Istoria României România frumoasă

16 august în istoria românilor

Foto: Întâlnirea dintre Domnitorul Carol I, Țarul Alexandru al II–lea și marele Duce Nicolae în Războiul de Independență


1570 – Tratatul de la Speyer

Încheiat la 16 august 1570, a pus capăt conflictului dintre pretendenții la coroana Regatului Ungariei după Bătălia de la Mohacs (1526) și decesul regelui Ludovic al II-lea pe câmpul de luptă. Principele Ioan Sigismund Zapolya îl recunoaște pe împăratul Maximilian al II-lea drept rege al Ungariei, iar acesta din urmă îl recunoaște pe Ioan Sigismund drept principe al Transilvaniei și al Partium-ului

1594 – Tratatul antiotoman încheiat între Aron Vodă, voievodul Moldovei, și Rudolf al II-lea de Habsburg

Aron Vodă Tiranul a aderat la Liga Sfântă, în fruntea căreia se afla împăratul Rudolf al II-lea, semnând, la Iași, în 16 august 1594, cu trimisul imperial Giovanni de Marini Poli un tratat de alianță prin care Rudolf al II-lea accepta Moldova ca membră a confederației Imperiului german, se obliga să o apere și îi garanta domnitorului moldav azil politic la nevoie. La rându-i, Aron Vodă se îndatora să sprijine armatele imperiale cu trupe și să le dea informații cu privire la manevrele militare ale otomanilor, spunând că „eu sunt principe cu adevărat creștin”. În continuare, Aron Vodă a încheiat o înțelegere și cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, a cărui suzeranitate asupra Moldovei o va recunoaște în august 1594

1816 – S-a născut Florian Porcius

(n. 16/28 august 1816, Rodna, Districtul Năsăud – d. 17/30 mai 1906, Rodna, Comitatul Bistrița-Năsăud)

Botanist, membru titular (din 1882) al Academiei Române. Descendent dintr-o familie de țărani săraci (Șteopan), a fost crescut de bunicul său, preotul greco-catolic Gherasim Porcu și a obținut o bursă de la fondul grăniceresc pentru a studia la Institutul pedagogic din Viena, timp de 2 ani (1844). În anul 1848 a fost primit în audiență de către împăratul Ferdinand I al Austriei pentru apărarea drepturilor națiunii române din Transilvania, fapt ce i-a atras arestarea și deportarea la Cluj, pe timp de un an, din partea autorităților revoluționare maghiare. A ocupat diverse posturi administrative la Reteag, Beclean, Săliște, Rodna și Năsăud, ajungînd, în 1867 subprefect (vice-căpitan) al districtului Năsăud. Împreună cu botanistul Antal Czetz, a realizat prima catalogare a florei din zona Rodnei, Porcius fiind unul dintre cei mai de seamă creatori ai terminologiei botanice românești. A colaborat de asemenea cu Dimitrie Brândză la Flora Dobrogei, revenindu-i precizarea nomenclaturii și a sinonimelor, alcătuirea cheilor de determinare și scrierea diagnozelor. A descris o serie de specii noi: Heracleum carpaticum, Centaurea carpatica, Pulmonaria dacica, ș.a., iar altele îi poartă numele: Festuca porcii, Sassurea porcii. A primit Medalia Bene Merenti (aprilie 1905)

1823 – S-a născut Alexandru Hurmuzachi

(n. 16 august 1823, Cernăuca, Cernăuți – d. 8/20 martie 1871, Napoli, Italia)

Publicist, om politic originar din Basarabia, unul dintre fruntașii mișcării naționale din Bucovina, membru fondator (din 1866) al Societății Academice Române (Academia Română). A urmat studii juridice la Viena, finalizate în 1845. A redactat împreună cu fratele său, Gheorghe, ziarul Bucovina (1848–1850), a inaugurat Foaia Soțietății pentru cultură și literatură română în Bucovina (1862). A fost ales deputat în Dieta Bucovinei și deputat în Camera Consiliului Imperial de la Viena. Articole: Teatrul național la Cernăuți, Arune Pumnul, Alecsandri în Cernăuți

1871 – Primul Congres al studenților români de pretutindeni

La sfârșitul manifestațiilor dedicate împlinirii a 400 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, un grup de studenți s-a prezentat prefectului, cerând dreptul de a ține un congres al studenților, în care să fie discutate teme privind generalizarea culturii naționale, baza unei dezvoltări economice la români, când și unde va trebui în viitor să se întâlnească tinerimea academică. Deși inițial, prefectul a respins cererea, pe motiv că între participanții congresului se găseau și cetățeni străini Imperiului Austro-Ungar, ulterior a acceptat tacit desfășurarea congresului.

Congresul de la Putna a reprezentat un liant între două momente/generații extrem de importante ale istoriei noastre naționale: generația de la 1848, marcată de afirmarea unei identități naționale în context european pentru toți românii, și generația de sacrificiu a Primului Război Mondial. Autoritățile locale din Bucovina au sprijinit tacit desfășurarea evenimentelor de la Putna

Mai mult:

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/putna-1871-primul-congres-al-studentilor-romani-de-pretutindeni

1876 – S-a născut Ion Nistor

(n. 16 august 1876, Bivolărie, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria – d. 11 noiembrie 1962, București)

Istoric și militant unionist bucovinean, profesor universitar, membru titular (din 1916) al Academiei Române. A studiat la Facultatea de Filosofie a Universității Cernăuți, fiind profesor suplinitor la Cernăuți, profesor secundar la Liceul clasic din Suceava. A editat, împreună cu George Tofan și Victor Moraru, revista Junimea literară. În 1909 a fost promovat doctor în filosofie și litere la Universitatea din Viena, iar în 1911, docent al aceleiași universități. În octombrie 1911 a ținut cursul inaugural la Universitatea din Cernăuți, cu tema: „Locul românilor în istoria sud-est europeană”, temă emblematică pentru carierea sa, care l-a determinat pe Lucian Blaga să-l clasifice între „istoricii ideii și unității naționale”. Membru al conducerii Societatății pentru cultura și literatura română în Bucovina, profesor la Universitatea din Cernăuți, s-a stabilit la București și a fost ales președinte al Comitetului refugiaților bucovineni. A fost profesor la Universitățile din Viena și Cernăuți, rector al Universității din Cernăuți, profesor universitar la București, director al Bibliotecii Academiei Române, membru al comitetului de organizare a Adunării Naționale de la Cernăuți, care a hotărât unirea cu România, în cadrul căruia a redactat „Actul Unirii”, fruntaș al Partidului Național Liberal, ministru de stat, reprezentând Bucovina, apoi, succesiv, ministru al lucrărilor publice, al muncii și, în final, al cultelor și artelor

1877 – Întâlnirea dintre Domnitorul Carol I al României, Țarul Alexandru al II–lea și marele Duce Nicolai al Rusiei

A avut loc la cartierul imperial rusesc de la Gorni-Studen în Bulgaria în timpul Războiului de Independență, în data de 16/28 august, în urma căreia Domnitorului român i-a fost oferită conducerea trupelor ruso-române din Balcani. Intervenția României la Plevna cu 38.000 de soldați, 41 de batalioane și 112 tunuri marca Krupp, cele mai moderne din Europa, a schimbat totalmente raportul de forțe în defavoarea turcilor. Asediul Plevnei a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877–1878 și meritul acestei victorii aparține acțiunilor Armatei Române în frunte cu Domnitorul Carol I

1891 – S-a născut Scarlat Lambrino

(n. 16 august 1891, București – d. 30 august 1964, Lisabona)

Istoric al Antichității, epigrafist, membru corespondent al Academiei Române. S-a format la Sorbona ca istoric și epigrafist și și-a luat doctoratul în anul 1927. Între anii 1923–1925 s-a aflat printre membrii Școlii Române din Franța de la Fontenay-aux-Roses. A urmat o activitate rodnică de aproape 20 de ani desfășurată la Universitatea din București. A fost șef de săpături pe șantierul arheologic de la Histria, director al Muzeului Național de Arheologie, apoi numit director al Accademia di Romania din Roma (1941–1947). În 1947 autoritățile comuniste de la București au închis Accademia di Romania. La solicitarea Universității din Lisabona, profesorul Scarlat Lambrino, a plecat la catedra de epigrafie de acolo, unde și-a continuat și încheiat cariera. Exilat în Portugalia, fugind de regimul instaurat în România comunistă, a colaborat la principalele reviste de specialitate portugheze: Arqueólogo Português, Revista da Faculdade de Letras de Lisboa, Bulletin des Études Portugaises, etc.

1919 – Au fost stabilite relații diplomatice între România și Canada

Relațiile diplomatice între România și Canada au fost stabilite la 16 august 1919, prin înființarea Consulatului General al României la Montréal. Relațiile bilaterale la nivel de ambasadă au fost stabilite în 1967

1920 – S-a născut Virgil Ierunca

(Virgil Untaru; n. 16 august 1920, Lădești, județul interbelic Vâlcea – d. 28 septembrie 2006, Paris)

Critic literar, publicist și poet, care a trăit în Franța începând cu 1947. A fost căsătorit cu Monica Lovinescu. O dată cu studiile universitare, a debutat în ziaristică, în 1939, la ziarul Timpul. Între 1940–1944 a colaborat la principalele reviste literare și la săptămânalul Vremea, cu o rubrică intitulată Caiete franceze, în care i-a prezentat pe scriitorii francezi din rezistența împotriva ocupației naziste, deținând o rubrică asemănătoare în ziarul Ecoul; a colaborat la revistele Kalende și Preocupări literare. În 1942, revista sa literară, Albatros, a fost suprimată de cenzură. După război, a scos revista de cultură internațională, Agora împreună cu Ion Caraion, suprimată deja după primul număr de cenzura comunistă. A părăsit țara în 1947, cu o bursă din partea guvernului francez. A fost redactor al emisiunilor în limba română ale Radiodifuziunii franceze, lucrând în același timp la Centre national de la recherche scientifique (CNRS), secția de filozofie și estetică. În denunțarea dictaturii comuniste din România, Ierunca a luat parte activă ca secretar de redacție la apariția ziarului Uniunea Română, editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu, la care a colaborat și Grigore Gafencu. A scris numeroase articole în publicațiile românești din exil, în special în revista România, organul Comitetului Național Român de la Washington, editat de Constantin Vișoianu. În Franța a redactat o serie de reviste literare, ca Luceafărul, al cărei director a fost Mircea Eliade, Caiete de dor, Ființă românească, Ethos. Într-o serie de publicații din exil, a deținut rubrica intitulată Antologia rușinii, în care erau dați la iveală intelectuali din România aserviți slugarnic regimului comunist. A colaborat la două emisiuni culturale ale postului de radio Europa Liberă: Actualitatea Culturală Românească și Povestea vorbei. Din opera scrisă: Fenomenul Pitești, Românește, Subiect și predicat, Semnul mirării, Poeme de exil, Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate

1920 – S-a născut de Gelu Solomonescu

(16 august 1920, București – 13 ianuarie 1984, București)

Pianist, orchestrator, compozitor, membru în Uniunea Compozitorilor și muzicologilor din 1959. A studiat la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică; mentorul său, compozitorul Ion Vasilescu, i-a intuit potențialul muzical pentru divertisment și i-a sprijinit cariera. Și-a dedicat întreaga viață muzicii – la Teatrul „Constantin Tănase”, ca pianist din 1954, a debutat ca dirijor în 1959. În această postură a apărut în 1955, alături de Edmond Deda la Sala Dalles din București (duo pianistic devenit rapid cunoscut și solicitat în marile orașe ale țării), fiind componenți ai concertului-spectacol Dansați cu noi (peste 300 de reprezentații). A fost, timp de 24 de ani dirijor la Teatrul de Estradă (actualul Teatru de Revistă „Constantin Tănase”). A figurat în Orchestra de jazz București, cu care a întreprins turnee la Moscova, Karlovy Vary, Paris, în SUA, Polonia, Grecia, Turcia, Germania, etc. La Paris a dirijat și orchestra celebrului Teatru Olympia cu prilejul unui turneu al Teatrului „Constantin Tănase” în capitala franceză. A dirijat la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia și la Cerbul de aur. Debutul în componistică a fost marcat în 1952 cu melodia O căsuță frumoasă. A compus partituri destinate revistelor muzicale (peste 20), muzică de film, peste 600 de piese de muzică ușoară, dintre care 80 pentru copii. A fost o prezență constantă în studiourile și pe discurile Electrecord, colaborator permanent al Radio-Televiziunii. Din creația sa: M-am supărat pe inima mea, E primăvară în ianuarie, Trei Mărioare, Două mure și-o căpșună, Nu-ți șade bine când plângi, Ochii tăi, Tuturor, Evrika, O sută de stele, Duminica în București, Azi, aici, acum, Serenadă pe zăpadă, etc.

Nu-ți șade bine când plângi de Gelu Solomonescu cântă Dan Spătaru

1921 – S-a născut Ovid S. Crohmălniceanu

(n. Moise Cohn; 16 august 1921, Galați – d. 27 aprilie 2000, Berlin)

Prozator, critic și istoric literar. Și-a început studiile la Institutul Politehnic din Galați, întrerupte în 1940. Le-a continuat la Politehnica din București (1944–1947), unde a devenit licențiat în construcții. În 1944, a debutat în revista de stânga Ecoul cu un text despre poetul american Vachel Lindsay. (prieten cu Carl Sandburg și Edgar Lee Masters). A fost editor al revistei Contemporanul, a lucrat la Editura Didactică și Pedagogică, la revistele Viața Românească și Gazeta literară, unde a fost redactor șef adjunct (1963–1966). A condus timp de 20 de ani, din 1971, Cenaclul de proză Junimea. A devenit profesor la Facultatea de Litere din București. Din scrierile sale: Cronici literare, Despre originalitate, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Literatura română între cele două războaie mondiale, Pâinea noastră cea de toate zilele, Cinci prozatori în cinci feluri de lectură (M. Sadoveanu, L. Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale), Amintiri deghizate, Evreii în mișcarea de avangarda românească

1931 – S-a născut Ileana Berlogea

(Ileana Bărbulescu-Boaru; n. 16 august 1931, Jidvei – d. 16 octombrie 2002, București)

Istoric, profesor și critic de teatru. Între 1950–1954 a urmat cursurile de teatru ale Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, absolvind actoria la clasa profesoarei Irina Răchițeanu. Cursurile teoretice le-a urmat în cadrul secției de regie de teatru. Din 1955, a fost chemată să predea la catedra de Istorie a teatrului a Institutului pe care îl absolvise cu un an în urmă. Între timp lucrase în presă, în redacția revistei România azi. A urmat cursurile doctorale la Institutul de Stat de Artă teatrală „A.V. Lunacerski” (1961–1964), susținând doctoratul cu lucrarea Dramaturgia rusească pe scena românească, la Moscova. A urcat toate treptele ierarhiei universitare, de la asistent, la lector în 1963, profesor asociat în 1966 și profesor titular în 1968. A contribuit la formarea multor generații de oameni de teatru, rodul îndelungatei sale activități didactice fiind cursul Istoria teatrului universal, primul volum fiind redactat integral de autoare, iar al doilea în colaborare cu Silvia Cucu și Eugen Nicoară. De-a lungul întregii sale cariere, a publicat studii în reviste de prestigiu din țară și de peste hotare, a prezentat dramaturgia și activitatea teatrelor românești în paginile unor lucrări de factură enciclopedică străine. Din cărțile sale: G. Storin, Pirandello, Bernard Shaw în România, Teatrul Medieval european, Agatha Bârsescu, Teatrul românesc, teatrul universal. Confluențe, Liviu Ciulei, regizor pe patru continente

1931 – S-a născut Natalia Cantemir

(n. 16 august 1936 în Chișinău)

Scriitoare. A urmat studii de filologie rusă la Facultatea de traducători a Institutului „Maxim Gorki” din București, s-a transferat la Iași pentru ultimii doi ani, absolvind Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, șef de promoție. Primele încercări literare publice s-au manifestat în anii liceului din Piatra Neamț; la Iași a răspuns solicitărilor din partea revistelor Iașul literar, Cronica, Convorbiri literare, mai târziu a revistei Ateneu din Bacău sau altor reviste din Transilvania. A fost preparator, asistent, lector și conferențiar la Catedra de limbă rusă a Universității ieșene. A predat teme de literatură rusă și la secțiile de română, istorie, pedagogie, psihologie, în cadrul Catedrei de literatură română și universală. A fost doctor în științe filologice cu teza Konstantin Pautovschi (1973). Din 1979 a preluat Lectoratul de limbă și civiliație românească de la Lublin, Polonia, apoi conferențiar la Catedra de filologie romanică de la Universitatea „Marie Curie-Sklodowska” din Lublin, primul lector român care a obținut Medalia de onoare a Universității din Lublin, pentru acțiunile culturale organizate cu studenții polonezi. În paralel, a fost și conferențiar la Universitatea Jagiellonă din Cracovia unde a reînnodat frumoasa tradiție interbelică, când rumânistica era în fruntea romanisticei: studenții polonezi și-au scris și susținut lucrările de licență în limba română (temele preferate Eminescu, Blaga, Rebreanu, Marin Preda, realismul românesc). Autoare a volumelor: Faptele polonezilor, Marie Antoniette, regina neiubită, Cheile Mariei

1931 – A încetat din viață Sabba Ștefănescu (n. 12 ianuarie 1857, Craiova – d. 16 august 1931, Sinaia)

Paleontolog și geolog, profesor de paleontologie la Universitatea din București, a lucrat la prima hartă geologică a României, membru corespondent al Academiei Române

1935 – S-a născut Ion Gheorghe

(n. 18 august 1935, Florica, Buzău)

Poet român, reprezentant al generației resurecționale și a paradoxismului. A studiat la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București, absolvită în 1954, și-a desăvârșit studiile la Facultatea de Filologie din Universitatea București (1955–1970). A fost jurnalist la Albina, Drumul belșugului, Luceafărul, funcționar la Ministerul Culturii, atașat cultural la Ambasada României din Beijing. A debutat cu romanul în versuri Pâine și sare (1957). Din opera sa: Căile pământului, Țara rândunelelor, Vine iarba, Megalitice, Cenușile, Zicere la zicere, Joaca jocului, Condica în versuri, Elegii politice

1937 – Au început lucrările de construcție ale clădirii Școlii Superioare de Război

Între anii 1889–1897, Școala Superioară de Război a funcționat în clădirea din strada Știrbei Vodă (unde își are acum sediul Direcția Națională Anticorupție). În toamna anului 1897, Școala Superioară de Război s-a mutat într-o clădire din actualul bulevard Nicolae Bălcescu, unde a funcționat împreună cu Marele Stat Major, până în anul 1914, și de sine stătătoare până în decembrie 1939, când s-a mutat în actuala clădire, ale cărei lucrări de construcție au început în 16 august 1937, după planurile arhitectului Duiliu Marcu, constructor fiind antrepriza Inginer Emil Prager.

1940 – Tratativele româno-maghiare de la Turnu Severin

În condițiile puternicelor presiuni exercitate de Hitler și Mussolini privind revizuiri teritoriale, guvernul român a decis să dea curs cererilor insistente și repetate ale acestora de a începe tratativele cu Ungaria și Bulgaria, pornind de la ideea schimbului de populație. În sala de ședințe a Palatului Bibescu din Turnu Severin, au luat loc, față în față, delegația ungară, condusă de Andras Hory, și cea română, condusă de Valer Pop. Dezbaterile s-au desfășurat, încă de la început, într-o atmosferă glacială, ieșind în evidență poziții total opuse. Hory a solicitat în numele guvernului său un teritoriu de 69.000 kmp, cuprinzând o populație de aproape patru milioane de locuitori, din care două milioane erau români. Valer Pop a propus o altă soluție: să se realizeze mai întâi un schimb de populație între românii din Ungaria și maghiarii din România, după care să se discute unele rectificări de frontieră. Hory a respins această soluție și lucrările s-au reluat la data de 24 august, acesta cerând ultimativ delegației noastre să precizeze teritoriul pe care guvernul român ar fi dispus să-l cedeze. Valer Pop a respins cererea șefului delegației ungare, retrăgându-se de la negocieri. La intervenția lui Ion Gigurtu și Mihail Manoilescu convorbirile au continuat, dar în noaptea de 24/25 august 1940 s-au întrerupt definitiv. Eșecul acestora, previzibil, a dus la Dictatul de la Viena din 30 august 1940

https://biblioteca-lui-dan-culcer.blogspot.com/2016/03/un-poet-revine-in-romania-gavril-sedran.html

1942 – S-a născut Florin Bogardo

(n. 16 august 1942, București – d. 15 august 2009, București)

Compozitor și cântăreț de muzică ușoară și de film. La vârsta de 17 ani, deja compunea mici lucrări în genuri culte: fantezii și preludii pentru pian, lieduri, coruri, teme cu variațiuni, etc. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, secția de compoziție. În această perioadă a scris lucrări camerale, între care și un cvartet de coarde. A debutat ca autor de muzică ușoară în 1963, la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia cu piesa Cum e oare? și a obținut premiul special al Uniunii Scriitorilor. În 1967, și-a început activitatea de cântăreț, de aici înainte înregistrând multe dintre compozițiile sale în două interpretări: cea proprie și a unui solist vocal invitat. Din 1967, a fost angajat ca regizor muzical la Radiodifuziunea Română. Un an mai târziu, a devenit membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Din 1972, Bogardo a încredințat aproape toate noile compoziții soției sale, Stela Enache; cei doi cântau uneori și în duet. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără Să nu uităm, Plop înfrînt, Tu ești primăvara mea, Dansul e ca o vrajă, Un fluture și o pasăre, Diminețile mele, etc. A semnat coloana sonoră pentru filme ca: Bunicul și doi delicvenți minori, Alo, aterizează străbunica, Declarație de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenție, etc.

Frumoaso cu ochi limpezi

 

1956 – A încetat din viață Theodor Pallady (n. 11 aprilie 1871, Iași – d. 16 august 1956, București)

Pictor, unul din cei mai prestigioși artiști moderni, membru post-mortem al Academiei Române

 

1968 – A fost semnat, la Praga, Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală româno-cehoslovac

Valabil pe o perioadă de 20 de ani, a fost semnat cu doar cinci zile înaintea invaziei Cehoslovaciei de către trupele celor cinci țări membre ale Tratatului de la Varșovia. A fost ratificat prin Legea nr. 63/27 decembrie 1968 privind ratificarea Tratatului de prietenie, colaborare și asistență mutuală dintre Republica Socialistă România și Republica Socialistă Cehoslovacă

 

1987 – A încetat din viață Emil Condurachi (n. 3 ianuarie 1912, Scânteia, Iași – d. 16 august 1987, București)

Istoric și arheolog, Doctor Honoris Causa al Universității din Bruxelles, membru titular al Academiei Române

2008 – A încetat din viață Elena Leușteanu (n. 1935, Cernăuți – d. 16 august 2008, București)

Gimnastă, triplu laureată cu bronz olimpic la Melbourne 1956 și Roma 1960

 

#Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „16 august în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: