Istoria României România frumoasă

8 octombrie în istoria românilor

Foto: Intrarea triumfală în București, în 1878, pe Podul Mogoșoaiei, a armatei române


451 – Sinodul al IV-lea ecumenic de la Calcedon sau Conciliul de la Calcedon

S-a întrunit între 8–25 octombrie din inițiativa împăratului Marcian și al soției sale, Pulheria, în biserica Sfânta Eufimia din Calcedon, fiind prezidat de episcopul Anatolie al Constantinopolului și a reunit aproape 525 de episcopi; Papa Leon I a trimis cinci reprezentanți. Sinodalii au definit doctrina bisericească a celor doua firi din persoana lui Iisus Hristos (divină și umană) și că Fecioara Maria este născătoare de Dumnezeu

1207 – A încetat din viață Ioniță Vlahul (Caloianu) (? – 8 octombrie 1207)

Voievod din dinastia Asan, care a domnit la sud de Dunăre cu titlul de rege al bulgarilor și al românilor, între anii 1197–1207; a murit ucis de cumani în timpul asedierii Salonicului

1408 – Prima atestare documentară a localității Cernăuți

Cernăuți, ca și alte târguri moldovenești, Iași, Bacău, Tighina, Tîrgu Neamț, Bîrlad, Dorohoi, au fost menționate la 8 octombrie 1408 într-un privilegiu comercial (hrisov) acordat de Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei (1400–1432), „sfetnicilor și orășenilor din târgul Liovului” și negustorilor din Galiția

1434 – Cea mai veche atestare scrisă a Curții domnești din Iași

Datează din vremea lui Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei (1400–1432), într-un privilegiu comercial

1582 – A încetat din viață Iancu Sasul (Ioan al V lea; ? – 8/18 octombrie 1582)

Fiul lui Petru Rareș cu soția sasului Jörg Weiss din Brașov, Domn al Moldovei (21 noiembrie 1579–august 1582). Pe tot timpul domniei nu s-a remarcat decât prin jafuri și biruri nemaipomenite, inventând și văcăritul (din 10 vite, una era luată bir)

1856 – S-a născut Dimitrie Dan

8/20 octombrie 1856, Suceava – 25 mai 1927, Cernăuți

Istoric și folclorist, membru corespondent (din 1904) al Academiei Române. În 1876 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuți, după absolvirea acesteia, a fost numit preot paroh în anul 1890, urcând în scurt timp treptele ierarhiei clericale: exarh, protoprezviter, consilier consistorial. Pe tărâm cultural, încă din anul 1870 a fost membru al Societății literare a junimii române studioase din Suceava, printre conducătorii căreia s-a numărat. Inițiativa sa de a investiga trecutul românilor și de a întări legăturile cu România a nemulțumit autoritățile imperiale, care i-au refuzat în repetate rânduri, eliberarea vizelor de ieșire din țară; din acest motiv nu a putut participa la ședințele periodice ale Academiei Române din București. A lăsat în urma sa o operă considerată de unii modestă sau fragmentară, iar de alții exotică sau interesantă. Prin implicarea lui în studierea trecutului istoric, a devenit membru al Comisiunii Centrale pentru întreținerea monumente lor de artă și istorie din Viena. A publicat în reviste de specialitate documente referitoare la monumente istorice sau familii românești de seamă din Bucovina: Documente și acte privitoare la istoria răzeșilor și mazililor din Bucovina, Documente privitoare la istoria Românilor din Bucovina, Inscripția de pe peatra mormântală a Silioneștilor în mănăstirea Sucevița, Un document românesc cu marele sigil. A scris monografii: Obiceiuri și credințe armene la naștere, nuntă și înmormântare, Rutenii din Bucovina, Poezii populare adunate în comuna Bâlca, Doine și hore din Bucovina, jurnale de călătorie: O plimbare În Ceahlău, Isvorul și cataractul râului Suceava, dar și lucrări de istorie bisericească: Rolul preoțimii în menținerea Românismului de la robirea (1775) la desrobirea Bucovinei (1918), Un adaos la istoria Protestantismului în Bucovina, Monofisitismul în biserica armeană

1856 – S-a născut Petru Th. Missir

8 octombrie 1856, Roman – 10 ianuarie 1929, București

Jurist, critic literar, publicist, descendent al unei cunoscute și ramificate familii armenești, membru de onoare (din 1926) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Drept la Iași. În 1879 a obținut doctoratul în Drept, cu calificativul summa cum laude, la Universitatea din Berlin. A fost membru al asociației culturale Junimea, apropiat al lui Titu Maiorescu și Petre P. Carp, prieten cu Ion Luca Caragiale și protectorul lui Mihai Eminescu în ultima parte a vieții acestuia. A fost magistrat la Iași, apoi a predat drept natural, drept internațional și filosofie juridică la Universitatea din Iași și drept internațional privat la Universitatea din București. A fost ales membru asociat al Institutului de Drept Internațional, vice-președinte al Senatului. A fondat, alături de Nicolae Volenti și de Alexandru C. Cuza, săptămânalul junimist Era nouă, care grupa o dizidență conservator-junimistă condusă de Petre P. Carp și din care făceau parte Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi. A colaborat la Revista de drept și sociologie și a fost autorul a 17 cărți și broșuri, unele scrise în colaborare cu Constantin G. Dissescu sau Take Ionescu

1857 – Au început lucrările Adunării ad-hoc a Țării Românești

Lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei, s-au desfășurat sub președenția formală a mitropolitului și cea efectivă a vicepreședintelui Nicolae Golescu. Neținând seama de ploaie, o mare mulțime s-a strâns în preajma Adunării. Masele se arătau hotărâte de a da tot sprijinul deputaților patrioți. Constantin

Litografie de Carol Popp de Szathmáry

A. Kretzulescu a prezentat o rezoluție care cuprindea „doleanțele fundamentale” ale românilor, cu cereri asemănătoare Rezoluției moldovene, arătînd că „dorința cea mai mare, cea mai generală, acea hotărîtă de toate generațiile trecute, acea care este sufletul generației actuale, acea care, împlinită, va fi fericirea generațiilor viitoare, este Unirea principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită și neapărată, pentru că în Moldova și Valahia suntem același popor, omogen, identic, ca nici unul altul, pentru că avem același început, același nume, aceeași limbă, aceeași religie, aceeași istorie, aceeași civilizație, aceeași instituții, aceleași legi și obiceiuri, același temeiuri și aceleași speranțe, aceleași trebuințe, aceeași hotare de păzit, aceleași dureri de trecut, același viitor asigurat și în sfîrșit, aceeași misie de îndeplinit”. Pe 9 octombrie 1857, a doua zi după citire, rezoluția lui C.A. Kretzulescu a fost adoptată în unanimitate

1860 – Împăratul Franz Joseph I a promulgat Diploma din octombrie

Diploma din octombrie (Oktoberdiplom), promulgată în data de 8/20 octombrie 1860 a fost un act organic care a încheiat perioada neoabsolutistă care a urmat Revoluției de la 1848 și a fost deschisă era de guvernare constituțională (regimul liberal) în Imperiul Austriac (1860–1867). Potrivit prevederilor diplomei, a încetat regimul militar din Transilvania, iar Marele Principat al Transilvaniei a redevenit stat autonom în cadrul imperiului, cu Guvern și Dietă proprii, în cadrul Imperiului Habsburgic

1860 – S-a născut Oscar Niculescu

8 octombrie 1860, București – 24 iulie 1939, București

Jurist, membru de onoare (din 1934) al Academiei Române. A fost președinte de secție la înalta Curte de Casație și Justiție, președinte al Comisiei de modificare a Legii Mârzescu privind organizarea judecătorească (1922) elaborând un anteproiect de lege privind justiția militară. A semnat o serie de lucrări de specialitate, dintre care Curs de drept internațional public, Rezumat al cursului de drept internațional public

1878 – Intrarea triumfală în București, pe Podul Mogoșoaiei, a armatei române

Armata română, victorioasă în Războiul de Independență, și-a făcut intrarea triumfală în București pe Podul Mogoșoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei. Independența României a fost recunoscută de marile puteri pe 13 iulie 1878. Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor au intrat oficial în componența României în aceeași zi. Singurul fotograf căruia i-a fost permis să fotografieze intrarea Armatei române în București a fost ungurul Franz Mandy

1889 – S-a născut Nina Arbore

8 octombrie 1889, Tecuci, Galați – 7 martie 1942, București

Pictoriță, graficiană, profesoară. A făcutt studiile liceale în București, luînd lecții de pictură de la Nicolae Vermont. În anul 1906 s-a înscris și a urmat Academia de Pictură din Munchen, unde a studiat cu expresioniștii germani Friedrich Fehr, Angelo Jank și Karl Schmidt-Rottluff. A urmat de asemenea cursurile profesorilor, creatori de referință în epocă, Wilhelm von Debschitz și Albert Weisgerber. A continuat studiile la Paris, în atelierul-școală al lui Henri Matisse, în ultima promoție. La Paris, a luat contact cu boema pariziană precum și cu radicalismul și nihilismul avangardei. Cu experiența câștigată s-a întors la București în 1914 și s-a integrat grupurilor și asociațiunilor avangardiste reprezentate de Victor Brauner, Marcel Iancu, Aurel Jiquidi, Nicolae Tonitza, Milița Petrașcu și Dida Solomon-Callimachi. A avut un succes enorm, s-a remarcat prin portrete și naturi statice. A fost o prezență constantă și agreabilă la Saloanele Oficiale ale vremii și la alte expoziții de grup, de răsunet în epocă: Arta română, Arta nouă, Grupul nostru, Expoziția de artă futuristă de la Roma, Expoziția Internațională de Arte Plastice de la Barcelona (unde a fost distinsă cu Diploma de Onoare Clasa I-a în anul 1929)

Biografie ilustrată: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nina_Arbore

1890 – S-a născut Alfred Moșoiu

8 octombrie 1890, Galați – 10 septembrie 1932, București

Poet, prozator și dramaturg. A urmat studii de drept la Paris și a fost numit referent literar la Casa Școalelor. A debutat în Gazeta Transilvaniei (1907) și editorial cu volumul Sonete (1910). Și-a publicat majoritatea versurilor în Flacara, dar a colaborat și la Sburătorul, Luceafărul, Universul literar, Rampa. Opera sa cuprinde o poezie de atmosferă, de grație și senzualitate difuză, practicând arta suspensiei, a sugestiei simboliste: Sonete, O toamnă, Sufletul grădinei, teatru în versuri (liric și feeric) și în proză (realist-sentimental): O noapte la Mircești, Prin jertfă, la Unire!, Jocul apelor, Siriana, nuvele: Toader nebunul, Marieta

1897 – S-a născut Ștefan Nenițescu

8 octombrie 1890, București – octombrie 1979, București

Poet și estetician, fiul poetului Ioan Nenițescu, fost deținut politic. A urmat studii universitare la Roma și la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București. A fost Docent in estetică, devenind conferențiar la Universitatea București, consilier economic la legația română de la Haga. A debutat în Noua revista română (1915) cu un articol despre Shakespeare. Primul volum de poezii, Denii (1919) a fost urmat de Vraja, Ode italice și un volum de teatru, Trei mistere. Din 1924 a colaborat la Gândirea. A fost membru fondator al PEN Clubului Român. Ca poet și critic de artă, a semnat în Convorbiri literare, Ideea europeană, Vremea, Universul literar, Viața Românească, Adevărul, Arta plastică, ș.a. A publicat tratatul Istoria artei ca filosofie a istoriei (1925), traduceri din Croce, Machiavelli, etc.

1900 – S-a născut Zeno Vancea

8 octombrie 1900, Bocșa, comitatul Caraș-Severin – 15 ianuarie 1990, București

Compozitor, muzicolog, critic muzical, dirijor de cor, pianist și profesor. A studiat la Lugoj cu Ion Vidu și Iosif Willer, la Cluj cu Gheorghe Dima și Augustin Bena, apoi la Viena, la Neues Wiener Konservatorium cu Ernst Kanitz, cu care a studiat contrapunctul și compoziția. Ulterior, a aderat la atonalismul și principiile promovate de cea de a doua școală vieneză (Arnold Schoenberg, Anton Webern și Alban Berg), principii care se vor regăsi, selectiv, în creația sa, fără a renunța complet la tradițiile școlii românești. Cât a fost la Viena, a activat și ca dirijor al corului Catedralei ortodoxe din Viena. A predat contrapunct și istoria muzicii la Conservatorul din Târgu Mureș și la cel din Timișoara, a fost apoi director general al învățământului artistic din București, profesor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, secretar apoi vicepreședinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, a lucrat la Revista Muzica, al cărei redactor șef a fost. A fost laureat al premiului „Gottfried von Herder” al Universității din Viena (1974). Dintre compozițiile sale: Rapsodiile bănățene nr. 1 și nr. 2, Priculiciul (suită de balet), Tripticul: Peambul, Intermezzo, Marș, Cinci piese pentru orchestră de coarde, Prolog simfonic, Sonata pentru orgă și orchestră de coarde, muzică corală bisericească: Psalmul 127, Liturghia pentru cor mixt pe melodii de strană din Banat

Zeno Vancea – Imagini bănățene pentru cor mixt

1897 – S-a înființat Școala militară de submecanici și submaeștri de marină

La data de 8 octombrie 1897, prin Înaltul Decret nr. 3.110, regele Carol I a aprobat 1897 Şcoala Militară De Submecanici şi Submaeştri De MarinăRegulamentul de funcționare al Școlii de submecanici și submaeștri de marină„, care își recruta elevii doar din fiii marinarilor din marina de război sau civilă și din fiii de militari. Școala funcționa la Galați, iar primul comandant al acesteia a fost numit comandorul Constantin Bălescu. În 1908, școala s-a mutat la Constanța. Astăzi, Școala Militară de Maiștri de Marină „Amiral Ion Murgescu” e o instituție de învățământ de nivel postliceal, cu misiunea de a pregăti personalul necesar Forțelor Navale

1908 – S-a născut Mihai Max Eisikovits

8 octombrie 1908, Blaj, Austro-Ungaria – 13 ianuarie 1983, Cluj-Napoca

Compozitor, muzicolog, profesor evreu din Transilvania, culegător și exeget de folclor idiș, din România. A urmat studiile muzicale la Conservatorul din Cluj (1928–1933) cu Marțian Negrea, Gheorghe Ciolac, Augustin Bena și George Simonis. A urmat în paralel și Facultatea de Drept din Cluj, unde a obținut doctoratul (1933), dar nu profesat ca avocat. A fost profesor la Liceul Israelit din Timișoara, până la desființarea acestuia, director al Operei Maghiare de Stat din Cluj, profesor de armonie și contrapunct la Conservatorul din Cluj. A fost decorat cu Premiul de Stat al Republicii Populare Române (1957) și cu Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (1977). Din lucrările sale: Polifonia vocală a Renașterii. Stilul palestrinian, Moshe Carmilly-Weinberger, Songs of the Martyrs. Hassidic Melodies of Maramures, Contribuții la geneza unor elemente de stil ale creației lui Bela Bartok, etc.

Max Eisikovits – Rondo pe melodii populare Hassidice din Maramureș • Judit Kertész (2010)

1912 – A izbucnit Primul Război Balcanic

Război între Alianța Balcanică (Bulgaria, Serbia, Grecia și Muntenegru) pe de o parte și Imperiul Otoman pe de altă parte (8 octombrie 1912–18 mai 1913), război încheiat prin victoria coaliției antiotomane. România s-a declarat neutră

1914 – A încetat din viață Dimitrie A. Sturdza-Miclăușanu (10 martie 1833, Miclăușeni, Iași – 8 octombrie 1914, București)

Istoric și om politic liberal, președinte al PNL și de 4 ori prim-ministru al României, membru titular și președinte al Academiei Române (1882–1884)

1915 – A încetat din viață Virgil Onițiu (21 februarie 1864, Reghin – 8/21 octombrie 1915, Brașov)

Scriitor, publicist, președintele societății România Jună din Viena, membru activ al Astrei și vicepreședinte al Societății pentru Fond de Teatru Român, membru corespondent al Academiei Române

1916 – A început Bătălia din zona Bran-Câmpulung

A făcut parte din operația de apărare a trecătorilor din Munții Carpați; au fost angajate forțele Armatei 2 române și forțele Armatei 9 germane (8–23 octombrie) și a avut ca rezultat anihilarea încercării Armatei 9 germane de forțare a Munților Carpați prin Culoarul Rucăr–Bran

1916 – S-a născut Gheorghe Bazavan

8 octombrie 1916, Bragadiru, Tulcea – 6 ianuarie 1990

Compozitor, dirijor de cor, folclorist. Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul București (1935–1939), cu Ioan D. Chirescu, Alfonso Castaldi, Dimitrie Cuclin, Constantin Brăiloiu și Ștefan Popescu. A fost șeful Bibliotecii Muzicale la Radiodifuziunea Română, dirijor de cor la diferite formații de amatori din Zimnicea, Medgidia și București, instructor muzical la Casa Centrală a Creației Populare, director (1962–1973) și șeful serviciului muzical (1973–1975) la Casa Regională a Creației Populare București. A fost consilier artistic la Ansamblul Artistic UTC din București. A cules folclor. A făcut parte din jurii naționale de concursuri corale. A scris articole în Argeș (Pitești), Informația Bucureștiului, etc. A fost în turnee artistice și vizite de documentare în Belgia și Statele Unite. A fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor (1973 și 1983). A compus muzică vocal-simfonică: 1907, oratoriu pentru soliști, cor mixt și orchestră; muzică de film: Câmpia soarelui; muzică corală: Pe Murăș și pe Târnave, Călușul oltenesc, Plaiuri dobrogene, Balada Bărăganului, Pe valea Neajlovului, Balada timonierului, Pe munții Nehoiului, Codrule cu frunză multă, etc.

Gheorghe Bazavan – Pe Mureș și pe Târnavă • Canticum Bucharest

1917 – S-a născut Aurel Savin

8 octombrie 1917, Jorăști, Galați – 11 noiembrie 2007, București

Teolog și jurist. Din 1936 a devenit membru activ al Asociației Creștine a Tinerilor, ATC (Young Men’s Christian Association, YMCA) din România și ulterior Secretar General al acestei asociații până la venirea comuniștilor. După desființarea ATC de către comuniști și confiscarea bunurilor de patrimoniu precum și a actelor organizației, Aurel Savin a fost sistematic hăituit și marginalizat fiind dat afară din orice loc de muncă. Abia în 1964 a reușit să se angajeze corist la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, de unde s-a pensionat în 1974. După revoluție, Aurel Savin a reînregistrat ATC ca persoană juridică și timp de 7 ani s-a luptat să recupereze bunurile confiscate și să refacă activitatea asociației. în 1995, președintele Poloniei i-a acordat Crucea de cavaler al legiunii Polonia pentru activitatea de la Timișul de Sus în tabăra ACT (YMCA) când în 1939, 600 de tineri polonezi au fost adăpostiți și salvați

1919 – S-a născut Ionel Budișteanu

8 octombrie 1919, Budești, Ilfov – 30 octombrie 1991, București

Reputat violonist, dirijor și aranjor muzical, „lordul” muzicii populare românești. S-a născut într-o familie de muzicanți vestiți, care și-a luat numele de Budișteanu de la denumirea comunei. Tatăl său, Vasile Budișteanu, a cântat la țambal în diverse formații bucureștene, fiind cooptat ulterior în orchestra lui Grigoraș Dinicu, participând la Expozițiile Universale de la Paris (1937) și New York (1939). Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică (1933–1936), avându-i profesori pe Vasile Filip, Victor Gheorghiu, Ioan D. Chirescu, Constantin Brăiloiu, Mihail Andricu, etc. și apoi la Conservatorul particular de muzică Pro Arte, unde l-a avut ca profesor pe Alexandru Theodorescu, concert-maestru al Filarmonicii. Deși a concertat la Sala Dalles cu Orchestra Pro Arte, când a executat Concertul în Mi major pentru vioară și orchestră de J.S. Bach, a abandonat muzica clasică, îndreptându-se către muzica populară. A fost violonist în orchestra lui Victor Predescu (care concerta la Radio România) și în cea a lui Petrică Moțoi, violonist-solist în Orchestra Ansamblului Banu Mărăcine, al Orchestrei de muzică populară „Barbu Lăutaru”, iar din 1953, dirijorul acesteia conducând orchestra în paralel cu Nicu Stănescu până în 1970. Între 1970–1991 a fost dirijorul Orchestrei Rapsodia română din București, susținând turnee în Polonia, Franța, URSS, Cipru, Grecia, Bulgaria, Statele Unite, Mexic, Japonia, Israel, Egipt, Argentina, Brazilia, Anglia, China, Mongolia, Spania, Italia, Elveția, Suedia, Finlanda, Norvegia, Austria, Germania, Belgia, Olanda, Turcia, Ceylon, India, Birmania, Iugoslavia, Ungaria, Albania, Danemarca etc. A fost laureat al Premiului de Stat, clasa I (1950,1951), Artist emerit al R.P.R. (1957), Artist al Poporului (1962), distins cu Ordinul Muncii, clasa a III-a (1953), Ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a (1966)

Ionel Budișteanu – Variațiuni pe tema Foaie verde și-o crăiță

1923 – S-a născut Ion Voicu

8 octombrie 1923, București – 24 februarie 1997

Violonist de reputație mondială. S-a născut într-o familie de muzicieni–lăutari: bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ștefan Voicu, a cântat la vioară și contrabas. Nu doar Ion Voicu, ci și frații săi au îmbrățișat cariere artistice, Marian și Mircea Voicu alegând pianul, iar Gheorghe Voicu, contrabasul. Ion Voicu a fost vărul primar al violonistului și dirijorului de folclor Ionel Budișteanu. Pe la vârsta de 4–5 ani, a primit o vioară, așa cum își dorea. Încântat peste măsură micuțul nu s-a desprins toată ziua de vioară, iar până seara deja reprodusese toate melodiile pe care le cunoștea. Impresionată de talentul lui, dar mai ales văzându-i perspectivele de bun muzician, mama sa i-a luat ca profesor de vioară un student de la Conservator cu care a studiat câțiva ani, până când tânărul profesor s-a declarat depășit de micul său elev și le-a recomandat părinților să-i găsească un profesor mai bun. Printre cei care l-au inițiat pe Ion Voicu în studiul viorii s-au aflat Garabet Avakian și Vasile Filip, pentru ca la 14 ani să dea examenul de admitere la Academia Regală de Muzică, unde a intrat direct în anul V, reușind să absolve cursurile, care durau șapte ani, în doar trei ani. Primul său loc de muncă a fost cel de violonist în Orchestra Națională Radio, dirijată de celebrul dirijor olandez Willem Mengelberg, care nu a fost mulțumit la început de el și i-a cerut să poftească afară; de fapt, Voicu cunoștea foarte bine lucrarea pe care o repetau, se plictisea și se foia pe scaun. Directorul de pe atunci al Orchestrei Radio era renumitul Theodor Rogalski, care a intuit uriașul pontențial al tânărului Ion Voicu și l-a sprijinit, rugându-l pe Mengelberg să accepte să-l audă cântând o piesă. După ce Voicu a interpretat căteva partituri de Bach, Beethoven și Mendelssohn Bartholdy, Mengelberg a spus: „Acum înțeleg, el nu e făcut să fie component al unei orchestre. Este făcut pentru o carieră solistică.” …Și așa a început cariera solistică a artistului. George Enescu i-a oferit lecții gratuite. În cei 50 de ani de carieră, Ion Voicu a susținut sute de concerte în întrega lume: la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo sau Berlin. Statul român i-a dat maestrului în folosință o vioară Stradivarius, fabricată în 1702, care a aparținut lui Joseph Joachim. Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii „George Enescu” din București timp de zece ani. A contribuit la crearea Orchestrei de Cameră în 1969, cunoscută în întreaga Europă și prezentă la cele mai importante festivaluri muzicale internaționale

Pablo de Sarasate – Zigeunerweisen

1927 – S-a născut Harry Eliad

8 octombrie 1927, Craiova – 6 august 2012, București

Actor și regizor de teatru. A absolvit Conservatorul Cornetti. A debutat în stagiunea 1949–1950, la Teatrul Național din Craiova, în piesa lui Victor Eftimiu Înșir-te mărgărite. În 1953, la îndemnul lui Toma Caragiu s-a mutat la Teatrul de Stat din Ploiești unde a rămas până în 1989, întâi ca regizor și apoi ca director al teatrului. În paralel a fost și conferențiar la clasa de regie a Școlii de Arte Populare Ploiești. În decembrie 1989 s-a mutat la Teatrul Evreiesc de Stat din București, unde a fost regizor și director până la moarte. S-a dedicat promovării culturii și teatrului în limba idiș, organizând și conducând 29 de turnee internaționale ale acestui teatru, colaborând cu mari actori și regizori ai teatrelor din România, SUA și Germania. A montat spectacolele de mare succes Vânzătorii de haloimes și Romanul unui om de afaceri, a regizat piese de Anton Pavlovici Cehov și Nikolai Gogol. Ultima sa realizare a fost o spumoasă comedie după Woody Allen, Cum se cuceresc femeile

1929 – S-a născut Alexandru Andrițoiu

8 octombrie 1929, Vașcău, Bihor – 1 octombrie 1996, București

Poet și traducător. Debutul în presă și l-a făcut la ziarul Lupta Ardealului din Cluj, în presa culturală la Almanahul literar. După ce, în 1961, a absolvit Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”, a lucrat în redacțiile a diferite reviste, precum Contemporanul, Luceafărul, Gazeta Literară, Viața militară, a fost redactor-șef al revistei Familia din Oradea timp de aproape 25 de ani, de la primul număr până în 1989. Bun cunoscător de poezie, Alexandru Andrițoiu a alcătuit antologii și a tradus din lirica rusă, maghiară, greacă, vietnameză etc. Din scrierile sale (fără a cita din perioada în care a scris versuri realist-socialiste): Constelația lirei, Vârful cu dor, Simetrii, Euritmii, Versuri

1931 – S-a născut Vasile Gorduz

8 octombrie 1931, Trifești, Orhei – 12 decembrie 2008, București

Sculptor, profesor universitar, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1963. A absolvit în 1961 al Academia de Arte Frumoase din București, Clasa Profesorului Ion Lucian Murnu. A fost profesor la catedra de sculptură a Universitații Naționale de Arte din București, personalitate de prim rang a sculpturii românești, Membru fondator al Grupării 9+1, alături de alți intelectuali români cu sensibilitate religioasă: Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Sorin Dumitrescu, Andrei Pleșu, Horea Mihai, Marin Gherasim, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Doru Covrig. Paricipant la numeroase expoziții de grup, a avut expoziții personale în Praga, Varșovia, Sankt Petersburg, Roma, Berlin, iar în țară la Galeria Catacomba, Palatul Mogoșoaia, etc. A fost distins cu Marele Premiu al Uniunii Artiștilor din România (1983, 1989), Premiul „Ion Andreescu”, al Academiei Române (1983), Premiul National atribuit de Ministerul Culturii din România (1992), etc.

Biografie ilustrată: http://artindex.ro/2013/03/18/gorduz-vasile/

1937 – A fost înființată organizația paramilitară pentru tineret Străjerii țării

Primele grupuri de cercetași din România au apărut în 1912, la Blaj, Brașov și București, iar în 1914 a luat ființă și Asociația Cercetașii României, recunoscută oficial. În timpul Primului Război Mondial, cercetașii au dat o mână de ajutor în spatele liniei frontului, fiind prezenți acolo unde era nevoie, înlocuind sanitari, curieri, telegrafiști. În memoria celor care au murit atunci, la Tecuci a fost ridicat un monument, singurul din lume, dedicat cercetașilor. Temeliile organizației Straja Țării au fost puse în 1934, a fost reorganizată la 24 ianuarie și apoi, la 8 octombrie 1937, la decizia regelui Carol al II-lea, cercetășia a fost transformată în Străjerie, care a devenit singura organizație națională (având și caracter obligatoriu) pentru copii și tineret (7–18 ani). A fost desființată în septembrie 1940

1938 – S-a născut Constantin Abăluță

8 octombrie 1938, București

Poet, prozator, antologator și traducător, arhitect. A fost diplomat în arhitectură (din 1961), pe care a practicat-o pâna în 1969. A debutat editorial, ca poet, în 1964. A mai scris și proză, teatru și dramatizări pentru radio. Din opera sa poetică: Lumina pământului, Unu, Obiecte de tăcere, Aerul, mod de folosință, Drumul furnicilor, Intrusul, proză: Singurătatea ciclopului, Ultimele știri din planeta simetrică, A sta în picioare și Antologia poeziei contemporane A tradus din Thomas Roetke, Frank O’Hara, Wallace Stevens, Dylan Thomas, José Eduardo Mendes Camargo

1939 – S-a inaugurat oficial postul Radio Basarabia de la Chișinău

Primul studio regional al Societății Române de Radiodifuziune, înființat la 30 septembrie 1939. Primăria Chișinău a cedat Societății Române de Radiodifuziune, în 1937, clădirea fostului Auditoriu Pușkin de pe strada Regele Carol I pentru a deschide primul post de radio din Chișinău, care să contracareze propaganda sovietică. Inaugurarea oficială a postului a avut loc pe 8 octombrie 1938, prin transmiterea Liturghiei de la Catedrala Mitropoliei din Chișinău

1947 – S-a născut Monica Pillat

8 octombrie 1947, București

Prozatoare, poetă și traducătoare de literatură engleză, membră a Uniunii Scriitorilor, secția poezie, fiica prozatorului Dinu Pillat. A fost absolventă a Facultății de Limbi Germanice, Secția engleză-română (1970), și-a susținut doctoratul în literatură comparată cu teza Modernitatea nuvelei fantastice a lui E.A. Poe (1978). A debutat cu poezia Elan, în revista Luceafărul (1965). A fost profesor de literatură engleză și americană la Catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din București, apoi la Catedra de literatură engleză a Facultății de Limbi Străine, Universitatea București. A fost autoare de cărți de poezie, proză, critică literară, literatură memorialistică și editoare, a îngrijit volumele de corespondență ale familiei Pillat și a editat, împreună cu George Ardeleanu, seria de autor Dinu Pillat. A colaborat cu România literară, Steaua, Viața Românească, Ramuri. A debutat editorial cu romanul Cei 13 și misterul (1968), reluat ca prim episod în romanul în trei părți Corabia timpului (1976). Dintre scrierile sale: Cultura ca interior, Drumul spre Emaus, Povești din lumea jumătăților de zâmbet, Dorul de rai

1954 – A încetat din viață Dimitrie D. Pompeiu (22 septembrie 1873, Broscăuți, Botoșani – 8 octombrie 1954, București)

Matematician, profesor la universitățile din Iași, București și Cluj, unul dintre creatorii școlii matematice românești, membru titular al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe din România

1959 – A încetat din viață Constantin Baciu (13 iulie 1885, Vaslui – 8 octombrie 1959 București)

Compozitor, dirijor și profesor la Conservatorul din Iași, dirijor la Societatea Corală Doina

1986 – S-a născut Adela Popescu

8 octombrie 1986, Șușani, Vâlcea

Actriță și interpretă de muzică ușoară. În anul 2001, a făcut parte din trupa Viva, împreună cu Elena Gheorghe. În timp ce filma pentru serialul Lacrimi de iubire, a înregistrat și primul său album de muzică, la fel intitulat Lacrimi de iubire, în stil pop slow cu influențe dance și latino. Începând cu anul 2005 Adela a fost protagonista producțiilor românești Acasă

Doar tu

1966 – S-a publicat Decretul nr. 779/8 octombrie 1966 pentru modificarea unor dispoziții legale privitoare la divorț

O căsătorie se putea desface doar în cazuri excepționale iar taxa de timbru era de 3.000–6.000 de lei

1992 – S-a deschis Institul Cultural Român din Budapesta

Institutul Cultural Român are o rețea de 17 institute – centre culturale și o filială, care funcționează în 16 țări, și face parte din rețeaua institutelor culturale naționale din Uniunea Europeană, EUNIC

1998 – A încetat din viață Anatol Vieru (8 iunie 1926, Iași – 8 octombrie 1998, București)

Compozitor, pedagog și teoretician al muzicii românești clasice a secolului al XX-lea, laureat al Premiului Herder (1986), pentru întreaga activitate componistică, muzicologică și teoretică

2000 – A încetat din viață Mihai Pop (18 noiembrie 1907, Glod, comitatul Maramureș – 8 octombrie 2000, București)

Folclorist, antropolog cultural și etnolog, renumit cercetător al culturilor din sud-estul Europei, laureat al Premiului Herder (1967), membru de onoare al Academiei Române

2009 – Herta Müller, scriitoare germană originară din România, a primit Premiul Nobel pentru Literatură

Premiu primit pentru „densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților”, fiind a douăsprezecea femeie care primește acest premiu

2012 – A încetat din viață Aureliu Busuioc (26 octombrie 1928, Codreanca, Orhei/Strășeni – 9 octombrie 2012)

Poet, prozator, dramaturg, eseist, jurnalist, publicist, redactor, director, romancier, scenarist, scriitor și traducător din Republica Moldova

2013 – A încetat din viață Ion Panaitescu (17 martie 1936, București – 8 octombrie 2013, București)

Grafician, desenator, gravor și ilustrator de carte

 

#Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „8 octombrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: