România frumoasă

~ Din România frumoasă ~

Cel mai bătrân ulm din România

 

În vecinătatea oraşului Câmpulung Moldovenesc se află cel mai bătrân ulm din ţara noastră. Se spune că are peste 500 de ani!!! Nu este prea cunoscut deşi accesul spre el este facil.


La ieşirea din oraş spre Sadova, ne înscriem pe Pârâul Morii. Traversăm podul peste Râul Moldova şi mai parcurgem distanţa de 600 m.

 

Imediat cum traversăm podul, vom urma drumul care duce drept înainte, spre nord, spre valea care se deschide în faţa noastră până ajungem la o intersecţie. Suntem în Obcina Feredeului. Pentru a ajunge la ulm ne vom abate însă  pe drumul din stânga cum urcăm, care duce spre nişte case aflate mai sus pe lângă un zid din piatră. Urcăm mai puţin de 50 m şi pe partea dreaptă vom zări trunchiul gros al ulmului.

Este impresionant… La prima vedere prezintă câteva scorburi foarte interesante. Îl depăşim câţiva metri pentru a-l admira şi din partea opusă. Undeva în partea de sus observăm o scorbură care străbate trunchiul gros. Se pare că păienjenii au găsit aici un loc propice pentru a trăi în voie. Trunchiul este foarte gros.

Se spune că, de-a lungul timpurilor, in scorburile acestui ulm au fost ascunse documente, covoare ba chiar si arme.

 

#Romaniafrumoasa

0 comentarii la „~ Din România frumoasă ~

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: