Istoria României România frumoasă

23 iulie în istoria Românilor

Foto: Mihai Viteazul


1456 – S-a încheiat Bătălia de la Belgrad

Asediul cetății Belgrad a fost încheiat prin bătălia prin care trupele Voievodului Transilvaniei, Iancu de Hunedoara a respins atacul otoman asupra Belgradului. Între 4–23 iulie 1456, Mehmed a început să asedieze cetatea de la baza promontoriului, tunurile sale deschizând focul asupra zidurilor la data de 29 iunie. Asediul propriu-zis a început în ziua de 4 iulie, dar asaltul decisiv asupra Belgradului a început la 21 iulie, transformându-se într-o bătălie de mare importanță, în al cărei final Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei a condus un contraatac spontan care a învăluit tabăra turcească. Asediul Belgradului s-a încheiat cu srălucita victorie a lui Iancu de Hunedoara împotriva puternicei armate otomane conduse de Mahomed al II–lea, cuceritorul Constantinopolului, sultanul însuși fiind rănit și scăpând cu viață cu greutate. S-a spus de atunci că „bătălia de la Belgrad a decis soarta lumii creștine”. Această victorie a oprit înaintarea turcilor spre centrul Europei, după ce cuceriseră Constantinopole, cu trei ani în urmă. În urma acestei victorii, Papa Calixt al III-lea l-a caracterizat pe Iancu de Hunedoara drept „atletul cel mai puternic – unic – al lui Christos

1601 – Memoriul lui Mihai Viteazul către marele duce al Toscanei, Fernando I de Medici

Păstrat numai în traducere, reprezintă prima autobiografie din literatura română:

„[…] Acuma, în mod limpede, oricine poate vedea câtă muncă și osteneală am îndurat șapte ani de-a rândul și câtă slujbă am făcut creștinătății, căci am dobândit de la turci 100 de tunuri și că până la urmă din cele trei țări, adică din Țara Românească, Ardeal și Moldova, am scos și am făcut gata de slujba Măriei Sale Împăratului 200 de mii de oameni de luptă, pedeștri sau călări, cu care eram totdeauna gata să slujesc Măriei Sale. Iar acuma am ajuns la acest capăt, pierzând toate lucrurile pe care le câștigasem din tinerețea mea până la bătrânețe, și țări, și bogății, și soție, și copii; și dacă aș fi pierdut tot din pricina vrăjmașilor, sau dacă mi-ar fi fost luate de vrăjmaș, nu m-ar durea atâta cât mă doare, fiindcă au fost făptuite de aceia de la care nădăjduiam și așteptam ajutor și reazim; Dumnezeu le vede. În vremea aceasta se poate vedea că n-am cruțat nici cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici viața mea, ci am purtat războiul așa de multă vreme singur, cu sabia în mână, fără să am nici fortărețe, nici castele, nici orașe, nici cel puțin o casă de piatră unde să mă pot retrage, ci abia una singură pentru locuință. Și fiind din țări așa de îndepărtate și necunoscute, nu am pregetat să mă alătur cu puterile mele și cu cheltuieli uriașe la creștinătate, nefiind cunoscut de nimeni, și nici nu le-am făcut silit de cineva, ci ca să am și eu un loc și un nume în creștinătate am părăsit toate celelalte prietenii ce le aveam. […]”

1689 – S-a născut Ioan Mavrocordat

(n. 23 iulie 1684, Constantinopol – d. 23 noiembrie 1719, București)

A fost fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul și frate cu Nicolae Mavrocordat. A devenit Caimacam în Moldova (7 octombrie 1711–16 noiembrie 1711), după plecarea lui Dimitrie Cantemir în Rusia, dragoman al Porții și domn în Țara Românească (2 decembrie 1716–6 martie 1719)

1812 – Regulamentul privind instituirea administrației provizorii rusești pe teritoriul moldovenesc dintre Prut și Nistru

Comandantul armatei Dunărene, Amiralul P.V. Ciciagov a semnat proiectul regulamentului administrării provizorii a Basarabiei. Fără nici un temei, a conferit regiunii Pruto-Nistrene denumirea turcească a părții sudice a acestei regiuni (Basarabia). Conform acestui document, părții estice a Moldovei istorice, care a obținut un statut de regiune, i-a fost acordată autonomia limitată. Locuitorilor li se permitea folosirea legilor locale. A fost organizat un guvern provizoriu în frunte cu guvernatorul civil Scarlat Sturdza, singurul guvernator român al Basarabiei sub dominația Imperiului Rus. La data de 2 august 1812, proiectul de regulament a fost aprobat de țar, fiind pus în aplicare, cu titlul Constituirea administrației provizorii în Basarabia, la 2 februarie 1813

1848 – Revoluția de la 1848 în Țara Românească – Locotenența Domnească

Atât partea otomană, cât și autoritățile revoluționare de la București s-au arătat dispuse la tratative și cedări. La 23 iulie, o proclamație a guvernului provizoriu anunța depunerea puterii acestuia „în mâinile poporului”, astfel încât acesta din urmă era rugat „să aleagă îndată alt guvern, căruia îi va da numele de locotenența domnească a Țării Românești și carele, după regulă, va fi recunoscut de către Înalta Poartă”. Peste 40.000 de oameni întruniți pe Câmpia Libertății din București au proclamat „Locotenența domnească a Țării Românești”, formată din șase membri, apoi, la solicitarea expresă a comisarului otoman, din trei membri (foști membri ai guvernului

1857 – Franța, Rusia, Prusia și Regatul Sardiniei au rupt relațiile diplomatice cu Poarta otomană

Deciziile adoptate prin tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a celor șapte puteri europene (Turcia, Franța, Anglia, Prusia, Austria, Rusia, Sardinia), revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, ș.a. Alegerile pentru Divanurile ad-hoc au fost marcate de mari tensiuni în Moldova, partida unionistă având în față opoziția separatiștilor moldoveni. Alegerile pentru Divanul Ad-hoc, au fost câștigate într-o primă fază de separatiști, caimacamul Vogoride falsificând listele electorale. Numărul reprezentanților celor care nu împărtășeau idealul de unire devenea majoritar în Divan, dar manevra fost dejucată de soția caimacamului, Ecaterina Vogoride, care a făcut să fie publicate scrisori secrete care dezvăluiau frauda. Puterile garante au cerut anularea și reluarea alegerilor. Când sultanul Abdülmecid, cu asigurările Austriei Imperiale, nu a anulat alegerile, ceilalți supervizori (Imperiul Francez, Rusia Imperială, Prusia și Regatul Sardiniei) au rupt relațiile diplomatice cu Imperiul Otoman la 23 iulie/4 august

 

Ziua presei militare române

1859 – A apărut prima publicație a Armatei Române, Observatorul militar, diariu, politicu și scientificu

A apărut la București, prima serie între 23 iulie–3 decembrie 1859; din 22 iulie 1994 a apărut seria nouă

 

 

1862 – Decretul nr. 527/23 iulie 1862 privind unificarea administrațiilor poștale din Moldova și Țara Românească

Serviciul de poștă a intrat în administrația statului; s-a înființat Direcția centrală a poștelor. Măsura s-a aplicat începând cu 1 august în același an. În urma unificării, conducerea direcței generale a fost încredințată lui Panaiat Sevescu, care deținea aceeasi funcție în Țara Românească din decembrie 1860

1869 – S-a născut Gheorghe Adamescu

(n. 23 iulie 1869, București – d. 4 aprilie 1942, București)

Istoric literar, bibliograf, publicist, membru corespondent (din1921) al Academiei Române. A urmat Facultatea de litere și Filozofie din cadrul Universității din București. A făcut specializări la Geneva și la Paris (École des Hautes Études, École de Chartres). A predat la Școala Gimnazială din Galați, la Liceul „Gheorghe Lazăr” și la Liceul Sfântul Sava din București. A fost Inspector general în învățământul primar și normal, secretar general în Ministerul Instrucțiunii Publice, secretar al Asociației Corpului Didactic și subdirector la Institutul de Literatură și Bibliografie. Este autorul unor manuale de literatură din perioada interbelică; a scris: O istorie a literaturii române de la origini până în 1910, Contribuții la bibliografia românească

1875 – S-a născut Arthur Segal

(Aron Sigalu; n. 23 iulie 1875, Iasi – d. 23 iunie 1944, Londra)

Pictor și grafician de renume internațional, autor, stabilit în Germania. A studiat la Academia de artă din Berlin cu realistul Eugen Bracht, orientându-se apoi spre Academia Julian, școala particulară de pictură a lui Ludwig Schmid-Reutte, atelierul lui Friedrich Fehr și colonia artistică de la Dachau. În 1900 s-a încris la Academia regală de artă din München, unde a studiat la clasa profesorului Karl von Marr. După terminarea studiilor s-a apropiat de Secesiunea berlineză, participând anual cu lucrări la expozițiile acestei grupări, s-a implicat în formarea Noii secesiuni berlineze, grupare care promova noile idei expresioniste, desprinse din arta lui Edvard Munch, cu un program teoretic inspirat de scrierile lui Freud și Nietzsche. Între 1910–1912 a expus alături de grupul format din Max Pechstein, Ernst Ludwig Kirchner, Max Liebermann, Hans Arp, Paul Klee, Egon Adler, Rudolf Hellwag în Germania, Elveția și Ungaria. A înființat o școală de artă, Novembergruppe în Berlin. A rămas în istoria artei (și a psihanalizei) datorită descoperirilor făcute în ultima parte a vieții, cu sprijinul psihanalistului Sigmund Freud: terapia prin artă, metodă încă folosită în psihanaliză la scară largă. Pe tot parcursul vieții, a menținut legătura cu spațiul românesc. Deși nu era cetățean român (evreilor li s-a dat dreptul la cetățenie abia prin constituția din 1923) în 1910 a trimis lucrări la salonul Tinerimea Artistică și a deschis o expoziție personală la Ateneul Român. A susținut demersurile avangardiștilor de la București, fără să se implice vreodată activ în mișcarea artistică românească

Biografie ilustrată: http://artindex.ro/2012/05/16/segal-arthur-aron/

1912 – S-a născut Moses Rosen

(n. 23 iulie 1912, orașul Moinești, județul Bacău – d. 6 mai 1994, București)

Rabin care a îndeplinit funcțiile de șef-rabin al Cultului Mozaic din România (1948–1994) precum și de președinte al Federației Comunităților Evreiești din România (1964–1994), deputat în Marea Adunare Națională și membru de onoare (din 1992) al Academiei Române. În anul 1931 s-a înscris la Facultatea de Drept din București, dar a plecat din cauza atmosferei antisemite de acolo. În același an s-a înscris la Institutul de Studii Rabinice din Viena, dar nu și-a putut termina studiile din lipsă de fonduri și a revenit la București. În anul 1935 a terminat studiile universitare la București, obținând diploma de jurist licențiat (master). A obținut titlul de doctor în științe iudaice, în anul 1938 fiind învestit rabin.

1913 – S-a născut Gherasim Luca

(Salman Locker; n. 23 iulie 1913, București – d. 9 februarie1994, Paris)

Teoretician al suprarealismului și poet român-francez, evreu de origine, care a trăit și activat în România și Franța. A scris mai ales în limba franceză. Din 1938, a călătorit frecvent la Paris, unde a intrat repede în cercurile mișcării Suprarealismului. Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial și accentuarea antisemitismului în România l-au forțat să se autoexileze. Între 1945–1947 a fondat un grup de artiști suprarealiști, din care mai făceau parte Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Theodorescu și Dolfi Trost, care la scurt timp au început să publice, inclusiv poeme în limba franceză. A inventat cubomania și, cu Dolfi Trost, a fost autorul celebrului manifest Dialectica dialecticii. La Paris a colaborat cu alți artiști celebri (Jean Arp, Paul Celan, François Di Dio și Max Ernst), producând un număr impresionant de colaje, desene, obiecte sau texte-instalații. Din 1967, a citit fragmente din opera sa la Stockholm, Oslo, Geneva, New York City and San Francisco. Documentarul TV din 1988, portretul său realizat de Raoul Sanglas Comment s’en sortir sans sortir, l-a făcut extrem de popular în Europa. Din opera sa: Un loup à travers une loupe, Fata Morgana, Présentation de graphie colorée de cubomanie et d’objets, Le Secret du Vide et du Plein, Éloge de Malombre

1920 – A încetat din viață Teodor V. Ștefanelli (Theodor V. Ștefaniuc; n. 18 august 1849, Siret, ducatul Bucovinei – d. 23 iulie 1920, Fălticeni, Suceava)

Istoric, poet, prozator și jurist, membru titular al Academiei Române

1921 – A fost semnată Convenția de la Paris despre regimul navigației pe Dunăre

Convenția, semnată la 23 iulie 1921, între Belgia, Franța, Marea Britanie, Grecia, Italia, România, Regatul sârbilor, croaților și slovenilor și Cehoslovacia, stabilea statutul definitiv al Dunării: navigația pe Dunăre era liberă și deschisă tuturor pavilioanelor în condiții de egalitate completă, pe tot parcursul navigabil al fluviului și pe toată rețeaua internaționalizată

1925 – S-a născut Nicolae Boșcaiu

(n. 23 iulie 1925, Caransebeș – d. 22 octombrie 2008, Cluj-Napoca)

Biolog, membru titular (din 1991) al Academiei Române. A absolvit cursurile Secției de științe naturale a Facultății de Științe de la Universitatea din Cluj-Napoca, devenind, în 1971, doctor în biologie. De-a lungul anilor, a ocupat diferite funcții: muzeograf principal la muzeul din Lugoj, cercetător științific și mai târziu președinte la Subcomisia Monumentelor Naturii din cadrul Filialei Cluj-Napoca, cercetător la Centrul de Cercetări Biologice la Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, bibliotecar principal la Filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei Române, redactor șef la Revista română de biologie. Seria Botanica, secretar științific al Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române. În bogata sa activitate de cercetare științifică, s-a orientat spre mai multe direcții cum sunt: taxonomie, floristică și fitosociologie, fitogeografie, istoria botanicii ș.a., abordând unele direcții inedite. Dintre cele peste 270 de lucrări publicate singur sau în colaborare, în țară și paste hotare amintim: Flora și vegetația munților Țarcu, Godeanu și Cernei, distinsă cu premiul „Emanoil Teodorescu” al Academiei Române, Biogeografie în perspectivă genetică și istorică, Biogeographie. Fauna und Flora der Erde und ihre Geschtliche ntwicklung, la care se adaugă și îngrijirea unor volume editate de Filiala Cluj-Napoca

1923 – S-a născut Valeria Rădulescu

(Valeria Genelli Rădulescu; n. 23 iulie 1929, Micești, Argeș)

Soprană. Încă de la vârsta de trei ani a dovedit aptitudini muzicale, urmând lecții de vioară și pian din anii de școală și liceu. În anul 1947 s-a înscris la Conservatorul din București și la Facultatea de Filozofie. Cu timpul, vocalitatea i s-a dezvoltat și i-a permis abordarea simultană a repertoriului de coloratură, liric lejer, liric spint și dramatic. La absolvirea Conservatorului, tânăra artistă intră în Corul Operei; alternând roluri mai mici cu prezențe în recitaluri și concerte și activitatea în cor, a participat la evenimentele tuturor producțiilor artistice ale teatrului. În anul 1959, a devenit solista Teatrului de Stat de Operetă din București. A avut roluri principale în: Vânzătorul de păsări de Zeller, Lăsați-mă să cânt și Lyistrata de Gherase Dendrino, Văduva veselă și Paganini de Lehar, Rose Marie de Friml, Anton Pann de Alfred Mendelsohn, etc. Ultimul rol abordat de Valeria Rădulescu și care a încheiat seria celor 26 de roluri interpretate pe șcena Teatrului de Stat de Operetă din București vreme de un sfert de secol, a fost Mătușa Eller din Oklahoma de Rodgers, în iunie 1982.

Kalman – Contesa Mariza (1968)

1950 – Revolta țăranilor din Vrancea împotriva colectivizării

Țăranii din Vrancea, cărora le fuseseră confiscate pământurile și pădurile, s-au răsculat împotriva autorităților comuniste – 35 de sate și comune din Vrancea, „de la cascada Putnei și până pe malul Siretului” au ridicat armele împotriva regimului comunist (Mihai Timaru – ultimul supraviețuitor, Memorial din Cotul Carpaților). Revolta a fost condusă de frații Ion, Cristea și Costică Paragină, și de frații Ionel și Octavian Voinea. Grupul de rezistență Paragină era format din 35 de persoane, majoritatea preoți, învățători sau țărani din satele Vrancei. Ion Paragină, liderul grupului, era absolvent al Facultății de Litere și Filosofie din București. 15.000 de oameni au luptat împotriva colectivizării. În noaptea de 23/24 iulie 1950 a fost declanșată revolta în satul Bârsești: s-a tras clopotul de la biserica satului, au fost arestați milițienii, activiștii PMR și UTM, au fost ocupate sediile consiliului popular, miliției și poștei. Dar și în alte localități au existat grupuri de țărani revoltați. Autoritățile au intervenit rapid, cu o extremă duritate. Mai mulți țărani au fost executați pe loc (Ilie și Toader Posmagiu, tată și fiu din Bârsești, Radu Hurjui din Nereju), iar în perioada imediat următoare au fost arestate sute de persoane, fiind condamnați la ani grei de închisoare. 308 persoane au fost judecate în 18 loturi de către Tribunalele Militare Galați și Stalin [Brașov], între iunie și noiembrie 1951, fiind pronunțate și multe condamnări la moarte

1955 – A încetat din viață Gheorghe Spacu (n. 5 decembrie 1883, Iași – d. 23 iulie 1955, București)

Chimist, profesor la Universitatea din Cluj și la Universitatea din București, membru titular al Academiei Române, considerat creatorul școlii românești de chimie coordinativă

1991 – S-a semnat la București Tratatul de prietenie și colaborare între guvernele României și Italiei

Primul Tratat încheiat de țara noastră cu un stat occidental după decembrie 1989, în vigoare de la 13 aprilie 1992

2009 – A încetat din viață Dan Setlacec (n. 2 octombrie 1921, București – d. 23 iulie 2009, București)

Medic, director al clinicii de chirurgie generală al Spitalului Fundeni și profesor de chirurgie la Facultatea de Medicină din București

 

#Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „23 iulie în istoria Românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: