Istoria României România frumoasă

15 Noiembrie în istoria românilor

Foto: Revolta de la Brașov


1579 – A încetat din viață Francisc David (Dávid Ferenc; 1520, Cluj – 15 noiembrie 1579, Deva)

Teolog, rectorul gimnaziului catolic din Bistrița, pastor evanghelic la Petriș, episcop calvinist al bisericilor maghiare din Transilvania, fondatorul și primul episcop al bisericii unitariene din Transilvania

1580 – S-a născut Gabriel Bethlen

15 noiembrie 1580, Ilia, Hunedoara – 25 noiembrie 1629, Alba Iulia

Principe al Transilvaniei între 1613–1629. A fost educat la Lăzarea, în castelul unchiului său András Lázár. Mai apoi a fost trimis la curtea prințului Sigismund Báthory, cu care a mers în campania sa în Țara Românească, l-a ajutat pe István Bocskai să obțină titlul de prinț al Transilvaniei în 1605. În 1613 a condus o puternică armată împotriva lui Gabriel Báthory, care a fost ucis de către doi ofițeri de ai săi. Otomanii l-au pus pe Bethlen pe tronul Transilvaniei, pe 13 octombrie 1613, dieta Transilvaniei, la Cluj, a ratificat alegerea sultanului Ahmed I. Începând cu 1619, a devenit lider al mișcării antihabsburgice din estul și nordul Ungariei în contextul Războiului de 30 de ani, în care Transilvania s-a situat de partea puterilor oponente Sfântului Imperiu Romano-German. El a dezvoltat producția minieră și industrială, a costruit un nou castel în Alba Iulia, capitala Transilvaniei pe acea vreme, s-a înconjurat cu o curte splendidă și a sponsorizat arta și cultura

1794 – A încetat din viață Paisie de la Neamț / Paisie cel Mare (Paisie Velicicovschi; 21 decembrie 1722, Poltava, Malorusia – 15 noiembrie 1794, Mănăstirea Neamț)

Călugăr și teolog ortodox, îndrumător al vieții monahale din Moldova, considerat în prezent o figură de seamă a istoriei Bisericii Ortodoxe

1813 – Primul curs de inginerie și hotărnicie în limba română

La acea vreme s-a constatat nevoia de ingineri hotarnici pentru măsurarea moșiilor, dar care să înțeleagă și vechile hrisoave de proprietăți, scrise în românește și slavonește. Gheorghe Asachi a deschis, la Academia Domnească din Iași, o clasă specială în limba română, pentru a preda un curs de pregătire a inginerilor hotarnici. Având susținerea mitropolitului Veniamin Costache, Gheorghe Asachi a fost numit profesor la Academie „de geometrie practică și desen”. A funcționat până în 1818. Cursul deschis de el a fost considerat mai târziu ca începutul unei Facultăți de Construcții

1836 – Orașul Brăila a fost declarat port liber – porto-franco

Dupa 289 de ani de ocupație otomană, Brăila a fost reintegrată Țării Românești, în urma războiului ruso-turc din 1828–1829, încheiat prin semnarea Tratatului de Pace de la Adrianopol din 2/14 septembrie 1829. Aceasta a condus la obținerea libertății de navigație pe Dunăre și pe mare pentru Țara Românească, ceea ce înseamna desființarea monopolului otoman asupra mărfurilor românești. Prin ofis domnesc, s-a institut la Brăila regimul de porto-franco, care însemna că toți aceia care făceau comerț aducând sau scoțând mărfuri pe apă erau scutiți de taxe. În consecință, Brăila a cunoscut un avânt economic fără precedent în istoria sa. Libertatea comerțului în portul Brăilei a condus la o creștere spectaculoasă a numărului de vase străine venite în port pentru comerț. Astfel, în anul 1831, au sosit în portul Brăila pentru a face comerț 111 vase, în 1837 au intrat 449 de vase, iar în 1838 au sosit în portul Brăila 685 de vase

1836 – A fost înființat la Iași Conservatorul Filarmonic și Dramatic

Sub direcția lui Gheorghe Asachi (care a fost și profesor de declamație), a spătarului Vasile Alecsandri (tatăl poetului) și a vornicului Ștefan Catargiu; și-a încheiat activitatea în 1840

1836 – A apărut la București primul manual didactic de desen și arhitectură

Manualul, Elemente de desenu și arhitecture, a apărut în tipografia lui Heliade, cu cheltuiala din Casa Școalelor, având 25 de pagini și 33 de planșe format 24×18.5 cm, realizat de pictorul Carol Wallenstein de Vella, profesor la Colegiul Sf. Sava

1845 – S-a născut Vasile Conta

15 noiembrie 1845, Ghindăoani, Neamț – 21 aprilie 1882, Iași

Filosof și poet, profesor universitar, om politic. A urmat cursurile Școlii primare de la Tg. Neamț, fiind coleg cue Ion Creangă, apoi Academia Mihăileană din Iași, luând bacalaureatul în 1868. În 1862, a întrerupt studiile și a însoțit o trupă de actori prin întreaga Moldovă, timp în care a scris o piesă de teatru, jucată la Botoșani și a tradus piesa Miss Multon de Adolphe Belot. După absolvire, a lucrat profesor suplinitor la Catedra de filozofie și s-a înscris la Facultatea de Drept din Iași. În octombrie 1869 a obținut o bursă din partea Societății pentru încurajarea junimii române la învățătură (Pogor–Fătu) fiind trimis pentru studii comerciale în Belgia, unde a urmat cursurile Institutului de Comerț din Anvers, pe care le-a încheiat în 1871, apoi a studiat și dreptul, dobândind, după numai un an, titlul de doctor în drept al Universității din Bruxelles. Revenit în țară, a practicat avocatura și a obținut, prin concurs, Catedra de Drept Civil a Universității din Iași. A fost un mare iubitor și apărător al Basarabiei; și-a petrecut vacanțele pe pământul Basarabiei, la Cahul, folosind timpul în scopul refacerii fizice (avea tuberculoză), dar și culegând poezii populare, pe care le-a strâns într-o colecție intitulată Cântece basarabene. După războiul din 1877, și-a folosit condeiul în apărarea Basarabiei scriind în acest scop trei articole: Basarabia, Chestia Orientului, Viitorul României pregătit de domnul Brătianu și Kogălniceanu, toate trei, dar mai ales ultimul, având un mare ecou, fiind reproduse în toate ziarele. A publicat în revista ieșeană Convorbiri literare prima sa lucrare filosofică, Teoria fatalismului, apoi Teoria ondulației universale, Încercări de metafizică. Din 1873 a frecventat ședințele Junimii, unde a ținut conferințe pe teme filosofice

1855 – S-a deschis oficial Școala Tehnică de Telegrafie din București

S-au înființat școli de telegrafie la București și la Iași, care au pregătit personal român pentru deservirea posturilor telegrafice. În primul an, au absolvit primii 7 telegrafiști

1868 – S-a născut Emil Racoviță

15 noiembrie 1868, Iași – 17 noiembrie 1947, Cluj

Savant, explorator, speolog și biolog, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peșteri și pânze freatice de apă), membru titular (din 1920) și președinte (1926–1929) al Academiei Române. Și-a început educația la Iași, ca elev al lui Ion Creangă și mai târziu al lui Grigore Cobălcescu, continuând apoi la liceul Institutele Unite. Fostul elev al geologului Grigore Cobălcescu a studiat la Facultatea de Drept din Paris, după dorința tatălui său, dar a audiat concomitent și cursurile Școlii de antropologie. După obținerea cu succes a licenței în drept, s-a înscris și la Facultatea de Științe din Universitatea Sorbona, Paris, după absolvirea căreia (1891) a lucrat la laboratoarele Arago în cadrul stațiunii de biologie marină de la Banyuls-sur-Mer, unde a efectuat o serie de scufundări la adâncimea de 10 m cu un echipament clasic Siebe-Gorman, pentru a studia viața subacvatică. A susținut doctoratul în 1896 cu teza Le lobe céphalique et l’encéphale des annélides polychètes. La numai 25 de ani, a fost ales membru al Societății zoologice din Franța. A fost recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediției antarctice belgiene (1897–1899) la bordul navei Belgica. În timpul expediției din Antarctica, a avut posibilitatea să studieze viața imenselor mamifere acvatice, dar și a pinguinilor; a rămas în istoria științei ca descoperitor al balenei cu cioc. În 1920, la Universitatea din Cluj, a organizat primul Institut de Speologie din lume

1876 – S-a născut Ana, contesă de Noailles

Ana Elisabeta Brâncoveanu; 15 noiembrie 1876, Paris – 30 aprilie 1933, Paris

Scriitoare și poetă franceză de origine română, vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea. S-a născut în familia boierească Brâncoveanu, mama ei, de origine greacă și bulgară, Raluca Moussourus a fost o cunoscută muziciană, iar tatăl, Grigore Brâncoveanu, era ultimul descendent pe linie masculină al voievodului Constantin Brâncoveanu. Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu contele Mathieu Ferdinand Frederic Pascal de Noailles (1873–1942) în 1897. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar în 1901 a publicat un volum antologic, Le Cœur innombrable cu un succes remarcabil. A fost prima femeie membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises și apoi a exclusivistei Academii Franceze, care i-a acordat marele premiu pentru literatură. A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. De asemenea, a fost aleasă membră de onoare a Academiei Române, alături de Elena Văcărescu. Anna de Noailles a rămas o reprezentantă a ceea ce criticii francezi numesc la Belle Époque literară

1876 – S-a născut Alexandru Ciura

15 noiembrie 1876, Abrud, comitatul Alba de Jos – 2 martie 1936, Cluj

Preot, prozator și publicist. Născut într-o familie de preoți din Țara Moților, a urmat studi la Gimnaziile din Blaj și Sibiu, Facultatea de Teologie (1894–1898), apoi cea de Litere din Budapesta, cu specializare în română și elină (1899–1902). A devenit suplinitor al Catedrei de Morală de la Seminarul din Blaj, profesor de română la Gimnaziul din Blaj, profesor de română și director al Liceului „George Barițiu” din Cluj. A fost unul dintre întemeietorii și primii redactori ai revistei Luceafărul de la Budapesta, în 1902, iar din 1906 la Sibiu, alături de Octavian Goga, A.P. Bănuț și Octavian Tăslăuanu, în care a publicat numeroase schițe, nuvele, recenzii etc. După 1902 a lucrat în redacția foii Unirea de la Blaj, fiind colaborator la principalele periodice transilvănene din vremea sa, autor de volume cu schițe, nuvele, traduceri. S-a numărat printre delegații la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care a decis unirea Transilvaniei cu România în 1918. Din operele sale: Visuri trecute, Icoane, Educația vechilor elini, Scrisoare în cealaltă lume. Schițe de război, Viața lui Isus scrisă pentru copii

1888 – A încetat din viață Ion I. Câmpineanu (10 octombrie 1841, București – 15 noiembrie 1888, București)

Politician, membru al Partidului Național Liberal, îndeplinit mai multe funcții guvernamentale și publice ca ministru (de justiție, de finanțe, de externe, de domenii), primar al Bucureștiului, primul Guvernator al Băncii Naționale

1895 – S-a născut Vasile Blendea

15 noiembrie 1895, Gureni-Pestișani, Gorj – 8 aprilie 1988, București

Pictor și sculptor, profesor. A absolvit Academia de Belle-Arte din București, ca elev al lui Dimitrie Paciurea la sculptură și compoziție și a lui Frederic Storck la desen. A beneficiat de o bursă de studii la Școala Română de la Fontenay-aux-Roses în 1928. A participat la saloanele oficiale din București dar și la cele din Franța la Salon des artistes français. Cu girul Academiei Române, Nicolae Iorga l-a trimis în Austria, Germania și Elveția pentru a copia portrete de voievozi români aflate în muzee și colecții de artă din aceste țări. A realizat excelente copii reprezentându-i pe Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare. Între anii 1930–1952 a fost profesor de desen la liceul „Ienăchiță Văcărescu” și la mai multe licee din Târgoviște. Ca pictor a dovedit o sensibilitate deosebită față de natură, pe care a reprezentat-o însoțită de monumente și ruine romantice ale orașului Târgoviște

http://artindex.ro/2012/05/16/blendea-vasile/

1896 – S-a născut Horia Hulubei

15 noiembrie 1896, Iași – 22 noiembrie 1972, București

Fizician, unul din fondatorii învățământului superior românesc în domeniul fizicii atomice și nucleare, membru titular (din 1941) și președintele secției a II-a fizică a Academiei de Științe din România, membru titular (din 1941) al Academiei Române. Studiile superioare, pe care le începuse în 1915, la terminarea liceului, au fost întrerupte de intrarea în război a României. A participat, având gradul de sublocotenent, la bătălia de la Mărășești. A făcut parte din grupul de tineri trimiși de șeful misiunii militare franceze în România, generalul Berthelot pentru a deveni piloți militari. A participat în calitate de pilot de vânătoare la operațiunile de pe frontul de Vest, fiind rănit și decorat cu ordinul Legiunii de Onoare. În 1922 a reluat studiile, obținând în 1926 licența în științe fizico-chimice. S-a dedicat învățământului, devenind pe rând, preparator, asistent la catedra de chimie fizică a Universității din Iași, cercetător în Laboratorul de Chimie Fizică de la Sorbona, Paris, condus în acea perioadă de savantul Jean Perrin. În 1933, a luat doctoratul în fizică la Paris, ajungând director de cercetări la Universitatea din Paris. A revenit în țară, fiind, pe rând, conferențiar, profesor, la universitățile din Iași și apoi București, unde, pe lângă intensa muncă de cercetare științifică, cu o foarte bogată activitate în organizarea Institutului de Fizică al Academiei Române, creat la 1 septembrie 1949 și pe care l-a condus până în anul 1965, când a trecut la conducerea Institutului de Fizică Atomică, atunci nou creat. A deținut funcția de rector al Universității din București (1941–1944). A format generații de specialiști în fizica atomică și nucleară, distingându-se prin importante descoperiri științifice. Astfel, a obținut – primul în lume – spectre de raze X în gaze; în acest scop, a construit un spectrometru special, de concepție proprie. A avut contribuții importante și în fizica neutronilor, în studiul elementelor transuraniene, în studiul reacțiilor nucleare, mai ales în ce privește interacțiile nucleare la energii joase, medii și înalte. A studiat, de asemenea, dezintegrarea mezonilor. A fost distins cu numeroase distincții științifice atât din țară cât și din străinătate, fiind, în același timp, membru a numeroase academii și societăți științifice de prestigiu, naționale și internaționale. În 1948 a fost îndepărtat din Academie, fiind repus în drepturi în 2 iulie 1955. Din lucrările sale: Spectroscopia X, Structura materiei

1910 – S-a născut Ion Lucian Murnu

2/15 noiembrie 1910, București – 12 aprilie 1984, București

Sculptor, desenator și pictor, cunoscut mai mult de inițiați decât de publicul larg. S-a născut dintr-o familie de intelectuali de origine aromână, cu o puternică cultură clasică, fiind fiul graficianului și caricaturistului Ary Murnu. A urmat Academia de Arte Frumoase din București (1930–1936), unde a studiat sculptura sub îndrumarea lui Oscar Han și desenul cu Camil Ressu, lucrând și în atelierul lui Corneliu Medrea. A continuat studiile postuniversitare cu o bursă la Accademia di Romania, la Roma, timp în care a supravegheat executarea unei copii de pe Columna lui Traian, comandată de statul român. A fost mobilizat și a luptat în al Doilea Război Mondial pe frontul din Crimeea. Revenit la viața civilă, s-a angajat în 1943 la Facultatea de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a urcat una câte una treptele universitare până la cea de profesor la Catedra de Sculptură. Este considerat „unul dintre cei mai dăruiți profesori” ai Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, a format o serie de tineri artiști, între care au excelat: Silvia Radu, Vasile Gorduz, Victor Roman, Gheorghe Apostu, Vladimir Predescu, Dinu Rădulescu, Ion Condiescu

Imagini: http://artindex.ro/2011/08/14/ion-lucian-murnu-franturi/

1911 – S-a născut Alexandru Ciorănescu

15 noiembrie 1911, Moroeni, Dâmbovița – 25 noiembrie1999, Santa Cruz de Tenerife, Insulele Canare, Spania

Autor, comparatist, diplomat, director literar, dramaturg, enciclopedist, eseist, lingvist, etimolog, istoric, poet, prozator român care a trăit în exil din 1946. A studiat filologie română și franceză la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, unde a audiat cursurile lui Nicolae Cartojan, Ovid Densușianu, Charles Drouhet, Ramiro Ortiz și Nicolae Iorga, fiind licențiat în 1933. În același an a obținut diploma de absolvent al Școlii Superioare de Arhivistică și Paleografie din cadrul Arhivelor Statului. A devenit doctor în litere la Sorbona (Doctorat d’État, 1939) cu o teză intitulată L’Arioste en France, lector de limba și literatura română la Universitatea din Lyon și consilier cultural (apoi doar atașat) al Legației române din Paris (1940). Întors în țară, a fost secretar al Institutului de Istorie Universală din București, Director literar la Editura Contemporană, secretar general al Asociației române pentru studiul Renașterii și al Asociației culturale hispano-române. (1942–1945). Dintre lucrările publicate în România: Documente privitoare la domnia lui Mihail Radu, Documente privitoare la istoria românilor culese din arhivele din Simancaș, Teatrul românesc în versuri și isvoarele lui, La Roumanie vue par les étrangers, Literatură comparată

1911 – S-a născut Dan Mateescu

15 noiembrie 1911, Călărași – 15 aprilie 2008, Drobeta-Turnu Severin

Inginer constructor, profesor universitar, membru titular (din 1974) al Academiei Române, președinte al filialei Timișoara. A absolvit în 1934 Școala Politehnică de la Berlin–Charlottenburg. A lucrat la uzinele din Reșita, introducând în România noi metode de proiectare a structurilor pentru podurile metalice, într-o serie de poduri de cale ferată, construite pe Someș, Jiu, Siret, a colaborat la proiectarea Uzinelor Malaxa, hangare de avioane la Băneasa, Brașov si Cluj, hale metalice industriale pentru uzina din Bocșa și Reșita, precum și Palatul CFR din București. În anul 1944 a fost numit profesor suplinitor la Facultatea de Construcții din cadrul Școlii Politehnice de la Timișoara, apoi profesor titular la disciplina de construcții metalice, pe care o va preda până în 1981 când s-a pensionat. Prima preocupare în momentul transferării la Institutul Politehnic din Timișoara a fost crearea Laboratorului de Construcții Metalice. A predat mai multe discipline: Poduri metalice, Construcții din lemn, beton și oțel, Rezistența materialelor, Calculul structurilor metalice în domeniul plastic, Calculul și tehnologia construcțiilor metalice sudate, a redactat și publicat 18 tratate și cursuri universitare la edituri de prestigiu din țară și străinătate

1918 – Decizia Consiliului Național Român Central de a declara unirea Transilvaniei cu Regatul României

A doua zi, după eșecul tratativelor de la Arad cu delegația maghiară, Consiliul Național Român Central a decis să declare unirea românilor transilvăneni, crișeni, bănățeni și maramureșeni cu Regatul României într-o Mare Adunare Națională. Hotărârea a fost cuprinsă în Regulamentul pentru alegerea deputaților care urmau să voteze Unirea cea Mare. Alegerea deputaților urma să se facă în următoarele 10 zile în conformitate cu Legea electorală din 1910, pe circumscripții, în toate localitățile desemnate a fi centre electorale. Numărul deputaților aleși, s-a decis a fi cinci pe circumscripție electorală, aleși prin vot universal deschis. Este pentru prima dată când bărbații și femeile aveau dreptul de a-și exprima votul direct.

1920 – S-a înființat Școala Politehnică din Timișoara

Ideea înființării unei școli politehnice în Timișoara a apărut încă de la începutul secolului al XX-lea. În 1907 primarul Carol Telbisz a înaintat Ministerului Instrucțiunii Publice din Budapesta un memoriu privind necesitatea școlii politehnice, dar a fost respins. Demersurile au fost reluate în 1916, fiind blocate de Primul Război Mondial. Cu toate acestea, în noiembrie 1917 primăria a hotărât cedarea unui teren de 8 ha pe malul stâng al Begăi pentru clădirile politehnicii și amenajarea clădirii unei școli sau a cazărmi pentru funcționare temporară. După război, la insistențele lui Emanuil Ungurianu, avocat și filantrop din Banat, primarul Stan Vidrighin a înaintat Consiliului Dirigent al Resortului Cultelor și Instrucțiunii, un memoriu prin care s-a cerut înființarea școlii. Consiliul Dirigent a hotărât la 27 februarie 1920 înființarea politehnicii și, conform Jurnalului nr. 3.191 din 22 octombrie 1920, Consiliul de Miniștri a aprobat înființarea Școlii Politehnice din Timișoara, începând cu data de 15 noiembrie 1920, alocând un milion de lei. Decretul cu nr. 44.822, a fost contrasemnat de regele Ferdinand la 11 noiembrie. În primul an, Școala Politehnică și-a început activitatea cu un număr de 117 studenți: 89 înscriși în primul an și 28 în anul pregătitor. Cursurile au început la 29 noiembrie. Corpul didactic era format din rectorul Traian Lalescu (analiză matematică), Constantin C. Teodorescu (rezistența materialelor și mecanică teoretică), Victor Vlad (geometrie descriptivă), Constantin Cândea (chimie), Augustin Coman (matematică). Astăzi poartă numele Universitatea Tehnică

1924 – A apărut la București revista săptămânală Mișcarea literară

Revistă de literatură, artă, cultură, a apărut în perioada 15 noiembrie 1924–17 octombrie 1925, sub direcția lui Liviu Rebreanu, colaboratori: E. Lovinescu, Perpessicius, T. Vianu, Pompiliu Constantinescu, Lucian Blaga, Adrian Maniu

1928 – S-a născut Iulian Văcărel

15 noiembrie 1928, Vălenii de Munte, Prahova – 9 ianuarie 2019

Economist, membru titular (din 1994) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Finanțe și Bănci din București (1947–1950), și studii doctorale la Institutul economico-financiar din Leningrad și Institutul economico-financiar din Rostov pe Don. A fost asistent, conferențiar, profesor universitar al Academiei de Studii Economice din București, secretar general, adjunct al ministrului, prim-adjunct al ministrului în Ministerul Finanțelor, ambasador în în Belgia și

Luxemburg, reprezentant al țării noastre pe lângă Comunitățile Economice Europene. A elaborat studii de istorie economică și istoria gândirii economice consacrate unor mari personalități din secolul al XIX-lea și al XX-lea: Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Vintilă Brătianu, Ion Ionescu de la Brad, Gh. Zane, Costin Kirițescu, N.N. Constantinescu, Nicolae Bălcescu, George Bariț, etc. pe care le-a publicat în Studii de istoria gândirii și practicii economico-financiare.

1932 – A încetat din viață Peneș Curcanul (Constantin Țurcanu; în Vaslui 1 martie 1854 – 15 noiembrie 1932?)

Fost sergent în Regimentul 13 Dorobanți, erou al Răzoiului de Independență din 1877, imortalizat de Vasile Alecsandri

1938 – S-a născut Anton Uncu

15 noiembrie 1938 – 28 iulie 1998, București

Jurnalist, publicist. A absolvit Institutul de Marină din Constanța în 1959, devenind ofițer de marină, dar a părăsit Marina și a urmat cursurile Facultății de Filologie din cadrul Universității București la fără-frecvență. A lucrat în Rețeaua de distribuție cinematografică, a fost impresar la Teatrul Tineretului, a susținut o rubrică la Radiodifuziune, la canalul de tineret, Atenție părinți. Începând cu anul 1970 a devenit redactor al ziarului România liberă, a devenit, în scurt timp, responsabilul rubricii Bursa Ideilor, în care inventatorii ignorați de putere își puteau exprima opiniile. A fost timp de 28 de ani gazetar, redactor-șef la România liberă, Magazin, Curentul. Printre gazetarii din România, Anton Uncu era considerat un erou. În 1987, împreună cu Petre Mihai Băcanu, Alexandru Chivoiu și Mihai Creangă, a tipărit în ilegalitate ziarul România, un manifest dur impotriva lui Ceaușescu și a camarilei sale. În ianuarie 1989 cei patru ziariști curajoși au fost descoperiți de către Securitate, încarcerați, bătuți cu bestialitate și condamnați. Petre Mihai Băcanu a ajuns la închisoare, iar Uncu și Creangă au fost exilați la Piatra Neamț, repectiv judetul Gorj

1939 – S-a născut Ștefan Sileanu

15 noiembrie 1939, Cislău, Buzău

Actor de teatru și film și pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici. A urmat Liceul de Arte Plastice, după aceea a intrat la Institutul de Artă, la secția Pictură, a făcut atunci doi ani, și a întrerupt pentru teatru. A studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesorului Dem Loghin, asistent Dem Rădulescu. A debutat în anul 1965, jucând pe scenă la Teatrul Național din Târgu Mureș și apoi la Teatrul „Nottara” din București. În 1979 a jucat rolul titular în filmul istoric Vlad Țepeș în regia lui Doru Năstase, filmul care l-a făcut celebru. A jucat în multe filme: Cântecele mării, Prin cenușa imperiului, Buzduganul cu trei peceți, Vlad Țepeș, Burebista, Stop cadru la masă, Șobolanii roșii, Privește înainte cu mânie, Somnul insulei, Craii de Curtea Veche, Despre morți numai de bine, Rămâi cu mine A renunțat la teatru, pentru a reveni la pictură, a avut de-a lungul anilor câteva expoziții personale

Vlad Țepeș

1943 – Constituirea Diviziei de voluntari „Tudor Vladimirescu”

A fost una din cele două divizii de voluntari români, cealaltă fiind Divizia Horia, Cloșca și Crișan, constituită în URSS la data de 15 octombrie 1943, în principal din prizonieri de război români, care aveau de ales între a fi prizonieri în Gulag sau să treacă de partea Aliaților (crimă de înaltă trădare pe timp de război, dar tuturor li se prezenta regimul Antonescu ca fiind nelegitim, și viitorul României ca fiind printre Aliați). Divizia a fost constituită din inițiativa lui Stalin, de drept ca o parte a armatei române, dar de fapt ca o parte a armatei sovietice, o unealtă de propagandă și de pregătire a instaurării comunismului în România. Membrii Diviziei „Tudor Vladimirescu” au luptat alături de armata sovietică în Transilvania, pe tot frontul vestic până în munṭii Tatra. Apoi divizia a fost folosită ca mijloc de propagandă ṣi instrument pentru instalarea regimului comunist în ṭară. Era condusă de colonelul Nicolae Cambrea ṣi locotenent-colonelul Iacob Teclu

1945 – A încetat din viață Ion Diaconescu (24 noiembrie 1915, Târgu Ocna, Bacău – 15 noiembrie 1945, Buzău)

Pictor și gravor, împreună cu Nicu Enea a înființat Pinacoteca Municipală Bacău. A avut o moarte tragică, a călătorit cu trenul într-un vagon cu soldați sovietici, fiind jefuit, omorât și aruncat din tren de aceștia

1950 – S-a născut Elena, Principesă a României

15 noiembrie 1950, Lausanne, Elveția

Cea de-a doua fiică a Regelui Mihai I al României și a principesei Ana. A studiat inițial în Elveția și, de la o vârstă foarte tânără, a lucrat la Londra, în cadrul unei companii de restaurări de opere de artă. La 20 iulie 1983 s-a căsătorit cu dr. Robin Leslie Medforth-Mills. Cuplul, care are doi copii, Nicholas Medforth-Mills și Elisabeta Karina de Roumanie, a divorțat pe 28 noiembrie 1991. S-a recăsătorit în 1998 cu Alexander Phillips Nixon. Este prima pe linia succesiunii la șefia Casei Regale a României, cât și la tronul României, conform ultimului statut regal din 2007

1956 – A încetat din viață Regina Elisabeta a Greciei (12 octombrie 1894, Sinaia – 15 noiembrie 1956, Cannes)

Fiica cea mai mare a regelui Ferdinand și a reginei Maria; a fost căsătorită cu regele George al II-lea al Greciei, de care a divorțat în 1934

1958 – S-a născut Doina Aldea-Teodorovici

Doina Marin; 15 noiembrie 1958, Chișinău – 30 octombrie 1992, București

Cântăreață din Republica Moldova. Talentul artistic al Doinei s-a manifestat încă din copilărie. Astfel, începând cu vârsta de 6 ani și până la 14, Doina a participat la dublarea filmelor în română la Studioul Moldova-Film, studiind muzica în particular. De la 14 ani ani, a activat în ansamblul Moldoveneasca cu care a întreprins turnee în toate republicile unionale, dar și în Mongolia, Algeria, Germania, Cipru, la festivalul tineretului din Cuba. În 1979 a absolvit Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Filologie, specialitatea limba și literatura română. Din 1979 până în 1988 a fost profesoară de literatură universală la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. În 1981 s-a căsătorit cu Ion Aldea-Teodorovici, cu care a format un duet. Participând la toate evenimentele ce au marcat procesul de renaștere națională a poporului, lansând cântece de un profund patriotism, Suveranitate, Sfântă ni-i casa, Mănăstirea Căpriana, și altele, cântăreața Doina Aldea-Teodorovici devenise un simbol al Moldovei. În noaptea de 29/30 octombrie 1992, Doina și Ion au murit într-un accident tragic

Răsai

1967 – România și Columbia au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă

1968 – S-a născut Mircea Radu

15 noiembrie 1968, București)

Jurnalist de televiziune. A absolvit Facultatea de Inginerie a Instalațiilor din București, dar, din dragoste pentru radio și televiziune, a ales să lucreze, încă din anii 1990, ca reporter și ca prezentator, perfecționându-se și în străinătate, la Missouri School of Journalism (SUA, 1996) și la BBC School of Journalism (1998). Publicul îl cunoaște ca prezentator al jurnalelor de știri ale postului național de televiziune și ca gazdă a uneia dintre cele mai iubite și mai longevive emisiuni de televiziune, Din dragoste. A jucat într-un film, în 2004, și a fost membru al colectivului redacțional al unei reviste satirice. În 2016, cu volumul Povești cu gust, s-a dezvăluit și ca autor de delicioase proze scurte

1973 – A încetat din viață Paul Miracovici (21 februarie 1906, Frumoasa, Harghita – 15 noiembrie 1973, București)

Pictor, critic de artă, grafician și muralist, profesor de artă monumentală și teoretician la Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București

1976 – S-a născut Mădălin-Teodor Roșioru

15 noiembrie 1976, Hârșova, Constanța

Prozator, poet, eseist, critic literar, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al CopyRo. Este licențiat în Litere al Universității Ovidius din Constanța (1999), absolvent al studiilor academice postuniversitare ale Facultății de Comunicare și Relații Publice David Ogilvy din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (2002) și doctor în filologie, magna cum laude, al Universității din Craiova (2007). A fost profesor de franceză, lector asociat la Universitatea Ovidius din Constanța, reprezentant al Radio 21, Regie Radio Music în Constanța, redactor la Revista Tomis din Constanța. A colaborat la mai multe publicații, îndeosebi culturale. Dintre cărțile sale: LIBER SUPERBUS – povestiri indecente din războiul civil, Babel după Babel – însemnările unui traducător, MATERIA PRIMA – teorii alumetice din criza de timp

1976 – A încetat din viață Gheorghe Călugăreanu (16 iulie 1902, Iași – 15 noiembrie 1976, Cluj-Napoca)

Matematician, profesor universitar, membru corespondent al Academiei de Științe din România, membru titular al Academiei Române

1987 – Revolta de la Brașov

La 15 noiembrie 1987, zi în care erau programate alegerile de deputați din Marea Adunare Națională, a avut loc, la Brașov, o amplă revoltă anticomunistă, cu participarea muncitorilor brașoveni. Revolta se declanșase în seara anterioară, când muncitorii de la Uzina de Autocamioane Steagul Roșu din Brașov și-au primit salariile mult micșorate, fără a le fi oferită nicio explicație de către conducere, astfel că, cei care intrau în schimbul III au refuzat să înceapă lucrul. În cursul dimineții următoare, celor din schimbul III li s-au alăturat colegii care urmau să intre în schimbul I. Muncitorii au spart geamurile sediului administrativ, în jurul orei 8.00 circa patru mii de muncitori fiind adunați la porțile întreprinderii. În jurul orei 11.00 a plecat spre sediul Consiliului Județean al PCR o coloană de 400 de oameni. Inițial demonstranții au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare și căldură!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină și căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”. În dreptul Spitalului Județean, au cântat „Deșteaptă-te, române!”. Până în centrul orașului, coloanei de manifestanți i s-au alăturat mii de muncitori de la Tractorul, Hidromecanica, elevi, studenți și alți locuitori. Protestul s-a transformat într-unul politic, s-au scandat sloganuri precum „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” sau „Jos tiranul!”. Deja din timpul marșului, printre manifestanți s-au infiltrat membri ai Securității deghizați în muncitori, pentru a observa și a reține figuri, au fotografiat sau chiar filmat. Mulțimea a luat cu asalt clădirea Comitetului Județean de Partid și sediul primăriei. Refuzul autorităților comuniste de a dialoga cu demonstranții a provocat luarea cu asalt a sediului Comitetului Județean al Partidului Comunist Român, unde oamenii au descoperit alimente de negăsit în magazinele din țară, ceea ce le-a sporit indignarea. În scurt timp, tabloul lui Ceaușescu a fost aruncat pe treptele clădirii și i s-a dat foc, împreună cu steagul roșu al PCR. Luate prin surprindere, autoritățile au reacționat cu o întârziere de 3–4 ore, iar intervenția celor 1.000 de milițieni a eșuat. S-a recurs la sprijinul trupelor speciale de securitate, care au înconjurat întreaga zonă centrală, reușind să preia controlul. Între timp, la Steagul Roșu a fost o adunare cu toți muncitorii rămași, în care participanții la manifestație au fost catalogați drept huligani cu intenții criminale, cerându-se pedeapsa maximă, inclusiv pedeapsa capitală.

Trei studenți de la Facultatea de Silvicultură au protestat, la 22 noiembrie 1987, împotriva arestării acestora, prin expunerea, în fața cantinei din Complexul studențesc, a unei pancarte pe care scria „Muncitorii arestați nu trebuie să moară!”. În scurt timp, însă, au fost, la rândul lor, arestați și anchetați, fiind exmatriculați din facultate și trimiși în orașele natale, unde au fost angajați ca muncitori necalificați. Și alți studenți ai facultăților brașovene s-au solidarizat cu aceștia, fiind, ulterior, supuși acelorași măsuri represive. Presa din România nu a publicat, la acea vreme, nici cea mai vagă informație privind revolta muncitorilor din Brașov, însă aceasta a fost prompt comentată de mass-media internaționale, constituind un semnal vizibil al crizei regimului. Revolta anticomunistă de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, a fost evenimentul politic major care avea să anunțe prăbușirea iminentă a comunismului în România, prefațând, în ciuda reprimărilor care au urmat, revoluția din decembrie 1989

5 minute de istorie: Greva de la Brașov din noiembrie 1987

1990 – Demonstrație de mari proporții cu prilejul aniversării a trei ani de la Revolta anticomunistă de la Brașov

În frunte cu membrii Asociației 15 noiembrie, demonstranții au parcurs vechiul traseu al manifestației din 1987

1991 – A încetat din viață Ecaterina Fotino-Negru (17 aprilie 1902, București – 15 noiembrie 1991)

Pianistă și profesoară de muzică Conservatorul din Iași, Conservatorul din Cluj-Napoca și la Conservatorul din București

1993 – A încetat din viață Virgil Vătășianu (21 martie 1902, Sibiu – 15 noiembrie 1993, Cluj)

Istoric de artă, medievist și pedagog, membru titular al Academiei Române

2008 – Exploziile de la mina Petrila

Mina Petrila a fost locul uneia dintre cele mai mari tragedii miniere din România. Aici, în ziua de sâmbătă, 15 noiembrie 2008, în jurul orei 15:00, o explozie produsă într-un abataj minier, în urma acumulărilor în exces de gaz metan, a provocat moartea a opt mineri. Alți opt salvatori minieri aflați în subteran în acel moment au suferit arsuri grave, în urma deflagrației. Patru ore mai târziu, o altă explozie avea să curme viața altor cinci mineri și salvatori din mină și rănirea altor oameni. Cele două deflagrații, soldate cu moartea a 13 mineri și rănirea altor 15, au avut loc la o adâncime de aproape 1.000 de metri, ambele fiind cauzate de acumularea gazelor toxice în mină. Abatajul în care au avut loc exploziile fusese deschis cu doar o săptămână înaintea accidentului, iar în urma tragediei a fost din nou închis

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei

0 comentarii la „15 Noiembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: