Istoria României România frumoasă Today's Memory

Today’s Memory – Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir

26 octombrie 1673, Silișteni, Fălciu – 21 august 1723, Harkov, Imperiul Rus


 

Dimitrie Cantemir a fost Domn al Moldovei (martie–aprilie 1693; noiembrie 1710–iulie 1711), personalitate culturală polivalentă, membru al Academiei din Berlin. Tatăl său, Constantin Vodă, dorea să facă din fiul său un om învățat, de aceea i-a ales ca educator pe dascălul Ieremia Cacavelas, din Creta, un grec cu studii la Veneția, Oxford, Leipzig și Viena. Ieremia Cacavelas a fost traducătorul din limba latină în limba greacă (în 1687) a lucrării Vitae Pontificum (Viețile Papilor), scrisă de episcopul Platina. Cacavelas a avut o mare influență asupra formației spirituale a lui Dimitrie Cantemir, a aruncat un văl de misticism asupra spiritului clar al elevului său, acesta a urmărit însă în anii maturității să se dezbare de această înrâurire, părăsind fondul mistic al cugetării.

Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor.

Dimitrie Cantemir – Peșrev Adjem Yegiahi • Formația de Muzică Veche „Anton Pann” Kalofonika, 2005

În 1710 a fost numit la tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus al lui Petru cel Mare. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în Bătălia de la Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale.

A fost autor de lucrări de istorie, orientalistică și muzicografie; lucrarea sa Descrierea Moldovei cuprinde prima hartă detaliată a Moldovei, unic document cartografic despre Moldova timp de un secol; a inventat primul sistem de notare pentru muzica turcească și și-a câștigat recunoașterea europeană prin lucrarea Istoria Imperiului Otoman (1716), tradusă și tipărită la Londra, Paris, Hamburg. În 1714, la propunerea filosofului Leibniz, a fost ales membru al Academiei din Berlin

Mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Cantemir

 

Dimitrie Cantemir – The Book of the Science of Music • Hespèrion XXI, Conduced by Jordi Savall

 

***** [In English] *****

Dimitrie Cantemir

26 October 1673, Silișteni, Vaslui County – 21 August 1723, Dmitrovsk, Oryol Oblast, Russian Empire

 

Dimitrie Cantemir was twice Prince of Moldavia (in March–April 1693 and in 1710–1711). He was also a prolific man of letters – philosopher, historian, composer, musicologist, linguist, ethnographer, and geographer.

His education began at home, where he learned Greek and Latin and acquired a profound knowledge of the classics. Between 1687 and 1710 he lived in forced exile in Istanbul, where he learned Turkish and studied the history of the Ottoman Empire at the Patriarchate’s Greek Academy, where he also composed music.

In 1714 Cantemir became a member of the Royal Academy of Berlin. Between 1711 and 1719 he wrote his most important creations. Cantemir was known as one of the greatest linguists of his time, speaking and writing eleven languages, and being well versed in Oriental scholarship. His oeuvre is voluminous, diverse, and original; although some of his scientific writings contain unconfirmed theories and inaccuracies, his expertise, sagacity, and groundbreaking researches are widely acknowledged.

More on: http://en.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Cantemir

*****

 

17th Century Ottoman Music by Dimitri Cantemir

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #DimitrieCantemir

0 comentarii la „Today’s Memory – Dimitrie Cantemir

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: