Istoria României România frumoasă

8 Noiembrie în istoria românilor

Foto: Marea manifestație anticomunistă și promonarhistă


Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril

În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, în Calendarul Creștin-Ortodox și în cel Greco-Catolic se cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri. Lucrarea principală a îngerilor este aceea de a-l întări și susține pe om în a transfigura lumea

 

1204 – Ioniță Vlahul (Caloian) a fost încoronat rege al bulgarilor și românilor

Domnia lui Ioniță a început în anul 1197. La 8 noiembrie 1204 cardinalul Leo, trimisul papei, l-a uns pe Ioniță ca rege al bulgarilor și vlahilor, dându-i hrisovul de recunoaștere și însemnele de conducător, precum și dreptul de a bate monedă. În schimb, Ioniță împreună cu toți boierii și întregul cler s-a îndatorat a se supune bisericii romane. Capitala statului condus de Ioniță era la Târnovo, iar țara era recunoscută internațional prin legăturile cu papa

1476 – A început a treia domnie a lui Vlad Țepeș în Muntenia

Cu sprijinul Domnului Moldovei, Ștefan cel Mare care a pătruns în octombrie 1476 în Valahia, a pus stăpînire, la început de noiembrie pe Tîrgoviște și, în locul lui Laiotă Basarab, care a fugit spre Dunăre, la turci a fost instalat pe tronul Munteniei Vlad Țepeș

 

1496 – S-a încheiat construirea bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli din Războieni

Biserica mănăstirii a fost construită de domnitorul Ștefan cel Mare la 20 de ani de la Bătălia de la Valea Albă (Neamț, 1476), întru pomenirea oștenilor moldoveni căzuți în acea luptă. Această biserică a fost clădită pe osemintele ostașilor căzuți în luptă. Sub lespezile de piatră ale edificiului, din naos până în altar, pe o lungime de 10 m, o lățime de 3,5 m și o grosime de 30 de cm se află acele oseminte. Pe peretele sudic al pridvorului, în dreapta ușii gotice, se află o pisanie lungă scrisă în limba slavonă: ”În zilele binecinstitorului și de Hristos iubitorului Domn, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 [1476], iar al domniei sale anul 20 curgător, s-a ridicat puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate forțele sale răsăritene, și încă și Basarab Voievod, poreclit Laiotă, a venit cu el, cu toată țara sa basarabească. Și au venit să prade și să ia Țara Moldovei. Și au ajuns până aici, la locul numit Pârâul Alb […] Și noi, Ștefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieșit înaintea lor aici și am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26. Și cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânți creștinii de către păgâni. Și au căzut acolo mulțime mare de ostași ai Moldovei […] De aceea, a binevoit Io Ștefan Voievod, cu buna sa voință a zidit această casă în numele arhistratigului Mihail și întru rugă sieși și Doamnei sale Maria, și fiilor săi Alexandru și Bogdan și pentru amintirea și întru pomenirea tuturor dreptcredincioșilor creștini care s-au prăpădit aici. În anul 7004 [1496], iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8

1711 – A început a doua domnie a lui Nicolae Mavrocordat în Moldova

Nicolae Mavrocordat (3 mai 1680 –14 septembrie 1730) avut o scurtă domnie în Moldova, între 17 noiembrie 1709– 23 noiembrie/4 decembrie 1710, după care a deschis șirul domniilor fanariote în Moldova, după plecarea lui Dimitrie Cantemir, între 8/19 noiembrie 1711–decembrie 1715, dar și în Țara Românească, urmând la tron lui Ștefan Cantacuzino, în 1716. A colaborat cu boierimea locală, i-a scutit pe preoți de birul de doi galbeni, a redus plata vădrăritului (impozit pe vin), a suprimat pogonăritul (impozit pe suprafețe cu vii), a redus darea boierilor pe oi, goștina, a favorizat dezvoltarea învățământului în Moldova

1810 – S-a născut Vasile Sturdza

8 noiembrie 1810, Bârlad – ianuarie 1870, Iași

Politician, membru al Căimăcămiei de Trei (octombrie 1858–ianuarie 1859), primul prim-președinte al Curții de Casație și Justiție. A fost judecător în Divanul Domnesc din Iași, Ministru de Lucrări Publice pentru Moldova, Președintele Divanului Domnesc, Comisar al guvernului pe lângă Banca Națională a Moldovei. În calitate de membru al căimăcămiei de trei, împreună cu Ștefan Catargiu și Anastasie Panu, a luptat pentru unirea Principatelor Române. A mai fost Ministru de Interne și Președinte al Consiliului din Moldova, iar la 14 februarie 1862, înființându-se Înalta Curte de Casație, a fost numit primul ei președinte, până în 1868, când s-a retras din viața publică

1834 – Au început lucrările pentru primul monument din țările române, Obeliscul cu lei

Principele Mihail Sturdza și-a dat acordul pentru realizarea unui monument de piatră dedicat Regulamentului Organic în centrul Parcului Copou din Iași. Planurile au fost executate de către inginerul moldovean Gheorghe Asachi, iar fondurile pentru realizarea obeliscului, însumând 2.225 de galbeni, au fost obținute prin subscripție publică de la marea boierime și înaltul cler. Construcția obeliscului a început cu mare grabă la 8 noiembrie 1834 (de ziua onomastică a domnitorului), când s-a pus piatra de fundație și cutia cu anaforaua semnată de boierii Divanului și de cler. A fost realizat între anii 1834–1841

1846 – Turneul lui Franz Liszt în Banat, a continuat la Arad

La marginea orașului, artistul a fost așteptat de o mulțime impresionantă, care l-a primit în urale, oferindu-i diploma de onoare a orașului. În cinstea sa, a fost înălțat un arc de triumf, iar la trecerea trăsurii pe sub el corurile de bărbați au cântat imnuri. În Arad, Franz Liszt a concertat de două ori, în 8 și 10 noiembrie, în sala festivă a hotelului Crucea Roșie. La intrarea în clădire, Liszt era așteptat de o orchestră militară care a interpretat o serenadă, un cor bărbătesc care a cântat imnuri, iar în camera sa de hotel pianistul era așteptat de o orchestră de muzică populară, care a interpretat melodii tradiționale din folclorul local. Repertoriul a fost identic celui din Timișoara; la fel și primirea, și succesul. Pianul la care a cântat Franz Liszt se află și la ora actuală în Muzeul Teatrului din Arad

Franz Liszt – Romanian Rhapsody, S244 • Piano Giovanni Bellucci

1866 – A fost înființată Societatea pentru învățătura poporului român

Fondată de către studenții români aflați la studii la Paris, cu scopul principal de a promova educația gratuită și obligatorie în toate provinciile românești, a contribuit la dezvoltarea conștiinței naționale românești. În august 1866, Constantin Esarcu a găzduit un grup de prieteni, membri ai societății Ateneul Român. V.A. Urechia a propus înființarea unei Societăți pentru învățătura poporului român, sub denumirea Societatea amicilor instrucțiunii, idee salutată de toți cei prezenți. Câteva zile mai tarziu, V.A. Urechia a prezentat un proiect al statutelor societății, după modelul statutelor din alte țări, „modificate apoi după trebuințele țării”. S-a constituit un comitet de revizuire compus din Constantin Esarcu, V.A. Urechia, George Missail, Alexandru Lupașcu și Ioan Străjescu. După finalizare, statutele au fost publicate în câteva ziare pentru aducerea la cunostință publică și a fi dezbătute. După trei adunări publice pentru dezbaterea statutelor, la 8 noiembrie a fost convocată Adunarea Generală, care a aprobat forma finală a statutelor, acestea fiind scrise pe pergamente, semnate de persoanele întemeietoare și afișate în sala de onoare a Societății

1849 – S-a născut Ioan G. Bibicescu

8 noiembrie 1849, Cerneți, Mehedinți – 2 mai 1924, București

Publicist, economist, om politic. Din 1870, s-a înscris la Facultatea de Drept din București, continuând studiile la Paris. Când a revenit în țară, s-a angajat copist la primăria Capitalei, sub mandatul lui C.A. Rosetti. Acesta l-a angajat ulterior la redacția ziarului Românul, oficiosul PNL; timp de 12 ani a dobândit la Românul o bogată și utilă experiență în domeniul publicisticii. A continuat să publice în Dorobanțul, periodic pe care l-a înființat în timpul Războiului pentru Independență, și la ziarul Renașterea, a fondat ziarul Unirea, care a avut o scurtă apariție, apoi a devenit redactor la ziarul Telegraful, schimbându-i numele în Telegraful român. A fost preocupat, în același timp, de probleme economice și sociale, dar și culturale. A condus Societatea pentru industria și comerțul petrolului, dar a făcut parte și din Comitetul Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor. A fost membru al Partidului Național Liberal și parlamentar. Și-a început activitatea la Banca Națională în noiembrie 1895, ca director al biletelor. A devenit viceguvernator (din 1914) și guvernator (1916–1921) al BNR, a condus instituția într-una dintre cele mai dificile perioade. S-a împotrivit vehement strămutării Tezaurul României în Rusia. S-a retras în 1921 din postul de guvernator, cu titlu de guvernator onorific. Din scrierile sale: Mișcarea poporațiunii în România de la 1870 până la 1878, Cercetări asupra crizei și cauzei ei, 1848 în România, Opt ani în Banca Națională a României

1857 – S-a născut Alexandru C. Cuza

8 noiembrie 1857, Iași – 3 noiembrie1947, Sibiu

Profesor de economie politică la Universitatea din Iași, om politic, militant antisemit și membru titular (din 1936) al Academiei Române. A făcut studiile secundare la Dresda, Germania, după care a plecat la Paris, și a studiat la Sorbona, unde a luat bacalaureatul în litere. Între 1882–1886 a studiat la Paris, Berlin și Bruxelles, obținând doctorate în științele politice și economice (1882) și, respectiv, în drept (1886). Întors în țară, a intrat în cercul socialist al revistei Contemporanul din Iași, alături de Constantin Mille și Vasile G. Morțun, apoi în cercul societății Junimea, a colaborat la revista ei, Convorbiri literare, fiind ales ajutor de primar al Iașului. A colaborat la ziarul junimist Era nouă și a devenit deputat de Iași, susținând naționalizarea școlilor. A trecut la conservatori și a fost ales iar deputat, dar s-a retras pentru a începe o mișcare antisemită. Din scrierile sale: Generația de la 1848 și era nouă, Naționalitatea în artă, Doctrina naționalistă creștină

1874 – A fost dezvelită statuia lui Mihai Viteazul din București

Statuie ecvestră, operă a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse (1824–1887), primul monument de această factură din Capitală. Pe fiecare dintre cele patru cornișe ale soclului a fost plasată câte o stemă din bronz, evidențiind simbolul heraldic al Țării Românești, vulturul, Stema Moldovei, cu bourul și stema Transilvaniei. A fost amplasată în Piața Universității, pe locul altarului fostei mănăstiri Sfântul Sava, fiind dezvelită în prezența familiei domnitoare, a membrilor guvernului, a corpului diplomatic, a Mitropolitului Nifon, a primarului Gheorghe Manu, a unui numeros public.

Două tunuri, capturate în timpul Războiului de Independență de la reduta otomană Grivița I, au fost amplasate lângă statuie, în prezența Principesei Elisabeta în data de 11/23 septembrie 1877, în urma Ordinului de zi din 5/17 septembrie 1877, dat și semnat de Domnitorul Carol I

1885 – S-a fondat Partidul Liberal–Democrat condus de Dimitrie C. Brătianu

Partidul Liberal–Democrat a reunit în rândurile sale pe toți cei nemulțumiți de guvernarea liberală a lui I.C. Brătianu, inclusiv pe Mihail Kogălniceanu și grupul liberalilor moldoveni grupați în jurul acestuia. Din fruntea acestui partid, Dimitrie C. Brătianu a folosit toate mijloacele pentru a determina înlăturarea guvernului lui I.C. Brătianu, de la putere, coalizându-se cu Partidul Liberal Conservator în Opoziția Unită. În martie 1888, guvernul și-a depus mandatul, astfel că eforturile sale au fost încununate de succes. A funcționat până la 24 martie 1890, când s-a unificat cu Partidul Național Liberal

1892 – Congresul Partidului Național-Liberal la Iași

A adoptat un nou program și a confirmat alegerea din iunie a lui Dimitrie A. Sturdza ca președinte al Partidului

1901 – S-a născut Gheorghe Gheorghiu-Dej

Gheorghe Gheorghiu; 8 noiembrie 1901, Bârlad – 19 martie 1965, București

Liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa, Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române (21 martie 1961–19 martie 1965). Regimul Dej s-a caracterizat prin lupta pentru epurarea politică în interiorul partidului și eliminarea adversarilor. Atitudinea sa politică a fost ambivalentă până la moartea lui Stalin iar imediat după aceea a început procesul de destalinizare a României, prin susținerea creării industriei grele, eliminarea influenței culturale a URSS-ului, încurajarea sentimentelor antisovietice și stabilirea de relații diplomatice cu statele occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii, ceea ce i-a adus și moartea subită în anul 1965, în cadrul ultimei vizite la Varșovia, când se presupune că a fost iradiat

1916 – S-a născut Alexandru Dragomir

8 noiembrie 1916, Zalău – 13 noiembrie 2002, București

Filosof. A urmat studii la Universitatea din București, absolvind Facultatea de Drept în 1937 și Facultatea de Litere și Filosofie în (1939). Vreme de patru luni, în 1941, a urmat studii strălucite la Universitatea din Breslau (azi Wroclaw), cursuri și seminarii de elină, latină și germană, a fost doctorand al lui Martin Heidegger, înscris la Philosophisches Seminar (Facultatea de Filozofie) al Universității Albert-Ludwig din Freiburg. Împreună cu Walter Biemel, originar din Brașov, a făcut prima traducere în limba română a unui text heideggerian, Was ist Metaphysik ? (Ce este metafizica?). În afara filozofiei, la Philosophisches Seminar se studia intens istoria artei și a literaturii europene, în special cea antică. Pregătea dizertația privind metafizica lui Hegel, dar, în 1943, în preajma susținerii doctoratului, a fost rechemat în țară, fiind mobilizat și trimis pe front. După 1948, din pricina conjuncturii istorice, a devenit un filozof clandestin. A fost cunoscut într-un cerc foarte restrâns și nici prietenii nu știau dacă preocupările sale filozofice se concretizează sau nu într-o operă. A fost, rând pe rând, funcționar la serviciul vânzări, corector, merceolog, achizitor la hidrocentrala de la Bicaz. El știa că România devenise o zonă a filozofiei interzise. Purtând pecetea studiilor în Germania, a anilor petrecuți la Freiburg în preajma lui Heidegger, care într-o lume normală l-ar fi propulsat într-o strălucită carieră universitară, era etern „suspect, făcând parte din categoria spiritele libere care ar trebui mai de grabă suprimate”. Începând din 1984, în locuința lui Gabriel Liiceanu, având un auditoriu restrâns (Gabriel Liiceanu, Sorin Vieru, Andrei Pleșu și, din 1995, Horia-Roman Patapievici), a ținut o serie de prelegeri pe teme diverse: O interpretare platoniciană la „O scrisoare pierdută”, Întrebare și răspuns, Modalități de autoînșelare, Socrate – Înfruntarea filozofiei cu cetatea, Despre lumea în care trăim. Auditorii au notat cu grijă cele ascultate, astfel încât conținutul acestor prelegeri s-a păstrat și a putut fi coroborat cu mulțimea de caiete de însemnări lăsate în urmă de filozof, pentru încercarea unei reconstituiri a operei

1920 – La Chișinău a apărut ziarul Dreptatea

Organ al Partidului Național-Liberal din România, având directori pe Daniel Ciugureanu și Ion Inculeț și redactori-șefi pe Constantin Noe și Gheorghe Dimitriu. La 11 mai 1923 ziarul Dreptatea a fost declarat oficiosul Partidului Național Liberal. De la 20 mai 1925 s-a editat săptămînal, și-a încetat activitatea în iunie 1925, reîncepînd activitatea cu 29 ianuarie 1927

1926 – A fost inaugurată Facultatea de Teologie din Chișinău, ca filială a Universității de la Iași

Înființată prin Decizia Ministrului Instrucțiunii Publice nr. 97.118/17 septembrie 1926, la inițiativa profesorului Ion Petrovici, ministrul Instrucțiunii în Guvernul Alexandru Averescu. Primul decan a fost Irineu (Ioan) Mihălcescu, viitorul mitropolit al Moldovei. „În dimineața zilei, în capela Seminarului Teologic, I.P.S. Gurie, Arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului, PS. Episcop Justinian, PS. Dionisie, părintele decan, alți numeroși preoți au slujit Sfânta Liturghie. În după-amiaza zilei, ceremonia de inaugurare a Facultății de Teologie a continuat în Casa Eparhială din Chișinău, în prezența unor distinși oameni de cultură veniți din întreaga țară și a unui numeros public din partea locului

1926 – S-a născut Mihai Tofan

8 noiembrie 1926, Tigheci, Cahul, Basarabia – 7 iulie 1986, București

Pictor, scenograf, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din 1954. A absolvit Institutul de Arte Plastice „N.Grigorescu” București, Secția Scenografie, promoția 1952 la clasa Prof. W. Siegfried. A fost pictor scenograf al Teatrului Național București, profesor de scenografie la Liceul de Arte Plastice „N. Tonitza” și la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”. Activitatea sa de creație artistică a cuprins peste 250 de spectacole identificate într-un interval de 33 de ani de activitate profesională și colaborare cu cei mai mari regizori ai scenei românești: Sică Alexandrescu, Mony Ghelerter, Al. Finți, Marieta Sadova, Mihai Berechet ș.a. A participat la expoziții de Scenografie peste hotare la Paris, Havana, Praga, Novi Sad

Oameni și șoareci de J. Steinbeck Teatru TV

1928 – S-a născut Dumitru Micu

Dumitru Chiș; 8 noiembrie 1928, Bârsa, Sălaj – 17 iunie 2018, București

Scriitor, istoric și critic literar, profesor universitar. Studiile universitare, începute la Cluj, la Facultatea de Filologie (1948–1950), au fost continuate și terminate la București (1950–1952), unde a urmat și Școala de Literatură „Mihai Eminescu” (1950–1951), a fost scurtă vreme cadru didactic, fiind totodată și inspector-șef în Comitetul pentru Cultură și Artă de pe lângă Consiliul de Miniștri. A fost redactor la ziarul Lupta Ardealului din Cluj (în timpul vacanțelor școlare), ulterior la revista clujeană Almanahul literar, Contemporanul, ziarul Scînteia și alte reviste literare, fiind bun cunoscător al literaturii interbelice și unul dintre cei mai importanți istorici literari ai perioadei după 1947. A scris opere de sinteză despre Poporanism, literatura modernă, revista Gândirea, dar și monografii despre Tudor Arghezi, G. Călinescu sau George Coșbuc, precum și o importantă și cuprinzătoare istorie a literaturii române: Istoria literaturii române: de la creația populară la postmodernism

1929 – S-a născut Ion Brad

8 noiembrie 1929, Pănade–Sâncel, Târnava-Mare/Alba – 6 februarie 2019, București

Poet, prozator și dramaturg, om politic și diplomat. Absolvent al Facultății de filologie din Cluj (1952), a fost, printre altele, în 1958, redactor șef al revistei pentru copii și preadolescenți, Cravata roșie și, mai apoi, al revistei Luceafărul. A fost unul din exponenții realismului socialist (mai ales în poezie) în anii ’50 și ’60, dar devenit scriitor de orientare din ce în ce mai diferită ulterior. A fost ambasador al Republicii Socialiste România la Atena, membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (1974–1989), directorul Teatrului „Constantin Nottara” din București (1984–1990). A publicat volume de poezie: Cincisutistul, Cu timpul meu, Fântâni și stele, Orga de mesteceni, Transilvane cetăți fără somn, Rădăcinile cerului, Al doilea suflet, romane: Romanul de familie, tetralogie: Zăpadia, Soare cu dinți, În umbra castelului, Thalassa, și altele: Ultimul drum, Muntele catârilor, Întâlnire periculoasă, Muntele, memorialistică: Emil Isac, un tribun al ideilor noi, Dincoace de munți, eseuri, piese de teatru: Audiență la consul, Nu pot să dorm și numeroase traduceri

1937 – S-a născut Mihail Diaconescu

8 noiembrie 1937, Priboieni, Argeș

Prozator, critic și istoric literar. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității București (1960). A fost profesor la Rupea, redactor la ziarul Drum nou din Brașov, o carieră universitară (din 1965) la Institutul de Învățamânt Superior din Pitești; redactor-șef al revistei Argeș, profesor-invitat la Institutul de Romanistică al Universității Humboldt din Berlin. A devenit doctor în filologie cu teza Gib I. Mihăescu (1973). A debutat în Gazeta literară cu un articol despre Gala Galaction (1960). A colaborat la Argeș, Luceafărul, Astra, Cronica, România literara, Tribuna României, etc. Publică două romane de actualitate: Visele au contururi precise, Umbrele nopții și mai multe romane istorice: Culorile sângelui, Adevărul retorului Lucaci, Speranța, Depărtarea și timpul, Sacrificiul

1945 – Prima mare manifestație anticomunistă

Organizată de PNL și PNȚ și organizațiile lor de tineret și studenți, în Piața Palatului Regal, prilejuită de ziua onomastică a regelui Mihai I. În timpul manifestației au avut loc provocări armate împotriva participanților, autoritățile comuniste procedând apoi la arestări masive în rândul acestora. „De la ora 8 dimineața studențimea se încolona la căminele Politehnicii din Barou Delavrancea, la Statuia Mihai Viteazu și Facultatea de drept. Peste tot se vedeau chemări pentru manifestația de la Palatul Regal, scrise cu vopsea sau lipite. Dispăruseră etichetele din librării, cumpărate de elevi, scrise și lipite peste tot, în oraș. Majoritatea elevilor se duceau la licee fără serviete deși se anunțase că se vor tine cursuri. Peste două ore Piața Palatului va fi plină de elevi absolut de la toate școlile. De fapt prezenta lor va fi simțită, cu sutele, în arestările care s-au efectuat în aceea zi […] În Piața Palatului Regal, își făcea apariția un grup de circa 30-40 de invalizi de război împingând cărucioarele marilor mutilați. Veneau de la Căminul invalizilor de pe str. General Berthelot având și un drapel și se îndreptau agale spre Palatul Regal. S-au oprit în față și au început să ovaționeze pentru Rege […] Piața Palatului începuse să se umple cu lume. Spre 10 și jumătate și-au făcut apariția, din str. Wilson, venind de la Confederația Generală a muncii, câteva camioane cu muncitori înarmați cu răngi care au încercat să împrăștie mulțimea, mergând până la Athenee Palace, și întorcând veneau până aproape de fostul Teatru Național și iarăși reluau cursa. Alte camioane au apărut dinspre str. Academiei si urmau același traseu, unele învârtindu-se în jurul statuii și lovind în mulțime cu răngile. Au încercat să prindă dintre manifestanți și să-i tragă în camioane unde îi torturau […]” – 8 NOIEMBRIE 1945 de Cicerone Ionițoiu (dintre participanți)

Mai mult: http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/altepub/docs/grevaregala1.htm

Atenție! Orice asemănare cu 10 august 2018, nu este întâmplătoare!!!

1946 – A fost înființat Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon” din București

Încă din perioada anilor 1935–1936, printre preocupările profesorilor C I. Parhon și Șt.M. Milcu, secondați de dr. Marcela Pitiș, figura înființarea unui institut in domeniul endocrinologiei care, la acea vreme, ființa în modestul serviciu al Spitalului de Boli Mentale și Nervoase din Bucuresti. La 8 noiembrie 1946, Decretul-lege nr. 895/8 noiembrie 1946, emis de Regele Mihai, a aprobat raportul ministrului Sănătății, marele neurochirurg prof. dr. Bagdasar, de înființare și organizare a Institutului de Endocrinologie. Institutul, conform statutului, avea „drept scop organizarea, îndrumarea și promovarea studiilor și cercetărilor teoretice și experimentale în domeniul endocrinologiei aplicate în toate ramurile biologice si sociale”. La început, noua instituție a funcționat în localul Clinicii de Dermatologie a Spitalului Colentina, pentru ca din 1948 să își găsească locul în clădirea Sanatoriului Saint Vincent de Paul

1947 – A încetat din viață Constantin Sănătescu (14 ianuarie 1885, Craiova – 8 noiembrie 1947, București)

Militar de carieră, general de corp de armată adjutant al Armatei române, șef al Casei Militare Regale, mareșal al Palatului, care a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României în 1944, în cadrul a două cabinete succesive, șef al Marelui Stat Major

1953 – A încetat din viață Ștefan Bazilescu (4 martie 1864, Tălpaș, Dolj – 8 noiembrie 1953, Tălpaș, Dolj)

Compozitor și folclorist, învățător de țară și cântăreț în biserică

1958 – Tribunalul Militar al Regiunii a II-a București a condamnat gruparea din mișcarea duhovnicească Rugul Aprins al Maicii Domnului de la Mănăstirea Antim din București

Organizația culturală Rugul Aprins al Maicii Domnului, denumită și Grupul de la Mănăstirea Antim, s-a format treptat începând din 1945. La baza formării acestei organizații se afla întâlnirea vizionarilor Alexandru Teodorescu (alias Sandu Tudor), poet, eseit, publicist și Ivan Culighin (duhovnicul mitropolitului Kievului, eliberat de trupele germano-române în orașul Rostov), la Mănăstirea Antim. Reprezenta un nucleu de intelectuali laici și monahi care își propunea păstrarea valorilor ortodoxe, a dreptei credințe, în vremuri de ateism comunist. În mod practic, prin credință și rugăciune, membrii grupului doreau să se opună comunismului adus de trupele URSS în anul 1944. În cadrul organizației se găseau teologi, profesori, călugari, studenți etc. Odată cu instalarea puterii comuniste în România, organizația a intrat în vizorul securității; în 1950, Sandu Tudor, sau părintele Agaton, a fost arestat, condamnat la 5 ani de muncă silnică, după eliberare s-a retras la Mănăstirea Rarău. A urmat părintele Adrian Făgețeanu, la 14 iunie 1958 au fost arestați cei mai mulți dintre suspecți: Alexandru Teodorescu (Sandu Tudor), Benedict Ghiuș, Roman Braga, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Arsenie Papacioc, Alexandru („Codin”) Mironescu, George Văsii și Șerban Mironescu; 29 iulie: Nicoale Rădulescu și Dan Grigore Pistol; 5 august: Vasile Voiculescu și Gheorghe Dabija; 4 septembrie, Dumitru Stăniloaie; 18 septembrie: Emanoil Mihăilescu. Alți arestați: Paul Sterian, Nichifor Crainic, Paul Constantinescu, Constantin Joja, Alexandru Elian, Antonie Plămădeală, Nicolae Bordașiu, Petroniu Tănase, Vasile Vasilache, Grigorie Băbuș, Bartolomeu Valeriu Anania, Andrei Scrima, Ion Marin Sadoveanu, Anton Dumitriu, Gheorghe Dabija, Arsenie Boca, Roman Braga, Vladimir Streinu, și mulți alții. Lotul Teodorescu Alexandru și alții, acuzați, în majoritate, de „crimă de uneltire contra ordinei sociale și pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare” va fi condamnat la închisoare în întregime

1972 – A încetat din viață Athanase Joja (3 iunie 1904, București – 8 noiembrie 1972, București)

Filosof și logician, profesor de logică la Universitatea din București, membru fondator și primul președinte al Asociației România, vicepreședinte al Comitetului Executiv al UNESCO, membru titular, președinte și vicepreședinte al Academiei Române

1993 – România a obținut din partea SUA Clauza națiunii celei mai favorizate

Cadru de facilitare și promovare a relațiilor economice bilaterale, rezultat al interesului politic al SUA de consolidare a relațiilor cu România. Prin Legea Nr. 103–133/2 noiembrie 1993 a Senatului SUA, României i-a fost reacordată clauza națiunii celei mai favorizate, începând cu data de 8 noiembrie 1993, cu condiția reînnoirii anuale

1995 – A încetat din viață Ion Baciu (21 iulie 1931, Brateiu, Sibiu – 8 noiembrie 1995, Ploiești) Dirijor, director al Filarmonicii de Stat din Iași (1968–1974 și 1982–1986), profesor și rector (1974–1976) al Academiei de Arte „George Enescu” din Iași

1999 – Deschiderea oficială, la Berlin, a Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu”

Înființat prin H.G. nr.968/23.12.1998, în urma unui acord între Guvernul României și cel al Republicii Federale Germania privind colaborarea în domeniul cultural

 

2001 – A încetat din viață George Munteanu (14 aprilie 1924, Bravicea, județul Orhei/raionul Călărași – 8 noiembrie 2001, București)

Profesor universitar, scriitor, critic și istoric literar, a colaborat la România Literară, Luceafărul, Tribuna, Scînteia, etc.

2006 – A încetat din viață Iosif Conta (14 septembrie 1924, Bârzava, Arad – 8 noiembrie 2006, București)

Dirijor, din 1954 dirijor principal al Orchestrei Naționale Radio, ulterior devenind și director artistic

2006 – A încetat din viață Marius Popp (1935, Sibiu – 8 noiembrie 2016, București)

Compozitor și instrumentist de jazz, autodidact, membru al sextetului lui Mihai Berindei, al Cvartetului de jazz București, colaborator cu Aura Urziceanu, Pedro Negrescu, Eugen Gondi, Johnny Răducanu, etc, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #VasileSturdza #IoanGBibicescu #AlexandruDragomir #MihaiTofan #DumitruMicu #IonBrad #MihailDiaconescu

0 comentarii la „8 Noiembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: