Istoria României România frumoasă Today's Memory

18 Octombrie în istoria României

Foto: Mihai Viteazul și capul lui Bathory Pictură de Theodor Aman


1409 – Sigismund de Luxemburg l-a înnobilat pe Voicu, fiul lui Șerb, din familia Huniazilor

A fost cel mai timpuriu document care certifică prezența familiei Huniazilor pe scena istoriei. La acea vreme, familia Huniazilor făcea parte din mica nobilime din Transilvania, iar actul de danie a domeniului regal ce cuprindea castelul și 40 de sate era o răsplată pentru faptele de arme prin care s-a remarcat familia lui Voicu. Primele date despre această familie le găsim într-un document din 1409, prin care regele Sigismund donează cetatea Hunedoarei lui Voicu, fiul lui Șerb, fraților săi și fiului său Ioan, fiind întâia informație indirectă despre cetatea din Hunedoara, care intra în anul 1409 în proprietatea Huniazilor” (istoricul Virgil Vătășianu). Huniazii au intrat astfel în rândul nobilor, având drept blazon un corb cu aripile ușor desfăcute și purtând în plisc un inel. Familia Huniade mai este cunoscută și sub numele de Corvin, Corvinus sau Corvinești. Din anul 1430, potrivit istoricilor, Iancu de Hunedoara a intrat în slujba directă a lui Sigismund de Luxembourg, împărat al Sfântului Imperiu Roman și rege al Ungariei și Croației, iar după 1437, la încoronarea regelui Albert, Iancu de Hunedoara și fratele său Ioan cel Tânăr au fost numiți bani ai Severinului. Un an mai târziu, la 10 februarie 1410, regele a confirmat această donație, după cum cerea cutuma medievală

1495 – A fost sfințită Biserica Domnească Sfântul Ierarh Nicolae din Dorohoi

A fost ctitorită în anul 1495, de către Șfefan cel Mare, hramul Sfântul Ierarh Nicolae și sfințit la data de 18 octombrie 1495. Edificiul a fost restaurat de câteva ori în perioada 1896–1921 și își păstrează în întregime formele originale și zidurile inițiale, înfățișându-se ca un monument bogat decorat. Se încadrează în stilul arhitectonic tradițional moldovenesc

1541 – Dieta de la Debrețin a recunoscut suzeranitatea Porții Otomane asupra Transilvaniei

La 29 august 1541, turcii au ocupat capitala Ungariei, care a fost împărțită în trei părți: partea de vest și de nord, cu Slovacia, Slovenia și Croația, au rămas sub stăpânirea habsburgică; centrul, transformat în pașalâc, a fost stăpânit de turci aproape 150 de ani; Transilvania, împreună cu Partium (regiunea vestică și Banatul) a devenit principat autonom, sub suzeranitatea turcească, pentru tot atâta vreme. Sultanul Soliman a recunoscut ca principe al Transilvaniei pe copilul Ioan Sigismund, sub regența mamei sale Isabella, precum și cârmuirea reală a episcopului-vistier Gheorghe Martinuzzi. Dieta – întrunită din porunca acestuia, la Debrețin (18 octombrie 1541), la care au luat parte și reprezentanții nobilimii din Transilvania – a recunoscut suzeranitatea Porții

1599 – Bătălia de la Șelimbăr

S-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul, aliată cu un corp de secui, și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory, la 18/28 octombrie 1599. Bătălia a început la ora nouă cu un schimb intens de focuri de artilerie. Cele 18 tunuri ale lui Mihai, deși amplasate dominant, au avut inițial un tir greșit. Artileria cardinalului, superioară numeric (circa 40-50 de tunuri) a ripostat foarte puternic. În finalul pregătirii artileriei, un nobil de origine română, Daniel Zalaschi, a trecut de partea armatei lui Mihai, făcându-i cunoscută poziția dispozitivului inamic. Atacul l-a dat Mihai Viteazul pe flancul stâng, grupul de oaste al lui Baba Novac încercând să scindeze oastea cardinalului. În ciocnire a căzut Ștefan Lazăr, comandantul flancului cardinalului. Gáspár Kornis, comandantul locotenent al oștii cardinalului a reușit să-l respingă pe Baba Novac. Mihai a reluat atacul cu partea centrală a oștirii sale, formată din mercenari unguri și secui de sub comanda lui Gheorghe Makó. Aceștia au pătruns în dispozitivul inamic, lărgind flancurile spărturii și acționând atât în sprijinul lui Baba Novac, cât și împotriva lui Moise Székely, reușind să respingă dreapta și centrul oștirii transilvănene. Profitând de succes, voievodul român și-a întărit trupele din centru cu escadroane de sârbi, cazaci și moldoveni și l-a angajat în bătălie și pe aga Lecca. Linia întâi a lui Gáspár Komis a fost străpunsă, soarta bătăliei înclinându-se de partea lui Mihai Viteazul. În jurul orei 15, armata principelui cardinal Andrei Báthory, rămasă fără comandant și atacată din flanc, s-a dezorganizat și a intrat în derută. Dezastrul a fost aproape total. Apărătorii sași ai cetății Sibiu urmărind cu atenție, de pe creneluri, desfășurarea bătăliei, au salvat 350 de ostași sași care făceau parte din oastea cardinalului, trăgându-i cu funiile, peste ziduri, în interiorul cetății. Au căzut peste 3000 de oameni din rândurile oștirii transilvănene, alții 1000 fiind răniți și prizonieri. Pierderile armatei lui Mihai Viteazul au fost de asemenea mari, trupurile celor căzuți, din ambele tabere, fiind adunate de locuitorii Sibiului și depuse într-o groapă comună. Locul înhumării se cheamă și astăzi _Movila lui Mihai._ Seara, Mihai Viteazul a ordonat urmărirea pâlcurilor de soldați, pentru a-i împiedica să se regrupeze și să creeze probleme. Cardinalul Báthory a fugit spre Moldova, însă pe drum, în munți, a fost capturat de secui, care l-au decapitat la 31 octombrie. Capul cardinalului i-a fost dus lui Mihai Viteazul. Mihai Viteazul și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească. Prin toate localitățile sibiene, prin care a trecut domnitorul român în drumul său spre Alba Iulia, populația l-a primit cu entuziasm

1802 – S-a născut Damaschin Bojincă

18 octombrie 1802, Gârliște, Caraș-Severin – 18 august 1869, Dumbrăveni, Suceava

Jurist, publicist, profesor de drept, ministru al justiției. Între 1824–1826 a fost student la Academia de drept din Oradea. Apoi a mers la Pesta, unde s-a întâlnit cu intelectualitatea românească, împreună cu care a pus bazele unui curent național românesc, desfășurând o bogată activitate publicistică și culturală în capitala Ungariei (1827–1833). În 1829 a obținut diploma de avocat. Activitatea sa majoră s-a desfășurat în Moldova, ca al doilea jurisconsult al statului, alături de Cristian Flechtenmacher. A participat la pregătirea ediției românești din 1833 a Codului Calimachi, în care a introdus principii din codul austriac, participând în 1847 la comisia care a revizuit același cod. A fost ridicat la rang de căminar, apoi a devenit ban. A fost profesor de drept civil și, de două ori, rector al Seminarului teologic „Veniamin Costache” și profesor la Academia Mihăileană, unde a ținut cursurile de Regulament Organic, Condica Civilă, Condica criminală, Dreptul roman. A participat la pregătirea ediției românești din 1833 a Codului Calimach și a fost ministru de justiție sub Alexandru Ioan Cuza. Continuator al mișcării culturale promovate de Școala Ardeleană, a susținut tezele școlii latiniste despre originea și dezvoltarea poporului român, l-au preocupat problemele educației și răspândirea cărților. A editat și tradus manuale pentru folosul învățământului ieșean. Dintre scrierile sale: Istoria românilor și monografiile de domnitori: Dimitrie Cantemir, Radu Șerban, Mihai Viteazul, etc.

1839 – S-a născut Nicolae Teclu

18 octombrie 1839, Brașov – 13/26 iulie 1916, Viena, Austria

Savant, chimist de renume internațional, membru titular (din 1879) al Academiei Române. Inițial a studiat ingineria, a terminat Institutul Politehnic din Viena, secția Chimie, și Academia de Arte Frumoase din München, secția Arhitectură. A devenit profesor de chimie la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, și-a continuat cariera fiind profesor de chimie generală și chimie analitică la Viena. A avut o contribuție substanțială la dezvoltarea chimiei mondiale. Unul dintre subiectele cercetate de el a fost flacăra, realizând un arzător (bec) performant, ce a păstrat numele de Bec (arzător) Teclu. În 1890 a obținut brevet pentru realizarea invenției sale, „arzătorul cu mecanism de reglare a raportului dintre aer și gaz”. Becul său produce o flacără mai fierbinte decât Becul Bunsen; folosirea acestui tip de arzător a fost răspândită în România, dar și în întreaga lume. A studiat rezistența hârtiei și a fibrelor lemnoase, pigmenții minerali, uleiurile utilizate în pictură și combustia gazelor. A fost totodată susținător al ideii de eliberare națională a românilor din Transilvania. A fost distins cu titlul Cavaler al Ordinului Franz Joseph, a primit Medalia Bene Merenti.

1881 – Inaugurarea liniei ferate Buzău–Mărășești

A fost prima linie de cale ferată construită de inginerii români. Primele măsurători topografice au fost începute la 13 mai 1879, iar munca efectivă în noiembrie 1879. La 13 iunie 1881 au trecut primele trenuri de călători și la 1 septembrie 1881 primele trenuri de marfă. Inaugurarea oficială a liniei Buzău-Mărășești s-a făcut la 18 octombrie 1881, în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta, a primului-ministru Ion Brătianu, a membrilor guvernului, a conducătorilor Direcției Generale CFR și a unui numeros public

1883 – S–a semnat, la Viena, într–un cadru strict secret, Tratatul de alianță româno–austro-ungar

Discuțiile preliminare au avut loc în cadrul vizitei primului ministru român, Ion C. Brătianu la Viena din septembrie 1883. S-a realizat proiectul tratatului în termeni asemănători celor din tratatul de alianță austro-germană (1879) și tratatului Triplei Alianțe (1882). Proiectul prezentat de primul ministru Kalnoky la 25 septembrie 1883 era conceput ca o alianță bilaterală cu caracter defensiv, avea un preambul și opt articole, dintre care (art. 2) prevedea angajarea guvernului român de a nu tolera pe teritoriul său acțiuni politice sau de alt gen care ar fi îndreptate contra Monarhiei Dualiste și guvernul austro-ungar își lua aceleași obligații față de România. Brătianu cerut să fie inclusă prevederea conform căreia tratatul defensiv austro-român corespunde scopului urmărit prin alianța dintre Austro-Ungaria și Germania. Textul modificat al tratatului a fost adus la București de către baronul Mayr la 13/25 octombrie 1883, iar la 18/30 octombrie 1883 împreună cu Kalnoky, Ion C. Brătianu a semnat tratatul de alianță între România și Austro-Ungaria, România aderând astfel la Tripla Alianță. Tratatul româno–austro-ungar a fost reînnoit de mai multe ori până în anul 1913

1897 – A fost inaugurat Viaductul Caracău

Viaduct de cale ferată pe tronsonul Miercurea Ciuc-Ghimeș, dat în folosință la 18 octombrie 1897, conform convenției de interconectare a rețelelor feroviare române cu cele austro-ungare. Are o lungime de 264 m, fiind aflat la 64 metri înălțime față de valea străbătută, fiind cea mai mare construcție de cale ferată executată din beton armat din România

1902 – A încetat din viață Elena Bibescu (1855, Bârlad, Moldova – 18 octombrie 1902, Iași)

Pianistă, a studiat cu Anton Rubinstein; saloanele ei muzicale la București sau Paris erau frecventate de cei mai importanți artiști ai timpului, dar și de aristocrația europeană

1907 – S-a născut Mihail Sebastian

Iosif Hechter; n. 18 octombrie1907, Brăila – 29 mai 1945, București

Om de litere, a scris roman, dramaturgie și critică literară, a fost publicist, ținând printre altele și cronică muzicală și memorialist. A urmat studii universitare de drept și filozofie la București. A avut o tentativă de a-și da doctoratul în drept la Paris, soldată cu un eșec. A fost apoi secretar la o importantă casă de avocatură din epocă, fiind și avocat pledant. Descoperit de Nae Ionescu, președintele comisiei sale de bacalaureat, a fost invitat de acesta să colaboreze la revista Cuvântul, unde l-a cunoscut pe Mircea Eliade, unul din viitorii săi prieteni. A debutat în literatură cu un volum foarte scurt, Fragmente dintr-un carnet găsit (1932), urmat de un volum de nuvele, Femei, a publicat mai multe romane: Orașul cu salcâmi, Accidentul, influențate de Proust, Flaubert și alți romancieri francezi. În anul 1934 a publicat un alt roman, De două mii de ani, despre ce înseamnă să fii evreu în România. S-a impus în literatura română ca dramaturg cu piesele de teatru Steaua fără nume, Jocul de-a vacanța, Ultima oră; piesa Insula a rămas neîncheiată. Prin legislația antisemită de la începutul anilor ’40, i s-a interzis să lucreeze ca jurnalist și i s-a retras și licența de avocat pledant. Reprezentarea pieselor sale a fost interzisă din aceeași cauză. Jocul de-a vacanța a fost interzisă, pentru a putea reprezenta Steaua fără nume a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu. Piesa Ultima oră s-a jucat după moartea sa, la Teatrul Național București, sub direcția lui Zaharia Stancu. Jurnalul său intim, ținut în anii unei sălbatice resurecții a antisemitismului (1935–1944), a fost publicat postum, abia în 1996. Originalul a fost scos din țară prin curier diplomatic de fratele său mai mic, Andrei Benu Sebastian, și a ajuns la Ierusalim. În prezent originalul se găsește la Universitatea din Ierusalim, frații săi aflându-se în posesia unor copii fotografice

1909 – A fost realizat filmul Bleriot zburând la București

Film-reportaj realizat de Casa Pathe în București, la 18 octombrie 1909, pe hipodromul Băneasa, unde celebrul aviator francez, Louis Blériot (1872–1936), a prezentat zboruri demonstrative, „în fața Familiei Regale, a Primului Ministru Ion C. Bratianu și a peste 10.000 de bucureșteni și din provincie”. A fost regizat de Hugues d’Eywo, fiind cea mai veche actualitate pe peliculă cu subiect românesc. Un fragment din acest film a fost utilizat în realizarea documentarului Scene din viața și domnia Regelui Carol I realizat de Tudor Posmantir în 1933

1918 – Declarația de independență a Transilvaniei a fost prezentată în Parlamentul de la Budapesta

Reprezentantul Partidului Național Român în Parlamentul de la Budapesta, deputatul Alexandru Vaida-Voevod, a citit la 5/18 octombrie în plenul adunării Declarația de autodeterminare a românilor din Imperiul habsburgic, în conformitate cu principiul autodeterminării și cu cel al egalității în drepturi pentru toate națiunile. A fost adoptată de Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania în ședința din 29 septembrie/12 octombrie de la Oradea

1918 – A luat ființă Societatea Simfonică „George Enescu” din Iași

Între 1917–1918 a avut loc o stagiune simfonică a Societății Filarmonice Române din Iași cu o orchestră alcătuită din instrumentiști bucureșteni și ieșeni, inițiată și condusă de George Enescu. La 18/31 octombrie, marele compozitor George Enescu a dăruit numele său Societății Simfonice, care a funcționat până în 1923, apoi între 1930–1932

1923 – S-a născut Mirel Ilieșiu

18 octombrie 1923, București – 23 martie 1985, Târgu Mureș

Regizor și scenarist de film documentar. Din 1951 a fost redactor și apoi regizor la Studioul „Alexandru Sahia”. A realizat peste 1.000 de filme de mediu și scurtmetraj la care a semnat, de regulă, și scenariul. A creat, ca regizor și scenarist: Viscolul (1954), Lumina și piatra, Trei strigăte pe Bistrița, Cântece românești de altădată, Dunărea – o legendă în formă de fluviu, Jocul cu lutul, cu apa și cu focul, Glasul roților de tren, Sfârșit de veac în sunet și imagini. A jucat în filmul artistic Aventuri la Marea Neagră. Bogata sa activitate a fost recompensată cu mai multe premii: Karlovy Vary (1954 – Viscolul), Mamaia (1964 – Tăbăcarii), Bilbao (1968 – Tensiune înaltă la Bechet), Marele Premiu Palme d’Or, Cannes (1969 – Cântecele renașterii), ACIN (1977, 1979, 1981, 1982, 1984)

Cântecele renașterii (1969)

1926 – A încetat din viață Ioan Ciorănescu (27 mai 1905, Moroeni, Dâmbovița – 18 octombrie 1926, Sibiu)

Poet și traducător

1933 – S-a născut Coman Șova

18 octombrie 1933, București

Poet și dramaturg. Licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București (1960), a fost secretar literar al Teatrului „Barbu Delavrancea” din capitală, secretar general de redacție la revista Amfiteatru, secretar general de redacție la România liberă și redactor-șef adjunct la revista Magazin, comentator publicist la România liberă. A colaborat la România literară, Contemporanul, Luceafărul, Cronica, Tomis, etc. A debutat cu un grupaj de poezii în Gazeta literară (1958), în dramaturgie în revista Teatrul, cu piesa Iubesc pe al 7-lea (1964) și editorial cu volumul de versuri Astrul nimănui (1970). S-a impus ca poet. Din volumele de versuri: Marival, Cuvinte de reazem, Unul cu altul, Căderea fructului.

1938 – S-a născut C. Stănescu

18 octombrie 1938, Bărcănești, Ialomița

Critic literar. A urmat Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1957–1962), iar în 1971 a obținut titlul de doctor în filologie la Universitatea din București cu teza Dezvoltarea sonetului în Renașterea italiană. A fost șef de secție și redactor-șef adjunct la ziarul Scînteia tineretului, apoi redactor și șeful secției culturale la ziarul Scînteia și șeful departamentului cultural al ziarului Adevărul. În anul 1990 a fondat, împreună cu Mihai Caranfil și Victor Vântu, suplimentul Adevărul literar și artistic, pe care l-a condus până în 2005, când s-a transferat la ziarul Gândul. A debutat în anul 1961 cu critică literară în ziarul Scînteia tineretului, unde a susținut din 1963 cronica literară. Cronicile sale literare au fost incluse în mai multe volume. Volumul său de debut, Cronici literare (1971, Premiul Asociației Scriitorilor din București), a fost urmat de Poeți și critici, Jurnal de lectură: studii critice, Interviuri din tranziție, Accente. Jurnal indirect, etc.

1939 – S-au stabilit relații diplomatice între România și China

Primele contacte oficiale româno-chineze au avut loc la Paris, în anul 1880, între Mihail Kogălniceanu și reprezentantul Chinei în capitala Franței. Relațiile diplomatice la nivel de legație au fost stabilite la data de 18 octombrie 1939, între România și Republica China. Au fost întrerupte în 1941, ca urmare a recunoașterii de către guvernul român a guvernului de la Nanjing, format din elemente pro-japoneze. România a fost a treia țară care a recunoscut RP Chineză în octombrie 1949, ulterior, relațiile diplomatice fiind ridicate la rang de ambasadă (1949)

1946 – S-a născut Horia Andreeescu

18 octombrie 1946, Brașov

Dirijor. A absolvit Conservatorul din București, urmând apoi cursuri la Academia de Muzică din Viena sub îndrumarea lui Hans Swarowsky și a lui Karl Österreicher și la Trier și Munchen, cu dirijorul Sergiu Celibidache. Între 1974–1987 a fost dirijor la Orchestra Filarmonicii din Ploiești, iar din 1987 până în prezent este dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu”. A colaborat și dirijat mari orchestre din Europa, printre care London Symphony Orchestra, Wiener Symphoniker, Royal Philarmonic Orchestra, BBC Scottish, orchestrele simfonice din Ierusalim și multe altele. A fost distins cu premiul Criticii la Bienala Muzicii Contemporane în 1981 la Berlin. În 1997, Uniunea Criticilor Muzicali l-a numit Dirijorul anului. A primit Ordinul Național Pentru Merit în grad de Mare Cruce (2006). A fost laureat al Premiului Comitetului Național UNESCO Pentru Dezvoltare Culturală (2002)

Tchaikovsky / Rachmaninov – Piano Concertos • Orchestra Filarmonicii „George Enescu” Dirijor Horia Andreescu

1955 – A fost arestat Gavril Vatamaniuc, conducătorul grupului de rezistență anticomunistă din Munții Bucovinei

Grupul de partizani Gavril Vatamaniuc a fost o grupare de partizani anticomuniști români din Bucovina care a acționat în perioada 1949–1955. În anul 1948, sergentul major de jandarmerie Gavril Vatamaniuc din Constanța, fratele partizanului Ion Vatamaniuc (1903–1992), a intrat în conflict cu locțiitorul politic și a fost dat afară din armată și pus sub urmărirea Securității; s-a refugiat la 25 noiembrie 1949 în pădurile din zona Suceviței. În vara anului 1950, i s-au alăturat doi consăteni, frații Ion și Gheorghe Chiraș, urmăriți și ei de Securitate, aducând cu ei arme. Activitatea grupului s-a limitat doar la acțiuni de apărare, tipărind și distribuind manifeste anticomuniste, distrugând manifestele comuniste și încercând să-i convingă pe muncitorii forestieri să lupte împotriva comuniștilor. Deși Securitatea a reușit să-și infiltreze informatori printre pădurari, majoritatea acestora i-au ajutat pe partizani. În 1954 s-a alăturat grupului partizanul Vasile Motrescu, venit din Munții Făgăraș. La 18 iulie 1955, Securitatea a aflat ascunzătoarea fraților Chiraș. În lupta de la Ursoaia Mare, cei doi frați au fost împușcați. Vasile Marciuc, gazda celor doi frați, a fost capturat la 17 octombrie 1955 și constrâns să dezvăluie ascunzătoarea lui Gavril Vatamaniuc. Astfel, a doua zi a fost prins și Vatamaniuc în satul Voievodeasa

1958 – Iolanda Balaș a stabilit al șaptelea record mondial

La București, Iolanda Balaș a sărit în înălțime la 1,83 de metri

1962 – S-a născut Ovidiu Bădilă

18 octombrie 1962, Constanța – 21 martie 2001, Trieste, Italia

Contrabasist de renume internațional, profesor universitar. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” București, iar în 1987 a emigrat în Europa de Vest, unde a studiat cu Sergiu Celibidache, Enzo Ferrari, Franco Petracchi și Jean Marc Rollez. Din 1992 a devenit profesor la Universitatea din Trossingen și din 1997, la Academia de Muzică din Basel

Bottesini – Grand Duo (1998) • Double-bass Ovidiu Bădilă, Violin Keng-Yuen Tseng, Piano George Vatchnadze

1967 – S-a născut Ștefan Bănică jr.

18 octombrie 1967, București

Actor, compozitor, interpret, regizor, producător și moderator TV, cu o carieră de peste 30 de ani. A lansat 15 albume de autor, zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film și teatru, mii de concerte…

Ștefan Bănică jr. – Să zbor

1968 – S-a născut Cristian Iacob

18 octombrie 1968, Galați

Actor de teatru și film. A fost prezentator TV al emisiunilor Riști și câștigi, Cartea TVRecordurilor. A jucat în seriale TV: Cu un pas înainte, Martor fara voie, Băieți buni. Pe scenă a jucat în: Pescărușul, Peer Gynt, Cum vă place, Școala femeilor, Neguțătorul din Veneția, Colonia îngerilor, și în film: Șobolanii roșii, Pepe & Fifi, Eu sunt Adam, Entre chiens et loups, Le domaine perdu, Nunta mută

Cristi Iacob citește din Noaptea de foc de Eric-Emmanuel Schmitt

1969 – Stabilirea de relații diplomatice la nivel de ambasadă între România și Bolivia

Relațiile diplomatice au fost stabilite la 18 octombrie 1969, la nivel de ambasadă. România a închis Ambasada din La Paz, cu caracter temporar, la 1 aprilie 2000. După 4 ani de funcționare, Bolivia a închis Ambasada de la București, la 21 iulie 2000

1980 – A încetat din viață Teodor Mazilu (11 august 1930, București – 18 octombrie 1980)

Dramaturg, autor de piese de teatru și scheciuri pentru televiziune, cel mai original comediograf al teatrului românesc postbelic

2002 – A încetat din viață Iancu Fischer (4 decembrie 1923, Iași – 18 octombrie 2002, București)

Specialist în filologie clasică, profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București

2006 – Alpinistul Ticu Lăcătușu a escaladat cel mai înalt vârf din masivul himalayan Tsartse, Europa

Lăcătușu și doi colegi germani au urcat în premieră absolută vârful botezat Europa (6.403 m, cel mai înalt din masiv)

 

2008 – A încetat din viață Gheorghe Pavelescu (18/31 martie 1915, Pianu, Alba – 18 octombrie 2008, Sibiu)

Etnolog și folclorist, autor a peste 200 de studii despre arta tradițională, folclor, magie populară și etnomedicină, a fost profesor universitar la Cluj și la Sibiu și Doctor Honoris Causa al universităților din Cluj, Sibiu și Alba Iulia

2009 – A încetat din viață Ion Cojar (9 ianuarie 1931, Recaș, Timiș – 18 octombrie 2009, București)

Profesor de actorie, cercetător, regizor de teatru și, ocazional, actor de film, fondatorul unei metode unice ce a revoluționat școala românească de actorie

2011 – A încetat din viață Paul Everac (23 august 1924, București – 18 octombrie 2011, București)

Dramaturg, director general al Televiziunii Române, director al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistă „Nicolae Iorga” de la Veneția; a scris peste 140 de piese de teatru

2017 – A încetat din viață Olga Tudorache (11 octombrie 1929, Oituz, Bacău – 18 octombrie 2017, București)

Actriță de teatru, radio, film și televiziune și profesor universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „18 Octombrie în istoria României

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: