România frumoasă Today's Memory

Today’s Memory – Dem Rădulescu

Dem Rădulescu

Dumitru R. Rădulescu; 21 septembrie 1931, Râmnicu Vâlcea – 17 septembrie 2000, București


 

Dem Rădulescu a fost actor de comedie de teatru, film și televiziune, profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București.

În autobuz (1970)

În anul 1943, a văzut primul spectacol din viaţa lui, Gioconda iubeşte, cu Maria Tănase – mama sa nu-i dădea voie la spectacolele de la „Tănase”, fiindcă era prea mic să privească femeile dezbrăcate de pe scenă. Porecla Bibanul a primit-o din liceu: „Tata era negustor de peşte, în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare  a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor. Mai întâi lui i-au spus copiii «Bibanu’». După aia mi-au zis «Fratele lu’ Bibanu’», pe urmă porecla s-a prins de mine […] După ce am intrat la Teatru, m-am pomenit într-o zi că un student din anul III, vâlcean de-al meu, striga după mine «Mă, Bibanule!». Şi «Bibanu’» am rămas”. Dar Dem Rădulescu nu permitea chiar oricui să-l strige Bibanu, era foarte selectiv cu acest… privilegiu. A debutat ca amator la vârsta de 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării și a continuat ca amator.

Neamul Șoimăreștilor (1965)

În 1956, a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa Steaguri pe turnuri (îl interpreta pe banditul Rijikov), la un concurs pentru tineri actori, fiind remarcat de Sică Alexandrescu – practic acesta a fost debutul carierei sale.

În tren (1975)

Când s-a dus să dea examen la Teatru, s-a prezentat în faţa comisiei de examinare purtând mândru în piept medalia din liceu primită pentru merite deosebite în toate probele sportive. Examinatorii au râs în hohote, dar tânărul Dem Rădulescu s-a descurcat cu brio, a intrat la Institutul de Teatru și a terminat facultatea ca șef de promoție, fiind repartizat la Teatrul Național.

Pașaportul (1975)

A jucat în 66 de producţii, filme şi seriale de televiziune. Dintre numeroasele filme în care a jucat: Telegrame, Dragoste la zero grade, Brigada Diverse, Astă seară dansăm în familie, O scrisoare pierdută, Saltimbancii, Coana Chirița, A doua cădere a Constantinopolului

Brigada Diverse intră în acțiune (1970)

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice, a primit postum o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului și Placheta Orașului București, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate artistică.

Hoţul noaptea… (1994)

Mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dem_R%C4%83dulescu

 

Conu Leonida față cu reacțiunea (1985)

 

***** [In English] *****

Dem Rădulescu

September 21, 1931, Râmnicu Vâlcea – September 17, 2000

 

Dem Rădulescu was a Romanian theatre, film and television actor and academic. He was also a professor at the Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică – I.L. Caragiale, in Bucharest.

Liviu Ciulei called Dem Rădulescu „a genius of acting„.

More on: http://en.wikipedia.org/wiki/Dem_R%C4%83dulescu

*****

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa

0 comentarii la „Today’s Memory – Dem Rădulescu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: