Istoria României România frumoasă

25 septembrie în istoria românilor

Foto: În 1883 a fost inaugurat Castelul Peleș


1396 – Bătălia de la Nicopole

Numită și Cruciada de la Nicopole, a fost o luptă purtată între o armată aliată franco–valaho–maghiară și Imperiul Otoman, lângă fortăreața dunăreană Nicopole (Nikopol, Bulgaria). La chemarea regelui maghiar și a Papei s-au adunat în sud-estul Europei cavaleri din Franța, Germania, Italia și Anglia (circa 2.000), grosul trupelor fiind furnizat de Ungaria (cca. 5.000) și Transilvania (cca. 4.000). Erau prezenți conții Philippe d’Artois și Jean de Nevers, ultimul numit conducător al cruciadei. La Timișoara a sosit și regele Sigismund cu oastea sa și domnul muntean Mircea cel Bătrân, cu un corp de 1.000 de ostași. Forțele creștine au trecut Dunărea pe la Orșova, au ocupat Vidinul și Rahova și au început asediul cetății Nicopole. Venit să despresoare cetatea (după un asediu de 16 zile), Bayezid I Ildîrîm (1389–1402) avea o armată comparabilă ca număr și dotare cu cea creștină, întărită cu contingentele sârbe ale viitorului despot Ștefan Lazarević, vasalul său. O parte a trupelor otomane era ascunsă în spatele unui deal împădurit. Crezând că vor lupta doar cu un număr mic de spahii, cavalerii occidentali au șarjat, neștiind că vor fi întâmpinați de o rețea de pari ascuțiți, de care caii se vor împiedica. Neputând riposta din cauza armurilor grele, aceștia au fost o pradă ușoară pentru turci, fiind măcelăriți. Sigismund a atacat atunci cu grosul armatei, iar balanța s-a înclinat ușor în favoarea creștinilor, când atacul sârbilor, păstrați ca rezervă de sultan, a decis soarta bătăliei, determinând retragerea în dezordine a cruciaților. Dezastrul de la Nicopole a descurajat pentru aproape 50 de ani orice încercare a creștinilor de a-și uni eforturile pentru alungarea otomanilor din Europa. Greul luptelor a rămas pe seama statelor aflate în prima linie, Țările Române și Ungaria

1559 – A încetat din viață Mircea Ciobanul (? – 25 septembrie 1559)

Mircea Ciobanul, al cincilea fiu al lui Radu cel Mare a fost Domn al Țării Românești de trei ori (ianuarie 1545–16 noiembrie 1552, mai 1553–28 februarie 1554, ianuarie 1558–25 septembrie 1559). La doar două săptămâni după înscăunare, a poruncit să fie uciși mai mulți boieri, practică pe care a perpetuat-o de-a lungul celor trei domnii. Pe plan cultural, a sprijinit activitatea tipografică a lui Dimitrie Liubavici și a diaconului Coresi. S-a ocupat de dezvoltarea urbanistică a Bucureștiului, a ctitorit Biserica Domnească de la Curtea Veche, cel mai vechi lăcaș de cult din București, care se păstrează și astăzi în forma sa de origine, în care a fost înmormântat. În urma sa, energica Doamnă Chiajna l-a ajutat pe fiul lor în vârstă de 13 ani, Petru cel Tânăr, să obțină domnia

1559 – A început domnia lui Petru cel Tânăr

Petru cel Tânăr (cca. 1546–19 august 1569), fiul cel mai mare al lui Mircea Ciobanul și al Doamnei Chiajna, fiica lui Petru Rareș al Moldovei, a fost Domn al Tării Românești în perioada 25 septembrie 1559–8 iunie 1568. A fost numit cel Tânăr pentru că în momentul urcării pe tron avea 13 ani neîmpliniți. A primit confirmarea de la Poartă la 24 octombrie 1559. Petru se deosebea total de tatăl său, având o fire blândă și religioasă. Deoarece era prea tânăr, țara era condusă de mama sa, care era abilă în neutralizarea intrigilor pretendenților la tron și a pârilor făcute la Poartă de principele transilvănean Ioan Sigismund

1752 – S-a născut Michael Hißmann

25 septembrie 1752, Sibiu, Principatul Transilvaniei – 14 august 1784, Göttingen, Germania

Filosof și scriitor german din Transilvania. După terminarea gimnaziului din Sibiu, a studiat începând din 1773 la Erlangen și la Göttingen. Din 1782 a fost profesor de filosofie la renumita universitate din Göttingen. Pe lângă numeroase lucrări și traduceri, a redactat în perioada 1778–1783 publicația Magazin für die Philosophie und ihre Geschichte (Magazin pentru filosofie și istoria ei), fiind un promotor al popularizării filosfiei. Lucrarea sa, Briefe über Gegenstände der Philosophie an Leserinnen und Leser a fost pusă la index de episcopul evanghelic din Sibiu

1826 – S-a încheiat Convenția de la Akkerman (Cetatea-Albă)

25 septembrie/7 octombrie

Tratat semnat de Imperiul Rus și Imperiul Otoman în orașul Cetatea Albă (denumit atunci, de către turci, Akkerman; astăzi în Ucraina). Imperiul Otoman s-a obligat să accepte ca domnitorii Moldovei și Țării Românești să fie aleși de Sfatul boieresc din fiecare principat pentru un mandat de șapte ani. Domnii aleși urmau să fie confirmați de cele două puteri semnatare. Armata otomană a trebuit să se retragă din ambele Principate Dunărene, unde staționau încă din 1821, ca răspuns la acțiunea Eteriei și au cedat muntenilor controlul asupra porturilor dunărene Giurgiu, Brăila și Turnu. De asemenea, convenția a recunoscut autonomia Principatului Serbiei. Pacea de la Akkerman a conferit principatelor române dreptul de a avea reglementări proprii de ordine interioară. Convenția de la Cetatea Albă a fost primul document oficial care anula principiul domniilor fanariote și, totodată, dădea celor două state dreptul de a efectua, în mod liber, comerț internațional

1848 – Decretul special de exilare a fruntașilor Revoluției din Țara Românească

25 septembrie/7 octombrie

Comisarul Porții otomane Faud Efendi și caimacanul C. Cantacuzino au semnat decretul de exil a 22 de revoluționari. Sute de alți participanți la revoluție sau familiile acestora s-au expatriat fără să mai aștepte alte decrete. Cei mai mulți au rămas însă în țară, căci lupta revoluționară nu a fost părăsită. Ea s-a manifestat atât sub forma de rezistență pasivă, cât și prin împotriviri fățișe la orașe și mai ales la sate

1860 – Prima vizită oficială a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol

25 septembrie/7 octombrie–5/17 octombrie

Vizita a urmărit soluționarea cerințelor din memoriul adresat Porții și Puterilor garante în luna iunie a aceluiași an, referitoare la dreptul de a desăvârși unirea celor două principate și de a modifica legea electorală.

1860 Alexandru Ioan Cuza primit de sultan la Palatul Topkapy din Istanbul (Godefroy Durand, L’Illustration, Journal Universel, Paris)

Domnul Alexandru Ioan Cuza a mers la Constantinopol însoțit de un alai numeros, printre care: N. Rosetti-Bălășescu, ministru de Externe, Dimitrie Bolintineanu, ministru al Instrucțiunii Publice, A. Cantacuzino și E. Sion, membri ai Înaltei Curți de Casație,Carol Davila, inspector general al Serviciului Sanitar Civil și Militar, Carol Popp de Szathmary, fotograful Curții, etc. Domnitorul a fost bine primit, cu onorurile prevăzute pentru șefii de state suverane, renunțându-se la ceremonialul ofensator cu care erau primiți domnii anteriori. I-a fost pus la dispoziție, pe perioada șederii, palatul de la Emirghian, având întâlniri cu toate oficialitățile otomane, dar cu reprezentanții Puterilor garante din Istanbul. La întoarcere, Domnitorul a relatat că a făcut „o vizită de curtoazie

Dimitrie Bolintineanu, Vizita Domnitorului Principatelor Unite la Constantinopole: https://www.scribd.com/document/374428106/Vizita-domnitorului-Principatelor-nite-la-Constantinopol-memoristic%C4%83-Dimitrie-Bolintineanu-pdf

1875 – S-a născut Marta Trancu-Rainer

25 septembrie 1875, Târgu Frumos, Iași – 9 ianuarie 1950, București

Medic, prima femeie chirurg din România. S-a înscris la Facultatea de Medicină din Iași în 1893, iar după primul an de studii a obținut, datorită rezultatelor merituoase, bursa Fundației „Vasile Adamachi” a Academiei Române. După absolvire, s-a specializat în anatomie patologică la Clinca medicală de la Spitalul Colțea din București, alături de șeful de laborator al clinicii, Francisc Iosif Rainer, cu care s-a căsătorit în 1903. A devenit medic secundar în chirurgie, practicând în specialitățile de chirurgie și ginecologie. În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizată cu gradul de maior, conducând trei spitale militare – spitalul Colțea, spitalul de chirurgie instalat la Palatul regal (la cererea Reginei Maria) și spitalul de la Școala de Poduri și Șosele, organizat de Societatea pentru Profilaxia Tuberculozei – unde a operat soldații răniți. După război și-a continuat activitatea profesională și cercetările alături de soțul său, fiind aleasă membru a Academiei de Medicină din România (1935) și membru de onoare a Societății de Biologie din București

1880 – S-a născut Gheorghe Macovei

25 septembrie 1880, Tansa, Iași – 31 mai 1969, București

Geolog, membru titular (din 1939) al Academiei Române. Absolvent al Facultății de Științe la Iași (1899-1904), a lucrat ca asistent la Laboratorul de Geologie și Paleontologie al Universității din Iași. Și-a contiuat specializarea la Muzeul de Istorie Naturală din Viena (1908), a devenit geolog asistent la Institutul Geologic, a lucrat în laboratoare geologice din Paris, Grenoble și Lausanne (1909–1911). A fost profesor de geologie la Facultatea de Mine și Metalurgie a Politehnicii din București, director al Institutului Geologic din București. A efectuat studii asupra formațiilor cretacice, zăcămintelor de petrol din România, geologiei Dobrogei de sud și a Carpaților Orientali. A fost distins cu titlul om de știință emerit. Dintre lucrările sale: Bazinul terțiar Bahna, Asupra vârstei formațiunii salinifere subcarpatice, Poziția stratigrafică și tectonică a masivilor de sare din România, Curs de geologie stratigrafică, Din problemele actuale ale geologiei României

1881 – S-a născut Panait Cerna

Panait Stanciof; 25 septembrie 1881, Cerna, Tulcea – 26 martie 1913, Leipzig

Poet intimist, romantic minor sau tradiționalist, un epigon al poetului Mihai Eminescu, precum și filosof, critic literar și traducător. Licențiat al Universității din București, și-a terminat studiile în imperiul german. Acolo, a frecventat Universitatea din Berlin și Universitatea din Leipzig, împrietenindu-se cu dramaturgul autoexilat Ion Luca Caragiale și criticul literar Paul Zarifopol. Vorbitor nativ al bulgarei, a scris cu toate acestea în română și a dezvoltat un stil tradiționalist, care a fost legat de clasicism și neoclasicism. Lăudat de societatea literară conservatoare Junimea, a fost promovat de liderul ei, Titu Maiorescu, devenind principalul reprezentant al grupului când acesta a intrat în declin, contribuind la ambele reviste junimiste importante, Convorbiri Literare și Convorbiri Critice. De asemenea, a contribuit în parte la revista tradiționalistă Sămănătorul și a fost afiliat pentru perioade scurte la alte reviste literare. A debutat cu un poem, Trecut, imitație după poetul german Nikolaus Lenau în Foaie interesantă în anul 1897. A obținut doctoratul în Germania, la Leipzig, în 1913 cu teza Die Gedankenlyrik, apreciată de Volkelt. A murit la Leipzig la vârsta de 31 de ani, după o luptă lungă cu tuberculoza

1883 – A fost inaugurat Castelul Peleș

Castelul Peleș, reședința de vară a regilor României, a fost construit la dorința regelui Carol I al României, după planurile arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman, și a fost decorat de celebrii decoratori J.D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena. Lucrările au durat între 1873–1883, în 1875 s-a pus piatra de temelie a castelului, iar în 1883 a avut loc iaugurarea oficială. Chiar după inaugurare, Peleșul a suferit modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală s-a ajuns abia în 1914 (anul morții regelui Carol I). Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare. Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime. Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul. Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, scriitori, muzicieni, dar și regi și regine. Ocazia inaugurării a fost folosită de autorități pentru a declara Sinaia oraș

1900 – S-a născut Henri Jacquier

25 septembrie 1900, Grenoble, Franța – 19 aprilie 1980, Cluj-Napoca

Eseist, lingvist și istoric literar de origine franceză. A urmat studii universitare la Lyon (licențiat în litere și filosofie în 1921) și Paris (1921–1923). A devenit doctor în filologie la Universitatea din București (1947). Stabilit în România imediat după terminarea studiilor superioare, a fost profesor de franceză la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare, Liceul „George Barițiu” și la Seminarul Pedagogic Universitar din Cluj, fiind concomitent angajat și la Catedra de Limba Franceză a Universității din Cluj în calitate de suplinitor, apoi lector și profesor; între 1959–1968 a fost șeful Catedrei de Filologie Romanică la aceeasi Universitate. Erudit de formație enciclopedică, s-a dedicat mai ales problemelor de limbă, estetică și istorie literară, aducând contribuții valoroase în domeniul lingvisticii generale, stilisticii, literaturii comparate și teoriei traducerii. A activat în cadrul Muzeului Limbii Române, a fost gazdă și moderator al ședințelor Cercului Literar de la Sibiu, a publicat numeroase și variate articole în Almanahul literar, Bulletin linguistique, Cercetări de lingvistică, Gând românesc, Revue de Transylvanie, Revista Cercului Literar, România literară din Aiud, Steaua, Studia Universitatis „Babes-Bolyai”, Psihologia, Studii literare, Studii și cercetări lingvistice, Tribuna, Viața Românească. A publicat studii și eseuri despre Rabelais, Voltaire, Hugo, Baudelaire, Valery, Cervantes, Tolstoi, Mickiewicz, Longfellow, etc., precum și despre Eminescu, Caragiale, Blaga, Arghezi, Vianu, V. Bogrea și Șt. Bezdechi

1913 – S-a născut Maria Tănase

25 septembrie 1913, București – 22 iunie 1963, București

Celebră interpretă de muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe și teatru de revistă, supranumită Pasărea măiastră de către Nicolae Iorga. A debutat în revista Cărăbuș-Express cu pseudonimul Mary Atanasiu, ales de Constantin Tănase (1938). În același an a imprimat Mansarda (romanță de Nello Manzatti) la casa de discuri Lifa Record, aceasta fiind prima imprimare a artistei. Data de 20 februarie 1938 reprezintă debutul radiofonic al artistei. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș, a susținut pe viu un program de cântece românești la emisiunea Ora satului: M-am jurat de mii de ori, Cine iubește și lasă, Geaba mă mai duc acasă, Mărie și Mărioară, Când o fi la moartea mea. A cântat la Teatrul Alhambra al lui Nicolae Vlădoianu, unde a lansat cu mare succes Mi-am pus busuioc în păr și Habar n-ai tu, ambele cu muzica lui Ion Vasilescu. La Expoziția Universală de la New York, New York World’s Fair (1939), a cântat împreună cu orchestra lui Grigoraș Dinicu și cu naistul Fănică Luca. Aici a avut ocazia să-i cunoască pe George Enescu și pe Constantin Brâncuși. Spre sfârșitul anului 1940, Garda de Fier i-a interzis să mai apară în public și, din ordinul Ministerului Propagandei, au fost distruse toate discurile de patefon existente cu Maria Tănase în discoteca Radio-ului, precum și matrițele acestora de la casa de discuri Columbia, sub pretextul că distorsionau folclorul românesc autentic. Adevăratul motiv al acestei mișcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau și o serie de intelectuali evrei sau democrați, ca etnomuzicologul Harry Brauner, cel care a cules în 1929 cântecul Cine iubește și lasă, și jurnalistul Stephan Roll (Gheorghe Dinu). În 1941, într-un turneu artistic în Turcia, a cântat în revista Melody Revue de la Istanbul cu prilejul inaugurării Teatrului de vară Taxîm, fiind desemnată cetățean de onoare de președintele Turciei. La reîntoarcerea în țară, alături de echipe formate din cele mai selecte elemente ale teatrului și muzicii românești a cântat răniților din război. A avut un repertoriu extrem de vast care a cuprins cântece din toate regiunile României și din toate categoriile: doine, orații de nuntă, cântece de leagăn, de joc (hore, sârbe, învârtite, jienești), de dragoste, de petrecere, lăutărești, satirice, bocete. O selecție de 20 de cântece din repertoriul artistei a fost publicată de Editura Muzicală în 1963 în broșura Cântecele mele – Maria Tănase. A jucat pe scena Teatrului Municipal în Cadavrul viu de Tolstoi și în Horia de Mihail Davidoglu. A cântat în opereta Mascota de Edmond Audran și rolul principal din comedia muzicală Sfinxul de la Hollywood de Ralph Benatzky. A cântat în filmele Se aprind făcliile (1939 – film care s-a pierdut), România, Ciulinii Bărăganului și în scurt-metrajul muzical Mic album muzical. A fost distinsă cu Ordinul Muncii cls. a III-a, Premiul de Stat, iar în anul 1957 a primit titlul de Artist emerit

Cine iubește și lasă (Who Loves and Leaves – Curse)

1914 – S-a născut Marcel Marcian

Moritz Marcus; 25 septembrie 1914, Bacău – 9 mai 2007

Prozator, contabil la moara Aurora din Bacău, bibliotecar la Comunitatea evreilor din București, secretar literar al Uniunii Scriitorilor și membru al Asociației Scriitorilor din București (ASB). A fost fratele lui Solomon Marcus și al lui Marius Mircu. A urmat Școala Superioară de Comerț (1925–1931) și doi ani la Academia de Înalte Științe Economice din București. A debutat cu proză în revista Adam în 1939. Din scrierile sale: Povestire, Ghetuțe pentru ursuleți, Proza mea cu Bacovia, Soarele umbrei

1920 – S-a născut Dimitrie Vatamaniuc

25 septembrie 1920, Sucevița – 4 iulie 2018, București

Critic și istoric literar, reputat eminescolog și un fervent apărător și promotor al culturii și civilizației românești din Bucovina de Nord, membru de onoare (2001) al Academiei Române. În 1947 a devenit licențiat al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj, cu specializare în istoria literaturii române, estetică literară și istoria românilor. În timpul studiilor universitare a fost membru în comitetul de conducere al societății studențești bucovinene Junimea. În 1957 a susținut teza de doctorat cu tema Ioan Popovici-Bănățeanul și lumea meseriașilor. A fost profesor de limba și literatura română la Liceul „Andrei Mureșanu” din Dej, redactor la Almanahul literar din Cluj, cercetător la Institutul de Istorie Literară și Folclor și lector la Universitatea din București (din 1957), bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară și șef de secție la Centrul de Documentare și Informare Științifică al Academiei Române. A continuat opera lui Perpessicius, care și-a închinat viața studierii operei poetului Mihai Eminescu, fiind cunoscut și apreciat în țară și străinătate pentru cercetarea și publicarea operelor complete ale lui Mihai Eminescu, îndeosebi a celebrelor Manuscrise facsimilate

1924 – Nicolae Titulescu la Adunarea Societății Națiunilor

În numele guvernului român, Titulescu a prezentat la cea de-a V-a sesiune a Adunării Societății Națiunilor, în Comisia a III-a, punctul de vedere al României în problema reglementării pașnice a diferendelor internaționale, care a dus, la 19 septembrie 1925, la semnarea Declarației pentru reglementarea pașnică a diferendelor internaționale

1925 – Decretul regal nr. 2.465/25 septembrie 1925, privind noua împărțire administrativă a României

Se definitivează procesele de organizare unitară legislativă și statală a țării. Erau declarate municipii 17 comune urbane: Arad, Brașov, Brăila, București, Cernăuți, Cetatea-Albă, Chișinău, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara

1926 – România a votat, la Geneva, Convenția referitoare la sclavie

Semnată la Geneva la 25 septembrie 1926, a intrat în vigoare la 9 martie 1927, fiind amendată prin Protocolul elaborat la sediul Națiunilor Unite, New York, la 7 decembrie 1953

1930 – S-a născut Simion Pop

25 septembrie 1930, Vărai, Maramureș – 12 mai 2008, Pécs, Ungaria

Scriitor, jurnalist și diplomat. A urmat Școala de Literatură „Mihai Eminescu” (1950-1951) și Academia de Știinte Sociale și Politice „Ștefan Gheorghiu” (absolvită în 1968). A debutat în Almanahul literar din Cluj (1949); debutul editorial, în 1955 l-a făcut cu volumul de povestiri Călătorie cu bucluc. A fost gazetar la săptămâinalele din Satu Mare și Baia Mare, apoi redactor la Radiodifuziunea Română, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, redactor-șef al revistei România Pitorească și al publicațiilor de turism pentru străinatate, ambasador al României în Ungaria. A publicat sute de articole în reviste și ziare din România și din străinătate, precum și circa 30 de volume de proză, călătorii și versuri, între care: Paralela 45, Nord, Amfitrion, Triunghiul, Pieton în Cuba, Cartea Chinei, Amfora sabină, Fotograful de îngeri, Nomad în Mezoamerica

1936 – S-a născut Ileana Sărăroiu

25 septembrie 1936, Valea Voievozilor, Dâmbovița – 13 mai 1979, Unirea, Călărași

Interpretă de muzică populară, romanțe și muzică ușoară. A debutat local la Casa de Cultură din Târgoviște. După absolvirea Școlii populare de artă a plecat la București și a fost angajată la sugestia lui Harry Negrin la Teatrul „Ion Vasilescu”, apoi a cântat la hotelul-restaurant Minerva din Craiova, în Ansamblul de cântece și dansuri al DGSM, Ansamblului Aviației, Ansamblul Ciocârlia. A făcut prima imprimare în 1964, la Radio București, devenind colaboratoare a Radioteleviziunii Române, iar în 1966 a lansat primul disc la casa de discuri Electrecord. A avut numeroase turnee în țară și în străinătate. Pe parcursul întregii sale cariere, și-a îmbogățit repertoriul cu cântece populare de la poalele munților Bucegi și Făgăraș

Păsărică, mută-ți cuibul

1938 – S-a născut Nicolae Mărgineanu

25 septembrie 1938, Cluj

Operator, scenarist, producător și regizor de film. A absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică în 1969. După o activitate bogată ca operator de film în anii ’70, din anii ’80 s-a dedicat regiei de film. A devenit un regizor de primă mână al filmului românesc din această perioadă, făcând atât film de ficțiune, cât și film documentar și utilitar. Din 1990 a fost și producător de film. A primit numeroase premii și mențiuni la diverse festivaluri de film, atât naționale, cât și internaționale. A regizat: Un om în loden (1979, Premiul ACIN pentru debut), Ștefan Luchian (1981, Premiul CIDALC la Festivalul Internațional de film de la Karlovy Vary), Întoarcerea din iad (1983, Diploma de onoare la Festivalul Internațional al filmului de la Moscova, Marele premiu la Festivalul Național al filmului de la Costinești), Pădureanca (1986, Premiul de regie la Festivalul Național al filmului de la Costinești), Flăcări pe comori (1987, Premiul de regie la Festivalul Național al filmului de la Costinești), Undeva în Est (1991, Premiul pentru scenariu, Festivalul Național de la Costinești), Privește înainte cu mânie (1993, Festivalul Internațional din Berlin – Panorama, 1994; Marele premiu la Festivalul Internațional al Noului Cinema, Pesaro, Italia,1994; Delfinul de argint și Diploma Fipresci la Festivalul Internațional de la Troia, Portugalia; Diploma OCIC la Festivalul Internațional de la Amiens, Franța,1994; Premiul pentru imagine la Festivalul Internațional de la Skopje, Macedonia; Premiul Special al Juriului la Festivalul Filmului Național de la Costinești), Faimosul Paparazzo, Binecuvântată fii, închisoare (2002, Premiul Juriului pentru cea mai bună contribuție artistică și Mențiunea specială a Juriului ecumenic la Festivalul Filmelor Lumii, Montreal, 2003; Premiul Cavalerul de argint la Festivalul Internațional de filme spirituale Cavalerul de aur, Irkutsk, Rusia, 2004; Christian Visual Media’s Crown Awards (Atlanta, SUA, 2004): Silver AwardBest Screenplay Silver AwardBest International Film Bronze AwardBest Picture Silver AwardBest Drama), Schimb valutar, Poarta Albă

Privește înainte cu mânie (1993)

1943 – A încetat din viață Octav Botez (15 mai 1884, Iași – 25 septembrie 1943, Iași)

Critic și istoric literar, profesor universitar

1944 – S-a născut Dorin Liviu Zaharia

25 septembrie 1944, Focșani – 3 decembrie 1987, București

Muzician, cântatreț, compozitor și textier. Inițial autodidact în materie de muzică, Zaharia a fost student al Conservatorului din București, fără a-l absolvi, însă. De asemenea, interesul pentru diverse domenii de cunoaștere l-a îndemnat să înceapă studii universitare la mai multe specializări, însă fără a promova vreuna dintre ele. A fost membru fondator al fomației Olympic ’64, cu care a debutat în 1964 la Student Club din București și cu care a participat la primele două ediții ale Festivalului Club A (1969, 1971), cu lucrările de operă rock Decameronul focului alb și respectiv Karma-Kalyoga, ambele premiate de către juriul festivalului. În 1970, s-a editat pe disc single unica apariție a formației în studioul de înregistrare: Cîntic de haiduc/Ziua bradului de noapte. Discul, în ciuda formatului scurt, este considerat unul dintre cele mai bune momente ale muzicii rock românești. A compus muzică de film pentru Nunta de piatră (în colaborare cu Dan Andrei Aldea), Filip cel Bun, Tănase Scatiu, Duhul aurului, Țapinarii, Lisca. A fost unul dintre primii compozitori de muzică folk ai generației sale, numind-o „nostalgia țăranului orășenizat”. Piese compuse de el, de exemplu, Vinovații fără vină, Bradu-i brad fără topoare, alături de versiunea în limba română a piesei italiene E’ la pioggia che va, tradusă de Zaharia drept Ploaia care va veni au fost preluate de cunoscuți interpreți sau grupuri, precum Adrian Ivanițchi, Mircea Vintilă și Pasărea Colibri

Cîntic de haiduc

1948Prima ediție a Campionatelor internaționale de atletism ale României

La prima ediție a competiției, care s-a desfășurat la București, au luat parte Olga Gyarmati, Imre Nemeth (ambii din Ungaria) și Emil Zatopek (din Cehoslovacia), atleți care, în urmă cu câteva săptămâni, câștigaseră, la Londra, titlurile olimpice la săritura în lungime, aruncarea ciocanului și 10.000 m. România a fost o promotoare a atletismului european, prima ediție a acestei competiții din 1948 fiind considerată cea mai veche întrecere organizată pe continent. Dintre toate edițiile Campionatelor Internaționale ale României, de la inaugurare și până în prezent, doar două s-au desfășurat în alte localități decât București, respectiv în 1968 la Poiana Brașov și în 1989 la Pitești. Campionatele nu s-au organizat în anii 1959, 1964–1966, 1973–1975 și 1981. La startul acestei competiții au luat parte atleți și atlete din peste 60 de țări din cele cinci continente, numeroși participanți purtând distincții și medalii ale celor mai valoroase întreceri atletice ale lumii. Cu acest prilej s-a inaugurat oficial Stadionul Republicii

1954 – Comunicatul sovieto-român privind predarea către Guvernul României a cotei sovietice de participație în societățile mixte (sovromurile), care își încheiau, astfel, oficial existența. Sovromurile au reprezentat o formă de spoliere economică a României între 1945–1954

1948 – S-a născut Vasile Șirli

25 septembrie 1948, Variaș, Timiș

Compozitor de muzică ușoară, de film și de scenă și de factură cultă și producător muzical de origine meglenoromână. A început studii muzicale (vioară) încă din copilărie, a urmat Conservatorul din București (1967–1972) cu profesorii Tudor Ciortea, Adrian Rațiu, Theodor Bălan și Viorel Cosma. A fost redactor la Editura Muzicală, director artistic al casei de discuri Electrecord, a realizat emisiuni radiofonice și albume discografice. A devenit membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. În 1986 s-a stabilit ăn Franța, unde a devenit, după un timp, director al departamentului muzical al parcului Disneyland Resort Paris, membru al Societății autorilor, compozitorilor și editorilor muzicali (S.A.C.E.M.) și al Societății autorilor și compozitorilor dramatici (S.A.C.D.). După 1989, a revenit în România în mai multe rânduri, a semnat muzica mai multor spectacole, a colaborat cu regizorul de teatru Silviu Purcărete

Zorilor • Coloana sonoră a filmului Moromeții 2 • Maria Dragomiroiu

1948 – S-a născut Ștefan Birtalan

25 septembrie 1948, Jibou, Sălaj

Fost handbalist și antrenor. A practicat în liceu handbal, dar și volei, baschet și atletism, fiind ajutat de statura impunătoare (la 1,95 m, era cel mai înalt elev al liceului). A debutat la formația Rapid CFR Jibou la vârsta de șaisprezece ani, în 1964, evoluând în Campionatul Regional Cluj. A jucat apoi la Minerul Baia Mare, HC Steaua București, cu care a câștigat de douăsprezece ori a titlul de campion al României la handbal și Cupa Campionilor Europeni în 1977. A debutat în 1966 la echipa națională de juniori, ajungând, în 1968, la doar 20 de ani, la echipa națională de handbal a României, medaliată cu argint olimpic la Montreal 1976 și cu bronz olimpic la München 1972 și Moscova 1980. Cariera de antrenor a început în Italia, fiind antrenor-jucător, apoi secundul lui Radu Voina la Steaua, în paralel, antrenor la echipa națională masculină de handbal-tineret. A devenit principal la Steaua în 1991, după plecarea lui Voina, rămânând la roș-albaștri până în 1994. A fost distins cu titlul Maestru emerit al sportului în 1974

1987 – S-a născut Monica Niculescu

25 septembrie 1987, Slatina

Jucătoare de tenis de câmp. La 6 ani a pășit pentru prima dată pe terenul de tenis. La junioare, a ajuns cel mai sus până pe a 5-a poziție, a fost finalistă atât la simplu, cât și la dublu la Campionatele Europene, în proba de dublu la Wimbledon, atingând sferturile de finală la Australian Open și la Roland Garros. Cea mai mare poziție WTA a fost numărul 28 la single (februarie 2012), și numărul 11 la dublu, (2 aprilie 2018). Poziția actuală, nr. 62 (897 puncte din 13 august 2018) la simplu și 18 (din 21 mai 2018) la dublu

1991 – A patra Mineriadă – ziua a treia

(23–28 septembrie)

În dimineața de 25 septembrie minerii au făcut un lucru nemaiîntâlnit probabil în toată istoria căilor ferate: au deturnat trei trenuri: acceleratul 244 Deva-București și alte două curse locale ai căror mecanici au fost obligați să-i ducă spre București. În orele care au urmat, convoiul deturnat a ajuns în Craiova. Ajunși acolo, liderii lor au fost anunțați că premierul Roman va veni să discute cu ei. Dar asta nu a mai avut nici o importanță: tăvălugul fusese deja pornit. Așa, de antrenament, l-au bătut pe prefectul de Dolj și apoi au devastat și Craiova. Iar în jurul orelor 10 dimineața garniturile de tren pline cu minerii conduși de Miron Cozma au intrat în Gara Băneasa. La scurt timp după debarcarea din gara Băneasa, minerii s-au deplasat ca într-un marș forțat, care i-a dus în fața Palatului Victoria. Acolo au scandat apoi au atacat dispozitivul de pază din zona sediului guvernamental. Miniștrii s-au împrăștiat care încotro speriați. Ceva mai târziu, la procesul lui Cozma, martorii au relatat că însuși prim-ministrul Petre Roman a luat-o la sănătoasa scăpându-și pielea printr-un salt sănătos peste gardul instituției. Începând din acel moment, România nu a mai avut un Guvern în stare de funcționare, iar Palatul Victoria a rămas doar în grija militarilor dislocați acolo în cadrul dispozitivului de pază al instituției. În cursul acelei reprize de violențe s-a înregistrat și prima victimă bucureșteană, dar cea de a doua victimă a celei de a patra mineriade: jandarmul Nicolae Lazăr de 21 de ani din dispozitivul de pază și apărare al Guvernului, care a fost lovit de o sticlă incendiară aruncată dinspre asediatori. Flacăra produsă de cocteilul Molotov i-a aprins uniforma militară și i-a provocat arsuri grave în urma cărora a murit a doua zi la spital. Situația a degenerat total în jurul orelor 17, când cineva din Guvern a aruncat spre mineri o petardă lacrimogenă. Următoarele victime au fost muncitoarea Aurica Crăiniceanu, de 27 de ani și studentul Andrei Frumușanu, de 24 de ani, simplii trecători care au avut ghinionul de a se trece în acele momente dramatice, pe trotuarul din fața Palatului Victoria, fiind loviți de proiectile reactive trase din sediul Guvernului și au murit în chinuri câteva ore mai târziu. Abia către seară s-a reușit evacuarea minerilor care atacau sediul Guvernului, cea mai mare parte a lor s-au retras către Televiziune și spre Piața Universității, zone pe care o bună parte a lor le cunoșteau bine de pe vremea Mineriadei din 13–15 iunie 1990. La sfârșitul zilei, la Palatul Cotroceni, Miron Cozma i-a cerut președintelui Ion Iliescu demiterea primului ministru Petre Roman în schimbul liniștii din capitală. Asaltul asupra Guvernului a fost reluat a doua zi

Mineriada 25 septembrie 1991 Partea a 5-a

2007 – A încetat din viață Elena Roizen (Elena Barbu; 1 februarie 1945, Ovidiu, Constanța – 25 septembrie 2007, Constanța)

Cântăreață de muzică populară dobrogeană

 

#Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „25 septembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: