Istoria României România frumoasă Today's Memory

Today’s Memory – Traian Lalescu

Traian Lalescu

12/24 iulie 1882, București – 15 iunie 1929, București


 

Traian Lalescu a fost un matematician, profesor universitar, membru post-mortem (din 1990) al Academiei Române. A studiat matematicile la Iași și București, având profesori pe Gheorghe Țițeica, Spiru Haret, Ermil Pangrati, Anton Davidoglu și Nicolae Coculescu. În 1903 a obținut licența în Matematici, după care a intrat ca profesor suplinitor la Institutul Pompilian și s-a pregătit pentru specializare.

În 1905 a plecat la Paris ca să studieze, cu o bursă modestă din partea filantropului Vasile Adamachi, a susținut, la Sorbona, teza de doctorat cu titlul Sur l’equation de Volterra (1908), lucrare considerată prima contribuție de seamă în domeniul ecuațiilor integrale, care îi va aduce stima marelui matematician Vito Volterra. Tot la Paris a obținut și diploma de inginer la Școala Superioară de Electricitate.

A militat pentru înființarea Școlii Politehnice din Timișoara al cărei prim rector a fost în 1920. S-a ocupat în special de teoria ecuațiilor integrale și de aplicarea lor în rezolvarea unor probleme din teoria ecuațiilor diferențiale, a publicat în 1911 cel dintâi tratat din lume asupra ecuațiilor integrale, Introducere la teoria ecuațiunilor integrale.

Traian Lalescu – un matematician de o originalitate deosebită

Personalitate proeminentă a școlii matematice românești, are contribuții în multiple domenii ale matematicii pure și aplicate, este unul din fondatorii teoriei ecuațiilor integrale, a lăsat numeroase studii în domeniile ecuațiilor funcționale, seriilor trigonometrice, fizicii matematice, geometriei, algebrei, istoriei matematicii

Mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Traian_Lalescu

*****

Traian Lalescu

12 July 1882, Bucharest – 15 June 1929, Bucharest

Traian Lalescu was a Romanian mathematician. His main focus was on integral equations and he contributed to work in the areas of functional equations, trigonometric series, mathematical physics, geometry, mechanics, algebra, and the history of mathematics.

In 1911, he published Introduction to the Theory of Integral Equations, the first book ever on the subject of integral equations.

He was a professor at the University of Bucharest, the Polytechnic University of Timișoara (where he was the first rector, in 1920), and the Polytechnic University of Bucharest.

More on: http://en.wikipedia.org/wiki/Traian_Lalescu

*****

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #TraianLalescu

0 comentarii la „Today’s Memory – Traian Lalescu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: