Istoria României România frumoasă Today's Memory

Today’s Memory – Ferdinand I al României

Principele Ferdinand – Portret De Antonio Argnani

Ferdinand I al României

Ferdinand Victor Adalbert Meinrad De Hohenzolern-Sigmaringen; 24 august 1865, Sigmaringen – 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia


 

Ferdinand I al României, pe numele său complet, Ferdinand Victor Adalbert Meinrad De Hohenzolern-Sigmaringen a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa.

În 1885 a terminat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, fiind numit sublocotenent în Regimentul 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei. A urmat apoi studii la Universitatea din Leipzig și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen, pe care le-a absolvit în 1889.

Din 1889 a devenit Principe de Coroană al Regatului României, s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, având și o serie de comenzi onorifice, ajungând până la gradul de general de corp de armată.

S-a căsătorit la 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoată a reginei Victoria, fiică a ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Cuplul princiar (și apoi regal) Ferdinand și Maria a avut 6 copii. Primul lor copil s-a născut la numai nouă luni și cinci zile de la căsătoria lor, este vorba despre principele Carol, născut la castelul Peleș, în 1893. A urmat apoi principesa Elisabeta (1894), principesa Maria (1900), principele Nicolae (1903), principesa Ileana (1909) și principele Mircea, născut în ianuarie 1913, care a murit la o vârstă fragedă.

Principele Ferdinand, Principesa Maria și copiii Carol, Elisabeta, Maria și Ileana, 1913

A devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său, regele Carol I. A condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excludere sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei. La sfârșitul războiului, România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat, ceea ce i-a adus numele Ferdinand Întregitorul.

Regele Ferdinand I Întregitorul de țară

La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul rege al României Mari.

King Ferdinand I of Romania crowned King of Greater Romania in the town of Alba-Iulia

În anii care au urmat Primului Război Mondial, sub conducerea sa, România a cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin aplicarea reformei agrare și a votului universal.

A fost membru de onoare din 1890 și președintele de onoare între 1914–1927 al Academiei Române

Mai mult: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_I_al_Rom%C3%A2niei

 

Ferdinand al României, Regele Marii Uniri

 

***** [English] *****

Ferdinand I of Romania

24 August 1865 – 20 July 1927

 

Ferdinand Viktor Albert Meinrad of Hohenzollern-Sigmaringen was King of Romania from 10 October 1914 until his death in 1927. Ferdinand succeeded his uncle on the latter’s death (Carol I died without surviving issue).

He was the 1,174th Knight of the Order of the Golden Fleece (Austria, 1909) and the 868th Knight of the Order of the Garter (1924).
Though a member of a cadet branch of Germany’s ruling Hohenzollern imperial family, Ferdinand presided over his country’s entry into World War I on the side of the Triple Entente powers against the Central Powers on 27 August 1916. Thus he gained the nickname the Loyal, respecting his oath when sworn in before the Romanian Parliament in 1914: „I will reign as a good Romanian”.

Ferdinand I of Romania

The outcome of Romania’s war effort was the union of Bessarabia, Bukovina and Transylvania with the Kingdom of Romania in 1918.

More on: https://en.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_I_of_Romania

King Ferdinand I of Romania

*****

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „Today’s Memory – Ferdinand I al României

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: