal, apoi la școala medie din satul Cetireni. Concomitent a urmat studiile la Institutul Pedagogic de doi ani Soroca, (limbă și literatură), apoi s-a transferat la Institutul Pedagogic din Chișinău, facultatea de litere pe care a absolvit-o în 1958. A devenit director la redacția săptămânalului Cultura Moldovei, la secția școli, unde a colaborat aproximativ cinci ani. A debutat în 1962 cu nuvela Priveghiul mărgineanului, conferindu-i-se premiul I la un concurs republican de proză. Din acest moment profesează jurnalistica, îmbinând-o cu creația literară (proză scurtă): Aventurile celor doi verișori, Două mere țigance, Tăcerile casei aceleia. Între 1962–1964 a urmat cursuri de scenaristică la Moscova. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1965. A fost redactor la revista Nistru, membru al Colegiului redacțional la Studioul Moldova-Film. La Riga, în 1969, a fost premiat pentru scenariul documentar Eu și ceilalti... A fost redactor-șef al revistei Columna. A scris nuvele și romane: Povestea cu cucoșul roșu, Elegie pentru Ana-Maria, Surâsul lui Vishnu, al unor cărți pentru copii: Mama mare, profesoară de istorie, precum și eseuri

1927 – S-a născut Traian Brădean

(n. 4 iulie 1927, Comlăuș, Arad – d. 15 februarie 2013 București)

Pictor și desenator, profesor universitar unul dintre maeștrii artei contemporane românești. A absolvit al Liceul de Artă din Timișoara, la clasa profesorului Iuliu Podlipny și Universitatea Națională de Arte București (1956), la clasa de pictură Alexandru Ciucurencu. A avut prima expoziție personală în 1957 la Galeria Galatea din București, fiind felicitat de către maeștrii Corneliu Baba și Cornel Medrea, care i-au cumpărat câteva desene. A fost căsătorit cu pictorița Angela Popa Brădean. Până în 1987 a fost profesor la Institutul de Arte Plastice din București. A avut 10 expoziții în București (1957–2007) și la Buzău (1989), participând la numeroase expoziții românești peste hotare: Praga, Roma, Leipzing, Plovdiv, Tel Aviv, Moscova,Tallin, Helsinki, Viena, Beiruth, Freiberg, Bamberg, Milano, San Marino, Termi, Ravenna, Amalfi, Livorno, Todi, Veneția, Moscova; 1974 Palermo, Damasc ,Sofia ,Praga, Aleppo ,Tunis ,Cairo; 1975 Ciudat de Mexico; Lisabona, Paris, Praga, Beijing, Dortmund, Sofia, Ankara, etc.

Biografie ilustrată: http://artindex.ro/2012/05/16/bradean-traian/

1935 – A încetat din viață Nectarie Cotlarciuc (n. 7 februarie 1875, Stulpicani, Ducatul Bucovinei – d. 4 iulie 1935, Cernăuți)

Cleric ortodox care a avut rangul de arhiepiscop al Cernăuților și mitropolit al Bucovinei

1940 – A căzut Guvernul Gheorghe Tătărăscu (6). S-a format Guvernul Ion Gigurtu

În timpul Guvernului Gheorghe Tătărăscu (5 și 6), între 24 noiembrie 1939–4 iulie 1940, a avut loc ofensiva germană în Europa de Vest urmată de capitularea Franței; în urma notelor ultimative ale URSS din 26/28 iunie 1940, România a cedat Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța; cabinetul a renunțat la garanțiile anglo-franceze din 13 aprilie 1939; iar politica externă a fost reorientată spre Germania.

 

S-a format Guvernul Ion Gigurtu (4 iulie–4 septembrie 1940), în care au fost cooptați legionarii Horia Sima, Vasile Novleanu și Augustin Bidianu

 

 

1941 – Luptele Armatei Române pentru eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei de sub ocupația sovietică – Operațiunea München

Brigada 4 Munte a executat o manevră cu o parte din forțe în spatele trupelor sovietice care luptau în zona Fântâna Albă și Cerepcăuți, forțându-le să se retragă. Astfel Divizia 7 Infanterie și Brigada 8 Cavalerie au traversat și ele Siretul. Brigada 1 Munte a continuat înaintarea și a ajuns, cu Grupul 1 Vânători de Munte al col. Albert Ludwig în fața Cernăuților. Brigada 5 Cavalerie a trecut Prutul și a început înaintarea pe direcția Terebna–Edineț. Divizia 1 Blindată a intervenit cu Batalionul 1 din Regimentul 1 Care de Luptă la est de Brătușeni în sprijinul Regimentului 203 din Divizia 76 Infanterie germană, care era atacat de blindate sovietice și se afla într-o situație grea. Divizia 8 Infanterie, subordonată Corpului 30, a ieșit din capetele de pod de la Bădărăi, Chetriș și Moara Domnească, dar a fost oprită de comandamentul corpului, deoarece Divizia 198 germană aflată în flancul său întâmpina greutăți. Subordonată aceluiași corp german, Divizia 13 a dus lupte la Sărata Nouă

1946 – România și Marele Ducat al Luxemburgului au reluat relațiile diplomatice la nivel de legație

La data de 15 iulie 1940, România a închis legația la Bruxelles, în condițiile Celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind restabilite în 1946

La data de 15 iulie 1940, România a închis legația la Bruxelles, în condițiile Celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind restabilite în 1946

1951 – S-a născut Vladimir Tismăneanu

(n. 4 iulie 1951, Brașov)

Politolog român de origine evreiască, stabilit în Statele Unite. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București, specializarea Sociologie (1974) ca șef de promoție. Lucrarea sa de licență a fost Noua Stângă și Școala de la Frankfurt. Teza sa de doctorat, susținută la Universitatea București în 1980) are titlul Revoluție și Rațiune Critică. Teoria politică a Școlii de la Frankfurt și radicalismul de stânga contemporan. A fost sociolog la Laboratorul de Cercetări Sociologice Urbane din cadrul Institutului de Proiectări pentru Construcții Tipizate din București. A publicat în: Viața Studențească, Amfiteatru, Contemporanul, Revista de Filozofie. În 1982 s-a stabilit în SUA, mai întîi la Philadelphia, apoi la Washington D.C. Între 1983–1990 a fost cercetător la Foreign Policy Research Institute din Philadelphia, iar între 1985–1990 a predat la University of Pennsylvania. În 1983 și-a adus prima contribuție academică în Occident, în Praxis International. Din 1983 a început lunga sa colaborare cu postul de radio Europa Liberă. A fost specialist în teoria sistemelor politice, politici comparate, analiza ideologiilor și mișcărilor revoluționare din secolul al XX-lea, președinte al Comisiei Prezidențiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România (2006) și al Comisiei Prezidențiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania

1957 – S-a înființat, la București, Arhiva Națională de Filme

Organism în subordinea Ministerului Învățământului și Culturii, cu scopul colecționării, clasificării și conservării filmelor și a oricărui material în legatură cu producția de filme și istoricul filmului; efectuarea împrumuturilor și schimburilor internaționale de filme cu arhivele din străinătate

1960 – S-a născut Cristina Țopescu

(n. 4 iulie 1960, Oradea)

Editor și prezentatoare de televiziune, fiica comentatorului sportiv Cristian Țopescu. A absolvit Facultatea de Limbi Straine din Bucuresti, secția engleză-italiană. A activat la Antena 3, Prima TV

1970 – România și Costa Rica au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă

Relațiile diplomatice între România și Costa Rica au fost stabilite la data de 4 iulie 1970, la nivel de ambasadă. Ambasada României la San José s-a închis temporar, în mai 2000, după ce s-a închis la București misiunea diplomatică costaricană, în 1999. Relațiile României cu această țară au fost girate de Ambasada României la Ciudad de México

1987 – A intrat în funcțiune Pasajul Lujerului

Pasaj subteran mixt, rutier, cu 2 benzi pe sens și pentru Metroul ușor, care desparte cele două sensuri de circulație rutieră. Pasajul, inaugurat la 4 iulie 1987, are o lungime de 800 m, din care 400 m sunt acoperiți. Pasajul face legătura între cartierele Drumul Taberei și Crângași, subtraversând Bulevardul Iuliu Maniu

1991 – România a aderat la Convenția Națiunilor Unite privind statutul refugiaților

Adoptată la 28 iulie 1951 de Conferința plenipotențiarilor Națiunilor Unite asupra statutului refugiaților și apatrizilor, convocată de Adunarea generală la 14 decembrie 1950; intrată în vigoare la 22 aprilie 1954, conform dispozițiilor art. 43. România a ratificat Convenția la 4 iulie 1991 prin Legea nr. 46/1991, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 148 din 17 iulie 1991

1991 – Norma nr. 630/4 iulie 1991 pentru aplicarea prevederilor referitoare la înființarea și funcționarea caselor de schimb valutar conform Regulamentului privind operațiunile curente și transferurile de capital cu mijloace de plată străine, emis de Banca Națională României și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 13 mai 1991

2011 – A încetat din viață Șerban Cantacuzino (n. 4 februarie 1941, București – d. 4 iulie 2011, Paris)

Actor de film și teatru, stabilit la Paris în 1990

2012 – A încetat din viață Andrei Andrieș (n. 24 octombrie 1933, Chișinău – d. 4 iulie 2012, Chișinău)

Fizician, membru titular și președinte al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române

2018 – A încetat din viață Dimitrie Vatamaniuc (n. 25 septembrie 1920, Sucevița – d. 4 iulie 2018, București)

Critic și istoric literar, reputat eminescolog și un fervent apărător și promotor al culturii și civilizației românești din Bucovina de Nord, membru de onoare al Academiei Române

 

#Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „4 Iulie în istoria României

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: