Istoria României România frumoasă

13 august în istoria românilor

Foto: Bătălia de la Călugăreni 1595, Pictură de Theodor Aman


1391 – Prima atestare documentară a Mănăstirii Peri

Nepoții lui Dragoș Vodă au dăruit Mănăstirii Peri terenuri și bunuri, fiind ridicată o biserică din piatră, cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail. Tomosul din 13 august 1391, emis de patriarhul ecumenic Antonie al IV-lea, oferea Mănăstirii Sf. Arhanghel Mihail din Peri, Maramureş, titlul de stavropighie patriarhală. Documentul amintea şi de „arhiereii locali“, ceea ce demonstrează că exista aici o viaţă bisericească organizată. Egumenul Pahomie a devenit atunci exarh peste opt ţinuturi, din care amintim Maramureş, Ugocea, Bărcău, Arva, Sălaj, Almaş, Ciceu, Valea Bistrei şi Unguraş. Din 1391, la Mănăstirea Peri, pentru 312 ani cu mici intermitenţe, și-a avut sediul Episcopia Română a Maramureșului. De la Peri se păstrează cel mai vechi text în limba română, Legenda Duminicii (1391), aici fiind traduse și copiate în română pentru prima dată Psaltirea, Evanghelia, Codicele Voroțean și Faptele Apostolilor. Pecetea timpului a dus la distrugerea mănăstirii în anul 1783. Mănăstirea Săpânța Peri a fost înființată în anul 1997, în hotarul satului Săpânța, din dorința de a reînnoda tradiția istorică a vechii Mănăstiri Sfântul Arhanghel Mihail, din Peri, Maramureș, astăzi pe teritoriul Ucrainei

1595 – Bătălia de la Călugăreni

Oastea munteană, condusă de Mihai Viteazul, formată din 10.000 de oameni, întărită cu 6.000 de ardeleni trimiși de Sigismund Báthory, a încercat să oprească oastea otomană invadatoare condusă de Sinan Pașa, al cărui obiectiv era transformarea Țării Românești în pașalâc. Raportul de forțe net defavorabil aliaților, explică alegerea făcută de voievod pentru terenul de la sud de Călugăreni, străbătut de râul Neajlov, care era împădurit, mlăștinos, în care deplasarea atacatorilor se putea face numai pe un singur drum, cu un punct obligatoriu de trecere peste podul îngust de peste râu. În acest spațiu, superioritatea numerică a turcilor nu a putut fi valorificată, configurația terenului impunând atacul în valuri, fără a fi cu putință desfășurarea largă pe flancuri. Bătălia de la Călugăreni a cuprins trei faze, cu conținut, desfășurări și trăsături diferite.

În dimineața zilei de 13 august 1595 au fost atacuri de tatonare, cavaleria română atacând prin surprindere cavaleria otomană din fața Călugărenilor, împingând-o peste râul Neajlov. După ce cavaleria sa a fost respinsă, Sinan Pașa a trimis în luptă o grupare de 12.000 de luptători. După ce i-a lăsat pe turci să treacă peste râu, Mihai Viteazul i-a supus unui puternic bombardament de artilerie, după care i-a atacat în forță, alungându-i la sud de Neajlov, prima fază a bătăliei fiind încheiată în favoarea românilor.

La prânz. Sinan Pașa a înceaput un atac cu toate forțele: ienicerii au atacat frontal peste pod, o grupare comandată de Mehmet Satârgi Pașa a efectuat o manevră de învăluire prin est, Hassan Pașa a trecut Neajlovul pe podul din Singureni. Pentru a lărgi frontul de atac, ienicerii au folosit, pe lângă podul deja existent, și bușteni și scânduri așezate peste mlaștină. Artileria, archebuzierii și infanteria română au reușit să oprească atacul, dar spahiii din flancul drept au trecut râul printr-un vad, amenințând întreaga aripă stângă a românilor. Atacat cu putere frontal și din flanc, Mihai a ordonat retragerea eșalonului întâi către rezervele din spatele Călugărenilor, fiind nevoiți să abandoneze tunurile. După retragere și reunirea trupelor române, înaintarea turcilor a fost oprită.

Ultima fază a bătăliei s-a desfășurat după-amiază Mihai Viteazul executând un puternic contraatac – o lovitură frontală combinată cu o manevră de învăluire pe flancul stâng al inamicului. Satîrgi Pașa a fost respins, otomanii au fost înghesuiți într-un spațiu foarte îngust din nordul Neajlovului, având podul în spate ca singură cale de retragere. Contraatacul s-a prelungit până la pod, toate tunurile au fost recuperate, iar focul artileriștilor și al archebuzierilor a provocat pierderi foarte grele turcilor. Sinan Pașa a a intrat în luptă în fruntea trupelor de elită, dar retragerea turcilor s-a transformat în când a fost atacat spatele armatei otomane. Valul fugarilor a antrenat și garda lui Sinan Pașa, care a fost aruncat în mlaștină, de unde a fost salvat de un credincios al său. Doar apariția forțelor lui Hasan Pașa în flancul drept al românilor i-a ferit pe otomani de dezastru. Mihai Viteazul a întrerupt urmărirea fugarilor și și-a concentrat atacul cu atâta împetuozitate împotriva noilor intrați în luptă, încât Hasan Pașa, cuprins de panică, a părăsit în fugă, în fruntea călăreților săi câmpul de luptă.

Un număr de 7.000 de otomani au căzut pe câmpul de luptă, iar tunurile acestora și un steag verde al profetului au căzut în mâinile românilor. Prin atacul de la Călugăreni, Mihai a provocat pierderi importante dușmanului, l-a demoralizat și a întârziat înaintarea turcilor, câștigând timpul necesar pentru concentrarea forțelor antiotomane. Cu toate acestea, înaintarea turcilor către București nu a fost oprită, fiind urmată de ocuparea Bucureștiului de către turci și de retragerea tactică a lui Mihai în munți. Ulterior, întărit cu o armată mai mare, Mihai avea să-i îndepărteze pe otomani, învingându-i decisiv în bătălia de la Giurgiu, la mijlocul lunii octombrie 1595

1595 – Bătălia de la Cetatea Făget

La începutul celei de a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea, în urma expansiunii Imperiului Otoman, Banatul a fost scindat în Paşalâcul de Timişoara, ocupat de turci și Banatul de Caransebeş–Lugoj, rămas sub jurisdicţia Principelui Transilvaniei. Populaţia românească aflată sub stăpânire otomană s-a revoltat în mai multe rânduri împotriva cotropitorilor, declanşând o serie de răscoale. Lor li s-a alăturat, în nenumărate rânduri şi populaţia sârbească din Banatul ocupat de turci, care trăia aceeaşi dramă. Cetăţile bănăţene au fost atacate, din primăvara anului 1595, de către noul ban al Caransebeşului, Gheorghe Borbely, fost conducător de cete libere. A ocupat în iulie 1595, cetăţile Bocşa şi Vârşeţ; drept represalii turcii au distrus localitatea Dobra şi încă şapte sate româneşti din împrejurimi. Aflând că turcii pătrunseseră pe teritoriul lor, ardelenii au trimis din tabăra de la Sebeş-Alba 1500 de călăreţi împotriva acestora, au cucerit cetatea Varădia, masacrând garnizoana turcească. Declanşând lupta antiotomană în întreg Banatul, în luna august 1595, Borbely a asedieat cetatea Făget. Deși în sprijinul garnizoanei de aici a venit o armată otomană numărând 8.000 de soldaţi şi condusă de beiul Timişoarei, în zilele de 13–14 august cetatea a fost învinsă şi capturată în întregime de viteazul ban. Au fost luaţi prizonieri begul Mehmed din Lipova şi begul Ineului, iar trupele turceşti de la Chelmac şi Şoimoş au abandonat în grabă apărarea cetăţilor

1787 – A început războiul Ruso-Austro–Turc

Bătălia de la Râmnic (1789) – Parte din Razboiului Ruso-Austro-Turc din 1787–1792

Războiul dintre Imperiul Otoman, pe de o parte, și Imperiul Rus și Austria pe de alta, între 13/24 august 1787– 9/20 ianuarie 1792.Imperiul Otoman dorea ca prin acest război să-și recapete pământurile care fuseseră anexate la Imperiul Rus ca uramare a Războiului Ruso-Turc din 1768–1774, inclusiv Crimeea. Războiul s-a finalizat cu victoria rușilor și încheierea Păcii de la Iași. Țările Române au devenit teatrul operațiunilor militare, fiind ocupate mănăstirile Sinaia, Cozia şi Tismana

1859 – S-a născut Ion C. Constantineanu

(n. 13 august 1859, Siminicea–Călinești, Botoșani – d. 4 decembrie 1931, Iași)

Biolog specializat în micologie, considerat întemeietorul acestei ramuri a fiziologiei vegetale în România. A înființat primul laborator de fiziologie vegetală la Iaşi, pe lângă Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

1884 – S-a născut Hans Mattis-Teutsch

(n. 13 august 1884, Brașov – d. 17 martie 1960, Brașov)

Pictor expresionist, sculptor și grafician român de origine germană. A studiat timp de un an la Academia de Arte Decorative din Budapesta, cu pictorul József Rippl-Rónai, apoi, din 1903, la Academia Regală din München, unde a studiat cu Wilhelm von Rümann și Baltasar Schmitt, oscilând în arta sa între art nouveau, post-impresionism și fauvism, expresionism abstract, figurativ stilizat și constructivism. Din 1908 a început activitatea didactică la Liceul Industrial din Brașov, unde a lucrat, cu mici întreruperi, toată viața. Prima sa expoziție personală a avut loc în 1920, la București, unde a expus pictură, sculptură și linogravură, fiind bine primită de criticii de artă. Ca reprezentant al avangardei în România, a fost activ în grupul format în jurul revistei de avangardă Contimporanul, în 1922, alături de Victor Brauner, M.H. Maxy și Marcel Iancu, precum și în grupul Das Ziel din Brașov. A participat la revista literară avangardistă Integral și la revista de limbă maghiară MA. S-a orientat spre arta figurativă, definindu-și un nou stil, mai aproape de suprarealism, numit realism constructivism. În pictură, a creat două cicluri expresionist abstracte, cu modulații muzicale, Empfindungen (Senzații) și Seelenblumen (Flori sufletești), inițiate în jurul anului 1918 și care s-au încheiat în 1924. A fondat Gruparea Artiștilor Plastici din Brașov, care a devenit ulterior filială a Uniunii Artiștilor Plastici, fiind ales de câteva ori președintele acesteia

Biografie ilustrată: http://artindex.ro/2012/06/10/mattis-teutsch-hans/

1886 – Primul experiment al unui motor cu reacție

La expoziția aviatică de la Paris din 1881 fusese prezentat un aerostat propulsat cu ajutorul unui motor electric. Alexandru Ciurcu și Just Buisson au propus ca în locul motorului electric să se utilizeze un motor cu reacție și chiar au obținut un prim brevet din Franța prin care se prevede posibilitatea zborului cu reacție. Pentru a demonstra viabilitatea propunerii lor, cei doi prieteni au proiectat și construit un motor bazat pe forța de propulsie generată de combustia unor gaze într-o cameră de combustie de mici proporții. Motorul consta dintr-un recipient de 2 litri, care avea un orificiu cu diametrul de 3 mm. Prin combustia gazelor presiunea din interiorul recipientului se ridica la 10–15 atmosfere. Alexandru Ciurcu a încercat să-i intereseze pe experții Ministerului de Război al Franței cu privire la noua tehnologie. La data de 13 august 1886, cei doi inventatori au experimentat prima dată motorul în public montându-l pe o barcă și navigând pe Sena în contra curentului. Un grup de experți ai acestui minister au participat la această primă experiență a motorului. Această experiență este considerată a fi prima dată când o ambarcațiune a fost propulsată de un motor cu reacție. Inventatorii și-au brevetat invenția, obținând brevetul francez cu nr. 17.9001/12 octombrie 1886 pentru Ambarcațiune cu reacție – Motor cu reacție. Ulterior invenția a fost brevetată și în Germania (1886), Regatul Unit (1887), Belgia (1887), Italia (1887) și S.U.A. (1888)

1893 – S-a născut Constantin Brăiloiu

(n. 13 august 1893, București – d . 20 decembrie 1958, Geneva)

Compozitor, critic muzical, etnomuzicolog, folclorist și profesor, membru corespondent (din 1946) al Academiei Române. Studiile muzicale le-a început în București (1901–1907) cu Dumitru Georgescu-Kiriac (teorie-solfegiu), continuându-le la Viena și Vevey, Lausanne la Institutul cantonal Thelin, și Paris cu Andre Gedalge (contrapunct, compoziție). În 1918 a înființat, împreună cu Ernest Ansermet, Societatea independentă a Compozitorilor de Muzică din Geneva. În țară, a fost un animator al vieții muzicale, cu un rol însemnat în dezvoltarea școlii românești de compoziție și pedagogie muzicală, considerat și teoreticianul etnomuzicologiei moderne. În 1920 a inițiat și organizat împreună cu George Enescu, D.G. Kiriac, Ion Nonna Otescu, Mihail Jora ș.a. Societatea Compozitorilor Români, în cadrul căreia a devenit secretar (1920–1926), apoi secretar general (1926–1943). A fost profesor la Conservatorul din București, catedra de istorie și estetica muzicii, a instituit premiul pentru stimularea colecționării de muzică populară. A întemeiat Arhiva de Folklore a Societății Compozitorilor Români (1928), fiind conducătorul ei până în 1943, culegând muzică din diferite zone ale țării, alături de sociologul Dimitrie Gusti. A lansat 40 volume (discuri de vinil) în seria Collection universelle de musique populaire enregistrée, înregistrate la gramofon (1951–1958). A colaborat la enciclopedii, dicționare și lexicoane străine printre care Die musik in Geschichte und Gegenwart, Encyclopedie de la Musique. A pus bazele școlii românești de folclor și etnomuzicologie. A fost distins cu Ordinul național al Legiunii de Onoare franceze în gradul de cavaler, Ordinul Odradznie Polski în grad de cavaler, Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler, clasa I, acordat prin decretul regelui Carol al II-lea (1940), Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer, acordat prin decretul regelui Mihai I (1943)

Trece mândra pe colnic Ioana Zlătaru (voce, chitară) și taraful Nicolae Zlătaru (vioară, braci, contrabas) din Runcu, Gorj

1906 – A încetat din viață Ioan Axente Sever (n. 15 aprilie 1821, Frâua/Axente Sever, Sibiu – d. 13 august 1906, Brașov)

Profesor la Colegiul Sf. Sava din București, revoluționar, unul dintre conducătorii mișcării de eliberare națională a românilor din Transilvania în Revoluția de la 1848

1913 – S-a născut Ion Barnea

(n. 13 august 1913, Stănești-Lunca, Lungești, Vâlcea – d. 30 ianuarie 2004, București)

Istoric de artă bisericească şi arheolog, membru de onoare (din 2002) al Academiei Române. Prin studiile universitare la București apoi, în 1940, doctoratul la Atena sub conducerea marelui savant G.A. Sotiriou, în limba greacă, cu tema altarului paleocreștin, Ion Barnea a devenit cel mai mare specialist în arheologie creștină din România și din sud-estul Europei. S-a adăugat experiența câștigată la Roma ca bursier al Academia di Romania și apoi specializarea la Berlin. Revenit în țară, a devenit membru al Muzeului Național de Antichități (MNA), cu cercetări arheologice la fortificația romano-bizantină Dinogetia (din 1946). I s-a incredințat conducerea cercetărilor arheologice de la complexul roman Tropaeum Traiani (Adamclisi, Constanța, 1968–1987), a condus cercetările arheologice de salvare la complexul de biserici bizantine săpate în cretă de la Murfatlar (Basarabi, 1957–1962). Singur sau in colaborare a publicat 11 cărți, cca 200 studii, 70 recenzii, cronici, în țară sau în străinătate: Les monuments paléochrétiens de Roumanie, Arta creștină în România

1914 – S-a născut Arsenie Papacioc

(Anghel Papacioc; n. 13 august 1914, Mihoreni, Herța, Cernăuți – d. 19 iulie 2011, Techirghiol, Constanța)

Duhovnic ortodox. A fost arestat și condamnat sub regimul mareșalului Ion Antonescu, în 1941, pentru participare la rebeliunea legionară și apartenența la Mișcarea Legionară și internat lagărul de la Miercurea Ciuc, încarcerat la Aiud. În 1947 a  plecat la mănăstirea Cozia, unde a fost primit ca frate. A trecut pe la schitul Cioclovina, care aparținea de mănăstirea Tismana, la mănăstirea Sihăstria, la mănăstirea Antim – Institutul Biblic, la atelierul de sculptură. A fost rânduit călugăr, sub numele de Arsenie și a slujit aici până în iunie 1950, când a plecat la mănăstirea Slatina. De aici a fost arestat în 1958 și condamnat la 20 de ani de închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale, pentru că făcea parte din grupul Rugul Aprins. A trecut prin închisorile din Brașov, Aiud și Jilava, fiind eliberat în 1964. Din 1976, a fost duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol

1917 – S-a născut Ovidiu Bîrlea

(n. 13 august 1917, Mogoș, Alba – d. 7 ianuarie 1990, Cluj-Napoca)

Etnolog, folclorist, prozator și cercetător. Între 1937–1942 a urmat studiile de literatură (filologie modernă) la universitățile din Cluj și din București. A devenit funcționar în Departamentul naționalităților, cercetător la nou-înființatul Institut de Folclor din București, unde între 1950–1969 a îndeplinit funcția de șef al sectorului literar la Institutul de Folclor din București. A colaborat cu mai multe publicații periodice, printre care Analele Universității din Timișoara, Anuarul de Folclor, Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Ateneu, Orizont, Revista de Etnografie și Folclor, Revista Fundațiilor regale, România literară, Steaua, Tribuna ș.a. Din lucrările sale: Poveștile lui Creangă, Metoda de cercetare a folclorului, Problemele tipologiei folclorice, Horea și Iancu în tradiția și cântecele poporului, Mică enciclopedie a poveștilor românești, Folclorul românesc vol. I-II, Se face ziuă: romanul anului 1848

Ovidiu Bîrlea Partea I

1919 – S-a născut Nicolae Popa

(n. 13 august 1919, Târpești–Petricani, Neamț – d. 20 octombrie 2010, Târpești–Petricani)

Meșter popular și poet. A urmat între anii 1934–1938 Școala de cântăreți bisericești din orașul Piatra Neamț, unde pe atunci era director preotul Constantin Matasă (arheolog amator, fondatorul Muzeului de Istorie din Piatra Neamț), cel care probabil îl va inspira mai târziu. În 1937 a făcut primele sondaje arheologice în satul Târpești. S-a înscris voluntar în armată în 1938 și a luat parte la cel de-Al Doilea Război Mondial, pentru ca în august 1944 să fie rănit și lăsat la vatră. A fost arestat și condamnat pe motive politice în perioada 1952–1957, din cauza apartenenței sale la Partidul Țărănesc și a faptului că a susținut rezistența împotriva comunismului bolșevic. Eliberat din închisoare, a fost consemnat cu domiciliu forțat în satul natal. În 1958 a avut loc debutul său ca sculptor naiv. Capurile de daci și romani create de acesta de-a lungul timpului vor face furori și în exteriorul țării, mai ales prin stilul abordat, asemănător cu cel al statuilor din Insula Paștelui. A participat la numeroase expoziții personale, de grup, zonale și naționale, concursuri de artă naivă și festivaluri de folclor, din țară și străinătate. Este renumit pentru Muzeul Popular ridicat cu eforturile proprii în curtea casei sale. Măștile populare create de către Nicolae Popa sunt cunoscute în întreaga lume

Muzeul Mesterului Popular Nicolae Popa

1923 – S-a născut Ioanichie Olteanu

(n. 13 august 1923, Vaideiu-Ogra, Mures – d. 1997, București)

Poet, traducător, editor și conducător de reviste literare. A urmat studii universitare, începute la Sibiu, la Facultatea de Litere și Filozofie, secția filosofie (1941–1945, neterminate). În acest răstimp a fost pedagog la o școala tehnică, redactor la ziarul România viitoare, apoi, la Cluj, redactor la Tribuna nouă, Ardealul nou și Lupta Ardealului; mutat la București, redactor la Contemporanul; din nou la Cluj, readactor-șef la Tribuna; secretar al Uniunii Scriitorilor și, concomitent, redactor-șef al revistei Tomis, director al Editurii „Eminescu”, redactor-șef al revistei Viața Românească. A debutat cu versuri în Revista Cercului literar (1945) și editorial in culegerea colectiva 20 poezii (1948). A colaborat la Viața Românească, Tribuna, Gazeta literară, Steaua, România literară, Luceafărul, Contemporanul, etc. Opera sa poetică se rezumă la câteva balade, niciodată adunate într-un volum: Balada insucceselor, Balada soțului înșelat, Pățania teologului cu arborele, Balada sinucigașului, Balada înecaților, etc. A tradus din Bagritki, Baklanov, Brodele, Bikov, Esenin, Guliaski, Horvath Imre, Marsak, Aliser Navo’i, D. Rendis, Veress Zoltan, ș.a. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1970, 1981)

1928 – S-a născut Ion Lăncrănjan

(n. 13 august 1928, Oarda de Sus, Alba – d. 6 martie 1991, București)

Prozator. Din 1951 a fost elev al Școlii de literatură „Mihai Eminescu”, dupa absolvirea căreia a lucrat ca redactor la Tânarul scriitor (din 1953), apoi la Luceafărul, Gazeta literară, Viața Românească până în 1967, de când s-a dedicat numai literaturii și unor activități obștesti. A debutat ca prozator în Tânărul scriitor (1954) cu nuvela Cordovanii, nucleul viitorului roman cu același titlu. A mai publicat în Tribuna, Ramuri, Steaua, Ateneu, Manuscriptum, etc. A debutat editorial cu romanul Cordovanii (1963). Alte romane: Caloianul, Suferința urmașilor, Fiul secetei, Drumul câinelui. A fost profund legat de satul natal, fapt dovedit de încercarea neobosită de a construi, prin intermediul operelor sale, o monografie a spațiului transilvănean. A fost laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor pentru proză (1963)

1943 – S-a născut Marga Moldovan

(n. 13 august 1943, Deagurile, Argeş – d. 15 iulie 1993, București)

Scenografă, costumieră. A fost absolventă a Institutului de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti (promoţia 1970) şi a Institutului de Arte Plastice, secţia Scenografie (promoţia 1974). A realizat decorurile pentru filmele: Septembrie, De ce are vulpea coadă?, Divorț… din dragoste, Liceenii în alertă și costumele pentru: Revanșa, Mihail, câine de circ, Capcana mercenarilor

De ce are vulpea coadă? (1988)

1946 – Discursul lui Gheorghe Tătărăscu la Conferinţa de Pace de la Paris

Ministrul afacerilor străine Gheorghe Tătărăscu, şeful delegaţiei române, a expus în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris punctul de vedere al României asupra proiectului de Tratat de pace, cerând recunoaşterea statutului de ţară co-beligerantă şi modificarea unor clauze economice, exprimând, totodată, adeziunea României la principiile Cartei ONU. Din păcate, ţării noastre i s-a impus plata unor despăgubiri de război înrobitoare

1948 – A fost înființată Filiala Iaşi a Academiei Române

În cadrul reorganizării generate de Decretul nr. 76/9 iunie 1948, Academia Română a fost desfiinţată şi în locul ei s-a înfiinţat Academia Republicii Populare Române. Înfiinţarea Filialei Iași a Academiei RPR a avut loc prin Decretul nr. 198/13 august 1948. Aceasta şi-a început efectiv activitatea la 24 ianuarie 1949, sediul ei fiind situat în clădirea vechii Academii Mihăilene, sub conducerea academicianului Radu Cernătescu

1954 – A încetat din viaţă Gábor Gaál (n. 8 martie 1891, Budapesta – d. 13 august 1954, Cluj)

Publicist, estetician, critic literar, teoretician al realismului socialist, membru titular al Academiei Române

1957 – S-a născut Adina Kenereş

(Adriana Romosanu; n. 13 august 1957, București)

Prozatoare, eseistă și editoare. A absolvit în 1980 Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, secția Limba și literatura română – Limba și literatura hindi. S-a căsătorit cu Petru Romoșan. A fost profesoară de limba engleză la Ploiești, redactor și bibliotecară la Uniunea Artiștilor Plastici din București. A debutat publicistic în 1981 în revista Vatra din Târgu-Mureș, cu proză și editorial în 1983 cu romanul îngereasa cu pălărie verde. A colaborat cu proză scurtă, fragmente de roman, traduceri, articole de opinie și articole de critică de artă în Vatra, Viața studențească, Amfiteatru, Convorbiri literare, etc. și cu traduceri și texte originale, cronici plastice, portrete de artiști în revistele Arta, Secolul 20, în cataloage de expoziție. A publicat romanul Rochia de crin, a alcătuit și tradus (în colaborare cu Ioana Rotaru) culegerea de nuvele indiene A mai trecut o zi. Din 1987 s-a stabilit in Franța, unde a obținut DEA în Semiologie du texte et de l’image și a lucrat ca assistante de direction la o galerie de artă, redactor și responsabil editorial la editurile Belin, Flammarion, Larousse, Selection du Reader’s Digest, Errance, Eclectis, ATP. Din 1997 a revenit în țară, stabilindu-se la București, în prezent fiind director al Editurii Compania

1958 – S-a născut Micaela Caracaş

(n.13 august 1958, București)

Actriță a Teatrului Bulandra. Este absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (promoția 1978). Își desfășoară activitatea teatrală la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” din București. Este soția actorului Ion Caramitru. Filme: Anotimpul mireselor, Singurătatea florilor, Din nou împreună, Mitică Popescu, Niki Ardelean, colonel în rezervă, Hacker

Singurătatea florilor

1969 – A încetat din viață George Oprescu (n. 27 noiembrie 1881, Câmpulung – d. 13 august 1969, București)

Istoric, critic și colecționar de artă, profesor al Academiei de Belle-Arte, membru de onoare al Academiei Române, fondator al Institutului de Istoria Artei al Academiei Române

1977 – S-a născut Adrian Ghenie

(n. 13 august 1977, Baia Mare)

Pictor român contemporan care locuiește în Berlin. În anul 2001 a absolvit Universitatea de Arte din Cluj-Napoca. În 2005, a fondat împreună cu Mihai Pop, Galeria Plan B, care a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneția din 2007, iar în 2008 a deschis un spațiu expozițional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate. Şi-a împărțit până în 2013 viața între România și Germania, însă, în cele din urmă, a ales Berlinul, unde este considerat unul dintre reprezentanţii noului val al artei vizuale românești. În 10 februarie 2016, tabloul The Sunflowers in 1937, pictură inspirată de lucrarea celebrului pictor Vincent van Gogh Floarea Soarelui, a fost vândută prin celebra casa londoneză de licitații Sotheby’s la prețul de 3.117.000 de lire sterline, stabilind un record pentru artistul român

Adrian Ghenie – Darwin’s Room Catalogul Bienalei de la Venetia, editia a 56-a, Pavilionul Romaniei:

http://artindex.ro/2015/08/17/adrian-ghenie-darwins-room-catalogul-bienalei-de-la-venetia-editia-a-56-a-pavilionul-romaniei/

1999 – A încetat din viață Ion Pacea (n. 7 septembrie 1924, Choropani, Grecia – d. 13 august 1999, București)

Pictor, considerat unul dintre cei mai mari coloriști ai picturii române moderne, membru de onoare al Academiei Române

2006 – A încetat din viață Paul Mircea Cosmovici (n. 30 octombrie 1921, Iași – d. 13 august 2006, Bucuresti)

Jurist, membru titular al Academiei Române, director onorific al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române

2007 – A încetat din viață Tudor Jarda (n. 11 februarie 1922, Cluj – d. 13 august 2007)

Compozitor, dirijor și muzician cu mare dragoste pentru folclor, profesor de armonie la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca şi secretar al Filialei clujene a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România

 

#Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „13 august în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: