Istoria României România frumoasă

17 Iulie în istoria Românilor

Foto: Conferința de Pace de la București (Sursa fotografiei: Muzeul Virtual – Adevărul)


1436 – Prima atestare documentară a localității Chișinău

Pe locul actualului oraș, între 1241–cca 1360, teritoriul orașului a fost sub stăpânirea tătarilor din Hoarda de Aur, pentru ca, începând cu finele sec. al XIV-lea, populația autohtonă și teritoriul amintit să treacă sub oblăduirea permanentă a domnitorilor moldoveni. Chișinăul a fost menționat prima dată în Hrisovul emis de domnitorii Ilie și Ștefan pentru Oancea-logofăt, în care se semnalează o danie, fiind printre reperele naturale ale hotarului moșiei lui Oancea Logofătul, „[…] lîngă Bîc, […] în dreptul Chișinăului lui Acbaș, la Fîntînă, unde este seliștea tătărească

1603 – Prima bătălie de la Brașov

S-a dat între oastea Țării Românești condusă de Radu Șerban și oastea Imperiului Habsburgic pe de o parte și oastea Transilvaniei condusă de Moise Székely pe de altă parte. Radu Șerban a intervenit în Transilvania împotriva coaliției magnaților maghiari, conduși de Moise Székely, filoturci, care încercau să-i alunge pe Habsburgi din Ardeal. „Radu Șerban nu putea admite prinderea Țării Românești într-un clește de către Imperiul Otoman de la sud de Dunăre și un Ardeal supus acestora” (A.D. Xenopol). Lupta decisivă s-a dat în dimineața zilei de 17 iulie: atacul impetuos al românilor a reușit să străpungă apărarea maghiarilor și să-i pună pe fugă. Cavaleria lui Radu Șerban i-a urmărit pe fugari făcând prăpăd în rândurile acestora; însuși Moise Székely a fost ucis în timp ce încerca să scape cu fuga

1633 – Prima convenție de ajutor între Matei Basarab și Gheorghe Rakoczy I

Cu prilejul trecerii unui ambasador ardelean spre Stambul, s-a realizat o convenție între cei doi principi, prin care își promiteau ajutor în luptă

1803 – S-a născut Iosif Romanov

(n. 17 iulie 1803, Bendorf/Benești, Sibiu – d. ?)

Librar, editor, tipograf. Ca și frații săi mai mari, Ana și Ioan, a învățat carte la școlile românești din Transilvania, care i-au imprimat conștiința latinității poporului român. La Sibiu, împreună cu un alt ardelean, Iosif Popovici, a cunoscut activitatea tipografică a sașilor, cu care va păstra strânse legături mai târziu. S-a stabilit în capitala Țării Românești, fiind supus cezaro-crăiesc (austriac) și având actul de suditare nr. 46 – statut care conferea o serie de privilegii celor care se stabileau și își desfășurau comerțul în Principatele române. A înființat prima Companie de carte românească, în tovărășie, cu sediul în București, în centrul negustoresc din mahalaua Sfântul Gheorghe Nou, ulterior cu reprezentanțe la Viena, Constantinopol și Cairo. Librăria a devenit un centru de desfacere a gazetelor și cărților tipărite, începând din 1829, de către Ion Heliade Rădulescu. Iosif librarul s-a implicat și în procesul educațional al noilor generații, întreținând strânse relații cu profesori ca Ion Heliade Rădulescu, Simion Marcovici, Florian Aaron, Ioan Gherasim Gorjan, Nicolae Simonide, Grigore Plesoianu, Ioan Maiorescu, Dionisie Romano ș.a. Pentru contribuția sa la înzestrarea bibliotecii Colegiului de la Sfântul Sava, Obșteasca Adunare a Țării Românești poruncea ca „pe leatul 1834 să se achite domnului Iosif Romanov, pentru cărțile în limba românească suma de 1326,60 lei”. Unele din aceste cărți fuseseră oferite ca premii elevilor la finele anului școlar. În anii următori, numele său a fost menționat din nou pentru plata cărților românești destinate elevilor, precum și a abonamentelor la periodicele din Transilvania și Moldova. Începînd cu 1833, a editat primele cataloage de librărie. Pe lângă activitatea de librărie, s-a făcut remarcat și ca editor. Dintre cărțile pe care le-a editat pot fi amintite Fabulele lui Dimitrie Țichindeal, Pildelele lui Esop și Genoveve de Brabant. Acestora li s-au adaugat cărțile religioase, tipărite la Sibiu în tipografia lui George de Klosius pe cheltuiala sa, ca Alfavita sufletească, Cazania, diverse Ceasloave, precum și altele scoase la Brașov în tipografia lui Iohann Gott

1810 – S-a născut August Treboniu Laurian

(Augustin Trifan; n. 17 iulie 1810, Fofeldea, Nocrich, Sibiu – d. 25 februarie 1881, București)

Filolog, istoric, publicist și om politic, om de cultură marcant al secolului al XIX-lea, membru fondator al Academiei Române. După studiile de filosofie de la Cluj, a studiat știintele fizice, matematica și astronomia la Institutul Politehnic din Viena și apoi la Göttingen. A fost profesor la Colegiul Sf. Sava, apoi la Universitatea din București, unde l-a întâlnit pe Nicolae Bălcescu, împreună cu care a publicat în 1845 prima revistă de istorie românească, Magazin istoric pentru Dacia, adresată românilor din toate cele trei principate. S-a înscris în Frăția în 1843. A fost un participant activ la Revoluția de la 1848 din Transilvania. La îndrumarea lui Nicolae Bălcescu, s-a întors în Transilvania și a contribuit la organizarea mișcării revoluționare, ca mobilizator și conducător. În plan filologic, din dorința de a purifica limba română de influențele vecine, a încercat să reconstituie limba română din secolul al XIII-lea, dinaintea ocupației maghiare. În colaborare cu Ion C. Massim, a publicat, din însărcinarea Societății Academice Române, Dicționarul limbii române, în două volume (1871–1875), în care au încercat să prezinte o limbă purificată de elementele nelatine. Autorii dicționarului își descriu lucrarea astfel: „Glossariu care coprinde vorbele d’in limb’a româna străine prin originea sau form’a loru, cumu și celle de origine indouiosa. Dupo însărcinarea dată de Societatea academică română”. A fost secretar general și președinte al Societății Academice Române și președinte al Secțiunii Literare

1815 – S-a născut Iuliu Barasch

(n. 17 iulie 1815, Brody, Galiția, Ucraina – d. 31 martie 1863, București)

Medic, filozof, pedagog și animator al culturii și științei, evreu maskil, fondatorul iluminismului evreiesc în România. A studiat medicina la Berlin și la Leipzig. În 1841, la Berlin, a primit titlul de doctor în medicină, susținând teza de doctorat Sinopsis impetiginum sau Conspectus omnimium morborum cutis chronicorum. Stabilindu-se în Țara Românească, a devenit medic al carantinei de la Călărași, apoi al județului Dolj, medic în București și profesor de istorie naturală la Colegiul Sf. Sava, la Școala de Agricultură și la Școala militară, medic la Școala națională de medicină și farmacie din București. A înființat mai întâi un dispensar, iar mai apoi un spital pentru copii (1858), după modelul instituțiilor europene, primul spital de copii din București, în acest fel punând bazele asistenței pediatrice din România. În 1856 a fondat și a fost redactor al revistei Isis (din 1862 Natura), tipărită în primul an al apariției sale la Tipografia Națională a lui Iosif Romanov. S-a remarcat ca fiind unul din cei mai activi popularizatori ai științei din România, în acest sens a susținut lecții publice și a editat mai multe manuale. A scris și câteva lucrări filozofice în limba germană

1821 – Lupta de la Slobozia

La peste o lună de la moartea lui Tudor Vladimirescu, ultimele trupe de panduri, care se îndreptau spre Brăila, au fost așteptate la Slobozia în 17 iulie, atacate și risipite. Totodată s-a sfârșit ultima încercare armată de eliberare a Valahiei. Printre cei luați prizonieri se afla și Papa, fratele lui Tudor Vladimirescu. A reprezentat sfârșitul revoluției

1856 – Alexandru Dimitrie Ghica a fost numit caimacam la conducerea Țării Românești

Alexandru Dimitrie Ghica (1 mai 1795, Țara Românească–ianuarie 1862, Napoli, Italia) a fost primul domnitor regulamentar al Țării Românești, între aprilie 1834–7 octombrie 1842, iar mai târziu caimacam, între 17 iulie 1856–29 octombrie 1858. Expirând cei șapte ani de domnie ai domnului Barbu Știrbei a fost numit caimacam. S-a preocupat de dezvoltarea învățământului – a înființat în 1856 Școala de felceri civili și militari de la Mihai Vodă, transformată în anul 1858 în Școala Națională de medicină și farmacie; a dispus trimiterea în străinătate în călătorie de studii a directorului școlilor publice profesor Gheorghe Costaforu pentru cercetarea situației din „centrele de învățătură” din Germania, Franța și Elveția. A luptat pe față pentru unire și a reușit să submineze aspirațiile la tronul Principatelor Unite ale lui Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei. S-a implicat în problema provocată de alegerile pentru divanurile ad-hoc. A îngăduit revenirea din exil a pașoptiștilor și astfel a facilitat formarea partidei naționale condusă de fostul său colaborator, generalul Nicolae Golescu. În 1858, Convenția de la Paris admite o parte dintre punctele acestor divanuri, instituie caimacamii de trei până la alegerea noilor domnitori, iar Alexandru Dimitrie Ghica a fost eliberat din funcție

1867 – S-a născut Dimitrie Gerota

(n. 17 iulie 1867, Craiova – d. 3 martie 1939, București)

Medic radiolog și urolog, profesor, membru corespondent (din 1916) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Medicină din București (1886–1892). Timp de 4 ani și-a continuat studiile la Paris. Întors în țară, a început să practice medicina, în paralel fiind și cadru didactic. Începând cu octombrie 1897, a predat anatomia la Școala Națională de Arte Frumoase din București, unde l-a avut student pe Constantin Brâncuși, care îi fusese recomandat doctorului de tatăl său. Jupuitul, una din lucrările lui Brâncuși, a fost rodul învățăturilor lui Gerota, care va păstra un exemplar până la sfârșitul vieții. Profesorul Gerota l-a ajutat pe Brâncuși să plece la Paris și i-a asigurat chiar un venit lunar. A efectuat cercetări privitoare la anatomia și fiziologia vezicii urinare și a apendicelui, a preconizat o tehnică de injectare a vaselor limfatice, cunoscută în literatura de specialitate drept Metoda Gerota, fiind considerat totodată cel dintâi radiolog român. A înființat, în 1907, la București, un spital (Sanatoriul Dr. Gerota) în care erau operați și îngrijiți numeroși bolnavi, precum și un muzeu de mulaje anatomico–chirurgicale lucrate în întregime de el. A descris pentru prima data fascia pararenala, care ii poartă astăzi numele. În orice tratat de urologie contemporan fascia este denumită fascia Gerota

1867 – S-a născut Ludovic Mrazek

(n. 17 iulie 1867, Craiova – d. 9 iunie 1944, București)

Om de știință, specialist în geologie și în exploatarea petrolului, profesor universitar, membru titular (din 1905) și președinte (1932–193) al Academiei Române. S-a înscris la Facultatea de Farmacie din București unde l-a avut profesor pe Victor Babeș. În 1889 și-a luatlicența în farmacie și interesul i-a fost atras de domeniul cercetărilor în aer liber, specializându-se în mineralogie. În acest sens, a plcat la Geneva unde profesorul L. Duparc l-a inițiat în metodele teoretice și practice în studiul pământului. A îmbinat în mod creator mineralogia cu științele fizico-chimice, tectonica și petrografia. În anul 1891 a luat licența și în 1892 titlul de doctor cu teza La protogine du Mont-Blanc et les roches éruptives qui l’accompagnent. Din 1894, a fost profesor de Cristalografie, Mineralogie și Petrografie la Universitatea din București, deținând până în 1937 funcția de șef al Catedrei de Mineralogie. A predat același curs la Facultățile de Științe și Științe Naturale (Universitatea din București), la Facultatea de Farmacie și la Facultatea de Chimie Industrială (Institutul Politehnic). Direcțiile de cercetare pe care le-a abordat s-au înscris într-un spectru foarte larg: Mineralogie, Petrologie metamorfică, Petrologie magmatică, Cartografie și Geologie structurală, Geologia petrolului, Petrografie sedimentară, Zăcăminte de minereuri. A fost primul geolog român care a susținut originea organică a petrolului. A înființat Institutul Geologic al României al cărui director a fost (1906–1928). A fost președinte al Congresului Internațional al Petrolului. Sub conducerea sa, în 1920 a fost elaborată prima hartă geologică a României. Este autorul a peste 100 de lucrări științifice, susținând de asemenea conferințe în numeroase domenii: minele de aur din România, clasificarea flisului românesc, depozitele de sulf din România, originea lacurilor sărate, originea loessului, exploatările miniere din România etc. Ludovic Mrazec este personalitatea care și-a pus amprenta asupra dezvoltării extraordinare înregistrate de geologia românească la începutul secolului al XX-lea

1868 – Prima Lege pentru organizarea puterii armate, din 17/29 iulie

A introdus categorii noi în structura militară a țării, care au lărgit baza socială a oștirii, sporindu-i totodată, substanțial efectivele, cu pregatire ostășească sistematică. Astfel, numarul elementelor componente ale puterii armate a ajuns la cinci: 1. Armata permanentă și rezerva ei; 2. Corpul dorobanților și grănicerilor (armata teritorială) cu rezerva lor; 3. Milițiile (cetățenii între 20 și 50 de ani caee nu erau încorporați în cele două elemente, precum și tineri voluntari, de la 17 ani în sus), organizate pe principiu teritorial, câte un batalion de județ; 4. Garda orășenească, creată în 1866; 5. Gloatele, pentru comunele rurale.

1882 – A încetat din viață Pantazi Ghica (n. 15 martie 1831, Țara Românească – d. 17 iulie 1882, București)

Scriitor, critic literar și publicist, participant la Revoluția română de la 1848, fapt pentru care a fost condamnat la exil

1889 – S-a născut Alexandru Zavulovici

(n. 17 iulie 1889, Suceava – d. 21 iulie 1976, Suceava)

Compozitor, muzicolog, dirijor de cor și profesor, membru al Societății Compozitorilor Români. A desfășurat o vastă activitate didactică, a fost dirijor a diferite formații muzicale. A fost distins cu Ordinul Coroana României și numeroase premii de creație. A compus muzică simfonică: Ecouri; muzică instrumentală: Zefirul; muzică corală: Axion la Liturghia Sf. Vasile; muzică vocală: Cântec

1913 – A început Conferința de Pace de la București prin care s-a încheiat Al Doilea Război Balcanic

Negocierile s-au purtat la București între 17/30 iulie–28 iulie/10 august, la Grand Hotel du Boulevard. Au participat Grecia, Muntenegru, Serbia, Bulgaria, Turcia și România. Președinte al Conferinței a fost Titu Maiorescu, acesta cerând, încă din prima cuvântare adresată reprezentanților, să se încheie orice ostilități între statele balcanice. Negocierile au însemnat de fapt pretenții teritoriale din partea învingătorilor, la care Bulgaria a achiesat automat, cu oarecare proteste nebăgate în seamă de statele victorioase. Astfel, lucrările au decurs foarte repede, reprezentanții statelor beligerante fiind toți prezenți. La finalul negocierilor s-a încheiat Tratatul de pace de la București

1920 – S-a născut Cristofor I. Simionescu

(n. 17 iulie 1920, Dumbrăveni, Botoșani/Suceava – d. 6 august 2007, București)

Inginer chimist, membru titular (din 1963) al Academiei Române, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. A urmat Facultatea de Chimie Industrială la Iași. În 1948, cu teza Contribuții la cunoașterea uleiurilor vegetale indigene, a obținut titlul de doctor inginer în științe chimice. A fost preparator, asistent, conferențiar, profesor și șef de catedră, director de studii, prorector și rector (1953–1976) la Institutul Politehnic „Gh. Asachi” din Iași; șef al Secției de Chimie Macromoleculară și director al Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iași. În paralel cu activitatea didactică, a desfășurat o bogată muncă științifică, efectuând și conducând numeroase cercetări în domenii ale chimiei organice și macromoleculare, chimiei lemnului și stufului, chimiei și tehnologiei celulozei, chimiei polizaharidelor, mecanochimiei polimerilor, plasmochimiei, sintezei și studiului unor precursori ai materiei vii etc.

1923 – S-a născut Traian Ionescu

(n. 17 iulie 1923, Văleni, Argeș – d. 4 octombrie 2006, București)

Fost fotbalist și antrenor. Este legitimat ca fotbalist la vârsta de 13 ani. A jucat pe postul de portar la F.C. Târgoviște, Sporting Pitești, Juventus București, C.C.A. București, a câștigat cu echipa C.C.A. București Campionatul Național de fotbal în 1951 și Cupa României (în edițiile 1948-1949, 1950, 1951). A antrenat Petrolul Ploiești, Dinamo București, F.C. Sportul Studențesc, Jiul Petroșani, Sport Club Bacău, Petrolul Ploiești, Steaua București, Chimia Râmnicu Vâlcea

1923 – A încetat din viață Theodor Rosetti (n. 5 mai 1837, Iași sau Solești – d. 17 iulie 1923, București)

Publicist și politician, a îndeplinit funcții de prim-ministru, ministru de Finanțe și Președinte al Senatului, membru de onoare al Academiei Române

1927 – S-a născut Sorin Comoroșan

(n. 17 iulie 1927, Teregova, Caraș-Severin)

Biochimist și fizician, profesor universitar, eseist și prozator, membru de onoare (din 1992) al Academiei Române. Și-a început activitatea științifică în calitate de cercetător-asociat la Institutul „Ioan Cantacuzino” din București, predând concomitent și în învățământul superior la Centrul de Studii Chimice, Facultatea de Medicină București, Laboratoarele Clinice de la Spitalul Clinic Fundeni din București. În deceniul al optulea a făcut o observație experimentală care a intrat în literatura de specialitate sub denumirea efectul Comoroșan, ceea ce i-a deschis o carieră internațională desfășurată în universitățile și laboratoarele din Europa, Statele Unite și America Latină. A fost profesor invitat la University of Tennessee, Memphis, University of California, San Francisco, University of California, Berkeley, University of Miami, Florida din SUA, University of Buenos Aires Argentina, Universidad Mayor Santiago, Chile. Literatură a început să publice în 1993, cu volumul de povestiri și eseuri Exerciții de naivitate, fiind conceput ca un dialog cu spiritul filosofului Constantin Noica. Alte opere literare: România. Societate cu răspundere limitată, Treisprezece metamorfe, Oglinzile sparte, Nedespărțirea de Borges, Hearst II

1931 – Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică a devenit Academie de Muzică și Artă Dramatică

Data de 17 iulie 1931 a fost momentul de răscruce în viața Conservatorului din Bucuresti, fiind îndeplinite toate condițiile pentru a-l transforma într-o instituție de grad superior, Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică

1940 – Scrisoarea liderului nazist Adolf Hitler către regele Carol al II-lea al României

Adolf Hitler a adresat regelui Carol al II-lea al României, la 17 iulie 1940, o scrisoare prin care îi cerea, pe un ton ultimativ, să facă unele concesii Ungariei horthyste, amenințând că, în caz contrar, sfârșitul va fi distrugerea României

Textul scrisorii: https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/scrisoarea-lui-adolf-hitler-catre-regele-carol-al-ii-lea

1941 – Luptele Armatei Române pentru eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei de sub ocupația sovietică –

Căderea Chișinăului și a Masivului Cornești din vestul său a însemnat practic sfârșitul luptelor importante pe frontul din Basarabia. În dimineața zilei de 17 iulie, majoritatea așezărilor au îmbrăcat straie de sărbătoare, toate edificiile publice erau poavazate cu drapele române și germane. La catedrale s-au ținut slujbe TE-deum. Populația a ascultat la radio cuvîntarea Regelui Mihai I al României: „Împreună cu mama mea, țara întreagă, ne închinăm cu smerenie înaintea ofițerilor, subofițerilor și trupei române și germane, care și-au jertfit viața pentru dezrobirea pămîntului strămoșesc. Iar vouă ostași care v-ați vărsat sîngele pentru țară, pentru onoarea neamului și pentru tron vă închin recunoștința noastră caldă și mărturia de griji ce v-o purtăm. Prin faptele voastre ne-a spălat umilirea și ne-a deschis mîndru drumul viitorului. Trăiască România și toți cei ce-au luptat și sîngerat pentru ea!”.

Comandamentul trupelor Axei din regiune a fost reorganizat. Grupul de Armate Gen. Antonescu a încetat să existe, Armatei a 11-a germane subordonându-se numeroase trupe române. Sub comanda Marelui Cartier General și a generalului Antonescu au rămas câteva divizii. De cealaltă parte, STAVKA a decis să înceapă retragerea Armatei a 9-a din sudul Basarabiei, fiind în pericol de a fi încercuită, în condițiile în care trupe germane și române au forțat trecerea Nistrului în această zi, iar aripa nordică a Grupului de Armate Sud înainta în adâncul Ucrainei. Grupul Gen. Rozin a dus lupte defensive la Alexeni, respingând toate atacurile sovietice, iar în sudul frontului, Corpurile 11 și 2 au început incursiunile pe malul basarabean, pentru a pregăti traversarea

1947 – S-a născut Octavian Ursulescu

(n. 17 iulie 1947, sat Câmpul Cetății–Eremitu, Mureș)

Jurnalist, prezentator de televiziune. În 1970 a absolvit Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic București. Și-a început cariera de jurnalist încă din liceu, publicând poezii în revista liceului și ulterior a colaborat cu ziarul Scînteia tineretului. În 1983 a prezentat pentru prima oară Festivalul de la Mamaia. În continuare, a prezentat 13 ediții ale Festivalului de la Mamaia și numeroase concursuri și evenimente. Din 1990 este redactor la revista Actualitatea Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor

1948 – România a denunțat Concordatul semnat cu Vaticanul în anul 1927

Apare Decretul nr. 151/17 iulie 1948 prin care guvernul român, instalat de comuniști, denunța Concordatul cu Vaticanul, odată cu începerea represiunilor contra Bisericilor Romano-Catolică și Greco-Catolică. Concordatul, încheiat în data de 10 mai 1927 între Regatul României pe de o parte și Sfântul Scaun pe de cealaltă parte, a permis reorganizarea Bisericii Catolice de rit latin și garanta credincioșilor exprimarea libertății religioase, așa cum fusese recunoscută, în Constituția din 1923, pentru ortodocși și greco-catolici

1948 – S-a născut Dan Drosu Șaguna

(n. 17 iulie 1948, Pantelimon, Constanța)

Jurist, profesor universitar. A urmat Facultatea de Drept din cadrul Universității București (1969–1973), obținând apoi titlul științific de Doctor în drept (1983). A fost încadrat asistent universitar la Catedra de Drept public a Facultății de Drept din București, la disciplinele Drept financiar, Drept administrativ și Relații și Organizații Economice internaționale. A fost avansat în gradele didactice de lector universitar, titular al cursului de Drept financiar, conferențiar universitar, titular la disciplinele Drept financiar și fiscal și Drept bancar și valutar și apoi profesor universitar, titular la aceleași discipline. A fost președinte al Curții de Conturi a României (2002–2008), decan al Facultății de Drept a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, prorector al Universității „Andrei Șaguna” din Constanța, membru în Comisia de Drept, Științe Administrative a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, profesor asociat la mai multe universități și instituții universitare: Universitatea Ecologică din București, Universitatea „Titu Maiorescu”, Universitatea Româno – Americană, etc. A scris studii și articole publicate în reviste de specialitate, a susținut comunicări la colocvii, simpozioane și sesiuni științifice naționale și internaționale, comentarii, note, cronici și recenzii la acte normative, documente și lucrări de specialitate

1966 – S-a născut Alexandru Gafton

(n. 17 iulie 1966, Cavnic, Maramureș)

Lingvist și filolog, profesor universitar. A fost licențiat in filologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1994). În 1995 a devenit preparator la Catedra de limbă română și lingvistică generală a Facultății de Litere la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În 2000 a obținut titlul de doctor în filologie, elaborînd o teză de istorie a limbii române vechi. Din 2005 a fost profesor universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, profesor invitat la Universitatea Zürich, Elveția. Preocupat de cercetarea științifică în domeniul lingvisticii diacronice (fonetică și fonologie istorică, etimologie, formarea limbii literare, dinamica limbii), a elaborat peste 30 de studii și recenzii, fiind autor al mai multor volume: Hipercorectitudinea, Elemente de istorie a limbii române, Introducere în paleografia româno-chirilică

1969 – Legația României în Israel a fost ridicată la rangul de ambasadă

România a recunoscut Statul Israel și a stabilit relații diplomatice cu acesta la 11 iunie 1948. Deschiderea oficiilor diplomatice (legații), conduse de miniștri plenipotențiari, a avut loc în același an. În timpul războiului de Șase Zile (iunie 1967) și în perioada imediat următoare, marcată de tensiuni diplomatice intense, România a fost singura țară din blocul răsăritean care a menținut relațiile diplomatice cu Israelul. Ca urmare, consecință directă a conturării unei politici externe proprii, separată de cea a Moscovei, în 1969, nivelul de reprezentare a fost ridicat la rang de ambasadă

1976 – A început a XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară

Desfășurate în perioada 17 iulie–1 august la Montreal. Au participat 92 de țări și 6.028 de sportivi. Gimnasta Nadia Comăneci a obținut trei medalii de aur, iar România a ocupat locul nouă pe națiuni, cu patru medalii de aur, nouă de argint și 14 de bronz

 

1980 – A încetat din viață Traian Herseni (n. 20 februarie 1907, satul Iași, Brașov – d. 17 iulie 1980)

Personalitate marcantă a sociologiei, antropologiei și etnologiei românești

1981 – A încetat din viață Marietta Sadova (n. 14 iulie 1897, Sibiu – d.17 iulie 1981, București)

Actriță și regizoare cu o prestigioasă activitate teatrală

1982 – S-a născut Mihai Pătrașcu

(n. 17 iulie 1982, Craiova – d. 5 iunie 2012, New York)

Cercetător în informatică teoretică. Ca elev la Colegiul Național „Carol I” din Craiova și membru al echipei României, a obținut numeroase medalii la diverse olimpiade internaționale de informatică. A fost în continuare concurentul român cu cele mai multe medalii la Olimpiada Internațională de Informatică și printre primii 20 de pe glob. A urmat studiile superioare la Massachusetts Institute of Technology (MIT), SUA. Cu lucrarea de doctorat a obținut premiul pentru cea mai bună teză de la MIT, cea mai prestigioasă universitate de profil de pe glob. A propus probleme pentru olimpiadele de informatică fazele naționale, balcanice, europene și internaționale, fiind membru în comitetele științifice. A fost membru ales al Comitetului Științific al Olimpiadei Internaționale de Informatică, președintele Comitetului științific al Balcaniadei de Informatică (2011) și al Olimpiadei Europene de Informatică (2009). A predat la MIT, Berkeley, Copenhaga etc. și a susținut numeroase conferințe la universități de prestigiu din lume. Și-a desfășurat ultima parte a activității la Massachusetts Institute of Technology în Boston, Massachusetts, având multiple lucrări în informatică teoretică

2002 – A încetat din viață Gabriela Manole-Adoc (n. 14 noiembrie 1926, Pleșani, Botoșani – d. 17 iulie 2002, București)

Sculptoriță, autoarea mai multor lucrări de artă monumentală, distinsă cu Premiul Academiei Române

2011 – A încetat din viață Ștefan Sameș (n. 14 octombrie 1951, Dobroești, Ilfov; d. 17 iulie 2011, București) Fotbalist român, care a jucat pe postul de fundaș central pentru echipa națională de fotbal a României și a fost căpitanul FC Steaua București

 

#Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „17 Iulie în istoria Românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: