România frumoasă Romanian Visual Art

Romanian Visual Art – Ștefan Luchian

Anemone / Anemones (1911–1913)

 

Anemones

Picătura de frumos de la Ștefan Luchian


 

Luchian iubea nespus natura. Singura legătură cu aceasta, în ultimii ani ai vieții, erau florile. Dintre ele, a iubit mult anemonele, flori pe care le comanda din Italia…

Tabloul, pictat în ulei pe pânză, a făcut parte din colecții particulare, ultimii care au deținut lucrarea, înainte să fie naționalizată de statul comunist, au fost membrii familiei academicianului Emanoil Pantazi, diplomat în perioada interbelică și mare iubitor de artă. A ajuns la Muzeul Național de Artă, după care a facut obiectul unui transfer către gospodăria de partid, ajungând la ceea ce se numește azi RA-APPS, fiind alocat decorării clădirilor protocolului de stat. A făcut multă vreme parte din inventarul Vilei Lac 3. În 2014 a fost restituit moștenitorilor lui Pantazi, care l-au scos la vânzare în 2015. Nu am aflat ce s-a întâmplat în continuare, statul avea drept de preempțiune, dar nu apare c-ar fi în patrimoniul unui muzeu.

Despre pictorul florilor și florile lui, am cules câteva informații într-un articol anterior.

Sursă fotografie: https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Luchian

More info: https://en.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Luchian

 

#Romaniafrumoasa #romanianvisualart #StefanLuchian

0 comentarii la „Romanian Visual Art – Ștefan Luchian

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: