Istoria României România frumoasă

24 septembrie în istoria românilor

Foto: Mănăstirea Văcărești


1420 – Bătălia de la Hațeg

În primăvara anului 1420, sultanul, în fruntea oștilor din Anatolia, Rumelia și a beilor de la nord de Balcani, a început o campanie de mari proporții, urmărind subordonarea țărilor române și preluarea controlului asupra liniei Dunării și a zonei est-pontice. Flota otomană a primit ca misiune cucerirea gurilor Dunării și a litoralului pontic al Moldovei. Domnul român s-a retras în munți cu ostașii săi, așteptând ajutor din Transilvania. Flota otomană a ocupat Enisala, Isaccea și Chilia, preluând controlul asupra Dobrogei, dar nu a putut cuceri Cetatea Albă. Oastea sultanului a luat în stăpânire cetățile Giurgiu, Turnu și Severinul – cheia clisurii Dunării. Țara Românească a fost crunt prădată, iar la tron a ajuns un alt fiu al lui Mircea cel Bătrân, Radu al II-lea Prasnaglava, a cărui domnie debutase printr-un act de supunere față de sultan. Oastea sultanului, în număr de 70.000 de oșteni, a pătruns în Transilvania în lungul culoarului Cerna-Timiș și Valea Bistrei, prin Porțile de Fier. La 24 septembrie 1420 ea a fost întâmpinată de voievodul Transilvaniei, Nicolae Csaki, lângă cetatea Hațeg. După o rezistență eroică, în lupta de sub zidurile cetății Hațegului, forțele transilvănene au fost înfrânte de oastea otomană. În zilele următoare, invadatorii au distrus târgul Orăștie și au devastat ținutul până la Sibiu. Deși sultanul dorea să continue campania, sfetnicii săi l-au convins să se retragă la sud de Dunăre, ca urmare a apropierii iernii, dar și a faptului că pe tronul sultanilor de la Adrianopol se afla pretendentul Mustafa, sprijinit de bizantini

1497 – A început asediul Cetății Sucevei de către polonezii conduși de regele Ioan Albert

În vara anului 1497, regele polon Ioan Albert, însoțit de o armată numeroasă, formată din 80.000 de ostași, a intrat în Moldova, obligându-l pe Ștefan cel Mare să se retragă în Cetatea de Scaun a Sucevei. Polonezii au asediat cetatea, însă, după patru săptămâni de luptă (24 septembrie–16 octombrie), armata polonă s-a retras. „Între timp, în jurul cercului asediatorilor s-au concentrat pe nesimțite forțele principale ale oștirii române, astfel încît polonii s-au trezit ei înșiși în ipostaza de asediați, toate legăturile cu exteriorul fiindu-le interceptate. Eșecul asediului, pierderile în oameni și cai, nemulțumirea nobililor poloni, care «au început să murmure, zicînd că regele i-a adus pentru ca să-i piardă», boala de friguri a suveranului și molimele care bîntuiau au constituit tot atîtea premise pentru acceptarea de către Ioan Albert a armistițiului cu domnul Moldovei, perfectat prin intermediul voievodului Transilvaniei…” (Nicolae Densușianu, Istoria militară a poporului român). Cetatea Sucevei a rămas în istorie drept cetatea care nu a fost cucerită niciodată

1724 – Sfințirea bisericii Mănăstirii Văcărești

Ctitorie a familiei Mavrocordat – cel mai valoros ansamblu arhitectonic în stil brâncovenesc, cea mai mare mânăstire din Balcani, clădire grandioasă, însumând o seamă de elemente arhitectonice brâncovenești și influențe ale barocului muntean. Piatra de temelie a Mănăstirii Văcărești a fost pus în 1716, de către Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot din Țara Românească, om de mare cultură. Lucrările au fost terminate în anul 1722, iar la 24 septembrie 1724 a fost sfințită biserica mănăstirii cu hramul Sfânta Treime. Nicolae Mavrocordat, în dragostea lui pentru cultură, a înființat aici o școală în limba greacă, o tiparniță de sub teascurile căreia au vazut lumina zilei cărți importante și, ceea ce este mai important, a instalat la Văcărești o bibliotecă recunoscută ca fiind una dintre cele mai mari și mai complete din Europa acelei epoci.

Ca urmare a activității de „sistematizare teritorială urbană și rurală” inițiată în 1974, prin Legea nr. 58, în decembrie 1984, întregul ansamblu al Mănăstirii Văcărești a fost dărâmat

1785 – S-a născut Christian Flechtenmacher

24 septembrie 1785, Brașov – 13 mai 1843, Iași

Jurist sas transilvănean stabilit în Principatul Moldovei. Studiile liceale le-a urmat în Brașov, unde, după absolvire, a ocupat funcții administrative la Primăria orașului până în anul 1811, când a plecat la Viena, spre a se specializa în drept și filozofie. A fost adus în Iași de către domnitorul Scarlat Callimachi. Noul domnitor, Mihail Sturdza, l-a ridicat la rangul de căminar (boier de rangul patru) și l-a numit pravilist și jurisconsult al statului, în Moldova, unde s-a străduit ca vechiul Drept românesc să fie pus în concordanță cu legile Apusului. În afară de aceste funcții, a avut și o activitate didactică: după reforma școlară din 1828 a fost o vreme profesor de limba latină la Academia Domnească din Iași. Este considerat unul dintre cei mai de seamă juriști din viitoarea Românie din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Este principalul autor al codului de legi cunoscut sub numele de Codul Calimach (1817); a publicat, pentru prima dată în spațiul românesc, un Dicționar juridic. A fost tatăl compozitorului, violonistului și dirijorului Alexandru Flechtenmacher

1916 – Bătălia de la Brașov

24 septembrie/7 octombrie–25 septembrie/8 octombrie

În bătălia de la Brașov au fost angajate forțele Armatei 2 române și forțele Armatei 9 germane. Deși trupele române s-au luptat cu determinare, apărându-se și contraatacând în mai multe rânduri, iar raportul de forțe nu era defavorabil, au trebuit să se recunoască înfrânte, din cauza superiorității înzestrării tehnice și a experienței de luptă a inamicului, dar și din cauza modului dezastruos în care generalul Grigore Crăiniceanu a condus acțiunile forțelor din subordine. Ca urmare forțele române au fost forțate să evacueze Brașovul și să se retragă pe vechea frontieră

Bătălia de la Brașov – 1916

1916 – S-a născut Aurel Giroveanu

24 septembrie 1916, Girov, Neamț – 2 aprilie 2001, București

Pianist, dirijor și compozitor. Studiile muzicale le-a început în copilărie la Piatra Neamț (1928–1933) cu Malvina Manascu (pian), șeful de muzică, col. Mareș și profesorul Alberto Cirillo (teorie-solfegiu). Apoi a studiat la Conservatorul Egizio Massini din București (1933–1937) cu Egizio Massini, Miron Constantinescu, Renzo della Pergolla, Leon Klepper și s-a perfecționat cu Ion Dumitrescu și Tudor Ciortea la cursurile Uniunii Compozitorilor (1954–1955). A fost pianist în diverse formații de muzică din București, șef al redacției de muzică ușoară și populară în Societatea Română de Radiodifuziune, a făcut parte din Consiliul artistic al Teatrului de Estradă din București și Casa Centrală a Creației Populare, a scris articole în Muzica, Contemporanul, Informația Bucureștiului, România liberă, etc. A compus muzică de operetă, vodeviluri, muzică de revistă, muzică corală, muzică pentru copii, coloane sonore pentru filme, șlagăre

Am strâns toamnă după toamnă cu Gică Petrescu

1936 – S-a născut Ioan Cuculescu

24 septembrie 1936, Cernăuți

Matematician, profesor universitar, membru corespondent (din 2001) al Academiei Române. În 1958 și-a dat examenul de Stat la Universitatea din București și a fost numit șef de cabinet la Calculul Probabilităților. În 1960 a fost numit asistent, urmând treptele profesionale până la profesor. A fost de asemenea numit cercetător la Institutul de Matematică al Academiei. În 1966 a obținut doctoratul în matematică. În același an a participat la Congresul Internațional de Matematică ținut la Moscova. A fost un exponent al școlii de probabilități al cărei creator a fost Octav Onicescu, cu importante contribuții în domeniile analizei funcționale, topologiei și algebrei. Din lucrările sale: Algebre Lie, Funcții sumă, Procese Markov și funcții excesive, Teoria probabilităților

1936 – S-a născut Corneliu Omescu

24 septembrie 1936, Ineu, Arad – 12 mai 2001, București

Prozator. A urmat o Școala Medie Tehnică de Drumuri și Poduri, apoi Școala de Ofițeri Chimiști. A fost, pe rând, maistru, muncitor, topograf, proiectant, controlor tehnic de calitate, redactor la TV, metodist la o casă de cultură, etc. A debutat în revista militară Înainte cu o schiță. A colaborat la Luceafarul și a debutat editorial cu un volum de schițe și povestiri, Între două trenuri (1965), urmat de alte culegeri similare: Adam evadează, Două povești de dragoste, Întîmplări de necrezut, precum și de romanele Puștoaica, Aventurile unui timid, Enigma, etc. În anii ’80, alături de două romane de tribulații sentimentale și profesionale, Impas și Povestea unui debut, a publicat o serie de romane pe teme militare: Toți pentru unul, Clopote sub apă, Moștenirea, etc. A primit premiul revistei Luceafarul (1959).

1936 – S-a născut Emil Simon

24 septembrie 1936, Chișinău, Regatul României – 25 februarie 2014, Cluj-Napoca

Dirijor și compozitor. A studiat pianul de la vârsta de 6 ani. După absolvirea Liceului de Muzică, și-a continuat studiile la Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj, unde a studiat compoziția cu maestrul Sigismund Toduță și dirijatul cu maestrul Antonin Ciolan. După absolvirea Conservatorului, cu diplome în Dirijat și în Compoziție, a fost imediat numit dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj, post pe care l-a deținut timp de 40 din cei peste 50 de ani de carieră. În februarie 1964 a absolvit cursuri de măiestrie la Conservatorul din Paris, unde a studiat cu Nadia Boulanger, Manuel Rosenthal și Oliver Messiaen. De asemenea, a continuat studiul dirijatului cu Sergiu Celibidache, în Stockholm, Paris, München și Praga. Debutul său internațional a început în luna septembrie 1964, când a câștigat Premiul Întâi, din 40 de competitori, la cea de-a 14a ediție a Concursului Internațional al Tinerilor Dirijori, în Besançon, Franța. De-a lungul carierei sale îndelungate, a dirijat peste 1500 de concerte. A fost invitat să dirijeze orchestre simfonice din România, ca Orchestra Națională Radio și Filarmonica „George Enescu” din București cât și multe din marile orchestre din Europa, America de Nord și Asia: Filarmonica din München, Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Calgary, Orchestra Simfonică din Sofia, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Filarmonica din Belgrad, ș.a. Între anii 1998–2000, a fost Director Artistic al Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj. A avut un repertoriu simfonic extins și variat, care cuprindea lucrări din toate perioadele și stilurile și a fost un promotor ardent al muzicii simfonice românesti. A compus o simfonie, o sonată și două cantate, cât și numeroase piese de muzică camerală și vocală

Robert Schumann – Piano Concerto in A minor • Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj, Pian: Dan Grigore, Dirijor: Emil Simon

1941 – S-a declanșat operațiunea militară antisovietica germano–română, pentru cucerirea Peninsulei Crimeea

Prin directiva 33 din 23 iulie 1941, Hitler a autorizat campania contra Ucrainei și Crimeei. Pe 17 septembrie, după capturarea Kievului, Generaloberst (general colonel) Erich von Manstein a primit comanda armatei a XI-a germane, și la 24 septembrie a început campania din Crimeea. În scurt timp, Manstein a distrus două armate sovietice, a respins câteva contraatacuri, iar până pe 16 noiembrie, germanii cuceriseră întreaga peninsulă, în afară Sevastopolului, inclusiv capitala Simferopol. A participat Armata a XI-a germană la care se adăugă Armata a III-a română, formată din 3 brigăzi de cavalerie și 3 de vânători de munte. După cucerirea întregii peninsule, armata a III-a română și a XI-a germană au început operațiuniile pentru cucerirea Sevastopolului. Armata a XI-a germană era cea mai slab echipată de pe întregul front (doar 7 divizii de infanterie), pe când armata română era slab pregătită și prost echipată. Vremea s-a întors împotriva Germaniei, la mijlocul lui octombrie, aducând ploi torențiale care au întârziat acțiunile militare, ceea ce a permis flotei ruse din Marea Neagră să aducă personal și materiale de la Novorossisk

Mai mult: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/campania-din-crimeea

1941 – S-a născut Lucia Hossu-Longin

24 septembrie 1941, Brăila

Jurnalistă, om de televiziune și autoare, cunoscută publicului din România prin reportajele din serialul Memorialul Durerii de la TVR, începând cu anul 1991. Dintre filmele TV realizate: Trandafirul și coroana, Visul – Portret Liviu Ciulei, Le roi ne meurt pas / Regele nu moare – în memoria lui Eugen Ionesco, Memorialul Bucureștilor, etc.

1943 – S-a născut Nicolae Licareț

24 septembrie 1943, București – 21 noiembrie 2016, București

Pianist, organist și clavecinist. A început studiul pianului la vârsta de 5 ani cu Natalia Iacobescu, iar debutul său artistic a avut loc în Sala Dalles, elev fiind, pe 17 mai 1959, în cadrul unui festival Händel. A beneficiat de prețioasele îndrumări ale unor profesoare celebre: Muza Ciomac, Cella Delavrancea și, mai apoi, la Conservator, Florica Musicescu. După absolvirea Conservatorului din București a participat la numeroase cursuri de perfecționare la Weimar și la Brugge. S-a dedicat, în paralel, studiului orgii sub îndrumarea lui Iosif Gerstenengst, fiind apoi apreciat cu ocazia numeroaselor turnee efectuate în renumite centre ale muzicii de orgă din Europa (München, Madrid, Burgos, Barcelona, Perugia, Leipzig, Santiago de Compostela, Viena, Halle, Paris). În 1968 a devenit membru al Filarmonicii din București, al cărei director artistic este de la 1 ianuarie 1991, are o susținută activitate concertistică la clavecin, orgă și pian, colaborând cu cei mai cunoscuți dirijori ai lumii. A participat la festivaluri internaționale (Berlin, Cordoba, Sorrento, Zagreb, Halifax, Los Angeles, Brugge, Havana, Ossiah-Villach, Adelaide, Sydney, Brașov, Bangkok, București, Ohrid, Madrid). Ca solist, muzician de cameră, acompaniator, membru fondator al cvintetului Concertino, și al trioului Pro Arte, fiind unul dintre puținii interpreți cu activitate solistică concertistică la trei instrumente cu claviatură, a concertat în cele mai importante săli din Europa, America și Australia. Pentru merite deosebite a fost decorat cu ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, cu ordinul Steaua Solidarității Italiene în grad de Cavaler și cu ordinul Cavaler al Artelor și Literelor acordat de Statul Francez

Johann Sebastian Bach – Sonata a III-a pentru viola da gamba și clavecin • Cătălin Ilea, Nicolae Licareț

1948 – S-a născut Adrian Bejan

24 septembrie 1948, Galați

Profesor universitar american originar din România, licențiat în inginerie mecanică, membru de onoare (din 2001) al Academiei de Științe a Moldovei și membru de onoare (din 2011) al Academiei Române. La vârsta de 20 ani s-a stabilit în Statele Unite și în anul 1975 și-a luat licența și doctoratul la Massachusetts Institute of Technology. Este profesor universitar la Duke University, North Carolina – Departamentul Inginerie Mecanică și Știința Materialelor, Doctor Honoris Causa a 18 universități. Este cunoscut pentru contribuțiile din domeniul termodinamicii și ca autor al teoriei constructale privind proiectarea și evoluția în natură. Adrian Bejan a publicat 30 de cărți și mai mult de 600 opere științifice, fiind totodată membru în diverse asociații profesionale, organizații sau instituții: Academy of Europe, American Society of Mechanical Engineers (ASME), etc.

1967 – A încetat din viață Mihail Sevastos (8/20 august 1892, Botoșani – 24 septembrie 1967, București)

Prozator, poet, memorialist, traducător și gazetar

1977 – A încetat din viață Victor Slăvescu (23 mai/5 iunie 1891, Rucăr, județul Muscel – 24 septembrie 1977, București)

Economist, om politic, ministru de finanțe al României, membru titular al Academiei Române

1991 – A patra Mineriadă – ziua a doua

23–28 septembrie

Minerii din Valea Jiului, în grevă generală, au cerut primului ministru, Petre Roman, să vină la Petroșani pentru a le asculta problemele. Discuțiile dintre reprezentanții minerilor și Guvern a fost un dialog al surzilor în care nimeni n-a ascultat ceea ce aveau ceilalți de zis. Motiv pentru care, obișnuiți deja cu drumul spre Capitală, minerii s-au adunat, în gara din Petroșani. Acolo au cerut să li se pună trenuri le dispoziție dar, spre deosebire de celelalte trei raiduri, de astă dată au fost refuzați. Acolo s-au înregistrat și primele violențe: ortacii au pătruns în cu forța în primărie, i-au agresat pe subprefectul Ionel Botoroaga și pe Benone Costinaș, directorul Regiei Autonome a Huilei. În orele care au urmat s-au împrăștiat prin tot orașul pe care l-au devastat mai rău decât niște trupe de ocupație. S-a înregistrat prima victimă: Ionel Ene, din Moțăței, a fost bătut de mineri în localitatea Vulcan și a murit a doua zi la Spitalul din Craiova

 

1992 – A intrat în vigoare Legea nr. 102/21 septembrie 1992 privind stema țarii și sigiliul statului

Legea stabilește forma, culorile și distribuirea stemei și sigiliului statului român și prevede readucerea coroanei regale pe capul acvilei

 

1994 – A încetat din viață Grigore Popa (31 iulie 1910, Podeni, Cluj – 24 septembrie 1994, București)

Poet, eseist și filosof, psiholog, profesor, bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei din Cluj

1998 – A încetat din viață Irina Eliade (5 februarie 1920, Ploiesti – 24 sept. 1998, București)

Traducătoare și prozatoare cu carieră universitară, interpret la Misiunea Română de la ONU

 

#Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „24 septembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: