Istoria României România frumoasă

8 septembrie în istoria românilor

Nasterea Maicii Domnului, M. Techirghiol

Foto: Nașterea Maicii Domnului (Icoană la Mănăstirea Techirghiol)


Nașterea Maicii Domnului

Sărbătoare creștină, înscrisă în calendarul ortodox, romano-catolic, greco-catolic

 

1439 – Prima atestare documentară a localității Râmnicu Sărat

Târgul Râmnicului a fost vamă la hotarul dintre Moldova și Țara Românească, un loc de schimbat caii și hrănit echipajul, pe drumul spre Dunăre, spre Istanbul. Cu timpul, a început a fi locuit, devenind târg. Prima mențiune documentară a așezării este legată de privilegiul comercial acordat de Vlad Dracul la 8 septembrie 1439 negustorilor din Polonia, Galiția și Moldova

1825 – S-a născut Alexandru Cihac

8 septembrie 1825, Iași – 29 iulie/10 august 1887, Mainz

Filolog, membru de onoare (din 1872) a Societății Academice Române; fiul adoptiv al doctorului Iacob Cihac (medic de origine cehă stabilit la Iași). A studiat în Germania. După cumpărarea moșiei de la Tețcani (Roman) a obținut rangul de spătar. De numele său se leagă punerea bazelor etimologiei românești, fiind autorul primului dicționar explicativ etimologic întocmit pe baze științifice al limbii române. A primit Premiul Volney în 1880.

1850 – A apărut, la Paris, revista România viitoare

Editată de revoluționarii români pașoptiști exilați în Franța, a apărut un singur număr, la 8 septembrie 1850, având printre colaboratori pe N. Bălcescu, D. Bolintineanu, CA. Rosetti etc. A publicat prima versiune a Cântării României a lui AI. Russo, în versiunea lui N. Bălcescu

1856 – S-a născut Ion Bianu

8 septembrie 1856, Făget, comitatul Târnava Mică – 13 februarie 1935, București

Filolog și bibliograf, profesor universitar, membru titular (din 1902), președinte (1927–1932) și vicepreședinte (1932–1935) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Litere din București, după care, în 1888, cu sprijinul oferit de Alexandru Odobescu și Bogdan Petriceicu Hasdeu, și-a continuat studiile la Milano, Madrid și Paris. A fost profesor de limba și literatura română la Liceul Sfântul Sava și șeful primei Catedre de Istoria Literaturii Române, la Facultatea de Litere și Filosofie din București, fondatorul și directorul Bibliotecii Academiei, A organizat biblioteca Academiei, înzestrând-o cu un număr mare de manuscrise, cărți și periodice. Sub conducerea sa s-au alcătuit mari lucrări de bibliografie, între care primele trei volume din Bibliografia românească veche, 1508–1830 și Catalogul manuscriptelor românești

1860 – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a făcut o vizită la Constantinopol

Vizita urmărea recunoașterea dublei alegeri. Găzduit la Palatul Emirgian, vizitat de ambasadori și de ministrul de Externe al Turciei, Cuza a fost condus la vizir, apoi primit și tratat ca un adevărat suveran de către sultan. Când s-a reîntors în țară, el a declarat că a făcut „o simplă vizită de curtoazie”, tocmai pentru a sublinia caracterul formal al vasalității țării sale

1874 – S-a născut Virgil Cioflec

8 septembrie 1874, Gherăseni, Buzău – 10 martie 1948, București

Prozator, critic de artă și colecționar român. A fost director general în cadrul Ministerului Cultelor și Artelor care era condus în 1918 de către Octavian Goga. A legat o prietenie strânsă cu pictorii Nicolae Grigorescu și Ștefan Luchian, ale căror monografii le-a publicat în anii 1924 (pentru Luchian) și 1925 (pentru Grigorescu). Toate lucrările de pictură și sculptură pe care le-a achiziționat de-a lungul vieții, 77 de tablouri și desene și două busturi, le-a donat în data de 26 iunie 1930 Universității Regele Ferdinand I din Cluj. Astfel s-a înființat Pinacoteca Virgil Cioflec din Cluj, care ulterior, împreună cu exponatele Muzeului Ardelean, a reprezentat nucleul central de exponate ale Muzeului de Artă din Cluj.

1880 – A fost înființată Marea Lojă Națională Română

A fost fondată de către căpitanul Constantin Moroiu, ca federație a lojilor românești. Până la Primul Război Mondial, sub Marea Jurisdicție Masonică a Marii Loji se aflau 27 de Loji Simbolice

1906 – A început Congresul Internațional pentru Protecția Proprietății Literare și Artistice

S-a desfășurat la București, în perioada 8–12 septembrie 1906, fiind primul congres internațional organizat și găzduit de România. A influențat prin studiile prezentate, prin temele dezbătute, legislația și soluțiile practice adoptate aderarea României la Convenția de la Berna

1907 – A încetat din viață Iosif Vulcan (31 martie 1841, Holod, Bihor – 8 septembrie 1907, Oradea)

Gazetar, publicist, scriitor, animator cultural, fondatorul revistei Familia, membru titular al Academiei Române

1909 – S-a născut Max Blecher

8 septembrie 1909, Botoșani – 31 mai 1938, Roman

Prozator și poet considerat de critica literară drept principalul reprezentant al literaturii autenticității. S-a înscris la Facultatea de medicină din Paris, dar a întrerupt studiile imediat după declanșarea bolii sale – suferea de o boală pe atunci incurabilă, morbul lui Pott (tuberculoză la coloana vertebrală). A fost internat în câteva sanatorii, dar a murit la 29 de ani. Operele sale sunt în foarte mare măsură autobiografice. A publicat o plachetă de versuri, Corp transparent și proză: Întâmplări din irealitatea imediată, Inimi cicatrizate, Vizuina luminată. Și-a semnat toate cărțile M. Blecher

1913 – A avut loc primul meci oficial de rugbi din România

În data de 8/21 septembrie 1913 la București, Tennis Clubul Român a jucat cu Sporting Club, întâlnirea s–a terminat cu un scor egal (3–3). Pentru început, echipamentul era puțin precar. Pentru deosebire, jucătorii purtau tricouri în alte culori. Șortul erau pantaloni de stradă tăiați sub genunchi sau în cel mai fericit caz, de culoare albă. Cine avea bani purta încălțăminte de sport, cu crampoane, dacă nu, aveau ghete de oraș. Arbitrul era îmbrăcat de stradă, cu șapcă, pantaloni golf, haină strânsă pe corp. Cu timpul s–a ajuns, ca toti participanții să fie îmbrăcați de sport, la un moment dat federația cerând ca rugbiștii să aibă pantalonii tăiați deasupra genuchilor

1924 – S-a născut Gheorghe Carp

8 septembrie 1924 Gorban, Iași – 15 martie 1988 București

Compozitor, profesor, publicist. A absolvit Conservatorul București în 1953. A fost profesor de muzică la licee din București, profesor de teorie și solfegiu și director (1955–1956) la Școala Populară de Artă din București, redactor principal la Editura Didactică și Pedagogică din București. A susținut conferințe, prelegeri, concerte-lecții, emisiuni radiofonice. A compus muzică corală: O patrie scump tezaur, Patrie vatră străbună, Pămînt strămoșesc, Triptic pentru cor mixt, Apleacă-te bradule, Zi-mi bădiță, cîntecu

1925 Regele Ferdinand I La Chişinău

1925 – Regele Ferdinand I al României a vizitat pentru a treia oară Chișinău

Cu ocazia Expoziției Moldovei întregite de la Chișinău, regele Ferdinand I a vizitat orașul

 

1926 – A încetat din viață Vasile Bogrea (26 septembrie/8 octombrie 1881, Târnauca, Dorohoi, România/Ucraina – 8 septembrie 1926, Viena)

Lingvist și filolog, membru corespondent al Academiei Române; a pus bazele Muzeului Limbii Române și a Societății Etnografice din Cluj

1927 – S-a născut Ioan Moraru

8 septembrie 1927, Dârloș, Târnava Mare/Sibiu – 20 decembrie 1989, București

Medic, membru titular și vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale, membru post-mortem al Academiei Române. A fost absolvent al Facultății de Medicină din Cluj, doctor în științe medicale din 1957 și doctor docent din 1968. A activat succesiv la catedrele de fiziopatologie, medicină legală și morfopatologie, parcurgând toate etapele ierarhice, de la preparator până la profesor șef de catedră. A fost apoi directorul Institutului Medico-Legal „Mina Minovici” și director al Institutului „Victor Babeș”. A reprezentat România la Organizația Mondială a Sănătății ca membru al Comitetului Executiv și vicepreședinte al acestui comitet. A fost membru al organizației International Physicians for the prevention of Nuclear War, căreia i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace (1985). Activitatea sa științifică s-a concretizat în tratate, monografii și peste 300 de lucrări publicate în reviste din țară și străinătate. A scris, în colaborare cu Ștefan Antohi, Introducere în genetica moleculară, iar sub redacția sa au apărut tratatele: Medicină legală, Anatomia patologică, Dicționar de imunologie (împreună cu E. Păunescu), Imunopatologie și a colaborat la volumul Methods in Enzymology

1930 – S-a născut Aretin Corciovei

8 septembrie 1930, București – 25 ianuarie 1992, București

Fizician, profesor universitar, membru corespondent (din 1974) al Academiei Române. Licențiat în fizică în 1953 și matematică în 1954 al Facultății de Mecanică-Fizică a Universității din București, în 1958 și-a susținut teza de doctorat Teoria undelor de spin pentru antiferomagnetic, devenind doctor în științe fizice; în 1969 a obținut titlul de doctor docent. A fost profesor asociat la Facultatea de Fizică a Universității din București, șef al Secției a VI-a din cadrul Institutului de Fizică Atomică (IFA), București-Măgurele, A elaborat o serie de lucrări științifice valoroase, citate în repetate rânduri în literatura de specialitate, din domeniul teoriei stării condensate a materiei și fizicii corpului solid: studiul proprietăților fizice ale straturilor subțiri feromagnetice de grosimi nanometrice; modificarea proprietăților corpurilor solide sub acțiunea iradierii; fenomene de ordine și dezordine în cristale; studiul benzilor de energie în aliaje binare; problema frecvenței plasmei în gazul de electroni în sisteme fizice parțial finite; descrierea fenomenului de canalare prin cristale a particulelor energetice încărcate electric; studiul efectului Mössbauer în straturi subțiri cu simetrie cubică etc.

1930 – S-a născut Tudor Popescu

8 septembrie 1930, Constanța – 22 august 1999, București

Dramaturg, prozator, publicist și scenarist. A urmat studii universitare la București: Facultatea de Filosofie (1949–1953), Institutul de Teatru „I.L. Caragiale” (1953–1955 – neterminat). A fost redactor, șef de redacție la Editura Tineretului, directorul unei case de filme din București, redactor-șef al revistei Educația pionierească, redactor la Era socialistă (rubrica literar-artistică), apoi la Urzica, unde în 1989 a fost redactor-șef. Piesele sale au constituit o puternică satiră la adresa regimului comunist. A scris romane, Ultima aventură, Ecuația cu trei necunoscute, Doi domni fără umbrele, Turistul singuratic, dramaturgie: Baiatul cu floarea, Scaunul, Concurs de frumusețe, Dulcea ipocrizie a bărbatului matur, Nu ne naștem toți la aceeași vârstă, Jolly Joker, Casa nebunului, Lunga poveste de dragoste, Transmitem în direct

Tudor Popescu – Un dac la Roma Teatru radiofonic

1930 – S-a născut Petre Sălcudeanu

8 septembrie 1930, Gligorești, Turda/Cluj – d. 6 noiembrie 2005

1930-2005 Petre SălcudeanuScriitor, scenarist de film și om politic, membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Critică și Literatură din Moscova și Facultatea de Filozofie din București. A fost secretar al Asociației Scriitorilor din Brașov, redactor-șef adjunct, redactor-șef, director, director general la Studioul Cinematografic București. A ocupat funcția de ministru al Culturii din România în 1993. A debutat cu versuri în ziarul Drum nou în 1947. Deși scrisese romane cu activiști de partid, în epoca Realismului socialist: Cântecul muncitoresc, Strada Lux, Săptămâna neterminată, a publicat și cărți de succes la public și critici atât în perioada comunismului: Ucenicie printre gloanțe, Biblioteca din Alexandria, Cina cea de taină, Judecata de apoi, Ochiul și marea, cât și după Revoluția din 1989. A scris scenarii de film: Răscoala, Toamna bobocilor, Împușcături sub clar de lună, Iarna bobocilor, O lacrimă de fată, Primăvara bobocilor, Dulcea saună a morții

Primăvara bobocilor (1985)

1934 – Primul Campionat Național de haltere

A avut loc la București, în perioada 8–12 septembrie.1934, la cele trei stiluri: împins, smuls și aruncat

1937 – S-a născut Gheorghe Vlăduțescu

8 septembrie 1937, Târgu Cărbunești, Gorj

Filosof, profesor universitar, membru titular (din 1999) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Filozofie din cadrul Universității București în anul 1962, după care a fost încadrat în învățământul universitar, pe rând în funcțiile de preparator, asistent, lector și ulterior de conferențiar la Catedra de istorie a filozofiei. În anul 1971, a obținut titlul științific de Doctor în filozofie cu teza Inducția aristotelică. A devenit profesor și șef de caterdă la Facultatea de Filozofie a Universității București, Secretar de Stat pentru Culte în cadrul Ministerului Culturii și Cultelor, membru în Asociația internațională pentru apărarea libertății religioase de pe lângă Consiliul European și UNESCO. În 1974, a primit din partea Academiei Române premiul „Vasile Conta” pentru lucrarea Introducere în filosofia evului mediu – O istorie a ideilor filosofice

1940 – S-a născut Marioara Tănase

8 septembrie 1940, Sighișoara – 27 iulie 1970, Brașov

Interpretă de muzică populară și romanțe. Încă de la o vârstă fragedă a colaborat cu diferitele ansambluri folclorice din zona Sighișoarei, la 18 ani fiind angajată a ansamblului folcloric al UGSR din București. În 1958 a înregistrat la Radiodifuziunea Română primele cântece. A activat în Ansamblul Rapsodia Română. A cules cântece și doine de o inestimabilă valoare artistică, din Sighișoara sa natală și din satele limitrofe orașului, pe care le-a valorificat în fața publicului spectator din țară și din afara granițelor, în turnee de mari succese în URSS, Germania, Franța, Italia, Elveția, Iugoslavia, Israel, Ungaria dar și în Asia și Africa

Marioara Tănase – Eu pe-aicea n-am jucat

1941 – S-a născut Nae Lăzărescu

8 septembrie 1941, București – 19 decembrie 2013, București

Actor de comedie. Primele veleități artistice le-a căpătat încă de foarte mic, de pe băncile școlii primare, unde i-a întâlnit pe Bimbo Mărculescu, Vasile Tomazian, un actor de monologuri foarte bun, iar la pauzele dintre filmele cinematografe a dat mâna cu regretații Puiu Călinescu, Alexandru Giugaru, Nae Roman etc. A jucat la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, alături de Vasile Muraru, iar cupletele interpretate de ei sunt memorabile, reușind să joace vreme de aproape 50 de ani. A jucat și în filme: Grăbește-te încet, Viraj periculos, Căsătorie cu repetiție

Nae Lăzărescu și Vasile Muraru – De vorbă cu Lenin (1994)

1941 – S-a născut Dan Coe

8 septembrie 1941, București – 19 octombrie 1981, Köln, Germania

Fotbalist care a jucat ca fundaș central la Rapid București, Royal Antwerpen FC, FC Galați. În Divizia A a jucat un număr de 214 meciuri și a marcat 12 goluri. A făcut parte din Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970, fiind supranumit „Ministrul apărării

1955 – A încetat din viață Ștefan Vencov (17 noiembrie 1899, Buzău – 8 septembrie 1955, Karl-Marx-Stadt/Chemnitz, Germania)

Fizician cu contribuții în domeniul descărcărilor electrice în gaze și al spectrelor de absorbție a numeroase substanțe, membru corespondent al Academiei Române

1956 – S-a născut Ilie Balaci

8 septembrie 1956, Bistreț, Dolj – 21 octombrie 2018, Craiova

Fotbalist și antrenor. Supranumit și Minunea blondă, Balaci a fost unul dintre cei mai mari jucători români de fotbal. Cariera sa de fotbalist se leagă de marile succese obținute de Universitatea Craiova la începutul anilor 1980. A avut un final prematur de carieră, din cauza deselor accidentări. Ca antrenor a avut performanțe notabile cu echipe din Africa de nord și zona țărilor arabe. În 2008 a fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a, pentru participarea la Campionatul European din 1984 și pentru întreaga activitate

1973 – S-a născut Petre Marin

8 septembrie 1973, București

Fotbalist retras din activitate, cunoscut pentru activitatea sa ca fundaș stânga la echipa Steaua București, unde a obținut două titluri de campion, o supercupă, o calificare în semifinalele Cupei UEFA și trei calificări consecutive în Liga Campionilor. În prezent este directorul sportiv al echipei Concordia Chiajna

1974 – S-a născut Bobby Păunescu

8 septembrie 1974 București

Regizor, producător, scenarist și om de presă. A absolvit Facultatea International Management în Elveția în 1998. În 2007 a urmat un curs intensiv de film la Universty of Southern California – School of Cinematic Arts. Este proprietarul ziarelor Evenimentul zilei, Capital, Curierul Național, Gazeta de sud, Gazeta de Olt precum și a televiziunii B1TV. A fondat, împreună cu Anca și Cristi Puiu casa de producție Mandragoraunde au fost produse: Moartea domnului Lăzărescu, Francesca (unde a fost și regizor), Stopover, Aurora, După dealuri, Closer to the Moon

Closer to the Moon Trailer

2001 – S-a desfășurat, la Palatul Ghica Tei din București, primul Târg de pâine din România

2004 – A încetat din viață Dan Spătaru (2 octombrie 1939, Aliman, Constanța – 8 septembrie 2004, București)

Unul dintre cei mai iubiți artiști ai României, cântăreț, compozitor și actor

2009 – Noua uzină Ford de la Craiova a început producția de serie

Primul autovehicul asamblat de grupul american Ford la Craiova, un Ford Transit Connect de culoare albă, a ieșit de pe linia de fabricație în 8 septembrie 2009 și a fost donat spitalului municipal din Craiova

2009 – A încetat din viață Radu Dobre Basarab (22 august 1941, Slatina – 8 septembrie 2009, Târgu Mureș)

Actor, regizor la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, profesor la Academia de Artă Teatrală din Târgu-Mureș dar și inginer, fondator al Societății literare „Radu Stanca” si al Clubului de jazz din Sibiu

 

#Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „8 septembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: