Istoria României România frumoasă Today's Memory

20 octombrie în istoria românilor

Foto: Mănăstirea Căldărușani


1595 – S-a încheiat Bătălia de la Giurgiu

Mihai Viteazu a eliberat orașul Giurgiu, hotarul Țării Românești s-a stabilit pe Dunăre, fiind eliberată și Brăila. O importantă consecință a campaniei din toamna lui 1595, încheiată cu victoria de la Giurgiu, a fost mutarea capitalei Munteniei de la București din nou la Târgoviște, mai departe de Dunăre și astfel de pericolul otoman

1600 – Lupta de la Bucov

Oastea valahilor conduși de Mihai Viteazul a fost învinsă de trupele poloneze ale lui Jan Zamoyski, sprijinite de trupe moldovenești conduse de Ieremia Movilă, domn al Moldovei (20/30 octombrie).

1638 – S–a încheiat construcția Mănăstirii Căldărușani

Unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură bisericească din Țara Românească, Mănăstirea Căldărușani a fost ctitorită de domnitorul Matei Basarab (1632–1654) și construită în 100 de zile, pe locul unei vechi sihăstrii. Se află la 40 km de București, pe o peninsulă în lacul cu același nume. Complexul conține mai multe monumente – Biserica Sf. Dimitrie, Biserica Sf. Ioan Evanghelistul în cimitir, o pinacotecă, Biserica Sf. Varvara și Duminica Tuturor Sființilor-Cocioc. Pisania bisericii arată: „…Drept aceea și eu întru Hristos Domnul bun creștin singur țiitor a toată Țara Românească și de cea parte de munte și altele domnind, auzind acestea, repezitu-m-am cu pohta și cu gândul cel dumnezeiesc care este către sfintele biserici a le zidi și a le urzi și a le înfrumuseța cu cheltuiala din avuția ce s-au dat nouă de la Dumnezeu; întocmind aceastea, vrut-am și aici în locul acesta care se chiamă Căldărușani a zidi casă Domnului, care loc singur domnia mea cu gândul l-am găsit întru mărirea și întru lauda Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie celuia ce-i cură mir, ca să ne fie domniei mele și părinților mei întru veci pomenire, iar Împăratului celui de vecie, celui neputred, celui înțelept, celui nevăzut, unul Dumnezeu, aceluia să fie cinstea și măria întru vecia de veac. Amin. […] Și s-au început a se zidi din luna lui iulie 10 și s-au săvârșit în luna lui octombrie 20, iar din zidirea lumei leat 7147, iar de la Hristos 1638

1821 – S-a născut Eufrosina Popescu

Eufrosina Vlasto; 20 octombrie 1821, București – 3 noiembrie 1900

Actriță, a activat atât în teatrul dramatic, cât și în cel liric, cultivând o artă interpretativă realistă. Dovedind de timpuriu aplecarea pentru cântec, dans și recitare, în 1834 a devenit elevă a Școlii de muzică vocală, declamație și literatură a Filarmonicii din București, prima de acest gen din Țara Românească. La 16 ani, s-a măritat cu polcovnicul Theodor Popescu, aghiotant al voievodului Alexandru Ghica, dar, după numai câțiva ani de căsnicie, a rămas văduvă. A continuat studiile muzicale la Viena și Paris. Adoptând numele de Marcolini, a obținut mare succes pe scenele lirice din Italia și Franța (Veneția, Florența, Milano, Nisa). După aproape două decenii de carieră muzicală, care au făcut-o cunoscută în Europa, artista a revenit în țară, pentru a se dedica artei dramatice. Și timp de alte trei decenii, Eufrosina Popescu a fost cea mai apreciată actriță din teatrul românesc, făcând parte din diferite asociații actoricești. A creat roluri din dramaturgia românească, piesele lui Vasile Alecsandri, V.A. Urechia, Gheorghe Sion, Alexandru Macedonski, dar și din piese aparținând repertoriului universal: Vicleniile lui Scapin de Molière, Nunta lui Figaro de Pierre Caron de Beaumarchais, Don Carlos de Schiller, etc.

Mai mult: https://yorick.ro/eufrosina-vlasto-marcolini-popescu-o-cariera-sub-semnul-premierei/

1928 – S-a născut George Baronzi

20 octombrie 1828, Brăila – 28 mai 1896, București

Poet, prozator, gazetar și traducător. A ocupat o serie de slujbe în administrația județelor Dâmbovița, Vlașca, Covurlui, Ialomița și la Craiova. Autor prodigios de poezie, proză și teatru, traducător productiv, Baronzi a fost unul dintre aceia care și-au făcut din scris o preocupare de-o viață. A debutat timpuriu, în 1844, cu drama Eleonora. A colaborat, timp de jumătate de secol, la diferite publicații, a scris la Curierul românesc, a fost redactor al revistei România, a editat, împreună cu George Sion, foaia Zioa; a fost redactor la publicațiile Moș Ion, Presa română, Vocea Covurluiului, apărute la Brăila și Galați, a condus Vocea poporului. A publicat și în Patria, Concordia, Românul, Naționalul, Dâmbovița, Unirea, Revista Carpaților, Constituționalul, Buciumul, Ghimpele, Literatorul, Revista literară, etc. A fost un autor prodigios, care a scris poezie, proză, teatru, fără ca activitatea lui să se fi bucurat de o apreciere deosebită din partea contemporanilor. A publicat volume de versuri: Cugetările singurătăței, Nopturnele, Danubianele, Zânele Carpaților, Fabule alese, Legende și balade

1829 – S-a născut Iosif Hodoș

20 octombrie 1829, Bandu de Câmpie, Mureș – 28 noiembrie/9 decembrie 1880, Sibiu

Istoric, om politic, avocat, publicist, unul dintre fruntașii mișcării naționale a românilor transilvăneni, membru fondator (în 1866) al Academiei Române. Împreuna cu fratele său Zaheu Hodoș, cu vărul său, Alexandru Papiu Ilarian și cu frații Radu și Nicolae Popea, toți elevi la Liceul Academic Piarist din Cluj, a participat la organizarea unei societăți de lectură care „prin cultivarea limbii române și a celorlalte instrumente de cultură națională, avea de scop să pregătească emanciparea politică a neamului nostru”. A studiat Dreptul în Italia, la Padova alături de Alexandru Papiu Ilarian și de Simion Bărnuțiu. În anul 1848, când avea numai 19 ani, încredințându-i-se viceprefectura ținutului Zarand, a participat la toate actele naționale, politice și culturale din acest ținut. A fost ales secretar general al adunării naționale de pe Câmpia Libertății, din 3–5 mai 1848. Între 1869–1878, pe perioada a trei mandate, a fost deputat în Parlamentul de la Budapesta, unde a susținut autonomia și integritatea Transilvaniei pentru care a fost felicitat de brașoveni, sibieni, craioveni și bucureșteni. Se numără printre membrii fondatori ai Societății literare române, societate care se va transforma ulterior în Academia Română, fiind secretar general al Academiei Române până la moarte A publicat la Pesta, în 1871, studiul de drept intitulat Românii și constituția Transilvaniei. Din însărcinarea Academiei Române, a tradus și editat operele lui Dimitrie Cantemir Descriptio Moldaviae și Istoria Imperiului Otoman. A colaborat la Revista Carpaților editată de Gheorghe Sion în 1861 și la Foaie pentru minte, inimă și literatură

1850 – S-a născut Ioan Boroș

20 octombrie 1850, Carei, Satu Mare – 29 ianuarie 1937, Lugoj

Preot, istoric, delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. A urmat studii gimnaziale în Carei și Beiuș, teologice la Universitatea din Viena (1869–1873). A avut diferite funcții în Cancelaria Episcopiei unite din Lugoj, a fost paroh în Zăbrani, Arad, secretar apoi canonic al Episcopiei Lugoj, vicar general, apoi vicar capitular, arhiereu, președintele Comisiei pentru conservarea monumentelor istorice, secția Banat. A publicat peste 130 de articole în: Preotul Român Gherla, Unirea Blaj, Transilvania Sibiu, Răsunetul Lugoj și a participat la alcătuirea Enciclopediei Române (3 Vol., Sibiu, 1898–1904). A fost autorul unor lucrări de liturgică și de istorie locală: Ritual sau explicarea riturilor sacre ale Bisericii grecești catolice, Rugăciunea Domnului sau Tatăl nostru, Sematismul istoric al diecezei Lugojului, Unirea românilor din Lugoj. Istoria parohiei în anii 1836-1860, Evenimentele revoluției de libertate din anii 1848-1849 desfășurate în Lugoj, Rapoartele vechiului Județ Caraș și alte inforimațiuni despre revoluția lui Horea în Analele Banatului

1868 – S-a născut Gheorghe Domășnean

20 octombrie 1868, Mehadia, Austro-Ungaria – 18 septembrie 1940, Timișoara

General în Armata Comună austro-ungară, apoi general de divizie în România, politician și primar al Timișoarei. A urmat o școală reală militară inferioară din Eisenstadt, școala reală militară superioară din Biserica Albă, pe care a absolvit-o cu epitetul eminent și Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt pe care a absolvit-o ca șef de promoție. După absolvirea academiei, a fost repartizat în 1890 ca locotenent în regimentul de infanterie grăniceresc din Caransebeș, de unde a fost trimis la Școala de Război din Viena, pe care a terminat-o pe primul loc. A activat cu gradul de căpitan în cadrul Statului Major al Armatei Imperiale și Regale la Biroul de Operațiuni, maior al Statului Major și la Ministerul Imperial și Regal de Război. În timpul Primului Război Mondial, a participat la a patra bătălie de la Isonzo și pe frontul din Tirol, fiind distins Cavaler al Ordinului Imperial Leopold clasa a 3-a și cu Crucea de Merit Militar clasa a 3-a, cu decorație de război. După război, a intrat în serviciile militare românești la gradul de general de divizie și s-a pus la dispoziția Consiliului Dirigent de la Sibiu, condus de Iuliu Maniu. În această calitate a organizat patru divizii românești, precum și jandarmeria din Banat și Transilvania, când armata română a intrat în Ardeal, fiind șef al Statului Major al armatei din noile provincii. S-a retras din serviciul militar activ la sfârșitul anului 1920 și a fost decorat cu Ordinul Coroanei României în clasa de Mare Ofițer. Ulterior a intrat în politică, devenind primar al Timișoarei (9 martie 1929–23 decembrie 1929). A realizat: mutarea liniei ferate Timișoara–Buziaș care traversa orașul, terminarea lucrărilor clădirii Capitol destinată inițial Filarmonicii, susținerea înființării Episcopiei, devenită ulterior mitropolie și construirea catedralei

1872 – S-a născut Pericle Papahagi

20 octombrie 1872, Avdela, Grecia – 20 ianuarie 1943, Silistra, Bulgaria

Filolog, lingvist și folclorist de origine aromână, membru corespondent (din 1916) al Academiei Române. În 1891 a devenit student la Facultatea de Litere a Universității din București. Începând din 1905, a făcut studii de specializare la Leipzig, cu filologul Gustav Weigand, luându-și doctoratul în litere în 1908. A fost profesor la liceul român din Bitolia (și pentru un an și 8 luni director), ulterior funcționând la școli secundare din Salonic, Giurgiu, precum și la Silistra, unde a obținut titularizarea și a fost director. A debutat în 1892, cu Cântece de leagăn la macedoromâni, în Revista nouă a lui B.P. Hașdeu. A editat revista Dunărea (1923) și a colaborat la Analele Academiei Române, Analele Dobrogei, Arhiva, Convorbiri literare, Frățil’ia, Grai bun, Grai și suflet, Jahresbericht des Instituts für Rumänische Sprache zu Leipzig, Peninsula Balcanică, Revue historique du sud-est europeen, Vieața nouă, Viața românească, Byzantion, Revistă armânească. A fost un neobosit culegător de folclor și cercetător în domeniul aromânei, editor al celor mai vechi texte aromânești: Jocuri copilărești, Meglenoromânii. Studiu etnografico-filologic, Graie aromâne, Aromânii din punct de vedere istoric-cultural, Aromânii din punct de vedere istoric-cultural, Urme românești în toponimia Peninsulei Balcanice

1880 – S-a născut Augustin Bena

20 octombrie 1880, Pianu de Jos, Alba – 1962 Cluj

Compozitor, profesor, dirijor, preot, mare animator al vieții cultural-teatral-muzicale din Transilvania. A obținut bacalaureatul în anul 1900, devenind cunoscut ca dirijor al corului elevilor, cu care a interpretat, printre altele, Canțoneta italiană, compoziție proprie pentru cor bărbătesc pe versuri de Vasile Alecsandri, prima sa lucrare executată în public și în calitate de dirijor. Între 1900–1903 a studiat teologia la Sibiu, s-a înscris, prin concurs, la Academia Regală de Muzică din Berlin – Charlottenburg (Akademische Hochschule für Musik), unde a studiat compoziția cu Max Bruch, al cărui elev favorit a devenit. După absolvire, în 1905 s-a înscris la Conservatorul din București, pentru studiul muzicii românești sub îndrumarea lui Dumitru Kiriac și Alfonso Castaldi. A revenit la Sibiu, ca profesor de muzică și cântare la Teologia din Sibiu, la Școala de Fete a Astrei, Școala de Gospodărie, directorul Uniunii de Cântări din Sibiu și Econom la Teologia din Sibiu. La Năsăud, a avut o bogată activitate componistică, dirijorală, didactică. A înființat primul teatru stabil din Transilvania. În Primul Război Mondial a fost mobilizat ca preot militar cu grad de căpitan în armata Austro-Ungară și a căzut prizonier în Polonia pe frontul rusesc. După Marea Unire a fost profesor la catedra de teorie, solfegii, armonie si dirijat la Conservatorul din Cluj. A obținut la Cluj titlul de Doctor în Filozofie și Litere cu teza Limba română la sașii din Ardeal, a fost directorul, apoi rectorul Academiei de Muzică și Artă Dramatică din Cluj și la Timișoara în refugiu, inspector al învățământului muzical secundar din Transilvania, apoi din întreaga țară. Activitatea sa componistică a cuprins peste 200 de piese din genuri muzicale variate: corale, piese religioase, muzică vocală, muzica de operă, muzică de cameră, muzică simfonică, lucrări didactice. Pentru meritele sale didactice si componistice a fost decorat cu Ordinul Coroana României, în grad de cavaler

La fântână Pro Arte – Corul Universității București, dirijat de Ligia Balica Vascan

1882 – S-a născut Bela Lugosi

Béla Ferenc Dezső Blaskó; 20 octombrie1882, Lugoj, Austro-Ungaria – 16 august 1956, Los Angeles, SUA

Actor american originar din Transilvania (pe atunci parte din Imperiul Austro-Ungar). S-a nascut la Lugoj, de unde si pseudonimul Lugosi. Înainte de emigrare, a avut o carieră actoricească lungă, cu roluri în piese Shakespeariene cum ar fi: Hamlet, Macbeth, Regele Lear, Richard al treilea, Îmblânzirea scorpiei. În 1931 a obținut cetățenia americană. A devenit celebru cu rolul Dracula, având încă dificultăți cu limba engleză, pronunția sa din film adaugând o notă în plus de autenticitate personajului. În bună parte din cauza accentului său puternic, a reușit doar cu greu să supraviețuiască în SUA, rămânând sărac toată viața lui, în ciuda talentului său actoricesc excepțional. A jucat în peste 100 de filme de groază și thriller dar numai în roluri secundare; astfel de filme au fost: Night of Terror, The Gorilla, Night Monster, One Body Too Many. A fost îngropat în California, în costumul de scenă al lui Dracula din filmul din 1931, așa cum a cerut. Se zice că a fost așa de sărac când a murit încât un alt actor american a plătit pentru înmormântarea lui

Dracula (1931) Mirror scene

1893 – S-a născut Ion Crețu

20 octombrie 1893, Bălțați, Iași – 18 ianuarie 1970, București

Editor, istoric literar și traducător. După ce a urmat la București, între 1907–1915, cursurile Seminarului „Nifon Mitropolitul”, în 1918 a absolvit Facultatea de Litere a Universității din Iași. A lucrat în redacția ziarului Patria din Cluj, devenind apoi profesor la Tecuci, Râmnicu Sărat, la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, aici fiind și director (1938–1940). A predat și la alte școli din București până în 1954, când s-a pensionat. A fost cofondator al colecției Biblioteca școlară. A colaborat la Limba română, Luceafărul, Viața românească, Revista de istorie și teorie literară, Biserica Ortodoxă Română, Gazeta literară, etc. Cele două monografii pe care le-a publicat, Viața lui Eliade (1939) și Mihail Eminescu (1968) au un pronunțat caracter de popularizare

1895 – S-a născut Alexandru Rosetti

20 octombrie 1895, București – 27 februarie 1990, București

Lingvist și filolog, editor, pedagog, istoric al limbii române, profesor la Facultatea de Litere din București, patron spiritual al școlii românești de lingvistică, membru titular (din 1948) al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Litere (1916–1920), întrerupte în timpul războiului când a fost mobilizat pe front și rănit în luptele de la Mărășești. I-a avut profesori pe Ovid Densusianu, Ion Bianu, I.A. Candrea, Dimitrie Onciul. Și-a susținut doctoratul la Sorbona cu teza Recherches sur la phonétique du roumain au XVI-e siècle (1926). S-a ocupat de editarea unor opere complete ale scriitorilor și cronicarilor români ca Miron Costin, Ion Neculce, Grigore Ureche sau Ion Luca Caragiale. A fost directorul Fundației Regale pentru Literatură și Artă a regelui Carol II, cea mai prestigioasă editură din România din epoca interbelică, fiind director între 1933–1947. A înființat, în 1963, Centrul de Cercetări Fonetice și Dialectologie al Academiei. A fost membru corespondent al Academiei Suedeze de Științe

1917 – A început, la Chișinău, Congresul Soldaților Moldoveni

A fost convocat între 20–27 octombrie de Comitetul Central Ostășesc Român și au participat 898 de delegați, reprezentând circa 300.000 de soldați aflați pe toate fronturile și în toate armatele rusești. A fost prezidat de Vasile Cijevschi și s-a desfășurat în casa eparhială din Chișinău. În adunările din 21 și 22 octombrie, Congresul a declarat „autonomia Basarabiei și alegerea unui birou pentru organizarea Parlamentului local, denumit Sfatul țării, precum și 44 de ostași din sânul Congresului ca deputați în Sfatul Țării”. A fost documentul Rezoluțiile Congresului Ostășesc Moldovenesc, care prevedea, printre altele, „să se recunoască faptul că forma cea mai potrivită a conducerii Rusiei este Republica Federativă Democratică”, „să se declare autonomia teritorială și politică a Basarabiei” și în cel mai scurt timp „să se alcătuiască Sfatul Țării, format din 120 de deputați

1919 – A fost fondat clubul de fotbal FC Ceahlăul Piatra Neamț

Clubul a fost fondat de către un grup de elevi și profesori de la Liceul „Petru Rareș”, sub numele de Asociația Sportivă Ceahlăul

1920 – A început greva generală din România

Greva generală a proletariatului din România s-a desfășurat între 20–28 octombrie. Au participat cca 400.000 de salariați, a cuprins toate ramurile industriei și transporturilor și a fost prima grevă politică generală a proletariatului din întreaga Românie. A fost declanșată de refuzul guvernului de a satisface cerințele muncitorilor formulate de Consiliul General al Partidului Socialist al României. Printre cerințe erau incluse recunoașterea sindicatelor muncitorești și eliminarea cenzurii

1924 – S-a născut Valentin Silvestru

Marcel Moscovici; 20 octombrie 1924, Scânteia, județul Iași – 25 noiembrie 1996, București

Prozator, dramaturg, publicist, critic de teatru și de film și istoric teatral, scriitor satiric. A urmat la București Facultatea de Litere și Filosofie, al cărei licențiat a devenit în 1949. Debutul în presă a avut loc în 1943, cu un articol despre Henrik Ibsen, publicat în ziarul Ecoul, iar cel editorial în 1949, cu nuvela Trenul regal. A fost reporter la cotidienele Victoria, România liberă, colaborator la Contemporanul, redactor la Rampa, Flacăra, Lumea, director artistic al Studioului Cinematografic București, redactor-șef al publicației Probleme de cinematografie, profesor de estetică la Institutul de Teatru din București, șef al secției de artă și cronicar dramatic la Contemporanul. A scris scenarii radiofonice, pentru filme de televiziune: Arta conversației, documentare (despre Lucia Sturdza Bulandra), de desene animate: Căsuțe ascunse, sau artistice, folosind uneori propriile-i proze: Tufă de Veneția. A tradus din mari scriitori spanioli și francezi, ca Lope de Vega, Cervantes, Federico Garcia Lorca, Prosper Merimee, Anatole France, Aime Cesaire, dând versiuni în limba română, mai ales pentru texte utilizate în spectacole teatrale. Din operele sale: Bordeiul de la Poarta Albă, O femeie aprigă, Jurnalul cu file violete, Când plouă, taci și-ascultă

Tufă de Veneția (1977)

1927 – S-a născut Oskar Pastior

20 octombrie 1927, Sibiu – 4 octombrie 2006, Frankfurt pe Main

Poet german, sas din România. La 17 ani, a fost deportat în Uniunea Sovietică, alături de majoritarea cetățenilor români de etnie germană, fiind repartizat la un colhoz. Aici a muncit până în anul 1949, când i s-a permis să se întoarcă acasă. A scris poezii și în lagăr, pe hârtie din saci de ciment. Întors acasă, și-a câștigat existența cu munci ocazionale, a urmat liceul la fără frecvență, a luat bacalaureatul, a făcut stagiul militar într-o unitate de muncă, până în 1955, când a trecut examenul de admitere la Universitatea din București. Ca student, a început să publice cu asiduitate versuri, în special în ziarul de limbă germană Neuer Weg. Locuința sa și a soției sale (scenografa și pictorița Roswitha Capesius) devenise un loc de adunare al unui cerc de prieteni artiști între care poetul student Georg Hoprich, Richard Adleff și criticul literar, eseistul și traducătorul Dieter Fuhrmann. Între 1960–1968 a fost redactor la secția germană a radiodifuziunii române. În 1968 s-a stabilit în Germania, până la moartea sa, trăind la Berlin, ca scriitor liber profesionist. În 2009 a devenit celebru în calitate de colaborator al scriitoarei Herta Müller (laureată a Premiului Nobel pentru Literatură din acel an) și ca model pentru personajul Leo Auberg din romanul ei Atemschaukel (Leagănul respirației)

1930 – S-a născut Ioan Grigorescu

20 octombrie 1930, Ploiești – 26 martie 2011, Ploiești

Scriitor și publicist. A absolvit Institutul de Literatură „Maxim Gorki” de la Moscova, fiind membru UTC. A fost corespondent de presă în Polonia (1956–1958), timp în care a învățat limba poloneză, a fost trimis apoi ca bursier UNESCO la Institutul Superior de Jurnalistică din Strasbourg. A fost unul dintre cei mai cunoscuți corespondenți de presă. A publicat 15 volume de proză și reportaje de călătorie, între care Zigzag pe Mapamond, Paradisul murdar, Dilema americană, Al 5-lea punct cardinal. De asemenea, a scris 20 de scenarii pentru filme artistice de lung-metraj. A fost vicepreședinte al Radioteleviziunii Române în perioada 1966–1970, autor al unui serial TV de călătorie, una dintre cele mai longevive emisiuni de televiziune, Spectacolul lumii

1931 – A doua conferință balcanică

A avut loc la Istanbul între 20–26 octombrie. Din punct de vedere politic, celor șase participante (România, Albania, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria și Turcia) le era greu să-și stabilească obiective comune. Ca urmare, au fost obținute rezultate doar în domeniul economic

1932 – S-a instalat Guvernul Iuliu Maniu (3)

Consiliu de miniștri al PNȚ, prezidat de Iuliu Maniu, care a guvernat între 20 octombrie 1932–12 ianuarie 1933. Portofoliul Externelor era deținut de Nicolae Titulescu

1933 – S-a născut Ion Bălu

20 octombrie 1933, Poiana Câmpina–Câmpina, Prahova

Critic și istoric literar, biograf, profesor de literatură română. A fost licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București, precum și în Drept (1964). Și-a susținut teza de doctorat în filologie, în 1969, având ca temă Opera lui George Călinescu între anii 1919 și 1931. Sub semnătura sa au apărut numeroase cărți care tratează viața și opera unor scriitori români renumiți cum au fost Nicolae Labiș, Cezar Petrescu, Marin Preda sau Ion Creangă. A scris volume biografice extrem de documentate, Viața lui George Călinescu și Viața lui Lucian Blaga, în patru volume. În colaborare cu fiica poetului și filozofului Lucian Blaga, Dorli Blaga, a publicat un volum de non fiction sau istorie literară, pornind de la dosarul de supraveghere al poetului de către Securitate

1933 – S-a născut Ion Dichiseanu

20 octombrie 1933, Adjud

Actor de teatru și film și scriitor. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959. După absolvire, a plecat cu toată promoția la Teatrul din Botoșani. Este cunoscut datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului „C. Nottara”, precum și pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru TV și teatru radiofonic. A publicat volumul de versuri Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză. Din filmele în cre a jucat: Porto-Franco, Tudor, Titanic Vals, Cântecele mării, Dimitrie Cantemir, Muschetarul român, Toate pânzele sus!, Drumuri în cumpănă, Neînvinsă-i dragostea, Supraviețuitorul, Mamaia

Ultima frontieră a morții (1979)

1937 – S-a născut Vlad Georgescu

20 octombrie 1937, București – 13 noiembrie 1988, München

Istoric. Născut într-o familie boierească, în ciuda opreliștilor datorate trecutului politic al familiei, a reușit să intre și să absolve Facultatea de Istorie a Universității din București. A obținut titlul științific de doctor în istorie în 1970. La încheierea studiilor universitare a fost repartizat cercetător la Muzeul Româno-Rus, condus de așa-numitul Prinț Roșu, Scarlat Callimachi. Când Muzeul Româno-Rus a fost desființat, în 1963, a fost transferat la Institutul de Studii Sud-Est Europene. A predat istorie la: University of California, Los Angeles (1967–1968), University Columbia, New York (1973), University of Maryland și Rutgers University. A fost premiat de Academia R.S. România pentru opera sa istorică. S-a stabilit în Occident în 1979, după ce în 1977 a fost ținut în arest timp de două luni, sub acuzația de trădare, în urma publicării unui text critic la adresa regimului. A devenit colaborator, apoi director al departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă din München, între anii 1982–1988. Ca istoric, a publicat în Occident Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre (prima ediție, 1984), de asemenea Istoria ideilor politice românești. În SUA a publicat cartea Political ideas and enlightement in the Romanian Principalities (1750-1831), la Columbia University Press, scrisă pe baza tezei sale de doctorat, susținută la București în 1970, intitulată Gândirea social-politică în Principatele Române în epoca luminilor. În 1987, a fost publicată în Statele Unite cartea lui Ion Mihai Pacepa, Orizonturi roșii (Red horizons), cu dezvăluiri despre sistemul comunist din România, îndeosebi despre regimul Ceaușescu. Vlad Georgescu s-a hotărât să vorbească despre această carte și să difuzeze în serial fragmente din carte în cadrul unei emisiuni. Inițiativa era periculoasă, și Georgescu a fost chiar avertizat de soacra sa: „M-am întâlnit cu generalul X și mi-a spus: «nu difuza cartea lui Pacepa. Dacă o difuzezi, vei fi lichidat în mai puțin de un an»”. În pofida avertismentului, a decis să vorbească despre carte, iar un an mai târziu, în iulie 1988 a fost diagnosticat cu cancer, o tumoare intracraniană care i-a fost fatală. Se presupune că a fost asasinat prin iradiere de agenți ai Securității române. Alți doi directori ai secției române a postului de radio Europa Liberă (Noel Bernard și Mihail Cismărescu/Radu Gorun) muriseră de cancer în condiții misterioase și s-a vorbit de asemenea că decesele lor ar fi fost cauzate de iradieri

Interviu cu Vlad Georgescu (1988)

1939 – S-a născut Dumitru Matcovschi

20 octombrie 1939, Vadul-Rașcov, Soroca/Șoldănești – 26 iunie 2013, Chișinău

Poet, prozator, academician și dramaturg din Republica Moldova, un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia. A urmat Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Istorie și Filologie. A fost redactor la ziarul Moldova socialistă, redactor-șef adjunct la saptămânalul Cultura, redactor-șef al revistei Nistru (redenumită Basarabia în 1988). Opera sa a fost recunoscuta în critica literară pe plan internațional și reprezintă un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia. Este autorul a peste 50 de volume de poezie, proză și piese de teatru

1942 – S-a născut Costel Constantin

20 octombrie 1942, Galați

Actor de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesor Beate Fredanov, în 1964. A debutat ca actor la Teatrul Național din Iași, unde a activat în perioada 1965–1969, cu rolul Călugărul tânăr din Beckett de Jean Anouilh, interpretând roluri importante în piese de Sofocle, Anouilh, T. Williams, Brecht, Marin Sorescu, C. Teodorescu etc. Din 1969 a devenit actor al Teatrului Național din București, unde a apărut în numeroase roluri principale din piese de Shakespeare, Ostrovski, Gogol, Vallejo, Wasserman, Caragiale etc. Primul rol într-un film l-a avut în pelicula Porțile albastre ale orașului, (1973), în regia lui Mircea Mureșan. Au urmat: Tănase Scatiu, Ultima noapte a singurătății, Ediție specială, Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii, La răscrucea marilor furtuni, Ana și hoțul, Liniștea din adâncuri, Amurgul fântânilor, Liliacul înflorește a doua oară, O lebădă iarna, Campioana, Pepe și Fifi, Omul zilei, Dulcea saună a morții, Eu sunt Adam, etc.

O lebădă iarna (1983)

1958 – A încetat din viață Constantin Moisil (8 decembrie 1876, Năsăud – 20 octombrie 1958, București)

Istoric, profesor de istorie, arheolog și numismat, directorul Cabinetului Numismatic al Academiei, membru de onoare al Academiei Române, considerat părintele numismaticii românești

1997 – Filosoful român anticomunist Petre Țuțea a fost reabilitat de către Curtea Supremă de Justiție

Petre Țuțea a fost reabilitat de două ori de justiția din România: prin Decizia nr. 15/20 octombrie 1997 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a admis recursul în anulare împotriva sentinței nr. 241 din 20 decembrie 1957 a Tribunalului Militar a Regiunii a II-a Militare, Colegiul de Fond și a deciziei 57 din 22 februarie 1958 a Tribunalui suprem–Colegiul Militar, cu achitarea tuturor inculpaților vinovați de uneltire contra ordinii sociale în Dosarul din care face parte și Petre Țuțea și de Decizia nr. 4/19 ianuarie 1998 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a admis recursul în anulare împotriva sentinței nr. 179 din 29 septembrie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare, Colegiul de Fond și a deciziei penale nr. 540 din 21 noiembrie 1959 a Tribunalului suprem–Colegiul Militar, prin care Petre Țutea era condamnat la 18 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică

2010 – A încetat din viață Nicolae Popa (13 august 1919, Târpești-Petricani, Neamț – 20 octombrie 2010, Târpești-Petricani)

Meșter popular și poet renumit pentru Muzeul Popular ridicat cu eforturile proprii în curtea casei sale; măștile populare create de către Nicolae Popa sunt cunoscute în întreaga lume

2011 – A început cel de-al 12-lea recensământ al populației și locuințelor din România

Desfăăurat între 20–31 octombrie, a avut ca rezultat o populație stabilă de 19.042.936 de persoane și 8,5 milioane de locuințe. Recensământul anterior a fost efectuat în martie 2002 (populația stabilă fiind de 21.680.974 persoane)

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „20 octombrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: