Istoria României România frumoasă

14 august în istoria românilor

Foto: Serbarea de la Putna


1703 – A încetat din viață Pintea Viteazul (Grigore Pintea; n. 25 februarie 1670, Măgoaja, Comitatul Solnoc-Dăbâca – d. 14 august 1703, Baia Mare)

Haiduc din Maramureș, a fost căpitan în oastea principelui transilvănean Francisc Rakoczy II, de partea curuților maghiari care luptau în răscoala antiaustriacă. A murit la Baia Mare, împușcat de un mercenar ce a tras asupra lui din Bastionul Măcelarilor

1784 – A încetat din viață Michael Hißmann (n. 25 septembrie 1752, Sibiu, Principatul Transilvaniei – d. 14 august 1784, Göttingen, Germania)

Filosof, scriitor și traducător german din Transilvania, profesor de filosofie la renumita universitate din Göttingen

1864 – Domnitorul Al. Ioan Cuza a promulgat printr-un decret, Legea rurală

Legea rurală a fost sancționată și promulgată la 14/25 august 1864. Atunci, Domnitorul proclama: „Claca este desființată pentru de-a pururea și de astăzi voi sunteți proprietari liberi pe locurile stăpânirii voastre!”. Reforma agrară din 1864 a fost o măsură luată de guvernul Mihail Kogălniceanu în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, prin care țăranii clăcași erau eliberați de obligațiile față de boieri și erau împroprietăriți cu pământ. A fost primul pas către începerea procesului de modernizare a statului roman și, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile cu economia și societatea de tip feudale. Prin Legea rurală, 406.429 țărani au fost împroprietăriți cu loturi de teren agricol (1.654.964 hectare), iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină

1869 – S-a născut Nicolae Burlănescu-Alin

(n. 14 aug. 1869, Burlani, Gorj – d. 20 sept. 1912, Bisericani, Neamț)

Jurist, poet și dramaturg. A urmat Facultatea de Drept din București (licențiat în 1900). Ca student a fost copist caligraf în Ministerul de Interne și la Consiliul de Miniștri, corist la Opera din București. A fost institutor și director de școală la Zimnicea; după licență a intrat ajutor de judecător la Hârșova, iar după ce, în 1901, s-a stabilit la Craiova, avocat, inspector financiar, funcționar de prefectură, profesor la Școala comercială. Pentru perioade scurte de timp a fost controlor fiscal, director al poliției orașului, funcționar la prefectură, profesor. A debutat în 1891, la Revista școalei, apoi cu poezia Și când, apărută într-un ziar craiovean prin 1889. În 1892 i-a apărut primul volum de poezii, Singurătate. În 1902 a editat la Tîrgu Jiu revista Speranțe, publicație literar-științifică, politică și juridică, în paginile căreia îi apar versuri și proză. A colaborat la: Adevărul, Adevărul ilustrat, Lumea nouă științifică și literară, Revista nouă, Noua revistă olteană, Curierul Olteniei, Revista literară, Generația viitoare, Familia, Liberalul, Naționalul, Universul, Românul, Povestea vorbei, Ramuri, etc. Din opera sa: Din vravuri, Doine oltenești, Sonete, Cântări, versuri și proză, Epigrame; teatru: Două cumetre, Lew, Salba de aur, poem în versuri, Făt Frumos, feerie în versuri în 4 acte, etc.

1869 – S-a născut Petre Elinescu

(n. 14 august 1869, Izvoru Bârzii, Mehedinți – d. 26 iunie 1947, București)

Flautist și compozitor, profesor universitar. Studiile muzicale le-a început în Turnu Severin (1880–1889) cu profesorii Wenzel și Johann Misbach, continuându-le la Conservatorul din București cu Luigi de Santis, Gheorghe Brătianu și Eduard Wachmann. A fost flautist în Orchestrele Operei Italiene, a Filarmonicii și a Operei Române din București, profesor de flaut la Conservatorul din Iași și Conservatorul din București. A susținut recitaluri și concerte de muzică de cameră cu Cvartetele „Carmen Sylva” și „C.C. Nottara”. A fost membru fondator al Societății Compozitorilor Români, cu funcția de cenzor și președintele comisiei de arbitraj pe lângă Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din România. A cules și a prelucrat folclor și muzică lăutărească, a realizat imprimări pe discuri la casele Columbia și Grammophone. A compus muzică simfonică: Scenă pastorală română, Amintiri de peste Olt; muzică de cameră: O idilă pentru flaut și pian, Elegia română, Nedee; muzică coralăși lucrări didactice

Petre Elinescu – Scenă Pastorală Română

1871 – Serbarea de la Putna

Sărbătorirea a 400 de ani de la târnosirea mănăstirii Putna (amânată din 1869) pentru a omagia memoria lui Ștefan cel Mare, a fost o manifestare organizată în zilele de 14/26–15/27 august 1871, de societatea România Jună a studenților români de la Viena, condusă de Ioan Slavici și Mihai Eminescu. La eveniment au luat parte peste 3.000 de reprezentanți din toate provinciile istorice românești.

Începutul serbării s-a făcut sâmbătă, în 14/26 august, la ora zece seara, cu privegherea religioasă, anunțată, la intrarea în biserică, cu 21 de salve de tun trase de pe culmile dealurilor din împrejurimi, tragerea tuturor clopotelor sfintei mănăstiri și splendida iluminare a bisericii și a întregii mănăstiri. Cinci preoți și un diacon au îndeplinit oficiul religios

Duminică de la opt, până Ia nouă dimineaţa, trei rânduri de salve succesive au anunţat adunarea oaspeţilor în porticul festiv, unde comitetul i-a felicită de bună-venire. Şase salve au anunţat începerea sfintei liturghii. Adunarea întreagă a intrat în biserică, unde şapte preoţi şi doi diaconi au celebrat sfânta liturghie, iar părintele Ciupercovici, egumen al mănăstirii Putna, a ţinut o predică corespunzătoare hramului bisericii. A urmat procesiune, salutată de salve, până la porticul festiv, construit în apropiere de aleea care conduce la mănăstire, unde s-au dezvelit şi sfinţit: urna de argint, epitaful doamnelor din România, al celor din Bucovina, flamura doamnelor din Iaşi, a doamnei Haralambie, a Institutului de Bele Arte din laşi, a domnului Popovici, din Viena, a damelor române din Crişana, etc. A.D. Xenopol a rostit cuvântarea festivă, o prelegere despre Ștefan cel Mare ca exponent național al întregului spațiu românesc, iar corul teologilor români a intonat un Imn religios, pe versuri de Vasile Alecsandri și muzică de A. Flechtenmacher. La orele prânzului invitaţii au luat masa într-un portic pregătit cu câteva luni înainte în acest scop. După masă a avut loc o manifestare populară şi, în cadrul acesteia, muzicianul Badea Grigore a fost înlocuit la vioară de către tânărul Ciprian Porumbescu în vârstă de numai 17 ani. Serbarea din 1871 va fi ilustrată și prin lucrarea de mai târziu, Altarul Mânăstirii Putna. Un alt artist care a imortalizat evenimentul este pictorul Carol Popp de Szathmary

1893 – S-a născut Petre Andreescu

(n. 14 august 1893, București – d. 3 octombrie 1966, București)

Compozitor și poet. Studiile muzicale le-a urmat în București (1912–1914), cu Ion Costescu și Alfred Alessandrescu, a absolvit apoi Facultatea de Drept din București în 1922. Unul dintre precursorii muzicii noastre ușoare, s-a dedicat teatrului muzical: a scris pentru Cărăbuș și Alhambra, muzică, versuri, librete de operetă. A debutat cu un șlagăr, Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă (1933), apoi și–a lăsat semnătura, inspirația și pe alte partituri, tot șlagăre: Cânta pe înserat un trecător, Mi-e dor de sărutarea ta, Amorul e un mic ștrengar, Ai să iubești odată și tu, Inimile noastre se-ntâlnesc, Un cântec pentru ochii tăi

Petre Andreescu – Ai să iubești odată și tu Jean Moscopol

1905 – S-a născut Ștefan Tița

(n. 14 august 1905, București – d. 1 septembrie 1977, București)

Poet, prozator, traducător, dramaturg și gazetar. A urmat studii de medicină și drept, fără a le finaliza. A fost redactor-șef la Aurora, secretar de redacție la Adevărul literar și artistic și secretar general în Ministerul Artelor. A debutat în 1918, la Biblioteca copiilor și a tinerimii, cu poezie, iar editorial cu „romanul” Avantajul de a fi câine, apărut în 1938. A colaborat cu pamflete, versuri, schițe, nuvele și eseuri la aproape toate publicațiile interbelice de stânga: Aurora, Adevărul, Cuvântul liber, Șantier, Reporter, Dimineața, Facla, Libertatea, Lumea nouă, etc., iar după război a fost prezent în Urzica, Contemporanul, Teatrul, Almanahul literar, România literară, etc. Din opera sa literară: Cântece de suferință și biruință, Spovedania unui atom, Moftulică, Zi de vară până-n seară, Piticii în țara lui Gulliver, De vânzare Paradisul!, Aventurile Tapirului, Lumea fără adjective, Scrisoare neexpediată, Cronică de uzină

1905 – S-a născut Barbu Theodorescu

(n. 14 august 1905, Craiova – d. 18 ianuarie 1979, București)

Istoric literar, folclorist, biograf, bibliograf și editor de documente. Debutul publicistic l-a avut pe vremea când era elev de liceu și a tradus piesa Les grandes de Pierre Veber și Serge Basset, care a fost jucată la Teatrul Național din Craiova. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din București. În paralel s-a înscris la Facultatea de Drept din București. A făcut studii de specializare în Elveția, Italia și Franța în perioada 1929–1931. În 1939 și-a luat doctoratul în litere și filozofie. A fost secretar al profesorului Nicolae Iorga și ulterior, între 1931–1932, a îndeplinit funcția de director de cabinet al președintelui Consiliului de Miniștri. A mai fost profesor de liceu în București, asistent, lector și mai apoi conferențiar universitar. A fost subdirector al Fundației pentru Literatură și Artă, apoi secretar al Uniunii Fundațiilor Culturale, redactor șef la Revista Vremea din București, unde a colaborat cu George Călinescu, Mircea Eliade, Gala Galaction și mulți alții. Activitatea sa publicistică s-a axat în principal asupra vieții și activității lui Nicolae Iorga, a participat la organizarea cursurilor Universității Populare din Vălenii de Munte. Din scrierile sale: Nicolae Iorga, Tipografia olteană, Bibliografia istorică și literară a lui Nicolae Iorga, Bibliografia politică, socială și economică a lui Nicolae Iorga, Constantin Lecca, Cultura italiană în România, Istoria bibliografiei române, etc.

1916 – România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial, de partea Antantei

După doi ani de neutralitate, Consiliul de Coroană al României a hotărât declanșarea stării de război (14/27 august). Ambasadorul Edgar Mavrocordat a depus la ora 21 la secretariatul Ministerului Austro-Ungar de Externe declarația de război din partea Regatului Român:

Speranța pe care ne-am fondat-o pe aderarea noastră la Tripla Alianță a fost înșelată. De-a lungul unei perioade de mai bine de treizeci de ani, românii din Austro-Ungaria nu numai că n-au avut parte de nicio reformă care să le dea un sentiment de satisfacție, dar dimpotrivă au fost tratați ca o rasă inferioară și condamnați să suporte opresiunea unui element străin care nu constituia decât o minoritate în rândul diverselor naționalități care compun Statul Austro-Ungar.

Toate aceste nedreptăți pe care le-au suferit frații noștri au întreținut între țara noastră și monarhia austro-ungară o continuă stare de animozitate pe care Guvernele Regale nu au depășit-o decât cu prețul unor mari dificultăți și cu numeroase sacrificii” […]

Doi ani de război, în timpul cărora România și-a conservat neutralitatea, au demonstrat că Austro-Ungaria, ostilă oricăror reforme interne care ar putea ameliora viața popoarelor pe care le guvernează, este gata să-și asume grele sacrificii pentru a apăra această stare de fapt.

Războiul la care ia parte aproape toată Europa pune în discuție cele mai grave probleme referitoare la dezvoltarea națională și la existența statelor.

România, mânată de dorința de a contribui la grabnicul sfârșit al conflictului și aflată sub imperiul necesității de a salvgarda interesele sale de neam, se vede nevoită de a intra în război alături de cei care pot să-i asigure realizarea unității naționale.

Din aceste motive ea se consideră, din acest moment, în stare de război cu Austro-Ungaria

Armata română a înaintat pe trei direcții în Transilvania. Din punct de vedere al statutului de beligeranță, România a fost pe rând: țară neutră în perioada 13/28 iulie 1914–14/27 august 1916; țară beligerantă de partea Antantei în perioada 14/27 august 1916–26 noiembrie/9 decembrie 1917, în stare de armistițiu în perioada 27 noiembrie/10 decembrie 1917–24 aprilie/7 mai 1918, țară necombatantă în perioada 24 aprilie/7 mai 1918–26 octombrie/9 noiembrie 1918, țară beligerantă de partea Antantei în perioada 26 octombrie/9 noiembrie 1918–28 octombrie/11 noiembrie 1918

1920 – S-a născut Alfred Gong

(Alfred Liquornik, oficial până în 1957; n. 14 august 1920, Cernăuți, România – d. 18 octombrie 1981, New York, SUA)

Poet, scriitor, critic literar și jurnalist austriaco-american de limba germană, evreu originar din Bucovina. A început să scrie versuri fiind încă elev. Din 1939 a urmat două semestre la Facultatea de Filologie-Filozofie a Universității din Cernăuți. În anii 1940/41, după anexarea Bucovinei de către Uniunea Sovietică, a fost cadru didactic la țară, scăpând astfel de deportarea în Siberia. În schimb, sora sa și părinții săi, considerați burghezi, au fost deportați în Siberia, unde tatăl său a murit în prima iarnă. După ce Bucovina a fost ocupată de trupele germane și românești (iulie 1941), Alfred Liquornik a fost urmărit pentru că era evreu, a fost obligat să poarte Steaua lui David, iar din octombrie a fost închis în ghetoul din Cernăuți. Se presupune că a fost deportat în Transnistria, și închis în ghetoul din Mogilev-Podolsk, de unde a reușit să fugă și s-a întors în Bucovina. De teamă să nu fie descoperit, s-a ascuns o vreme prin sate, iar prin 1943 a ajuns la București. Aici și-a câștigat existența scriind critică de teatru și film pentru ziarul de limbă română Capitala. La sfârșitul anului 1946, a reușit să se refugieze la Viena. Și-a continuat studiile la Universitatea din Viena, a fost primit în cercul de poeți care gravita la Viena în jurul lui Hermann Hakel și a lui Rudolf Felmayer. Astfel, din 1949, poezii ale sale au fost recitate în cercuri literare, din 1951 și în emisiuni de radio, pentru ca din februarie 1951 să fie publicate și în ziare, reviste și antologii din Austria

1938 – Legea administrativă din 1938

S-a reorganizat administrativ-teritorial țara, introducându-se ținuturile conduse de un rezident regal. Ținutul era conceput ca o circumscripțiune teritorială, cu personalitate juridică, care reprezenta interesele locale și exercita în același timp și atribuțiile de administrație generală. Au fost formate 10 ținuturi, fiecare dintre ele fiind alcătuite din mai multe județe, independent de criteriul istoric: Argeș (sau Bucegi), Crișuri (sau Someș), Dunării (sau Dunărea de Jos), Jiu(sau Olt), Mării, Mureș (sau Alba Iulia), Nistru, Prut, Suceava, Timiș

1944 – S-a născut Dumitru Ichim

(n. 14 august 1944, Dărmănești, Bacău)

Poet, prozator și eseist stabilit în Canada. Este licențiat al Institutului Teologic din București (1968). Între 1968–1970 a urmat cursuri pentru doctorat, secția teologie sistematică, la catedra de teologie dogmatică, sub îndrumarea profesorului Dumitru Stăniloaie. A studiat la Seabury–Western Theological Seminary, Garrett Methodist Seminary, ambele din Evanston, Illinois, și la McCormik Presbiterian Seminary, Chicago, Illinois; a continuat studiile ca bursier al Consiliului Mondial al Bisericilor la Princeton Presbyterian Seminary, Princeton, New Jersey. În 1974 este hirotonit preot al parohiei Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Kitchener, Ontario (Canada), iar din 1978 a fost preot paroh. A debutat editorial cu volumul de poezii De unde începe omul (1970). A publicat proză: Planeta Ichtys, Vinerea Mare, Sub umbra Sfinxului, poeme haiku: Urmele, Fântâna luminii, poeme istorice: Constantin Brâncoveanu, poeme tanka: Melcul, Agape, Dar in silaba luminii plângeam orfan si greier și alte versuri: Cerșetorul porților de rouă, Floarea fântânilor pierdute

1945 – S-a născut Ioan Chezan

(n. 14 august 1945, Sântejude–Țaga, Cluj)

Muzician și dirijor. A urmat Școala Populară de Artă, unde a studiat flautul cu profesorul Torok Bella, prim flautist la opera maghiară din Cluj, apoi Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde l-a avut profesor de dirijat pe marele maestru Dorin Pop. Ca tânăr absolvent al Conservatorului, și-a început cariera didactică în toamna anului 1970, la relativ proaspătul Liceu Pedagogic înființat în județul Sălaj, în 1968. De numele lui Ioan Chezan se leagă înființarea primei școli de muzică din județul Sălaj (1971), dar și transformarea ei, 34 de ani mai târziu, în liceu de artă, cât și înființarea și conducerea reuniunii corale Camerata Academica Porolissensis. A fost distins cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler (2004)

Flori pe portativ Camerata Academica Porolissensis, Dirijor: Ioan Chezan, la pian Ciprian Ghiurco

1954 – S-a născut Răzvan Vasilescu

(n. 14 august 1954, Ploiești)

Actor de film, teatru, televiziune și de voce. A absolvit în 1973 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesorilor pe Leopoldina Bălănuță și Alexa Visarion. A jucat pe scenele teatrelor Giulești, „C.I. Nottara” și, în cele din urmă, la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”. Printre spectacolele în care a apărut se numără: Căsătoria de Gogol, Sfârșit de partidă de Samuel Beckett, Scaunele de Eugen Ionescu, Henric al IV-lea de Luigi Pirandello, Colonelul Pasăre de Hristo Boicev, Leonce și Lena de Georg Büchner, În rolul victimei de Vladimir si Oleg Presniakov, Libertinul de Eric-Emmanuel Schmitt, etc. A regizat și a jucat în spectacolul PROFU’ de Jean-Pierre Dopagne, la Teatrul Joint, a colaborat cu Teatrul Metropolis. A debutat în cinematografie cu filmul Un om în loden (1979), urmat de zeci de alte pelicule. În 1992 acâștigat premiul UCIN pentru interpretarea din filmul Balanța, regizat de Lucian Pintilie, iar în 2008 la ediția a II-a a galei Gopo premiul Cel mai bun actor pentru rolul lui Doiaru, seful gării din filmul California Dreamin’ (nesfârșit) de Cristian Nemescu. A jucat în majoritatea filmelor regizorului Lucian Pintilie, a interpretat rolul mafiotului din filmul Marfa și banii (2001) al lui Cristi Puiu, film care a inaugurat, după unii critici, curentul cinematografic numit Noul val românesc

California Dreamin’ (nesfârșit) (2007) Partea 1

1958 – Au fost stabilite relații diplomatice între România și Republica Irak

România a stabilit relații diplomatice la rang de ambasadă cu Republica Irak la 14 august 1958, Ambasada României la Bagdad fiind deschisă în anul 1959, iar Ambasada Republicii Irak la București, în anul 1968

1959 – A încetat din viață Nicolae Dărăscu (n. 18 februarie 1883, Giurgiu – d. 14 august 1959, București)

Pictor influențat de curentele impresionism și neoimpresionism, acuarelist, profesor la Academia de Arte Frumoase din București

1960 – S-a născut Radu Paraschivescu

(n. 14 august 1960, București)

Prozator, traducător, jurnalist, redactor de carte, realizator de emisiuni TV. A absolvit cursurile Facultății de Filologie din București, secția engleză-franceză. A fost, pe rând, profesor de engleză, bibliotecar și documentarist. În 1993 s-a angajat redactor de carte la editurile Olimp, Elit, RAO, Humanitas. Realizează emisiunea Pastila de limbă. Din operele sale: Efemeriada, Balul fantomelor, Ghidul nesimțitului, Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, Maimuța carpatină, România în 7 gesturi, Ce se întâmplă cu creierul dacă înveți cuvinte noi în timp ce faci sex, Două mături stau de vorbă. Scene românești

Nesimțitul feroviar

1972 – A intrat în funcțiune primul agregat la Centrala hidroelectrică Porțile de Fier 1

A început să funcționeze cea dintâi turbină, cu o capacitate de 178 MW

1984 – A încetat din viață Vasile Lovinescu (n. 17 decembrie 1905, Fălticeni – d. 14 august 1984, Fălticeni)

Critic literar, dramaturg și filosof esoteric, elev al filosofului francez René Guénon

1996 – A încetat din viață Sergiu Celibidache (n. 28 iunie 1912, Roman, Neamț – d. 14 august 1996, La Neuville-sur-Essonne, Franța)

Dirijor și compozitor român stabilit în Franța, membru de onoare al Academiei Române

Anton Bruckner – Simfonia Nr. 8 în Do minor Filarmonica din Munchen Dirijor: Sergiu Celibidache

2000 – A încetat din viață Ion Omescu (n. 26 noiembrie 1925, Arad – d. 14 august 2000, Paris)

Poet, eseist, scriitor și om de teatru, emigrat în Franța

2015 – A încetat din viață Leonie Waldman-Eliad (24 ianuarie 1932 – 14 august 2015)

Actriță, legendă a cântecului evreiesc din România

 

#Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „14 august în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: